Decizia nr. 219/RC/2017
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 71 din 29 ianuarie 2016 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. x/258/2010 s-au dispus, printre altele, următoarele:
În latură penală:
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de "abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată", prevăzută de art. 248, art. 2481 din V.C.P., cu aplicarea art. 33 lit. a) din V.C.P., în infracțiunea de "abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată", prevăzută de art. 248, art. 2481 din V.C.P., cu aplicarea art. 41 din V.C.P.
În aplicarea art. 5 din N.C.P., în conformitate cu Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale, s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este N.C.P. și, în consecință:
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunile de "fals în înscrisuri sub semnătură privată", prevăzută de art. 322 C. pen., "uz de fals", prevăzută de art. 323 C. pen., "instigare la fals material în înscrisuri oficiale", prevăzută de art. 47 raportat la art. 320 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni pentru comiterea infracțiunii de "abuz în serviciu", prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 297 alin. (1) teza a II-a coroborat cu art. 66 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, exercitarea dreptului de a ocupa o funcție publică, respectiv, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Suceava, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Totodată, s-a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria mun. Suceava, jud. Suceava, pe o perioadă de 60 de zile.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
Prin aceeași hotărâre s-au pronunțat soluții și cu privire la inculpații B., C. și D.
În latură civilă:
În baza art. 397 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de E. Suceava, dispunându-se obligarea inculpaților A. și D. la plata, în solidar, către partea civilă, a sumei de 1.193.690 lei, cu titlu de daune materiale.
S-a menținut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanța din 02 iunie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/P/2008, asupra:
- imobilului locuință situat în mun. Suceava, jud. Suceava, proprietatea inculpatului A. și a soției sale F., înscris în C.F. electronic a Unității Administrativ Teritoriale Suceava (provenită din conversia de pe hârtie a C.F.);
- imobilului locuință situat în mun. Suceava, jud. Suceava, proprietatea inculpatului D. și a soției sale G., înscris în C.F. a Unității Administrativ Teritoriale Suceava (provenită din conversia de pe hârtie a C.F.);
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost desființate total următoarele înscrisuri:
- actele medicale falsificate de numita F., menționate la fila 158, vol. V din dosarul de urmărire penală și care se regăsesc în vol. II, III și IV din dosarul de urmărire penală;
- actele medicale falsificate de numita H., menționate la filele 192 și 208, vol. V din dosarul de urmărire penală;
- actele medicale falsificate de numita I., menționate la fila 258, vol. V din dosarul de urmărire penală;
- actele medicale falsificate de J., menționate la fila 308, vol. V din dosarul de urmărire penală;
- 1.570 de bilete de tratament emise de E. Suceava fără respectarea dispozițiilor legale, pentru care nu există recomandare medicală, care sunt identificate în tabelul de la filele 56-109 din anexa la raportul de expertiză contabilă aflat în vol. VII din dosarul de urmărire penală și care se regăsesc în dosarele anexă 1-38 la vol. XV al dosarului de urmărire penală;
- 1203 cereri adresate E. Suceava pentru acordarea de bilete de tratament completate pe numele unor persoane care nu au solicitat astfel de bilete, care sunt identificate începând cu fila 121 din anexa la raportul de expertiză contabilă aflat în vol. VII din dosarul de urmărire penală și care se regăsesc în dosarele anexă 1-38 la vol. XV al dosarului de urmărire penală;
- nota contabilă înregistrată din 30 septembrie 2003 la E. Suceava (menționată în adresa către K. înregistrată din 30 septembrie 2003 la E. Suceava, aflată la fila 202 din vol. II al dosarului de urmărire penală);
- referatul înregistrat sub nr. 18487 din 29 septembrie 2003 la E. Suceava (fila 238, vol. III, dosar de urmărire penală);
- adresa înregistrată din 01 iulie 2003 la E. Suceava (fila 200, vol. II, dosar de urmărire penală).
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în perioada anilor 2002 - 2003, inculpații A. și D. au avut funcții de conducere la E. Suceava, inculpatul A. ocupând funcția de director general iar inculpatul D. funcția de director economic. Inculpatele B. și C. au avut funcția de referent în cadrul compartimentelor bilete de tratament.
Emiterea biletelor de tratament pentru pensionari a făcut obiectul mai multor controale din partea K. și din partea Camerei de Conturi Suceava. De asemenea, un control sub acest aspect a fost făcut și în cadrul îndeplinirii obligației de auditor a martorului X.
Conform art. 117 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, în forma în vigoare la data comiterii faptelor cercetate, "criteriile pe baza cărora se acordă bilete pentru tratament balnear, precum și nivelul cotei de participație individuală a asiguraților, se aprobă anual de K."
În aplicarea acestui text de lege, K. a emis "Norme și criterii" nr. 455/PC din 10 aprilie 2001 cuprinzând normele și criteriile pe baza cărora se acordă bilete de tratament balnear asiguraților.
Conform acestor norme pentru acordarea biletelor de tratament, persoanele îndreptățite trebuiau să depună la casele teritoriale de pensii cerere scrisă însoțită de actele care dovedesc calitatea solicitantului, respectiv copie de pe actul de identitate, copie de pe legitimația de veteran, adeverință cu venitul realizat sau cuponul de pensie din luna anterioară și recomandarea medicală. Cererile trebuiau să fie înregistrate cronologic, conducerea E. aproba cererile în limita repartiției de locuri primite, iar lista cererilor aprobate trebuia să se facă publică, urmând ca eliberarea efectivă a biletelor să se facă după plata contribuției individuale în cuantumul stabilit conform calității solicitantului sau a veniturilor sale. Ridicarea biletului de tratament trebuia să se facă de către titular pe bază de semnătură sau de către alte persoane împuternicite pe bază de procură. Într-un an calendaristic, unui beneficiar i se putea elibera un singur bilet de tratament.
În urma controlului efectuat de organele K., finalizat prin procesul-verbal din data de 19 iunie 2003 s-a constatat că un număr de 1.580 de cereri formulate pentru obținerea biletelor de tratament nu aveau atașate recomandările medicale pentru tratament în stațiunile de profil. De asemenea s-au constatat și alte nereguli cum ar fi existența unui număr mare de cereri fără număr de înregistrare, altele fără rezoluție de aprobare, precum și cereri care nu conțin toate datele prevăzute în formular (date de identitate ale titularului, numărul chitanței de plată a contribuției, etc).
Deoarece s-a considerat că eliberarea de bilete de tratament fără a exista o recomandare medicală anexată cererii s-a făcut nelegal, s-a constatat că valoarea suportată de bugetul asigurărilor din prețul biletelor astfel emise reprezintă prejudiciu, în total ajungându-se la suma de 8.150.786.277 lei vechi.
Ulterior, procesul-verbal menționat a fost anulat și s-a efectuat un nou control de către organele K. finalizat cu procesul-verbal din data de 10 martie 2006. Acesta nu ajunge însă la concluzia că cele constatate la controlul anterior, cu privire la eliberarea biletelor de tratament fără recomandare medicală, ar fi neadevărate. Se fac anumite aprecieri cu privire la justificarea lipsei recomandărilor medicale, se fac anumite corecturi conform cărora ar fi vorba despre 1570 de cereri și nu de 1580 de cereri fără recomandare medicală, se recalculează valoarea sumelor suportate de la buget care ar fi de 8.145.831.744 lei vechi, se constată că un număr de titulari de bilete erau decedați la data achitării contribuției individuale și s-a constatat că înregistrarea prejudiciului în contabilitatea E. a fost făcută cu încălcarea prevederilor Legii nr. 82/1991, adică în lipsa unui document justificativ, respectiv a unui titlu executoriu. De asemenea, s-a constatat că, după ce suma de 8.150.786.277 lei vechi a fost stornată din evidențele contabile ale E. prin nota contabilă din 30 septembrie 2003, în urma unui alt control ulterior al Camerei de Conturi Suceava s-a dispus reînregistrarea în contabilitate a aceleiași sume.
În urma cercetărilor efectuate de organele de cercetare și urmărire penală s-a constatat că dintre cele 1357 de persoane audiate, pe numele cărora s-au eliberat bilete de tratament, 1203 persoane au declarat că nu au solicitat, nu au primit și nu au folosit biletele de tratament emise pe numele lor.
De asemenea, din declarațiile luate în cadrul cercetărilor rezultă că martorul L., prin anumite persoane, printre care M., N., O., P., R., S., a procurat cupoane de pensie, în special de la pensionari agricoli (cu pensii mici) și copii ale actelor de identitate. Din aceleași declarații rezultă că L. era cunoscut pentru faptul că poate procura bilete de tratament, unii dintre martorii de mai sus beneficiind personal de un asemenea serviciu. Cu privire la acest aspect, în fața instanței de fond au fost audiați martorii N., T., R., U., P., V., care au confirmat că ori direct rugați de martorul L., ori rugați de alte cunoștințe ale lui L., au procurat cupoane de pensie de la cunoscuți, rude, vecini. Martorul L., fiind audiat în fața instanței a recunoscut că a procurat cupoane de pensii la rugămintea inculpatelor B. și C. și a martorului X. care spuneau că aveau obligații față de persoane suspuse.
Astfel cum rezultă din materialul de urmărire penală, în special din referatul de terminare a urmăririi penale, dar și din declarația inculpatului A. dată în fața instanței precum și din concluziile scrise întocmite de acesta, marea majoritate celor 1.570 de cereri care nu aveau anexată recomandarea medicală au fost depuse de martorul L. în numele persoanelor pe care acesta susține că le reprezenta și în numele cărora ridica și biletele de tratament. De altfel, în fața instanței inculpatul A. a declarat că "toate biletele de tratament care fac obiectul prezentei cauze fac parte dintre cele 5 mii de bilete de tratament administrate de împuternicitul Z. care se numește L."
Cu privire la recomandările care lipseau de la cererile pentru bilete de tratament inculpatul A. a declarat organelor de cercetare că i-a încredințat sarcina să se ocupe de căutarea recomandărilor medicale lipsă iar pe data de 01 iulie 2003 inculpatul D. l-a informat că C. a găsit și a recuperat recomandările medicale lipsă. Drept urmare, prin nota contabilă din 30 august 2003 s-a dispus scăderea din evidențele contabile a prejudiciului în sumă de 8.150.786.277 lei vechi.
Coroborând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut, cu privire la inculpatul A., următoarele aspecte:
Infracțiunea de abuz în serviciu este definită de C. pen. ca fiind "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice."
