Decizia nr. 285/RC/2017
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 155/PI/2014 din 4 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/35/2013, în baza art. 5 C. pen., s-a reținut ca lege mai favorabilă aplicabilă în cauză dispozițiile C. pen. 1969.
I. În baza art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
În baza art. 33 - 34 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 luni închisoare, dispunându-se ca acesta să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
II. În baza art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 - 34 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, fără a se aplica vreun spor, urmând ca acesta să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
În baza art. 861 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului B. pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 397 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 76.123 lei despăgubiri civile în favoarea părții civile C. - D. Satu Mare.
S-a constatat nulitatea contractului de închiriere din 14 decembrie 2010 încheiat între D. Satu Mare și SC E. SRL Carei.
În baza art. 397 C. proc. pen., a fost menținută măsura sechestrului asigurator luată prin Ordonanța din 14 decembrie 2012 cu privire la autoturismul, aparținând inculpatului B.
În baza art. 274 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata a câte 6.000 lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpaților, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Inculpatul A. a deținut în perioada 23 mai 2009 - 29 octombrie 2009 funcția de director coordonator al G. Satu Mare, iar în perioada 28 octombrie 2010 - 22 iulie 2011, acesta a deținut funcția publică de conducere de director executiv la D. Satu Mare, conform Ordinului nr. 1935/2010.
De asemenea, conform Ordinului nr. 2107 din 10 noiembrie 2009 al F., începând cu data de 16 noiembrie 2009, inculpatul B. a fost numit director coordonator al G. Satu Mare, ocupând această funcție până la data de 9 august 2010 când prin Ordinul nr. 592 al C. a încetat contractul de management din 16 noiembrie 2009 al acestuia.
Până la data de 14 iulie 2010, la nivelul județelor au funcționat Direcțiile Județene pentru Tineret (Legea nr. 350/2006) și H. (Legea nr. 69/2000), după care, conform art. 1 din Ordonanța nr. 15/2010 s-au înființat H., ca urmare a comasării prin fuziune a G. cu I., servicii publice deconcentrate ale C., cu personalitate juridică, finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.
Potrivit art. 4 alin. (1) al Ordonanței nr. 15/2010, conducerea H., este asigurată de un director executiv numit în condițiile legii prin ordin al președintelui C., iar alin. (3) prevede că personalul H., respectiv al J. a municipiului București este format din funcționari publici și personal contractual.
Prin adresa din 14 octombrie 2011, C. a comunicat că inculpatul A. este funcționar public și i se aplică regimul incompatibilităților prevăzut de Legea nr. 161/2003, care, în art. 94 alin. (2) lit. c), stabilește că „funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate în cadrul societăților comerciale”.
Potrivit art. 175 lit. b) C. pen., funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remunerație exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome, iar, potrivit art. 2, funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
Referitor la calitatea de funcționar public a celor doi inculpați, s-a reținut, totodată, că din înscrisurile aflate la filele 319 și 331 ale dosarului de urmărire penală cei doi au fost preluați, respectiv detașați și promovați în cadrul H. Satu Mare în funcții publice de execuție sau de conducere.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și conținutul dispozițiilor legale care reglementează statutul funcționarilor publici, s-a constatat că ambii inculpați au avut, la data comiterii faptelor reținute în sarcina lor, calitatea de funcționari publici.
Conform art. 12 din Legea nr. 78/2000 sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale; b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Potrivit art. 2531 C. pen. anterior constituie infracțiunea de conflict de interese fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
Totodată art. 248 C. pen. anterior incriminează infracțiunea de abuz în serviciu ca fiind fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia.
Raportat la textele legale mai sus arătate, reținute în formele prevăzute anterior intrării în vigoare a N.C.P., întrucât constituie lege penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, curtea a reținut că starea de fapt care a rezultat din probele care au fost administrate în cauză se circumscrie condițiilor de existență a acestora.
Anterior numirii celor doi inculpați în funcțiile de conducere pe care le-au deținut în cadrul H. Satu Mare aceștia au avut calitatea de administratori ai SC E. SRL Carei, înființată în 12 octombrie 2006 de către numita K. (mama inculpaților), cu sediul în municipiul Carei, jud. Satu Mare (domiciliul inculpaților) și având ca obiect de activitate, la constituire, comerțul cu amănuntul în magazinele nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.
Conform cererii de mențiuni din 31 iulie 2008, inculpații A. și B. au devenit administratori ai SC E. SRL, obiectul de activitate al societății rămânând același. În data de 6 iulie 2009, ulterior numirii în funcția de coordonator al G. Satu Mare, inculpatul A. a depus la Oficiul Registrului Comerțului o cerere de retragere din SC E. SRL Carei, în cadrul societății rămânând asociați inculpatul B. și K.
În data de 10 iunie 2010, conform cererii de mențiuni, ca urmare a intrării în mod formal în societate a martorei L. - prietena inculpatului B. și retragerii acestuia, SC E. SRL Carei aparent și formal a devenit administrată în drept de către susnumită.
S-a mai reținut că, aparența administrării SC E. SRL Carei de către martora L. a durat până în data de 11 noiembrie 2010, când conform cererii de mențiuni, aceasta a fost preluată de către martorul M. Cu aceeași ocazie s-a modificat și activitatea principală a SC E. SRL Carei în activități ale bazelor sportive.
Din probele administrate în cauză a rezultat că introducerea în SC E. SRL Carei a martorilor L. și ulterior M. a fost doar una scriptică, necesară pentru a evita incompatibilitatea prev. de art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, în realitate, societatea fiind administrată faptic neîntrerupt, de către inculpații A. și B. Includerea în mod formal, scriptic, a martorei L. (prietena inculpatului B.) și mai apoi a martorului M. (prietenul inculpaților A. și B.) ca administratori ai SC E. SRL Carei, nu a fost de natură să schimbe realitatea, aceea că, în fapt, societatea era condusă de către inculpații A. și B.
