Decizia nr. 2052/2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 23 noiembrie 2007 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. din România pentru anularea Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 54/2007 și obligarea pârâților la despăgubiri mai mari și la daune morale.
În motivarea cererii reclamantul a susținut că, pentru terenul expropriat, în suprafață de 680,54 mp, situat în Comuna M., Județul Ilfov, nr. cadastral 1155B/2 a primit o despăgubire de 28 Euro/mp în vreme ce prețul zonei este de 350 - 400 Euro/ mp
Prin Sentința civilă nr. 1.887 din 07 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantului A., pârâtul fiind obligat la plata sumei de 109.000 de euro, echivalent în lei, la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale pentru terenul expropriat. Instanța a anulat hotărârea de Stabilire a despăgubirilor nr. 54/2007 prin care reclamantului i se acordaseră despăgubiri totale în valoare de 10.055 de Euro.
Împotriva sentinței menționate au declarat apel Ministerul Public și pârâtul Statul Român - reprezentat de B. SA, iar prin Decizia civilă nr. 318 din 02 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelurile ca nefondate.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs Ministerul Public.
Prin Decizia civilă nr. 2.166 din 12 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul, decizia pronunțată în faza apelului fiind casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Instanța de recurs a reținut că decăderea pârâtului din dreptul de administrare a probei constând în expertiză de evaluare a terenului a fost aplicată în mod greșit de către instanța de apel.
Rejudecând apelurile declarate de Ministerul Public și B., Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat Decizia civilă nr. 33 din 21 ianuarie 2015 prin care, după administrarea unei noi expertize, a schimbat în parte sentința atacată, stabilind valoarea despăgubirilor datorate de pârâta B., reclamantului, la suma de 70.776 de euro, reprezentând contravaloarea terenului expropriat, la data exproprierii, având în vedere suma de 104 euro/ mp.
Împotriva deciziei pronunțată în faza apelului a declarat recurs pârâta B., iar prin Decizia civilă nr. 1.267 din 14 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, recursul a fost admis .
Instanța de recurs a casat decizia pronunțată în faza apelului și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, cu motivarea că instanța a stabilit valoarea terenului la o dată ulterioară celei la care terenul a fost expropriat, fiind legală stabilirea cuantumului despăgubirii la nivelul lunii octombrie 2007.
Rejudecând apelul, instanța a dispus efectuarea unei noi expertize, iar prin raportul efectuat de experții C., D. și E., valoarea terenului expropriat la data de 29 octombrie 2007 a fost stabilită la suma de 91.124 de euro, 134 de euro/mp.
Prin Decizia civilă nr. 293A din 22 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă - în opinie majoritară - a admis apelurile declarate de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și apelanta-pârâtă B. SA - F., în numele Statului Român împotriva Sentinței civile nr. 1.887 din 07 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2007, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..
A schimbat, în parte, sentința atacată și a redus cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului la suma de 91.124 de euro, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În pronunțarea acestei soluții, instanța de rejudecare, în opinie majoritară, a reținut că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită conform raportului de expertiză efectuat în faza apelului, acesta respectând condițiile impuse de instanța de casare, cu privire la data calculării despăgubirilor. Astfel, având în vedere că instanța de fond a stabilit despăgubirea datorată de pârâta B. la suma de 109.000 de euro, iar prin expertiza efectuată în faza apelului declarat de pârâta B. a fost stabilită o sumă mai mică a valorii terenului, respectiv aceea de 91.124 de euro, la data exproprierii, în baza art. 296 C. proc. civ. (1865) instanța a admis apelul declarat de pârâtă și a redus valoarea despăgubirilor stabilite de prima instanță la suma de 91.124 de euro, cu păstrarea tuturor celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.
Apărarea pârâtei B. potrivit căreia reclamantul nu a formulat o cale de atac împotriva unei hotărâri anterioare, prin care s-a stabilit în favoarea sa o despăgubire mai mică, respectiv de 70.776 de euro, ceea ce denotă că a fost de acord cu această despăgubire, astfel încât potrivit art. 27 pct. 2 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea nu poate fi mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, a fost respinsă.
Conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/2004 despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. În contextul legal menționat, neexercitarea de către expropriat a unei căi de atac nu este echivalentă cu manifestarea sa liberă de voință sub aspectul stabilirii valorii despăgubirilor. Astfel, achiesarea reclamantului la o valoare de 70.776 de euro prin neexercitarea unei căi de atac nu poate fi speculată în scopul micșorării valorii despăgubirilor în prezentul proces, în condițiile în care reclamantul, în calitate de expropriat, a solicitat o despăgubire de 120.447 de euro prin concluziile scrise depuse în faza judecării fondului cauzei, în fața primei instanțe. Instanța a reținut că legea la care face referire apelanta B. se referă la suma solicitată de expropriat și nu la o sumă la care acesta a achiesat, implicit, sub presiunea unui proces îndelungat, prin neexercitarea unei căi de atac. Rezultă că, achiesarea sau acceptarea unei situații de fapt, în condițiile existenței unui proces, nu sunt echivalente cu "o solicitare" a expropriatului, or legea se referă la o solicitare și nu la o achiesare, instanța observând o mare diferență între cele două noțiuni juridice.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs B. din România S.A., în numele Statului Român.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că instanța de apel a acordat despăgubiri în cuantum de 91.124 euro (134 euro/mp) pentru terenul expropriat în suprafață de 680,54 mp situat în localitatea M., susținând că, prin pronunțarea acestei decizii, instanța a încălcat principiul non reformatio in pejus, prevăzut de art. 296 C. proc. civ. conform căruia apelantului nu i se poate crea, în propria cale de atac, o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată, situație aplicabilă și în cazurile prevăzute de art. 315 C. proc. civ. referitoare la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, întrucât dispozițiile art. 296 sunt aplicabile în mod corespunzător, aspect reținut corect în opinia minoritară.
Consideră că prin stabilirea valorii de 91.124 euro (134 euro/mp) aferentă terenului expropriat, cuantum stabilit în cadrul rejudecării apelului, după casarea Deciziei civile nr. 33 A din 21 ianuarie 2015 (instanța stabilind o despăgubire în cuantum de 70.776 euro), precum și obligarea Statului Român prin B., la plata unei sume mai mari decât cea prevăzută în decizia civilă atacată, instanța a înrăutățit situația apelantului-pârât în propria cale de atac.
S-a mai invocat nelegalitatea deciziei atacate și din perspectiva motivului de recurs înscris în art. 304 pct. 6 C. proc. civ. considerând că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, având în vedere că procesele care au ca obiect contestarea cuantumului despăgubirilor aferente exproprierii se judecă respectând prevederile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Evocând dispozițiile art. 27 pct. 2 din lege care stipulează că: "despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată" și având în vedere că intimatul - reclamant nu a formulat apel împotriva Deciziei civile nr. 33 A din 21 ianuarie 2015 pronunțata de Curtea de Apel București care a stabilit despăgubirea la suma de 70.776 euro (echivalent în lei la data plații), recurenta consideră că stabilirea sumei de 91.124 euro prin Decizia civilă nr. 293 A din 22 aprilie 2016, instanța a acordat intimatului - reclamant o sumă mai mare decât a solicitat.
Recurenta solicită admiterea cererii de recurs, modificarea deciziei atacate în sensul stabilirii sumei de 70.776 euro, ca sumă corectă ce trebuie acordată ca despăgubire aferentă exproprierii, conform Deciziei civile nr. 33 A din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București.
Examinând decizia atacată, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursul formulat este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:
Cu titlu preliminar, trebuie observat că deși recurentul-pârât a arătat că își întemeiază, în drept, cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., criticile formulate de acesta nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece vizează, în fapt, dar sub o altă argumentare, greșita aplicare a dispozițiilor art. 295 alin. (1) și art. 296 C. proc. civ., ceea ce face aplicabil cazul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.
În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul Statul român, prin B. SA - F. a dezvoltat critici prin care a susținut nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva încălcării principiului non reformatio in pejus, principiul care se referă la neagravarea situației în propria cale de atac, consacrat în art. 296 teza a II-a C. proc. civ.
