Decizia nr. 2156/2017
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
1. Obiectul cererii deduse judecății;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B., C. Galați și D., anularea Deciziei nr. 88 din 22 februarie 2012 emisă de B. în soluționarea contestației împotriva Deciziei pentru regularizarea situației nr. 8888/50 din 17 iunie 2011 emisă de E. Galați, întocmită în baza Procesului-verbal de control din 17 iunie 2011 a F. Galați, prin care s-a stabilit în sarcina SC A. SA, obligația de plată a sumei totale de 4.203.395 lei, reprezentând accize și diferențe de T.V.A., precum și accesoriile aferente acestora.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că, în calitatea sa de importator direct din spațiul extracomunitar de produse energetice, destinate livrării în vederea utilizării drept combustibil pentru navigație, nu avea obligația legală de a deține o autorizație de expeditor înregistrat, pentru a beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor, reglementat de art. 20660 alin. (1), lit. b) din C. fisc. și pct. 113.1.2 din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
A susținut astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20630 alin. (2) lit. a) și b) din C. fisc., cu toate acestea, pentru a beneficia de scutirea prevăzută de art. 20660 alin. (1) lit. b) din C. fisc. și având în vedere cele reținute în actul de control, pentru desfășurarea operațiunilor ulterioare, societatea a solicitat și autorizația de expeditor înregistrat.
De altfel, autoritatea vamală și organul de soluționare a contestației au considerat că societatea nu avea posibilitatea deținerii legale a produselor accizabile, în regim suspensiv de la plata accizelor, fără să indice temeiul legal al acestei interdicții.
Reclamanta a susținut că, în cauză, în condițiile autorizării ca expeditor înregistrat a interpretat greșit dispozițiile art. 20660 alin. (1), lit. b) din C. fisc., ale art. 113.l.2 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. și ale art. 101 din C. vam., cu privire la punerea în liberă circulație a mărfurilor importate.
Prin urmare, sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice livrate, și nu consumatorii. Or, societatea derulează tocmai aceste operațiuni de livrare produse energetice pentru navigația pe căile navigabile interioare. Produsele energetice provin din operațiuni proprii de import, iar punerea în circulație are loc concomitent cu livrarea lor către consumatori, proprietarii de nave, situație în care nu se datorează taxele aferente punerii în circulație, societatea se înscrie astfel la excepția prevăzută de art. 20660 alin. (1) lit. b) din C. fisc.
De asemenea, în raport cu dispozițiile art. 113.1.2 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru navigație.
Așa fiind, reclamanta a susținut că, prin raportare la dispozițiile art. 20660 alin. (1), lit. b) din C. fisc. și art. 113.1.2 din Normele Metodologice de aplicare a acestuia, concluziile procesului-verbal de control sunt nelegale.
Totodată, a precizat că, pentru aceleași motive, contestă în totalitate și accesoriile calculate și comunicate de organele vamale, invocând principiul de drept accesorium sequitur principale.
Prin concluziile scrise, respectiv întâmpinarea, depuse la dosar, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
2. Hotărârea primei instanțe;
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1118 din 5 aprilie 2016, a admis acțiunea formulată de reclamantă, anulând Decizia nr. 88 din 22 februarie 2012, emisă de B., și Decizia pentru regularizarea Situației nr. 8888/50 din 17 iunie 2011 emisă de E. Galați.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin Procesul-verbal de control din 17 iunie 2011 atacat, s-a constatat că în perioada 21 ianuarie 2011-18 martie 2011 SC A. SA a depus Declarațiile vamale de punere în liberă circulație, regimul vamal, solicitând prin codul adițional scris în rubrica 31 a declarației vamale scutirea de la plata accizelor prevăzută la art. 20660 alin. (1), lit. b) din C. fisc. cu modificările și completările ulterioare. Societatea deține autorizația de utilizator final din 18 ianuarie 2011 care îi permite să livreze motorină în regim de scutire de la plata accizelor, societăților de navigație.
