Conflict între marcă și nume de domeniu de internet. Similaritate între produsele comercializate prin intermediul site-lui și produsele pentru care a fost înregistrată marca. Încălcarea drepturilor titularului mărcii
Cuprins pe materii : Dreptul proprietății intelectuale. Marcă
Index alfabetic : nume comercial
- nume de domeniu de internet
Legea nr. 84/1998, art. 36
Numele de domeniu înregistrat de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică reprezintă un semn ce are aptitudinea de a identifica un site de internet, implicit, produsele şi serviciile oferite prin site-ul respectiv. În aceste condiţii, semnul poate intra în conflict cu o marcă anterior înregistrată, cât timp este afectată însăşi funcţia oricărei mărci de garantare a originii produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost înregistrată.
Faptul că, în prezent, site-ul nu mai poate fi accesat nu înlătură premisele unei încălcări a dreptului la marcă, în condiţiile în care numele de domeniu figurează ca fiind în continuare înregistrat pe numele pârâtei, astfel că aceasta păstrează dreptul de dispoziţie asupra acestui semn şi poate relua în orice moment publicarea ofertelor de comercializare a unor produse similare celor pentru care marca reclamantei este înregistrată, cu atât mai mult cu cât a continuat să indice adresa de internet respectivă în datele de contact publicate pe alte pagini web.
Secția I civilă, decizia nr. 332 din 17 februarie 2017
Prin cererea înregistrată la data de 16.12.2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii SC B. SRL, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică, a solicitat să se dispună anularea numelui comercial al S.C. B. S.R.L., obligarea pârâtei B. S.R.L. să procedeze la modificarea numelui comercial astfel încât acest nume comercial să nu mai încalce drepturile de proprietate industrială aparţinând reclamantei, obligarea pârâtei B. S.R.L. să înceteze orice folosire neautorizată a denumirii Mobil, transferul numelui de domeniu www mobil….ro către reclamantă şi obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 26/1990 şi art. 29 alin. (4) lit. i) şi 57 alin. (2) din Normele metodologice de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrării şi de eliberare a informaţiilor, art. 36 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991.
Prin sentinţa nr. 1116 din 30.09.2015, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a admis cererea, a anulat numele comercial B. şi a obligat pârâta SC B. SRL să îşi modifice numele comercial într-o denumire care să nu aibă mărcile înregistrate şi/sau numele comercial ale A., în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, să înceteze orice folosire neautorizată a denumirii Mobil, să transfere reclamantei numele de domeniu, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 12.900,64 lei.
Prin decizia nr. 384/A din 25.05.2016, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinţei menţionate, pe care a schimbat-o, în sensul respingerii acţiunii.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 pct. 8 C.proc.civ. şi susţinând următoarele:
Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că limitarea utilizării denumirii comerciale de către intimata - pârâtă la identificarea sa nu poate fi considerată echivalentă unei utilizări „pentru produse şi servicii”.
Potrivit jurisprudenței CJUE în cazurile C -206/01 Arsenal, C - 48/05 Adam Opel şi C - 17/06 Celine, numele comercial poate fi utilizat ca marcă în sensul art. 5 alin. (1) din Directiva 89/104/EEC atunci când este folosit pentru identificarea produselor pe care le comercializează şi/sau a serviciilor pe care le furnizează.
În prezenta cauză, intimata se identifică pe piaţă exclusiv prin intermediul numelui său comercial, aceasta neaducând nicio dovadă a faptului că serviciile sale de comercializare a unor lubrifianţi auto şi industriali, precum şi de produse conexe sunt oferite consumatorilor sub o altă denumire.
O dovadă foarte clară a acestui fapt o constituie chiar numele de domeniu deţinut de intimată, format în integralitate din numele său comercial.
