Decizia nr. 51/A/2017
Asupra cauzei penale de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1773/A din data de 25 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 599 alin. (3) C. proc. pen., s-a luat act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 825/2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
De asemenea, au fost respinse, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate invocate de condamnatul A. cu privire la disp. art. 67 alin. (5) C. proc. pen. și art. 68 C. proc. pen.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul-condamnat A. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:
La data de 02 septembrie 2016 a fost înregistrată sub nr. x/2/2016 (/nr. x/2016) contestația la executare formulată de condamnatul A., prin mandatar B., prin care a solicitat casarea Deciziei nr. 825 din 10 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/300/2010.
La termenul de judecată, contestatorul condamnat A. a arătat că intenționează să formuleze cerere de recuzare și a ridicat două excepții de neconstituționalitate care privesc instituția recuzării.
Prima excepție de neconstituționalitate ridicată se referă la art. 67 alin. (5) ultima teză C. proc. pen., iar cea de-a doua excepție vizează prevederile art. 68 alin. (5) teza I C. proc. pen.
A mai arătat petentul că a ridicat excepțiile de neconstituționalitate înainte de formularea cererii de recuzare, întrucât imediat după formularea cererii de recuzare, instanța de judecată nu mai poate să analizeze nicio cerere și nicio excepție, trebuind să se dezinvestească pentru a fi soluționată cererea de recuzare.
Cu prilejul acordării cuvântului în dezbaterile asupra contestației declarate, contestatorul-condamnat A. a învederat instanței, personal, că înțelege să își retragă contestația formulată.
Având în vedere manifestarea neechivocă de voință a contestatorului condamnat, exprimată anterior închiderii dezbaterilor în fața instanței și constatând respectate dispozițiile legale, Curtea a luat act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 825/2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
Referitor la excepțiile de neconstituționalitate invocate de condamnatul A. cu privire la disp. art. 67 alin. (5) C. proc. pen. și art. 68 C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta sunt inadmisibile deoarece, în primul rând, prin retragerea contestației, condamnatul nu mai are un interes actual în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. Astfel, chiar în cazul unei eventuale admiteri, cererile de sesizare a Curții Constituționale nu ar mai putea avea efect asupra situației juridice a condamnatului, care și-a retras contestația. În al doilea rând, a constatat că ambele excepții de neconstituționalitate au legătură cu procedura recuzării, dispoziții procedurale ce nu afectează soluționarea cauzei pe fond, astfel încât articolele de lege considerate de condamnat ca fiind contrare Constituției nu au legătură cu obiectul cauzei.
Împotriva dispoziției cuprinsă în Decizia penală nr. 1773/A din data de 25 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (5) și art. 68 C. proc. pen., a declarat apel apelantul A.
Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza coroborată a textului de lege criticat și a motivelor invocate de către apelant, Înalta Curte apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.
Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Lege:
- calitatea de parte în proces a autorului excepției;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;
- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, „legătura cu soluționarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014);
- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.
În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte apreciază că toate cele cinci articole de lege criticate pe calea celor două excepții de neconstituționalitate nu au, în mod real, legătură cu soluționarea cauzei față de apelant.
Decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.
Apelantul, reclamând împrejurarea că dispozițiile art. 67 alin. (5) ultima teza, respectiv art. 68 C. proc. pen. sunt neconstituționale, a susținut că prevederile legale care permit instanței să se pronunțe pe o cerere de recuzare în lipsa persoanei care a formulat-o, fără a-i da acesteia posibilitatea să o susțină, sunt neconstituționale.
De asemenea, a susținut că neconstituționalitatea art. 67 alin. (5) și art. 68 C. proc. pen. este incidentă în cauză chiar dacă acesta și-a retras contestația formulată.
Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța fondului a reținut că cererile de sesizare a Curții Constituționale nu ar mai putea avea efect asupra situației juridice a condamnatului, care și-a retras contestația.
Astfel, obiectul dosarului în cadrul căruia au fost invocate excepțiile de neconstituționalitate îl reprezintă contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 825/2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
În consecință, o decizie a Curții Constituționale în soluționarea excepției privind neconstituționalitatea dispozițiilor legale din materia recuzării invocate, nu este de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din cauză, câtă vreme apelantul A. și-a retras contestația la executare formulată.
Astfel, apelul privind cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (5) ultima teză, respectiv art. 68 C. proc. pen. este nefondat întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva dispoziției cuprinsă în Decizia penală nr. 1773/A din data de 25 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (5) și art. 68 C. proc. pen.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică azi, 20 februarie 2017.