Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 222/RC/2017

Deliberând asupra recursului în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 180 din 24 iunie 2016 a Judecătoriei Mangalia, pronunțată în Dosarul nr. x/254/2014, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților A. și B. pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și a inculpatului C. pentru infracțiunea de complicitate la lovire sau alte violențe prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către persoana vătămată D.

În temeiul art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul A. a fost cercetat în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 58 din 30 ianuarie 2014 a Judecătoriei Călărași, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1561/A din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București și cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 23 din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanța, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 10/P din 15 mai 2015 a Curții de Apel Constanța, pedepse contopite ulterior prin sentința penală nr. 314 din data de 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța, prin care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 314 din 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța în pedepsele componente, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. din 1969, pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969, pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) și (3) N.C.P. cu aplicarea art. 77 lit. a) din N.C.P. și sporul legal de pedeapsă de 2 ani închisoare, care au fost repuse în individualitatea lor.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 6 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 314 din 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză și s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a aplicat un spor legal de 2 ani și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute în total, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 6 ani și 2 luni închisoare.

În temeiul art. 45 C. pen., s-a dispus executarea pedepsei complementare privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 23 din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanța.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. în prezenta cauză perioadele executate, respectiv de la data de 09 decembrie 2011 până la data de 06 februarie 2012, reținerea de 24 de ore din perioada 20 februarie 2014 - 21 februarie 2014, de la data de 26 februarie 2014 până la data de 02 aprilie 2014, precum și de la data de 04 noiembrie 2014 la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 314 din 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa rezultantă de 6 ani și 2 luni închisoare.

În temeiul art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului B. și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul B. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus inculpatului B. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei/Consiliului local Mangalia sau al SC E. SA Mangalia pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului B. asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen. raportat la art. 399 alin. 9 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. în prezenta cauză perioadele executate, respectiv perioada reținerii și arestării preventive de la data de 04 noiembrie 2014 până la data de 04 decembrie 2014, precum și perioada arestului la domiciliu de la data de 05 decembrie 2014 până la data de 30 ianuarie 2015.

În temeiul art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul C., recidivist, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

În temeiul art. 104 alin. (2) C. pen. raportat la art. 41 alin. (1) și la art. 43 alin. (1) C. pen. s-a revocat liberarea condiționată privind pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inculpatului C. prin sentința penală nr. 67 din 05 februarie 2013 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1833 din 28 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a dispus ca inculpatul C. să execute, în regim de detenție, restul de pedeapsă de 147 de zile la care s-a adăugat pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată în prezenta cauză.

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă D..

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Mangalia a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2014 din data de 28 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, înregistrat pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. x/254/2014 din data de 19 decembrie 2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., a inculpatului B., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. și a inculpatului C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lovire sau alte violențe prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. și a infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

În cuprinsul actului de sesizare s-a arătat, în esență, că inculpații A., B. și C. și numitul F., însoțiți de alte persoane, au pătruns în data de 25 octombrie 2014, orele 03³⁵, în incinta barului x din Mangalia, că, imediat, inculpații A. și B. și numitul F. s-au îndreptat către persoana vătămată D. și au început să o lovească violent cu pumnii și picioarele în timp ce aceasta se afla pe un fotoliu, că inculpatul C. l-a împiedicat pe martorul G. să intervină, asigurându-se că nu poate oferi ajutor persoanei vătămate și că martorii H. și I., dar și clienții din bar, s-au speriat foarte tare din cauza violențelor exercitate de agresori asupra persoanei vătămate și asupra martorului G., cea dintâi acționând butonul de panică.