La data comiterii faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, toți inculpații au avut calitatea de funcționar public.
Prejudiciul produs a fost estimat pentru prima dată de specialiștii K. care au efectuat controlul finalizat cu procesul-verbal din data de 19 iunie 2003. S-a constatat cu această ocazie că un număr mare de bilete de tratament au fost eliberate fără a fi îndeplinite condițiile legale, în special fără a fi anexată cererii recomandarea medicală. Din declarațiile persoanelor pe numele cărora au fost emise acele bilete de tratament rezultă că marea majoritate a acestora nici nu au știut că pe numele lor s-a emis un bilet de tratament. Utilizarea identității acestor persoane pentru emiterea unor bilete de tratament nesolicitate de acestea și folosite în realitate în beneficiul altor persoane sau în alte scopuri, a dus la decontarea în mod incorect din bugetul asigurărilor sociale a unor sume mari de bani având în vedere că prețul întreg al unui bilet de tratament era între 400 - 600 lei iar din acest preț persoana beneficiară plătea de obicei o sumă sub 100 lei, chiar și sub 50 lei în cele mai multe cazuri fiind vorba de pensionari cu pensii foarte mici. După un calcul elaborat, în cadrul expertizei contabile s-a ajuns la un cuantum al prejudiciului de 1.193.690 lei.
S-a arătat că producerea acestui prejudiciu este urmarea modului defectuos în care inculpații și-au îndeplinit atribuțiile.
Astfel, inculpatul A., conform normelor K., trebuia să aprobe cererile solicitanților de bilete de tratament.
Cu privire la această obligație inculpatul a declarat de mai multe ori că, de fapt, el aproba "de principiu" cererile doar pentru a nu se depăși numărul de locuri primit de la K. Dacă inculpatul dădea doar o aprobare de principiu, s-ar putea pune întrebarea firească dacă ulterior dădea cineva o aprobare definitivă și cine anume, odată ce norma K. prevede că cererile se aprobă de conducerea E.. De altfel, într-o declarație dată în faza de urmărire penală, în consens cu inculpatul A., inculpata B. ajunge să afirme că de fapt cererile "nu erau aprobate de nimeni".
De asemenea inculpatul consideră că verificarea îndeplinirii condițiilor pentru eliberarea biletelor de tratament și a actelor necesare în acest sens trebuia făcută după aprobarea sa de principiu de către inculpata C.
Cu privire la "aprobare de principiu", inculpatul interpretează total eronat prevederea de la pct. 3.3 din normele nr. 455 din 10 aprilie 2001 conform căreia "conducerea E. aprobă cererile care pot fi soluționate în limita repartiției de locuri primite". În interpretarea acestui text inculpatul consideră că singura sa atribuție era să nu aprobe mai multe cereri decât locurile primite. De fapt interpretând corect textul citat rezultă că cel care aprobă cererea trebuie întâi să constate dacă cererea poate fi "soluționată", în sensul de a constata dacă are anexate actele prevăzute la pct. 3.1 și dacă din acestea rezultă "calitatea solicitantului, venitul acestuia, recomandarea medicală", iar în caz afirmativ să "aprobe" cererea cu condiția de a se respecta "limita repartiției de locuri primite".
Dând cu bună știință un alt înțeles decât cel firesc normei legale inculpatul a încercat să acrediteze ideea că nu avea nicio obligație de a aprecia dacă cererile sunt admisibile sau nu, pentru el contând doar egalitatea acestora cu numărul de locuri, ceea ce nu înseamnă însă o reală "aprobare".
La întrebarea instanței de fond dacă verifica vizual documentele anexate la cerere, inculpatul a declarat că nu avea nici atribuția de a verifica documentele anexate la cerere nici atribuția de a verifica dacă numele solicitantului înscris pe cerere corespunde cu numele de pe cuponul de pensie. Cu toate acestea în aceeași declarație afirmă că "niciodată nu a aprobat cereri fără documente anexate deoarece verifica existența acestora de fiecare dată".
În realitate, inculpatul avea cunoștință cel puțin despre lipsa recomandărilor medicale.
Astfel, în declarația dată în fața organelor de cercetare, inculpata C. a declarat, cu privire la cererile aduse de L., că atunci când repartițiile de bilete veneau cu puțin timp înainte de începerea sejurului, cererile nu aveau atașate toate actele necesare, în special recomandări medicale. În această situație îi atrăgea atenția lui L. cu privire la lipsa actelor, dar primea ordin de la directorul A. să elibereze biletele. Ulterior L. aducea actele lipsă dar numai pentru o parte din bilete. Datorită vol. mare de lucru, uneori nu mai anexa fiecare recomandare medicală la cererea corespunzătoare și astfel nu avea o evidență clară a recomandărilor care lipseau.
Din această declarație rezultă clar că în momentul în care inculpatul A. aproba cererile pentru bilete de tratament nu era interesat să verifice dacă au anexată recomandarea medicală.
De altfel, presupusa lipsă de importanță a recomandării medicale este acreditată chiar în procesul-verbal din 10 martie 2007 al organelor de control K. în care se precizează că ".analiza lipsei recomandărilor medicale s-a făcut fără a se avea în vedere că până în anul 2004 acestea se eliberau de către medicii de specialitate într-un singur exemplar." Această afirmație se coroborează cu cele susținute de inculpata C. în nota înregistrată la E. din 06 aprilie 2004 în care afirmă că ".beneficiarii la timpul respectiv au făcut copii pentru stațiune și mi-au returnat originalul sau copia după caz .unele stațiuni impuneau pensionarului prezentarea la cazare doar recomandări în original, situații în care copiile rămâneau la dosar". De asemenea, în memoriul depus la dosarul de urmărire penală (vol. II) de inculpata B. aceasta afirmă că ".singurul exemplar în original al recomandării medicale eliberat de către medic era solicitat imperativ și valorificat doar în stațiune, unde cazarea și tratamentul erau condiționate de prezentarea acestei recomandări. În această situație pensionarii îmi prezentau doar o xerocopie fără valoare a recomandării medicale și doar rareori prezentau originalul după care însă reveneau pentru a-l retrage ca să facă o copie."
Cu toate acestea, în momentul aprobării unei cereri, recomandarea medicală era esențială deoarece afecțiunea de care suferea solicitantul și indicarea de către un medic a unei anumite stațiuni justificau dreptul solicitantului de a primi biletul de tratament.
Pe de altă parte, având în vedere că inculpata B. era cea care transmitea inculpatului A. cererile în vederea aprobării, din cele de mai sus rezultă încă o dovadă că cererile ar fi trebuit să ajungă la inculpatul A. cu recomandarea medicală anexată, ceea ce nu se întâmpla întotdeauna.
În alte cazuri inculpatul dădea dispoziție verbală ca biletele de tratament să fie eliberare pe numele celor care au formulat cerere fără să i se fi prezentat aceste cereri.
În acest sens, inculpata C. a declarat organelor de cercetare penală că au fost cazuri în care L. venea cu mai multe cereri de bilete (minim 20) de tratament care nu erau semnate nici de solicitant și nici aprobate de director, situație în care era sunată sau chemată de directorul A. care îi spunea să elibereze biletele pentru persoanele din cereri.
De asemenea, în declarația dată de martorul L. în fața organelor de cercetare, în calitate de învinuit, arată că erau situații în care i se eliberau bilete fără ca cererile să fi fost aprobate de directorul A. deoarece era plecat iar repartizările de bilete veneau chiar în ziua ridicării biletelor. Martorul presupune că directorul A. aproba ulterior cererile.
Prin această declarație se confirmă cele afirmate de inculpata C.
Suspiciuni cu privire la modul în care erau emise bilete de tratament cu aprobarea inculpatului A. rezultă și din alte aspecte relatate de persoanele audiate.
Astfel, inculpata C. a declarat organelor de cercetare că erau situații în care directorul A. o oprea după program și îi dădea cereri aprobate ale unor pensionari și tot el achita și contribuția individuală a acestora. De asemenea, veneau cu cereri aprobate persoane care afirmau că sunt trimise de inculpatul A. și care achitau contribuția deși nu erau persoanele titulare ale biletelor solicitate.
Pe de altă parte din declarațiile luate în cadrul cercetărilor rezultă că martorul L., prin anumite persoane, cum au fost M., N., O., P., R., S., a procurat cupoane de pensie, în special de la pensionari agricoli (cu pensii mici) și copii ale actelor de identitate. Din aceleași declarații rezultă că L. era cunoscut pentru faptul că poate procura bilete de tratament, unii dintre martorii de mai sus beneficiind personal de un asemenea serviciu. Cu privire la acest aspect, în fața instanței au fost audiați martorii N., T., R., U., P., V., care au confirmat că ori direct rugați de martorul L., ori rugați de alte cunoștințe ale lui L., au procurat cupoane de pensie de la cunoscuți, rude, vecini. Martorul L., fiind audiat în fața instanței a recunoscut că a procurat cupoane de pensii la rugămintea inculpatelor B. și C. și a martorului X. care spuneau că aveau obligații față de persoane suspuse. Martorul a declarat că nu i s-a spus cine sunt aceste persoane suspuse.
Rezultă că, cel puțin în privința persoanelor care veneau la inculpata C. fiind trimise de inculpatul A. care le aprobase cererea și care achitau contribuția, deși nu erau persoanele titulare ale biletelor solicitate, inculpatul A. aproba cereri de bilete de tratament știind că în cerere și în actele anexate este folosită identitatea altei persoane decât adevăratul solicitant și care evident foloseau un cupon de pensie care nu le aparținea.
În legătură cu emiterea de bilete de tratament folosindu-se identitatea unor persoane care nu au solicitat asemenea bilete și cupoanele de pensie a unor astfel de persoane, relevante sunt și declarațiile date în fața instanței de martorii N., T., R., U., P., V. De asemenea, prezintă un interes particular declarația dată în fața în instanței de martorul Y. care a recunoscut că, deși a cerut două bilete de tratament, pentru soacra sa și pentru vecina ei, i s-au înmânat de la E. alte șase bilete de tratament fără să le fi solicitat iar martorul a predat toate biletele la hotelul din stațiunea Vatra Dornei fără să i se fi explicat pentru ce a primit opt bilete în loc de două.
