Deliberând asupra contestației de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 136/F din data de 30 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată s-a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării.
În temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 și art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a admis cererea de extrădare formulată de SUA.
S-a dispus extrădarea și predarea către autoritățile SUA a numitului A., față de care a fost emis un mandat de arestare de către Tribunalul Districtual al SUA ale Americii pentru Districtul de Sud al Statului New York la data de 06 ianuarie 2017, dată la care a fost inculpat prin rechizitoriul nr. 17/Cr./17/Crim./015, întocmit de către Marele Juriu în dosarul penal al SUA ale Americii împotriva lui A., înaintat la 06 ianuarie 2017 Tribunalului Districtual al SUA ale Americii pentru Districtul de Sud al Statului New York.
S-a dispus ca extrădarea persoanei solicitate să se efectueze cu respectarea regulii specialității, prevăzută de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, regulă la care persoana extrădată A. nu a înțeles să renunțe, potrivit declarației date în fața instanței.
În temeiul art. 52 alin. (6) raportat la art. 17 din Legea nr. 302/2004 și art. 16 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a dispus remiterea, odată cu persoana extrădată, a bunurilor (inclusiv a sumelor de bani, dar cu excepția articolelor de vestimentație și de igienă personală) și a obiectelor ridicate de la numitul A. la data de 24 aprilie 2017, menționate în procesul - verbal de percheziție corporală întocmit cu ocazia introducerii numitului A. în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 3 - Secția 4 Poliție (filele 39 - 40 dosar Curte) și procesul verbal întocmit la 27 iunie 2017 de Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Investigații Criminale (fila 248- 250 dosar Curte), reținând că față de modalitatea de comitere a faptelor, ar putea avea legătură cu infracțiunile pentru care se acordă extrădarea.
În temeiul art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a dispus informarea statului solicitant cu privire la prezenta hotărâre.
S-a respins, ca nefondată, cererea de revocare, respectiv înlocuirea măsurii arestării provizorii formulată de persoana extrădată A.
În temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a menținut arestarea provizorie în vederea extrădării a numitului A. până la predarea acestuia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, măsură care este executorie, potrivit art. 52 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.
S-a constatat că persoana extrădată a fost reținută pentru 24 ore, la data de 24 aprilie 2017 și arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 25 aprilie 2017 la zi.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a dispus avansarea și plata, din fondul special al Ministerului Justiției a onorariului cuvenit interpretului desemnat din oficiu, doamna B. (3 ore, în regim normal).
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut că, la data de 25 aprilie 2017, a fost înregistrată, sub nr. x/2/2017 (nr. x/2017), sesizarea nr. 1128/II-5/2017 formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind arestarea provizorie în vederea extrădării către SUA a persoanei urmărite A., cetățean malaezian.
S-a reținut că persoana urmărită a fost prezentată în fața procurorului la data de 24 aprilie 2017, procurorul dispunând măsura reținerii acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 24 aprilie 2017, ora 13:45 până la data de 25 aprilie 2017, ora 13:45, persoanei urmărite fiindu-i aduse la cunoștință existența mandatului de arestare și infracțiunile care au determinat emiterea acestuia de către autoritățile SUA.
De asemenea, s-a arătat că prin încheierea dată în cauză la 25 aprilie 2017, rectificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale date la 26 aprilie 2017, definitivă prin respingerea contestației, la data de 03 mai 2017, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu privire la măsura arestării provizorii solicitate s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 44 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 12 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 s-a dispus arestarea provizorie, în vederea extrădării, a persoanei urmărite A., pentru o perioadă de 30 zile, respectiv de la data de 25 aprilie 2017 până la data de 24 mai 2017, inclusiv.
În temeiul art. 12 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a dispus ca statul solicitant (SUA) să fie informat fără întârziere cu privire la măsurile dispuse prin prezenta, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și Ministerul Justiției - Direcția Cooperare Internațională din România.
Prin încheierea din 18 mai 2017, definitivă prin Decizia penală nr. 541 din 24 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2017/a2 și prin încheierea din 13 iunie 2017, definitivă prin Decizia penală nr. 644 din 21 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2017/a3 a fost menținută starea de arest provizoriu față de persoana urmărită A.
Totodată, s-a mai reținut că persoana urmărită a fost prezentă și asistată de apărător ales și interpret de limba engleză.