Plângerea părții vătămate D. a fost înregistrată inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub nr. x/P/2014 din data de 29 octombrie 2014, însă, prin ordonanța din aceeași dată a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus preluarea de către această unitate de parchet a Dosarului nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea efectuării urmăririi penale, Dosarul fiind înregistrat sub nr. x/P/2014 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Prin ordonanța din data de 29 octombrie 2014, s-a dispus începerea urmăririi penale față de făptuitori pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și de lovire și alte violențe, însă, prin ordonanța din 04 noiembrie 2014 dată de procuror s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., suspectul F. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., suspectul B. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. și suspectul C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lovire sau alte violențe prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. și a infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., iar, prin ordonanța procurorului din 04 noiembrie 2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cei patru inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior.

Prin ordonanțele din 04 noiembrie 2014, s-a dispus reținerea inculpaților A., B. și F., iar, prin Încheierea nr. 166 din 05 noiembrie 2014 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Mangalia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A., a numitului F. și a inculpatului B. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05 noiembrie 2014 până la data de 04 decembrie 2014, însă s-a respins ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată față de inculpatul C.; ulterior, prin Încheierea nr. 703 din 07 noiembrie 2013 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, s-a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia împotriva încheierii nr. 166 din 05 noiembrie 2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Mangalia și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C., cercetat în același dosar de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lovire sau alte violențe prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. și a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă.

La data de 27 noiembrie 2014, procurorul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul F., iar, prin rechizitoriul nr. x/P/2014 din 28 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților A., B. și C. pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost cercetați.

Starea de fapt expusă în rechizitoriu a fost reținută, potrivit mențiunilor din cuprinsul acestuia, pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, procese verbale de identificare, proces verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din incinta barului x însoțit de suport optic, proces-verbal de consemnare a concluziilor medico-legale provizorii, raport de expertiză medico-legală, declarațiile persoanei vătămate, declarațiile martorilor și declarațiile inculpaților.

Prin încheierea din data de 03 decembrie 2014 a Judecătoriei Mangalia, judecătorul de cameră preliminară a dispus, în temeiul art. 207 C. proc. pen. raportat la art. 242 alin. (2) și art. 348 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților A. și B. cu măsura arestului la domiciliu, precum și, în baza art. 207 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 242 alin. (1) C. proc. pen., revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului C., iar prin încheierea din data de 29 decembrie 2014 a Judecătoriei Mangalia, judecătorul de cameră preliminară a dispus, pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii de la acea dată, menținerea măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpații A. și B.

În continuare, prin încheierea din 27 ianuarie 2015 a Judecătoriei Mangalia, definitivă prin încheierea din data de 02 martie 2015 a Tribunalului Constanța, judecătorul de cameră preliminară a respins ca neîntemeiate cererile și excepțiile formulate de inculpatul A., a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/P/2014 din 28 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța privind pe inculpații A., B. și C., dar și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe cei trei inculpați, prin încheierea din aceeași dată a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar față de inculpații A. și B., prin încheierea din 24 februarie 2015 a Judecătoriei Mangalia judecătorul de cameră preliminară a menținut măsura controlului judiciar dispusă față de inculpații A. și B., iar prin încheierea din 21 aprilie 2016 a Judecătoriei Mangalia s-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar dispusă față de cei doi inculpați.

Din oficiu, instanța a solicitat fișele de cazier judiciar ale inculpaților, precum și o copie a Deciziei penale nr. 1561/A din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București și a sentinței penale nr. 67 din data de 05 februarie 2013 a Tribunalului Constanța, iar, în vederea justei soluționări a cauzei, a dispus atașarea hotărârilor penale referitoare la inculpați.