Tot în legătură cu modalitatea în care inculpatul A. dispunea cu privire la biletele de tratament, martorul A.A. a declarat în faza de urmărire penală că inculpatul A. cerea biroului informatic să listeze repartițiile pentru bilete de tratament în dublu exemplar. Un exemplar era reținut de inculpatul A. iar celălalt exemplar, după ce modifica numărul de bilete în minus, îl dădea la biroul de eliberare bilete. De asemenea, când se solicita suplimentarea numărului de bilete pentru anumite stațiuni mai solicitate, aceste suplimentări nu mai ajungeau la biroul de distribuire a biletelor. În fața instanței același martor a declarat că nu știe cine modifica listele cu locuri pentru bilete de tratament. Totuși, având în vedere faptul că declarația dată în faza de urmărire penală a fost mai amplă și cu descrierea logică a mai multor detalii care relevă aspecte noi necunoscute de organele de cercetare, afirmația martorului cu privire la necunoașterea persoanei care modifica listele urmează a nu fi luată în considerare. De altfel, chiar din declarația inculpatului A. rezultă că listele cu locurile primite erau destinate în primul rând lui.
Din coroborarea aspectelor descrise de martorii menționați rezultă că inculpatul A. dispunea discreționar de o parte din locurile primite pentru bilete de tratament, în condițiile în care aproba și cereri aduse personal de altcineva decât solicitantul înscris pe cerere, ceea ce duce la concluzia că pentru astfel de cereri se foloseau și acte anexate procurare de la diverse persoane cum ar fi cele procurate prin martorul L.
În declarația dată de inculpat în faza de urmărire penală mai rezultă că acesta este de părere că "în adresa din 2001 a K. nu era prevăzut ca o cerință prezentarea de către solicitant a unui act de identitate, iar transmiterea cuponului de pensie sau a biletului obținut unei terțe persoane era permis la modul implicit prin formula „în situația în care titularul înstrăinează biletul obținut sau oferă cuponul de pensie unei terțe persoane pierde dreptul la un alt bilet”.
În primul rând este firesc și logic să se solicite oricărei persoane să prezinte un act de identitate pentru dovedirea calității solicitantului, așa cum prevede pct. 3.1 din norma citată, și este firesc să se ceară actul de identitate pentru a se verifica corespondența dintre datele din cerere, datele din actul de identitate și persoana care prezintă cererea în orice situație în care cineva se prezintă în fața unei instituții de stat.
În al doilea rând inculpatul interpretează iarăși tendențios o prevedere legală, acordând un sens greșit acesteia. Faptul că persoana care înstrăinează biletul sau cuponul de pensie este sancționat cu pierderea dreptului la un nou bilet nu însemnă că instituția E. nu trebuie să verifice dacă persoana care solicită bilet este aceeași cu cea înscrisă pe cuponul de pensie. Interpretând greșit prevederea legală inculpatul încearcă să acrediteze ideea că se puteau emite bilete de tratament pentru persoane care prezentau cuponul de pensie al altui pensionar.
În aceeași declarație inculpatul arată că "cererea era prezentată directorului care aproba cererile ce pot fi soluționate după ce verifica repartițiile primite de la K., după care actele se prezentau la ghișeul d-nei C." În declarația dată de inculpata C. în faza de urmărire penală, aceasta arată că solicitantul se prezenta la ea cu cererea aprobată și ea elibera biletul. Rezultă că obligația de a face publică lista cererilor aprobate înainte de eliberarea biletelor nu era respectată. Nerespectarea acestei obligații a dus inevitabil la împiedicarea solicitanților de bilete să verifice dacă în mod corect, cererea lor, datorită numărului de înregistrare cronologică, nu a fost aprobată deoarece nu s-au încadrat în numărul de locuri repartizate.
O asemenea omisiune a devenit utilă inculpatului care astfel a putut folosi discreționar listele modificate cu locuri repartizate precum și listele cu locuri suplimentate inclusiv prin acordarea de bilete unor persoane fără drept.
Cu privire la "găsirea" recomandărilor a căror neanexare la cererile de bilete de tratament a fost constatată de organele de control ale K. implicarea inculpatului A. rezultă atât din declarațiile date de persoanele audiate cât și din expertizele grafoscopice efectuate în faza de urmărire penală.
Inculpatul A. nu a recunoscut implicarea în vreun fel în activitatea de acoperire a lipsei recomandărilor medicale.
În faza de urmărire penală inculpatul a afirmat că a dat inculpatei C. sarcina să se ocupe de căutarea recomandărilor medicale lipsă și i-a cerut să facă un tabel cu numele solicitanților pentru care lipseau recomandările medicale. De asemenea, a declarat că nu a solicitat martorului L. să procure adeverințe medicale pe numele unor beneficiari de bilete, doar l-a rugat pe acesta să o ajute pe C. "cu vreo amintire, dacă își amintește ceva cu privire la locul unde ar putea fi depozitate adeverințele lipsă".
În primul rând, este cel puțin exagerată pretenția ca martorul L., care nu era angajat al E. Suceava să știe unde sunt depozitate recomandări medicale presupuse a fi rătăcite în instituție.
În al doilea rând, există numeroase probe cu privire la implicarea inculpatului A. în activitatea de recuperare.
Astfel, martorul L. arată în declarația dată în faza de urmărire penală că în vara anului 2003 s-a întâlnit cu inculpatul A. care i-a spus că a avut un control în cadrul căruia s-a constatat lipsa adeverințelor medicale și că salariatele E. au fost amenințate că dacă nu depun aceste adeverințe li se va imputa contravaloarea biletelor emise. A. l-a rugat să-l ajute. Ulterior a primit de la acesta niște tabele cu numele beneficiarilor de bilete de tratament. L. a apelat la câteva cunoștințe din domeniul sanitar, colaboratori la sindicat, cum ar fi dr. B.B., dr. C.C., asistentele H. și J., pe care le-a rugat să le ajute pe salariatele de la E. Cunoștințele respective i-au dat lui L. recomandări medicale pe numele persoanelor din tabel. Recomandările medicale obținute le-a dat inculpatului A. iar când acesta lipsea le dădea inculpatei C.
Procurarea de recomandări medicale de către L. este confirmată printre altele de declarațiile date în fața instanței de martorii C.C., J., precum și de declarațiile date persoanele audiate cu privire la acest aspect în faza de urmărire penală.
De procurarea recomandărilor medicale s-a ocupat și soția inculpatului A., F., în colaborare cu medicul D.D., ambii audiați și în fața instanței de judecată. Afirmația martorei F. conform căreia rugămintea de a procura recomandări medicale i-ar fi fost adresată de inculpatele C. și B. și că soțul ei, inculpatul A. nu avea cunoștință despre procurarea recomandărilor nu este verosimilă având în vedere cele declarate de martorul L. în fața organelor de cercetare, cu toate că în fața instanței martorul a declarat că ar fi fost rugat să procure recomandări de către X. și inculpatele B. și C., afirmație neconfirmată de alte probe. De altfel, inculpata C. a declarat în faza de urmărire penală faptul că după controlul K. din 2003 inculpatul A. și martorul L. îi aduceau periodic recomandări medicale pentru a le atașa la cererile constatate ca neavându-le anexate.
Faptul că recomandările medicale "găsite" nu erau reale a fost constatat mai întâi de martorul X., așa cum rezultă din declarația acestuia, și după cum s-a confirmat prin expertizele grafoscopice efectuate în faza de urmărire penală.
Dacă astfel de recomandări au fost încredințate și inculpatului A. care le-a dat mai departe inculpatei C., a putut și acesta cu ușurință să constate că nu sunt reale.
De altfel, faptul că inculpatul A. cunoștea că recomandările nu sunt reale rezultă din declarația martorului X., audiat în faza de urmărire penală, care arată că verificând cererile de bilete de tratament a constatat că o mare parte dintre acestea aveau anexate adeverințe medicale cu formular xerocopiat cu ștampilă și parafă de asemenea xerocopiate dar rubricile privind datele personale, diagnosticul și data eliberării erau completate cu pix de culoare albastră sau neagră. Discutând ulterior cu inculpatul A. despre aceste recomandări contrafăcute, inculpatul A. i-a spus că trebuie copiate din nou acele adeverințe și a luat circa 25 de adeverințe medicale pe care le-a xerocopiat și le-a atașat din nou la cererile corespunzătoare. De asemenea, A. i-a spus martorului să procedeze la fel cu celelalte cereri, ceea ce martorul nu a făcut.
Un alt aspect al activității defectuoase a inculpatului A. este legat de relația sa și a E. Suceava cu martorul L.
În primul rând, cu privire la biletele de tratament, în fapt acesta reprezenta nu sindicatul sau vreo organizație de pensionari în ansamblu ci pe fiecare membru al acestora, cel puțin în momentul plății contribuției beneficiarului și ridicării biletului de tratament care era individual, nominal. Pentru o astfel de reprezentare, pentru acte cu caracter patrimonial, martorul ar fi trebuit să prezinte o împuternicire autentificată la un notar public și nu o împuternicire generală emisă de organizația pe care o reprezenta. De altfel, calitatea de reprezentant nu i-a fost conferită cu ocazia protocolului încheiat la București între K. și organizațiile centrale ale pensionarilor recunoscute la nivel național, ci printr-o convenție subsecventă încheiată între E. Suceava și Z., reprezentată de L., cu participarea lui E.E., reprezentant al F.F. Suceava. Conform protocolului încheiat între K. și organizațiile centrale ale pensionarilor recunoscute la nivel național, E.E. era reprezentantul F.F., el fiind cel nominalizat să reprezinte membrii acestei organizații prin protocolul încheiat la nivel național. Cu toate acestea, prin convenția încheiată între E. Suceava, Z. și F.F. Suceava, a fost numit ca reprezentant al pensionarilor membri, martorul L., înlocuire neprevăzută de protocolul încheiat la nivel național. De asemenea, în protocolul încheiat la nivel național (la 14 ianuarie 2002) nu se prevede ca biletele de tratament să fie ridicate de reprezentanții pensionarilor. Dimpotrivă, la pct. 2 se prevede că "distribuirea biletelor către persoanele îndreptățite se va face de către casele teritoriale de pensii, ., împreună cu organizațiile locale ale pensionarilor recunoscute la nivel național, stabilindu-se de comun acord modul concret de lucru". Rezultă că s-a reglementat de fapt o colaborare între cele două entități și nu o reprezentare a pensionarilor în sensul mandatării reprezentantului să ridice biletele. În aceste condiții împuternicirea în baza căreia martorul L. depunea cererile, plătea contribuțiile și ridica biletele nu avea valoare de procură astfel cum prevede legea. De altfel, inculpatul, împreună cu concluziile scrise a depus și copia unui anunț conform căruia biletele se eliberează doar beneficiarilor sau reprezentanților acestora care se prezintă cu procură notarială.
