Decizia nr. 878/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 octombrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ, sub nr. x/118/2011, reclamanții A. și B. au solicitat, în temeiul Legii nr. 255/2010, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C. - CN D. SA, desființarea Hotărârii nr. 59 din 09 iunie 2011, obligarea pârâtului la exproprierea și a zonelor de protecție aferente autostrăzii sau variantei de ocolire și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 80 euro/mp pentru întreaga suprafață expropriată și a zonelor de protecție, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, s-a susținut, în esență, că valoarea de 12.301 lei cât a oferit expropriatorul pentru suprafața expropriată de 723 mp teren situat în localitatea Agigea nu reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, fiind cu mult inferioară celor oferite de expropriator ori obținute în urma contestărilor în justiție pentru parcele de teren învecinate.
În plus, așa cum rezultă din adeverința din 13 aprilie 2011 a Primăriei Agigea, parcela de teren expropriată face parte din intravilanul localității Agigea, aspect neavut în vedere de expropriator și care aduce un plus de valoare terenului. Evaluarea lotului de teren expropriat trebuie să țină cont de faptul că restul de proprietate devine inutilizabil pentru proprietar, astfel că trebuie să fie acordată o despăgubire și pentru îmbucătățirea, izolarea și scăderea atractivității restului de teren rămas neexpropriat. În plus, date fiind restricțiile legale impuse pentru zonele de protecție a autostrăzii - cum ar fi interdicția de a executa construcții, împrejmuiri sau plantații - care fac ca porțiunea de teren afectată acestor zone să fie inutilizabilă, în temeiul art. 24 din Legea nr. 33/1994, solicită exproprierea și a porțiunilor de teren din proprietatea lor afectată acestor zone.
Prin încheierea din 07 decembrie 2011 s-a constatat natura civilă a litigiului și s-a înaintat cauza spre competentă soluționare, secției I civilă, a Tribunalului Constanța, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. x/118/2011*.
Prin sentința nr. 4216 din 13 noiembrie 2013, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a admis în parte contestația și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 300 lei, reprezentând despăgubiri suplimentare celor stabilite prin Hotărârea nr. 59 din 09 iunie 2011, respingând celelalte cereri, ca nefondate.
În adoptarea soluției, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, că suprafața de teren expropriată face parte dintr-o suprafață mai mare, de 4.815 mp, din care doar suprafața de 2.500 mp se află în intravilan, la limita cu extravilanul com. Agigea, iar porțiunea expropriată constituie teren intravilan, cu destinația și utilizarea la data exproprierii de teren arabil atât pentru suprafețele de teren extravilane, cât și pentru cele intravilane.
Făcând aplicare dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, tribunalul a validat opinia minoritară a comisiei de experți desemnată să realizeze expertiza judiciară de evaluare a terenului expropriat și a eventualelor prejudicii aduse proprietarilor, ca fiind singura care răspunde cerințelor legale prin utilizarea de comparabile constând în tranzacții efective; aceasta, în opoziție cu opinia majoritară care au stabilit valoarea terenului expropriat ca fiind superioară celei oferite de expropriator, însă pe baza ofertelor de vânzări obținute din publicații locale ori de pe internet.
Prima instanță a înlăturat, ca nefiind corespunzătoare analizei, și comparabilele propuse de reclamanți, respectiv o promisiune de vânzare-cumpărare privind un teren învecinat referitoare la o suprafață compactă de teren de 4,4 ha, care a fost încheiată cu trei ani în urmă de emiterea hotărârii de expropriere și care nu reprezintă o tranzacție efectiv încheiată sau sumele stabilite ca despăgubiri într-un alt dosar de instanță, nesoluționat însă irevocabil.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin expropriere, s-a observat că raportul de evaluare administrativă nu l-a avut în vedere și că acesta constă, potrivit opiniei majoritare a experților judiciari, în consecințele decurgând din secționarea proprietății reclamanților, respectiv în îngreunarea accesului la restul de teren rămas, prejudiciu care a fost evaluat la suma de 300 de lei și despre care s-a apreciat că se cuvine a fi acordat reclamanților.
Întrucât zonele de protecție, potrivit legii, rămân în afara coridorului de expropriere, s-a apreciat că expropriatorul nu ar putea fi obligat, după cum au pretins reclamanții, la exproprierea acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâtul Statul Român prin C. - CN D. SA.
Prin Decizia nr. 89 din 23 septembrie 2015 Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul pârâtului Statul Român prin C. - CN D. SA, a schimbat sentința apelată și a respins acțiunea în întregime.
