Decizia nr. 2011/2016
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 30 martie 2010, sub nr. de Dosar nr. x/3/2010, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții SC B. SA și SC C. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate calitatea reclamantului de autor și interpret al rolului "D." din spotul publicitar "D. - Mezeluri Meșteșugite" ca și din opera fotografică având același titlu, să oblige pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 400.000 euro, cu titlu de drepturi de autor aferente rolului "D." din spotul publicitar cu același nume, plătibilă pentru perioada 01 octombrie 2007 - 02 octombrie 2008 și a sumei de 100.000 euro, cu titlu de drepturi de autor pentru ședința foto susținută în același scop, plătibilă pentru perioada 17 ianuarie 2008 - 18 ianuarie 2009; să oblige pârâții la plata dobânzii legale, calculată de la data depunerii acțiunii până la data plății efective și să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat că între reclamant și SC E. SRL au fost încheiate două convenții intitulate "Contract de actor", care aveau ca obiect "angajarea de către Agenția interpretului în vederea realizării rolului D.", "în spotul "D." (contract nr. 336 din 01 octombrie 2007, valabil pe perioada 01 octombrie 2007 - 02 octombrie 2008) și în producția intitulată "Ședința foto D." (contract nr. 433 din 17 ianuarie 2008, valabil pe perioada 17 ianuarie 2008 - 18 ianuarie 2009). De asemenea, potrivit obiectului contractului, "interpretul își va desfășura activitatea potrivit indicațiilor agenției, clauzelor contractului și clauzelor din actele adiționale și anexe". Această clauză, împreună cu celelalte prevederi ale celor două contracte stabilesc limpede că menirea lor era aceea de a concretiza intermedierea întâlnirii dintre interpret și producători și beneficiarii celor două producții publicitare și nereprezentând o cesiune de drepturi de autor și drepturi conexe. Urmare a acestor contracte de casting a realizat, prin intermediul producătorilor B. și C., rolul "D." în variantele spot și foto, beneficiarul acestui rol fiind B., producător de mezeluri.
Între reclamant și cele trei societăți nu a existat nici un fel de convenție privind cesiunea drepturilor de autor și/sau a drepturilor conexe, motiv pentru care a solicitat negocierea unei înțelegeri în acest sens, solicitare la care nu au dorit să răspundă.
Urmând procedurile cuprinse în Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, reclamantul a înregistrat la O.R.D.A., sub nr. 12646 din 17 noiembrie 2009, dreptul de autor asupra rolului din spotul "D." și sub nr. 12647 din 17 noiembrie 2009, dreptul de autor asupra rolului din ședința foto "D.".
În ceea ce privește sumele pe care le-a solicitat se arată că este lider la notorietate spontană conform reserch-ului calitativ efectuat de GFK în februarie 2009, iar 80% dintre intervievați au făcut asocierea corectă spontan dintre numele D. și sloganul "Mezeluri Meșteșugite", pârâții B. și C. primind pentru "D." premiul Gold Effie la Festivalul Effie 2009. Totodată, pârâtul B. a cunoscut o creștere spectaculoasă a indicatorilor economici, atât pentru produsele din brandul "D." cât și pentru celelalte produse ale societății producătoare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 și art. 9 C. proc. civ. și, pe fondul cauzei, art. 1043, 1073 și 1088 C. civ. și Legea nr. 8/1996.
Reclamantul a depus completare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat introducerea în cauză a SC F. SRL (fosta SC E. SRL) în calitate de pârâtă pentru a se constata calitatea reclamantului de autor neprincipal asupra operei audio-vizuale "Rolul D." prin participarea acestuia la crearea ei, precum și să se constate dreptul conex dreptului de autor, născut din calitatea de artist interpret, pentru interpretarea rolului "D." din spotul publicitar "D. - Mezeluri Meșteșugite" și din opera fotografică având același titlu; să fie obligați în solidar pârâții la plata sumei de 400.000 euro, cu titlu de drepturi conexe dreptului de autor, aferente rolului "D." din spotul publicitar cu același nume, plătibilă pentru perioada 01 octombrie 2007 - 02 octombrie 2008, conform contractului nr. 336 din 1 octombrie 2007; precum și la obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de drepturi conexe dreptului de autor, pentru ședința foto susținută și aferentă rolului "D.", plătibilă pentru perioada 17 ianuarie 2008 - 18 ianuarie 2008, conform contractului nr. 433 din 17 ianuarie 2008; obligarea, în solidar, a pârâților la plata către reclamant a 50% din suma care a fost obținută de pârâți în urma folosirii, după expirarea contractelor anterior menționate, a drepturilor conexe dreptului de autor aferente rolului "D." din spotul publicitar cu același nume. Totodată, a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamant a dobânzii legale aferente capetelor de cerere nr. 3 și nr. 4, calculată în ambele cazuri de la data expirării termenelor contractelor, respectiv săvârșirii faptei ilicite, până la data plății efective și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezentul litigiu.
În motivare arată că prima dintre convenții a fost încheiată pe o durată determinată de 1 an, 01 octombrie 2007 - 02 octombrie 2008, obiectul contractului l-a constituit angajarea de către SC F. SRL (denumită la data încheierii contractelor SC E. SRL) a interpretului, în vederea realizării rolului "D." în spotul "D.".
Cea de-a doua convenție a fost încheiată tot pe o perioadă determinată de 1 an, 17 ianuarie 2008-18 ianuarie 2009, obiectul contractului l-a constituit angajarea de către S.C F. SRL (denumită la data încheierii contractelor SC E. SRL) a interpretului A., în vederea realizării rolului "D." în producția intitulată "Ședința Foto D.". Potrivit dispozițiilor contractuale, agenția s-a obligat să-i achite interpretului pentru interpretarea rolului, probe de costum și machiaj, repetiții, refilmări (...), cât și pentru cesionarea drepturilor de autor - folosirea numelui sau imaginii - suma de 400 de euro/zi.
