Decizia nr. 920/2017
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2008, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2008, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata remunerației echitabile reprezentând drepturile conexe ale producătorilor de fonograme generate de radiodifuzarea fonogramelor tară licență neexclusivă de la A. în perioada februarie 2005 - în prezent, precum și la plata penalităților de întârziere și dobânda legală, stabilite prin metodologiile de aplicare a Legii nr. 8/1996 modificată și completată.
Prin sentința civilă nr. 367 din 24 martie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată, a fost admisă excepția prescripției pentru perioada februarie 2005 - 22 noiembrie 2005 și a fost respinsă acțiunea privind această perioadă ca fiind prescrisă. A fost admisă, așa cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL (fostă SC B. SRL), a fost obligată pârâta la plata sumei de 47.168 lei (inclusiv T.V.A.) - remunerații datorate pentru perioada 22 noiembrie 2005 - 30 septembrie 2012 și la plata sumei de 106.278 lei penalități calculate până în 15 februarie 2016. A fost obligată pârâta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată onorariu expert și 6.944 lei onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC C. SRL, invocând faptul că sentința civilă atacată este nelegală și netemeinică.
Prin Decizia nr. 28 din 25 ianuarie 2017 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul pârâtei a fost anulat ca netimbrat. A fost obligată apelanta la 4000 lei către intimată, reprezentând cheltuieli de judecată reduse.
Împotriva acestei ultime decizii, a declarat recurs pârâta SC C. SRL, arătând că decizia atacată este ne legală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.).
Astfel, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că decizia atacată este nelegală raportat la soluția de anulare a apelului ca netimbrat, întrucât instanța de apel a omis faptul că pârâta a expediat în termen taxa de timbru necesară soluționării apelului.
Pârâta a fost citată pentru termenul din data de 25 ianuarie 2017 cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 19,5 lei, însă această obligație a fost îndeplinită, prin expedierea poștală a adresei de însoțire și a taxei de timbru anexate.
Acestea au fost depuse la oficiul poștal înainte de termenul din data de 25 ianuarie 2017, respectiv la data de 23 ianuarie 2017, aspecte care confirmă respectarea dispozițiilor art. 104 C. proc. civ., potrivit cărora actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.
De asemenea, decizia recurată este nelegală și din perspectiva art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și art. 20 alin. (1) și (3) din aceeași lege, deoarece aceste dispoziții nu se grefează pe situația din speță, pârâta achitând taxa de timbru corespunzătoare înainte de termenul fixat pentru judecarea apelului.
În continuare, recurenta-pârâtă invocă critici de recurs ce se referă la fondul pricinii, considerând că decizia recurată este dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 304 alin. (1)) pct. 5 C. proc. civ.) și este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 din același cod).
La data de 26 mai 2017, recurenta-pârâtă a depus contractul de tranzacție din 28 aprilie 2017 și cerere prin care solicită să se ia act de înțelegerea părților și pronunțarea unei hotărâri care să consfințească învoiala părților.
Analizând recursul formulat prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentei-pârâte SC C. SRL (fostă SC B. SRL) la judecarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 28 din 25 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru următoarele considerente:
Prin cererea depusă la data de 26 mai 2017, recurenta-pârâtă a solicitat a se lua act de înțelegerea părților și pronunțarea unei hotărâri care să consfințească învoiala părților, în baza tranzacției din 28 aprilie 2017 încheiate între părțile litigante cu privire la soluționarea amiabilă a litigiilor dintre ele, printre care și cauza ce face obiectului prezentului recurs.
În cuprinsul acestei tranzacții, la pct. 6 parag. 4, recurenta-pârâtă declară că renunță la judecata recursului, cererea fiind semnată de reprezentantul legal al recurentei, administrator D., fiind aplicată și ștampila societății.
Chiar dacă tranzacția conține și clauze referitoare la fondul pretențiilor deduse judecății în cauză, urmează a se da eficiență actului procesual de dispoziție menționat, în condițiile în care acesta tinde la soluționarea chiar a căii de atac declarate, aspect prioritar în verificările instanței de recurs în contextul tranzacției înfățișate.
Din acest motiv, manifestarea de voință a recurentei în sensul renunțării la judecata recursului ar fi avut întâietate față de învoiala părților vizând fondul cauzei chiar dacă nu ar fi fost cuprinsă în tranzacție, ci ar fi fost formulată printr-o cerere distinctă adresată instanței de recurs. Aceeași constatare se impune cu atât mai mult în ipoteza în care actul de dispoziție este inserat în tranzacție, care reflectă, astfel, voința ambelor părți ca litigiul să fie stins prin valorificarea renunțării la judecata recursului.
Pe de altă parte, nu există o altă modalitate procesuală prin care să se dea eficiență tranzacției părților, față de limitele învestirii instanței de recurs.
Soluționarea a însuși fondului dedus judecății, prin luarea în considerare a tranzacției, presupune ca instanța de recurs să cenzureze conținutul acestui act juridic în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, pentru a verifica dacă înțelegerea părților este de natură să conducă la stingerea litigiului.
Finalitatea ca tranzacția să alcătuiască dispozitivul hotărârii, în termenii art. 272 C. proc. civ., poate fi atinsă doar dacă instanța de recurs poate proceda succesiv la modificarea deciziei și la schimbarea sentinței, pronunțând o hotărâre de expedient.
Or, o asemenea soluție nu este posibilă în cauză, cât timp prin decizia recurată apelul pârâtei a fost anulat ca netimbrat, astfel că instanța de apel nu a pronunțat o soluție pe fondul cauzei.
În același timp, este de reținut absența vreunui impediment de ordin procesual pentru a se valorifica actul procesual de dispoziție în discuție.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție, care sunt acte de voință ale părților cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi.
Prin urmare, renunțarea la judecata unei căi de atac reprezintă un act procesual de dispoziție permis părților în procesul civil.
Pe de altă parte, se reține că instituția renunțării la judecată este reglementată în art. 246 C. proc. civ., iar potrivit art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 298 C. proc. civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel, respectiv în primă instanță, se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Potrivit dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., reclamatul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Astfel, se reține că dispozițiile legale cuprinse în art. 246 C. proc. civ., ce reglementează renunțarea la judecarea unei cereri, nu sunt potrivnice celor cuprinse în art. 299-316 C. proc. civ. și, prin urmare, acestea se aplică și în faza procesuală a recursului.
Manifestarea de voință în sensul renunțării la judecată este un act de dispoziție, o desistare a recurentului, prin care aceasta achiesează la hotărârea instanței de apel.
Această manifestare de dispoziție este neîndoielnică și neechivocă, astfel că, Înalta Curte, în urma verificării îndeplinirii condițiilor și exigențelor art. 246 C. proc. civ., având în vedere poziția exprimată de recurenta-pârâtă cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o, Înalta Curte urmează ca, în aplicarea principiului disponibilității, să ia act de renunțarea recurentei-pârâte la judecata recursului promovat de către aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâta SC C. SRL (fostă SC B. SRL) împotriva Deciziei civile nr. 28 din 25 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2017.