În esență, la adoptarea acestei soluții, curtea de apel a avut în vedere că expertiza judiciară administrată în apel nu a putut fi valorificată în proces deoarece experții s-au raportat exclusiv la comparabile vizând terenuri situate în intravilanul com. Lazu cu destinația construcții, deși instanța de apel a apreciat că nu sunt argumente de a reține că exact porțiunea de teren expropriată ar face parte din intravilan și că, oricum, destinația acesteia era de teren agricol. Comparând ea însăși cu valori din tranzacții efective pentru terenuri din extravilan, a concluzionat că valoarea despăgubirii oferită de expropriator este cu mult superioară rezultatului ce se obține pe această cale.
Nu există niciun prejudiciu cauzat prin parcelarea sau îngreunarea accesului, ci ambele loturi de teren rămase reclamanților au ieșire la câte un drum de exploatare, astfel că apelul pârâtului este întemeiat.
De asemenea, s-a apreciat că prima instanță a dat o dezlegare corectă în privința cererii reclamanților referitoare la solicitarea de obligare a pârâtului la exproprierea și a terenului destinat zonelor de protecție a autostrăzii, care trebuie să rămână în proprietatea aparținătorilor; în plus, în cazul concret dedus judecății, aceștia (reclamanții) nu suferă nicio limitare a dreptului lor dată fiind destinația agricolă a terenului (limitările vizând posibilitățile de exploatare prin construire și plantare).
Această decizie a fost completată ulterior prin Decizia civilă nr. 124 din 30 octombrie 2015 pronunțată de aceeași instanță, în privința dispozitivului, doar sub aspectul recunoașterii dreptului experților de a încasa onorariul de expertiză în valoare de 1.500 lei.
Prin Decizia nr. 591 din 17 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul reclamanților declarat împotriva Deciziei nr. 89 din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, care a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța de recurs a constatat că soluția casării se impune ca urmare a existenței unui motiv de ordine publică, anume nepronunțarea instanței de apel asupra apelului formulat de reclamanți - astfel cum rezultă din minuta și dispozitivul deciziei curții de apel. În acest mod, statuarea nu răspunde tuturor criticilor aduse soluției primei instanțe, pentru reclamanți fiind nesocotit principiul dublului grad de jurisdicție - ceea ce a pus instanța supremă în imposibilitate de a evalua, la rândul său, în controlul de legalitate, decizia recurată.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/118/2011**.
Prin Decizia nr. 139/C din 7 noiembrie 2016 pronunțată în rejudecare de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost admis apelul pârâtului, cu consecința respingerii acțiunii și a fost respins, ca neîntemeiat, apelul reclamanților.
În rejudecarea cauzei în apel s-a reamintit obiectul litigiului și conținutul solicitărilor reclamanților din cererea de chemare în judecată, dar și conținutul criticilor formulate în apel de toate părțile.
Statuând, cu prioritate, asupra posibilității persoanei expropriate de a solicita majorarea/micșorarea porțiunii afectate obiectivului de interes public al exproprierii, instanța de apel a reținut că o atare solicitare trebuie evaluată în cadrul legal incident speței, respectiv Legea nr. 255/2010 prin ale cărei dispoziții (art. 5 în forma în vigoare la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirii) se arată explicit că expropriatorul are obligația de a aproba prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a autorității administrației publice locale sau județene indicatorii tehnico-economici ai lucrării, pe baza documentației tehnico-economice aferente, amplasamentul lucrărilor, conform variantei finale a studiului de prefezabilitate, respectiv a variantei finale a studiului de fezabilitate, după caz, sursa de finanțare, precum și declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere.
Spre deosebire de prevederile art. 24 alin. ultim din Legea nr. 33/1994, în cadrul căreia instanța putea lua în discuție și solicitarea celui supus exproprierii de a se proceda la preluarea integrală a imobilului său, stabilind în mod corespunzător și despăgubirea, în procedura instituită prin Legea nr. 255/2010, elaborarea documentației tehnice și calcularea despăgubirilor datorate pentru imobilele afectate coridorului de expropriere constituie atributul exclusiv al expropriatorului.