Totodată, în cursul judecății, instanța a procedat la audierea persoanei vătămate D., a inculpatului A. (inculpatul C. refuzând în mod expres să dea declarație) și a martorilor G. și I. și a constatat imposibilitatea audierii martorei H., astfel că a dat citire declarației sale din faza urmăririi penale, în vreme ce persoana vătămată D. a depus la dosar declarația autentificată din 19 noiembrie 2015 de SPN J. SRL, prin care a arătat că își retrage plângerea penală prealabilă formulată împotriva celor trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

Coroborând toate probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, Judecătoria Mangalia a reținut următoarea situație de fapt:

În noaptea de 24/25 octombrie 2014, în timp ce persoana vătămată D. stătea la o masă în barul x din Mangalia împreună cu martorul G., cu numitul K. și cu încă un bărbat, în incinta barului au intrat inculpații A., B. și C., însoțiți de numitul F. (fiul inculpatului A.) și de alte persoane. Aceștia s-au apropiat de persoana vătămată, iar inculpatul A. a încercat să o lovească prin surprindere cu genunchiul în zona feței, după care atât inculpatul B., cât și numitul F. au aplicat victimei, imobilizată pe canapea, mai multe lovituri cu pumnii și picioarele; în același timp, martorul G., care stătea pe un fotoliu amplasat în fața canapelei pe care era agresată persoana vătămată, a încercat să se ridice, dar a fost lovit în zona feței de inculpatul C., care l-a ținut apoi cu o mână pentru a-l împiedica să plece sau să intervină.

De partea cealaltă a mesei, agresarea persoanei vătămate de către inculpații A. și B. și de numitul F. a continuat, iar când martora H., angajată în calitate de barman, a încercat să intervină, a fost nevoită să se retragă din cauza virulenței cu care cei trei agresori se năpusteau asupra victimei și a acționat butonul de panică, starea de temere fiind resimțită și de celelalte persoane din bar, așa cum reiese din declarațiile martorilor G., I. și H.

Inculpatul A. a încercat să îi oprească și să îi îndepărteze de victimă pe fiul său F. și pe inculpatul B., fără a reuși în prima fază, dat fiind că aceștia reveneau din nou către canapeaua pe care stătea ghemuită persoana vătămată cu intenția de a o lovi, însă, în cele din urmă, a pus capăt violențelor exercitate asupra acesteia, cu concursul altor persoane din anturajul său.

Starea de fapt reținută de instanță s-a fundamentat, în mod deosebit, pe înregistrarea video ambientală realizată de camera de luat vederi amplasată în incinta barului x din Mangalia, dar și pe declarațiile inculpatului A., ale persoanei vătămate D. și ale martorilor G., I. și H. și pe înscrisurile depuse la dosar (proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, procese verbale de identificare, raport de expertiză medico-legală, etc.).

Din examinarea fișelor de cazier ale inculpaților, instanța a reținut că inculpatul B. nu a mai fost condamnat anterior, dar acestuia i-a fost aplicată o amendă cu caracter administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, iar inculpatul C. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare prin sentința penală nr. 67 din data de 05 februarie 2013 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1833 din 28 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind liberat condiționat la data de 07 octombrie 2014 și având un rest rămas de executat de 147 de zile.

În privința inculpatului A., instanța a constatat că acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 58 din 30 ianuarie 2014 a Judecătoriei Călărași, modificată prin Decizia penală nr. 1561/A din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București și la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 23 din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanța, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 10/P din 15 mai 2015 a Curții de Apel Constanța, pedepsele fiind contopite ulterior prin sentința penală nr. 314 din data de 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța, prin care i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

Inculpații A. și B. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., iar inculpatul C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lovire sau alte violențe prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., însă, prin declarația autentificată din data de 19 noiembrie 2015 de SPN J. SRL, persoana vătămată D. a arătat că își retrage plângerea penală formulată împotriva inculpaților pentru această faptă, motiv pentru care, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., instanța a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, ca urmare a retragerii plângerii penale.

Cât privește infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen., instanța a reținut că aceasta constă în „fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică”, în vreme ce, potrivit art. 184 lit. a) din același act normativ, prin faptă săvârșită în public se înțelege fapta comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană.

