Decizia nr. 1159/2017
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în prima instanță
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 03 iulie 2014, reclamanta Societatea A. Câmpia Turzii SA, în insolvență, prin administrator judiciar B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 3500 din 17 decembrie 2013 emisă de pârâtă și, pe cale de consecință, în principal, anularea modalităților/operațiunilor de stingere a obligațiilor fiscale prin compensare conform Deciziilor de compensare nr. 4561 din 16 aprilie 2013, nr. 4562 din 16 aprilie 2013, nr. 4563 din 16 aprilie 2013, nr. 4564 din 16 aprilie 2013, nr. 4565 din 16 aprilie 2013, nr. 4566 din 16 aprilie 2013, nr. 4567 din 16 aprilie 2013, nr. 4568 din 16 aprilie 2013 și nr. 4569 din 16 aprilie 2013 emise de pârâtă, iar, în subsidiar, constatarea caracterului nedatorat al accesoriilor calculate și anularea Deciziei nr. 207 din 16 aprilie 2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii în valoare de 5.245.294 lei precum și anularea deciziilor de compensare menționate.
Deciziile fiscale contestate vizează compensarea unor obligații fiscale pe perioada în care era suspendată executarea deciziei de impunere în baza unei hotărâri judecătorești. Întrucât creanța nu era exigibilă, susține reclamanta că nu erau întrunite cumulativ condițiile imperative prevăzute de art. 116 alin. (4) C. proc. fisc., astfel încât nu putea interveni compensarea.
Prin Sentința civilă nr. 453 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâta A.N.A.F. și a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.
2. Decizia pronunțată în recurs
Prin Decizia nr. 1178 din 13 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta Societatea A. Câmpia Turzii SA în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B. SPRL împotriva Sentinței civile nr. 453 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că, deși efectele suspendării actului de impunere, dispusă în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, durează până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea aceluiași act de impunere, cererea recurentei-reclamante de anulare a deciziilor de compensare a fost, în mod legal, respinsă de prima instanță.
A apreciat instanța de recurs că Deciziile de compensare au fost emise în condițiile art. 116 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Conform alineatului 4 al textului de lege citat, compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile. Creanța fiscală rezultată din decizia de impunere nr. 260 din 9 noiembrie 2009 este certă, lichidă și exigibilă, suspendarea executării actului administrativ fiscal în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 148 alin. (1) și (2) lit. a) C. proc. fisc. neafectând aceste caractere ale creanței ci producând, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare, exclusiv efectul dilatoriu de suspendare a executării silite, în sensul temporizării acestei executări, hotărârea de suspendare neîmpiedicând nici curgerea accesoriilor. În situația menținerii titlului de creanță în acțiunea în anulare, acesta se execută împreună cu accesoriile, care se aplică, conform art. 119 și urm. C. proc. fisc., și pe perioada suspendării executării silite.
La data emiterii deciziilor de compensare - 16 aprilie 2013 erau îndeplinite condițiile cerute de art. 116 alin. (4) C. proc. fisc. în care operează de drept compensarea creanțelor creditorului statului cu creanțele fiscale. Caracterul cert și lichid al creanței fiscale este garantat de titlul de creanță - decizia de impunere, iar caracterul exigibil este indiscutabil în raport de dispozițiile art. 116 alin. (5) lit. d) C. proc. fisc., conform cărora creanța fiscală stabilită prin decizie este exigibilă de la data comunicării deciziei.
A subliniat instanța de recurs, la data emiterii deciziilor de compensare, nu existau regulile speciale privind stingerea creanțelor fiscale prin plată sau compensare cuprinse ulterior în art. 1151 C. proc. fisc. (text introdus prin O.U.G. nr. 8/2014). În lipsa unei astfel de reglementări speciale și potrivit cadrului normativ incident la data emiterii deciziilor de compensare nu se poate pune semnul egalității între stingerea creanțelor fiscale prin executare silită, singura care este temporizată prin suspendarea dispusă de instanța de contencios administrativ și stingerea creanțelor fiscale prin compensare care operează în condițiile art. 116 C. proc. fisc., condiții îndeplinite în speță.
3. Calea de atac de retractare exercitată în cauză
Împotriva deciziei de recurs, recurenta-reclamantă a formulat cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, referitoare la încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene.
În motivarea căii de atac, revizuenta a invocat încălcarea dispozițiilor Directivei 2006/112/CE din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, respectiv a dispozițiilor art. 62 din Directivă, în sensul că instanța de recurs nu a analizat caracteristicile creanței, prin luarea în considerare a dispozițiilor dreptului european.