S-a apreciat, în consecință, că este corectă opinia primei instanțe în sensul că zonele legale de protejare a drumului public (și care sunt necesare bunei funcționări și administrări a acestuia) nu sunt incluse în coridorul de expropriere, în raport de care se stabilește valoarea despăgubirii, dar că acest lucru permite evaluarea celei de-a doua componente a prejudiciului - anume daunele acordate reclamanților pentru limitarea exercițiului dreptului real asupra terenului rămas și afectat acestei destinații - dar nu justifică solicitarea, exprimată și în apel, de obligare a pârâtului de a modifica, prin extindere, indicatorii tehnici și de a include aceste suprafețe în coridorul de expropriere.
Astfel fiind, critica din apelul reclamanților, vizând necesitatea preluării integrale a terenului deținut din cauza pierderii valorice semnificative ori a dificultății aservirii lui unui scop imobiliar, a fost respinsă, ca nefondată.
Pentru a aprecia asupra corectei evaluări a terenului supus exproprierii, instanța de apel a procedat la clarificarea regimului său juridic, sub aspectul categoriei sale de folosință, date fiind, mai ales, solicitările făcute de reclamanți în rejudecarea cauzei, după casarea cu trimitere, de suplimentare a probatoriului, ca și de faptul că motivația hotărârii de primă instanță nu punctează explicit aceste elemente, care în realitate au conturat soluția.
S-a constatat că la momentul întocmirii tabelului privind pe proprietarii expropriați și a raportului de evaluare prevăzut de art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, parcela aflată în Unitatea Administrativ Teritorială Agigea, proprietatea reclamanților A. și B. a fost evaluată ca teren intravilan, cu toate că în documentația cadastrală imobilul figurează ca extravilan Agigea, sat Lazu, categoria de folosință A arabil.
Și în Hotărârea nr. 59 din 09 iunie 2011 a CN D. SA - Comisia de analiză se reține categoria extravilan pentru terenul în litigiu, în timp ce în întâmpinarea Statului român se afirmă că terenul supus exproprierii a făcut parte din intravilanul localității Agigea.
Pe baza analizei și observării probelor, curtea de apel a stabilit că situația imobilului fusese clarificată încă din fața instanței de fond, experții desemnați utilizând comparabilele apreciate ca similare categoriei de folosință a imobilului în litigiu, respectiv aceea de teren intravilan, astfel că niciuna dintre criticile dezvoltate în apel de părți nu s-a referit la acest aspect, singurele solicitări ale reclamanților fiind ca instanța să își însușească cea mai mare valoare de circulație generată de lucrările depuse în primă instanță (,,obligarea expropriatorului la plata de despăgubiri de 7,7 euro/mp’’).
Aplicând regula tantum devolutum quantum appelantum, cu privire la judecarea apelul reclamanților, și reținând că unicul motiv de reevaluare a probei cu expertiza judiciară solicitată de aceștia în apel l-a constituit jurisprudența creată în cauze apreciate ca similare, curtea de apel a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi expertize în apel prin care să se determine categoria de folosință a ternului expropriat.
În ceea ce o privește, instanța de apel a reținut că, în cauză, a operat exproprierea unui teren intravilan, aflat însă în vecinătatea celui extravilan, pentru care nu a fost adoptat decât preliminar un Plan Urbanistic General prin Hotărârea Consiliului Local Agigea nr. 151/2009, nefiind făcută dovada existenței unui plan urbanistic zonal din care să rezulte potențialul de afectare pentru construcții cu caracter rezidențial. Opinia concordantă a experților desemnați de tribunal a fost aceea că singura destinație ce ar putut fi dată acestui teren este cea agricolă și in extremis cea de locație pentru o fermă agricolă, ceea ce impunea identificarea, în evaluare, a unor terenuri similare, iar nu a celor care beneficiau de utilități ori se constituiau deja în proximitatea celor rezidențiale și a căror valoare (inclusiv în raportul cerere-ofertă) era superioară terenului în litigiu.
Expertiza efectuată în fața instanței de apel la 22 iunie 2015 de către experții E. și F. a avut în vedere aceeași situație a imobilului, de teren aflat la limita intravilanului, fără utilități.