Pentru a deveni incidentă norma incriminatoare este suficientă simpla exercitare a unor acte de violență împotriva persoanelor, fără a avea relevanță numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru vindecare ori natura leziunilor suferite, condiția esențială fiind aceea ca fapta să fie săvârșită în public; or, în cauză, instanța a constatat că inculpații A. și B. au exercitat violențe fizice asupra persoanei vătămate D., în vreme ce inculpatul C. a exercitat violențe fizice asupra martorului G., iar ambele acțiuni au fost realizate în incinta barului x din Mangalia, care constituie un loc întotdeauna accesibil publicului prin natura sau destinația lui, astfel că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen.

Mai mult decât atât, pentru existența infracțiunii nu prezintă importanță nici conduita victimei anterioară săvârșirii faptei, constând în eventuale acte de provocare față de făptuitori, dat fiind că infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice are ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare la liniștea publică, definită ca fiind acel atribut al vieții sociale în care raporturile dintre oameni se desfășoară în mod pașnic, după norme de respect reciproc și de securitate personală, relațiile sociale referitoare la integritatea fizică a persoanei având doar un caracter subsidiar, astfel că susținerile inculpatului A. în sensul că, anterior incidentului din barul x, ar fi avut loc un alt incident în timpul căruia persoana vătămată și un nepot de-al său l-ar fi lovit pe fiul său F., chiar reale dacă ar fi, nu pot conduce la exonerarea sa de răspundere penală.

Prin urmare, s-a apreciat că atât fapta inculpaților A. și B. de a exercita violențe fizice asupra persoanei vătămate D., cât și fapta inculpatului C. de a exercita violențe fizice asupra martorului G., ambele acțiuni fiind realizate într-un loc public (barul x din Mangalia), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen., iar, față de împrejurarea că faptele au fost comise de mai mult de trei persoane împreună, instanța a reținut în sarcina inculpaților și circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen.

La stabilirea pedepselor față de inculpați, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 alin. (1) C. pen., care prevăd că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după mai multe criterii, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, dar și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, fiind avute în vedere și prevederile alineatului al doilea al aceluiași articol, potrivit cărora atunci când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de criteriile prevăzute în alin. (1) și pentru alegerea uneia dintre acestea.

În considerarea acestei din urmă cerințe, instanța a constatat că fiecare dintre cei trei inculpați a mai fost cercetat anterior pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, inculpații A. și C. fiind condamnați, iar inculpatul B. fiind sancționat cu amendă cu caracter administrativ, astfel că, deși legea prevede pentru această faptă pedeapsa închisorii alternativ cu amenda, instanța a optat pentru aplicarea unor pedepse cu închisoarea, dat fiind că sancțiunile aplicate până în prezent inculpaților nu și-au atins scopul educativ.

Totodată, prin raportare la criteriile de individualizare a pedepsei, astfel cum au fost menționate anterior, instanța i-a condamnat pe inculpații A. și B. la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 luni închisoare, diferența de regim sancționator justificându-se prin virulența cu care primii doi, împreună cu numitul F., au exercitat în mod repetat violențe fizice asupra persoanei vătămate D., comparativ cu împrejurarea că acțiunea realizată de cel de-al treilea inculpat a constat doar în încercarea de a-l lovi pe martorul G. și în imobilizarea acestuia în fotoliu.

În privința inculpatului A., instanța a constatat că infracțiunea pentru care a fost cercetat în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 58 din 30 ianuarie 2014 a Judecătoriei Călărași, așa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1561/A din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București și cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 23 din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanța, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 10/P din 15 mai 2015 a Curții de Apel Constanța, pedepse contopite ulterior prin sentința penală nr. 314 din data de 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța, prin care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

Prin urmare, instanța a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 314 din 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța în pedepsele componente, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. din 1969, pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969, pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) și (3) N.C.P. cu aplicarea art. 77 lit. a) din N.C.P. și sporul legal de pedeapsă de 2 ani închisoare, pe care le-a repus în individualitatea lor, iar în temeiul art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 6 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 314 din 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză și a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a aplicat un spor legal de 2 ani și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute în total, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 6 ani și 2 luni închisoare.

