Decizia penală nr. 635/2017
Asupra contestației de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 64 din data 17 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2017, a fost respinsă contestația la executare formulată de A. împotriva sentinței penale nr. 28 din 24 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2012, întemeiată pe dispozițiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. și a fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, că a fost sesizată de condamnata A. cu o contestație la executare împotriva sentinței mai sus menționate, întemeiată pe dispozițiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 4 și 6 C. pen., prin care a solicitat să se constate dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 și art. 2481 C. pen. anterior combinat cu art. 132 din Legea nr. 78/2000, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016.
A constatat că în motivarea cererii se precizează că în considerentele deciziei de constatare a neconstituționalității textului art. 248 C. pen. anterior s-a reținut că sintagma „neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act” trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului - ceea ce nu s–a întâmplat și în cauza care o privește pe contestatoare, prin hotărârea de condamnare reținându-se că a încălcat dispoziții din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 18/1991 adoptat prin H.G. nr. 1172/2001, acest act normativ nefiind cuprins în categoria actelor normative primare.
Totodată, se susține că după publicarea în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, fapta penală de abuz în serviciu pentru care a fost condamnată nu mai este prevăzută de legea penală deoarece, potrivit dispozițiilor Legii nr. 47/1992, dispozițiile din legile și ordonanțele constatate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei, dacă legiuitorul nu le modifică, condiție care nu s-a îndeplinit, deoarece prevederile codului penal referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu nu au fost modificate în acord cu interpretarea dată de Curtea Constituțională.
Instanța de fond a constatat că, prin sentința penală nr. 28 din 24 ianuarie 2014 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 439/A din 24 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale) prev. de art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 248 C. pen. anterior, 2481 C. pen. anterior și art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen. anterior, la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani și 6 luni și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. anterior, cu suspendarea sub supraveghere a executării, conform art. 861 și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.
Situația de fapt care a determinat condamnarea contestatoarei A. a constat în aceea că, în calitate de consilier juridic în cadrul Instituției Prefectului Mehedinți în anul 2005 i-a determinat pe inculpații B. și C., aceștia îndeplinind funcțiile de primar și secretar în cadrul Primăriei com. Izvorul Bîrzii, să valideze de două ori anexele de reconstituire a dreptului de proprietate pentru rudele inculpatei, numiții D. și E., în legătură cu o suprafață de teren deținută de autorul comun al acestora pe raza comunei, să transmită spre validare aceste anexe Comisiei Județene și să întocmească titlul provizoriu de proprietate pentru suprafața validată; de asemenea s-a reținut că în realizarea aceleiași hotărâri infracționale, inculpata i-a determinat pe membrii Comisie Locale de Fond Funciar Drobeta Turnu Severin să întocmească procesul verbal de punere în posesie pentru un teren situat pe raza municipiului și pe coinculpatul F., în calitate de primar al com. Breznița Ocol, să emită, nelegal, adresa din 11 august 2005 prin care se comunica Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți acordul pentru punerea în posesie pe terenul din punctul „Roșiori”,; în aceleași condiții inculpata a determinat funcționarul din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară să cartografieze titlul de proprietate din 15 august 2005 în absența unei hotărâri emisă de Comisia Județeană de Fond Funciar Mehedinți; s-a arătat că aceste activități au fost întreprinse de inculpată în vederea obținerii proprietății asupra terenului în suprafață de 0,88 ha pe raza municipiului Dr. Tr. Severin pentru a-l putea înstrăina având o ofertă de vânzare de 400.000 euro din care a încasat efectiv 20.000 euro; s-a reținut că s-a produs o pagubă în dauna Consiliului Local al mun. Dr. Tr. Severin în cuantum de 214.803 lei, echivalentul a 60.900 euro.
În ceea ce privește dispozițiile legale încălcate, s-a constatat că prin rechizitoriu s-a reținut nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1) și (2), art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, precum și ale art. 5 lit. h) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea Comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Din examinarea prevederilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și art. 147 alin. (4) din Constituție, instanța de fond a observat că principiile care guvernează efectele deciziilor Curții Constituționale sunt următoarele: pe de o parte „deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor” iar, pe de altă parte, „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”.
Totodată, a reținut că asupra efectelor deciziilor pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate al unei norme juridice, în procedura prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 s-a distins după cum este vorba de o decizie prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-un act normativ în raport de prevederi constituționale sau despre o decizie de interpretare.