Instanța de fond a mai reținut și că, în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată a fost audiată martora L. care, în declarația dată în ședința publică din 8 mai 2013 a arătat că a avut o relație amoroasă cu inculpatul B. în perioada în care acesta a fost numit director la H. Satu Mare, inculpatul cerându-i martorei să preia calitatea de administrator al SC E. SRL deținută de familia inculpatului.
Întrucât martora a acceptat propunerea au fost întocmite și semnate, actele necesare pentru efectuarea înregistrărilor la Oficiul Registrului și Comerțului, martora nepreluând însă actele și ștampila societății și nici nu a deținut specimen de semnătură în bancă. A arătat martora că nu a desfășurat niciun fel de operațiuni comerciale în cadrul acestei societăți și nici nu știe ce activitate a avut societatea în perioada în care a deținut funcția de administrator.
Împrejurarea că cei doi inculpați au administrat în continuare în fapt societatea mai sus arătată a rezultat și din declarațiile martorilor N. - consilier superior la H. Satu Mare („După licitație am aflat că directorul A. este beneficiarul indirect al închirierii Hotelului x - firma SC E. SRL aparținând în fapt familiei A. și B.”) și O. - economist la D. Satu Mare („Nu cunoșteam această societate înainte de licitație, ulterior însă am aflat că în fapt a aparținut familiei A. și B.”).
Instanța a reținut și că inculpații A. și B. au continuat să administreze în fapt aceasta societate și după ce au ocupat funcțiile publice mai sus arătate, aspect ce rezultă și din actele contabile semnate de cei doi ulterior dobândirii calității de funcționari publici.
În cauză a fost audiat martorul P., contabil al SC E. SRL, din declarațiile căruia a rezultat că a preluat contabilitatea firmei în a doua jumătate a anului 2009, actele contabile fiindu-i aduse ori de inculpatul A. ori de inculpatul B. Martorul a precizat că, după preluarea funcției de administrator de către M., acesta a fost de câteva ori la el pentru a-i duce sau a lua de la el anumite acte contabile, însă toate discuțiile referitoare la problemele contabile sau la starea societății le-a purtat de regulă cu inculpatul B.
Referitor la actele contabile care necesitau semnarea de către administratorul societății, martorul a arătat că acestea erau predate uneia din persoanele care veneau după ele, aceasta ocupându-se de obținerea semnăturii, după care actele erau depuse la organele fiscale fie de către martor, fie de persoana căreia i-au fost predate.
De asemenea, s-a reținut și că, așa cum a rezultat din declarația inculpatului A., după numirea sa în funcția de director executiv acesta a întocmit un referat de oportunitate pe care l-a adresat C. din cadrul F. prin care s-a hotărât scoaterea la închiriere a hotelului, arătându-se că acesta este într-o stare degradată înaintată, cu dotări și funcționări insuficiente și necorespunzătoare cerințelor pieței, investițiile necesare pentru refuncționalizarea imobilului necesitând cheltuirea unei sume de aproximativ 875.000 lei.
Prin Ordinul nr. 4230 din 17 iunie 2010 al ministrului F. s-a aprobat procedura de închiriere a bunurilor imobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea ministerului, prin C.
Printre aceste proceduri, Ordinul prevedea că „stabilirea cuantumului chiriei minime de la care va fi pornită licitația se realizează pe baza expertizei gradului de folosință a bunului imobil”; „ofertantul trebuie să aibă cuprinse în obiectul de activitate și să desfășoare efectiv activități hoteliere, de turism, restaurante”; „C. și instituțiile din domeniul sportului au obligația de a publica în cel puțin un ziar de circulație națională și locală, inclusiv pe web site-ul propriu cu cel puțin 14 zile înainte de data fixată pentru organizarea licitației, un anunț de participare”, precum și că „ofertele se analizează și se evaluează de către o comisie de evaluare”.
Prin Ordinul nr. 2224 din 2 decembrie 2010, comisia de evaluare a ofertelor în vederea licitației publice pentru închirierea suprafeței de 2.514 mp formată din construcția unui hotel (Hotel x) alcătuit din 4 nivele, restaurant cu anexe, grădină de vară și anexe a fost formată din inculpatul B. - președinte și martorii R. și S., toți din cadrul I. Satu Mare.
Deși Ordinul nr. 4230 din 17 iunie 2010 al F. prevedea ca obligatorie efectuarea unei expertize pentru stabilirea cuantumului chiriei minime, o astfel de expertiză nu s-a efectuat, singurul act care a stat la baza deciziei de scoatere la licitație a hotelului Sport fiind referatul de oportunitate întocmit de către inculpatul A. în care justifică nevoia scoaterii la licitație a hotelului (Ordinul nu prevedea obligativitatea închirierii) și în care propune o chirie de 1leu/mp/lună, în total o chirie de 2.514 lei/lună (aproximativ 550 euro) pentru Hotelul x alcătuit din 4 nivele, restaurant cu anexe, grădină de vară și anexe.
În declarația dată în fața instanței, inculpatul A., care are studii juridice, a arătat că a efectuat personal o expertiză pentru stabilirea cuantumului chiriei minime deoarece ordinul mai sus arătat nu prevedea obligația efectuării acesteia de către un expert.