În temeiul acestui proces-verbal a fost emisă Decizia pentru regularizarea situației nr. 8888/50 din 17 iunie 2011, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată în sumă de 4.203.395 lei, reprezentând accize și taxa pe valoarea adăugată, precum și accesorii aferente.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 88 din 11 februarie 2012 aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Prima instanță a reținut că reclamanta, cu Declarațiile vamale de punere în liberă circulație din perioada 21 ianuarie 2011-18 martie 2011, a pus în circulație motorină, prin alimentarea navelor provenită din operațiuni proprii de import, completând rubrica ”37”, caseta ”regim acciză” a declarației vamale, codul ”A2H”, scutirea de la plata accizelor prevăzută la art. 20660 alin. (1), lit. b) din C. fisc. cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit expertizei efectuate în cauză, la data operațiunii, societatea deținea:
- Autorizația pentru desfășurarea activităților de transport în porturi și pe căi navigabile din 21 decembrie 2010, Autorizația de utilizare a unui antrepozit vamal sau de utilizare a regimului vamal într-un antrepozit de tip E din 14 decembrie 2010; Autorizația de funcționare a unui antrepozit vamal sau de utilizare a regimului vamal într-un antrepozit de tip E din 14 decembrie 2010, care permiteau depozitarea în antrepozitul vamal a motorinei necomunitare, fără ca aceasta să fie supusă drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială, respectiv un regim vamal suspensiv de drepturi de import sau politică comercială;
- Autorizația de utilizator final din 18 ianuarie 2011, care dădea dreptul societății să marcheze și să coloreze motorina provenită din operațiuni proprii de import și să alimenteze propriile nave care se deplasează în apele comunitare sau pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit altele decât ambarcațiunile de agrement private, cu motorină în regim de scutire de la plata accizelor;
- Autorizația de utilizator final din 18 ianuarie 2011, care dădea dreptul societății să marcheze și să coloreze motorina provenită din operațiuni proprii de import și să alimenteze navele care se deplasează în apele comunitare sau pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât ambarcațiunile de agrement private, cu motorină în regim de scutire de la plata accizelor.
Expertiza efectuată a concluzionat că cele două autorizații permiteau societății reclamante achiziționarea în regim de scutire directă de la plata accizelor a motorinei, în scopul prevăzut la art. 20660 alin. (1) lit. b) din C. fisc., la momentul achizițiilor de către societate, respectiv la efectuarea importului și nu la momentul alimentării cu motorină a navelor;
- Autorizația pentru accesul la EMCS-RO, componenta stocuri din 17 februarie 2011, care conferea societății dreptul de a accesa componenta ”stocuri” din cadrul aplicației informatice EMCS-RO urmare a obligației corelative de a depune lunar on-line jurnalele privind achizițiile/livrările de combustibil destinate utilizării efectiv pentru navigație.
În ceea ce privește susținerea organelor fiscale, că reclamanta ar fi putut beneficia de regimul suspensiv de la plata accizelor în condițiile în care ar fi fost autorizat ca expeditor înregistrat, expertiza, de asemenea, a concluzionat că scutirea la plata accizelor pentru motorina provenită din operațiuni proprii de import și destinată utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigație în apele comunitare și pe căile navigabile interioare în perioada de referință, nu era condiționată de obținerea autorizației de expeditor înregistrat în România
Prima instanță a avut în vedere, față de prevederile art. 2033 pct. 14 raportat la art. 20630 lit. b) din C. fisc. și pct. 90.1 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., că autorizația de expeditor înregistrat era necesară dacă reclamanta deplasa produsele accizabile importate în regim suspensiv: către un antreprenor autorizat în România sau în alt stat membru; către un destinatar înregistrat din alt stat membru; un beneficiar dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu terț; un loc de livrare directă dintr-un al stat membru dacă această operațiune este permisă în acel stat membru.
Or, în cauză, reclamanta nu a efectuat operațiuni specifice calității de expeditor, prin urmare nu era necesară obținerea autorizației de expeditor, pentru a beneficia de regimul de scutire directă de la plata accizelor.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că nu se regăsește în cauză situația unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize pe teritoriul Uniunii Europene sau o țară terță, pentru ca reclamanta să fie un expeditor înregistrat, pentru a fi aplicabile prevederile art. 20630 lit. b) din C. fisc., ci operațiunea consta în alimentarea navelor cu motorină, din antrepozitul vamal, care se deplasau în apele comunitare sau în apele interioare, astfel încât se aplica regimul de scutire prevăzut de art. 20660 alin. (1) lit. b) din C. fisc.
3. Recursurile exercitate în cauză;
3.1. Recursul formulat de pârâta B.
S-au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă consideră că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece a considerat că reclamanta nu a efectuat operațiuni specifice calității de expeditor și nu era necesară obținerea autorizației de expeditor pentru a beneficia de regimul de scutire directă de la plata accizelor.
Recurenta-pârâtă susține și că instanța de fond și-a însușit, în mod eronat, concluziile raportului de expertiză, în sensul că cele două autorizații permiteau reclamantei achiziționarea în regim de scutire directă de la plata accizelor a motorinei, la momentul achizițiilor de către societate, respectiv la efectuarea importului și nu la momentul alimentării cu motorină a navelor.