De asemenea, s-a reținut că Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în materie penală, prin adresa din 14 iunie 2017 a comunicat, în copie, cererea de extrădare înaintată de autoritățile americane însoțită de referatul întocmit de această instituție asupra regularității internaționale; aceleași înscrisuri au fost înaintate - și în original - prin Ordonanța nr. 1128/II/5/2017 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la 19 iunie 2017 (înregistrată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la 20 iunie 2017).
S-a reținut că la termenul din 21 iunie 2017, Curtea a procedat la audierea persoanei extrădabile, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, luând act și de împrejurarea că persoana extrădabilă a înțeles să se opună extrădării.
Prin încheierea din 22 iunie 2017, definitivă prin necontestare, a fost menținută arestarea provizorie în vederea extrădării cu privire la persoana extrădabilă.
La termenul din 29 iunie 2017 persoana extrădabilă, prin apărător ales, a prezentat, în scris, opoziția la extrădare, arătându-se că după o descriere a prezumatei modalități de săvârșire a faptelor și comunicarea datelor de identificare ale lui A., autoritățile statului american au înaintat, ca unică probă în sprijinul acuzației, o copie a declarației sub jurământ a agentului special C. de la Direcția Externă Antidrog, fără a da detalii cu privire la restul probatoriului.
S-a mai arătat de către apărare că, deși se face vorbire în descrierea activității de investigație de captări pe suport magnetic a unor convorbiri telefonice și a unor imagini (statice sau dinamice), autoritățile statului solicitant nu au remis, în sprijinul acuzării, copii ale acestor suporturi magnetice și nici transcrieri ale interceptărilor convorbirilor.
De altfel, s-a apreciat, în opinia apărării, că Tratatul de extrădare semnat între Statul Român și SUA la 10 septembrie 2007 ratificat prin Legea nr. 111/2008, în art. 8 alin. (2) lit. f), presupune ca cererea de extrădare să fie însoțită de documente, declarații și alte categorii de informații prevăzute la alin. (3) lit. c) - orice informații de natură să ofere motive rezonabile să se creadă că persoana a săvârșit infracțiunea pentru care se cere extrădarea.
Apărarea a considerat că atât în legislația penală din SUA, cât și în Statul Român o singură probă este insuficientă pentru a confirma o prezumție rezonabilă a existenței vreunei vinovății, ca o consecință a unui motiv rezonabil să se creadă că acea persoană a săvârșit infracțiunea și, astfel, să conducă la rezultatul admiterii cererii de extrădare.
De altfel, apărarea a mai arătat că art. 9 din Tratatul de extrădare semnat între Statul Român și SUA la 10 septembrie 2007 ratificat prin Legea nr. 111/2008 învederează că statul solicitat poate să ceară statului solicitant să furnizeze informații suplimentare într-un termen rezonabil indicat, dacă apreciază că informațiile prezentate în sprijinul cererii de extrădare nu sunt suficiente pentru a îndeplini cerințele prevăzute de prezentul tratat, astfel de informații suplimentare putând fi solicitate și transmise direct între Ministerul Justiției din România și Departamentul de Justiție SUA, prevederi ce se regăsesc și în Legea nr. 302/2004 republicată în 2011 în secțiunea 2, cu referire la art. 36 alin. (2) lit. b), precum și în art. 51 alin. (1) din aceeași lege.
S-a apreciat că întreg probatoriul face vorbire despre A. și D. fără a se preciza numele complet al acestuia, respectiv A. care este un nume compus, conform tradiției malaeziene din: numele său - A. și numele tatălui său - E., cuvântul Bin traducându-se prin „fiul lui”. În acest context, s-a precizat că orice cetățean malaezian se prezintă în relațiile neoficiale cu numele propriu, respectiv A., niciodată utilizând D.
S-a mai considerat că un alt temei de opoziție la extrădare îl reprezintă prevederile art. 21 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 302/2004 republicată în 2011, respectiv că există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie (.) și situația persoanei riscă să se agraveze din unul din motivele enunțate în alineatul anterior.
În acest sens, s-a arătat că persoana solicitată, A. fiind de religie musulmană și cetățenie malaeziană, în climatul socio-politic actual există o reticență accentuată a SUA, prin prisma luptei împotriva terorismului, față de musulmani.