Temeiul juridic al recunoașterii dreptului de autor îl reprezintă art. 10 lit. b) prin coroborare cu art. 5 și art. 96 coroborate cu art. 139 alin. (1) teza I, art. 39 - 47 coroborate cu art. 92 - 98.
Pârâta SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale a pârâtei.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că între pârâtă și reclamant nu există încheiat niciun contract prin care părțile să-și fi asumat drepturi și obligații reciproce.
Și pârâta SC C. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat, excepția lipsei calității procesuale pasive, în subsidiar solicitând respingerea cererii ca neîntemeiate, arătând că reclamantul încearcă să reducă spotul publicitar doar la ideea de interpretare, fără a ține seama de faptul că un spot publicitar înseamnă creație, producție, realizare, marketing, difuzare.
Pârâta SC B. SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale a pârâtei, pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că între pârâtă și reclamant nu există încheiat niciun contract prin care părțile să-și fi asumat drepturi și obligații reciproce.
La data de 24 septembrie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 57 C. proc. civ., reclamantul a formulat o cerere de introducere în cauza a pârâtei SC G. SRL, arătând că aceasta a fost și este coordonatoarea precum și beneficiara spotului publicitar și ședinței foto "D.".
La același termen, tribunalul a pus în discuția părților calificarea juridică a cererii formulate de reclamant în temeiul dispozițiilor art. 57 C. proc. civ.
Cu privire la aceasta, tribunalul a apreciat că cererea formulată nu constituie o cerere de atragere a terților în proces conform dispozițiilor art. 57 C. proc. civ., ci o cerere de modificare a acțiunii principale prin chemarea în judecată a unui nou pârât și a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant în temeiul dispozițiilor art. 57 C. proc. civ., vizând atragerea în proces a SC G. SRL, respingând totodată, ca tardiv formulată, cererea modificatoare a acțiunii privind chemarea în judecată a pârâtei SC G. SRL.
Prin Sentința civilă nr. 175 din 18 februarie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC C. SRL, SC B. SRL și SC H. SRL, pe capătul de cerere privind obligarea acestora în solidar la plata sumei de 400.000 euro cu titlu de despăgubiri - drepturi conexe dreptului de autor aferente rolului "D.", conform contractelor nr. 336 din 01 octombrie 2007 și nr. 433 din 17 ianuarie 2008. Totodată, a respins, ca neîntemeiat, acest capăt de cerere formulat împotriva pârâtei SC F. SRL.
A admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată și completată, a constatat calitatea reclamantului de titular al dreptului conex născut din calitatea de artist interpret pentru rolul "D." din spotul publicitar "D. - Mezeluri Meșteșugite" și a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 4.646 euro în echivalent în lei, la data plății la cursul BNR, reprezentând despăgubiri pentru încălcarea dreptului conex de autor al reclamantului pentru perioada 02 octombrie 2008 și până la 29 martie 2009, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei de 4.646 euro de la data introducerii acțiunii - 30 martie 2010 și până la efectuarea plății.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant, prin Decizia nr. 178/A din 9 martie 2016 a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează:
Curtea a constatat că neintroducerea în cauză a SC G. SRL, în baza dispozițiilor art. 57 C. proc. civ. a fost corect calificată de prima instanță ca fiind o cerere de completare a cererii inițiale și, astfel calificată, corect a fost respinsă ca tardiv formulată.
Deși reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 57 C. proc. civ., prin conținutul ei aceasta nu este o cerere de chemare în judecată a altor persoane întrucât persoana chemată în judecată nu ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul, deoarece prin cererea formulată, reclamantul nu a susținut că SC G. ar putea pretinde aceleași drepturi ca reclamantul, ci a susținut că aceasta ar fi contribuit la lezarea drepturilor reclamantului, ceea ce ar fi plasat această societate în categoria pârâților, în măsura în care cadrul procesual ar mai fi putut fi modificat în momentul procesual la care cererea a fost formulată.
Cât privește motivul de apel prin care s-a invocat împrejurarea că în mod eronat instanța nu a recunoscut calitatea reclamantului de autor neprincipal al operei audiovizuale "Rolul D." prin participarea acestuia la crearea ei, instanța de apel a constatat că este nefondat, față de dispozițiile art. 66 din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare la momentul realizării operei audiovizuale în cauză.
Reclamantul nu face parte din niciuna din categoriile expres menționate în cuprinsul primei fraze a textului menționat și nici nu a făcut dovada că a fost inclus ca autor al operei în contractul dintre producător și regizor în condițiile celei de-a doua fraze din text.
Totodată, nu s-a putu reține că acesta ar fi avut în fapt calitatea de autor al operei respective întrucât reclamantul a participat la realizarea operei în calitate de artist interpret al rolului "D.", iar nu în calitate de autor al operei, față de recunoașterea sa la întrebarea 22 din interogatoriu, că la realizarea operei contribuția sa s-a rezumat la interpretarea rolului conform indicațiilor regizorului.
Cât privește inflexiunile folosite, modul de exprimare/rostire a cuvintelor, felul în care au fost accentuate, aceste aspecte țin de arta actoricească și intră în sfera noțiunii de interpretare.
Referitor la motivul de apel prin care se critică admiterea de către instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC C. SRL, SC B. SRL și H. SRL în ce privește obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 500.000 euro și respingerea cererii privind plata despăgubirilor, Curtea a constatat că este nefondat cu privire la pretențiile reclamantului decurgând din contractele nr. 336/2007 și 433/2008 având în vedere că nici una din cele trei societăți nu este parte în vreunul din cele două contracte și, prin urmare, acestea nu au vreo obligație față de reclamant decurgând din contractele menționate.
Prin contractul nr. 433/2008 reclamantul a cedat dreptul său de imagine pentru "Ședința foto D." pe o perioadă de un an, all print, cu exclusivitate pe categorie de produs pe aceeași perioadă de timp, fiind incidente dispozițiile art. 88 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996, așa cum aceasta era în vigoare la momentul încheierii contractului 433/2008.