Se invocă prin motivele de recurs, disp. art. 20660 alin. (1) lit. b) C. fisc. și pct. 113.1.2. din H.G. nr. 44/2004, astfel încât, scutirea de la plata accizelor se acordă direct beneficiarilor scutirii, cu condiția ca aprovizionarea produselor energetice să se efectueze de la un antrepozit fiscal sau de la un operator economic care deține autorizație de distribuitor de combustibil pentru navigație.
În cazul distribuitorului, potrivit pct. 113.1.2 alin. (18) din H.G. nr. 44/2004, produsele energetice destinate aprovizionării navelor, trebuie să provină de la un antrepozit fiscal, din achiziții intracomunitare sau din operațiuni proprii de import, situații în care intervine plata accizelor, astfel:
- în cazul în care distribuitorul se aprovizionează de la un antrepozit fiscal, achiziția produselor energetice se face la prețuri cu accize;
- în cazul în care distribuitorul face achiziții intracomunitare de produse energetice destinate aprovizionării navelor, exigibilitatea accizelor intervine la momentul recepției mărfurilor;
- în cazul în care distribuitorul se aprovizionează cu produse energetice destinate aprovizionării navelor, prin operațiuni de import, sunt aplicabile prevederile art. 2065 lit. b) C. fisc., coroborate cu art. 2067 lit. d) C. fisc., conform cărora produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul importului pe teritoriul comunității, respectiv în momentul eliberării pentru consum, când are loc „impozitul de produse accizabile, chiar și neregulamentar, cu excepția cazului în care produsele accizabile sunt plasate imediat după import, în regim suspensiv de accize”, momentul plății fiind momentul înregistrării declarației vamale de import, conform art. 20651 C. fisc.
Deoarece intimata-reclamantă a achiziționat motorina ca utilizator final în calitate de distribuitor, iar punerea în liberă circulație nu a fost urmată de plasarea motorinei în regim suspensiv, aceasta avea obligația să achite cuantumul accizelor aferente la momentul efectuării formalităților de punere în liberă circulație.
În același sens sunt și prevederile pct. 113.1.2. alin. (20)-(22) din H.G. nr. 44/2004, conform cărora aprovizionarea navelor cu produse energetice de către distribuitor se face la prețuri fără accize, distribuitorul având posibilitatea de a solicita compensarea/restituirea accizelor, după procedura impusă de Ordinul nr. 1939/2006.
Prevederile pct. 113.1.2 și pct. 82 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004 nu sunt aplicabile cauzei, întrucât se referă la produse energetice achiziționate de utilizatorul final prin operațiuni proprii de import și utilizate de acesta în scopurile prevăzute de art. 20620 C. fisc.
Mai arată recurenta-pârâtă că este în drept să efectueze controlul ulterior, în temeiul art. 78 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/92 de instituire a C. vam. comunitar.
3.2. Recursul formulat de pârâta C. Galați;
Motivele de recurs sunt întemeiate pe disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă susține că nu sunt incidente dispozițiile art. 2620 C. fisc. și pct. 82 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004, deoarece intimata-reclamantă are autorizația de utilizator final în calitate de distribuitor, nu este consumator direct.
Intimata-reclamantă ar fi putut să beneficieze de regimul suspensiv de la plata accizelor în condițiile în care ar fi fost autorizat ca expeditor înregistrat și ar fi expediat produsele importate către una din destinațiile prevăzute de art. 206 alin. (2) lit. a) C. fisc.
Produsul energetic, deși intrat pe teritoriul național aflat în regim suspensiv de antrepozit vamal, își păstrează statutul de marfă străină, iar intrarea pe teritoriul național nu înseamnă punere în liberă circulație.
Mărfurile, pentru a fi scoase din antrepozitul vamal și livrate beneficiarilor, trebuie puse în liberă circulație prin încasarea drepturilor legal datorate (accize).
Potrivit art. 20660 alin. (1) lit. b) C. fisc., sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice livrate proprietarilor de nave etc., cu condiția folosirii motorinei pentru navigația în apele comunitare și pentru navigația pe căile navigabile interioare.
În mod eronat a considerat prima instanță că reclamantei îi este aplicabilă facilitatea scutirii de accize atunci când realizează importul de motorină (punerea acesteia în liberă circulație).
Recurenta-pârâtă invocă incidența prevederilor art. 20630 alin. (2) C. fisc., arătând că reclamanta a livrat produsele navelor pentru bunkeraj și nu unui antrepozit fiscal, unui destinatar înregistrat și nu are calitatea de expeditor înregistrat astfel că nu a deplasat produsele în regim suspensiv.
