Decizia nr. 532/2017
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 144 din 28 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, printre altele, s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/99/2009*.
Pentru a dispune astfel, Curtea reținut, în esență, că prin Decizia penală nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpații A. și B., printre alții, împotriva sentinței penale nr. 453 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/99/2009*.
În temeiul art. 423 C. proc. pen., s-a desființat, în parte, sentința apelată, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă și, în rejudecare, s-a înlăturat dispoziția privind respingerea excepțiilor și cererilor de efectuare a expertizelor tehnice formulate de inculpati.
Cu privire la inculpatul A. s-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969.
S-au înlăturat dispozițiile privind condamnarea pentru infracțiunile de instigare neurmată de executare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale și abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată - 11 acte materiale, stabilirea pedepsei complementare și accesorii, precum și a pedepsei rezultante.
În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și rap. la art. 4 C. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de instigare neurmată de executare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată, prev. de art. 29 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 comb. cu art. 248 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 124 C. pen. din 1969 anterior modific. prin Legea nr. 63/2012, a încetat procesul penal pentru inculpatul A. pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. și cu referire la Decizia Curții Constituționale a României nr. 405 din 15 iunie 2016, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată - 4 acte materiale.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe lângă pedeapsa de 8 luni închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen. din 1969, s-a suspendat conditionat executarea pedepsei de 8 luni închisoare și potrivit art. 82 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a stabilit termen de încercare pe o durată de 2 ani și 8 luni.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul savârșirii unei noi infracțiuni.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
Cu privire la inculpatul B., s-a constatat că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.
S-au înlăturat dispozițiile privind condamnarea pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată - 3 acte materiale și luare de mită, aplicarea pedepselor complementare, dispoziția privind stabilirea pedepsei principale rezultante și a pedepsei accesorii.
În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În temeiul de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen., cu referire și la Decizia Curții Constituționale a României nr. 405 din 15 iunie 2016, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice - 1 act material.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe lângă pedeapsa de 7 luni închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen. din 1969, s-a suspendat conditionat executarea pedepsei de 7 luni închisoare și potrivit art. 82 alin. (1) C. pen., s-a stabilit termen de încercare pe o durată de 2 ani și 7 luni.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul savârșirii unei noi infracțiuni.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
Curtea a constatat că, prin Decizia penală nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/99/2009*, celor doi inculpați A. și B. le-au fost aplicate, pe lângă pedepsele principale, și pedepsele accesorii constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a - dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice - și lit. b) - dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat - C. pen. din 1969.
Prin contestația la executare formulată, cei doi condamnați au solicitat, în esență, lămurirea dispozitivului Deciziei penale nr. 538/2016 apreciind că nu rezultă în ce constă în concret interdicția privind dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, respectiv care sunt funcțiile pe care nu le pot ocupa contestatorii dacă ar opera pedeapsa accesorie pe durata termenului de încercare, și să se precizeze dacă pot ocupa funcția de polițist, invocând cazul de contestație prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
În opinia Curții, conținutul concret al celor două interdicții este cât se poate de clar și nu necesită nicio lămurire întrucât funcția de polițist este o funcție ce implică exercițiul autorității de stat (polițistul fiind angajatul Ministerului de Interne care este parte integrantă a Guvernului - autoritate executivă a statului) fiind lipsită de sens orice altă analiză pe acest subiect.
În fapt, Curtea a constatat că problema juridică ce îi preocupă pe cei doi contestatori, respectiv dacă încetarea raporturilor de serviciu cu Ministerul de Interne este legală sau nu, este exterioară cauzei penale soluționate definitiv prin Decizia penală nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/99/2009* și prin urmare nu poate primi rezolvare pe calea unei contestații la executare.
S-a apreciat că, din înscrisurile depuse la dosar de apărtorul ales al contestatorilor (Dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție Județean Iași nr. 1611 din 02 august 2016 privind încetarea raporturilor de serviciu ale numitului A., fila 25, și comunicarea acestei dispoziții, fila 24) rezultă, dincolo de orice îndoială, că încetarea calității de polițist este consecința legală și firească a soluției definitive de condamnare, așa cum prevede art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, în forma în vigoare la data de 22 iulie 2016, data condamnării definitive.
S-a reținut că articolul menționat prevede că încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului are loc când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepția cazurilor în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau amenzii penale pentru infracțiuni săvârșite din culpă, pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale prevăzute la art. 15 din aceeași lege.
Așadar, Curtea a apreciat că încetarea raporturilor de serviciu ale contestatorilor care au avut calitatea de polițiști la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași nu are legătură cu regimul juridic privind executarea pedepselor principale și/sau pedepselor accesorii invocate de aceștia, regim care de altfel este stabilit în mod clar și expres de Codul penal și nu necesită alte lămuriri, iar corelația dintre încetarea raporturilor de serviciu și regimul juridic al pedepselor accesorii, pe care o realizează contestatorii, este una pur artificială.
Prin urmare, în opinia Curții, raportat la situația juridică a celor doi contestatori, așa zisa nelămurire cu privire la conținutul concret al interdicției privind ocuparea unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat nu există.
În concluzie, apreciind că nu există nelămurirea invocată cu privire la conținutul concret al pedepselor accesorii aplicate definitiv inculpaților B. și A. prin Decizia penală nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/99/2009*, Curtea a respins, ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorii A. și B.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație condamnații B. și A.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Contestația la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor definitive.
În cauză, titlul împotriva căruia s-a formulat contestația la executare de către condamnații B. și A., în temeiul art. 598 lit. c) C. proc. pen., este reprezentat de Decizia penală nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, care constituie hotărârea pronunțată de către instanța de apel, ca ultim grad de jurisdicție ordinară.
Înalta Curte constată că, prin decizia atacată de către condamnați, s-a statuat cu caracter definitiv asupra solicitării lămuririi dispozitivului Deciziei penale nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în sensul că a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorii A. și B.
Titlul reprezentat de o decizie pronunțată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de același tip, cu aceeași forță juridică, pronunțată de instanța ce a pronunțat și hotărârea a cărei lămurire se solicită, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. care prevăd că (...) în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, cum hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită nu este supusă vreunei căi de atac, și hotărârea pronunțată în contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este definitivă.
Prin urmare, contestatorilor condamnați nu le este recunoscută calea de atac a contestației împotriva Deciziei penale nr. 144 din 28 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 598 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 144 din 28 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. 6, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de câte 130 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, contestațiile formulate de B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 144 din 28 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de câte 130 lei se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2017.