Deopotrivă, s-a apreciat că în lipsa unor argumente juridice solide, față de o prezumată vinovăție a acestuia, din documentele remise de SUA, se poate crea prezumția rezonabilă că tratamentul juridic față de un practicant musulman ar putea fi diferit, în sens defavorabil a acestuia, iar în aceste condiții este justificată o temere rezonabilă că drepturile sale, precum și acuratețea juridică ar putea fi afectate în sens negativ.
În ceea ce privește cetățenia acestuia, de asemenea, s-a subliniat că este notorie lipsa cooperării și/sau colaborării în materie de drept penal a SUA cu Statul Malaysian, motiv pentru care se prezumă rezonabil că acestuia îi vor fi afectate drepturile și libertățile.
În acest context, s-a apreciat că se naște și întrebarea retorică: de ce A. nu a fost reținut de statul francez atunci când s-a întâlnit, la Paris, cu agentul special american și a fost nevoie ca agentul să îi dea întâlnire în România, la București, pentru a se proceda la reținerea și arestarea lui, în contextul în care între Franța și SUA există tratat de cooperare penală.
Curtea a respins solicitarea întemeiată pe dispozițiile art. 51 din Legea nr. 302/2004, constatând că în susținerea solicitării de efectuare a unei solicitări pentru obținerea de relații suplimentare s-a invocat în esență prezumția de nevinovăție, aspect care excede competența Curții conform art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, deliberând asupra probelor propuse, Curtea a respins probatoriul solicitat în susținerea obiecțiunilor privind identitatea, constatând că în realitate nu se contestă identitatea persoanei vizate de probatoriu, ci vinovăția, aspect care nu poate fi pus în discuție față de limitele art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Totodată, s-a arătat că s-a respins solicitarea probatorie vizând înregistrarea camerelor de supraveghere amplasate în Aeroportul Otopeni ca nefiind utilă soluționării cauzei, față de exigențele dispozițiilor art. 49 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004 modificată.
Mai mult, s-a respins solicitarea de efectuare a unei percheziții în mediul informatic și proba cu înscrisuri (rapoarte), constatându-se că acest aspecte vizează obiecțiunile privind vinovăția, aspect ce nu poate fi cenzurat de statul solicitat.
S-a mai reținut că proba cu înscrisuri (privind problemele de sănătate ale copilului, pașapoartele anterioare și aspectele privind bonitatea) a fost încuviințată exclusiv sub aspectul măsurii preventive dispuse față de persoana extrădabilă, fiind depus la dosar un set de înscrisuri, fiind avute în vedere exclusiv cele încuviințate.
Analizând actele și lucrările cauzei, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Curtea a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării, a admis cererea de extrădare formulată de SUA și a dispus extrădarea și predarea către autoritățile SUA, a numitului A.
Astfel, s-a arătat că împotriva persoanei extrădabile A. a fost emis un mandat de arestare de către Tribunalul Districtual al SUA ale Americii pentru Districtul de Sud al Statului New York pentru infracțiunea de conspirație la spălarea de bani prevăzută în Titlul 18 din Codul SUA, Secțiunile 1956 (h) și 3238 și infracțiunea de spălare de bani prevăzută în Titlul 18 din Codul SUA, Secțiunile 1956(a)(3)(B), 2 și 3238.
În sprijinul cererii de extrădare au fost depuse declarațiile date sub jurământ de către G. - procuror al SUA în cadrul Biroului de Procuratură al SUA pentru Districtul de Sud al Statului New York și jurist pentru guvernul SUA - declarație cuprinzând procedura cu Marele Juriu, expunerea acuzațiilor și a legilor pertinente ale SUA, rezumatul faptelor și descrierea acuzatului, precum și declarația dată de C. - Agent Special în cadrul Administrației Antidrog în Newark, New Jersey - declarație cuprinzând descrierea cazului, expunerea dovezilor și relații privind identificarea persoanei extrădabile.
Prin urmare, contrar susținerilor formulate de apărare în cuprinsul opoziției la cererea de extrădare, s-a arătat că probatoriul prezentat de statul solicitant nu se rezumă la o singură declarație.
Conform dispozițiilor art. 8 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 111/2008 „Pe lângă cerințele prevăzute la alin. (2), cererea de extrădare a unei persoane inculpate pentru săvârșirea unei infracțiuni va fi însoțită de: (…) c) orice informații de natură să ofere motive rezonabile să se creadă că persoana căutată a săvârșit infracțiunea pentru care se cere extrădarea.”