Din informaţiile de pe acest website, „mobil…..” constituie singura modalitate prin care consumatorii intră în legătură cu produsele şi serviciile intimatei. Intimata nu a dovedit existenţa vreunui punct de desfacere a produselor comercializate, iar în extrasul de la Registrul Comerţului nu este menţionat un astfel de punct de lucru, în timp ce sediul se află într-un apartament de bloc.
Din acest motiv, numele de domeniu reprezintă singura denumire pe care consumatorii o vor folosi atunci când vor face referire sau vor deosebi produsele sau serviciile oferite de aceasta de cele oferite de alţi comercianţi.
Mai mult, în cadrul acestei pagini de internet, precum şi în cadrul majorităţii anunţurilor de pe pagini de internet aparţinând terţilor, intimata nici nu identifică mărcile produselor pe care le comercializează.
Aşadar, cel puţin la un prim contact cu aceste anunţuri pe internet, consumatorul nu va avea la dispoziţie decât informaţia că B. comercializează lubrifianţi de motor şi industriali. La acest moment, numele comercial al intimatei este singurul semn care identifică atât serviciile de comercializare ale acesteia, cât şi produsele ce fac obiectul acestor servicii.
În plus, intimata utilizează şi un element figurativ pentru identificarea serviciilor sale. Contrar susţinerilor intimatei din cadrul apelului, elementul figurativ pune în mod clar accentul pe denumirea Mobil din cadrul numelui comercial. Această modalitate de utilizare a semnului excede utilizării ca simplu nume comercial pentru identificarea societăţii şi trece în arealul utilizării ca semn distinctiv, având denumirea Mobil ca element dominant, pentru diferenţierea serviciilor societăţii.
Recurenta a conchis pe acest aspect în sensul că, avându-se în vedere funcţia esenţială a unei mărci de diferenţiere a produselor şi serviciilor, numele comercial al intimatei este utilizat cu funcţie de marcă.
Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că dreptul la marcă aparţinând recurentei – reclamante nu îi permite să interzică utilizarea, în cadrul comerţului, a numelui comercial, atât timp cât acesta este folosit conform practicilor loiale în domeniul comercial.
Noţiunea de „practici loiale în domeniul comercial” nu este definită în mod expres în legislaţia română, dar aprecierea privind respectarea bunelor practici se poate face în raport de dispoziţiile Legii privind combaterea concurenţei neloiale nr. 11/1991.
Astfel, potrivit Legii nr. 11/1991 noţiunea de „uzanţe cinstite” este definită la art. 11 ca fiind „ansamblu de practici sau reguli general recunoscute care se aplică în relaţiile comerciale dintre întreprinderi, în scopul prevenirii încălcării drepturilor legitime ale acestora”.
Conform art. 2 alin. (2) lit. c), noţiunea de concurenţă neloială include şi „orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă”.
În cauză, instanţa de apel nu a infirmat similaritatea între marca Mobil aparţinând reclamantei şi numele comercial al pârâtei şi nici similaritatea produselor/serviciilor oferite de cele două părţi, astfel încât există toate premisele necesare admiterii faptului că drepturile legitime ale recurentei – reclamante pot fi afectate de existenţa şi folosirea numelui comercial B. S.R.L.
Deşi nu există o regulă scrisă, în mod obişnuit marile companii multinaţionale îşi întemeiază în plan local subsidiare cu o denumire comercială identică sau similară cu cea a companiei mamă sau cu cea a denumirii/brandului produselor comercializate. O astfel de alegere are ca scop firesc facilitarea intermedierii cu publicul consumator – acesta, observând identitatea denumirilor, va face imediat legătura cu produsul/compania căutată şi va avea siguranţa unei achiziţii confortabile.
Mai mult, renumele mărcilor Mobil a fost confirmat de către instanţa de fond şi ulterior necontestat în apel, prin urmare acest aspect dedus judecăţii are autoritate de lucru judecat.