Astfel, a constatat că prin Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, (publicată în M. Of. partea I nr. 605 din 14 august 2008) Curtea Constituțională a statuat că „decizia de constatare a neconstituționalității unei dispoziții dintr-un act normativ face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor”, în timp ce norma constatată constituțională într-o anumită interpretare continuă să se aplice în această interpretare; în acest ultim sens, se reține că s-a pronunțat și doctrina juridică în materie constituțională, în sensul că „în situația constatării constituționalității într-o anumită interpretare, norma nu își încetează aplicabilitatea, ci continuă să existe în fondul activ al legislației, fiind înlăturată doar interpretarea neconstituțională” (pag. 56, parag. 5 - „Dialogul judecătorilor constituționali” - Tudor Toader, Marieta Safta, Editura Universul Juridic 2015).
S-a observat că, prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, s-a statuat că „dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii” și că această interpretare nu are semnificația unei legi de dezincriminare, în sensul art. 595 alin. (1) C. proc. pen.
În acest sens, s-a reținut că însăși Curtea Constituțională a statuat asupra efectelor deciziilor de admitere a excepției de neconstituționalitate prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, (publicată în M. Of. nr. 185 din 11 martie 2016), în sensul delimitării aplicabilității deciziilor după cum situațiile juridice susceptibile de aplicare sunt anterioare ori posterioare datei la care decizia a devenit obligatorie. Astfel, s-a arătat că „în ceea ce privește efectele unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în M. Of. - facta futura - „așadar, Curtea reține că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște, cât și situațiile juridice pendinte și, în mod excepțional, acele situații care au devenit facta praeterita” (parag. 24 decizie).
Curtea Constituțională a reținut „că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia - cauze pendinte în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat” (parag. 25 din decizie).
„În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita” - Curtea reține că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut” (parag. 25 din decizie).
Curtea a reținut și că „în mod excepțional, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează și cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, indiferent dacă până la momentul publicării deciziei prin care se constată neconstituționalitate acestea au fost soluționate definitiv și irevocabil, de vreme ce prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curții Constituționale se va aplica acestora cauze”. „Soluția legislativă care consacră dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea de atac a revizuirii nu intră în coliziune cu prevederile constituționale privind efectele ex nunc (n.r. pentru viitor) ale deciziei de admitere a Curții, revizuirea putând fi exercitată numai după publicarea deciziei în M. Of. al României”(parag. 26 din decizie).
În ceea ce privește incidența interpretării constituționalității unei norme pentru cauzele definitiv soluționate, Curtea a reținut în considerentele deciziei citate (parag. 27) că „pentru cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea reține că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de Contencios Constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc (pentru trecut) actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive”(parag. 27 din decizie).
Față de aceste considerente s-a apreciat că Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, fiind o decizie prin care norma penală a fost declarată constituțională in interpretarea dată în controlul constituționalității, nu a produs efectul abrogării normei de incriminare a infracțiunii de abuz în serviciu; de altfel, fiind vorba despre o soluție care are autoritate de lucru judecat, respectiv facta praeterita, în interpretarea dată de Curte (precitată în paragraful anterior), dispozițiile de incriminare în baza cărora s-a dispus condamnarea contestatoarei au beneficiat de o prezumție de constituționalitate pe toată durata desfășurării procesului penal, finalizat cu pronunțarea sentinței penale nr. 28/2014.
De asemenea, a constatat că procedura contestației la executare nu permite reexaminarea fondului cauzei din perspectiva stabilirii conținutului constitutiv concret a infracțiunii care a condus la condamnarea contestată, hotărârile judecătorești definitive având autoritate de lucru judecat sub aspectul raportului juridic de drept penal și procesual penal soluționat, care poate fi reanalizat numai în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație, în termen legal, contestatoarea A. prin care a solicitat admiterea acesteia și, pe cale de consecință, admiterea contestației la executare și încetarea executării pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 28 din 24 ianuarie 2014 a Curții de Apel Craiova, exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată și obligarea statului la restituirea sumelor pe care le-a plătit cu acest titlu.
În motivarea contestației, A. a reluat argumentele prezentate în fața instanței de fond, respectiv faptul că prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a fost dezincriminată infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior.