Așadar, reclamantul nu poate pretinde utilizarea fără consimțământul său a operelor fotografice realizate în cadrul "Ședinței foto D.", întrucât a primit o remunerație pentru a poza și nu există vreo clauză contrară în contract, astfel că utilizarea imaginilor foto realizate în cadrul ședinței respective pot fi folosite fără a fi necesar consimțământul reclamantului.
Dispozițiile art. 92 care fac trimitere la dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 nu sunt incidente în ce privește drepturile asupra imaginii reclamantului fixată în cadrul "Ședinței foto D.", întrucât aceste drepturi au o reglementare în Legea nr. 8/1996 (în cap. II al Titlului I, art. 88 și 90) distinctă de cea a drepturilor conexe, iar art. 92 este aplicabil doar drepturilor conexe a căror reglementare este cuprinsă în Titlul II al legii.
Prin urmare, singurul drept pe care reclamantul îl mai putea pretinde după expirarea perioadei contractuale de 1 an, menționată în contractul nr. 433/2008 nu era cel de a consimți la folosirea imaginii sale fixate în cadrul "Ședinței foto D.", ci doar, eventual, cel de a acorda în continuare exclusivitate pe categoria de produs, adică de a nu conferi terților drepturi asupra imaginii sale în vederea promovării acelorași produse ca cele comercializate sub marca "D.".
Pe de altă parte, nu reclamantul este cel interesat în acordarea acestei exclusivități după expirarea perioadei contractuale, după acest moment, în lipsa unei solicitări din partea persoanelor interesate de prelungirea perioadei de exclusivitate pe categoria de produs reclamantul fiind liber să își folosească imaginea pentru promovarea oricăror produse, inclusiv a celor din aceeași categorie cu cele comercializate sub marca "D.".
Deși reclamantul nu avea vreun drept la despăgubiri pentru folosirea imaginii sale fixate în cadrul "Ședinței foto D." și nici nu a existat vreo manifestare de voință a vreunei părți interesate în sensul de a prelungi exclusivitatea asupra imaginii reclamantului în ce privește promovarea produselor "D.", prima instanță a acordat reclamantului despăgubiri pentru folosirea imaginii sale fixate în cadrul ședinței foto menționate, pârâții nu au formulat cale de atac, iar instanța de apel nu poate înrăutăți situația apelantului în propria cale de atac, având în vedere dispozițiile art. 296 fraza II C. proc. civ.
Referitor la contractul 336/2007, Curtea a constatat că acesta a fost încheiat atât pentru realizarea filmărilor pentru clipul publicitar "D.", cât și pentru realizarea unei ședințe foto pentru promovarea produselor "D.".
Cât privește drepturile reclamantului asupra imaginii sale fixate în cadrul ședinței foto realizată în baza contractului 336/2007, Curtea a constatat că sunt valabile aceleași argumente reținute și în analiza drepturilor decurgând din contractul nr. 433/2008.
Cât privește drepturile reclamantului decurgând din calitatea de artist interpret al rolului "D." din spotul publicitar cu același nume, Curtea a constatat că în privința acestuia sunt aplicabile dispozițiile art. 92 din Legea nr. 8/1996, care fac trimitere la art. 43 alin. (3) din aceeași lege, dispoziții invocate de apelant în susținerea tezei potrivit căreia acesta ar avea dreptul să solicite majorarea prețului drepturilor sale conexe cedate prin contractul nr. 433/2007.
Susținerea nu poate fi primită în ceea ce privește dreptul la imaginea fixată în cadrul ședințelor foto realizate în baza contractelor nr. 336/2007 și nr. 433/2008 pentru argumentele reținute mai sus, în reglementarea drepturilor asupra portretului neexistând vreo normă de trimitere la dispozițiile art. 43 din lege. O astfel de dispoziție există doar în reglementarea drepturilor conexe, drepturi pe care reclamantul le are în ce privește interpretarea rolului "D." din spotul publicitar pentru produsele comercializate sub marca având același nume, realizat în baza contractului 336/2007,
Apelantul a susținut că răspunderea pârâtelor ar fi una contractuală, în baza unui raport juridic contractual complex determinat de încheierea între pârâte a unor contracte care au avut ca obiect și cesiunea drepturilor sale, susțineri neîntemeiate.
Astfel, singurele raporturi contractuale stabilite de apelant au fost cu pârâta F. (fosta E.), cu care a încheiat contractele 336/2007 și 433/2008. În baza contractului nr. 336/2007 apelantul i-a cedat acestei pârâte, în mod exclusiv, pe o perioada de un an, drepturile de folosire a imaginii sale din spotul publicitar "D.", cu exclusivitate pe categoria de produs pentru TV și internet.
Cum din clauzele contractului menționat a rezultat caracterul exclusiv al cesiunii realizate între apelant și F., Curtea a constatat că aceasta din urmă avea dreptul să cedeze, la rândul ei, drepturile cesionate de la apelant. Acest drept rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor alin. (6) din art. 39.
Contractele încheiate între celelalte părți pot da naștere unei răspunderi contractuale doar între părțile respectivelor contracte și nu pot constitui temei pentru angajarea unei răspunderi contractuale față de reclamantul-apelant.
Totodată, Curtea a reținut că nu s-a făcut dovada că pârâta co-contractantă F. (fosta E.) ar fi realizat beneficii din cedarea drepturilor cesionate de la apelant, care să fie disproporționate în raport cu prețul cesiunii realizate prin contractul 336/2007, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 în varianta revizuirii contractului.
Curtea a analizat în continuare în ce măsură este sau nu incidentă în cauză varianta a doua menționată în dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, cea care permite "mărirea convenabilă a remunerației" în raporturile cu cel care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, variantă ce are în vedere situațiile în care între "cel care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale" și autor (în cazul de față artist interpret) nefiind necesar să existe raporturi contractuale, fiind exact situația în care drepturile au ajuns prin cesiuni succesive la un cesionar care este terț în raport cu primul contract de cesiune. Această concluzie se deduce din împrejurarea că, dacă ar fi vorba de raporturile între autor și primul cesionar, majorarea remunerației ar constitui o revizuire a contractului. Or, legiuitorul a menționat atât varianta revizuirii contractului, cât și varianta majorării remunerației care nu reprezintă, în același timp, și o revizuire a contractului inițial de cesiune.