În acest context, instanța a considerat că susținerile apărătorului inculpatului, în sensul că se impune înlăturarea sporului de 2 ani care i-a fost aplicat prin sentința penală nr. 314 din 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța, nu pot fi reținute din moment ce această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 293/P/C din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, intrând în puterea lucrului judecat și oricum argumentele de fapt și de drept expuse pe larg în cuprinsul acesteia își găsesc pe deplin aplicare și în prezenta cauză.

Mai mult decât atât, dispozițiile tranzitorii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 187/2012, care prevăd că „tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă”, impun cu necesitate reținerea tratamentului sancționator prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., din moment ce pedeapsa de 6 luni la care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză a fost stabilită pentru o infracțiune comisă sub imperiul legii noi, astfel că adiționarea la pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare a sporului legal de o treime din totalul celorlalte pedepse, adică 2 ani și 2 luni închisoare, era oricum obligatorie, iar consecința este aplicarea unei pedepse rezultante de 6 ani și 2 luni închisoare, independent de sporul de 2 ani stabilit prin sentința penală nr. 314 din 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța.

Totodată, în temeiul art. 45 C. pen., instanța a dispus executarea pedepsei complementare privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 23 din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanța, în temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. a interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, în temeiul art. 40 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. în prezenta cauză perioadele executate și, pe cale de consecință, a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 314 din data de 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța, dispunând emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa rezultantă de 6 ani și 2 luni închisoare.

În privința inculpatului B., ținând seama de circumstanțele personale ale inculpatului și de împrejurarea că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 C. pen. (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este închisoarea de 6 luni, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior și și-a exprimat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, fiind necesară doar supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată) și a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului B., stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., instanța l-a obligat pe inculpatul B. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte toate măsurile de supraveghere prevăzute de acest text de lege. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, urmând ca, în temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei/Consiliului local Mangalia sau al SC E. SA Mangalia pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului B. asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

Totodată, în temeiul art. 40 alin. (3) C. pen. raportat la art. 399 alin. 9 C. proc. pen., instanța a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. în prezenta cauză perioadele executate.

În privința inculpatului C., instanța, în temeiul art. 104 alin. (2) C. pen. raportat la art. 41 alin. (1) și la art. 43 alin. (1) C. pen. a revocat liberarea condiționată privind pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inculpatului C. prin sentința penală nr. 67 din 05 februarie 2013 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1833 din 28 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a dispus ca inculpatul C. să execute, în regim de detenție, restul de pedeapsă de 147 de zile, la care s-a adăugat pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată în prezenta cauză.

Ca și chestiune comună tuturor inculpaților, în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă D., dat fiind că aceasta era alăturată acțiunii penale care viza exclusiv infracțiunea de lovire sau alte violențe, pentru care s-a dispus încetarea procesul penal ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile de către persoana vătămată.

Împotriva sentinței penale nr. 180/24 iunie 2016 a Judecătoriei Mangalia au formulat apel inculpații A. și C..

Inculpatul A. a solicitat, pe de o parte, reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate de către instanța de fond, având în vedere poziția procesuală manifestată, faptul că a înțeles consecințele faptelor sale și are un comportament corespunzător iar, pe de altă parte, reanalizarea mecanismului de stabilire a pedepselor din cadrul concursului de infracțiunii.

Inculpatul C. a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate de instanța de fond, în sensul diminuării cuantumului acesteia, având în vedere contribuția concretă la comiterea infracțiunii.

Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art. 420 C. proc. pen., Curtea de Apel Constanța a constatat că apelurile formulate de către inculpații A. și C. sunt nefondate.

S-a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpaților A. și C., fiind îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii penale a acestora.