Recurenta a depus eforturi deosebite pentru a păstra calitatea produselor oferite sub familia de mărci Mobil la standardele înalte cu care a fost obişnuit publicul consumator. Prezenţa pe piaţă a unui terţ care îşi desfăşoară activitatea sub o denumire cvasi-identică celei anterior protejate pentru servicii de comercializare a unor produse identice este de natură a dilua şi, în consecinţă, de a aduce atingere caracterului distinctiv al acestor mărci.
În cazul de faţă, publicul poate bănui existenţa unor false legături, considerând că serviciile furnizate sub semnul folosit de B. provin de la recurentă sau că între intimată şi recurentă există legături din punct de vedere economic. O astfel de utilizare a fost considerată de către Curtea de Justiţie a Uniuni Europene ca o utilizare ilicită de natura a încălca drepturile la marcă (cauza C-63/97 BMW - Deenik).
Având în vedere că o astfel de legătură nu există între părţi, în mod evident crearea acestor false legături este de natură a produce pagube recurentei, atât de natură materială, cât şi de imagine.
O astfel de legătură va avea loc în mintea publicului consumator cu atât mai mult cu cât intimata se declară în cadrul anunţurilor publicitare ca fiind distribuitor al produselor Mobil. Publicul consumator va considera că un distribuitor de produse Mobil a cărui nume comercial este B. şi care deţine şi operează domeniul de internet www mobil.....ro are cel puţin o relaţie comercială specială cu producătorul produselor Mobil şi titularul acestei mărci.
Existenţa potenţială a unei astfel de legături în mintea publicului consumator plasează utilizarea semnului identic sau similar cu marca în afara practicilor loiale, utilizatorul semnului obţinând în acest fel o poziţie privilegiată pe piaţă faţă de alţi competitori şi putând potenţial să aducă un prejudiciu intereselor legitime ale titularului mărcii.
Recurenta a criticat, totodată, aprecierea instanţei de apel în sensul că existenţa unui nume de domeniu de internet inactiv nu echivalează unei utilizări neloiale a numelui comercial.
Faptul că domeniul de internet, după ce a fost utilizat în mod constant mai mult de 4 ani de zile (2009-2013), nu mai este utilizat în acest moment, nu înlătură existenţa încălcării.
Reţinerea unei astfel de încălcări nu este condiţionată de utilizarea numelui de domeniu. Instanţele naţionale au fost constante în a reţine existenţa unei încălcări şi în a dispune anularea sau transferarea unor nume de domeniu care nu au fost niciodată utilizate, simpla înregistrare constituind o încălcare în sine.
Totodată, încetarea (posibil temporară) a unei încălcări a unui drept la marcă nu elimină posibilitatea introducerii unei acţiuni în justiţie împotriva respectivei încălcări. Şi în acest sens instanţele naţionale au fost constante în respingerea excepţiilor de tardivitate sau lipsă de interes ridicate de pârâţi în dosare similare.
Aşadar, simpla existenţă a acestui nume de domeniu este suficientă pentru a se reţine existenţa unei încălcări a mărcilor Mobil.
Atât timp cât, în mod constant, s-a considerat că înregistrarea şi folosirea unui nume de domeniu constituie o încălcare a mărcii, fiind o utilizare în comerţ pentru identificarea unor produse sau servicii (incluzând şi utilizarea pentru publicitate), în mod evident, în situaţia în care numele de domeniu este identic cu numele comercial, utilizarea numele de domeniu este în acelaşi timp şi utilizarea numelui comercial, utilizare care, la rândul său, îndeplineşte condiţiile sus - menţionate.
