Imobil expropriat. Stabilirea cuantumului despăgubirii în raport cu valoarea determinată într-un litigiu anterior pentru un teren învecinat. Efectul pozitiv al lucrului judecat
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.
Index alfabetic : expropriere
- autoritate de lucru judecat
C.civ. din 1864, art. 1200, art. 1202
Legea nr. 33/1994, art. 26
În situația în care printr-o hotărâre judecătorească, în contradictoriu cu acelaşi expropriator, s-a statuat în legătură cu valoarea de circulație a unui teren vizat de aceeași expropriere și învecinat cu cel în litigiu, expropriatorul nu poate pretinde ulterior, în contradictoriu cu un alt proprietar că suma ar trebui să fie mai mică, pe motiv că din tranzacţiile depuse la dosar ar rezulta preţuri mai mici. Aceasta întrucât, fiind parte în acel proces, statuările jurisdicţionale i se opun cu valoarea lucrului judecat, fără posibilitatea de a le mai combate sau contrazice ulterior.
Ca atare, sprijinindu-şi raţionamentul şi concluziile pe ceea ce se stabilise deja pe cale judecătorească în legătură cu valoarea despăgubirilor pentru terenul din aceeaşi zonă, vizat de aceeaşi măsură a exproprierii, chiar dacă referitor la un alt proprietar, expertul şi în continuare, instanţa de judecată au procedat corect. Dimpotrivă, ar fi fost greşită o soluţie diferită a instanţei întrucât în urma exproprierii trebuie să se asigure valoarea de înlocuire a bunului în patrimoniul celui expropriat, iar aceasta trebuie stabilită în mod unitar, indiferent de titularul dreptului de proprietate deposedat.
Secția I civilă, decizia nr. 450 din 15 martie 2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul A. a chemat în judecată Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi a solicitat instanţei ca, prin sentința pe care o va pronunţa, să dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 315 din 16.11.2007 emisă de pârât, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate la suma de 1.069.792.500 lei (echivalentul a 31.755 euro - 15 euro/m.p.) pentru terenul în suprafaţă de 2116,37 m.p., proprietatea sa, situat în comuna Bărcăneşti, tarlaua x7, parcela x/89.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin hotărârea menționată nu s-a stabilit o justă despăgubire (aceea de 26.670 lei), deoarece terenul expropriat are un preţ real mult mai mare decât cel determinat arbitrar prin expertiza de evaluare, nu s-a ţinut cont de amplasamentul acestuia (în prelungirea terenului categoria curţi-construcţii) şi nici de pagubele produse, care constau în aceea că pe teren a plantat livadă, a cultivat legume şi cereale.
Prin sentinţa civilă nr. 1546 din 23.11.2010, Tribunalul Prahova a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 315 din 16.11.2007 emisă de pârât şi a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri în cuantum de 167.345 lei.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că valoarea despăgubirilor este dată, conform raportului de expertiză, de caracteristicile concrete ale terenului, de criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel şi daunele aduse proprietarului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul, cât şi intimatul Statul Român – CNADNR, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr.56 din 07.03.2011, a respins ambele apeluri, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanța a reţinut, în esență, că potrivit raportului de expertiză efectuat în prima fază procesuală, cuantumul despăgubirilor a fost stabilit corect prin metoda comparaţiei directe și ținând seama de caracteristicile terenului la data emiterii hotărârii de expropriere.
Învestită cu recursul declarat de ambele părţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunțat
decizia civilă nr. 992 din 15.02.2012, prin care a admis recursurile, a casat decizia atacată şi a
trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, stabilind că, în determinarea cuantumului despăgubirii, instanţele fondului s-au raportat la alte elemente decât cele legale, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.c.
Astfel, s-a constatat că încă din faţa primei instanţe, reclamantul a pretins plata unor daune constând în pagube produse ca urmare a exproprierii terenului proprietatea sa, aflat în continuarea gospodăriei sale, ceea ce presupune verificarea şi a altor elemente, constând în amplasamentul acestui teren aflat în prelungirea gospodăriei reclamantului, contravaloarea culturilor (inclusiv pomi fructiferi) aflate pe acest teren, a veniturilor de care a fost lipsit prin exproprierea bunului, precum şi a celorlalte pierderi indicate de parte, consecinţă directă a exproprierii bunului.
Aceasta presupunea ca, alăturat constatărilor unor experţi care să determine concret consecinţele exproprierii bunului produse în patrimoniul persoanei deposedate, probaţiunea să implice şi administrarea altor probe utile şi pertinente, în scopul determinării prejudiciului produs proprietarului, cu indicarea sa concretă în stabilirea cuantumului total al despăgubirii.