A arătat revizuenta că, potrivit art. 62 din Directiva nr. 2006/112, "TVA devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală dobândește în temeiul legii, la un moment dat, dreptul de a solicita taxa de la persoana obligată la plata acesteia, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată."
Astfel, potrivit primei teze a art. 62 din Directivă, dreptul de a solicita taxa de la persoană obligată la plata acesteia se naște la data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită să solicite plata, iar potrivit tezei a doua exigibilitatea plății taxei intervine la momentul la care contribuabilul trebuie să realizeze plata.
Această concluzie cu privire la exigibilitatea TVA și faptul că există două momente unul de a cere plata și altul de a efectua acesta plată, rezultă și din dispozițiile naționale, art. 280 alin. (2), respectiv alin. (3) din C. fisc., potrivit pentru ca o creanță să poată fi stinsă ea trebuie să îndeplinească condițiile legale, respectiv: certă, lichidă și exigibilă.
Astfel, conform art. 280 alin. (2) C. fisc.: "Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată. (3) Exigibilitatea plății taxei reprezintă data la care o persoană are obligația de a plăti taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 326 alin. (1)."
Revizuenta a invocat și jurisprudența europeană referitoare la acțiunea în compensare în cauza C-274/10 Comisia Europeană împotriva Republicii Ungare, precum și a Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene, în cauza T-105/99, definită ca o modalitate de stingere a două obligații reciproce.
A arătat, de asemenea, că potrivit jurisprudenței din cauza C-414/2010 "În cazul în care creanța fiscală a statului - astfel cum pare să fie cazul în speță - există, însă nu mai este exigibilă. Răspunsul la această întrebare nu poate să depindă de dreptul național al statelor membre. Dimpotrivă, pentru a se asigura aplicarea uniformă a sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată, trebuie să se procedeze la o interpretare autonomă a noțiunii "datorată" de la art. 17 alin. (2) lit. (b) din directivă (26). Potrivit semnificației noțiunii "datorată", aceasta nu se opune unei interpretări în sensul că presupune un caracter exigibil din punct de vedere juridic al creanței fiscale a statului. Având în vedere finalitatea dreptului de deducere, o astfel de interpretare este esențială. Ca și în cazul stingerii creanței fiscale a statului, nici în situația lipsei exigibilității acestei creanțe nu există necesitatea de a degreva persoana impozabilă de o sarcină pe care aceasta nu mai trebuie să o suporte efectiv." (Cauza C-414/10, Societe Veleclair împotriva, ministre du Budget, des Comptes publics et de la Reforme de l'Etat).
Astfel pentru a putea produce efecte, modalitatea de stingere a creanțelor prin compensare trebuie să privească cel puțin două creanțe certe, lichide și exigibile, or, conform Directivei nr. 2006/112, TVA devine exigibil numai la momentul la care organul fiscal poate să îl solicite, iar în prezenta cauză organul fiscal a încercat să îl solicite, prin emiterea Deciziei de impunere, însă aceasta a fost contestată și suspendată, astfel că dreptul de solicitare este temporizat.
În emiterea Hotărârii nr. 26/2010 de suspendare a Deciziei de impunere, instanța a pipăit fondul problemei și a considerat în mod corect faptul că există suficiente îndoieli cu privire la legalitatea actului în cauză.
Având în vedere dispozițiile Directivei 2006/112, caracterul creanței este atins, iar aceasta nu este exigibilă, drept pentru care nu poate interveni nici compensarea, nici alt mod de stingere a creanțelor.
Suspendarea Deciziei de impunere nu afectează doar exigibilitatea creanței ci a tuturor efectelor acestuia până la încetarea suspendării, astfel cum a fost stabilit atât în legislație (art. 215 alin. (3) C. proc. fisc.) cât și în doctrină: "În practica judiciară a contenciosului administrativ însă, sunt în mod constant admise acțiuni în suspendarea de fapt nu a executării actului administrativ, ci a înseși efectelor juridice ale acestuia, în sensul că, de exemplu, persoanele afectate de anumite acte administrative, obținând suspendarea acestora, se bucură de toate drepturilor pe care le aveau înainte ca ele să fi fost suspendate. În realitate, este vorba despre puterea obligatorie a acestor hotărâri judecătorești (art. 435 noul C. proc. civ.), iar nu despre caracterul lor executoriu (art. 433 raportat la art. 633 noul C. proc. civ.) întrucât cu excepția sumelor reprezentând cheltuieli de judecată, nu sunt susceptibile de aducere la îndeplinire prin executare silită." (Tratat de contencios fiscal, Dan Dascălu, pag. 730)
Astfel dacă nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, efectele Deciziei de impunere fiind suspendate, nu poate interveni nici compensarea, contribuabilul bucurându-se de un nou termen fie pentru a achita suma, fie pentru introducerea acțiunii în anulare.