Sub aspectul stării de fapt, s-a constatat că, în data de 25 octombrie 2014, orele 03³⁵, inculpații A., B., C. și numitul F., însoțiți de alte persoane, au pătruns în incinta barului x din Mangalia, după care inculpații A. și B. și numitul F. s-au îndreptat către persoana vătămată D. și au început să o lovească violent cu pumnii și picioarele în timp ce aceasta se afla pe un fotoliu, timp în care inculpatul C. l-a împiedicat pe martorul G. să intervină, iar martorii H. și I., dar și clienții din bar, s-au speriat din cauza violențelor exercitate de agresori asupra persoanei vătămate și asupra martorului G., cea dintâi acționând butonul de panică.

Situația de fapt astfel expusă a rezultat din înregistrarea video ambientală realizată de camera de luat vederi amplasată în incinta barului x din Mangalia, declarațiile inculpatului A., ale persoanei vătămate D., ale martorilor G., I. și H., procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, procesele-verbale de identificare, raportul de expertiză medico-legală.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de apel a reținut că pedeapsa este un mijloc specific de coerciție penală, de represiune, implică în mod necesar o suferință (aflicțiune) ce se realizează în timpul executării ei; de asemenea, caracterul coercitiv-aflictiv și retributiv al pedepsei impune ca durata executării să fie corelată atât cu gravitatea faptei cât și cu gradul de periculozitate al infractorului. Funcția coercitiv-aflictivă a pedepsei se realizează prin aptitudinea pedepsei penale de a se manifesta ca o măsură cu caracter represiv, supunându-l pe inculpat la o suferință morală prin privațiune de libertate. Pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar și un mijloc de reeducare a acestuia; totodată, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât de condamnat, cât și de către ceilalți destinatari ai legii penale.

Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, dar și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidate ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile acesteia, prin raportare la criteriile generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanțele reale de comitere a faptelor, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpaților.

La individualizarea sancțiunii aplicate, în mod temeinic, instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 74 C. pen., cu referire la circumstanțele reale ale infracțiunilor și circumstanțele personale ale inculpaților A. și C., dar si la datele despre contribuția efectivă la comiterea faptelor, urmările produse, modul în care s-a acționat.

Instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei și reinserția socială reală a inculpatului A. pot fi atinse prin privarea de libertate a acestuia iar, în cazul inculpatului C., pot fi atinse prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cuantumul pedepselor stabilite de către instanța de fond fiind apreciate ca suficiente pentru reeducarea acestora și conștientizarea necesitații respectării valorilor sociale protejate de lege si de legea penală în special.

Instanța de fond a stabilit pedepse în cuantumul prevăzut de lege fără reținerea de circumstanțe atenuante, dar a avut în vedere și împrejurările comiterii faptelor, natura acestora, urmările în rândul comunității și pozițiile procesuale manifestate de inculpați în fața organelor judiciare.

S-a apreciat că pedepsele principale stabilite sunt proporționale cu ansamblul circumstanțelor cauzei și persoana inculpaților A. și C., care au mai intrat în conflict cu legea penală, neconstatându-se niciun motiv rezonabil pentru reducerea acestora sau schimbarea modalităților de executare.

Inculpatul A. a solicitat înlăturarea sporului de 2 ani aplicat prin sentința penală nr. 314 din 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 293/P/C din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, întrucât sporul de pedeapsă nu a intrat în autoritate de lucru judecat, aceasta privind doar pedeapsa ce se aplică pentru infracțiunea comisă, starea de fapt constatată prin infracțiune și persoana care a comis infracțiunea.

Contrar apărării formulate, instanța de apel a constatat că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul hotărârii și considerentele pe care aceasta se sprijină. sentința penală nr. 314 din 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța a intrat în autoritate de lucru judecat în data de 17 decembrie 2015, prin pronunțarea Deciziei penală nr. 293/P/C din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, astfel că pedeapsa principală/rezultantă aplicată și modalitatea de executare a acesteia nu mai pot fi reanalizate.

Inculpatul A. a criticat faptul că, deși instanța de fond a menținut că sporul de 2 ani a intrat în autoritate de lucru judecat, acesta a fost modificat în defavoarea sa, cu ocazia efectuării contopirii.