S-a precizat totodată, că la determinarea despăgubirilor trebuie să se ţină seama de criteriul legal – „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel” –, ceea ce presupune stabilirea despăgubirilor prin raportare la preţurile de tranzacţionare (indicate în actele de transmisiune), iar nu a celor de ofertare (de pe internet ori presa locală).
Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 31 din 21.05.2013, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I civilă a respins apelul declarat de Statul Român, a admis apelul declarat de reclamant în sensul că a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 211.648 lei, conform raportului de expertiză B.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere că prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-au stabilit, ca valori ale terenului expropriat, sumele de 211.648 lei, potrivit expertizei efectuate de expert B. – desemnat de instanţă, 26.670 lei, potrivit expertului C. – propus de expropriator şi 216.634 lei, potrivit expertului D. – propus de reclamant.
Expertul desemnat de instanţă şi cel desemnat la propunerea contestatorului au apreciat că valoarea totală de despăgubire, calculată în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, este de 211.648 lei, spre deosebire de expertul desemnat de expropriator, care a reluat exact despăgubirea acordată prin hotărârea contestată, de 26.670 lei.
Instanţa de apel a reţinut că, în speţă, concluzia exprimată de expertul desemnat de expropriator este în discordanţă cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, pe când despăgubirea determinată de ceilalţi doi experţi reprezintă o compensaţie justă pentru paguba suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra bunului, obiect al exproprierii, şi constituie o garanţie acordată acestuia, care îşi păstrează aceeaşi valoare a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român reprezentat prin CNADNR SA, admis prin decizia nr. 486 pronunţată la 13.02.2014, casată hotărârea și trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
S-a reținut că au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, câtă vreme au fost avute în vedere „oferte de proprietăţi asemănătoare (…) publicate în cotidiene de specialitate şi internet” la care au fost aplicate diverse corecţii, neluându-se deci în considerare preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în zona în care este situat terenul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză, cu încălcarea criteriului legal.
Prin decizia civilă nr. 217 din 18.02.2015, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român – prin CNADNR S.A., în sensul că a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri în cuantum de 135.963,80 lei conform raportului de expertiză E., în loc de 167.345 lei cât a stabilit instanţa de fond, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Și această decizie a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, prin decizia nr. 1950 din 30.09.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că soluţia instanței de apel s-a întemeiat pe aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi pe nerespectarea îndrumărilor obligatorii ale deciziilor de casare.
Astfel, nu s-a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la preţul de piaţă și, de asemenea, nu s-a avut în vedere cea de-a doua componentă a prejudiciului şi anume, cel produs proprietarului prin expropriere, reclamantul arătând în ce constă acest prejudiciu în apelul său, elemente de care instanţa de apel trebuia să ţină seama conform îndrumărilor primei decizii de casare.
Totodată, s-a statuat ca la rejudecare, față de caracterul devolutiv al apelului, pentru stabilirea valorii despăgubirii, instanţa să ţină seama şi de efectele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, stabilind valoarea despăgubirii în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii - 2007. De asemenea, s-a dat îndrumarea analizării îndreptăţirii reclamantului la despăgubirile care reprezintă cea de-a doua componentă a prejudiciului şi anume, prejudiciul produs proprietarului prin expropriere.
La momentul rejudecării, conformându-se indicațiilor deciziei de casare, instanța de apel a dispus întocmirea unui nou raport de expertiză, precum şi efectuarea unor adrese la Primăria comunei Bărcăneşti, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Camera Notarilor Publici Prahova, pentru a comunica în copie, contracte de vânzare cumpărare autentice încheiate pentru aceleaşi categorii de terenuri în cursul anului 2007.
Prin decizia nr. 2565 din 23.11.2016 a Curții de Apel Ploiești, Secția I civilă, a fost respins apelul declarat de intimatul Statul Român prin CNADNR SA, ca nefondat. A fost admis apelul declarat de reclamant și schimbată, în parte, sentinţa nr. 1546/2010 a Tribunalului Prahova, în sensul că a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri în cuantum de 178.047, 82 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert F., în loc de 167.345 lei, cât a stabilit prima instanţă. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la calculul concret al despăgubirilor experţii şi instanţa urmând să ţină seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, în speţă, anul 2007, moment determinat astfel prin prisma efectelor obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, precum şi de daunele aduse proprietarului, după caz altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Raportat la aceste criterii, s-a constatat că singurul punct de vedere, care li se conformează, este cel al expertului F., desemnat în comisie de către instanţă.
Astfel, acesta a avut în vedere că, din actele de vânzare-cumpărare depuse de către Primăria Bărcăneşti rezultă discrepanţe foarte mari de prețuri, astfel încât a procedat la o medie a acestora.