Recurenta a conchis că utilizarea numelui comercial de către intimată nu s-a făcut cu respectarea uzanţelor comerciale cinstite, deoarece acesta aduce atingere drepturilor anterioare legitime deţinute de recurentă asupra mărcilor Mobil, iar deţinerea şi utilizarea acestuia este de natură a duce la diluarea treptată a caracterului distinctiv al mărcii de renume Mobil, fapt care poate produce pagube importante titularului mărcii.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 13.01.2017, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de către reclamanta A., faţă de dispoziţiile art. 493 alin. (7) C.proc.civ. şi de conţinutul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat îndeplinirea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de art. 493 alin. (3) C.proc.civ., inclusiv încadrarea motivelor de recurs vizând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în cazul descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., explicit invocat.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Recurenta - reclamantă A. a susţinut aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel şi, cu toate că a invocat în mod explicit doar prevederile Legii nr. 11/1991, în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte reţine, din dezvoltarea susţinerilor recurentei, că se pretinde aplicarea greşită a dispoziţiilor legale pe care instanţa de apel şi-a fundamentat aprecierile criticate.
Prin decizia recurată s-a făcut aplicarea prevederilor art. 36 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, corespunzând dispoziţiilor art. 5 alin.(1) lit. a) şi art. 6 alin. (1) lit. a) din Directiva nr. 95/2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci, astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (hotărârea din cauza C-17/06 Céline).
După cum s-a arătat în mod corect de către instanţa de apel, în aplicarea art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, interpretat prin prisma jurisprudenţei CJUE, utilizarea de către terţ a propriului nume comercial pentru „produse”, aşadar cu funcţia de marcă, reprezintă condiţia pentru existenţa unui conflict între o marcă şi un nume comercial. Doar dacă această condiţie este îndeplinită, trebuie verificat în ce măsură numele comercial este folosit conform bunelor practici din domeniul comercial, pentru a opera limitarea exerciţiului dreptului la marcă prevăzută de art. 39 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din lege.
În contextul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că argumentul decisiv pentru care instanţa de apel a respins pretenţiile reclamantei a fost acela al nedovedirii utilizării de către pârâtă a numelui său comercial „pentru produse”.
Analizarea situaţiei de excepţie se impunea doar dacă, dimpotrivă, s-ar fi constatat utilizarea semnului de către terţ cu funcţia de marcă.
Pe de altă parte, chiar dacă s-a făcut referire şi la situaţia de excepţie, din modul de argumentare reiese că instanţa de apel a avut în vedere mai degrabă neîndeplinirea condiţiei din art. 36 alin. (1) al Legii nr. 84/1998.
Astfel, s-a constatat că în oferta de comercializare a unor produse similare celor pentru care marca reclamantei este înregistrată, numele comercial al pârâtei este menţionat exclusiv în scop de identificare a comerciantului, ceea ce înseamnă că semnul nu ar fi utilizat cu funcţia de marcă, pentru deosebirea produselor sau a serviciilor proprii de cele ale altor comercianţi.
Cât priveşte domeniul de internet, s-a reţinut doar că este inactiv şi, cu toate că instanţa de apel a plasat acest considerent în cadrul condiţiei utilizării loiale, nu a relevat în niciun fel legătura cu această condiţie, cu atât mai mult cu cât anterior se reţinuse că reclamanta nu a justificat şi nici probat maniera în care pârâta şi-a folosit numele comercial cu funcţia de marcă.
Prin motivele de recurs, au fost criticate ambele aprecieri din decizia recurată, iar susţinerile recurentei sunt fondate.
În ceea ce priveşte domeniul de internet, recurenta a susţinut că încălcarea dreptului la marcă nu este înlăturată prin faptul că acesta nu mai este utilizat în acest moment, după ce a fost utilizat constant timp de peste 4 ani, pentru existenţa încălcării fiind suficientă simpla înregistrare, nu şi utilizarea numelui de domeniu.
Numele de domeniu înregistrat de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică (chemat în judecată în cauză pentru opozabilitate) reprezintă un semn ce are aptitudinea de a identifica un site de internet, implicit, produsele şi serviciile oferite prin site-ul respectiv.
În aceste condiţii, semnul poate intra în conflict cu o marcă anterior înregistrată, cât timp este afectată însăşi funcţia oricărei mărci de garantare a originii produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost înregistrată.
