Decizia nr. 820/2017
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
1. Obiectul cauzei.
Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2013, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2013, reclamantele A. și B. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin primarul general, pentru ca în contradictoriu cu acesta și pe baza probelor administrate, instanța să pronunțe o hotărâre prin care să soluționeze pe fond notificarea din 24 iulie 2001, transmisă prin executor judecătoresc „C." privind imobilul situat în București, sector 2, format din teren în suprafața de 286,87 mp, și construcție în suprafață de 493,09 mp, reprezentând cota de 78,38% din imobil ce a fost naționalizat, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune fie restituirea acestuia în natura, fie acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, respectiv obligarea Municipiului București să transmită imediat și direct către D. Dosarul nr. x, aferent notificării din 24 iulie 2003, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză.
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (2)1 din Legea nr. 247/2005, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Municipiul București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării proceduri) administrative.
E. și F., în temeiul art. 61 alin. (1) și (2), art. 62 alin. (1) și (2), art. 64, art. 65 și art. 66 C. proc. civ., au formulat cerere de intervenție principală.
2. Judecata în primă instanță.
Cererea de intervenție principală formulată de intervenienții E. și F. a fost respinsă în principiu prin încheierea de ședință din 16 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2013.
Prin sentința civilă nr. 1482 din 27 noiembrie 015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația și a constatat calitatea de persoane îndreptățite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 a contestatoarelor cu privire ia cota de 78,38% din imobilul situat în București, sectorul 2, teren în suprafață de 369 mp și construcție; a obligat pârâtul să acorde despăgubiri sub formă de puncte în condițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, contestatoarelor; a obligat pârâtul să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București; a respins cererea de intervenție principală formulată de E. și F. și a obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu expert.
3. Judecata în apel;
Prin Decizia civilă nr. 784 din 17 noiembrie 20 i 6, Curtea de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca tardiv, apelul exercitat de numiții F. și E. împotriva încheierii de ședință din data de 16 septembrie 2014 și a sentinței civile nr. 1482 din 22 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul București.
4. Judecata în recurs. Completul de filtru.
Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, au formulai prezentul recurs intervenienții E. și F.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 17 ianuarie 2017, conform dovezii aflate la fila 5 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție și repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10).
Prin rezoluția completului de filtru din 18 ianuarie 2017, a fost dispusă comunicarea cererii de recurs intimaților A., B. și Municipiul București prin primar, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare.
Conform dovezii aflate la filele 15, 16, 17, recursul a fost comunicat celorlalte părți la data de 27 ianuarie 2017.
La data de 08 februarie 2017, intimatul Municipiul București prin primar a formulat întâmpinare, comunicată, conform dovezilor aflate la filele 26, 27, 28 și 29, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursurilor exercitate de intervenienții E. și F. în combaterea recursului, intimatul a arătat că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5, 6, 7 și 8 din Legea nr, 134/2010 privind C. proc. civ., instanța de apel pronunțând o hotărâre legală din punct de vedere al motivării acesteia și al dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constatând în mod corect tardivitatea exercitării apelului.
La data de 17 februarie 2017, recurenții intervenienți E. și F. au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul Municipiul București prin Primar, prin care au fost reluate criticile de nelegalitate ale deciziei recurate.
La data de 15 februarie 2017, intimatele A. și B. au formulat întâmpinare, prin avocat Toia Petrică, conform împuternicirii aflate la fila 34, comunicată, așa cum reiese din. dovezile aflate la filele 39, 40 și 41, prin care au invocat excepția nulității recursului pentru neâcadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și excepția inadmisibilității căii de atac, raportat Ia dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și art. 7 din Legea nr. 76/2012.
La data de 27 februarie 2017, recurenții intervenienți E. și F. au formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimatele A. și B. prin care au solicitat instanței respingerea excepției inadmisibilității căii de atac, motivat de făptui că încălcarea normelor de procedură civilă poate fi invocata oricând.
Constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 15 coroborate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of., Partea I, nr. 89 din 12.02,2013, magistratul asistent raportor a trecut la întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului exercitat de recurenții reclamanți, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 29 martie 2017, conform dovezilor aflate la filele 61-65, care nu au depus puncte de vedere la raport.
La termenul din 17 mai 2017, completul de filtru a rămas în pronunțare asupra admisibilității în principiu a recursului, din perspectiva legalității căii de atac, cu privire la care reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "(1) Instanța va comunica părților cererea de intervenție și copii de pe înscrisurile care o însoțesc. (2) După ascultarea intervenientului și a părților, instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu a intervenției, printr-o încheiere motivată. (3) încheierea de admitere în principiu mi se poate ataca decât odată cu fondul. (4) încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este mimai apelul, daca încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai recursul la instanța, ierarhic superioară, în cașul în care încheierea a fost pronunțata în apel. Dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanței competente să soluționeze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului. întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cei mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii principale se suspendă până ia soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție"
N.C.P.C. stabilește regimul juridic al încheierii de admitere în principiu. Potrivit textului legal, numai încheierea prin care se admite în principiu cererea de intervenție, poate fi atacată odată cu fondul. în cazul respingerii cererii de intervenție, încheierea pronunțată poate fi atacată numai cu apel, dacă a fost pronunțată de instanța de fond, și numai cu recurs, în situația în care a fost pronunțată de instanța de apel, în termen de 5 zile, termen care curge de la pronunțare, pentru partea prezentă, și de la comunicare, pentru cea lipsă.
Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 2/2013, se observă că legiuitorul român a stabilii că împotriva încheierilor prin care a fost respinsă cererea de intervenție, se poate exercita numai apel, daca încheierea a fost data în primă instanță.
În cauza pendinte, se reține că cererea de intervenție principală a fost formulată în primă instanță, în fața Tribunalului București, de către F. și E. și soluționată prin încheierea din 16 septembrie 2014, în sensul respingerii acesteia.
Prin sentința civilă nr. 1482 din 27 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea de intervenție principală formulată de numiții F. și E.
Prin Decizia civilă nr. 784 din 17 noiembrie 2016, și care face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca tardiv apelul exercitat de numiții F. și E. împotriva încheierii de ședință din data de 16 septembrie 2014 și a sentinței civile nr. 1482 din 27 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, reținând că soluția de respingere a cererii de intervenție a fost preluată doar în mod formal în decizie și că aceasta nu schimbă modul și termenul în care poate fi atacată soluția de respingere a cererii de intervenție, aplicarea dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., impunându-se cu prioritate.
Pe de altă parte, conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, unitatea deținătoare are obligația de a se pronunța în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivii, art. 23, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
De asemenea, același act normativ a reglementat dreptul persoanei îndreptățite să atace decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competența curții de apel.
Litigiul pendinte este guvernat de dispozițiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, fiind declanșat după intrarea acestuia în vigoare, respectiv la 19 aprilie 2013. Obiectul cauzei este reprezentat de restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii, în condițiile legii speciale nr. 10/2001, pentru imobilul situat în București, sector 2, format din teren în suprafață de 286,87 mp, și construcție în suprafață de 493,09 mp, reprezentând cota de 78,38% din imobil ce a fost naționalizat, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, respectiv obligarea Municipiului București să transmită D. Dosarul nr. x, aferent notificării din 24 iulie 2001.
Se constată că potrivit dispozițiilor legale redate, împotriva sentinței pronunțate de tribunal, ca instanță de fond, în litigiile având ca obiect restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii, pentru imobile preluate în mod abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, poate fi exercitată numai calea de atac a apelului, conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menționează că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ» aceasta va fi supusă numai apelului ia instanța ierarhic superioară, dispozițiile alin. (1) fiind incidente și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată eu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.
Așadar, în raport de textele legale citate, se reține că, în speță, calea de atac care poate fi exercitată împotriva sentinței pronunțate de tribunal, prin care a fost soluționată cererea de chemare în judecată formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, este numai apelul, care a fost, de altfel, soluționai, definitiv, de Curtea de Apel București, prin Decizia civilă nr. 784/A din 17 noiembrie 2016, și care face obiectul prezentei căi de atac.
Este adevărat că în ceea ce privește cererile de intervenție, legiuitorul român a reglementat prin dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul aplicabil fondului cauzei, căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluției pronunțate de către instanță cu privire la aceasta, așa cum reiese din prevederile art. 64 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Se constată însă că intervenienții au epuizat căile de atac, reglementate de legiuitor, ce pot fi exercitate împotriva soluțiilor pronunțate cu privire la cererea de intervenție principală, instanța analizând, prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, legalitatea și temeinicia soluției pronunțate cu privire la aceasta, prezenta cale de atac fiind exercitată împotriva deciziei curții de apel, care, potrivit dispozițiilor legale amintite, este exceptată de ia controlul de legalitate de către instanța de recurs.
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacata o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie tăcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că recurenții intervenienți au fost asistați în faza procesuală a recursului de o persoană specializată în domeniul juridic. Prin urmare. reiese ca aceștia au beneficiat în această fază procesuală, ca și în etapele procesuale anterioare, conform împuternicirii aflate la fila 44 a Dosarului nr. x/3/2013 al Tribunalului București, volumul ii, de asistență juridică de specialitate, o necunoaștere a dispozițiilor procedurale neputând fi invocată în acest context. legea acordând avocaților prezumția de specialiști ai dreptului.
Văzând conținutul dispozițiilor art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) Iit. h), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. In cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ort se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare. ", având în vedere că inadmisibilitatea căii de atac, reprezintă o excepție procesuală de procedură, absolută și peremptorie, care împiedică analiza oricăror alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. invocată prin întâmpinare precum și analiza motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc de către instanța de recurs.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienții E. și F. împotriva Deciziei civile nr. 784/A din 17 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienții E. și F. împotriva Deciziei civile nr. 784/A din 17 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se va comunica părților, în temeiul dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.