De asemenea, s-a constatat ca relevantă împrejurarea că, terenurile învecinate celui în discuţie au fost la rândul lor expropriate, iar persoanele îndreptăţite au primit deja despăgubiri într-un anumit cuantum, situaţie în care nu se poate face abstracţie de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg.
Pe de altă parte, expertul a avut în vedere şi daunele aduse proprietarului prin expropriere constând pe de o parte, în pierderea unor surse de existenţă de vreme ce suprafaţa era folosită în scop agricol, iar pe de altă parte, o scădere a confortului de utilizare a restului de proprietate sau de valorificare.
În ceea ce priveşte punctul de vedere al expertului desemnat în comisie de expropriator, Curtea a constatat că acesta a dat valoare exclusivă contractelor de vânzare cumpărare cu preţuri foarte mici, înlăturând pe cele cu preţ mare, motivat de faptul că, în opinia sa acestea „ar ascunde altceva în afara preţului”, ceea ce nu a putut fi validat de instanţa de judecată.
Au fost înlăturate susținerile pârâtului în sensul că, prin omologarea raportului de expertiză întocmit s-ar crea posibilitatea unei îmbogăţiri fără justă cauză pe seama Statului Roman, câtă vreme modalitatea de calcul a despăgubirilor și criteriile ce trebuie avute în vedere sunt prevăzute de reglementările legale în materie.
Nefondate au fost găsite şi criticile potrivit cărora hotărârea instanţei de fond ar fi nelegală şi netemeinică datorită faptului că Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., a procedat deja la consemnarea sumei de 26.670,67 lei RON, astfel încât și dacă cererea intimatului ar fi fost întemeiată, se impunea obligarea pârâtei doar la diferenţa între suma consemnată şi valoarea reală stabilită de instanţă.
Or, din nicio dispoziţie legală în materie nu rezultă că ar exista, într-o asemenea situaţie, un caz de compensare a sumelor deja depuse cu cele datorate.
Dacă într-adevăr, apelantul intimat a procedat la consemnarea sumelor oferite cu titlu de despăgubiri, desocotirea urmează a se face cu ocazia executării hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis cererea reclamantului în cadrul litigiului având ca obiect tocmai contestarea cuantumului acestora.
Ca atare, a fost respins apelul pârâtului și admis apelul declarat de reclamant, fiind schimbată în parte hotărârea atacată în sensul stabilirii dreptului contestatorului la despăgubiri în cuantum de 178.047, 82 lei.
Împotriva deciziei a declarat recurs C.N.A.D.N.R., ca reprezentant al Statului Român, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.) întrucât sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele” nu poate indica decât preţul de tranzacţionare al acestora, menţionat în contractele de vânzare şi nicidecum „preţul de ofertare” postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare, de care în mod greşit au ţinut seama experţii şi instanţa de apel.
De asemenea, aceste preţuri de tranzacţionare trebuiau avute în vedere la data la care imobilul respectiv a intrat în proprietatea statului – respectiv, anul 2007 – şi, deşi au fost formulate obiecţiuni la raportul de expertiză sub acest aspect, instanţa le-a respins în mod nejustificat.
Punctele de vedere exprimate de experţi n-au respectat dispoziţiile deciziei de casare şi nici obiectivele stabilite de instanţa de apel, din contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar rezultând preţuri inferioare faţă de ce au stabilit cei doi experţi.
Or, expertul desemnat de instanţă nu a ţinut cont de valorile de tranzacţionare din contractele de vânzare din anul 2009, afirmând doar că din analiza contractelor „rezultă că acestea nu pot fi luate în considerare ca fiind comparabile şi deci, nu pot intra în grila de calcul”.
Cei doi experţi – desemnat de instanţă respectiv, numit de reclamant – au analizat doar preţuri de ofertare rezultate din diferite publicaţii imobiliare şi din contracte de vânzare încheiate în alţi ani, nu în 2007, anul exproprierii.
Instanţa de apel a omologat în mod nelegal punctul de vedere al expertizei care a ţinut seama, la stabilirea despăgubirilor, de preţuri de ofertare din diferite publicaţii imobiliare şi nu de preţurile de tranzacţionare, numai expertul C. (cel desemnat de expropriator) valorificând, la calcularea despăgubirilor, preţuri cu care s-au vândut imobile în respectiva unitate administrativ-teritorială, la nivelul anului 2009.
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
Fără niciun suport în considerentele deciziei din apel care au explicat soluţia adoptată, recurenta pretinde că s-ar fi făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin aceea că s-ar fi interpretat eronat sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele” ca fiind același cu „preţul de ofertare”.