În cazul de față cesionarul final al drepturilor pe care reclamantul le-a cedat inițial către E. (actuala F.) este H. (continuatoare a beneficiarului inițial al spotului publicitar "D." - B.).
Apelantul-reclamant a pretins însă că toate pârâtele au obținut beneficii disproporționat de mari în raport cu remunerația achitată reclamantului și că aceste beneficii au fost rezultatul direct al prestației artistice a reclamantului în cadrul spotului publicitar mai sus menționat.
Din probele administrate s-a constatat că nu se poate reține că pârâtele F., B. sau C. ar fi realizat beneficii decurgând direct din prestația artistică a reclamantului în cadrul spotului publicitar sau din utilizarea acesteia.
Aceste trei pârâte au fost implicate în creația, producția, realizarea, marketingul și difuzarea spotului publicitar, iar veniturile obținute au corespuns activităților specifice desfășurate. Nu s-a făcut vreo dovadă că veniturile obținute de aceste pârâte pentru spotul "D." au fost în relație de proporționalitate cu veniturile realizate din vânzarea produselor promovate prin acest spot.
Apelantul-reclamant a mai susținut că aceste pârâte au dobândit notorietate pe piața de profil ca urmare a spotului sus-menționat și că această notorietate ar constitui în sine un beneficiu la a cărui realizare a contribuit și apelantul și, prin urmare, ar trebui recompensat.
Curtea nu a reținut această susținere întrucât elementele în raport de care este apreciată activitatea acestor pârâte pe piața de profil sunt cele strâns legate de serviciile efectiv prestate, de creațiile realizate de acestea și de măsura în care spotul publicitar realizat își atinge scopul, acela de a atrage atenția și a convinge publicul țintă de calitățile produsului sau serviciului promovat. Aceste elemente țin de concepție, creație, strategie de comunicare în raport de publicul țintă, alegerea adecvată a participanților la realizarea proiectelor, studii de marketing, strategii de lansare și difuzare ș.a.
Or, în cazul de față valorificarea unui personaj interbelic notoriu - D. - și mesajul transmis de spot, acela că sub acest nume sunt comercializate "Mezeluri Meșteșugite", țin de concepție, creație și strategie, iar nu de interpretare. La fel, strategia de marketing și difuzare a spotului nu are legătură cu interpretarea rolului.
Apelantul-reclamant a susținut că SC B. absorbită în 2013 de H. a obținut beneficii directe din utilizarea spotului publicitar "D.", beneficii constând în creșterea vânzărilor pentru produsele comercializate sub această marcă și, totodată, că interpretarea reclamantului din spotul respectiv ar fi fost determinantă în obținerea acestor beneficii.
Din probele administrate s-a reținut că publicitatea făcută produselor comercializate sub marca "D." a contribuit la creșterea vânzărilor pentru aceste produse.
Totodată, Curtea a constatat că rolul publicității în sine este de a promova produse și servicii, iar scopul ei este acela de a atrage publicul vizat și, prin aceasta, de a crește volumul de vânzări. Prin urmare, simplul fapt că publicitatea își atinge scopul nu constituie un temei pentru ca beneficiarul spotului să fie obligat la majorarea sumelor achitate participanților la realizarea spotului.
Pe de altă parte, publicitatea, mai cu seamă cea realizată prin intermediul spoturilor TV, presupune și investiții substanțiale pentru cumpărarea timpilor de difuzare.
Mai mult, din chiar materialele de presă depuse de reclamant, rezultă că produsele "D." au început să fie comercializate în 2007, dar au beneficiat de publicitate abia la începutul anului 2008. Concomitent cu publicitatea, producătorul a schimbat și politica de vânzări, mărind numărul magazinelor în care aceste produse erau comercializate, pe fondul măririi liniilor de producție și al modernizării liniilor de ambalare.
Prin urmare, nu s-a putut reține că mărirea volumului vânzării produselor "D." s-ar datora doar publicității realizate prin intermediul spotului cu același nume, în condițiile în care din probele administrate a rezultat că în aceeași perioadă producătorul a realizat investiții pentru mărirea capacității de producție, modernizarea liniilor de ambalare, marketing.
Mai mult, în iunie 2010 a fost deschisă procedura insolvenței pentru B. ca urmare a unor datorii cu scadențe începând din martie 2010 și care la data cererii de deschidere a procedurii însumau aproape 600.000 lei doar în raporturile cu un singur creditor. Or, în aceste condiții, s-a constatat că investițiile pe care B. le-a realizat, inclusiv cele în publicitate, nu au adus acesteia venituri din vânzarea produselor pe măsura cheltuielilor realizate în vederea obținerii acestor venituri.
Pentru cele arătate s-a constatat că nu este incidentă în cauză nici varianta a doua prevăzută de art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, cea referitoare la mărirea convenabilă a remunerației în cazul existenței unei disproporții evidente între remunerația artistului interpret și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, întrucât nu se poate reține că din drepturile cedate de reclamant pârâta B. a realizat beneficii disproporționat de mari.
Apelantul a mai criticat și modul în care prima instanță a determinat cuantumul despăgubirilor acordate pentru fapta ilicită de a folosi drepturile conexe aparținând reclamantului după expirarea perioadei contractuale.
Sub acest aspect, Curtea a analizat, cu referire la art. 96 din Legea nr. 8/1996 eventualele încălcări ale drepturilor conexe.
S-a reținut că dreptul patrimonial prevăzut la lit. a) nu este în discuție, întrucât reclamantul a cunoscut și și-a dat acordul pentru fixarea interpretării sale în spotul publicitar "D.".