Cu toate acestea, inculpatul A. a acceptat "împuternicirea" martorului L. și a dispus personal inculpatei C. să-i elibereze bilete pentru persoanele pe care pretindea că le reprezintă.
Pe de altă parte, deși inculpatul A. a cerut martorului L. să prezinte o listă a persoanelor care sunt membri ai organizației pe care o reprezintă, nu rezultă din nicio declarație că, în momentul aprobării cererilor aduse de martorul L., ar fi verificat vreodată dacă persoanele din cereri figurează în tabelele organizației reprezentate de L.
S-a considerat că o altă obligație nerespectată cu prilejul aprobării și eliberării biletelor de tratament a fost aceea de a face publică lista cererilor aprobate înainte de eliberarea biletelor.
Concluzionând cu privire la modul în care inculpatul A. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu din probele analizate mai sus a rezultat că acesta a aprobat cereri de bilete de tratament fără a exista recomandarea medicală atașată, a aprobat eliberarea de bilete de tratament unor persoane care prezentau cereri completate cu datele de identificare ale altor persoane, a dispus discreționar și personal de un număr de locuri dintre cele repartizate E., a încercat să acopere lipsa recomandărilor medicale prin folosirea unor recomandări nereale sau contrafăcute. În consecință, din analiza probelor administrate a rezultat că faptele inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, constând aceea că, în calitate de director la E. Suceava, cu bună știință, nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit defectuos atribuțiile corespunzătoare funcției sale.
În legătură cu celelalte infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, s-au constatat următoarele:
Cu privire la infracțiunea de "uz de fals", prevăzută de art. 291 din V.C.P. și de art. 323 din N.C.P., s-a constatat că probele administrate dovedesc comiterea acestei infracțiuni de către inculpatul A.
Astfel cum s-a arătat mai sus și după cum s-a concluzionat în rechizitoriul întocmit în cauză, a rezultat că inculpatul s-a folosit de recomandări medicale completate cu date necorespunzătoare realității și semnate de alte persoane decât cele îndreptățite cunoscând că aceste acte sunt falsificate, nereale.
De asemenea, așa cum s-a arătat, la data de 08 septembrie 2003, inculpata C. a întocmit Referatul nr. 18487 din 29 septembrie 2003, din care rezultă că au fost identificate un număr de 1.488 recomandări medicale și că au fost recuperate de la pensionari un număr de alte 92 de recomandări medicale.
În declarația dată de inculpata C. în faza de urmărire penală aceasta arată că referatul din 08 septembrie 2003 înregistrat sub nr. 18487 din 29 septembrie 2003 nu conține date reale. Acest referat ar fi fost întocmit de către A. iar inculpata C. doar l-a semnat, fiind obligată să facă acest lucru. Inculpata a precizat că cele 1488 de recomandări medicale despre care se spune că au fost identificate au fost de fapt aduse ulterior controlului de A., în loturi de câte 30 - 40 de bucăți pe parcursul a trei luni și i-au fost predate pentru a le atașa la cererile pentru bilete de tratament.
În aceste condiții este clar că inculpatul A. știa că referatul respectiv conține date false. Cu toate acestea l-a folosit pentru a acoperi lipsa recomandărilor medicale și pentru a justifica în final stornarea sumei constatate ca prejudiciu de organele de control ale K. și ale Camerei de Conturi Suceava.
Cu privire la infracțiunea de "instigare la fals material în înscrisuri oficiale", prevăzută de art. 25 raportat la art. 288 din V.C.P. și de art. 47 raportat la art. 320 din N.C.P. s-a constatat că probele administrate dovedesc comiterea acestei infracțiuni de către inculpatul A.
Astfel, din declarația martorului L., astfel cum s-a arătat, rezultă că acesta, în vara anului 2003 s-a întâlnit cu inculpatul A. care i-a spus că a avut un control în cadrul căruia s-a constatat lipsa adeverințelor medicale și că salariatele E. au fost amenințate că dacă nu depun aceste adeverințe li se va imputa contravaloarea biletelor emise. A. l-a rugat să-l ajute și ulterior i-a dat martorului niște tabele cu numele beneficiarilor de bilete de tratament. L. a apelat la cunoștințe din domeniul sanitar care i-au dat recomandări medicale pe numele persoanelor din tabel. Așa cum rezultă din probele administrate, recomandările nu erau reale iar inculpatul A. când i-a solicitat martorului L. să facă rost de recomandări era conștient că acestea nu vor avea cum să fie reale, fiind emis după o perioadă îndelungată de la eliberarea biletelor de tratament corespunzătoare.
Inculpatul A. l-a instigat la infracțiunea de fals și pe martorul X., cerându-i să copieze și el recomandările medicale pentru a le anexa cererilor precum și prin solicitarea pe care i-a adresat-o de a întocmi un raport de audit care să-i fie favorabil, aspecte care rezultă din declarația martorului X. și cea a martorului A.A., ambele date în faza de urmărire penală.
Cu privire la infracțiunea de "fals în înscrisuri sub semnătură privată", prevăzută de art. 290 din V.C.P. și de art. 322 din N.C.P., s-a constatat că există probe care dovedesc și comiterea acestei infracțiuni.
În declarația dată de martorul A.A. în faza de urmărire penală acesta arată că inculpatul A. modifica în minus lista locurilor pentru bilete de tratament pe care o dădea compartimentului gestiune bilete de tratament, fapta constituind elementele constitutive ale infracțiunii de fals.
În declarația dată de martorul X. în faza de urmărire penală acesta relatează cum în jurul datei de 20 mai 2004, spunându-i directorului A. că nu poate menționa în raportul de audit că actele sunt în regulă datorită adeverințelor medicale completate pe formulare cu ștampilă și parafă xerocopiate și completate ulterior cu pix, A. a luat circa 25 de adeverințe medicale pe care le-a xerocopiat și pe care le-a atașat din nou la cererile corespunzătoare. Drept urmare, aceste adeverințe medicale au fost contrafăcute chiar de inculpatul A.
În declarația dată de inculpata C. în faza de urmărire penală aceasta arată că referatul din 08 septembrie 2003 înregistrat sub nr. 18487 din 29 septembrie 2003 nu conține date reale. Acest referat a fost întocmit de către A. iar inculpata Olar doar l-a semnat, fiind obligată să facă acest lucru. Inculpata a precizat că cele 1.488 de recomandări medicale despre care se spune că au fost identificate au fost de fapt aduse ulterior controlului de A., în loturi de câte 30 - 40 de bucăți pe parcursul a trei luni, și i-au fost predate pentru a le atașa la cererile pentru bilete de tratament. Prin întocmirea acestui referat, consemnând date nereale, inculpatul A. a comis infracțiunea de fals.
De asemenea, aceeași inculpată afirmă că nota de serviciu întocmită de inculpatul A., înregistrată la E. Suceava sub nr. 10471 din 22 ianuarie 2002 (fila 196 din vol. I al dosarului de urmărire penală) nu a existat în realitate. Inculpata presupune că acest document a fost probabil întocmit de inculpatul A. ulterior controlului efectuat de K. Inculpata arată că nu a avut cunoștință despre existența acestei note de serviciu iar semnătura sa de luare la cunoștință a fost falsificată. Aceeași inculpată arată în declarația sa că în nota scrisă de ea, înregistrată din 06 aprilie 2004 (fila 214 din vol. I al dosarului de urmărire penală), ultimele două rânduri au fost scrise ulterior înregistrării la cererea inculpatului A. pentru a justifica dispariția unui număr important de dosare cu cereri pentru bilete de tratament și pentru a-l învinovăți pe X. de sustragerea acestor dosare. Susține că acea completare pe nota sa scrisă a fost făcută după demiterea lui X.
Având în vedere prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4) din N.C.P., s-a constatat că termenul prescripției speciale a răspunderii penale este de 10 ani pentru oricare dintre infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și instigare la fals material în înscrisuri oficiale, termen care s-a împlinit pe parcursul judecării cauzei înainte de începerea cercetării judecătorești. Drept urmare, în privința acestor infracțiuni s-a dispus încetarea procesului penal deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.
Împotriva hotărârii instanței de fond au formulat apel inculpații A., D. și C.
Prin Decizia penală nr. 657/A din 22 noiembrie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, s-au admis apelurile formulate de inculpații A. și D. împotriva sentinței penale nr. 71 din 29 ianuarie 2016 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. x/258/2010, s-a desființat, în parte, hotărârea atacată, iar în rejudecare, printre altele:
S-a admis acțiunea civilă formulată de E. Suceava.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile prin săvârșirea infracțiunilor cercetate în prezenta cauză este de 1.003.783,2724 lei.
În temeiul art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. rap. la art. 998, art. 999 și art. 1003 C. civ. din 1864, s-a dispus obligarea, în solidar, a inculpaților A. și D. la plata sumei de 980.720,2724 lei către partea civilă E. Suceava.
În temeiul art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. rap. la art. 998, art. 999 C. civ. din 1964, s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 23.063 lei către partea civilă E. Suceava.
S-au menținut dispozițiile sentinței penale atacate care nu sunt contrare deciziei.
În considerentele deciziei penale recurate, s-a arătat că starea de fapt a fost corect reținută de către instanță, pornind de la materialul probator administrat în cauză, sub acest aspect hotărârea atacată neputând comporta niciun fel de critică. Astfel, s-a arătat contextul general al săvârșirii infracțiunilor de către inculpați, s-a detaliat activitatea infracțională a fiecăruia dintre aceștia cu indicarea concretă a probelor avute în vedere la pronunțarea hotărârii. Totodată, prima instanță a făcut o analiză a apărărilor dezvoltate de fiecare inculpat și a prezentat argumentele care conduc la concluzia netemeiniciei lor. Pentru aceste motive, aspectele menționate nu au mai fost reluate de către instanța de control judiciar, a cărei demers a fost centrat pe analiza motivelor căilor de atac promovate în cauză.
Cu privire la apelul formulat de inculpatul A., s-a apreciat că primul argument invocat de inculpatul A. în susținerea căii de atac formulată împotriva sentinței penale nr. 61 din 29 ianuarie 2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc este legat de faptul că nu a avut atribuții privind biletele de tratament, prin fișa postului. Inculpatul a arătat că singura sa atribuție rezultă din pct. 3.3 al Adresei K. din 2001 și care era de a urmări să nu se depășească numărul biletelor eliberate și implicit cheltuielile planificate de K., confirmând prin aprobarea sa că fiecare cerere se încadrează în numărul de locuri primite prin repartiție de la K. S-a mai susținut că cererile erau soluționate de către C. fie prin eliberarea biletului (dacă erau îndeplinite condițiile legale inclusiv existența actelor), fie prin neeliberarea biletului (pentru lipsa recomandării medicale).