De altfel, instanţa de apel a reţinut în cauză că anunţul privind comercializare de către pârâtă a unor produse similare celor pentru care marca reclamantei este înregistrată provine de pe site-ul de internet ce conţine numele de domeniu, astfel încât acest semn a fost efectiv folosit pentru identificarea serviciilor prestate de către pârâtă.
Faptul că, în prezent, site-ul nu mai poate fi accesat nu înlătură premisele unei încălcări a dreptului la marcă, în condiţiile în care numele de domeniu, înregistrat în anul 2009, figurează ca fiind în continuare înregistrat pe numele pârâtei, după cum rezultă din datele furnizate de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică.
Pârâta păstrează dreptul de dispoziţie asupra acestui semn şi poate relua în orice moment publicarea ofertelor de comercializare, cu atât mai mult cu cât reclamanta a dovedit, prin înscrisurile ataşate cererii de recurs, că pârâta a continuat să indice adresa de internet respectivă în datele de contact publicate pe alte pagini web.
Mai mult, din aceleaşi informaţii oferite de INCDI, reiese că înregistrarea numelui de domeniu a fost actualizată la data de 26.01.2015, aşadar după data formulării cererii de chemare în judecată – 16.12.2014, ceea ce prezumă caracterul temporar al încetării utilizării semnului.
În aceste condiţii, se constată că, în mod greşit, instanţa de apel a exclus posibilitatea existenţei unei încălcări a dreptului la marcă invocat de către reclamantă prin înregistrarea şi utilizarea numelui de domeniu identic numelui comercial al pârâtei, dat fiind că domeniul de internet nu este activ, neanalizând pretenţiile reclamantei din această perspectivă, în contextul condiţiilor de aplicare a prevederilor art. 36 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
În ceea ce priveşte condiţia ca numele comercial să fie utilizat cu funcţie de marcă pentru existenţa conflictului între acest semn şi o marcă înregistrată, pe temeiul art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, recurenta a susţinut că serviciile oferite de către pârâtă se identifică pe piaţă exclusiv prin intermediul numelui comercial B., cât timp pârâta nu a dovedit că serviciile sunt oferite sub o altă denumire. O dovadă clară în acest sens o reprezintă numele de domeniu înregistrat de către pârâtă, singura modalitate prin care consumatorii pot face deosebire între produsele sau serviciile acesteia de cele ale altor comercianţi.
Faţă de aceste susţineri ale recurentei, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a analizat dacă oferta de comercializare a unor produse similare celor pentru care marca reclamantei este înregistrată, provenind de pe site-ul de internet, reprezintă o utilizare „pentru produse” sau „pentru servicii”.
Pe lângă faptul că, astfel cum s-a menţionat anterior, instanţa de apel nu a analizat pretenţiile reclamantei prin prisma numelui de domeniu, este de reţinut că, în jurisprudenţa CJUE, relevată în mod corect prin motivele de recurs, s-a arătat constant că expresia „pentru produse sau servicii” identice cu cele pentru care marca este înregistrată, cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Directivă și în art. 9 alin. (1) lit. a) din Regulamentul mărcii comunitare, privește, în principiu, produsele sau serviciile terțului care utilizează un semn identic cu marca şi că acţiunile enumerate în aceste norme constituie utilizări pentru produse sau servicii, inclusiv oferirea spre vânzare a produselor sau a serviciilor sub semnul respectiv, utilizarea semnului în documentele de afaceri și în publicitate (hotărârea din cauzele conexate C-236/08 şi 238/08 Google France, paragrafe 60-61, cu jurisprudenţa indicată, în special hotărârile din cauzele C-206/01 Arsenal Football Club și C-48/05 Adam Opel).