Susținerile apelanților reclamanți cu privire la obținerea, în alte litigii, de către proprietari învecinați, a unor valori mai mari pentru terenurile afectate de aceeași expropriere, au fost apreciate ca nefondate, întrucât evaluarea presupune luarea în calcul a unor factori individuali, care caracterizează fiecare proprietate; recunoașterea unei despăgubiri de 80 euro/mp în favoarea unei persoane juridice într-o altă speță s-a realizat pentru parcelă, deci nu a uneia limitrofe celei în litigiu și pentru rațiuni care vizau în mod particular afectarea unor spații ale entității expropriate;
datele reieșite dintr-o promisiune de vânzare-cumpărare din septembrie 2008, încheiate între persoane fizice și o societate comercială nu au nici o relevanță față de exproprierea intervenită în iunie 2011, antecontractul având în principiu același regim ca și ofertele de vânzare, el însuși neputând fi privit ca o tranzacție fermă și fără a avea în vedere elementele de ordin subiectiv care au generat înțelegerea (,,în scopul dezvoltării unui proiect industrial’’).
S-a arătat că nu este suficient să se probeze că alte imobile asupra cărora s-au purtat, de asemenea, litigii generate de procedura exproprierii au fost evaluate la despăgubiri mai mari, întrucât acest raționament ar înlătura teza expertizării valorii bunului conform standardelor internaționale de evaluare în fiecare caz în parte, conform Legii nr. 33/1994. Ceea ce au de stabilit instanțele nu se rezumă la determinarea unei echipolențe între despăgubirile acordate unora dintre proprietarii expropriați și cele aflate încă în litigiu. A fost înlăturată ca nejustificată acuza unui tratament inegal aplicat unor persoane aflate în aceeași situație juridică întrucât legea permite și chiar obligă la determinarea valorii fiecărui teren expropriat în raport de elemente obiective și adecvate.
Apreciind că, între probele administrate în toate etapele judecării litigiului, singura lucrare care răspunde obiectivelor impuse de lege a fost cea depusă în primul ciclu procesual, în apel, de către experții E. și F. - care și-au întemeiat concluziile pe tranzacții efective realizate în etapa exproprierii și care, deși au pornit de la premisa că imobilul este extravilan, au procedat la compararea datelor terenului în litigiu cu cele regăsite pentru imobile apreciate ca similare(intravilane), identificate în aceste contracte - curtea de apel a înlăturat expertiza ce conține opinia expertului (din apel) Aragea Isabela, ca și pe cele efectuate în cursul judecății de fond, întrucât au luat în calcul oferte aflate pe piață, iar nu tranzacții efective.
În pofida acestei aprecieri, instanța de apel a înlăturat și această probă ca neconcludentă, arătând că, deși ajunge la concluzia corpului de experți evaluatori care și-au prezentat lucrarea cu opinie majoritară în fața instanței de fond și care s-a bazat pe oferte din piață, ea nu reflectă o evaluare în acord cu regimul juridic avut la data preluării bunului.
Reținând că probele administrate nu au fost în măsură să contrazică evaluarea făcută la data exproprierii, cererea reclamanților de acordare a sumei corespondente unei valori de circulație de 7,7 euro/mp se impune a fi respinsă ca nefondată.
Cât privește apelul formulat de stat, prin CN D. SA, singurele sale critici au vizat acordarea suplimentară a sumei de 300 lei cu titlu de daune reieșite din punerea în dificultate a celui expropriat în a-și utiliza loturile rămase (ca urmare a secționării terenului).
Critica a fost găsită întemeiată întrucât instanța de fond nu a clarificat prin argumentele sale cum a fost calculată această sumă adițională, iar în apel expertiza Aragea a calculat aceste daune prin raportare la prețul mediu la grâu pe anul 2011, fără a se stabili dacă acest lot era afectat producției agricole.
Daunele cerute ar fi trebuit însă probate în raport de aspecte obiective, cuantificabile, iar nu prezumate, simpla împrejurare că parte din acest imobil se mai află în proprietatea reclamanților neputând presupune că această secționare creează pierderi însemnate pentru reclamanți.
De asemenea, s-a avut în vedere că în cuprinsul contestației formulate, reclamanții nu au invocat un prejudiciu generat prin punerea în imposibilitate de a se deplasa între loturile rămase ori pin pierderea financiară adusă de recolta nerealizată, ci doar au cerut exproprierea totală, pentru maximizarea valorii despăgubirii ce ar fi putut fi obținută în acest mod.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamanții A. și B., formulând următoarele critici de nelegalitate a hotărârii de apel, critici ce au vizat exclusiv dezlegările date în privința cuantumului despăgubirii acordate:
- Soluția instanței de apel nu a ținut cont de valoarea terenului expropriat, determinată în mod corect prin expertiza administrată la 12 iunie 2013, de 7,7 euro/mp, expertiză ce a utilizat metoda comparației directe, la momentul la care a operat transferul dreptului de proprietate.