Drepturile de la lit. b) - e) urmează regimul instituit de dispozițiile art. 101 din Legea nr. 8/1996, întrucât în contractul nr. 336/2007 nu a fost inclusă vreo clauză contrară.
De altfel, din susținerile reclamantului nu s-a reținut că acesta ar fi invocat încălcarea vreunora din drepturile de la lit. a) - e), după cum nu a fost invocată nici încălcarea drepturilor prevăzute la lit. f) sau i.
În cererea inițială reclamantul nu a precizat în concret care sunt drepturile conexe a căror încălcare o invocă. În cererea completatoare depusă la 27 martie 2011 reclamantul a arătat că "nu i s-a respectat dreptul de a autoriza radiodifuzarea și comunicarea publică a interpretării (...) după expirarea celor două contracte", vinovăția pârâtelor rezultând din "neinformarea reclamantului asupra intenției de a radiodifuza și comunica public interpretarea sa, după ajungerea la termen a contractelor încheiate cu acesta".
Prin urmare, Curtea a constatat că dreptul conex a cărui încălcare a fost invocată expres în prezenta cauză este cel prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996.
Însă, interpretarea de către reclamant a rolului "D." a fost fixată în spotul publicitar cu același nume, așa încât este incidentă excepția prevăzută de art. 98 alin. (1) lit. g), astfel că devine aplicabilă dispoziția cuprinsă la art. 98 alin. (1) lit. g1) din Legea nr. 8/1996, așa încât în prezenta cauză reclamantul nu are dreptul de a autoriza sau interzice utilizarea interpretării sale din spotul publicitar "D." prin radiodifuzare sau comunicare publică, ci are doar dreptul la remunerație echitabilă, remunerație care, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, se stabilește și se colectează conform procedurii prevăzute la art. 131, 1311, 1312 și 133.
S-a mai observat că dreptul la remunerație echitabilă a cărui încălcare este invocată de reclamant poate fi gestionat colectiv potrivit art. 1232 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, după cum poate fi gestionat și individual.
Întrucât reclamantul nu a indicat în mod expres temeiul juridic al dreptului a cărui încălcare o invocă, Curtea, având în vedere că reclamantul a pretins încălcarea dreptului său de a autoriza sau interzice comunicarea publică a interpretării sale și ținând seama de dispozițiile art. 15, a constatat în acest temei că și dreptul prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. h) este tot o variantă a comunicării publice. Prin urmare, Curtea a analizat cererea reclamantului și din perspectiva încălcării dreptului de a autoriza sau interzice punerea la dispoziția publicului a interpretării sau a execuției sale fixate, astfel încât să poată fi accesată, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public, reținând că nu s-a dovedit în cauză împrejurarea ca pârâtele ar fi realizat acest tip de comunicare publică după expirarea termenului prevăzut de contractul 336/2007.
Cât privește dreptul prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 8/1996, Curtea a constatat că nu s-a invocat încălcarea acestuia de către pârâte.
Prin urmare, deși dreptul la remunerație echitabilă cuvenit în temeiul art. 98 alin. (1) lit. g) și g1) se stabilește și se colectează în condițiile impuse de alin. (3) al art. 98, iar încălcarea dreptului prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. h) nu a fost dovedită în cauză, în timp ce încălcarea celorlalte drepturi prevăzute de art. 98 nu a fost invocată, Tribunalul a obligat pârâtele la plata către reclamant a triplului remunerațiilor stabilite prin cele 3 contracte, iar pârâtele nu au formulat cale de atac, s-a reținut că instanța de apel nu poate înrăutăți situația reclamantului în propria cale de atac, conform art. 296 fraza II C. proc. civ.
În consecință, Curtea a constatat că, în raport de cele reținute mai sus, nu se mai impune a se analiza dacă a fost sau nu corectă aplicarea de către Tribunal a criteriului de stabilire a despăgubirilor prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând: introducerea în cauză a SC G. SRL în calitate de pârâtă; să se constate că toate societățile pârâte au calitate procesuală pasivă și să fie obligate în solidar la plata către reclamant a sumelor de:400.000 euro, cu titlu de drepturi conexe dreptului de autor aferente rolului "D." din spotul publicitar cu același nume, plătibilă pentru perioada 01 octombrie 2007 - 02 octombrie 2008, conform contractului nr. 336 din 1 octombrie 2007 și 100.000 euro, cu titlu de drepturi conexe dreptului de autor, pentru ședința foto susținută și aferentă rolului "D.", plătibilă pentru perioada 17 ianuarie 2008 - 18 ianuarie 2008, conform contractului nr. 433 din 17 ianuarie 2008; să fie obligați pârâții în solidar, în temeiul răspunderii delictuale, la plata către reclamant a sumei de 503.700 euro (sau în subsidiar 167.900 euro) aferente folosirii dreptului la imaginea reclamantului după expirarea contractului, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată următoarele:
În mod eronat ambele instanțe au respins cererea reclamantului de a introduce în cauză SC G. SRL.
Principalul argument al ambelor instanțe este acela că cererea este tardiv introdusă. Dar, art. 57 teza III permite reclamantului în mod special să cheme în judecată alte persoane până la închiderea dezbaterilor în fond.
Justificarea introducerii în cauză a acestei pârâte rezidă în faptul că aceasta a fost coordonatoarea precum și beneficiara spotului publicitar și ședinței foto "D.", a încheiat și un contract de prestări de servicii cu societatea pârâtă SC C. SRL, în calitate de prestator, care are ca obiect prestația de servicii cinematografice și video, fiind societatea care a coordonat toate aspectele privitoare la crearea, realizarea și distribuirea acestui spot publicitar având ca personaj de succes pe actorul A. Rezultă așadar că emolumentul creat de acest spot publicitar a fost încasat de G. și ulterior împărțit cu ceilalți pârâți.