Curtea a reținut că, pe de o parte, inculpatul nu a depus la instanță raportul de expertiză pe care susține că l-a întocmit, iar pe de altă parte, împrejurarea că ordinul nu impunea obligația întocmirii expertizei de către un expert este inutilă, câtă vreme activitatea de expertiză, precum și modul de dobândire a calității de expert se organizează și se desfășoară doar în condițiile prevăzute de legislația care reglementează efectuarea expertizelor extrajudiciare de persoane care au dobândit calitatea de expert într-un anumit domeniu de activitate.
În speță, câtă vreme din art. 7 alin. (2) din anexa referitoare la procedura de închiriere a imobilelor aflate în administrarea F., a rezultat că stabilirea cuantumului chiriei minime de la care va fi pornită licitația se realizează pe baza expertizei gradului de folosință a bunului imobil, expertiza trebuia efectuată de către un expert tehnic în construcții.
Conform procesului verbal privind organizarea licitației, doar două societăți au depus oferte de participare la licitație, SC E. SRL Carei și SC T. SRL Carei, în condițiile în care anunțul de publicitate a licitației s-a făcut cu încălcarea Ordinului nr. 4230 din 17 iunie 2010 al F., făcând-se doar într-un ziar de circulație națională.
Explicația oferită de inculpat instanței, potrivit căreia a înțeles din conținutul ordinului că ziarul în care se publica anunțul licitației trebuie să fie atât de circulație națională cât și locală, nu a putut fi primită câtă vreme, din cuprinsul art. 13 alin. (1) al Anexei Ordinului nr. 4230 din 17 iunie 2010 al F., rezultă că anunțul privind licitația se publică obligatoriu în cel puțin un ziar de circulație națională și locală, ceea ce în cauză nu s-a realizat, inculpatul publicând anunțul doar în ziarul x.
S-a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat totodată că inculpatul A. a făcut și alte demersuri pentru ca licitația ce urma să fie organizată pentru închirierea hotelului să nu fie cunoscută de multe persoane tocmai pentru înlăturarea potențialilor competitori, creându-și calea pentru ca SC E. SRL Carei să devină câștigătoarea licitației.
Astfel, instanța a reținut că inculpatul a păstrat caietele de sarcini ce urmau a fi cumpărate de cei care ar fi dorit să participe la licitație în biroul său, în condițiile în care, acesta era plecat uneori din incinta instituției. În aceste împrejurări, persoanele care ar fi dorit să se înscrie la licitație nu au putut face acest lucru.
În acest sens s-a reținut cazul martorului U., care s-a deplasat la sediul instituției pentru a se înscrie la licitație, însă acesta nu a putut să facă acest lucru deoarece inculpatul era plecat la Consiliul Județean, de unde s-a întors după orele 9,00. Fiindcă era ultima zi stabilită pentru înscrierea la licitație, ora 10,00 fiind termenul limită de înscriere, martorul nu a mai avut posibilitatea de a face toate demersurile necesare înscrierii.
Aceste aspecte au rezultat din coroborarea declarațiilor date de inculpatul A. cu declarațiile martorului U. în fața instanței, din cuprinsul cărora a rezultat că martorul, care era angajat la Hotelul x, a aflat de la colegii săi despre licitație și a dorit să participe deoarece era cel mai vechi angajat al direcției. Martorul a arătat că a aflat într-o zi de vineri despre licitație, a sunat la H. și i s-a spus că ultima zi în care poate cumpăra caietul de sarcini necesar participării la licitație este ziua de luni, până la ora 10,00, însă nu a putut cumpăra caietele deoarece erau închise în biroul inculpatului, care era plecat.
Inculpatul A. a confirmat că în ziua respectivă a fost plecat la Consiliul Județean, la întoarcere fiind așteptat de către martorul U., care dorea să cumpere caietele, între cei doi intervenind chiar o discuție mai tensionată determinată de imposibilitatea martorului de a intra în posesia caietului de sarcini.
S-a apreciat că nu poate fi primită explicația inculpatului referitor la păstrarea caietelor de sarcini în biroul său deoarece nu exista un secretariat și el era cel care trebuia să aprobe cererile de înscriere la licitație, deoarece acesta avea obligația să păstreze aceste caiete de sarcini într-un loc în care persoanele interesate să aibă oricând acces, având posibilitatea de a le ține într-un birou în care își desfășurau activitatea ceilalți angajați și în care s-ar fi aflat permanent o persoană.
În acest sens s-a arătat că, potrivit art. 13 alin. (1) lit. e) și f) din anexa referitoare la procedura de efectuare a licitației, anunțul de participare trebuia să cuprindă data, adresa și ora limită a depunerii ofertelor, modul de obținere a documentelor licitației, prețul și modalitățile de plată a acestora. Ordinul mai sus arătat nu prevedea obligația desemnării unei anumite persoane pentru preluarea cererilor și predarea documentelor de licitație și nici nu impunea ca inculpatul să aprobe cererile depuse, doar ofertele depuse urmau a fi analizate și evaluate de comisia numită în acest scop.
La licitația desfășurată s-au înscris doar două societăți, SC T. SRL Carei, administrată de martora V. și SC E. SRL Carei, reprezentată de M., dar administrată în fapt de inculpații A. și B. La licitație s-a prezentat doar SC E. SRL Carei, care a și câștigat licitația.
Referitor la SC T. SRL Carei s-a constatat că aceasta a fost înființată cu 5 zile (2 decembrie 2010) înainte de data licitației organizată de D., administrator și asociat fiind martora V., căsătorită cu verișorul inculpaților A. și B.
În legătură cu înființarea SC T. SRL Carei, martora V. a declarat că de înmatricularea societății comerciale s-a ocupat A., iar după ce întreaga procedură a fost finalizată s-a prezentat la sediul Oficiului Registrului Comerțului din Satu Mare, însoțită de A., unde a semnat documentele. A mai arătat martora că după ce s-au finalizat procedurile de la H. în legătură cu Hotelul x din municipiul Satu Mare, SC T. SRL Carei a rămas inactivă.