Analizând aceste dispoziții legale, Curtea a subliniat faptul că acestea nu fac referire la probe, ci la informații.
Formularea textului este rezultatul diferențelor procedurale, inclusiv sub aspect probatoriu, între sistemele de drept ale celor două state implicate în procedura de extrădare ce intră sub incidența Legii nr. 111/2008.
Prin urmare, s-a arătat că nu există căderea din partea Curții de a examina informațiile ce susțin o cerere de extrădare din prisma dispozițiilor procesual penale ce reglementează probele și mijloacele de probă în procesul penal român.
În acest sens fiind, de altfel, și dispozițiile de principiu ale art. 7 din Legea nr. 302/2004 modificată, conform cărora aplicabilitatea procedurii penale române în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală are o natură subsidiară.
În cauză, s-au comunicat informații constând în declarațiile anterior menționate (declarații ce nu se rezumă la aspectele reglementate de art. 8 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 111/2008, ci și la cele reglementate de art. 8 alin. (3) lit. c) din același act normativ), cele două declarații fiind apreciate de Curte ca suficiente pentru a oferi motive rezonabile să se creadă că persoana extrădabilă A. a comis infracțiunile pentru care se cere extrădarea.
De altfel, Curtea a notat că acest aspect nu poate constitui prin sine un motiv de opoziție la extrădare prin raportare la exigențele art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 modificată, conform cărora „Opoziția nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare.”
S-a arătat că insuficiența - alegată de apărare - sau suficiența materialului probator nu poate fi analizată de Curte prin raportare la exigențele art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, conform cărora „Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.”
Obiecțiunile persoanei extrădabile vizând identitatea au vizat, în esență, lipsa unei identități între persoana la care se referă informațiile comunicate de autoritățile americane (materialul probator). Însă, aceste obiecțiuni nu pot fi primite întrucât, nu se circumscriu exigențelor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 modificată, persoana extrădabilă susținând faptul că nu este persoana vinovată de comiterea faptelor, dar nesusținând că nu este persoana urmărită.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că cele două declarații date în susținerea cererii de extrădare, anterior expuse, fac referire la date certe de identificare a persoanei extrădabile (data nașterii, locul nașterii, numărul pașaportului, data emiterii și autoritatea emitentă a acestuia), date ce sunt confirmate prin copia pașaportului persoanei solicitate, copie aflată la fila 6 din Dosarul nr. X/II/5/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Curtea a mai reținut că statul solicitant a comunicat și o fotografie oficială - conform celor două declarații, anterior menționate - a persoanei extrădabile, persoana extrădabilă necontestând acest aspect.
Referitor la susținerile privind numele persoanei extrădabile, Curtea a apreciat că nu pot fi primite, întrucât cele două declarații date în sprijinul cererii de extrădare, cât și actul de acuzare menționează și numele complet al persoanei extrădabile.
De altfel, s-a mai reținut că poziția inițială a persoanei extrădabile a fost în sensul unei recunoașteri integrale a comiterii faptei și vinovăției pentru faptele cu privire la care este cercetat de autoritățile americane, declarații ce pun în discuție realitatea susținerilor ulterioare formulate de persoana extrădabilă.
În ceea ce privește opoziția la extrădare, au fost invocate de apărare și dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 302/2004 republicată în 2011, respectiv faptul că ar exista motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie și persoana riscă să se agraveze din unul din motivele enunțate în alineatul anterior.
S-a considerat de către Curte că aceste apărări nu pot fi primite, întrucât, un asemenea temei de opoziție la extrădare este condiționat de existența unor motive serioase, motive ce nu se regăsesc în cauză.
În acest sens, s-a reținut faptul că persoana extrădabilă este cercetată pentru infracțiuni de spălare de bani și conspirație la spălare de bani, în sprijinul cererii de extrădare fiind prezentate informații de natură a confirma obiectivitatea cercetărilor privindu-l pe numitul A.
La termenul din 29 iunie 2017, apărarea a invocat, ca motiv de opoziție la extrădare, art. 22 alin. (2) teza I din Legea nr. 302/2004 modificată, invocând starea de sănătate a copilului persoanei extrădabile.