4. Apărările formulate de intimata-reclamantă SC A. SA;
Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursurilor ca nefondate, având în vedere că judecătorul fondului era îndreptățit să valideze raportul de expertiză, în urma convingerii că acesta exprimă realitatea prin aplicarea normelor legale incidente.
În ceea ce privește posibilitatea organului vamal de a efectua, după acordarea liberului în vamă, în cadrul termenului de prescripție, controlul vamal ulterior al declarațiilor, fără a se putea invoca pasivitatea ori neglijența acestuia, intimata arată că acesta poate avea loc numai în anumite situații expres prevăzute și anume:
- pentru convingerea autorității vamale de acuratețea datelor cuprinse în declarația vamală;
- atunci când declarantul a prezentat informații incomplete sau incorecte, ambele situații nefiind incidente speței.
Față de susținerea recurentei B., care apreciază că în cazul importului accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum, respectiv la momentul importului produselor accizabile, singura derogare de la această prevedere fiind plasarea mărfurilor în regim suspensiv, intimata o consideră vădit neîntemeiată.
Susținerea indirectă este prevăzută expres în situația în care produsele energetice provin de la un antrepozit fiscal, însă intimata nu a luat produsele dintr-un antrepozit fiscal, ci din antrepozitul vamal care beneficiază de regim suspensiv și nu se încadrează în excepția pentru care se aplică scutirea indirectă, ci la situațiile de scutire directă.
Situația de fapt avută în vedere de B., neincidentă în cauză, presupune ipoteza în care nu există identitate de persoană între distribuitorul de combustibil și utilizatorul final, caz în care se presupune că există o punere în circulație a combustibilului și o livrare de la o persoană juridică la alta, din care cel puțin una nu beneficiază de scutire directă, iar nu situația existentă în cazul speței în care ambele persoane beneficiază de regimul scutirii directe, dar prin reglementări diferite.
Însăși E. Galați a indicat societății, prin intermediul consultantului fiscal, codul aferent operațiunii A2H, scutire directă de la plata accizelor.
Concluzia raportului de expertiză conform căreia scutirea directă de la plata accizelor se aplică la momentul achizițiilor de motorină și nu la momentul alimentării cu motorină a navelor, rezultă fără echivoc din textul celor două autorizații de utilizator final emise de D.
În acest sens, este eronată susținerea recurentelor în sensul că aplicarea scutirii de la plata accizelor nu era condiționată de obținerea autorizației de expeditor înregistrat.
Recurenta-pârâtă C. Galați face și o confuzie între regimul de exceptare și regimul de scutire de la plata accizelor pentru produsele energetice utilizate sau destinate utilizării în anumite scopuri.
Adresele emise de D. – G. sunt ulterioare finalizării operațiunilor, de unde rezultă că susținerile recurentelor se întemeiază pe norme viitoare, care nu erau în vigoare la data efectuării importurilor.
II. Considerentele Înaltei Curți cu privire la recursurile formulate în cauză
Din actele depuse la dosar reiese faptul că intimata-reclamantă deține autorizație de utilizator final (fila 36 recurs), ceea ce înseamnă că societatea este autorizată ca utilizator final de produse accizabile.
În cuprinsul înscrisului este indicat faptul că autorizația permite achiziționarea în regim de scutire directă de la plata accizelor, în scopul prevăzut de C. fisc. la art. 20660 alin. (1) lit. b), a cantităților de produse energetice destinate drept combustibil pentru navele pentru care utilizatorul final deține certificate de bord.
De asemenea, intimata-reclamantă mai deține și autorizație de utilizator final (fila 37 recurs), care permite achiziționarea în regim de scutire directă de la plata accizelor, în scopul prevăzut de C. fisc. la art. 20660 alin. (1) lit. b) a produselor indicate în autorizație.
Totodată, în baza acestei autorizații, utilizatorul final achiziționează produsele energetice în calitate de distribuitor.
Potrivit art. 20660 alin. (1) lit. b) C. fisc., sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru navigația în apele comunitare și pentru navigația pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigația ambarcațiunilor de agrement private.
Conform art. 20660 alin. (2) C. fisc., modalitatea și condițiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin normele metodologice.
Prin pct. 113.1 și 113.1.2 alin. (1)-(26) din H.G. nr. 44/2004, se arată că în situațiile prevăzute la art. 20660 alin. (1) lit. a) și b) C. fisc., scutirea se acordă astfel: „Pentru situația prevăzută la lit. b), scutirea se acordă direct, cu condiția ca aprovizionarea produselor să se efectueze de la un antrepozit fiscal sau de la un operator economic care deține autorizație ca distribuitor de combustibil pentru navigație, denumit în continuare distribuitor”.