Actul administrativ fiscal se bucură de caracterul obligatoriu și executoriu, în baza prezumției de legalitate, or suspendarea obținută de către revizuentă în baza Legii nr. 554/2004, întrerupe temporal prezumția de legalitate, până la analizarea efectivă a actului de către o instanța competentă.
În concluzie, existența unei creanțe care nu este certă, lichidă și exigibilă, împiedică operarea compensației, iar orice acțiune în acest sens este nelegală.
În susținerea cererii de revizuire, a invocat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a făcut trimitere la cauzele C-111/14, C-138/12.
4. Apărările intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili nu a formulat întâmpinare la cererea de revizuire.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire
Analizând motivele invocate de către revizuentă prin prisma dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate de admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, "pronunțarea hotărârii rămase definitivă și irevocabilă prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României".
Cazul de revizuire instituit prin textul legal menționat, a fost conceput ca un ultim remediu intern, menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte prevederi cu caracter obligatoriu și urmează a fi analizat în contextul reglementării generale a acestei căi de atac extraordinare, de retractare, pentru că dreptul Uniunii Europene nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză (cauza Rosmarie Kapferer împotriva Schlank & Schick GmbH, C- 234/2004).
În speță, revizuenta invocă, în concret, încălcarea normelor referitoare la exigibilitatea TVA, din perspectiva art. 62 și 206 din Directiva 2006/112, potrivit cărora TVA devine exigibil numai la momentul la care organul fiscal poate să îl solicite, or în speță dreptul de solicitare era temporizat prin Sentința civilă nr. 26 din 26 ianuarie 210 pronunțată de Curtea de Apel Cluj de suspendare a decizie de impunere.
Referitor la textele din dreptul comunitar, considerate ca fiind încălcate, Înalta Curte reține că, potrivit art. 62 din Directiva 2006/12:
"(1) "fapt generator" înseamnă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru ca TVA să devină exigibilă;
(2) TVA devine "exigibilă" atunci când autoritatea fiscală dobândește în temeiul legii, la un moment dat, dreptul de a solicita taxa de la persoană obligată la plata acesteia, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată", iar conform art. 206 din aceeași directivă, "Orice persoană impozabilă obligată la plata TVA are obligația de a plăti valoarea netă a TVA cu ocazia depunerii declarației privind TVA prevăzute la art. 250. Cu toate acestea, statele membre pot stabili o altă dată pentru plata respectivei sume sau pot solicita efectuarea unor plăți provizorii anticipate".
Revizuenta invocă încălcarea acestor dispoziții în contextul în care creanța fiscală rezultată din Decizia de impunere nr. 260 din 09 noiembrie 2009 nu era exigibilă, ca urmare a suspendării dispusă în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin Sentința civilă nr. 26/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.
Susținerile sunt lipsite de fundament întrucât instanța de recurs a avut în vedere cadrul normativ incident la data emiterii deciziilor de compensare (16 aprilie 2013), respectiv dispozițiile art. 116 C. proc. fisc., potrivit cu care creanța fiscală stabilită prin decizie este exigibilă de la data comunicării deciziei, hotărârea de suspendare producând efecte numai asupra executării silite.
De altfel, revizuenta nu invocă o incompatibilitate a prevederilor din legislația internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică comunitară, ci vizează rejudecarea cauzei, argumentele expuse de revizuentă referindu-se la aplicarea legii de către instanța de recurs.
Astfel, dispozițiile invocate de către revizuentă sunt transpuse întocmai în legislația națională (art. 134 din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 280 din Legea nr. 227/2015), aspect ce rezultă din chiar conținutul cererii de revizuire.
Prin urmare, din motivele invocate de revizuentă rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde, în realitate, la o nouă judecată a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care cererea de revizuire formulată de SC A. Câmpia Turzii S.A împotriva Deciziei nr. 1178 din 13 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de SC A. Câmpia Turzii S.A împotriva Deciziei nr. 1178 din 13 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2017.
Procesat de GGC - NN