Curtea a apreciat că aceste susțineri - aspecte ce constituie, de altfel, motiv opțional de refuz al extrădării - nu pot fi primite întrucât nu vizează exclusiv persoana extrădabilă, fiind invocate problemele medicale ale fiului persoanei extrădabile, nefiind îndeplinite exigențele dispozițiilor legale invocate.
De asemenea, susținerile apărării privind împrejurarea că persoana extrădabilă nu ar fi fost reținut de autoritățile franceze, nu au fost primite, întrucât au vizat aspecte de natură procedurală, ce exced competența Curții.
Curtea a reținut că nu pot fi examinate susținerile apărării privind împrejurarea că persoana extrădabilă ar fi desfășurat, la rândul său, activități investigative și că în acest context ar fi realizat tranzacțiile întrucât vizează fondul cauzei, temeinicia acuzației, prin raportare la exigențele art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată.
În raport cu acestea, Curtea a reținut că numitul A., cetățean malaesian, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an, făcând parte din categoria persoanelor supuse extrădării, conform art. 18 și 26 din Legea nr. 302/2004 modificată, nefiind exceptat de la extrădare, potrivit art. 19 din aceeași Lege.
De asemenea, s-a reținut că identitatea persoanei extrădabile nu a fost contestată sub aspectul identității sale cu persoana urmărită (criticile formulate chiar și sub acest aspect fiind nefondate, astfel cum s-a expus anterior) și nu este incident vreunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al extrădării prevăzute la art. 21 sau art. 22 din Legea nr. 302/2004 modificată și nici regulile referitoare la prescripție sau amnistie, prevăzute la art. 33 și art. 34 din Legea nr. 302/2004 modificată.
S-a considerat a fi îndeplinită în cauza și condiția referitoare la dubla incriminare, infracțiunile de care este acuzată persoana extrădabilă având corespondent în legea penală română, circumscriindu-se infracțiunilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, modificată (spălarea de bani).
De asemenea, s-a apreciat de către Curte că în cauză sunt îndeplinite exigențele art. 2 și urm. din Legea nr. 111/2008.
Totodată, Curtea a reținut a fi îndeplinită și condiția prevăzută de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 111/2008, conform căruia „Dacă infracțiunea a fost săvârșită în afara teritoriului statului solicitant, extrădarea va fi acordată, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții pentru extrădare, în cazul în care legislația statului solicitat permite aplicarea unei pedepse pentru o infracțiune comisă în afara teritoriului său în împrejurări similare. Dacă legislația statului solicitat nu permite aplicarea unei pedepse pentru o infracțiune comisă în afara teritoriului său în împrejurări similare, autoritatea executivă a statului solicitat poate, acest fapt fiind la latitudinea ei, să procedeze la extrădare, dacă toate celelalte condiții pentru extrădare sunt îndeplinite”, având în vedere situația de fapt descrisă și prevederile art. 8 alin. (4) C. pen. român și art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. român, ce reglementează principiul ubicuității.
De asemenea, Curtea a constatat că în cauză au fost respectate exigențele formale reglementate de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 111/2008.
S-a considerat că starea de arest a persoanei extrădate este o condiție sine qua non a predării acesteia către statul solicitant (indiferent de natura măsurii - privative sau nu de libertate - sub care s-a aflat persoana extrădabilă în cursul procedurii) și odată dispusă extrădarea, Curtea nu a mai putut avea în vedere posibilitatea luării unei măsuri mai blânde decât arestul provizoriu față de persoana extrădată.
De altfel, față de natura infracțiunilor pentru care este cercetată persoana extrădabilă A., durata maximă a pedepsei care se poate aplica pentru aceste infracțiuni, prejudiciul cauzat, precum și numărul de infracțiuni, respectiv numărul de acte materiale reținute în sarcina acestuia, s-a apreciat că măsura arestării provizorii se impune în continuare și pentru buna desfășurare a procedurii extrădării, potrivit dispozițiilor aplicabile în materie, reglementate de Legea nr. 302/2004 și de Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și SUA.
Sub acest aspect, s-a arătat că infracțiunile de care este acuzată persoana extrădabilă prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social, reprezentând totodată o formă a criminalității organizate la nivel mondial ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuție.
Astfel fiind, s-a conchis în sensul că cererea de revocare a măsurii, respectiv cererea de înlocuire a măsurii arestării provizorii cu măsura preventivă a arestului la domiciliu nu pot fi admise.