În vederea aprovizionării navelor de către distribuitori, aceștia trebuie să dețină autorizație de utilizator final.
Produsele energetice destinate aprovizionării navelor trebuie să provină de la un antrepozit fiscal, din operațiuni proprii de import sau din achiziții intracomunitare proprii. Atunci când produsele energetice provin din achiziții intracomunitare, distribuitorul trebuie să se autorizeze ca destinatar înregistrat.
În cazul în care produsele energetice se achiziționează de distribuitor de la un antrepozit fiscal, achiziția produselor se face la prețuri cu accize, ulterior distribuitorul efectuează aprovizionarea navelor la prețuri fără accize și poate solicita compensarea/restituirea accizelor potrivit C. proc. fisc.
Din interpretarea textelor legale sus-menționate, rezultă că sunt scutite de la plata accizelor, produsele energetice destinate utilizării pentru navigație pe căile navigabile interioare.
Prin normele metodologice s-au precizat în concret cazurile în care se acordă scutirea directă sau indirectă de la plata accizelor.
Scutirea directă se acordă cu condiția ca aprovizionarea produselor să se efectueze:
- de la un antrepozit fiscal;
- de la un operator economic care deține autorizație ca distribuitor de combustibil pentru navigație (distribuitor).
Distribuitorii sunt obligați să dețină și autorizație de utilizator final.
În continuare, distribuitorul se poate aproviziona:
- de la un antrepozit fiscal;
- din operațiuni proprii de import;
- din achiziții intracomunitare proprii.
În ipoteza aprovizionării de la un antrepozit fiscal, distribuitorul, în final, poate solicita compensarea/restituirea accizelor.
În speță, distribuitorul deține autorizație de utilizator final și s-a aprovizionat din operațiuni proprii de import.
În susținerea recursului, pârâta B. a invocat disp. art. 2065 alin. (1) lit. b) și art. 2067 alin. (1) lit. d) C. fisc., conform cărora, produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul importului acestora pe teritoriul Comunității și, respectiv, eliberarea pentru consum reprezintă importul de produse accizabile, chiar și neregulamentar, cu excepția cazului în care produsele accizabile sunt plasate imediat după import, în regim suspensiv de accize.
Recurenta-pârâtă indică regula generală conform căreia exigibilitatea accizelor intervine la eliberarea pentru consum, însă în speță, produsele accizabile provenind din operațiuni de import în nume propriu au o anumită destinație pentru care C. fisc. a prevăzut în mod expres scutirea de la plata accizelor la art. 20660 alin. (1) lit. b).
În legătură cu susținerea societății în sensul că autoritatea vamală nu poate reveni după ce în prealabil a aprobat operațiunile vamale, se constată că instanța de fond nu a reținut această apărare a reclamantei, astfel încât, critica este nefondată.
Motivul de recurs invocat de pârâta C. Galați prin care susține neincidența în cauză a disp. art. 20620 C. fisc. și pct. 82 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004 nu are legătură cu sentința recurată, care nu s-a întemeiat niciun moment pe dispozițiile legale amintite.
Art. 20620 C. fisc. se referă la exceptarea de la plata accizelor, iar în dosar este analizată o cauză de scutire de la plata accizelor, reglementată de art. 20660 C. fisc.
În concluzie, intimata-reclamantă nu avea niciun motiv să solicite o autorizație de expeditor înregistrat, deoarece astfel cum se specifică în cuprinsul Adresei din 17 noiembrie 2011, o astfel de cerere poate fi formulată numai de antrepozitarii autorizați care intenționează să achiziționeze produse accizabile, ca materii prime din operațiuni de import.
Or, intimata-reclamantă este deținătoare a autorizațiilor de utilizator final și utilizator final în calitate de distribuitor, produsele energetice provin din operațiuni proprii de import, punerea acestora în circulație are loc concomitent cu livrarea către consumatori (proprietari de nave, care la rândul, au calitatea de utilizatori finali).
Combustibilul importat este plasat înainte de import în antrepozitul vamal al societății și are astfel un regim suspensiv de plată a accizelor, ceea ce nu se confundă cu situația antrepozitului fiscal, numai în acest caz, operând scutirea indirectă.
Mai mult, combustibilul era marcat, societatea având obligația să efectueze această operațiune și numai în acest caz, aceasta beneficiază de scutire directă de la plata accizelor.
Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de B. și de C. Galați împotriva sentinței nr. 1118 din 5 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2017.