Cu alte cuvinte, inculpatul a susținut că singura sa atribuție în acest domeniu era de a efectua calcule matematice simple, anume de a aduna numărul cererilor aprobate și de a le compara cu numărul locurilor disponibile, în timp ce atribuțiile de responsabilitate, referitoare la aprobarea cererilor, reveneau funcționarelor de la baza ierarhiei, anume celor două referente de la Compartimentul gestiune bilete, inculpatele B. și C.
Această interpretare nu a fost primită. În Regulamentul de organizare și funcționare a caselor teritoriale de pensii, adoptat prin Decizia nr. 312 din 26 octombrie 2001 a președintelui K., în cap. IV, cu denumirea marginală „Conducerea casei teritoriale de pensii”, primul articol (art. 8) se referă la directorul general, care conduce întreaga activitate a Casei teritoriale de pensii și o reprezintă în relațiile cu K. și H.H. și cu alte persoane fizice sau juridice. Între atribuțiile directorului general, prevăzute la art. 9 din aceeași decizie, sunt menționate cele referitoare la asigurarea și responsabilitatea cu privire la crearea condițiilor necesare realizării obiectului de activitate al Casei teritoriale de pensii, în limitele de competență acordate de K. și cu respectarea prevederilor legale, organizarea și coordonarea activității instituției în vederea aplicării legilor, ordonanțelor și hotărârilor de guvern, ordinelor G.G., deciziilor președintelui K. și a normelor metodologice care reglementează îndeplinirea prevederilor acestora și angajarea, prin semnătură, a instituției în relațiile cu terții, în limitele competențelor acordate.
Potrivit art. 3.3 din Normele și criteriile în baza cărora se acordă biletele de tratament pentru tratamentul balnear al asiguraților aprobate în conformitate cu prevederile art. 109 și 117 din Legea nr. 19/2000 de către președintele K. (adresa din 10 aprilie 2001), „conducerea E. aprobă cererile care pot fi soluționate în limita repartiției locurilor primite”. Aprobarea cererii de bilete de tratament angajează instituția, conferind drepturi beneficiarului și dă naștere unei cheltuieli bugetare, anume aceea de a suporta contravaloarea biletului de tratament din bugetul asigurărilor sociale de stat. De aceea, așa cum bine a sesizat și prima instanță, aprobarea implică în primul rând cerificarea îndeplinirii tuturor condițiilor legale (de fond - calitatea de asigurat sau pensionar, achitarea contribuțiilor datorată asigurărilor sociale de stat și cuantumul veniturilor și de formă - completarea cererii și anexarea tuturor documentelor justificative) de către beneficiar. Cea de-a doua condiție, anume ca numărul de înregistrare al cererii să se încadreze în limita locurilor repartizate este subsecventă și subsidiară primei. Prin urmare, nu se poate argumenta în mod valabil că atribuția organului de conducere se limita la verificarea condiției subsidiare, în timp ce condiția principală era lăsată în sarcina subordonaților de la baza ierarhiei funcționale. De altfel, verificând fișa postului referentului de la compartimentul gestiune bilete, se observă faptul că, printre atribuții, acesta primește biletele de tratament transmise de K., verifică biletele de tratament în corespondență cu notele de predare emise de K., înregistrează biletele primite în registrul de evidență a biletelor de tratament, primește și înregistrează cererile pentru solicitările de bilete, încasează și eliberează biletele de tratament pe baza actelor și documentelor solicitantului, conform Normelor metodologice și prevederilor K. și Regulamentului operațiunilor de casă al E. Conform Dex online, „eliberare” este sinonim și cu „predare”, iar „a elibera” înseamnă, între altele „a da cuiva la cerere un act, un document, a preda o marfă”.
În concluzie, nu inculpatele C. și B. aprobau cererile de bilete de tratament, ci inculpatul A., în calitate de director executiv al E. Suceava.
Un alt argument invocat de către inculpatul A. este acela că nu a cunoscut lipsa recomandărilor medicale până la constatarea din procesul-verbal al K. din 19 iunie 2003 și nici nu a cunoscut faptul că cele 1.570 de recomandări medicale constatate lipsă au fost înlocuite de inculpatele C. și B.
S-a arătat că nici acest argument nu subzistă. Inculpatul A. nu numai că a cunoscut neregulile în ceea ce privește procedura biletelor de tratament, dar a și determinat, cu știință‚ pe cele două inculpate, B. și C., referente la Compartimentul gestiune bilete, să încalce prevederile legale, prevalându-se de calitatea sa de superior ierarhic.
Instanța de apel a reținut faptul că inculpata C., în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, chiar dacă au fost luate la intervale mari de timp, prezintă aceeași versiune a întâmplărilor. Astfel, în declarația din data de 2 mai 2007 (fila 366 vol. II d.u.p.), inculpata C. susține faptul că, în cazul cererilor depuse de L., ea îi atrăgea atenția lui L. pentru lipsa actelor respective, iar acesta se deplasa la directorul A., inculpata primind ordin să dea drumul la biletele respective. Similar, la data de 21 ianuarie 2008, menționează că L. îi aducea un număr destul de mare de cereri bilete în perioada apropiată plecării beneficiarilor în stațiune. Inculpata era sunată sau chemată la numitul A. și i se spunea să elibereze bilete de tratament pentru persoanele din cereri.
În depoziția din data de 5 noiembrie 2008 (fila 376 vol. II d.u.p.), referitor la cererile care nu au aprobare, inculpata C. a arătat că numita B. îi înmâna cereri care erau vizate dar printre ele se aflau și cereri nevizate iar, nefiind atribuția sa de verificare a tuturor aspectelor referitoare la cereri și documentele anexate, ea elibera bilete de tratament atât pentru cererile vizate cât și pentru cele nevizate. Totodată, erau cazuri în care era chemată în biroul directorului A. și i se înmânau mai multe cereri aduse de către L., care de asemenea nu erau vizate și i se dădea dispoziție de către directorul A. să elibereze bilete pentru acele cereri și să le înmâneze lui L.
Aceste declarații se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză. Martorul L., în declarația din data de 20 octombrie 2006 (filele 3-6 vol. V d.u.p.) recunoaște că depunea cereri în numele beneficiarilor și ridica biletele, însă precizează că depunea documentația la biroul eliberare bilete după ce în prealabil le aviza directorul A.
Cu privire la situația în care viza directorului A. era pusă pe cereri la o dată ulterioară celei în care el ridica biletele, L. a arătat că acest lucru se datora faptului că primea cereri neridicate din rezerva casei, venea suplimentarea în ziua ridicării biletelor, directorul era plecat sau ocupat și dădea dispoziții telefonice salariaților care lucrau la gestiune bilete să-i dea biletele chiar și fără avizarea cererii și probabil aviza ulterior. O depoziție similară este făcută de martor și la data de 2 februarie 2007 (fila 8-9 vol. V d.u.p.). În faza de urmărire penală, în cuprinsul declarațiilor olografe, acest martor își recunoaște cu dezinvoltură și propria activitate infracțională, declarând că, dacă a dat bilete și altor categorii de persoane decât titularii, așa cum a declarat anterior, acest aspect fiind de notorietate, niciodată nu a solicitat sau primit de la acestea sume de bani sau alte bunuri sau foloase (declarația olografă din data de 20 octombrie 2006 filele 5-6 vol. V d.u.p. și declarație olografă din data de 2 februarie 2007, fila 8-9 vol. V d.u.p.).
Martorul X., în declarația din data de 5 noiembrie 2008 atestă faptul că era de față în biroul lui A. când L. a venit cu cererile, iar A. i-a dat telefon lui C. spunându-i să elibereze bilete pentru cererile cu care venea L.
În ceea ce privește modul de operare al inculpatului A., s-a apreciat ca fiind semnificativă și declarația martorei Teodorovici Tamara, care a înlocuit-o pe C. la Compartimentul gestiune bilete. În data de 10 mai 2005 (filele 1-2 vol. VI d.u.p.), aceasta arată că a fost mutată la compartimentul bilete tratament în iulie 2003. Martora menționează că, în timpul când a lucrat la acel compartiment, s-a întâmplat și ca cererile să nu fie semnate și atunci d-l A. îi dădea telefon și îi spunea să elibereze aceste bilete pentru că el le va semna ulterior. Totodată martora a mai precizat că au fost cazuri în care cererile erau deja semnate la semnătura de primire a titularului cu o semnătură indescifrabilă (ex. pag. 116 vol. I) și atunci când ridica biletul, îl punea și pe cel ce ridică, d-l L., să semneze de primire, astfel încât apar două semnături de primire. Fiind audiată în fața instanței de judecată la data de 29 septembrie 2015 (fila 561 vol. IV al Judecătoriei Gheorgheni), martora atestă faptul că „Ceea ce cuprinde declarația mea din anul 2005 aflată in dosarul de urmărire penală corespunde adevărului. (…) Nu mai țin minte dacă s-a întâmplat ca cererile de bilete să nu fie semnate și ca inculpatul A. să îmi fi dat telefon și să îmi fi spus să eliberez acele bilete pentru că le va semna ulterior.” Dificultatea de reamintire a unor detalii de către martoră poate fi cauzată de faptul că audierea în fața instanței a avut loc după 10 ani de la momentul depoziției din fața organelor de urmărire penală și la aproximativ 12 ani de la data săvârșirii faptelor cercetate în prezenta cauză. În final, la întrebarea apărătorului inculpatului A. „Dacă a primit de la inculpatul A. vreo dispoziție nelegală?” martora a răspuns „După ce am fost angajată nu am primit nici un ordin nelegal de la inculpatul A.”, fără ca instanța să ceară precizări suplimentare în legătură cu semnificația unui ordin nelegal, în opinia martorei și dacă procedura de aprobare a cererilor ulterioară eliberării biletelor de către inculpatul A. era una legală în concepția martorei. De altfel, această din urmă afirmație cu caracter general nu este de natură să invalideze declarația dată de martoră din faza de urmărire penală din cauză că în fața instanței a susținut ferm caracterul adevărat al susținerilor făcute în fața organelor de urmărire penală.