Împotriva acestei soluții, la data de 30 iunie 2017, a formulat contestație persoana extrădabilă A., prin apărător ales F.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 iulie 2017, când s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 13 iulie 2017.
În argumentarea contestației, persoana extrădabilă A., prin apărător ales F., a reiterat solicitarea susținută și în fața instanței de fond de respingere a cererii de extrădare și punerea în libertate a persoanei solicitate. S-a precizat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică întrucât instanța fondului a încuviințat cererea de extrădare reținând recunoașterea comiterii faptelor și a vinovăției dată de persoana extrădabilă în fața procurorului și că starea de sănătate a fiului său nu poate fi primită ca argument al opoziției la extrădare deoarece nu vizează nemijlocit persoana solicitată.
De asemenea, au fost invocate aspecte ce vizează lipsa probatoriului care să conducă la stabilirea vinovăției persoanei extrădabile, opoziția la extrădare, precum și neîndeplinirea condițiilor obligatorii prevăzute de lege pentru admiterea unei astfel de solicitări.
Cu prilejul susținerii contestației oral, suplimentar celor susținute în scris s-a invocat că împotriva hotărârii instanței de fond, calea de atac ce poate fi exercitată este apelul și nu contestația.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază contestația formulată de persoana extrădabilă A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Prioritar analizei motivelor de legalitate și temeinicie invocate, Înalta Curte notează că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 52 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, care prevăd că hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu contestație de procurorul general competent și de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunțare, la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care apreciază nefondată critica apărării în sensul că împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță se poate formula recurs, cale de atac în vigoare anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 300/2013.
Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 111/2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite, semnat la București la 10 septembrie 2007. Pe de altă parte, potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispozițiile cuprinse în Legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române. De asemenea, conform art. 4, rezultă că Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaționale la care România este parte în situațiile nereglementate.
Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004 modificată statuează că în situația în care prin legea de cooperare judiciară internațională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate se îndeplinesc conform normelor române de drept procesual penal.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu ultimele modificări, precum și a Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și SUA, semnat la București la 10 septembrie 2007, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autoritățile americane.
În ce privește normele juridice aplicabile prezentei cereri, acestea sunt reprezentate de Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite (norma specială) și dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată (norma generală).
Se constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate impuse de prevederile art. 10 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, semnat la București la 10 septembrie 2007 și ratificat prin Legea nr. 111/2008, respectiv: s-a înaintat o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, indicându-se data și locul săvârșirii acestora, calificarea juridică, referiri la dispozițiile legale aplicabile; cererea de extrădare este însoțită de documentele prevăzute la art. 8 din Tratat privind procedura de extrădare și documentele necesare, documente care au fost traduse în limba română.
În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că, din documentele furnizate de statul solicitant, rezultă că persoana extrădabilă A. este urmărită internațional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 06 ianuarie 2017 de către Tribunalul Districtual al SUA din Districtul de Sud al statului New York pentru infracțiunea de conspirație la spălarea de bani, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul SUA, Secțiunile 1956 (h) și 3238 care prevede o pedeapsă maximă de 20 de ani închisoare și infracțiunea de spălare de bani, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul SUA, Secțiunile 1956(a)(3)(B) și 3238, care prevede o pedeapsă maximă de 20 de ani închisoare constând în aceea că, începând cel puțin din luna septembrie 2016 și până în luna decembrie 2016 inclusiv, Jamal A., E. sau „D.", împreună cu alții, cunoscuți și necunoscuți, au comis infracțiuni care au început în afara teritoriului de competență al oricărui Stat sau district din Statele Unite, cu bună-știință s-au combinat, au conspirat, s-au unit și s-au înțeles cu alții să spele bani, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul SUA, Secțiunea 1956 (a)(3)(B).
Deopotrivă, ca parte și ca obiectiv al conspirației, A., E. sau D., împreună cu alții, cunoscuți și necunoscuți au comis o faptă care implică și afectează comerțul interstatal și internațional și, în cunoștință de cauză au efectuat și au încercat să efectueze o tranzacție financiară care a implicat bunuri despre care se bănuiește că ar fi fost produsele unei activități ilegale, respectiv, trafic ilegal cu droguri, cu intenția de a ascunde și de a masca natura, locul, sursa, proprietatea și controlul asupra bunurilor, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul SUA, Secțiunea 1956 (a)(3)(B).
