Decizia nr. 499/2017
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1972 din 06 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2011, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea civilă A. împotriva sentinței penale nr. 252/F din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul B.
A fost casată în totalitate sentința penală atacată și, rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
În baza art. 249 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969).
În baza art. 81-82 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, iar, în baza art. 359 C. proc. pen. (1968), s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 348 C. proc. pen. (1968), s-a dispus desființarea proceselor verbale de comunicare a notificărilor din 30 noiembrie 2005 și din 15 decembrie 2005, fiind respinse pretențiile civile formulate de partea civilă A.
Împotriva acestei decizii, la data de 26 aprilie 2017, a formulat „contestație la titlu” contestatorul B., solicitând, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., lămurirea întinderii și înțelesului următoarei dispoziții din hotărâre: „În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a pedepsei se va suspenda și executarea pedepsei accesorii”, astfel încât să reiasă, fără echivoc, dacă, pe durata termenului de încercare de 3 ani, în lipsa unei revocări a măsurii de suspendare condiționată a pedepsei principale, pot fi exercitate sau nu drepturile care fac obiectul pedepselor accesorii a căror executare a fost suspendată în baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969).
În susținerea cererii, s-a arătat că, în mod constant, în practică se face confuzie între „suspendarea executării pedepsei accesorii” și „suspendarea exercitării drepturilor care fac obiectul pedepsei accesorii”. Astfel, funcționarii publici din Ministerul Justiției au exercitat împotriva sa, pe durata termenului de încercare de 3 ani, demersuri cu consecințe deosebit de grave asupra intereselor sale legitime, emițând Ordinul nr. 2378/C din 02 august 2013, bazat doar pe minuta Deciziei nr. 1972/2013, fără a cunoaște motivarea deciziei și fără a face o cercetare prealabilă, și formulând un denunț la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ce a format obiectul Dosarului penal nr. x/P/2013, cu privire la săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale.
A apreciat că, raportat la considerentele Deciziei nr. 1972/2013 a instanței supreme, în dispozitivul acesteia trebuie să se precizeze, fără echivoc, „În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a pedepsei se va suspenda și executarea pedepsei accesorii, în sensul că drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pot fi exercitate atâta timp cât nu va deveni executabilă pedeapsa principală”.
Chiar dacă în privința sa durata termenului de încercare de 3 ani s-a încheiat la 6 iunie 2016, fiind reabilitat de drept în condițiile art. 86 C. pen. (1969), contestatorul a solicitat admiterea contestației formulate, pentru a limita prejudiciile materiale și morale provocate intereselor sale legitime.
Examinând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se poate formula contestație împotriva executării hotărârii penale atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Totodată, dispozițiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen. permit formularea mai multor cereri de contestație la executare în aceeași cauză, dacă, între respectivele solicitări, nu există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări, în caz contrar acestea fiind inadmisibile.
Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că, la data de 29 martie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a înregistrat Dosarul nr. x/1/2017, având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1972 din 06 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2011, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., prin care s-a solicitat, în esență, lămurirea întinderii și înțelesului dispoziției „În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a pedepsei se va suspenda și executarea pedepsei accesorii” în sensul de a rezulta clar și fără echivoc dacă aceasta se referă la toate cele trei pedepse accesorii stabilite prin aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969) sau doar la una dintre ele și dacă o persoană, condamnată, în baza art. 81-82 C. pen. (1969), cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, poate exercita în acest interval drepturile ce fac obiectul unor pedepse accesorii a căror executare a fost, de asemenea, suspendată în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), sub condiția ca dispozițiile art. 83 C. pen. (1969) să nu devină aplicabile, apreciindu-se de contestator că dispozitivul deciziei sus menționate are, pe ansamblu, o formulare prea tehnică, neaccesibilă tuturor practicienilor.
Se constată, așadar, contrar susținerilor apărării, că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen., între cele două solicitări (cea care a format obiectul Dosarului nr. x/1/2017 și cea din prezenta cauză) existând identitate atât de persoană (contestatorul B.) și temei legal, respectiv art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cât și de motive (lămurirea dispozitivului hotărârii cu referire la pedepsele accesorii) și apărări (confuzia făcută de practicieni cu privire la sintagma „suspendarea executării pedepsei accesorii”), neavând relevanță, din această perspectivă, faptul că prima cerere a fost intitulată „contestație la executare”, iar cea de a doua „contestație la titlu”, atâta timp cât conținutul lor coincide.
Ca atare, în temeiul art. 599 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1972 din 06 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2011.
Față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1972 din 06 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2011.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2017.