Curtea de Apel Constanța a constatat că instanța de fond în mod legal și temeinic a analizat, cu ocazia efectuării contopirii juridice, noua situație juridică a inculpatului A. și prin prisma antecedentelor penale, menținând sporul de 2 ani aplicat prin sentința penală nr. 314 din 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 293/P/C din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, noua pedeapsa rezultantă stabilită fiind consecința efectuării contopirii prin prisma noilor infracțiuni deduse judecății.

S-a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Deciziei Curții Constituționale a României nr. 265/2014 având în vedere prevederile tranzitorii ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 („tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă”), ceea ce a determinat reținerea tratamentului sancționator prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., având în vedere că pedeapsa de 6 luni la care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză a fost stabilită pentru o infracțiune comisă sub imperiul legii noi, astfel că adiționarea la pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare a sporului legal de o treime din totalul celorlalte pedepse este obligatorie, consecința fiind aplicarea unei pedepse rezultante de 6 ani și 2 luni închisoare.

Pentru toate aceste considerente, prin Decizia penală nr. 1313/P din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/254/2014, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții inculpați A. și C. împotriva sentinței penale nr. 180 din 24 iunie 2016 a Judecătoriei Mangalia.

Împotriva Deciziei penale nr. 1313/P din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/254/2014, a declarat recurs în casație inculpatul A.

În motivarea căii de atac, invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul a susținut că instanța a aplicat pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege, ca urmare a greșitei contopiri a pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente comise, o parte, sub imperiul legii vechi, iar restul, sub imperiul legii noi, astfel că în opinia sa, pedeapsa totală ce ar urma să o execute este de 5 ani închisoare și nicidecum de 6 ani și 2 luni.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 21 martie 2017, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434-437 C. proc. pen.

S-a reținut în acest sens că, cererea de recurs în casație este formulată în termenul legal de 30 zile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 435 C. proc. pen. De asemenea, decizia penală recurată face parte din categoria celor care pot fi atacate cu recurs în casație, conform dispozițiilor art. 434 C. proc. pen.

În același timp, s-a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. În ceea ce privește îndeplinirea cerinței prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a reținut că recurentul inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în temeiul căruia, în esență, a susținut că instanța a aplicat pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege, ca urmare a greșitei contopiri a pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente comise, o parte, sub imperiul legii vechi, iar restul, sub imperiul legii noi, astfel că în pedeapsa totală ce ar urma să o execute este de 5 ani închisoare și nicidecum de 6 ani și 2 luni. De asemenea, a menționat că procedându-se în acest fel, nu au fost avute în vedere Deciziile nr. 29 din 19 noiembrie 2015 și nr. 7 din 2 martie 2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia penală, decizii prin care s-a stabilit procedura de contopire a pedepselor în situații similare celei din speță.

S-a reținut că motivele invocate de recurentul inculpat A. cu privire la nelegalitatea pedepsei aplicate, se încadrează sub aspectul stabilirii materiei, în cazul de casare indicat, motiv pentru care cererea de recurs în casație este admisibilă în principiu.

Ca atare, constatându-se că argumentele invocate se circumscriu cazului de casare invocat, cererea de recurs în casație îndeplinind cerințele de formă prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, s-a dispus sesizarea instanței pentru analizarea pe fond a căii extraordinare de atac.

Înalta Curte reține că examinarea cauzei în recurs în casație are o dublă limitare: pe de o parte, dispozițiile ce reglementează soluționarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.

În speță, așa cum s-a arătat, recurentul a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., ce a fost avut în vedere și la examinarea admisibilității în principiu, așa încât la soluționarea pe fond a recursului în casație vor fi avute în vedere criticile ce se încadrează în dispozițiile legale mai sus-menționate.

Din această perspectivă, examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație este nefondat.

Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de condamnat, se impun anumite considerații teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casație:

Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privința stabilirii faptelor, fie în ceea ce privește aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Potrivit actualului C. proc. pen., recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de „recurs în casație” - Partea specială, Titlul III, cap. V, Secțiunea a II-a), prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. din 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, este corespondentul fostului art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din 1968, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudența referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanța de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale.