Pe de altă parte, s-a reținut referitor la infracțiunea de spălare de bani prevăzută în Titlul 18 din Codul SUA, Secțiunile 1956 (a)(3)(B), 2 și 3238 că, în jurul lunii decembrie 2016, A., E." sau „D.", a comis infracțiuni care au început în afara teritoriului de competență al oricărui stat sau district din Statele Unite, cu bună-știință și cu intenția de a ascunde și masca natura, locul, sursa, proprietatea și controlul asupra bunurilor bănuite a fi fost produsele unei activități ilegale, respectiv trafic ilegal cu narcotice, a efectuat și a încercat să efectueze o tranzacție financiară care a implicat produsele unei activități ilegale, respectiv, A. a aranjat să primească fonduri în Australia, fonduri care au fost prezentate ca fiind produsele traficului cu narcotice și a transportat o parte din aceste fonduri în Statele Unite, într-un mod conceput să ascundă și să mascheze sursa și proprietarii fondurilor.
Înalta Curte constată că faptele pentru care este solicitată extrădarea sus-numitului au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării de bani, fiind îndeplinită astfel și condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Deopotrivă, se constată că sunt îndeplinite și condițiile relative la pedeapsa prevăzută de lege atât de legea statului solicitant, cât și de legea statului solicitat.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală "pot fi extrădate din România, în condițiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni (…)", nefiind aplicabile dispozițiile art. 19 din aceeași lege, potrivit cărora nu pot fi extrădați din România:
a) cetățenii români, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 20;
b) solicitanții de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat în care viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane și degradante;
c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicție, în condițiile și în limitele stabilite prin convenții sau prin alte înțelegeri internaționale;
d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecți, persoane vătămate, părți, martori sau experți ori interpreți în fața unei autorități judiciare române solicitante, în limitele imunităților conferite prin convenție internațională.
Din analiza dispozițiilor legale enunțate anterior care reglementează executarea unui mandat de arestare, rezultă că rolul instanței române, în această procedură, se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului - aspectele legate de existența faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia măsurii deținerii provizorii exced analizei impuse de dispozițiile Legii nr. 302/2004 și a Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și SUA, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea, ridicate de persoana extrădabilă și a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca.
Criticile privind netemeinicia cererii justificate prin lipsa probelor de vinovăție care să o susțină nu sunt fondate, Înalta Curte subliniind că verificările efectuate în cauză sunt limitate la constatarea îndeplinirii condițiilor de formă și fond pentru luarea măsurii în condițiile Legii nr. 302/2004, prezenta instanță neavând competența de a analiza probele privind vinovăția persoanei solicitate.
În acest sens, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, „Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străina cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării".
Se observă că cererea de extrădare este formulată în scris de către autoritatea competentă a statului solicitant și este însoțită, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, de copiile autentice ale mandatului de arestare din 06 ianuarie 2017, rechizitorului din aceeași dată, legislația relevantă, declarația dată sub jurământ de agentul special C. de la Administrația Anti-Drog, fotografia lui A., semnalmentele cele mai precise ale persoanei extrădabile și orice alte informații de natură să determine identitatea și naționalitatea acesteia, precum și o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, precum și dispozițiile legale aplicabile între România și SUA privind extrădarea persoanelor (filele 46-80, 117-150 Dosar nr. x/II/5/2017 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București).
Înalta Curte mai notează că, deși persoana extrădabilă nu a fost de acord cu admiterea cererii de extrădare și predarea sa către autoritățile americane, opoziția sa la extrădare nu s-a întemeiat pe vreunul din cazurile exprese prevăzute în Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite. Motivele au vizat exclusiv situația familială a persoanei extrădabile, mai precis starea de sănătate a fiului său, lipsa vinovăției ori tratamentele aplicate acestuia la momentul reținerii, împrejurări care nu justifică, în lumina dispozițiilor legale aplicabile în materie, respingerea cererii de extrădare.
Înalta Curte constată că nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și nici motivele opționale de refuz prevăzute de art. 22 din aceeași lege.
Totodată, se constată că extrădarea persoanei solicitate s-a efectuat cu respectarea regulii specialității prev. de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA ratificat prin Legea nr. 111/2008, persoana extrădabilă nerenunțând la această regulă potrivit susținerilor acesteia în fața Curții de Apel București.