A rezultat așadar, planul premeditat pus la cale de inculpatul A. de înlăturare a unor potențiali competitori, prin ținerea la secret a acestei licitații și prin aducerea în competiție a unei societăți special înființate pentru a crea o aparență de legalitate în organizarea licitației, ceea ce a făcut posibil ca SC E. SRL Carei (societate care până anterior licitației avea ca obiect de activitate vânzarea de produse alimentare, băuturi și tutun și pe care inculpații o administrau în fapt) să fie desemnată câștigătoarea licitației și să semneze cu D. Satu Mare (condusă de inculpatul A.), contractul de închiriere din 14 decembrie 2010 având ca obiect închirierea pe o perioadă de 10 ani, a Hotelului x cu o chirie absolut modică, de 2.689,98 lei/lună.
De asemenea, a rezultat așadar că inculpatul A., în calitatea sa de director la D. Satu Mare, încălcând incompatibilitatea prev. de Legea nr. 161/2003 a organizat licitația de închiriere a Hotelului x din mun. Satu Mare, într-o manieră frauduloasă care a făcut posibilă ca SC E. SRL Carei - societate administrată în fapt de el și fratele său, inculpatul B., să semneze contractul de închiriere a hotelului pentru o sumă modică, în scopul evident de a obține foloase necuvenite.
Din probele administrate în cauză a rezultat totodată că inculpatul A., deși conștient de faptul că SC E. SRL Carei este administrată în fapt de el și fratele său, inculpatul B., a îndeplinit acte ocazionate de organizarea licitației într-o manieră frauduloasă obținând astfel un folos material pentru sine, constând în închirierea pe o perioadă de 10 ani de către societatea pe care o administra prin interpus - martorul M., a Hotelului x cu o sumă modică.
De asemenea, inculpatul A. în calitate de director la G. Satu Mare a semnat contractul de execuție de lucrări din 30 iulie 2009 cu SC E. SRL Carei, în valoare de 28.018,26 lei având ca obiect executarea de către societate a unor lucrări de reparații curente (zugrăvit, vopsit la hotel, motel, sala de mese și grupuri sanitare) la Centrul de agrement Ștrand aparținând H. Satu Mare.
La data semnării contractului, administrator de drept al SC E. SRL Carei era chiar inculpatul B., fratele inculpatului A.
Și în cazul semnării contractului de execuție de lucrări din 30 iulie 2009, inculpatul A. în calitate de director al H. Satu Mare și administrator de fapt la SC E. SRL Carei, încălcând incompatibilitatea prev. de Legea nr. 161/2003, a desfășurat acte de comerț, în scopul de a obține pentru societatea pe care o administra, sume de bani necuvenite.
Totodată, inculpatul A. a îndeplinit și semnat acte ocazionate de atribuirea contractului sus-menționat, obținând astfel un folos material pentru SC E. SRL Carei.
În aceleași condiții, în perioada în care inculpatul A. deținea funcția de director al G. Satu Mare, concomitent cu cea de administrator de fapt al SC E. SRL Carei, cu încălcarea incompatibilității prev. de Legea nr. 161/2003 acesta a desfășurat și alte acte de comerț, constând în vânzarea de către SC E. SRL Carei G. Satu Mare de produse alimentare și alte accesorii.
Astfel, în perioada 23 mai 2009 - 29 octombrie 2009, au fost identificate un număr de 23 facturi emise de SC E. SRL Carei pentru G. Satu Mare, facturi reprezentând vânzarea de produse alimentare și accesorii, în valoare totală de 16.697,86 lei, bani care au fost plătiți prin ordinele de plată din 28 septembrie 2009, din 28 iulie 2009, din 24 septembrie 2009 și din 26 august 2009 de către inculpatul A. societății pe care o administra în fapt, inculpatul A. obținând astfel un folos material pentru SC E. SRL Carei.
Curtea a apreciat totodată că în cauză au fost administrate probe din care a rezultat faptul că inculpatul B., deși administra în fapt SC E. SRL Carei a desfășurat acte de comerț, incompatibile cu funcția de director coordonator al H. Satu Mare, în scopul obținerii pentru SC E. SRL Carei de foloase necuvenite.
Astfel, inculpatul B. a încheiat în calitate de director al H. Satu Mare, contractul de execuție de lucrări din 11 iunie 2010 cu SC E. SRL Carei reprezentată scriptic de martora L. (prietena inculpatului B.) având ca obiect furnizarea și punerea în funcțiune de echipamente pentru pompa de circulație și stație de dozare pentru piscina din Centrul de agrement Ștrand, în valoare de 12.937 lei.
În aceeași perioadă (16 iunie 2010 - 15 iulie 2010), SC E. SRL Carei a emis un număr de 4 facturi având ca beneficiar G. Satu Mare, în valoare totală de 148.677,32 lei, sumele de bani fiind plătite prin dispoziția inculpatului B.
Prin adresa din 2 noiembrie 2012, D. Satu Mare a comunicat că nu există contracte de prestări servicii pentru lucrările facturate sus-menționate, la fel cum nu există nici oferte, devize de lucrări, comisie de recepție sau procese verbale de recepție a lucrărilor.