Potrivit acestui principiu, în cazul casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, drepturile recunoscute în beneficiul părții care a declarat recurs prin hotărârea recurată, doar de către aceasta, rămân dobândite în raport cu partea care, prin neatacarea hotărârii, le-a acceptat ca atare. Într-adevăr, este posibil ca situația părții să poată fi înrăutățită în cazul în care și partea adversă a exercitat calea de atac, însă numai dacă aceasta a fost admisă.
Totodată, în conformitate cu principiul enunțat, instanța care rejudecă litigiul după casare deși are libertatea de apreciere a situației de fapt, însă, prin hotărârea dată, nu poate înrăutăți situația părții care a obținut casarea. Prin urmare, părții căreia i s-a admis recursul nu i se poate agrava propria situație la rejudecarea fondului după casare, deoarece această rejudecare are loc tocmai ca efect al admiterii recursului acesteia.
Plecând de la aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte reține că în speță, în primul ciclu procesual, respectiv prin Sentința civilă nr. 1.887 din 07 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 54 din 29 octombrie 2007 și procesul-verbal nr. 62 din 14 septembrie 2007 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local M. și a obligat pârâtul Statul român, prin B. la plata sumei de 109.000 de euro, echivalent în lei, la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale pentru terenul expropriat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Ministerul Public prin care a susținut că valoarea despăgubirilor stabilite de prima instanță nu este cea reală întrucât s-a stabilit pe baza ofertelor de vânzare de pe internet și ale agențiilor imobiliare, sentința fiind apelată și de pârâtul Statul Român, reprezentat de B. SA și întrucât apelul acestuia nu a fost motivat, instanța a procedat la examinarea apelului pârâtului în conformitate cu dispozițiile art. 292 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 318 din 02 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul Statul român, prin B. SA - F. și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței civile nr. 1.887 din 07 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a fost admis prin Decizia civilă nr. 2166 din 12 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, decizia recurată fiind casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de apel. În pronunțarea soluției, instanța de recurs a reținut aplicarea greșită de către instanța de apel a sancțiunii decăderii pârâtului din dreptul de administrare a probei constând în expertiză de evaluare a terenului și a casat hotărârea atacată pentru incidența motivului de casare înscris în art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În rejudecarea cererilor de apel, prin Decizia civilă nr. 33 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost admise apelurile declarate de pârâtul Statul român, prin B. și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, sentința atacată fiind schimbată în parte, în sensul stabilirii unei despăgubiri în sarcina pârâtului în valoare de 70.776 de euro (după administrarea unei noi expertize), reprezentând contravaloarea terenului expropriat, la data exproprierii, având în vedere suma de 104 euro/ mp.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român, prin B. SA. care a invocat pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii deoarece la întocmirea raportului de expertiză prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubiri suma 70.776 euro, comisia de experți nu a avut in vedere comparabile (contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2007) care să reflecte valoarea reală de tranzacționare a imobilelor la data efectuării transferul dreptului de proprietate (octombrie 2007), rezultând astfel un preț supraevaluat, datorită faptului că au fost folosite contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2008, 2009, 2010 și 2012.
Prin Decizia civilă nr. 1.267 din 14 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași curte de apel. Instanța de recurs a stabilit că, deși instanța de apel a dispus aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, în ceea ce privește momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat pe baza unor contracte de vânzare cumpărare încheiate ulterior acestui moment, ceea ce impune efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea valorii despăgubirii în raport de contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de data exproprierii, respectiv octombrie 2007.
În rejudecarea cauzei după casare, ca urmare a recursului declarat numai de pârâtul Statul Român, prin B. SA, instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize judiciare în conformitate cu îndrumările deciziei de casare, valoarea terenului expropriat la data de 29 octombrie 2007 fiind stabilită de comisia de experți la suma de 91.124 euro. Astfel, prin Decizia nr. 293A din 22 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelurile declarate de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și apelanta-pârâtă B. SA - F., în numele Statului român împotriva Sentinței civile nr. 1.887 din 07 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului la suma de 91.124 de euro, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Instanța de apel a apreciat că valoarea despăgubirilor stabilite conform raportului de expertiză efectuat în rejudecarea apelurilor respectă condițiile impuse de instanța de casare, precum și exigențele art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform cărora despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator, respectiv 10.055 euro și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, respectiv de 120.447 euro.