G., în calitate de producător, a încheiat un contract de prestări de servicii cu E., în calitate de prestator, având ca obiect asigurarea serviciilor de casting pentru spotul publicitar "D." și cedarea mai departe de către E. a drepturilor la imagine ale acestuia. Simplul fapt al trecerii în contractul dintre acestea două societăți a transferului dreptului la imaginea dl. A. dovedește că s-au încălcat drepturile reclamantului, dar mai ales faptul că G. a preluat aceste drepturi și le-a utilizat arătă participarea sa activă și legătura juridică care justifică introducerea în cauză ca pârâtă, solidară cu ceilalți.
Justificarea introducerii în cauză a G., este reprezentată și de oferta de prelungire a cesionării drepturilor de actor - spotul D. - făcută de către G. către actorul A., la data de 26 februarie 2009.
Chiar dacă între G. și reclamant nu s-a semnat un contract, de observat că G., precum și ceilalți pârâți au acceptat tacit difuzarea reclamei pe perioada ulterioară contractului agreat de F. cu reclamantul.
În mod eronat instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. SRL, B. SRL și H. SRL în ce privește obligarea acestora în solidar la plata sumei de 500.000 euro, precum și plata despăgubirilor de către ambele instanțe.
Deși ambele instanțe constată că nu există nicio convenție încheiată între reclamant și societățile amintite, există o legătură indisolubilă între emolumentul obținut ca urmare a notorietății create de acest spot publicitar și remunerația primită de către actorul A.
Art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, citat în cererea completatoare, vorbește despre o disproporție vădită între contraprestații. Este așadar vorba de o leziune. Orice leziune implică o răspundere contractuală, fapt care a determinat pe subsemnatul reclamant să ceară daune ca urmare a acestei răspunderi.
S-a arătat în cererea completatoare a cererii de chemare în judecată că reclamantul, ca urmare a executării obligațiilor ce îi reveneau potrivit prevederilor contractului referitor la spotul publicitar a primit, în total, suma de 1.150 de euro, iar pentru îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbau în temeiul contractului referitor la ședința foto, a primit suma de 400 euro.
La momentul anului 2007 sumele primite reprezentau o valoare apreciabilă. Însă, imediat după lansarea reclamei pe piață a reclamei s-a produs un succes imediat, notoriu și foarte valoros pentru societățile implicate, anume pârâtele.
Concret, reclamantul a primit de la intermediarul F. (E.) o sumă de bani devenită derizorie prin raportare la încasările obținute de B. (astăzi absorbită de H.), remunerația autorului operei fiind disproporționată față de încasările obținute de cel/cea care a obținut cesiunea drepturilor de autor. Textul de lege se referă la ultimul beneficiar al cesiunii drepturilor de autor, B., care a preluat acestea de la F. (fosta E.).
Nu F. (E.) a fost beneficiarul final al cesiunii drepturilor de imagine pe perioada contractuală, ci B.. Aceasta din urmă a încheiat un contract cu o casă de producție G. SRL care a subcontractat la rândul ei cu E. și cu celelalte pârâte, încheind cu acestea diferite contracte pentru realizarea în ansamblu a reclamei D., la comanda B.
Majorarea remunerației provine tocmai din darea mai departe a drepturilor conexe ce aparțin recurentului, ceea ce a fost și recunoscut de fiecare intimată în parte când a afirmat, că a încasat bani sau a câștigat premii sau a crescut cifra de afaceri ca urmare a reclamei D. Acestea nu sunt declarații generale, raportate la toate activitățile intimatelor ci specific la D..
Rolul publicității este de a creste vânzările dar dacă emolumentul se colectează strict la o singură persoană, se apreciază că dispozițiile echitabile ale art. 43 mai sunt aplicabile.
Rezultă așadar că există o voință juridică (negotium iuris) comună a tuturor societăților enumerate care a dat naștere unei operațiuni contractuale în lanț. Această voință juridică se probează prin conivența de care au dat dovadă pârâtele și prin faptul că au îndeplinit, între ele, cerința imperativă a legii de a încheia un act scris ad validitatem (au creat un grup de contracte interdependente) cu privire la același spot publicitar și aceleași drepturi la imagine care sunt ale reclamantului. Rezultă așadar că este suficient pentru a se da naștere unui raport juridic civil valabil.
Un alt argument în sprijinul ideii că există calitate procesuală pasivă a pârâtelor vine și principiul relativității actelor juridice. Potrivit acestui principiu, contractul încheiat între reclamant și F. (E.) nu putea să producă efecte, să dea naștere la drepturi sau obligații, la beneficii, decât în sarcina părților contractante. Astfel, între pârâți trebuie să fi existat un raport juridic contractual complex ce justifică calitatea procesuală.
Nu în ultimul rând, justificarea existenței calității procesuale pasive dar și a pretențiilor materiale rezultă și privește cesiunea mai departe a drepturilor izvorâte din ambele contracte. Se poate observa din dispozițiile și spiritul Legii nr. 8/1996 că drepturile de autor sunt drepturi intuitu personae. Ele nu pot fi transmise sau cedate mai departe de către cel cu care s-a încheiat contractul, în cauză F. SRL Cesiunea prevăzută în clauza nr. 9 din contractul privind spotul publicitar și clauza nr. 8 din contractul privind ședința foto nu răstoarnă caracterul intuitu personae. Reclamantul a cedat drepturile sale spre a fi exploatate numai lui F. SRL.
Reclamantul nu a primit o remunerație suplimentară pentru "cesionarea dreptului de autor - a numelui și imaginii sale." Or, chiar și dacă nu s-ar fi stabilit în contract în mod expres o remunerație, acesta se impunea să existe și să fie echitabilă, în temeiul art. 101 din Legea nr. 8/1996.
În ce privește modul de calcul al răspunderii rezultate din acest negotium iuris complex, este după cum urmează: valoarea totală a încasărilor provenite din difuzarea spotului publicitar ar trebui să fie proporțională cu câștigul uriaș recunoscut de societatea B. ca deținător al mărcii și direct beneficiară a sumelor obținut ca urmare a succesului reclamei. De asemenea, societatea B. SRL a precizat și ea, în calitate de societate care s-a ocupat de crearea, urmărirea notorietății și marketingul acestei reclame, care au fost valorile obținute prin vânzarea produselor ca urmarea a folosirii reclamei.