Din declarația dată de martora L. a rezultat că prin SC E. SRL Carei, în vara anului 2010 au fost derulate o serie de activități economice și relații contractuale între H. Satu Mare și SC E. SRL în sensul că s-au făcut o serie de activități de reabilitare la taberele școlare din mun. Satu Mare. Martora a arătat că nu i s-a cerut niciodată să semneze documente contabile ori contracte în numele SC E. SRL și nu știe cine conducea evidența contabilă a firmei și nici ce venituri sau profit a realizat societatea în perioada cât a fost asociată sau administrator al acesteia.
De altfel inculpatul B. a recunoscut în declarația dată în fața instanței că a semnat o parte a contractelor în calitate de reprezentant al SC E. SRL, precizând însă că a făcut acest lucru deoarece martora L. manifesta o atitudine de dezinteres total față de activitatea societății sau era plecată din localitate în momentul în care se impunea semnarea contractelor.
Această susținere a inculpatului a fost infirmată însă de declarația martorei L. care a arătat că nu i s-a cerut niciodată să semneze acte ce țineau de societatea comercială mai sus arătată, care, în fapt a continuat să fie administrată de cei doi inculpați.
B. a desfășurat în perioada în care a îndeplinit funcția de director la G. Satu Mare, acte de comerț incompatibile cu statutul său, obținând un folos bănesc necuvenit pentru SC E. SRL Carei, producând și un prejudiciu instituției pe care o conducea.
Astfel, deși legea achizițiilor publice îl obliga pe inculpatul B. ca pentru lucrările sus-menționate și plătite de G. Satu să solicite oferte, să încheie contracte de execuție, să recepționeze lucrările, acesta și-a încălcat atribuțiile de serviciu și a făcut plata către societatea pe care o administra, cauzând instituției pe care o conducea un prejudiciu de 76.123 lei, concomitent cu un folos patrimonial necuvenit în aceeași valoare de 76.123 lei, pentru SC E. SRL Carei.
În evidența contabilă a SC E. SRL Carei au fost identificate două facturi emise de SC Y. SRL Satu Mare și P.F., X. pentru SC E. SRL Carei, factura din 12 iulie 2010 emisă de P.F., X. în valoare de 8.000 lei, reprezentând confecționarea de mobilier (paturi) pentru SC E. SRL Carei.
Audiat fiind, martorul X. a arătat că s-a prezentat la domiciliul său inculpatul B., care i-a spus că lucrează la o firmă în Satu Mare și că ar avea nevoie să confecționeze aproximativ 30 de paturi de câte o persoană, ulterior fiind întocmită factura din 12 iulie 2010 pe care s-au făcut mențiuni în sensul că firma sa a livrat către SC E. SRL Carei mobilier în valoare de 8.000 lei. A precizat martorul că valoarea unei piese de mobilier comandate, cu privire la care, în faza de urmărire penală a declarat că a costat 275 lei, a fost, în realitate de 380 lei.
Așadar, mobilierul facturat de SC E. SRL Carei pentru G. cu suma de 40.000 lei (achitat de inculpatul B. conform Ordinului de plată nr. 184 din 30 iulie 2010) a fost în realitate executat de martorul X. care a și emis factura mai sus arătată, în valoare de 8.000 lei. Prin încălcarea atribuțiilor privind legea achizițiilor publice de către inculpatul B., s-a produs un prejudiciu H. Satu Mare constând în diferența dintre valoarea reală a mobilierului (8.000 lei) și valoarea facturată de inculpatul B. pentru G. Satu Mare (40.000 lei), concomitent cu obținerea pentru SC E. SRL Carei, a unui folos patrimonial necuvenit în sumă de 32.000 lei.
De asemenea, inculpatul B., semnând pentru SC E. SRL, a încheiat cu SC Y. SRL Satu Mare contractul de execuție lucrări electrice din 18 august 2010 privind executarea unor lucrări electrice de reparație instalație electrică de iluminat teren de sport și alimentare cu energie electrică stație de filtrare apă în valoare totală de 8.814,52 lei.
Ulterior, SC E. SRL Carei a emis pentru G. Satu Mare două facturi din 16 iunie 2012 și din 16 iulie 2010 pentru suma totală de 52.937 lei, achitate de inculpatul B. din banii H. Satu Mare, reprezentând dotare cu echipament pentru pompă de circulație și stație de dozare, respectiv dotări cu echipamente de nocturnă la terenul de fotbal din Centrul de Agrement Ștrand.
În acest caz, inculpatul B. a produs un prejudiciu H. constând în diferența dintre valoarea reală a lucrărilor (8.814,52 lei) și valoarea facturată de inculpat pentru G. Satu Mare (52.937 lei), concomitent cu obținerea pentru SC E. SRL Carei a unui folos patrimonial necuvenit în sumă de 44.122,48 lei.
D. Satu Mare s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului B. cu suma de 76.123 lei.
În declarația dată în fața instanței, martorul A.A. - directorul SC Y. SRL Satu Mare a arătat că în cursul anului 2010 a fost contactat de către inculpatul A., care i-a cerut să execute lucrări de instalare a unor cabluri electrice la taberele școlare din Satu Mare, mai exact să realizeze alimentarea cu energie electrică pentru un filtru apă și să recondiționeze instalația de iluminare artificială nocturnă a unui teren de sport, discuțiile despre aceste lucrări fiind purtate de obicei cu A. și, uneori și cu B.. La cererea inculpatului A., a emis pe seama SC E. SRL două facturi în valoare totală de 8.814 lei, sumă care nici în prezent nu i-a fost achitată integral.
Martorul a mai arătat că a purtat discuții cu ambii inculpați, dar în special cu inculpatul A. pentru recuperarea sumei restante. Martorul știa că la data încheierii contractului I. Satu Mare era condusă de unul dintre cei doi inculpați.