Valoarea superioară a terenului expropriat față de cuantumul despăgubirii oferită de expropriator a fost demonstrată, potrivit recurenților-reclamanți, cu o serie de înscrisuri existente la dosarul cauzei, care atestau despăgubiri mult mai mari acordate în situații similare, și pe care instanța de apel le-a înlăturat nejustificat. În acest sens, recurenții evocă Hotărârea nr. 3953/2013 pronunțată de către Tribunalul Constanța (pentru un teren similar din aceeași zonă, în aceeași unitate administrativ-teritorială, prin care s-a stabilit o despăgubire de 51,68 euro/mp la un curs de 4,35 lei/euro), promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată din 25 septembrie 2008 de către B.N.P., G. (încheiată între H. și I. și SC J. GmbH, în care era prevăzut un preț de vânzare mediu de cca 67 euro/mp, în condițiile în care terenul era situat în extravilan la momentul încheierii promisiunii), încheierea din 03 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2010 (prin care instanța a stabilit că valoarea justă a despăgubirii pentru parcela situată în apropierea terenului reclamanților, este de 80 euro/mp), Decizia nr. 44/C din 11 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/118/2011 (cu o valoare a despăgubirii de 20 euro/mp), hotărârea irevocabilă pronunțată în Dosarul nr. x/118/2012 (prin care vecinilor reclamanților, pentru un lot fără acces direct la drum, cu o formă și o poziție mai defavorabilă decât a reclamanților, s-a acordat o despăgubire de 20 euro/mp), contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 noiembrie 2010 de către B.N.P.A., K. (prin care Statul Român, prin C. a achiziționat suprafața de 1.108 mp la prețul de 152.167 lei, adică 32,9 euro/mp), contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 31 martie 2011 de către același birou notarial, prin care aceeași parte a achiziționat suprafața de 5013 mp la prețul de 688.457,70 lei, adică 32,9 euro/mp, centralizatorul rapoartelor de evaluare întocmite la data de iunie 2010 pentru toate cele 15 terenuri achiziționate de către Statul Român, prin C. (în care se menționează ca cel mai mic preț determinat de evaluatorii numiți de Statul Român ca fiind suma de 32,9 euro/mp), grila notarilor publici pentru anul 2011 pentru localitățile Cumpăna, Lazu și Agigea ( ce indică valorile minime pentru terenurile intravilane din localitatea Lazu, respectiv, pentru zona B-20 euro/mp, iar pentru zona C-25 euro/mp).
În plus, susțin recurenții, parcela face parte din intravilanul localității Agigea, după cum rezultă din adeverința din 13 februarie 2011 emisă de Primăria Agigea (probă, de asemenea, înlăturată nejustificat de instanța de apel) aspect de natură să aducă un spor de valoare substanțial terenului.
Procedând astfel, instanța de apel a lipsit de conținut principiul despăgubirii fostului proprietar cu valoarea reală a imobilului și a încălcat dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin aplicarea unui tratament juridic diferit unor persoane aflate în situații identice și respingerea cererii de probatorii formulate de către reclamanți după casarea cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel a încălcat, de asemenea, art. 14 din Convenție.
Instanța de apel nu a luat în considerare faptul că atât terenul expropriat, cât și terenul rămas în proprietate sunt situate în intravilanul localității, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, neacordând eficiență juridică adeverinței din 13 aprilie 2011 emisă de Primăria Agigea și pct. 70 din Anexa H.G. nr. 177/2011, înscrisuri din care rezultă categoria de folosință a terenurilor în discuție, ca fiind aceea de terenuri intravilane.
Afirmând și faptul că statul, în calitate de expropriator, ar fi trebuit să asigure o legislație și proceduri legale predictibile, ușor de aplicat și interpretat atât în ceea ce privește modalitatea de expropriere, cât și determinarea categoriei de folosință a terenurilor expropriate, recurenții au cerut aplicarea principiului in dubio pro reo, în raport de care au susținut că instanța de apel era obligată să administreze toate probatoriile necesare pentru determinarea corectă a situației juridice a terenului și pentru acordarea unei despăgubiri juste și echitabile.