Anunţul analizat conţine nu numai o ofertă de comercializare a produselor similare cu cele pentru care mărcile reclamantei au fost înregistrate (în special lubrifianţi industriali, uleiuri auto), dar şi prezentarea serviciilor prestate de către pârâtă. Or, conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, prin „publicitate” se înţelege „orice formă de prezentare a unei activităţi comerciale, industriale, artizanale sau liberale, în scopul promovării vânzării de bunuri ori servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi şi obligaţii”.
Ca atare, anunţul reprezintă şi o formă de publicitate în privinţa activităţii pârâtei, în scopul promovării vânzării produselor şi a serviciilor prestate,care echivalează cu o utilizare pentru produse şi/sau servicii.
În absenţa indicării unui alt semn sub care se comercializează produsele promovate şi oferite spre vânzare, se prezumă că aceste acte se desfăşoară chiar sub numele comercial, revenind pârâtei sarcina de a proba că, în realitate, a comercializat produse sau servicii sub o altă denumire.
În raport de conţinutul noţiunii de „utilizare pentru produse” sau „pentru servicii” şi al sarcinii probei, instanţa de apel a înlăturat, în mod greşit, anunţul în discuţie ca nefiind un mijloc de probă relevant în analiza pretenţiilor întemeiate pe dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998.
Cât priveşte cerinţele de aplicare a prevederilor art. 39 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, prin motivele de recurs s-a susţinut că, în virtutea renumelui mărcilor Mobil ale reclamantei, prezenţa pe piaţă a terţului sub o denumire cvasi-identică pentru servicii de comercializare a unor produse identice cu cele pentru care mărcile sunt înregistrate poate induce consumatorului ideea unei false legături între serviciile furnizate sub semnul B. şi titularul mărcilor sau chiar între reclamantă şi pârâtă.
Susţinerile recurentei relevă în mod corect elemente ce interesează aplicarea normelor respective, astfel cum au fost conturate în jurisprudenţa CJUE, la care s-a făcut trimitere prin motivele de recurs.
Astfel, în sensul art. 6 alin. (1) lit. a) din Directivă [corespunzând art. 39 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998], folosirea numelui comercial de către terţ nu este conformă bunelor practici din domeniul comercial dacă ar putea da impresia consumatorului că există o legătură comercială între terţ şi titularul mărcii şi dacă terţul este conştient de acest efect. De asemenea, ar trebui să se ţină cont de eventualul renume al mărcii, de care terţul ar putea profita pentru comercializarea produselor sale (de exemplu, hotărârile din cauzele C-63/97 BMW, paragrafe 51 şi 52; C-245/02 Anheuser-Busch, paragrafe 82 şi 83).
Din considerentele deciziei nu rezultă aplicarea legii din această perspectivă, astfel încât nu poate fi cercetată legalitatea deciziei pe acest aspect, urmând ca susţinerile recurentei să fie analizate cu ocazia rejudecării apelului, inclusiv susţinerea privind autoritatea de lucru judecat a aprecierii primei instanţe asupra renumelui mărcilor reclamantei.
În condiţiile în care ambele considerente pe care decizia recurată a fost fundamentată au fost infirmate prin prezenta decizie, pentru aplicarea greşită a legii, nu se poate cerceta în cadrul recursului dacă înscrisurile ataşate cererii de recurs sunt apte să susţină pretenţiile reclamantei în limitele motivelor cererii de chemare în judecată - şi, deci, să fie analizate ca atare - ori, dimpotrivă, relevă motive noi în legătură cu utilizarea de către pârâtă a semnului Mobil, respectiv prin elementul grafic particular şi prin menţionarea chiar a mărcii Mobil alăturată calităţii pârâtei de importator şi distribuitor al produselor purtând marca.
Urmează ca acest aspect să fie evaluat de către instanţa de apel, în cadrul rejudecării, după punerea sa în discuţia părţilor şi dezbaterea sa în contradictoriu.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte a admis recursul pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. şi, în aplicarea art. 497 C.proc.civ., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.