Referitor la o altă persoană care să reprezinte SC E. SRL, martorul a arătat că nu are cunoștință, martorul confirmând astfel atât prejudiciul cauzat de către B. H. Satu Mare dar și faptul că administratorii de fapt ai SC E. SRL Carei au continuat să fie cei doi inculpați, martora L. fiind doar un interpus pentru evitarea incompatibilității prevăzute de lege pentru aceștia.
În perioada în care a deținut funcția de director la G. Satu Mare, B., deși administrator de fapt la SC E. SRL Carei, a desfășurat și alte acte de comerț incompatibile cu funcția sa, constând în vânzarea de către SC E. SRL Carei, H. Satu Mare, de produse alimentare.
Astfel, în perioada 16 noiembrie 2009 - 9 august 2010, au fost identificate un număr de 3 facturi emise de SC E. SRL Carei pentru G. Satu Mare, facturi reprezentând vânzarea de produse alimentare și accesorii, în valoare totală de 2.092,43 lei, bani care au fost plătiți prin ordinele de plată din 24 noiembrie 2009 și din 25 februarie 2010 de către inculpatul B. societății pe care o administra în drept si pentru care a obținut un folos material.
Curtea a apreciat că probele mai sus expuse și analizate au dovedit că cei doi inculpați se fac vinovați de faptele reținute în sarcina lor și se impune condamnarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și inculpații A. și B.
Prin Decizia penală nr. 460/A din 22 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/35/2013, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinței penale nr. 155/PI/2014 din 04 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
A fost desființată în parte sentința penală atacată numai în ceea ce îl privește pe inculpatul B. și rejudecând, s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 5 ani aplicată inculpatului B. prin sentința penală apelată în pedepsele componente, astfel:
- 2 ani închisoare - pedeapsă stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.;
- 2 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. - pedeapsă stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen.;
- 2 ani închisoare - pedeapsă stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 - 34 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În baza art. 861 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului B., prin prezenta hotărâre, pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 862 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare deciziei din apel.
Prin aceeași decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 155/PI/2014 din 04 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
În considerentele deciziei penale recurate, s-a arătat, printre altele, că probele cauzei au evidențiat cu prisosință că, în realitate, inculpații au exercitat în fapt activitățile specifice unui administrator de societate, aspecte ce rezultă din depozițiile martorilor audiați în cauză, care au relevat că de activitatea în sine a societății SC E. SRL s-au ocupat cei doi inculpați, raportat la momentele la care au deținut funcții publice în cadrul aceleiași instituții publice.
De asemenea, este probată și infracțiunea de abuz în serviciu prin analiza în sine a celor două contracte încheiate de instituția publică cu cele două societăți, valoarea pagubei fiind calculată de organul de urmărire penală prin evidențierea diferenței dintre valoarea concretă achitată în baza celor două contracte (existând și depozițiile martorilor A.A. și X.) și valoarea care a fost decontată de instituția publică.
Prin urmare, Înalta Curte, a reținut că este prefigurat pe deplin conținutul constitutiv al infracțiunilor deduse judecății, motiv pentru care criticile inculpaților sub aceste aspecte nu au fost primite.
Înalta Curte a apreciat, totodată, că probele expuse și analizate în considerentele hotărârii au dovedit pe deplin că cei doi inculpați se fac vinovați de faptele reținute în sarcina lor și s-a impus condamnarea acestora.
Împotriva acestei decizii, au formulat recurs în casație inculpații A. și B., prin avocat B.B.
Prin cererea de recurs în casație, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și să se dispună față de inculpatul A.:
- achitarea, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea Deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015 a Curții Constituționale, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută și pedepsită de art. 2531 C. pen. anterior;
- achitarea, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Iar față de inculpatul B. s-a solicitat să se dispună:
- achitarea, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000;
- achitarea, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea Deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015 a Curții Constituționale pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzute și pedepsite de art. 2531 C. pen. anterior;
- achitarea, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 248 C. pen. anterior.
În cererea de recurs în casație, s-a arătat că decizia instanței de apel este criticabilă raportat la motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., având în vedere că faptele pentru care au fost condamnați inculpații nu sunt prevăzute de legea penală.
1. Cu privire la cele două fapte pentru care a fost condamnat inculpatul A., apărarea a arătat că, din cuprinsul hotărârilor, lipsește motivarea încadrării faptelor în prevederile incriminatorii ale art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și ale art. 2531 din V.C.P.
a) Referitor la infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, apărarea a arătat că subiectul activ al acestei infracțiuni poate fi doar persoana care este deținătoarea unor informații nepublice. În cauză, în mod implicit, s-a susținut că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de „efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite", numai că, această infracțiune (faptă penală) există doar dacă subiectul activ, respectiv inculpatul, ar fi fost deținătorul unor informații nepublice, adică obținute în virtutea funcției sale. Or, inculpatul nu a avut o astfel de calitate, întrucât nu a deținut niciun fel de informații care nu erau publice sau care nu puteau fi aduse la cunoștința publicului. De altfel, nu s-a precizat care ar fi fost acele informații nepublice pe care inculpatul le-ar fi exploatat fraudulos, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite.
Pe de altă parte, subiectul activ al infracțiunii în discuție trebuie să efectueze sau să încheie operațiuni ori tranzacții financiare. Or, noțiunile de „operațiuni financiare" și „tranzacții financiare", din cuprinsul normei de incriminare, semnifică faptul că ele au ca obiect bani și nu alte valori patrimoniale.