- prin hotărârea adoptată, instanța de apel nu a ținut cont de faptul că terenul expropriat face parte dintr-o suprafața mai mare, întregul lot fiind expropriat parțial, operațiune care face ineficientă exploatarea acestuia, cu diminuarea valorii reale, având în vedere imposibilitatea construirii în vecinătatea autostrăzii sau în cazul construcțiilor edificate în apropierea autostrăzii, având în vedere distanța mică față de autostradă, ce va determina o slăbire a structurii de rezistenta a clădirilor amplasate pe terenul rămas în proprietate, astfel încât, avându-se în vedere amplasarea în zonă, utilitatea prezentă și posibilitățile de investiții viitoare prețul oferit de către expropriator este derizoriu.
Recurenții consideră că în evaluarea despăgubirii trebuie luat în calcul și faptul că, în urma exproprierii, restul lotului rămas devine inutilizabil pentru proprietar, atât ca poziționare, cât și ca posibilități de investiție, astfel încât nu mai are nicio valoare pentru proprietar, astfel că se impunea admiterea acțiunii și obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri de 7,7 euro/ mp, astfel cum se stabilise inițial prin raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe.
Prețul oferit de expropriator nu poate fi luat în considerare întrucât a fost determinat printr-un raport de evaluare la întocmirea căruia nu au fost respectate dispozițiile legale, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, potrivit cu care raportul de evaluare trebuia întocmit în baza expertizei actualizate de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din C. fisc. or deși aceasta reprezintă o norma imperativa evaluatorul nu a ținut cont de aceste dispoziții legale și a întocmit un raport de evaluare pe baza unor preturi solicitate de diverse persoane prin anunțurile din ziare.
Instanța de fond și cea de apel au ignorant prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, sub aspectul neacordării unei despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în cazul exproprierii parțiale, prejudiciu relevat și estimat, de asemenea, prin expertiza depusă la prima instanță, în opinie majoritară, ale cărei concluzii au fost înlăturate în mod netemeinic și nelegal atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., art. 274 C. proc. civ. recurenții solicitând obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 27 aprilie 2017, intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în lipsă.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând recursul formulat în raport de criticile de nelegalitate regăsite în cuprinsul acestuia, Înalta Curte apreciază asupra caracterului lor parțial întemeiat.
Examinând conținutul recursului în ordinea impusă de relevanța dezlegării elementelor litigioase ale litigiului, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor prin care s-a invocat ignorarea de către instanța de apel a regimului juridic al terenului expropriat, ca aparținând categoriei intravilan, neîncuviințarea probelor care ar fi permis reclamanților demonstrarea categoriei de folosință reale a acestuia ori cele prin care recurenții au tins să demonstreze apartenența terenului la intravilanul localității Agigea.
Este adevărat că, prin încheierea din 10 octombrie 2016, instanța de apel a respins reclamanților cererea de probatorii cu efectuarea unui nou raport de expertiză care să lămurească poziționarea administrativă a terenului în extravilanul sau intravilanul localității Agigea.
Însă instanța de apel și-a justificat măsura, pe de o parte reținând că situația categoriei de folosință a imobilului fusese clarificată încă din fața primei instanțe (în sensul că acesta este intravilan, fiind evaluat ca atare), iar, pe de altă parte reținând că judecata sa este guvernată de „principiul tantum devolutum quantum appellantum” și că apelanții-reclamanți nu au formulat nicio critică de apel privitoare la categoria de folosință a bunului. În plus, probele administrate la solicitarea reclamanților în cea dintâi judecată de apel, anterior casării dispuse în recurs, constând în efectuarea unei noi expertize evaluatorii, au fost administrate, fără ca reclamanții să formuleze obiecțiuni la raport.
Dar, ceea ce demonstrează caracterul nefondat al actualelor critici ale reclamanților legat de categoria de folosință a terenului litigios este chiar modul în care instanța de apel a evaluat acest element disputat al litigiului.
Subsecvent argumentării măsurii de respingere a probelor solicitate de reclamanți pentru clarificarea categoriei de folosință a terenului expropriat, se constată că instanța de apel a procedat ea însăși la evaluarea regimului juridic al acestuia pe baza probelor administrate, concluzionând că în cauză a operat exproprierea unui teren intravilan, aflat în vecinătatea celui extravilan, pentru care nu a fost adoptat decât preliminar un Plan Urbanistic General prin Hotărârea Consiliului Local Agigea nr. 151/2009.
De altfel, tocmai în considerarea categoriei de folosință de teren intravilan a imobilului expropriat instanța de apel a înlăturat concluziile expertizei judiciare administrate în cea dintâi etapă de judecare a cauzei în apel, în opinia majoritară, apreciind că aceasta ar fi neconcludentă pentru că nu ar reflecta o evaluare în acord cu regimul juridic al bunului de la data preluării prin expropriere (acela de teren intravilan) în condițiile în care s-a observat că cei doi experți au pornit de la premisa că terenul este extravilan.