Potrivit art. 2 alin. (3) lit. a) din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, semnat la București la 10 septembrie 2007 și ratificat prin Legea nr. 111/2008 infracțiune dă loc la extrădare: a) indiferent dacă legea statelor solicitante și solicitate încadrează sau nu acțiunile ori omisiunile care constituie infracțiunea în aceeași categorie de infracțiuni sau descriu infracțiunea prin aceeași terminologie.
În atare condiții, existând o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării formulată de autoritățile judiciare din SUA, împotriva numitului A., se impunea ca instanța de fond să se conformeze dispozițiilor art. 52 alin. (3), alin. (6) rap. la art. 17 și urm. din Legea nr. 302/20014 și art. 1 și art. 16 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat prin Legea nr. 111/2008.
Din coroborarea art. 43 alin. (3) cu art. 57 din Legea nr. 302/2004, rezultă că durata totală a arestării unei persoane în vederea extrădării nu trebuie să depășească 180 de zile. Față de persoana extrădabilă A. s-a dispus reținerea la data de 24 aprilie 2017 și arestarea provizorie în vederea extrădării prin încheierea din 25 aprilie 2017, pe o perioadă de 30 de zile, fiind menținută prin încheierile din 18 mai 2017 și din 13 iunie 2017, iar după rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare, autoritățile judiciare implicate vor fixa o dată pentru predare (fără ca legea să prevadă un termen limită la care se fixează această dată în raport de data rămânerii definitive), iar persoana extrădată va fi pusă în libertate dacă expiră în termen maxim de 30 de zile, de la data convenită pentru predare fără a fi preluată.
Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția referitoare la gravitatea pedepsei, fiind incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecății, pentru fapte a căror săvârșire atrage potrivit legislației statului solicitant și legii române o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puțin 4 luni. De asemenea, sunt îndeplinite și prevederile art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat prin Legea nr. 111/2008 potrivit cărora o infracțiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părți cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă.
Din relațiile comunicate de autoritățile solicitante, rezultă că infracțiunile pentru care se solicită extrădarea sunt sancționate cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, condiția fiind îndeplinită și raportat la legislația română.
De asemenea, se constată că nu există motive pentru a considera că persoana extrădabilă va fi judecată în SUA de o instanță de judecată care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că opoziția la extrădare a persoanei solicitate este fundamentată, în esență, pe transmiterea de către autoritățile americane a unor informații succinte despre existența unei legitime bănuieli că persoana solicitată se face vinovată de acuzațiile ce i se aduc, având la bază doar depoziția dată sub jurământ de un ofițer american de investigații, nesusținând însă că nu este persoana la care se referă informațiile comunicate de autoritățile americane. Deopotrivă, Înalta Curte constată că instanța de fond a lămurit și aspectul identității persoanei extrădabile.
În ceea ce privește celelalte critici formulate de apărare care vizează temeinicia acuzației aduse persoanei extrădabile, respectiv fondul cauzei, Înalta Curte constată că nu pot fi examinate prin prisma dispozițiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Față de cele mai sus evocate, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 18, art. 24 și art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și cele prevăzute de art. 36 - 46 din același act normativ, ce reglementează procedura specială a extrădării pasive din România.
În altă ordine de idei, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 în mod corect curtea de apel constatând că sunt îndeplinite condițiile de extrădare a menținut starea de arest provizoriu a persoanei extrădabile A. în vederea extrădării, până la predarea acesteia autorităților judiciare americane, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, executorie conform art. 52 alin. (9) din aceeași lege.
Rațiunea mandatului de arestare provizorie constă în necesitatea de a se asigura că persoanele nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul țării, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei extrădabile în fața justiției statului emitent al cererii de extrădare, pentru instrumentarea procedurilor penale.
Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. f) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului privind dreptul persoanei la libertate și la siguranță, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit textului de lege menționat, se prevăd în mod expres și limitativ cazurile și condițiile în care este permisă limitarea libertății persoanei, exceptând situația când împotriva persoanei se află în curs o procedură de extrădare, astfel că nu se mai impune examinarea de către statele naționale a acelor motive temeinice ori verosimile care să justifice lipsirea de libertate a unei persoane.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 136/F din data de 30 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, în sumă de 100 lei, va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă engleză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 136/F din data de 30 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, în sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului.
Onorariul interpretului de limbă engleză se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iulie 2017.