Așadar, s-a susținut că nici închirierea hotelului x din municipiul Satu Mare, nici executarea unor lucrări de reparații curente la Centrul de Agrement Ștrand aflat în administrarea H. Satu Mare, contractate cu SC E. SRL prin contractul de execuție de lucrări din 30 iulie 2009 și nici plata sumei de 16.697,86 lei prin ordinele de plată din 28 iulie 2009, din 26 august 2009, din 24 septembrie 2009, din 28 septembrie 2009 și din 28 septembrie 2009, reprezentând contravaloarea unui număr de 23 de facturi emise de SC E. SRL în sarcina H. Satu Mare, având ca obiect produse alimentare și accesorii, nu au ca obiect bani, adică nu au înțelesul și semnificația celor doi termeni „operațiuni financiare" și „tranzacții financiare".
Prin urmare, apărarea a menționat că aceste fapte nu sunt prevăzute de legea penală.
b) Referitor la infracțiunea de conflict de interese prev. de art. 2531 din V.C.P., în cuprinsul motivelor de recurs în casație, apărarea a făcut referire la Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a statuat că sintagma „raporturi comerciale" din cuprinsul art. 301 C. pen., este neconstituțională, așadar, s-a susținut că, sintagma în discuție „raporturi comerciale" declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale menționată, se regăsește și în cuprinsul art. 2531 C. pen. de la 1968 și are același caracter neconstituțional.
Or, în condițiile în care aceste prevederi nu au fost puse în acord cu legea fundamentală a României (O.U.G. nr. 13/2017 fiind abrogată prin O.U.G. nr. 14/2017), în opinia apărării, prevederile art. 301 C. pen. și-au încetat efectele conform art. 147 alin. (1) partea I din Constituția României și, ca atare, infracțiunea prevăzută de art. 301 C. pen. a fost dezincriminată, fiind astfel aplicabil art. 4 C. pen.
2. Cu privire la cele trei fapte pentru care a fost condamnat inculpatul B., de asemenea, apărarea a arătat că faptele inculpatului nu sunt prevăzute de legea penală.
a) Referitor la prima infracțiune, prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, apărarea a susținut că acesta nu există, reiterând aceleași argumente prezentate în favoarea inculpatului A. cu privire la faptul că, nici inculpatul B. nu a fost deținătorul unor informații nepublice și la faptul că tranzacțiile sau operațiunile financiare reținute nu au ca obiect bani în înțelesul celor doi termeni.
b) În privința infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 248 C. pen. anterior, s-a arătat că sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii".
Pe cale de consecință, apărarea a arătat că, aceeași semnificație de neconformitate cu Constituția o are și aceeași sintagmă din cuprinsul normei de incriminare a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. anterior, sens în care acest text de lege este parțial neconstituțional ca efect al pronunțării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale.
Așadar, și cu privire la prevederile art. 297 C. pen., apărarea a opiniat că acestea și-au încetat efectele, în temeiul art. 147 alin. (1) partea I din Constituția României și, ca atare, infracțiunea prevăzută de art. 297 C. pen. a fost dezincriminată.
S-a mai afirmat în cuprinsul cererii de recurs în casație că forma calificată a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 poate fi reținută doar în ipoteza existenței infracțiunii prev. de art. 297 C. pen. Or, aceasta fiind dezincriminată în condițiile mai sus arătate, iar infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 248 din V.C.P. nu mai poate fi reținută ca efect al aplicării art. 12 din același cod, s-a susținut că nici infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu există.
Așadar, apărătorul inculpatului a menționat că nici această faptă nu e prevăzută de legea penală, fiind incident motivul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
c) De asemenea, și în ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese, s-a arătat că situația se prezintă la fel ca în cazul fratelui său, coinculpatul A., fiind reluate în apărare aceleași argumente cu referire la Decizia nr. 603/2015 a Curții Constituționale, concluzionându-se că infracțiunea de conflict de interese fiind dezincriminată prin legea nouă, dispozițiile legii vechi, respectiv ale C. pen. de la 1968, nu mai sunt aplicabile.
În concluzie, apărarea inculpaților a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpaților.
Totodată, în cuprinsul cererii de recurs în casație, inculpatul A. a solicitat să se dispună suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, în executarea căreia se află în prezent în penitenciar.
Prin încheierea din 5 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 460/A din data de 22 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/35/2013 și a trimis cauza completului 10, în compunere de 3 judecători.
Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., iar motivele invocate se circumscriu cazului de casare indicat.
Examinând recursurile în casație formulate de inculpații B. și A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru considerațiile ce se vor arăta în continuare.
Preliminar, examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că potrivit Codului de procedură penală, recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
În același sens, se constată că fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.
Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.
Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).
Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.
Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de apărare în sensul că faptele reținute în sarcina inculpaților B. și A. nu sunt prevăzute de legea penală sunt nefondate.
Având în vedere că au fost invocate aceleași critici cu privire la infracțiunile prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 2531 C. pen. anterior, Înalta Curte va analiza cererile de recurs în casație în raport de problematica invocată în comun de către ambii inculpați.
Astfel, în privința infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, recurenții inculpați au arătat că nu au calitatea cerută de lege subiectului activ, respectiv că nu sunt deținătorii unor informații nepublice sau care nu puteau fi aduse la cunoștința publicului. De asemenea, au apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, având în vedere că textul incriminator se referă la operațiuni sau tranzacții care au ca obiect sume de bani, și nu alte valori patrimoniale.
Înalta Curte apreciază că susținerile recurenților inculpați B. și A. sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, sunt incriminate următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană (teza I) ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale (teza a II-a).