Astfel fiind, se dovedesc străine judecății înfăptuite în apel criticile recurenților prin care aceștia au susținut fie că instanța ce a pronunțat hotărârea atacată a nesocotit categoria de folosință a terenului expropriat, fie că nu le-a permis clarificarea acestui aspect disputat al cauzei, respingând cererea de efectuare a unei noi expertize cu acest obiectiv.
Se dovedesc, totodată, lipsite de interes toate argumentele recurenților prin care aceștia au tins să demonstreze apartenența terenului expropriat, ca și a celui rămas în proprietate, la categoria de folosință intravilan, de vreme ce, în analiza elementelor de fapt ale cauzei, însăși instanța de apel a reținut ca atare această caracteristică a bunului expropriat.
În ceea ce privește analiza destinată determinării valorii de circulație a terenului expropriat, instanța de apel a statuat corect că judecata prezentei cauze nu poate fi rezumată la probarea situației altor imobile care, chiar situate în proximitatea celui în litigiu și asupra cărora s-au purtat, de asemenea, litigii generate de procedura exproprierii, au fost evaluate la valori mai mari, un atare raționament înlăturând teza expertizării valorii bunului conform standardelor internaționale de evaluare în fiecare caz în parte, conform dispozițiilor Legii nr. 33/1994. Curtea de apel a înlăturat, în mod justificat, din analiza sa, valorile indicate de reclamanți ale altor terenuri, reținând pertinent că evaluarea presupune luarea în calcul a unor factori individuali care caracterizează fiecare proprietate în raport de elemente obiective și adecvate și că judecata în litigiile de natura celui dedus judecății nu se rezumă la stabilirea unei echivalențe între despăgubirile acordate altor proprietari expropriați și cele aflate încă în litigiu.
Înalta Curte reține însă că, în cauza dedusă spre soluționare, instanța de apel chiar a dispus de o astfel de evaluare în raport de factori individuali, obiectivi și adecvați ce caracterizează proprietatea reclamanților supusă exproprierii, evaluare reprezentată de opinia majoritară a experților ce au efectuat expertiza în apel, în primul ciclu procesual al judecății, probă ce a fost apreciată de curtea de apel ca fiind singura lucrare care răspunde obiectivelor impuse de lege.
În pofida acestei evaluări pozitive a probei de către instanța de apel, ce a avut ca bază observația că cei doi experți (E. și F.) și-au întemeiat concluziile pe tranzacții efective realizate la data exproprierii (iar nu pe oferte, cum s-a întâmplat în cazul opiniei minoritare ce aparține expertului Aragea Isabela și care, pentru acest motiv, a fost înlăturată) și că, deși au pornit de la premisa că terenul este extravilan, au utilizat totuși comparabile similare - respectiv tranzacții cu terenuri intravilane - aceasta a fost înlăturată ca neconcludentă pentru motivul contradictoriu cum că nu reflectă o evaluare în acord cu regimul juridic avut la data preluării bunului.
Or, un astfel de argument este reținut în total dezacord cu propria apreciere a instanței de apel realizată anterior, în sensul că evaluarea celor doi experți constituie singura lucrare care răspunde obiectivelor legale și că, în pofida premisei greșite avute în vedere de aceștia, a categoriei de teren extravilan pentru subiectul de evaluat, comparabilele utilizate au fost similare din punct de vedere al categoriei reale de folosință a terenului expropriat, respectiv tranzacții cu terenuri intravilane.
Înlăturând, sub acest considerent contradictoriu, singura lucrare ce corespundea exigențelor legale, potrivit propriei aprecieri, instanța de apel a considerat, similar tribunalului, că reclamanții nu ar fi contrazis evaluarea terenului expropriat realizată în etapa administrativă a exproprierii, menținând soluția de respingere a cererii de chemare în judecată pe acest aspect.
Or, în circumstanțele arătate, se vădesc a fi întemeiate acele critici prin care recurenții au invocat nesocotirea de către instanța de apel a categoriei de folosință a terenului cu ocazia evaluării și a faptului demonstrării unei valori superioare a acestuia în raport cu despăgubirea oferită de expropriator.