Mobilul activității infracționale a inculpatului A. este relevat în declarația martorului L. din data de 10 martie 2009 (fila 9 verso vol. V d.u.p.) „De multe ori A. îmi cererea să cedez o serie de locuri din repartiția sindicatului, locuri de care acesta dispunea personal, spunând că are anumite obligații. Aceste cereri erau de regulă în timpul sezonului și pentru stațiunile cele mai căutate și în schimb îmi dădea locuri în alte stațiuni.”
În legătură cu activitatea de procurare ulterioară a recomandărilor medicale contrafăcute, L. mai relatează (filele 3-6 vol. V d.u.p. declarație din data de 20 octombrie 2006) că după finalizarea controlului de audit de la E. Suceava în anul 2003 a fost rugat de directorul A. să-l ajute să procure adeverințe medicale sau recomandări medicale pe numele unor persoane care nu aveau aceste acte anexate la cereri întrucât este pus în situația de a imputa contravaloarea biletelor la persoanele de la biroul de primire și eliberare bilete. Martorul s-a consultat cu mai multe cunoștințe din domeniul sanitar și a fost informat că recomandările nu sunt înseriate și nu au un regim special. A confirmat directorului A. că poate să-l ajute. A primit de la el niște tabele pe zone care conțineau numele și prenumele beneficiarilor și date de stare civilă și nu-și amintește exact dacă era și stațiunea. Martorul a apelat la niște cunoștințe, respectiv dr. B.B., C., asistenta H., as. J. pe care le-a rugat să îl ajute în obținerea acestor recomandări pe numele persoanelor specificate în tabelul dat de directorul A. Toate recomandările obținute au fost date de către el directorului A. iar când acesta lipsea le-a lăsat la C. care se ocupa de aceste bilete. Depoziții similare prezintă martorul și în data de 20 octombrie 2006 (filele 5-6 vol. V d.u.p.) și 2 februarie 2007 (fila 9 vol. V d.u.p.). La data de 10 martie 2009 (fila 9 verso vol. V d.u.p.) martorul reamintește expres faptul că „Referitor la procurarea recomandărilor medicale arăt că A. a cunoscut faptul că acestea urmau să fie reconstituite și că în acest sens trebuia să apelez la cadre medicale din sindicat.”
Cu ocazia audierii din fața instanței la termenul din data de 29 septembrie 2015 (fila 568 vol. V d.u.p.) L., după ce susține că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale, menționează că, alături de A., i-au mai solicitat să procure recomandări medicale și X., B., C. și D. A mai arătat că el a trimis întotdeauna la E. dosare complete și că cererile de bilete au fost refuzate la C., până nu era recomandarea medicală ea nu elibera biletul. Totodată pretinde că nu a dat niciodată lui A. recomandări medicale și că anterior prezentării în fața instanței a fost contactat de inculpata C. printr-un nepot de al ei și de martorul X., solicitându-i-se să-și schimbe declarația dată în cursul urmăririi penale în sensul de a o ajuta pe C.
Aceste susțineri din fața instanței au un caracter vădit mincinos și au fost înlăturate de către instanța de control judiciar. În primul rând, se constată că, după ce în cursul urmăririi penale, martorul L. prezintă în detaliu și în mod aproape identic modul în care inculpatul A. a solicitat procurarea recomandărilor medicale, contactarea cadrelor medicale, punerea la dispoziție a tabelelor de către inculpatul A. și remiterea recomandărilor medicale contrafăcute, în faza de judecată, brusc, martorul se contrazice, fără a putea da instanței altă explicație decât „am greșit când am declarat astfel.” Totodată, mai menționează că alături de inculpatul A., a fost instigat și de inculpații C., B., D. și martorul X., deși în cursul urmăririi penale, în niciuna din declarațiile date, nu a pomenit nimic despre o astfel de cerere formulată de aceste persoane. De asemenea, în faza de urmărire penală inculpatul își recunoaște în mod repetat cu nonșalanță propria activitate infracțională legată de procurarea de bilete pentru alte categorii de persoane decât titularii, primirea de bilete fără ca cererile să fie măcar aprobate, cu complicitatea inculpatului A., astfel încât nu mai poate susține în mod valabil după 12 ani că a avut o conduită ireproșabilă, depunând la E. dosare complete.
Nici susținerea martorului în sensul că ar fi fost contactat de inculpata C. printr-un nepot de al ei și de martorul X., solicitându-i-se să-și schimbe declarația dată în cursul urmăririi penale în sensul de a o ajuta pe C. nu poate corespunde adevărului. În condițiile în care declarațiile date de L. în cursul urmăririi penale erau favorabile inculpatei C., era ilogic ca aceasta să încerce să-l determine pe martor să le schimbe. Totodată, din datele dosarului, nu rezultă nici măcar o legătură între martorul X. și C., pentru ca primul să intervină pe lângă martor în favoarea inculpatei.
Instanța de control judiciar a luat în considerare declarațiile martorului L. din faza de urmărire penală, întrucât acestea se coroborează cu restul materialului probator, detaliat în cele ce urmează.
Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 79335 din data de 16 ianuarie 2006 (filele 22-35 vol. V d.u.p.) concluzionează faptul că scrisul de pe biletele de tratament emis pe numele J.J. și K.K. au fost executate de numitul L.. Impresiunile parafelor aplicate pe cele două bilete de tratament au fost create cu parafa cu inscripțiile „Dr. I.I. șef secție O.R.L.”, deținută de medicul I.I. Semnătura de pe cele două bilete de tratament nu a fost executate de medicul I.I.
În declarația dată (filele 160-161 vol. V d.u.p.), martora H. precizează faptul că lucra în cadrul Spitalului județean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, secția O.R.L. în calitate de asistent medical principal din anul 1994. În cadrul acestei secții lucra cu dr. I.I., medic șef secție, dr. L.L. În cursul anului 2003 în mai multe tranșe a fost rugată de d-nul L., președintele F.F. Suceava să-i fac rost de mai multe bilete de trimitere pentru tratamente. În acest sens acesta îi dădea de fiecare dată o listă cu numele prenumele și adresa persoanei pentru care trebuiau biletele de tratament, după care ea completa biletele. Biletele de trimitere în alb se aflau în sala de tratament pe masă iar parafa șefului de secție I.I. se afla la acesta, dar dacă o cereai îți dădea întrucât trebuiau parafate și alte documente medicale: condici de medicamente, rețete, etc. Astfel, martora a completat mai multe bilete de trimitere cu datele personale ale persoanelor în conformitate cu listat dată de d-nul L. aplicând parafa medicului dr. I.I. iar peste aceasta semnătura indescifrabilă. După completarea biletelor, era sunată de L. care venea la spital și intra în posesia biletelor de trimitere. Martora a mai precizat că organele de poliție i-au prezentat și alte bilete de trimitere cu parafa medicului dr. Coneliu Dumitrescu despre care a arătat că nu au fost întocmite și semnat de ea. Conform martorei, nu a dat bilete de trimitere în alb deoarece i-a fost teamă că o să treacă alt diagnostic decât cele din sfera O.R.L.
Martora I. (fostă C.C.), medic de familie la dispensarul Albești susține (filele 230-232 vol. V d.u.p.) că, în cursul anului 2003 sau 2004 d-nul L. a luat legătura telefonic cu ea și a rugat-o să elibereze câteva adeverințe pentru niște persoane ce ridicaseră deja biletele pentru stațiune și care aveau dosarele incomplete. Fiind vorba doar de 5-10 persoane a fost de acord să îl ajute. S-au întâlnit în fața blocului și L. i-a dat o listă cu numele persoanelor toate în vârstă, deci martora nu și-a pus nici un semn de întrebare, lista pe care martora a luat-o urmând să facă adeverințele la serviciu deoarece nu avea formulare acasă. S-au înțeles în zilele următoare și i-a dat adeverințele sau biletele de trimitere (nu își amintește exact ce au fost). Aceste persoane pentru care a eliberat adeverințe nu au fost consultate și nu erau toate din teritoriul arondat dispensarului Albești. După o anumită perioadă de timp a fost sunată din nou de L. care a rugat-o să îl mai ajute cu niște adeverințe deoarece avusese loc un control și li se dăduse un termen pentru a completa dosarele. A doua oară s-a prezentat cu o listă și a rugat-o să facă câteva adeverințe persoanelor care nu aveau adeverințele și care erau notate pe acea listă după care martora i-a înapoiat adeverințele și lista. Martora a mai recunoscut că a eliberat și bilete de trimitere. La o perioadă de timp, L. a mai sunat cu o listă, iar martora a eliberat adeverințele sau bilete de trimitere pentru câteva din persoanele de pe acea listă ce aveau dosarul incomplet și i-a înapoiat lista. În total au fost în jur de 50 de adeverințe și bilete de trimitere ce au fost găsite după control ce sunt eliberate cu parafa și semnătura martorei. După eliberarea acelor bilete și adeverințe domnul L. i-a spus martorei că dacă are nevoie sa o ajute cu Casa să apeleze la dumnealui sau dacă va avea nevoie de un bilet la mare sau la munte să ia legătura cu dumnealui.
Raportul de constatare nr. 110.470 din data de 24 martie 2006 concluzionează faptul că scrisul de pe 8 bilete de trimitere la tratament (anexa 9) îndosariate în vol. III și o adeverință îndosariată în vol. IV și de pe 2 bilete de trimitere la tratament a fost executat de către numita C.C.
Impresiunile parafei aplicate pe cele 10 bilete de trimitere la tratament și pe cele 6 adeverințe medicale au fost create cu parafa deținută de medicul C.C.
Semnăturile din dreptul mențiunilor „Semnătura și parafa medicului” de pe cele 10 bilete de trimitere la tratament și 6 adeverințe medicale au fost executate de numita C.C. (filele 246-258 vol. V d.u.p.).
Martora J., asistent medical în cadrul Spitalului Gura Humorului precizează (filele 259-261 vol. V d.u.p.) faptul că, la un moment dat, L. a venit la ea cu mai multe imprimate de bilete de trimitere și adeverințe medicale ce erau ștampilate cu ștampila spitalului parafate cu parafa dr. M.M. și i-a spus că le are de la dr. M.M., totodată rugându-o să le completeze pentru o serie de persoane ale căror nume îi era dat pe o listă. L-a întrebat pe L. ce are nevoie de acele bilete de trimitere iar el i-a spus că a omis să le atașeze la dosarul necesar în vederea obținerii biletelor de tratament. În baza acelei liste a completat o serie de bilete de tratament și adeverințe medicale, nu mai reține exact numărul lor. L. i-a explicat că sunt bătrâni bolnavi și necăjiți care nu au mai apucat să ajungă la medic pentru obținerea unui bilet de tratament și aceștia sunt deja în stațiune.
Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 110.471 din data de 21 ianuarie 2006 a concluzionat între altele că scrisul de pe 14 bilete de tratament (se specifică care) a fost executat de către numita J. (filele 290-308 vol. V d.u.p.)
Fiind audiate în fața instanței, martorele I. (termenul din data de 29 septembrie 2015, fila 493 vol. IV dosar Judecătorie Miercurea Ciuc), J. (termenul din data de 29 septembrie 2015, fila 563 vol. IV dosar Judecătorie Miercurea Ciuc) și H. (termenul din data de 9 noiembrie 2015, fila 654 vol. IV Judecătorie Miercurea Ciuc) au prezentat depoziții similare celor din faza de urmărire penală.
În cadrul dezvoltării motivelor de apel, inculpatul A. se mai prevalează de declarația soției sale din cursul judecății (termenul din data de 14 decembrie 2015, filele 737-738 vol. IV dosar Judecătorie Miercurea Ciuc) în care aceasta susține că a procurat adeverințele medicale la solicitarea inculpatei B. și că soțul său nu a știut nimic despre acest lucru.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de apel a constatat că, în cursul urmăririi penale (filele 78-79 vol. V d.u.p.), martora F. nu recunoaște că nici că a purtat vreo discuție cu dr. D.D. sau cu dr. N.N. privind eliberarea unor recomandări medicale și nici că a completat vreo adeverință medicală respectiv recomandare cu ștampilele doctorilor respectivi.
Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 79.411 din data de 27 ianuarie 2006 concluzionează că scrisul de pe un număr de 25 de adeverințe medicale îndosariate în vol. I al dosarului la filele 83, 84, 145-157, 159-168 a fost executat de către numita F. (filele 99-108 vol. V d.u.p.).
Similar, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 110.472 din data de 5 octombrie 2005 concluzionează, între altele, că scrisul de pe un număr de 238 bilete de trimitere la tratament (se indică filele unde se află fiecare) a fost executat de către numita F. (filele 129-158 vol. V d.u.p.).
S-a mai constatat că, în fața instanței, martora recunoaște că nu era în relații apropiate cu inculpata B. și că nu erau prietene. În aceste condiții, era ilogic ca inculpata O.O., care, conform martorei, ar fi încercat să ascundă activitatea de procurare ulterioară a adeverințelor medicale de superiorul ierarhic, inculpatul A., pentru a nu fi dată afară, să apeleze tocmai la soția acestuia, care era inginer chimist și lucra la O.O. Suceava (deci nici măcar nu era cadru medical) și cu care nici măcar nu era în relații apropiate. Se mai constată că martora nici măcar nu a reușit să prezinte un motiv plauzibil pentru care ar fi săvârșit infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru a ajuta o persoană care nici măcar nu era una apropiată.
Toate aceste elemente, coroborate cu restul materialului probator administrat în cauză, astfel cum a fost detaliat anterior, demonstrează caracterul mincinos al depoziției martorei F. atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.
Față de toate aceste aspecte, s-a apreciat justă concluzia primei instanțe în sensul că inculpatul A., în calitate de director executiv al E. Suceava, cu știință, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, încălcând prevederile art. 117 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, iar prin aceasta a cauzat o pagubă în patrimoniul E. Suceava, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 297 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.
În cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, inculpatul A., prin apărător, a susținut aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 arătând că a încălcat doar prevederile din Normele și criteriile în baza cărora se acordă biletele de tratament pentru tratamentul balnear al asiguraților aprobate în conformitate cu prevederile art. 109 și 117 din Legea nr. 19/2000 de către președintele K. (adresa din 10 aprilie 2001), astfel că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală, putând atrage eventual sancțiuni de altă natură.
Argumentul este nefondat și nu a fost primit de către instanța de apel. Adresa din 10 aprilie 2001 emisă de președintele K. este un act administrativ normativ, raportat la prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 republicată, actul fiind emis în temeiul art. 117 alin. (5) din Legea pensiilor nr. 19/2000 în vederea stabilirii categoriilor de persoane care beneficiază gratuit sau cu preț redus de bilete de tratament și a procedurii de eliberare a unor astfel de bilete, fiind în mod evident generate efecte juridice prin conținutul reglementării.
S-a arătat că, din punct de vedere al tehnicii legislative, Adresa din 10 aprilie 2001 emisă de președintele K. este o normă de trimitere, în sensul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 republicată. S-a apreciat că, încălcând dispozițiilor normei completatoare, privind criteriile de acordare a biletelor de tratament, inculpatul A. a încălcat și dispozițiile normei incomplete, care este art. 117 alin. (5) din Legea nr. 19/2000.
De altfel, inculpații A., D., B. și C. au atacat adresa din 10 aprilie 2001 emisă de președintele K. în fața Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 325 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/43/2013, modificată și definitivă prin Decizia civilă nr. 3252 din 16 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată excepția de nelegalitate a acestui act normativ, invocată de inculpații din prezenta cauză.
Împotriva Deciziei penale nr. 657/A din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/258/2010 a declarat recurs în casație inculpatul A.
Prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut că fapta de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat în cauză - constând, potrivit instanței de fond, în îndeplinirea, în mod defectuos, a atribuțiilor ce îi reveneau conform adresei K. din 2001, iar potrivit instanței de apel - în încălcarea prevederilor art. 117 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, ca urmare a calificării adresei susmenționate ca fiind o normă de trimitere în sensul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, a fost dezincriminată ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 întrucât, prin conținutul ei concret, nu constituie o încălcare a normelor legale, neîndeplinind, prin urmare, criteriile stabilite de instanța de contencios constituțional pentru reținerea abuzului în serviciu.
În acest sens, plecând de la considerentele deciziei Curții Constituționale invocate, inculpatul a susținut că modificările operate de instanța de apel în conținutul material al infracțiunii pentru care a fost condamnat constituie o greșită aplicare a legii întrucât adresa K. din 2001 nu poate cuprinde o normă completatoare pentru art. 117 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, dispozițiile art. 58 și art. 60 din Legea nr. 24/2000 stabilind că un act normativ poate fi completat numai prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior. Or, o adresă este un act administrativ normativ net inferior legii, și ca atare nu o poate completa.
În aceeași sferă de argumentare, plecând de la definiția normei de trimitere, inculpatul a arătat că dacă s-ar accepta opinia instanței de apel în sensul că adresa în cauză este o normă de trimitere, s-ar ajunge la concluzia că aceasta este o normă incompletă, care se completează cu art. 117 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, iar nu viceversa, motiv pentru care eventuala sa încălcare ca act administrativ de sine stătător, subordonat legii și aparținând legislației secundare, nu poate constitui și o încălcare a art. 117 alin. (5) din Legea nr. 19/2000. Mai mult, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, invocat în decizia penală recurată pentru a justifica neaplicarea în speță a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, prevede că norma de trimitere se utilizează pentru sublinierea unor legături (conexiuni) legislative între două sau mai multe acte normative distincte. În consecință, dacă adresa în discuție cuprinde o normă de trimitere, atunci aceasta subliniază legătura între două acte normative distincte (Adresa K. din 2001 și Legea nr. 19/2000), motiv pentru care o eventuală încălcare a atribuțiilor consfințite prin adresa de referință nu este similară încălcării dispozițiilor Legii nr. 19/2000.
În concluzie, inculpatul a susținut că încălcarea normelor cuprinse în adresa din 2001 a K. nu poate constitui element material al infracțiunii de abuz în serviciu întrucât, pe de o parte, adresa face parte din legislația secundară, iar nu din legislația primară, iar pe de altă parte, adresa este lovită de sancțiunea inexistenței, nefiind publicată în M. Of. al României, sens în care a făcut trimitere la Decizia nr. 3252 din 16 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin încheierea din 10 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 657/A din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și a trimis cauza completului 10, în compunere de 3 judecători.
Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., iar argumentele prezentate de inculpat în susținerea cazului de recurs în casație invocat se circumscriu în conținut dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.
Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Preliminar, examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
În același sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.
Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.
Cazul de casare antemenționat se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.
Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.
Rezumând situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanțele ordinare, rezultă că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., reținându-se, în esență, că, în calitate de director executiv general al E. Suceava, în perioada 2002 - 2003, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau îndeplinirea în mod defectuos a acestora, a aprobat eliberarea mai multor bilete de tratament, cu încălcarea dispozițiilor legale, fapt ce a generat un prejudiciu în bugetul asigurărilor sociale de stat, iar pentru acoperirea neregulilor referitoare la eliberarea biletelor de tratament s-a folosit de mai multe manopere frauduloase de fals în înscrisuri oficiale și sub semnătură privată.
Astfel, în urma mai multor controale efectuate, organele K. au constatat, printre alte nereguli, că un număr de 1.570 de cereri formulate pentru obținerea biletelor de tratament nu aveau atașate recomandările medicale pentru tratament în stațiunile de profil, iar unii titulari ai biletelor de tratament erau decedați la data achitării contribuției individuale.
Din cercetările efectuate și probele administrate de organele judiciare, a rezultat că dintre cele 1357 de persoane audiate, pe numele cărora s-au eliberat bilete de tratament, 1.203 persoane au declarat că nu au solicitat, nu au primit și nu au folosit biletele de tratament emise pe numele lor. De asemenea, un număr de titulari de bilete erau decedați la data achitării contribuției individuale, iar alți titulari de bilete nu au putut fi identificați după datele de stare civilă, înscrise eronat sau incomplet în biletele de tratament.
S-a mai reținut, din declarațiile luate în cadrul cercetărilor, că martorul L., prin anumite persoane, a procurat cupoane de pensie, în special de la pensionari agricoli (cu pensii mici) și copii ale actelor de identitate. În același sens, în declarația dată în fața instanței de fond, precum și în concluziile scrise, inculpatul A. a arătat că marea majoritate a celor 1570 de cereri care nu aveau anexată recomandarea medicală au fost depuse de martorul L. în numele persoanelor pe care acesta susținea că le reprezenta și în numele cărora ridica și biletele de tratament.
