Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 705/2017

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 aprilie 2017.

Decizia nr. 705/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 3 aprilie 2017, petenta A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/333/2016 de la Judecătoria Vaslui la o altă instanță, justificat de împrejurarea că ar fi nedreptățită în demersurile saie judiciare de către magistrații acestei instanțe.

Cererea a fost încadrată pe dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. civ.

Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Vaslui Ia data de 2 decembrie 2014, deci, ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză.

Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia...”.

Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este întemeiată, așa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă pe rolul Judecătoriei Vaslui, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Iași.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel lași, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de petenta A. privind Dosarul nr. x/333/2016 al Judecătoriei Vaslui în favoarea Curții de Apel Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 aprilie 2017.