Doar sub pretextul „protejării” evaluării terenului în raport de caracteristicile sale obiective reale, printre care și acela al categoriei de teren intravilan, instanța de apel a înlăturat ca neconcludentă evaluarea din opinia majoritară a experților din apel deși, prin utilizarea de comparabile similare - exclusiv terenuri intravilane, dar cărora le-au aplicat mai multe corecții - lucrarea realizată asigura conformitatea cu categoria de folosință a bunului, stabilită ca fiind aceea de teren intravilan, astfel după cum, de altfel, considerase și instanța de apel într-o primă teză.
Măsura adoptată de instanța de apel, menită să protejeze totuși interesele reclamanților în proces - care au susținut în permanență apartenența terenului expropriat la categoria intravilan și, de aici, a unei valori mai mari a despăgubirii - a afectat chiar drepturile acestora.
Astfel, concluzia ce a stat la baza adoptării soluției din apel a fost aceea a nedemonstrării unei valori superioare a terenului expropriat în raport cu despăgubirea oferită de expropriator, în condițiile în care acest aspect fusese demonstrat totuși printr-o lucrare științifică ce a utilizat comparabile de aceeași categorie de folosință cu a terenului subiect (intravilane) și care a stabilit o valoare a despăgubirii de 7,7 euro/mp (atât cât solicitaseră chiar reclamanții prin cererea de apel), în pofida aplicării unor corecții totale brute de 63% din prețul comparabilelor utilizate. Cel mult, instanța de apel putea înlătura corecțiile aplicate pentru categoria extravilan a terenului subiectiv, însă nu avea nicio justificare legală de a înlătura proba în întregul ei ca fiind neconcludentă, astfel după cum a procedat.
Deși reține că valoarea astfel determinată este identică cu cea din expertiza primei instanțe pentru validarea căreia pledaseră reclamanții în apel, instanța a înlăturat-o cu argumentul că nu reflectă regimul juridic al bunului de la data preluării sale, cu toate că, în fapt, corespundea acestei cerințe (dată fiind utilizarea comparabilelor intravilane) ori că, și astfel fiind, se dovedea a fi superioară celei oferite în faza administrativă a exproprierii, în care terenul fusese evaluat ca intravilan (potrivit celor stabilite tot de instanța de apel) și, în orice caz, în acord cu pretențiile reclamanților din apel.
Astfel fiind, sunt întemeiate criticile recurenților prin care au susținut că justa despăgubire care li se cuvenea pentru terenul expropriat este aceea de 7,7 euro/mp, respectiv de 23.225 lei, valoare ce a fost determinată prin raportul de expertiză, opinia majoritară, în faza judecății de apel, și care urmează a fi acordată acestora subsecvent admiterii recursului și modificării hotărârilor instanțelor de fond, fiind nerelevantă împrejurarea că, în solicitările lor, reclamanții s-au referit la această sumă ca fiind rezultată din raportul de expertiză din prima instanță, opinia majoritară (neavut în vedere de instanțe ca fiind realizat pe bază de oferte și nu de tranzacții efective).
Nu sunt însă întemeiate criticile recurenților relative la nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1995 sub aspectul acordării prejudiciului, care - așa cum s-a reținut în considerentele deciziei atacate - a rămas doar unul afirmat de către reclamanți, acesta neputând fi demonstrat efectiv ori justificat în mod pertinent și verosimil, simpla împrejurare a diminuării proprietății celui expropriat ori a fracționării restului de proprietate rămas neprezumând producerea unui prejudiciu, care este exclus când este asigurat accesul spre teren.
Producerea unui prejudiciu decurgând din pretinsa servitute de a nu construi/planta în aproprierea autostrăzii nu poate fi luată în discuție cât timp instanțele de fond au reținut că, deși terenul este intravilan, are destinația „arabil”, fără utilități.
În considerarea celor expuse anterior, reținând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat și va modifica în parte decizia atacată, în sensul că va admite și apelul declarat de reclamanți, va schimba în parte sentința nr. 4216 din 13 noiembrie 2013 a Tribunalului Constanța, secția civilă, prin aceea că îl va obliga pe pârât să plătească reclamanților suma de 23.225 lei reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
Deși prin cererea de recurs au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, reclamanții nu au făcut nici un fel de dovezi în privința acestora, motiv pentru care solicitarea lor nu a putut fi încuviințată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 139/C din 7 noiembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.
Modifică în parte decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamanți și schimbă în parte sentința nr. 4216 din 13 noiembrie 2013 a Tribunalului Constanța, secția civilă.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 23.225 lei reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2017.