Astfel, dacă s-a declarat oficial că s-au încasat mai bine de 5 milioane de euro, se apreciază că un procentaj de aproximativ 15% din încasări se datorează reclamantului pentru rolul jucat.
În mod eronat instanța de apel nu a analizat faptul dacă este sau nu echitabilă și corectă suma (cuantumul despăgubirilor) la care a obligat pârâții pentru răspunderea delictuală, formula de calcul fiind injustă.
Reclamantul a solicitat, în temeiul răspunderii delictuale, plata în solidar de către pârâte a sumei ce 503.700 euro (sau în subsidiar 167.900 euro) aferente folosirii dreptului la imaginea reclamantului după expirarea contractului.
Decizia instanței de fond cu privire la admiterea existenței unei răspunderi delictuale de 4.646 euro, la care se adăugă penalitățile, rămâne minimum posibil la care se poate referi instanța de apel, în temeiul principiului non reformatio in pejus.
Temeiul acestui capăt de cerere este răspunderea delictuală. Recurentul apreciază că difuzarea imaginii sale în cadrul reclamei D. trebuia să se oprească în ziua expirării contractelor acestuia. Folosirea imaginii recurentului s-a făcut și după aceste contracte de unde au rezultat o sumă de bani considerabilă care nu a fost în mod echitabil împărțită și cu acesta conform art. 98 lit. g1).
În ce privește greșitul mod de calcul al sumei stabilite ca remunerație, instanța de fond, s-a referit corect la art. 139 dar trebuia să ia în calcul și alin. (1), care face vorbire de câștigul nerealizat ce dă naștere la consecințe economice grave și să dispună calcularea acestuia după formula echitabilă propusă de reclamant. Alin. (2), la care în mod eronat s-a referit instanța de fond, se aplică numai dacă nu sunt îndeplinite sau nu se identifică una dintre situațiile prevăzute la alin. (1). Or reclamantul se află în situație economică foarte gravă, cauzată de durata litigiului și de faptul că unica sursă de venit, imaginea acestuia, este în discuție.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Prioritar, Înalta Curte, învederează că își însușește în totalitate considerentele instanței superioare de fond.
Recurentul invocă, ca prim motiv de recurs, greșita respingere, ca tardiv formulată, a cererii întemeiată pe dispozițiile art. 57 C. proc. civ., aducând și argumente referitoare la justificarea introducerii în cauză a SC C. SRL.
Într-adevăr, dispozițiile art. 57 alin. (3) C. proc. civ. permit depunerea cererii până cel mai târziu la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanțe.
Numai că, instanța de apel, validând hotărârea primei instanțe de fond, arată că cerere formulată a fost corect calificată drept cerere completatoare întrucât reclamantul nu a arătat care sunt drepturile pe care această persoană juridică ar putea să le pretindă asemenea reclamantului, tardivitatea apreciindu-se prin raportare la dispozițiile art. 132 C. proc. civ.
Recurentul nu aduce vreo critică referitoare la calificarea juridică dată de instanță cererii formulate la 24 septembrie 2013 și anume aceea că cererea este o cerere completatoare și nu o cerere de chemare în judecată a altor persoane. Așadar, critica referitoare la greșita respingere ca tardiv formulată a cererii de la 24 septembrie 2013, este vădit nefondată în condițiile în care instanța nu a aplicat dispozițiile art. 57 C. proc. civ. ci dispozițiile art. 132 C. proc. civ.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtelor SC C. SRL, SC B. SRL și SC H. SRL pe capătul de cerere privind obligarea în solidar a sumei de 400.000 euro cu titlu de despăgubiri în temeiul contractelor nr. 336 din 01 octombrie 2007 și nr. 433 din 17 ianuarie 2008, arată recurentul că, deși între reclamant și pârâte nu există raporturi contractuale, acestea se află într-un raport juridic complex, rezultat dintr-o voință comună a tuturor societăților arătate care a dat naștere unei operațiuni contractuale în lanț.
Argumentele aduse nu pot conduce la schimbarea soluției sub acest aspect câtă vreme între aceste părți nu a existat nicio convenție privind cesiunea drepturilor conexe de autor, așa încât, pentru pretențiile derivând din aceste două contracte, reclamantul nu justifică calitatea procesuală pasivă, ce presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și cea care poate fi obligată în raportul juridic dedus judecății.
Existența unui raport juridic complex derivat din contractele încheiate între pârâte în scopul realizării unui clip publicitar și a unei ședințe foto nu justifică, așa cum au arătat ambele instanțe de fond, angrenarea răspunderii contractuale în temeiul celor două contracte față de terțe persoane având în vedere principiul relativității efectelor contractelor.
Recurentul arată că, urmare a cesiunii drepturilor derivate din cele două contracte, rezultă calitatea procesuală pasivă.
Instanța a negat calitatea procesuală pasivă a pârâtelor doar în ceea ce privește sumele de bani solicitate cu titlu de despăgubiri având drept temei cele două contracte încheiate de reclamant cu SC E. SRL, și nu cu privire la celelalte solicitări ale reclamantului, ce au fost analizate pe fond prin raportare la legea dreptului de autor și a drepturilor conexe.
Cu privire la soluția instanței de apel, referitoare la mărirea convenabilă a remunerației conform art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 recurentul arată că este vorba de o leziune existând o disproporție vădită între contraprestații deoarece, dacă în 2007 sumele primite reprezintă o valoare apreciabilă, după lansarea pe piață a clipului publicitar s-a produs un succes pentru pârâte.
Instanța de apel, analizând dispozițiile art. 43 alin. (3) din lege, a făcut distincție între instituția revizuirii contractului, aplicabilă pârâtei F. (fostă E.) și instituția măririi convenabile a remunerației în raport de cesionarul final al drepturilor pe care reclamantul le-a cedat inițial.