În realitate, decizia din apel nu şi-a întemeiat raţionamentul pe o asemenea confuzie terminologică – cu implicaţiile juridice pe care le-ar fi presupus aceasta – ci a avut în vedere, aşa cum se menţionează expres în considerente, statuările irevocabile ale deciziei de casare, în legătură cu determinarea valorii reale a imobilului prin raportare la „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială”.
Tot astfel, lipsit de orice fundament, recurenta pretinde că ar fi fost stabilit greşit momentul de referinţă în funcţie de care trebuiau avute în vedere preţurile de tranzacţionare, acesta fiind reprezentat de anul 2007, când a avut loc exproprierea.
Critica este lipsită de temei în condiţiile în care instanţa de apel a folosit tocmai acest reper temporal, plecând de la dezlegările obligatorii ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, impuse a fi avute în vedere la rejudecare prin decizia de casare.
Tocmai pentru valorificarea criteriilor legale, precum şi a statuărilor jurisdicţionale irevocabile ale instanţei de recurs, decizia din apel a validat expertiza întocmită de expert F., în al cărei conţinut a găsit respectate exigenţele legii.
Astfel, raportul de expertiză a folosit drept comparabilă din care a extras informaţii utile în legătură cu valoarea de circulaţie a imobilului, decizia nr. 43 din 2.03.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, care a statuat în legătură cu despăgubirile cuvenite pentru parcela învecinată (nr. x/88, Tarla x7) celei în litigiu, expropriată tot în 2007.
Acest reper folosit de expert, însuşit şi validat de instanţa de apel prin soluţia adoptată, este corect, în condiţiile în care judecata din acel dosar (devenită irevocabilă prin decizia nr. 326/2010 a Î.C.C.J.) a stabilit, în urma verificărilor jurisdicţionale efectuate, despăgubirile care se cuvin pentru o expropriere ce a avut loc în acelaşi an (2007) pentru terenul aparţinând altui proprietar, dar situat în aceeaşi tarla, parcela învecinată.
Cum recurenta-pârâtă a fost parte în acel proces, înseamnă că statuările jurisdicţionale i se opun cu valoarea lucrului judecat, fără posibilitatea de a le mai combate sau contrazice ulterior.
Este vorba despre manifestarea efectului pozitiv al lucrului judecat [art. 1200 pct. 4, coroborat cu art. 1202 alin. (2) C.civ.], care presupune că ceea ce s-a statuat într-un proces pe o chestiune litigioasă, faţă de părţile acelei judecăţi, nu poate fi contrazis de acestea într-un proces ulterior care are legătură cu ceea ce s-a tranşat deja jurisdicţional.
Aceasta înseamnă că, stabilindu-se anterior, în contradictoriu cu acelaşi expropriator, că valoarea unui teren expropriat la nivelul anului 2007, situat în Bărcăneşti, Tarlaua x7 este de 22,30 euro/mp, acesta nu poate pretinde ulterior, în contradictoriu cu un alt proprietar (reclamantul din speţă, vizat de aceeași expropriere, pentru un imobil cu amplasamentul învecinat) că suma ar trebui să fie mai mică, deoarece din tranzacţiile depuse la dosar ar rezulta preţuri mai mici.
În statuările jurisdicţionale anterioare (decizia nr. 326/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a confirmat decizia nr. 43/2009 a Curţii de Apel Ploieşti, folosită ca reper de către expert) au fost avute în vedere tocmai dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv criteriile legale pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, aşa încât nu se mai poate susţine, în prezentul litigiu, că valorile de pe piaţa imobiliară raportat la care trebuia stabilit cuantumul despăgubirilor, ar fi fost altele la nivelul anului 2007, când a avut loc exproprierea.
Rezultă că, sprijinindu-şi raţionamentul şi concluziile pe ceea ce se stabilise deja pe cale judecătorească în legătură cu valoarea despăgubirilor pentru terenul din aceeaşi zonă, vizat de aceeaşi măsură a exproprierii, chiar dacă referitor la un alt proprietar, expertul şi în continuare, instanţa de judecată au procedat corect.
Dimpotrivă, ar fi fost greşită o soluţie diferită a instanţei întrucât în urma exproprierii trebuie să se asigure valoarea de înlocuire a bunului în patrimoniul celui expropriat, iar aceasta trebuie stabilită în mod unitar, indiferent de titularul dreptului de proprietate deposedat.
În acest context, sunt lipsite de orice suport şi străine considerentelor deciziei din apel, criticile recurentei conform cărora instanţa s-ar fi raportat, în evaluarea făcută la „preţuri de ofertare rezultate din diferite publicaţii imobiliare şi nu la prețuri de tranzacţionare”.
Cum s-a arătat, instanţa de apel s-a prevalat de rezultatul unei judecăţi anterioare care dăduse eficienţă tocmai criteriilor legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Pentru considerentele arătate, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.