Pentru a acoperi lipsa recomandărilor medicale, inculpatul A. a apelat la martorul L. care, la rândul său, a apelat la mai multe cadre medicale care au întocmit în fals recomandări ori adeverințe medicale pentru persoanele care figurau pe cererile depuse la E. Suceava pentru bilete de tratament, fără ca persoanele trecute în actele medicale să fie prezente în vederea consultării și constatării afecțiunilor. De procurarea recomandărilor medicale s-a ocupat și F., soția inculpatului A.
Astfel, s-a arătat că inculpatul A. aproba cereri de bilete de tratament știind că în cerere și în actele anexate este folosită identitatea altei persoane decât adevăratul solicitant și care evident folosea un cupon de pensie care nu îi aparținea. De asemenea, inculpatul dispunea discreționar de o parte din locurile primite pentru bilete de tratament, în condițiile în care aproba și cereri aduse personal de altcineva decât solicitantul înscris pe cerere, ceea ce duce la concluzia că pentru astfel de cereri se foloseau și acte anexate procurate de la diverse persoane, în speță cele procurate prin martorul L.
În același timp, s-a constatat că există numeroase probe cu privire la implicarea inculpatului A. în activitatea de „recuperare” a recomandărilor medicale, acesta folosindu-se de recomandări medicale completate cu date necorespunzătoare realității și semnate de alte persoane decât cele îndreptățite, cunoscând că aceste acte sunt falsificate, nereale. Recomandările medicale au fost aduse ulterior controlului de inculpatul A., în loturi de câte 30 - 40 de bucăți pe parcursul a trei luni și i-au fost predate angajatei din cadrul instituției pentru a le atașa la cererile pentru bilete de tratament.
S-a arătat că inculpatul A. nu numai că a cunoscut neregulile în ceea ce privește procedura biletelor de tratament, dar a și determinat, cu știință‚ pe cele două inculpate, B. și C., referente la Compartimentul gestiune bilete, să încalce prevederile legale, prevalându-se de calitatea sa de superior ierarhic.
Concluzionând cu privire la modul în care inculpatul A. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu din probele analizate, instanța de fond a reținut că acesta a aprobat cereri de bilete de tratament fără a exista recomandarea medicală atașată, a aprobat eliberarea de bilete de tratament unor persoane care prezentau cereri completate cu datele de identificare ale altor persoane, a dispus discreționar și personal de un număr de locuri dintre cele repartizate E., a încercat să acopere lipsa recomandărilor medicale prin folosirea unor recomandări nereale sau contrafăcute.
În considerentele sentinței penale, s-a arătat că utilizarea identității acestor persoane pentru emiterea unor bilete de tratament nesolicitate de acestea și folosite în realitate în beneficiul altor persoane sau în alte scopuri a dus la decontarea în mod incorect din bugetul asigurărilor sociale a unor sume mari de bani având în vedere că prețul întreg al unui bilet de tratament era între 400 - 600 lei iar din acest preț persoana beneficiară plătea de obicei o sumă sub 100 lei, chiar și sub 50 lei, în cele mai multe cazuri fiind vorba de pensionari cu pensii foarte mici. Astfel, prejudiciul a fost produs prin faptul că, în mod nejustificat și fără drept s-au plătit de către beneficiari (mai ales în numele lor) procente foarte mici din prețul întreg al biletului de tratament, restul, cea mai mare parte din preț, fiind subvenționată de la bugetul asigurărilor sociale de stat.
După cum rezultă din considerentele deciziei penale recurate, situația de fapt stabilită de instanța de fond nu a suferit modificări în calea de atac, curtea de apel reținând aceleași împrejurări de fapt ca și judecătorul fondului.
În esență, se constată, din expunerea situației de fapt, stabilită cu titlu definitiv în cauză, că inculpatul A. a aprobat eliberarea de bilete de tratament balnear unor persoane care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege, respectiv nu aveau calitatea de beneficiar și nu aveau recomandare medicală în acest sens, adevărații beneficiari nefiind cei înscriși pe biletele de tratament. În acest mod, a fost prejudiciat bugetul asigurărilor sociale de stat cu sumele ce au reprezentat valoarea biletelor de tratament eliberate altor persoane decât pensionarii titulari, diferența dintre valoarea efectivă a biletelor și sumele achitate fiind subvenționată de stat.
Efectuând propriul demers analitic în drept, singurul abilitat de dispozițiile procedurale în sarcina instanței de recurs, în raport de situația stabilită definitiv de instanțele ordinare, Înalta Curte constată că, în cauză, categoriile de persoane care pot beneficia de tratament balnear și condițiile pentru a beneficia de acesta, privind durata tratamentului balnear, persoanele abilitate de lege pentru a acorda recomandare în acest sens, respectiv medicul expert al asigurărilor sociale, în funcție de tipul afecțiunii și natura tratamentului, sunt stabilite prin dispozițiile art. 117 alin. (2) și (4) din Legea nr. 19/2000.
Totodată, potrivit art. 117 alin. (5) din aceeași lege, criteriile pe baza cărora se acordă biletele pentru tratament balnear, precum și nivelul cotei de participare individuală a asiguraților se aprobă anual de K. În aplicarea acestui text de lege, K. a emis "Norme și criterii" nr. 455/PC din 10 aprilie 2001, cuprinzând normele și criteriile pe baza cărora se acordă bilete de tratament balnear asiguraților. În cuprinsul Normelor menționate, se constată că sunt preluate, din mai multe dispoziții legale, categoriile de persoane care beneficiază de bilete de tratament (gratuit sau cu plata unei contribuții), fiind prevăzute, în aceleași timp, și procedurile administrative pentru eliberarea biletelor de tratament.
În raport de situația de fapt stabilită în cauză, categoriile de persoane care pot beneficia de bilete și condiția obligatorie de a avea recomandare de la medic pentru tratament balnear sunt prevăzute la pct. 2.4 din Normele K. nr. 455/PC din 10 aprilie 2001 care reprezintă, de fapt, o expunere întocmai a prevederilor cuprinse în art. 117 alin. (2) și (4) din Legea nr. 19/2000.
Pe cale de consecință, în speță, se constată că respectivele criterii de acordare a biletelor de tratament din prevederea antemenționată din normele K. sunt, de fapt, criterii stabilite prin lege. Or, încălcarea acestor criterii echivalează cu încălcarea dispozițiilor (cu același conținut) cuprinse în Legea nr. 19/2000, în condițiile în care prevederile din normele K. reprezintă o detaliere a unor dispoziții cuprinse în lege.
Este de observat și faptul că instanța de fond s-a raportat generic la legislația primară, arătând, în considerentele sentinței penale, că au fost încălcate, printre altele, și prevederi din Legea nr. 19/2000. O analiză detaliată a încălcărilor legislației primare, cerință impusă ulterior publicării Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale nu era necesară la momentul pronunțării sentinței penale. De altfel, și în actul de sesizare s-a arătat că acordarea biletelor de tratament balnear pentru asigurați și pensionari este reglementată de Legea nr. 19/2000, art. 109 și 117, norme care prevăd categoriile de persoane care pot beneficia de bilete de tratament.
Cu o motivare criticabilă privind natura de normă de trimitere, completatoare a normelor K., în mod corect, însă, instanța de apel de apel a reținut încălcarea dispozițiilor 117 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, în condițiile în care, în coordonatele situației de fapt stabilite în cauză, instanța de recurs constată că inculpatul A. a aprobat eliberarea biletelor de tratament balnear, în mod discreționar, altfel decât pe baza criteriilor stabilite de K., lipsind recomandarea medicală, în urma eliberării biletelor ajungând să beneficieze de tratament alte persoane decât cele prevăzute de lege.
După cum s-a reținut de instanțele ordinare, în momentul aprobării unei cereri, recomandarea medicală era esențială deoarece afecțiunea de care suferea solicitantul și indicarea de către un medic a unei anumite stațiuni justificau dreptul solicitantului de a primi biletul de tratament.
Or, se constată că acest criteriu obligatoriu rezultă explicit din prevederile precitate din Legea nr. 19/2000. Împrejurarea că instanța de apel nu a reținut, în mod expres, în drept, și încălcarea altor alineate ale aceluiași articol nu împiedică instanța de casație să efectueze această analiză, exclusiv în drept.
Rolul instanței de casație nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanța de casație verifică, în drept, dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.
În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept.
Această verificare nu presupune o schimbare a situației de fapt și nu reprezintă o extindere a acuzațiilor aduse inculpatului, după cum acesta din urmă apreciază, în mod eronat. În speță, s-a analizat, în limitele situației de fapt reținute, dacă atribuțiile de serviciu încălcate de către inculpat, astfel cum au fost definitiv stabilite de curtea de apel, sunt sau nu prevăzute de legislația primară.
Totodată, o astfel de verificare este una în drept, recursul în casație asigurând cadrul necesar pentru aceasta. Fiind vorba despre o analiză în drept constând în verificarea incidenței unor texte de lege în care s-ar încadra aceeași situație de fapt, fără a se face extinderi ale acuzației aduse inculpatului prin rechizitoriu, instanța de casație poate face această verificare și peste limitele stabilite, în drept, de instanța de apel, nefiind încălcate efectul devolutiv și efectul extensiv al recursului.
Astfel, în considerentele prezentei decizii, Înalta Curte a analizat cererea de recurs în limita cazului de casare invocat, respectiv a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, care nu se reduce la verificarea exclusivă, după cum susține apărarea, a legalității incidenței art. 117 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, ci dacă infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.
Totodată, nu poate fi primită aprecierea recurentului în sensul că i s-ar crea o situație mai grea, respectiv că i s-ar încălca dreptul la o apărare efectivă, în condițiile în care acesta a avut posibilitatea să-și facă apărari pe tot parcursul procesului penal, în raport de situația de fapt stabilită prin rechizitoriu și care a rămas neschimbată atât cu ocazia judecării în primă instanță, cât și în căile ordinare și extraordinare, fiind antamate încălcarea dispozițiilor Legii nr. 19/2000 încă de la momentul formulării acuzațiilor prin actul de sesizare al instanței.
În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului A., astfel cum a fost reținută de curtea de apel, contrar susținerilor recurentului, se încadrează în exigențele impuse de Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale infracțiunii de abuz în serviciu.
Față de considerentele expuse în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislației primare, nu se mai impune analizarea criticii recurentului privind inexistența adresei K., în raport de considerentele Deciziei nr. 3252 din 16 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins excepția de nelegalitate a adresei din 10 aprilie 2001 emisă de președintele K.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 657/A din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar conform art. 275 alin. 6 din același cod, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 65 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 657/A din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 65 lei se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2017.