Recurentul face afirmații generice, de genul "a crescut cifra de afaceri, au încasat bani, au primit premii" fără a contracara în vreun mod considerentele instanței de apel atunci când a constatat că nu există o disproporție vădită între remunerația acordată artistului interpret și beneficiarii cesiunii drepturilor patrimoniale, limitându-se a se referi doar la rezultatul final al lanțului contractual, fără însă a arăta de ce trebuie ignorat efortul complex depus pentru asigurarea creșterii volumului de vânzări.
Astfel, beneficiarul final producătorul mezelurilor, a realizat investiții pentru mărirea capacității de producție, modernizarea liniilor de ambalare, marketing, mărirea numărului magazinelor în care aceste produse erau comercializate, strategia de comunicare în raport cu publicul țintă, alegerea adecvată a participanților, precum și pentru cumpărarea timpilor de difuzare etc.
Cu alte cuvinte, instanța superioară de fond, a reținut că atingerea scopului publicitar nu a fost doar ca urmare doar a prestației artistului interpret ci a efortului financiar uriaș al producătorului. Totodată, recurentul nu a arătat de ce trebuie înlăturate, în aprecierea succesului reclamei, scenariul, concepția regizorală, muzica, în general toate aporturile creative ce au condus la crearea reclamei în care reclamantul a interpretat rolul lui D.
Situația de fapt reținută în apel, absența probatoriului cu privire la beneficiile pretins realizate de pârâta cocontractantă F. (fostă E.) precum și starea de insolvență a pârâtei B., nu a fost înlăturată de recurent.
Urmare a faptului că în cererea inițială reclamantul nu a precizat care sunt drepturile conexe încălcate, în apel, prin raportare la motivele de fapt expuse, s-a stabilit că reclamantul invocă încălcarea dispozițiilor art. 98 alin. (1) lit. g) din lege referitoare la dreptul patrimonial exclusiv al artistului interpret de a autoriza radiodifuzarea și comunicarea publică ale interpretării.
În cauză însă sunt aplicabile dispozițiile de excepție prevăzute de art. 98 alin. (1) lit. g1), anume că artistul interpret are dreptul numai la remunerația echitabilă și nu alt gen de despăgubiri deoarece reclamantul, în temeiul contractelor, are deja fixată interpretarea.
Nici această statuare nu a fost criticată în recurs.
Reține instanței de apel că dreptul la remunerație echitabilă, ce se stabilește și se calculează conform procedurii prevăzute de art. 131, 1311, 1312 și 133 din lege, poate fi gestionată colectiv, potrivit art. 1232 alin. (2) lit. d) din lege, după cum poate fi gestionat și individual, statuare asupra căreia recurentul nu se pronunță.
Mai reține instanța că nu s-a dovedit încălcarea de către parte a dreptului prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. h) (punerea la dispoziția publicului a interpretării sau a execuției sale fixate, astfel încât să poate fi accesată, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual de către public), situație de fapt neînlăturată de reclamant prin administrarea în recurs de înscrisuri în temeiul dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.
Concluzionează instanța superioară de fond, că reclamantului nu i se datorează despăgubiri deoarece dreptul la remunerație echitabilă cuvenit în temeiul art. 98 alin. (1) lit. g) lit. g1) se stabilește și se colectează în condițiile art. 98 alin. (3) din lege, iar încălcarea dreptului prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. h) nu a fost dovedită. Față de împrejurarea că pârâtele obligate de prima instanță nu au exercitat calea de atac a apelului, este menținută sentința în aplicarea principiului neînrăutățirii situației reclamantului în propria cale de atac.
Recurentul nu critică aceste considerente, exprimându-și doar nemulțumirea cu privire la modul de clacul folosit de prima instanță în stabilirea cuantumului despăgubirilor, omițând faptul că nu a fost analizat acest motiv de apel deoarece reclamantului nu i se cuveneau sumele acordate cu titlu de despăgubiri de prima instanță.
Mai afirmă recurentul că drepturile de autor nu pot fi cesionate pentru că sunt drepturi intuitu personae, așa încât cesiunea prevăzută în clauzele contractuale putea avea loc doar către F. SRL.
Este real că drepturile personale nepatrimoniale astfel cum sunt menționate la art. 10 din lege, nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări conform art. 11 din același act normativ, numai că în cauză este vorba de cesiunea de drepturi patrimoniale în condițiile art. 39 din Legea nr. 8/1996.
Arată instanța de apel că, astfel cum rezultă din clauzele contractuale, cesiunea a fost exclusivă și, drept urmare, cesionarul, F. (E.) era îndrituit la rândul său să cesioneze către beneficiarul clipului publicitar.
De altfel, în lipsa unei clauze contrare, artistul interpret care a participat la realizarea unei opere audiovizuale, a unei înregistrări audiovizuale ori a unei înregistrări sonore, se prezumă că cedează în schimbul unei remunerații echitabile, dreptul exclusiv de utilizare a prestației sale astfel fixate, prin reproducere, distribuire, import, închiriere și împrumut.
Nici cu privire la acest aspect nu se aduc critici referitoare la reținerea caracterului exclusiv al cesiunii așa încât, și sub acest aspect, statuările au intrat în puterea lucrului judecat asemenea celorlalte dezlegări în drept ale instanței de apel neatacate.
Față de analiza făcută în recurs a criticilor de nelegalitate invocate, excepția nulității recursului invocată de SC C. SRL și SC B. SRL va fi respinsă.
Înalta Curte, reținând că motivele de modificare întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Dat fiind poziția de parte câștigătoare în proces a pârâtei SC C. SRL va fi obligat recurentul, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. la 5.354 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către această pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursului declarat de reclamant, invocată de pârâtele SC C. SRL și SC B. SRL.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 178A din data de 9 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 5.354 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC C. SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2016.
Procesat de GGC - GV