Ca argumente suplimentare a arătat că în cuprinsul rechizitoriului și din considerentele hotărârii nu este indicată legea pe care a încălcat-o, că în cauză nu a existat un prejudiciu, că a fost condamnată pe nedrept față de împrejurarea că nu sunt probe în susținerea acuzării.
Examinând contestația declarată de A., prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Conform art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.
Contestatoarea A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 28 din 24 ianuarie 2014 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 439/A din 24 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale) prev. de art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 248 C. pen. anterior, 2481 C. pen. anterior și art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen. anterior și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. anterior, cu suspendarea sub supraveghere a executării, conform art. 861 și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of., Partea I nr. 517 din 08 iulie 2016, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. și a constatat că sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".
În ceea ce privește conceptul de "lege", în cuprinsul deciziei sus-menționate s-a reținut că acesta cuprinde legea, în sens formal și ordonanțele și Ordonanțele de urgență ale Guvernului, care, sub aspect material, conțin norme de reglementare primară, având o forță juridică asimilată cu a legii.
Curtea a constatat că în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situația ca în cazul infracțiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât și de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fișei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.
De asemenea, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, nepublicată în M. Of. la data soluționării prezentei cauze, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 248 C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".
Contestatoarea susține că, urmare a acestor decizii și având în vedere că legiuitorul nu a modificat dispozițiile declarate neconstituționale în termen de 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, a intervenit dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu.
Sub un prim aspect, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, invocată de către contestatoare ca temei al dezincriminării faptei pentru care a fost condamnată, nu s-a constatat neconstituționalitatea art. 246 C. pen. anterior, ci s-a statuat o interpretare a sintagmei "îndeplinește în mod defectuos", pentru ca textul de incriminare să corespundă exigențelor constituționale de claritate și previzibilitate a legii.
Or, conform art. 147 din Constituția României, numai dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, nu și cele prin care instanța de contencios constituțional a înțeles să clarifice modalitatea în care trebuie interpretat un text de lege.
De altfel, legiuitorul nici nu mai avea posibilitatea de a pune în acord dispozițiile art. 246 C. pen. anterior cu interpretarea dată acestui text legal prin Decizia nr. 405/2016 în 45 de zile de la publicarea acesteia, având în vedere că la data pronunțării deciziei menționate C. pen. din 1968 și, implicit, art. 246 C. pen. anterior, nu mai făcea parte din ordinea juridică, fiind abrogat prin Legea nr. 187/2012 și înlocuit de actualul C. pen., respectiv Legea nr. 286/2009.
Pe de altă parte, reține că între o decizie a Curții Constituționale și o lege nu se poate realiza o echivalență, prin analogie sau prin asimilare, cu privire la momentul și consecințele juridice ale aplicării actului, având în vedere diferența evidentă între cele două tipuri de acte.
Astfel, dacă legea, așa cum este ea înțeleasă în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 405/2016, Decizia nr. 146/2004), poate fi aplicată retroactiv în cazuri excepționale, cum este cazul legii penale mai favorabile, deciziile Curții Constituționale „au putere numai pentru viitor”, în conformitate cu dispozițiile alin. (4), teza finală al art. 147 din Constituția României.
Această regulă este dezvoltată de Curtea Constituțională în jurisprudența sa recentă, reținându-se la paragraful 25 din Decizia nr. 126/2016, în privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut.
La parag. 27 al aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut referitor la hotărârile definitive la data declarării neconstituționalității unei dispoziții legale, că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul, așa încât incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.
Prin urmare, cu atât mai mult nu poate avea efecte retroactive o decizie a Curții Constituționale prin care se dă o interpretare jurisdicțională unei dispoziții legale, chiar dacă aceasta este obligatorie pentru viitor, decizia Curții Constituționale neputând fi asimilată cu o lege penală mai favorabilă, așa cum se reține și în opinia concordantă la Decizia Curții Constituționale nr. 126/2016.
Aplicarea dispozițiilor art. 595 C. proc. pen. raportat art. 4 C. pen., în ipoteza în care o normă de incriminare a fost declarată neconstituțională, față pasivitatea timp de 45 de zile a puterii legislative, așa cum solicită contestatorul, ar echivala cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, o încălcare a principiului constituțional al separației puterilor în stat prin imixtiunea instanței în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.
Față de aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatoarea A.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatoarea A. împotriva sentinței penale nr. 64 din data 17 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. x/54/2017.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 iunie 2017.