Din situația de fapt reținută cu titlu definitiv în cauză, și expusă anterior în considerentele prezentei decizii, rezultă că inculpații B. și A. au desfășurat, ca administratori de fapt la SC E. SRL Carei acte de comerț (vânzări de bunuri, prestări de servicii) incompatibile cu funcția deținută de fiecare dintre aceștia în cadrul H. Satu Mare, în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru SC E. SRL Carei, activitate infracțională incriminată în teza I a art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Or, calitatea cerută subiectului activ calificat de persoană care în virtutea funcției, a atribuției sau a însărcinării primite are acces la anumite informații comerciale care pot fi valorificate în cadrul unor operațiuni financiare privește modalitatea din teza a doua a art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Însă, așa cum s-a arătat anterior, cei doi inculpați au fost condamnați pentru efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, așa încât cerința legii cu privire la subiectul activ al infracțiunii clamată de apărare nu este incidentă în cauză.
Nici cea de a doua critică invocată de apărarea inculpaților nu poate fi primită.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, constă în acțiunea de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț. După cum s-a arătat în literatura juridică, actele de comerț sunt actele juridice, faptele juridice și operațiunile economice prin care se realizează producerea de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii sau o interpunere în circulația mărfurilor, cu scopul de a obține profit. Susținerea apărării în sensul că operațiunile la care face referire art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 trebuie să aibă ca obiect bani și nu alte foloase, excede dispoziției legale și limitează în mod nejustificat sfera elementului material al laturii obiective a infracțiunii.
Referitor la infracțiunea de conflict de interese, recurenții inculpați B. și A. au solicitat să se constate că a intervenit dezincriminarea, urmare a publicării Deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a statuat că sintagma „raporturi comerciale" din cuprinsul art. 301 C. pen. este neconstituțională, fiind aceeași normă de incriminare ca cea prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior.
Înalta Curte apreciază că susținerile recurenților sunt nefondate, întrucât Decizia nr. 603/2015 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauză, în raport de situația de fapt reținută, cu titlu definitiv, de instanțele ordinare.
Astfel, s-a reținut că inculpații B. și A. au luat decizii și au semnat acte (contracte, procese verbale, ordine de plată) prin care s-au realizat foloase materiale pentru SC E. SRL Carei, societate pe care aceștia au administrat-o de drept și ulterior de fapt. Introducerea în SC E. SRL Carei a martorilor L. și ulterior M. a fost doar una scriptică, necesară pentru a evita incompatibilitatea prev. de art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, în realitate, societatea fiind administrată faptic neîntrerupt, de către inculpați.
Potrivit art. 2531 C. pen. anterior, constituie infracțiunea de conflict de interese fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
Or, se constată că, în prezenta cauză, beneficiarii foloaselor materiale au fost, în mod indirect, cei doi inculpați, care administrau în continuare, în fapt, societatea comercială, implicându-se personal în operațiunile comerciale derulate de aceasta.
Susținerea recurenților în sensul că s-a dispus condamnarea inculpaților raportat la calitatea de asociat și administrator al SC E. SRL Carei, pe care au deținut-o, însă nu o mai îndeplineau la momentul încheierii actelor juridice, aflându-se în raporturi comerciale cu această societate în urmă cu cinci ani, de la data încheierii respectivelor acte nu poate fi primită întrucât se bazează pe o interpretare deformată a situației de fapt reținută în cauză.
În consecință, dat fiind că sintagma declarată neconstituțională din cuprinsul dispozițiilor care incriminează infracțiunea de conflict de interese nu are legătură cu cauza, decizia precitată a instanței de contencios constituțional nu poate influența soluția pronunțată.
Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată și solicitarea de achitare a inculpatului B., în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, care a fost dezincriminată, în opinia apărării, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, în condițiile în care inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislației primare.
Referitor la susținerea recurenților în sensul că infracțiunile de conflict de interese și abuz în serviciu sunt dezincriminate, ca efect al Deciziilor Curții Constituționale nr. 603/2015 și nr. 405/2016, astfel că dispozițiile legii vechi, respectiv ale C. pen. de la 1968, nu mai sunt aplicabile în condițiile în care aceste prevederi nu au fost puse în acord cu legea fundamentală a României și, pe cale de consecință, dispozițiile art. 301 și art. 297 C. pen. și-au încetat efectele conform art. 147 alin. (1) partea I din Constituția României, Înalta Curte o apreciază, de asemenea, neîntemeiată.
După cum s-a arătat anterior, Decizia Curții Constituționale nr. 603/2015 nu are aplicabilitate în speță, așa încât orice discuție legată de efectele acesteia excede obiectului prezentei cauze, motiv pentru care nu se impune analizarea criticii relevate de apărarea recurenților.
În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, se constată că aceasta este o decizie interpretativă. Astfel, după cum s-a arătat și în jurisprudența instanței de contencios constituțional, atunci când Curtea Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate, în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile. Pe cale de consecință, textul care a făcut obiectul controlului de constituționalitate nu este eliminat din fondul activ al legislației, ci își va găsi aplicarea în interpretarea stabilită de instanța constituțională.
Față de cele arătate, se constată că interpretarea evocată de apărare în justificarea cererii de achitare a inculpatului B. este eronată.
Examinând cauza în limitele cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., criticile recurenților privind motivarea deficitară a sentinței și deciziei penale, respectiv neprecizarea modalităților alternative ale unora dintre infracțiunile pentru care au fost condamnați cei doi inculpați, exced analizei Înaltei Curți. Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Pe cale de consecință, nu pot fi analizate de instanța de recurs oricare dintre nelegalitățile invocate de către recurenți, care cad în competența exclusivă a instanțelor de control judiciar în căile ordinare de atac, ci doar acelea care se circumscriu cazului de casare invocat prin cererea de recurs în casație.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. Pe cale de consecință, cererea inculpatului A. de suspendarea executării a rămas fără obiect.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 460/A din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Dosarul nr. x/35/2013.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iunie 2017.