Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 691/2017

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2017.

Decizia nr. 691/2017

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 martie 2016, petentul A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/225/2016, aflat pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția I civilă.

Din verificările efectuate în sistemul informatizat al instanțelor de judecată a rezultat că dosarul a cărui strămutare se solicită a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția I civilă, la data de 3 mai 2016, ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

De asemenea, din verificările efectuate la Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, rezultă că cererea de executare la Birolul Executuroului Judecătoresc B. a fost înregistrată la data de 31 martie 2016.

Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, care a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Față de acest aspect, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat, potrivit cărora „cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia”.

În cauza de față, cererea de strămutare este întemeiată pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar care a fost înregistrat ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția I civilă, instanță care se află în circumscripția teritorială a Curții de Apel Craiova.

În acest context, în raport de dispozițiile legale menționate anterior, coroborate cu prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., precum și de faptul că prezenta cerere de strămutare vizează un dosar aflat pe rolul unui tribunal, instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Craiova, în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de strămutare a Dosarului nr. x/225/2016 al Tribunalului Mehedinți, secția I civilă, formulată de petentul A., în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2017.