Verificarea legalității deciziei reculate relevă împrejurarea că, într-adevăr, art. 27 alin. (1) și 2 din Legea nr. 33/1994 stipulează că: "(1)Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. (2)Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".
Cu toate acestea, în contextul în care rejudecarea cererilor de apel formulate de pârât și Ministerul Public s-a realizat ca efect al admiterii recursului declarat doar de către pârâtului Statul Român, prin B. SA, rezultă că stabilirea unei despăgubiri în valoare de 91.124 de euro, cuantum majorat valorii de 70.776 euro stabilită prin Decizia nr. 33A din 21 ianuarie 2015 a Curții de apel București, secția a IV-a civilă, (ca urmare a admiterii apelului pârâtului, cât și a celui declarat de Ministerul Public în favoarea pârâtului) denotă împrejurarea că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, sens în care criticile pârâtului-recurent se vădesc a fi fondate.
În speță, procedând la în rejudecarea cererilor de apel, ca efect al casării dispuse în urma admiterii recursului declarat numai de pârât, instanța de apel, stabilind o despăgubire în sarcina pârâtului în valoare de 91.124 euro, a creat pârâtului Statul român, prin B. SA o situație mai grea în propria cale de atac, fiind obligat la plata unor despăgubiri mai mari decât cele stabilite în ultima decizie dată în soluționarea apelurilor, casată cu trimitere spre rejudecare, în recursul declarat doar de către Statul Român, prin B.
În legătură cu modul în care Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 33A din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a procedat la soluționarea cererilor de apel, în sensul admiterii apelurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Statul român, prin B. și a stabilirii unei despăgubiri pentru terenul expropriat la valoarea de 70.776 euro, reclamantul avea posibilitatea să formuleze recurs împotriva acestei decizii.
Prin neexercitarea de către reclamantul A. a drepturilor sale procesuale împotriva Deciziei civile nr. 33A din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă prin care i s-a stabilit dreptul la o despăgubire de 70.776 euro, acesta nu poate obține o despăgubire mai mare în rejudecare, chiar după casarea cu trimitere, în recursul declarat de partea adversă, cea care a declanșat exercitarea controlului judiciar și a generat premisa pentru desființarea deciziei. Or, în contextul incidenței acestor reguli și principii procesuale, nu poate fi primită apărarea intimatului-reclamant axată pe ideea potrivit căreia instanța nu ar avea posibilitatea de a se raporta la valoarea de 70.776 euro, ce a fost stabilită pe baza unui raport de expertiză întocmit contrar dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Pârâtul Statul român, prin B. SA nu poate fi sancționat prin pronunțarea unei hotărâri defavorabile în raport cu cea atacată, deoarece se opune principiului de drept procesual non reformatio in pejus reglementat de art. 296 C. proc. civ., care trebuie respectat, nu numai cu prilejul judecării căii de atac, ci și cu ocazia rejudecării după admiterea acesteia.
Date fiind aceste nereguli procedurale, Înalta Curte va constata nelegalitatea hotărârii atacate, aceasta fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii pe aspectele contestate și care atrage incidența motivului de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Drept urmare, în baza art. 312 alin. (1) și 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Statul român, prin B. SA - F. împotriva Deciziei nr. 293A din 22 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, va modifica în parte decizia atacată în sensul că va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 70.776 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea suprafeței de 680,54 mp teren situat în comuna M., județul Ilfov. Restul dispozițiilor deciziei atacate urmează a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta B. SA - F. în numele Statului Român, în calitate de expropriator, împotriva Deciziei nr. 293A din 22 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Modifică în parte decizia atacată. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 70.776 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea suprafeței de 680,54 mp teren situat în comuna M., județul Ilfov.
Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2016.
Procesat de GGC - ED