Recurentul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că instanța a aplicat pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege, ca urmare a greșitei contopiri a pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente comise, o parte, sub imperiul legii vechi, iar restul, sub imperiul legii noi.

În speță, prin sentința penală nr. 180 din 24 iunie 2016 a Judecătoriei Mangalia, pronunțată în Dosarul nr. x/254/2014, în temeiul art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul A. a fost cercetat în acea cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 58 din 30 ianuarie 2014 a Judecătoriei Călărași, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1561/A din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București și cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 23 din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanța, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 10/P din 15 mai 2015 a Curții de Apel Constanța, pedepse contopite ulterior prin sentința penală nr. 314 din data de 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța, prin care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

Conform prevederilor art. 40 alin. (1) C. pen., dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 39.

Dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. prevăd că, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: (...) b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a dispus, în temeiul art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopirea pedepselor componente ale pedepsei rezultante de 6 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 314 din 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în cauză.

Pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 314 din 11 septembrie 2015 a Tribunalului Constanța conținea următoarele pedepsele componente: pedeapsa de 1 an închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. din 1969), pedeapsa de 2 ani închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969), pedeapsa de 3 ani închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969), pedeapsa de 4 ani închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) și (3) N.C.P. cu aplicarea art. 77 lit. a) din N.C.P.) și sporul legal de pedeapsă de 2 ani închisoare.

După cum se poate observa, prin sentința penală nr. 180/24 iunie 2016 a Judecătoriei Mangalia, pronunțată în Dosarul nr. x/254/2014, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse (o pedeapsă de 1 an, o pedeapsă de 2 ani, o pedeapsă de 3 ani și o pedeapsă de 6 luni), respectiv un spor de 2 ani și 2 luni, stabilind în mod corect o pedeapsă de 6 ani și 2 luni închisoare.

Sporul prevăzut de dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. este obligatoriu și trebuia adăugat pedepsei care s-a stabilit că este cea mai grea. Fiind vorba de o pedeapsă de 1 an, o pedeapsă de 2 ani, o pedeapsă de 3 ani, o pedeapsă de 4 ani și o pedeapsă de 6 luni, pedeapsa de 4 ani este cea mai grea, iar sporul de o treime din celelalte pedepse (1 an, 2 ani, 3 ani și 6 luni) este de 2 ani și 2 luni închisoare, astfel încât pedeapsa rezultantă este de 6 ani și 2 luni închisoare.

Recurentul a invocat Deciziile nr. 29/2015 și nr. 7/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, susținând că nu au fost avute în vedere la momentul pronunțării sentinței penale nr. 180 din 24 iunie 2016 a Judecătoriei Mangalia.

Prin Decizia nr. 29/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul C. pen. anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracțiune săvârșită sub C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 C. pen.

Având în vedere că în prezenta cauză nu este aplicabilă procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanța constată că Decizia nr. 29/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu are incidență în speță.

Prin Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., în cazul pluralității de infracțiuni constând în săvârșirea unor infracțiuni anterior datei de 01 februarie 2014, respectiv a unor infracțiuni comise după intrarea în vigoare a noului C. pen., pentru infracțiunile săvârșite anterior datei de 01 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă, iar pentru infracțiunile săvârșite sub imperiul legii penale noi, precum și pentru tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

După cum se poate observa, prin sentința penală nr. 180 din 24 iunie 2016 a Judecătoriei Mangalia, pronunțată în Dosarul nr. x/254/2014, s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul legii penale noi și pentru tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni s-a aplicat legea nouă.

Așadar, Judecătoria Mangalia a respectat cele dispuse prin Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu privire la tratamentul sancționator aplicabil concursului de infracțiuni.

Din perspectiva acestor argumente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1313/P din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/254/2014.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1313/P din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/254/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 mai 2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj