Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 175/A/2017

Deliberând asupra apelului declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 58/PI din 19 ianuarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Sentința penală nr. 58/PI din data de 19 ianuarie 2017, a dispus, în temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și 2 C. proc. pen., condamnarea inculpatului A., notar public, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru a săvârși infracțiunea, adică de a exercita profesia de notar, toate pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 91, 92 C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei principale și accesorii aplicate inculpatului A. sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani.

În baza art. 93 C. pen. i s-au impus inculpatului măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., se comunică Serviciului de Probațiune Arad. În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială la alegerea Serviciului de Probațiune Arad, derulat și stabilit de acest serviciu. În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 zile în cadrul Direcției de Sănătate Publică Arad sau al Consiliului Local al Municipiului Arad.

I s-a atras atenția inculpatului asupra art. 96 C. pen., referitoare la sancțiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul nu respectă cu rea credință măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse sau nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin prezenta hotărâre.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă H., și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 50.000 Euro către această parte civilă cu titlul de daune materiale și a fost respinsă solicitarea de obligare a inculpatului la plata daunelor morale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a fost menținută măsura asiguratorie luată prin ordonanța din data de 9 martie 2016, din Dosar nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, referitoare la menținerea măsurii asiguratorii a sechestrului dispus asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului A., respectiv clădire proprietate privată în suprafață de 468 mp și teren în suprafață de 1.030 mp, situate în mun. Arad, înscris în CF și teren în suprafață de 403 mp situat în mun. Arad, înscris în CF, până la concurența sumei de 50.000 Euro.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a avut în vedere următoarele:

La data de 21 martie 2016 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. x/P/2015 prin care a fost trimis în judecată inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În cursul urmăririi penale au fost administrate probe, respectiv: plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile inculpatului, declarații martori, certificate ale actelor de cesiune creanță nr. 1.210/2012 și nr. 2.200/2012; documente depuse de partea vătămată privind dosarul execuțional nr. x/2013 al C.

În faza cercetării judecătorești: constituire parte civilă declarație inculpat, adresa UNNP România declarații martori - D., E., F., G., supliment declarație inculpat.

În fapt s-a avut în vedere că prin plângerea penală nr. x/P/2015 înaintată de partea vătămată H. Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, s-a solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior, arătând că în prima parte a anului 2012 s-a întâlnit cu numitul E., pe care îl cunoștea și despre care știa că îl împrumutase pe numitul I. cu o sumă importantă de bani, și cu acea ocazie E. i-a spus părții vătămate că suma împrumutată nu i-a fost restituită, deși a solicitat aceasta verbal de mai multe ori, că împrumutul fiind garantat cu două imobile - o hală industrială cu teren în Ghioroc și o casă în Arad, pentru care au fost instituite ipoteci în favoarea împrumutătorului - va încerca să valorifice aceste imobile pentru recuperarea banilor. Tot atunci, partea vătămată a luat la cunoștință și despre faptul că E. a transmis creanța sa către J.- sora sa, al cărei mandatar este. Partea vătămată a convenit să cesioneze o parte din dreptul de creanță față de împrumutatul I., al mandantei sale, întrucât prin cesiune i se va transmite și una dintre garanțiile imobiliare existente, în concret, garanția privitoare la imobilul situat în Arad, cu care împrumutatul garanta creanța. Astfel, în final partea vătămată a fost de acord să cesioneze dreptul cedentei, prin mandatar, în ceea ce privește imobilul situat în Arad, pentru suma de 50.000 euro, bani pe care i-a achitat mandatarului cedentei. Partea vătămată a arătat că s-a procedat la încheierea contractului de cesiune de creanță de către notar, contract semnat de mandatarul cedentei, debitorul cedat și partea vătămată, debitorul cedat I. semnând actul atât în această calitate cât și ca și curator al proprietarei imobilului ipotecat ce forma obiectul garanției imobiliare ce i se transmitea .

Partea vătămată a mai precizat că ceea ce l-a motivat să încheie actul de cesiune și să achite suma de 50.000 euro către cedenta J. prin mandatar, a fost faptul că i se transmitea dreptul de ipotecă asupra imobilului din Arad, și a considerat că este o tranzacție avantajoasă, imobilul având la acea dată o valoare de piață superioară prețului achitat pentru cesiune. Urmare a neachitării creanței, partea vătămată s-a adresat executorului judecătoresc cu cerere de executare silită imobiliară, cerere respinsă, iar urmare a neregularităților constatate a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad pentru anularea actelor de cesiune și împrumut, întrucât debitorul cedat I. a garantat o obligație personală cu un imobil aflat în proprietatea unei persoane interzise față de care exercita curatela.

- Prin contractul de împrumut autentificat din 28 aprilie 2011 de către notarul public A., E. a dat împrumut numitului I. suma de 162.800 euro, sumă pe care împrumutatul s-a obligat să o restituie integral până la data de 28 octombrie 2011.

În vederea garantării împrumutului, împrumutătorul E. a solicitat intabularea dreptului de ipotecă în rang I în favoarea sa și notarea interdicției de înstrăinare și grevare asupra următoarelor imobile, proprietatea garanților: imobil situat în județul Arad intabulat în CF, reprezentând construcții industriale împreună cu utilajele existente și suprafața de 11.510 mp proprietatea lui I. și K.; imobil situat în mun. Arad, intabulat în CF Arad reprezentând casă și anexe și suprafața de 749 mp, proprietatea exclusivă a numitei M., urmând ca în caz de neplată la scadență a sumei datorate împrumutătorul să poată proceda la executarea silită imobiliară împotriva garanților, fără somație sau sentință judecătorească, ci doar în baza contractului de împrumut care constituie titlu executoriu. Garanții au consimțit la intabularea dreptului de ipotecă în rang I pe numele creditorului, precum și la notarea interdicției de înstrăinare și grevare asupra imobilelor descrise.

- Prin contractul de împrumut din 20 mai 2011 autentificat de către notarul public A., E. a împrumutat numitului I. suma de 184.800 euro, sumă pe care împrumutatul s-a obligat să o restituie integral până cel târziu la data de 21 noiembrie 2011.

În vederea garantării împrumutului a fost intabulat dreptul de ipotecă de rang I în favoarea împrumutătorului și notarea interdicției de înstrăinare și grevare asupra imobilului proprietatea garantei SC N. SA, intabulat în CF Arad, provenită din conversia CF, compusă din; teren intravilan - curți construcții în suprafață de 4268 mp - atelier cercetare, proiectare, laborator CAD-C1 și hală prototipuri, imobil situat în Arad, în caz de neplată la scadență a sumei împrumutate, împrumutătorul putând proceda la executarea silită imobiliară împotriva garantei SC N. SRL, fără somație sau sentință judecătorească, ci doar în baza contractului de împrumut care constituie titlu executoriu conform art. 66 din Legea nr. 36/1995. SC N. SA reprezentată de I. în calitate de asociat, a consimțit la intabularea dreptului de ipotecă în rang I asupra imobilelor anterior arătate.

- Prin contractul de împrumut din 23 august 2011 autentificat de către același notar A., E. a împrumutat numitului I. suma de 770.000 euro, sumă pe care împrumutatul s-a obligat să o restituie integral până cel târziu la data de 23 august 2012.

În vederea garantării împrumutului a fost intabulat dreptul de ipotecă de rang II în favoarea împrumutătorului și notarea interdicției de înstrăinare și grevare asupra imobilului proprietatea garantei SC N. SA, intabulat în CF Arad, provenită din conversia CF, compusă din; teren intravilan- curți construcții în suprafață de 4268 mp; atelier cercetare, proiectare, laborator CAD-C1 și hală prototipuri, imobil situat în Arad, în caz de neplată la scadență a sumei împrumutate, împrumutătorul putând proceda la executarea silită imobiliară împotriva garantei SC N. SRL, fără somație sau sentință judecătorească, ci doar în baza contractului de împrumut care constituie titlu executoriu conform art. 66 din Legea nr. 36/1995. SC N. SA reprezentată de I. în calitate de asociat, a consimțit la intabularea dreptului de ipotecă în rang II asupra imobilelor anterior arătate.

- Prin declarația autentificată din 21 noiembrie 2011- la BNP A., E. și I. au arătat în fața notarului că sunt semnatarii contractelor de împrumut cu ipotecă autentificate din 20 mai 2011 și din 23 august 2011, prin care au confirmat înmânarea - încasarea sumei de 184.800 Euro respectiv 770.000 Euro, pentru care s-au intabulat drepturi de ipotecă în rang I și rang II asupra aceluiași imobil intabulat în CF Arad, situat în Arad, și că nu au sesizat greșeala strecurată în sensul că întreaga sumă împrumutată la momentul semnării celui de-al doilea act din data de 23 august 2011 era de 770.000 euro, respectiv că aceasta includea și prima sumă de 184.800 euro, astfel că s-a dispus radierea ipotecii de rang I pentru suma de 184.800 euro instituită asupra imobilului din Arad, CF Arad provenită din conversia CF, compusă din; teren intravilan- curți construcții în suprafață de 4.268 mp; atelier cercetare, proiectare, laborator CAD-C1 și hală prototipuri, imobil situat în Arad - CAD: C2, suma reală integral împrumutată și cu care se garantează împrumutul fiind de 770.000 euro și care a devenit ipotecă de rang I.

- Prin actul de cesiune creanță autentificat din 02 decembrie 2011, E. în calitate de cedent a cesionat către cesionara J. întregul său drept de creanță pe care îl avea față de debitorul cedat I. și respectiv față de garanții ipotecari K., M. și SC N. SA, pentru întreaga sumă de 932.800 Euro conform contractelor de împrumut autentificate din 23 august 2011 și din 28 aprilie 2011 (și respectiv a declarației rectificative autentificată din 21 noiembrie 2011), fiind de acord cu efectuarea cuvenitelor mențiuni de carte funciară, respectiv intabularea și notarea în beneficiul cedentei a drepturilor și garanțiilor, cât și pe cale de consecință radierea tuturor drepturilor în ceea ce îl privește. Acest din urmă act a fost semnat de E. - în calitate de cedent, cesionara J., garanta K. și debitorul cedat I.- atât în calitate de reprezentant al garantei SC N. SA cât și curator pentru M.

Ulterior, la data de 02 iulie 2012 s-a încheiat la același notar public A. actul autentificat de cesiune de creanță, prin care E.- în calitate de cedent, fiind mandatat de J. în baza procurii de administrare autentificată sub din 11 iunie 2012, a cesionat către H., dreptul de creanță al mandantei sale pe care aceasta îl avea față de debitorul cedat I., respectiv față de garanta ipotecară M., conform contractelor de împrumut autentificate din 23 august 2011 și din 28 aprilie 2011, respectiv a declarației rectificative autentificată din 21 noiembrie 2011, în ceea ce privește în mod exclusiv imobilul situat în Arad, intabulat în CF Arad, provenit din conversia de pe hârtie a CF Arad având: sub nr. A.1 reprezentând teren intravilan - curți construcții în suprafață de 749 mp; sub nr. A.1.1 reprezentând construcții - casă și sub A.1.2, reprezentând anexa P - M, proprietatea numitei M., drept de proprietate intabulat sub nr. B.5.1 dobândit de către aceasta cu titlu de cumpărare conform act notarial din 11 decembrie 2009 emis de NP O. și a încheierii din 14 decembrie 2009 a OCPI Arad. În contul acestei cesiuni, E. (cedent) a primit la H. (cesionar) suma de 50.000 euro și în numele mandantei sale a fost de acord cu efectuarea cuvenitelor mențiuni de carte funciară, respectiv intabularea și notarea în beneficiul cesionarului a dreptului și garanției pentru valoarea menționată la acest moment și anume 162.800 euro, cât și pe cale de consecință, radierea dreptului de ipotecă, respectiv a notației interdicției de înstrăinare și grevare în ceea ce o privește pe mandanta sa. În cuprinsul actului autentic s-a mai menționat că cesiunea se face exclusiv pentru suma de 50.000 euro, urmând ca pentru diferența de valoare raportul obligațional să se desfășoare în continuare în aceleași condiții între mandantă și debitorul ei, iar garantarea să rămână în continuare asupra celorlalte bunuri imobile menționate în acte.

În aceste condiții, H. în calitate de cesionar, a dobândit calitatea de creditor ipotecar față de debitorul I. și față de garanta M. pentru suma de 50.000 euro (scriptural menționându-se valoarea actuală de 162.800 euro - valoarea de ipotecă) în condițiile împrumuturilor anterioare. Acesta a declarat în fața notarului că își însușește în totalitate situația dreptului de creanță, respectiv garanția acestuia, arătând că a luat la cunoștință de cuprinsul contractelor anterioare de împrumut, termenele și sancțiunile stabilite între părți, derularea lui până în acest moment cât și starea de solvabilitate de debitorului, urmând ca derularea creditului să se facă între el și debitorul I..

Cu privire la ultimul act autentic încheiat în fața notarului public A., respectiv 1210, acesta a fost semnat de mandatarul cedentei J., respectiv E., cesionar H. și debitorul cedat I., acesta semnând atât în nume propriu cât și în calitate de curator pentru M.

După decesul numitului I., în vederea recuperării sumei de bani ce a constituit obiectul actului de cesiune de creanță autentificat la BNP A. sub nr. 1.210/2012, persoana vătămată H. s-a deplasat la soția defunctului I., numita K., pentru a discuta cu aceasta, cea din urmă a refuzat să-i restituie suma de 50.000 de euro, astfel încât persoana vătămată H. s-a adresat cu o cerere de executare silită către C., anexând cererii și titlul executoriu, respectiv actul de cesiune de creanță autentificat la BNP A. sub nr. 1.210/2012. Prin încheierea din data de 30 octombrie 2013, a C., a fost admisă cererea creditorului H. și s-a dispus înregistrarea cererii în registrul general al societății, constituindu-se astfel dosarul de executare silită nr. x/2013, împotriva debitoarei M.

Prin cererea emisă la data de 30 octombrie 2013, C. a solicitat Judecătoriei Arad încuviințarea executării silite imobiliare asupra imobilului situat în mun. Arad, intabulat în C.F. Arad, proprietatea debitoarei M.

Prin încheierea nr. 8.058/2013, pronunțată în Dosarul nr. x/55/2013 al Judecătoriei Arad, instanța de judecată a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de C., pentru creditorul H., împotriva debitoarei M., în dosarul execuțional nr. x/2013 și a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (3) C. civ. și art. 144 alin. (3) coroborat cu art. 46 alin. (3) C. civ. Pentru a dispune astfel s-a reținut că actul de cesiune de creanță anterior amintit a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) și art. 144 alin. (1), (2), (3) C. civ., coroborat cu art. 171 C. civ. și art. 2365 C. civ.

În urma acțiunii civile exercitate de către reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în contradictoriu cu pârâții K., E., H. și M., având ca obiect anulare act, s-a constituit dosarul civil numărul x/55/2014 al Judecătoriei Arad, dosar ce a fost declinat, spre competentă soluționare la Tribunalul Arad, care prin sentința civilă nr. 1.479 din 28 octombrie 2014, cu referire doar la actul de cesiune de creanță în litigiu, l-a anulat parțial, respectiv a anulat clauzele de la alin. (2), alin. (6) și alin. (7).

Cu prilejul audierii sale în cursul urmăririi penale, la data de 23 decembrie 2015, inițial în calitate de martor, inculpatul A. a arătat că la momentul încheierii contractului de împrumut fără dobândă cu ipotecă nr. 650 din 28 aprilie 2011 nu a avut cunoștință de faptul că numita M. - fiica împrumutatului I., care a garantat împrumutul tatălui său, se află sub curatelă, că prin contractul autentificat din 4 decembrie 2009 garanta M. a încheiat un contract de vânzare cumpărare în calitate de vânzător și de asemenea nu a avut cunoștință că se află sub regimul tutelei, iar din discuțiile avute nu i-a lăsat impresia că are discernământul abolit, cu atât mai mult cu cât, a discutat cu ea și i-a explicat consecințele juridice ale celor două acte notariale la care s-a făcut vorbire mai sus.

Inculpatul a mai precizat că a adus la cunoștința garantei în special clauzele contractului de împrumut având în vedere că nu se garanta obligația proprie ci era vorba despre o sumă de bani primită de un membru al familiei, iar cu privire la contractul de cesiune în discuție la biroul notarial s-a prezentat cedentul care a solicitat eliberarea unui extras CF Arad în regim de urgență, iar după aproximativ o oră jumătate, la biroul său s-au prezentat cedentul E., cesionarul H. și I., explicându-le că pentru opozabilitate ar fi indicat ca actul de cesiune de creanță să fie semnat și de către debitoarea cedată M., moment în care numitul I. i-a înmânat o copie a Sentinței civile nr. 6.332/2006 pronunțată de Judecătoria Arad prin care numita M. a fost pusă sub interdicție.

Inculpatul a arătat că după ce a citit sentința a inserat în cuprinsul contractului de cesiune paragraful " subsemnatul I..... și curator pentru garanta M. ... " iar în ceea ce îl privește pe cesionar, acesta a avut cunoștință de situația debitorului, întrucât era șoferul familiei (...) și al firmei "N." SRL, cunoscând și că M. era lucidă și avea discernământul necesar. În finalul declarației inculpatul arată că a considerat că nu era necesară prezența numitei M. la încheierea actului de cesiune de creanță, întrucât voința sa a fost exprimată la încheierea contractului de împrumut din 28 aprilie 2011, act la încheierea căreia nu a avut cunoștință că se află sub regimul curatelei. Și mai mult, actul de cesiune de creanță vizează raporturile dintre cedent și cesionar, potrivit art. 566 C. civ.

Cu referire la această declarație dată de inculpat în cursul urmăririi penale, instanța a reținut neîntemeiată apărarea inculpatului în sensul că la încheierea actului de cesiune de creanță nr. 1.210 din 02 iulie 2012 nu era necesară prezența numitei M., al cărei consimțământ a fost exprimat la încheierea contractului de împrumut autentificat sub nr. 650, întrucât situația juridică a fost diferită de la acel moment, așa cum chiar inculpatul a declarat. Inculpatul a arătat că la momentul încheierii actului de cesiune de creanță nr. 1.210 i-a fost prezentată o sentință civilă prin care garanta a fost pusă sub interdicție judecătorească, sentință civilă pe care inculpatul nu o deținea potrivit declarațiilor sale la momentul încheierii contractului de împrumut din 28 aprilie 2011, contract la care garanta a fost prezentă și l-a semnat în nume propriu.

Ulterior la data de 28 ianuarie 2016, în declarația aflată la dosar dată în calitate de suspect, A. și-a menținut declarația dată în calitate de martor, arătând că nu au fost aplicabile art. 85 din Legea nr. 36/1995, precizând însă că nu a avut cunoștință despre conținutul Sentinței civile nr. 6.332/2006 a Judecătoriei Arad înainte de semnarea actului de cesiune de creanță dintre părți, nu i-a fost înmânată atunci copia sentinței, ci I. i-a spus că are calitatea de curator al debitoarei cedate M.. La întrebarea procurorului cu privire la declarația din 23 decembrie 2015 în care a menționat că a citit sentința înainte de semnarea contractului de cesiune creanță, inculpatul a precizat că voia să exprime că a citit doar prima filă a sentinței ce i-a fost înmânată de I. la un moment anterior, respectiv când a avut loc cesiunea de creanță dintre E. și sora sa J., și că la data încheierii contractului de cesiune creanță nr. 1.210, E. nu i-a adus la cunoștință că M. are probleme psihice. Inculpatul a mai arătat că cererea de încheiere a contractului a fost completată de către garantă, astfel că în mod evident nu a cunoscut că era pusă sub interdicție judecătorească, refuzând testarea privind comportamentul simulat.

Cu privire la această declarație dată de inculpat, instanța a apreciat că este neconformă stării de fapt, fiind inexplicabil ca garanta M. care nu a fost prezentă la încheierea contractului de cesiune creanță încheiat între partea vătămată H. și E., așa cum a rezultat din mențiunile aflate pe actul de creanță aflate la dosar, să completeze și să semneze cererea pentru încheierea contractului. Mai mult, inculpatul a nuanțat declarația dată inițial în calitate de martor, arătând că referirea la " citirea sentinței" se referă la lecturarea primei file a acestei sentințe ce i-a fost înmânată de I. la un moment anterior, respectiv la momentul încheierii cesiunii de creanță dintre E. și J., act autentificat din 2 decembrie 2011, fapt ce a condus la concluzia că din acel moment inculpatul a luat cunoștință de regimul curatelei sub care se afla fiica debitorului cedat I.

În declarația dată în cursul urmăririi penale la data de 26 februarie 2016 inculpatul A. a declarat că i-a fost arătată de către I. Sentința civilă nr. 6.332 din 5 decembrie 2006 a Judecătoriei Arad, la data încheierii actului de cesiune de creanță autentificat din 2 decembrie 2011, că de regulă îi sunt prezentate toate actele de care depinde valabilitatea actului ce urmează să îl încheie, pe care le citește amănunțit, și că fiind vorba despre un act de cesiune de creanță în care părți sunt cesionarul și cedentul a apreciat că pentru valabilitate sunt suficiente actul inițial de împrumut, acordul de voință al cesionarului și cedentului și situația imobilului ce constituia garanție și că actul generator de efecte juridice a fost contractul de împrumut din 28 aprilie 2011 în care garanta și-a exprimat consimțământul la instituirea ipotecii, explicându-i la acel moment efectele contractului, că Sentința civilă nr. 6.332 din 5 decembrie 2006 a citit-o selectiv, respectiv doar paragraful referitor la instituirea curatelei, fără a-și pune problema despre natura juridică a sentinței civile care i-a fost prezentată.

Audiat de instanța de judecată la data de 06 octombrie 2016, inculpatul A. și-a menținut aceiași poziție procesuală, apreciind că este nevinovat, că nu a încălcat nicio normă de drept la încheierea contractului de cesiune de creanță, întrucât dispozițiile C. civ. prevăd obligativitatea semnării acestuia de către cedent și cesionar, nefiind nevoie de consimțământul garantului, iar faptul că I. a semnat contractul s-a datorat faptului că era de față și nu îl putea refuza, în mod normal fiind suficientă semnarea acestuia de către E. și H.

Cu privire la sentința civilă de punerea sub interdicție a garantei M. a arătat că aceasta i-a fost arătată de către I., că nu și-a pus problema că M. este o persoană pusă sub interdicție, întrucât în contractul inițial de împrumut a fost semnat de aceasta. Inculpatul a arătat că nu își menține afirmația făcută în cursul urmăririi penale în sensul că a avut cunoștință despre sentința civilă de punere sub interdicție și despre faptul că a citit selectiv această hotărâre, observând că I. este curatorul fiicei sale, preluând în contractul de cesiune de creanță în discuție calitatea de curator a lui I. așa cum a fost menționat în actul inițial de împrumut din 2 decembrie 2011 dintre E. și J.

Martorul E., a arătat că îi cunoaște de mulți ani pe I. și H. frecventând aceiași biserică și că a fost abordat de către ultimul, care a întrebat dacă nu îl poate împrumuta cu bani pe I., astfel încât s-a încheiat contractul de împrumut din 28 aprilie 2011, la Biroul notarial al inculpatului prezentându-se E., I. soția acestuia K. și fiica lor M. În fața instanței de judecată, audiat fiind la termenul din data de 3 octombrie 2016, martorul și-a menținut integral declarația dată la parchet.

Sintetizând apărarea inculpatului care urmează a fi combătută de către instanță, aceasta a avut la bază teza potrivit căreia contractul de cesiune de creanță este încheiat valabil în prezența cedentului și cesionarului, fără a fi nevoie de consimțământul debitorului cedat și garantului împrumutului și că în privința contractului de cesiune de creanță în discuție consimțământul garantei M. a fost dat la momentul încheierii contractului inițial de împrumut din 28 aprilie 2011 nemaifiind necesară reluarea consimțământului la data autentificării contractului din 2 iulie 2012.

Fiind legal definită de art. 1566 alin. (1) C. civ. "cesiunea de creanță este convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț". Nuanțând această definiție, se reține că cesiunea de creanță este un contract care implică următorii subiecți de drept: creditorul, care transmite creanța și care se numește cedent, dobânditorul creanței care se numește cesionar, și terțul asupra căruia există creanța, adică debitorul care este îndatorat să execute prestația și care se numește debitor cedat. Părțile contractului de cesiune a creanței sunt cedentul și cesionarul. Din perspectiva principiilor forței obligatorii și relativității efectelor contractului, debitorul cedat este terț față de contractul de cesiune, această definiție fiind condiționată de domeniul de aplicare a acestei operațiuni.

Fiind un contract, cesiunea de creanță trebuie să îndeplinească, sub aspectul validității, cerințele impuse de art. 1179 C. proc. civ. (capacitate, consimțământ, obiect, cauză licită și morală).

Întrucât este un contract consensual, cesiunea de creanță se încheie valabil prin simplul acord de voință al părților, sens în care consimțământul debitorului cedat, în speță a defunctului I., nu se cerea, deoarece nu este parte în contractul de cesiune, astfel încât contractul de cesiune își produce efectele între părți fără a fi necesară îndeplinirea vreunei condiții de formă.

Cu toate acestea, întrucât prin intermediul cesiunii de creanță se pot realiza și alte operațiuni juridice, cesiunea trebuind să îndeplinească și condițiile de fond specifice acestor contracte.

În acest sens, s-a observat că prin contractul de cesiune din 2 iulie 2012 nu s-a realizat o simplă cesiune de creanță, ci aceasta a fost însoțită de instituirea unei garanții în vederea garantării restituirii împrumutului, garanție ce a vizat imobilul situat în Arad, intabulat în CF Arad, provenit din conversia de pe hârtie a CF Arad, reprezentând casă și anexe P + M și suprafața de 749 mp aparținând garantei M.

Analizând contractul de cesiune de creanță autentificat din 02 iulie 2012 de către BNP A., s-a constatat că prin acesta s-a cesionat dreptul de creanță pe care J. l-a avut față de debitorul cedat I. și respectiv față de garanta ipotecară M., cedentul încasând suma de 50.000 euro și devenind creditor ipotecar față de I. și garanta M., fiind instituită garanția asupra imobilului proprietatea garantei M., imobil situat în Arad. Fiind atât un act de cesiune de creanță cât și un act de ipotecă, instanța a apreciat că urmează a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a ambelor acte.

Ipoteca este un drept real, ea conferind titularului său un drept de urmărire, cât și un drept de preferință. Dreptul de urmărire este cea prerogativă în temeiul căreia creditorul ipotecar este îndreptățit să urmărească și să valorifice bunul grevat în mâinile oricui el s-ar găsi, chiar dacă a fost înstrăinat de către constituitor (art. 2345 și art. 2360 C. civ.). Dreptul de preferință este prerogativa recunoscută creditorului ipotecar de a-și realiza cu prioritate creanța înaintea creditorilor chirografari, precum și înaintea creditorilor ipotecari de rang inferior (art. 2345 alin. (2) C. civ.). Preferința recunoscută creditorului ipotecar este componenta esențială a ipotecii. Dreptul de urmărire nu este decât liantul ce asigură creditorului accesul la valoarea bunul grevat asupra căreia se exercită dreptul de preferință. Ipoteca nu are o existență de sine stătătoare. Ea se constituie pentru a însoți și a garanta o obligație principală.

Legătura de accesorialitate în care se află cu obligația garantată explică aplicarea regulii accesorium, sequitur principale, în consecința căreia: nașterea dreptului de ipotecă implică existența valabilă a creanței garantate. Dreptul de creanță este, de regulă, prealabil sau concomitent constituirii ipotecii. El poate fi și ulterior, întrucât ipoteca se poate constitui și pentru a garanta o obligație viitoare; transmiterea obligației principale are drept consecință și transmiterea ipotecii; stingerea creanței atrage și stingerea ipotecii.

Dat fiind că ipoteca este un act de dispoziție juridică, constituitorul trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu (art. 2365 C. civ.). Ipotecarea unui bun al minorului este posibilă numai pentru garantarea obligațiilor sale și nu ale altuia (art. 144 alin. (1) C. civ.; art. 502 alin. (1) C. civ.), în aceste condiții, încheierea contractului de ipotecă pentru minorul care nu a împlinit 14 ani realizându-se doar prin reprezentantul său legal (art. 43 alin. (2) C. civ.).

Dacă a împlinit 14 ani, ipoteca este consimțită de minor, fiind necesară încuviințarea părinților sau a tutorelui, după caz (art. 41 alin. (2) C. civ.). în toate cazurile, ipotecarea unui bun al minorului se poate realiza numai cu avizul consiliului de familie și autorizarea instanței de tutelă (art. 144 alin. (2), art. 146 alin. (2), art. 502 alin. (1) C. civ.). Sancțiunea încălcării acestor dispoziții este nulitatea relativă a contractului de ipotecă (art. 44 C. civ.).

Potrivit art. 171 C. civ. " regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică și în cazul tutelei celui pus sub interdicție judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel".

Art. 144 C. civ. referitoare la regimul juridic al actelor de dispoziție prevede la alin. (1) că " tutorele nu poate, în numele minorului să facă donații și nici să garanteze obligația altuia", iar alin. (2) prevede că " tutorele nu poate fără avizul consiliului de familie și autorizarea instanței de tutelă să facă acte de înstrăinare, împărțeală, ipotecare, ori de gravare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, .... precum și să încheie în mod valabil orice alte acte ce depășesc dreptul de administrare".

Prin urmare, instanța a concluzionat că inculpatul a avut obligația să cunoască aceste dispoziții legale care îl împiedicau să procedeze la încheierea valabila a contractului de cesiune de creanță în condițiile inexistenței încuviințării autorității instanței de tutelă, fiind vorba despre garantarea împrumutului altuia cu un imobil al interzisului judecătoresc, mai exact datoria tatălui era garantată de acesta în calitate de curator al fiicei sale.

De altfel, acestea au fost și motivele pentru care instanța civilă a anulat parțial actul de cesiune de creanță în litigiu cu privire la clauzele privind garantarea imobilului, fapt ce a dus la imposibilitatea părții vătămate H. de a-i fi restituită suma de 50.000 euro acordată cu titlu de împrumut și cu speranța legitimă că imobilul adus ca și garanție acoperă împrumutul acordat.

Interpretând astfel, instanța a răspuns și apărării inculpatului ce a avut la bază adresa prim-vicepreședintelui Uniunii Notarilor Publici, referitoare la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru încheierea legală a actului de cesiune de creanță, cu precizarea că aprecierea asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, este atributul exclusiv al instanței de judecată, care apreciază vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.

Potrivit art. 246 C. pen. anterior, constituie abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu,m cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Potrivit art. 297 C. pen., abuzul în serviciu, îl constituie fapta funcționarului public care în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Având în vedere dispozițiile art. 5 C. pen. actual referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, instanța de apel a apreciat că inculpatului îi este mai favorabil C. pen. anterior.

S-a reținut astfel că infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului s-ar fi comis la data de 02 iulie 2012 cu ocazia autentificării actului de cesiune de creanță, dată la care era în vigoare vechiul C. pen., iar la momentul judecății cauzei a intervenit modificarea legislativă a actului normativ ce incriminează fapta reținută în sarcina inculpatului prin Legea nr. 286/2009 și care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Principiul mitior lex funcționează potrivit art. 5 C. pen. prin compararea legilor succesive și selectarea celei mai favorabile dintre ele în considerarea a trei criterii ordonate ierarhic, în funcție de instituția fundamentală a dreptului penal căreia îi corespund cu predilecție. Astfel, vor fi mai întâi luate în considerare modificările condițiilor de incriminare (fapta concret comisă menținându-și caracterul infracțional, după o evaluare in concreto), după care - dacă după acest criteriu nu se reușește identificarea uneia dintre legile succesive ca fiind mai favorabilă decât cealaltă (celelalte) - se va trece la comparația sub aspectul modificării condițiilor de tragere la răspundere penală (de urmărire și judecată), pentru ca, abia în cele din urmă (dacă nici după al doilea criteriu nu s-a impus departajarea unei legi ca fiind mai favorabilă), să se apeleze la comparația sub aspectul regimului sancționator.

Având în vedere că norma de incriminare este identică sub aspectul elementului material ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii, încadrarea juridică dată faptei potrivit legii vechi, respectiv infracțiunea de abuz în serviciu este cea prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen. anterior, reținându-se varianta agravată a infracțiunii prevăzută de art. 248¹ C. pen. anterior, raportat la definiția dată sintagmei "consecințe deosebit de grave" de art. 146 C. pen., respectiv " o pagubă materială mai mare de 200.000 lei "și care este pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 de ani și interzicerea unor drepturi. Infracțiunea de abuz în serviciu pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, are corespondent în legea nouă în prevederile art. 297 alin. (1) C. pen. actual, care incriminează infracțiunea cu același conținut juridic în ceea ce privește forma tip, iar variantele calificate reglementate de art. 248¹ din C. pen. anterior nu se mai regăsesc, pentru forma tip a infracțiunii limitele de pedeapsă fiind de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică. Prin urmare, comparând regimul sancționator al celor reglementări, s-a apreciat că noul C. pen. reprezintă legea mai favorabilă aplicabilă inculpatului A.

Așa cum s-a arătat anterior, art. 297 C. pen. incriminează abuzul în serviciu ca fiind fapta funcționarului public care în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau persoane juridice, cu precizarea că prin excepția de neconstituționalitate nr. 405 din 15 iulie 2016 a Curții Constituționale s-a apreciat că sintagma "îndeplinește în mod defectuos" este constituțională în măsura în care se referă la îndeplinirea prin încălcarea legii. Elementul material al variantei tip reținute în sarcina inculpatului constă în îndeplinirea unui act contrar dispozițiilor legale, termenul de "act" având semnificația operațiunii ce trebuie efectuată de notarul public în speță și cu privire la care nu au fost respectate dispozițiile legale.

De asemenea, în cuprinsul noțiunii de neîndeplinire a unui act se înțelege lăsarea în nelucrare a acestuia, respectiv omiterea sau neefectuarea unei activități ce trebuia îndeplinită în virtutea atribuțiunilor de serviciu.

Transpunând aceste considerații de ordin general la speța dedusă judecății, urmare a interpretării probelor administrate pe parcursul procesului penal mai sus analizate, instanța a apreciat că inculpatul A., deși avea cunoștință că garanta M. a fost pusă sub interdicție judecătorească, situație în care nu putea garanta cu bunurile sale o datorie a altei persoane fără încuviințarea instanței de tutelă, a autentificat contractul de cesiune de creanță din 02 iulie 2012 încheiat între cedentul E. și cesionarul H., debitorul cedat I. semnând acest contract atât în această calitate cât și ca mandatar al fiicei sale, garanta, creând o pagubă cesionarului H.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 36/1995 " notarii publici și instituțiile publice prevăzute la art. 8 care desfășoară activitate notarială au obligația să verifice, în scopul prevenirii litigiilor, ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri, să ceară și să dea lămuriri părților asupra conținutului acestor acte spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat efectele. În cazul în care actul solicitat este contrar legii și bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui. ".

De asemenea, potrivit art. 9 alin. (3) din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici " în exercitarea atribuțiilor sale, notarul public examinează intențiile părților, le transpune în realitate prin actele pe care le instrumentează, le conferă acestora autenticitate, forță probantă și executorie și asigură legalitatea clauzelor contractuale", iar alin. (4) prevede că " " notarul public verifică de asemenea dacă părțile au capacitate deplină pentru a încheia un act notarial și se asigură că acestea au înțeles consecințele juridice ale angajamentului luat".

Astfel, instanța a apreciat că în exercitarea atribuțiilor sale conferite de funcția publică deținută, inculpatul A. a ignorat prevederile legale referitoare la condițiile în care contractul de cesiune de creanță se putea încheia în mod valabil fiind însoțit de o ipotecă a unei persoane puse sub interdicție și cu privire la care nu exista consimțământul autorității de tutelă, activitate prin care inculpatul a produs un prejudiciu, urmarea imediată a infracțiunii fiind astfel realizată.

Potrivit art. 74 alin. (1) C. pen.: "Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială." Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise.

În cauză se impune a avea în vedere natura faptei precum și contextul în care infracțiunea a fost săvârșită, urmând a acorda valențe juridice lipsei antecedentelor penale ale inculpatului care este la primul contact cu legea penală, calității de notar public la data săvârșirii faptei precum și vârstei acestuia urmând astfel a orienta pedeapsa spre limita minimă prevăzută de textul incriminator.

Curtea a reținut că deși inculpatul este infractor primar, în cauză a avut o atitudine procesuală negativă în raport de apărările pe care a înțeles să și le formuleze, nerecunoscând fapta imputată. Numai lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, evoluția profesionala anterioară, precum și prezentarea în fața instanței la termenele de judecată, fără nicio urmă de regret pentru consecințele infracțiunilor săvârșite, nu constituie împrejurări care pot fi socotite și reținute ca circumstanțe atenuante prev. de art. 75 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, impactul social produs de săvârșirea unei astfel de fapte, poziția adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, personalitatea acestuia și necesitățile procesului de reeducare și resocializare, astfel încât pedeapsa să-și poată îndeplini atât funcția coercitivă, de îndreptare, cât și cea preventivă, de descurajare a săvârșirii unor fapte similare de către alte persoane.

La stabilirea pedepsei s-au avut în vedere criteriile menționate în baza cărora instanța l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare. Fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 91 C. pen., respectiv pedeapsa aplicată este închisoarea mai mică de 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității și raportat la persoana inculpatului și lipsa antecedentelor penale, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpat, pentru a conștientiza semnificația socială a activității ilicite comise, neimpunându-se executarea în detenție a pedepsei, setul de obligații și măsuri de supraveghere instituite în sarcina acestuia permițând verificarea comportamentului și schimbarea atitudinii sale față de valorile sociale ocrotite de lege.

II. Împotriva Sentinței penale nr. 58/PI din data de 19 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a formulat apel inculpatul A.

Motivele apelului au fost expuse în încheierea amânării de pronunțare, ce face parte din prezenta, în esență fiind arătat că din documentele depuse la dosar rezultă că actul a fost semnat personal de către garantă, părțile au fost de față la încheierea actului și niciuna dintre ele nu a semnalat vreun aspect exterior al incapacității acestei persoane și, mai mult, nici măcar părinții persoanei puse sub interdicție nu au înțeles să aducă la cunoștința notarului aceste aspecte. Prin urmare, notarul și-a îndeplinit obligațiile legale pentru instrumentarea acestui act fără a avea cunoștință sau fără să aibă posibilitatea să prevadă acest aspect. Or, față de acea împrejurare se poate stabili o anumită eroare a notarului, întrucât din derularea evenimentelor, părțile s-au prezentat, au depus la secretariatul biroului notarial toate documentele pe care și-au întemeiat cererea de autentificare a cesiunii de creanță, iar ulterior actul a ajuns efectiv la notar, care l-a citit, în final semnându-se actele. S-a arătat că printre actele depuse de către părți, pe lângă documentele de identitate și contractul de împrumut, aceștia au inserat și sentința de punere sub interdicție, pe care notarul din păcate nu a observat-o.

Totodată, a solicitat să fie avută în vedere reprezentarea pe care a avut-o notarul la acel moment, respectiv faptul că a recunoscut această culpă în desfășurarea activității sale de notar, însă fără a avea reprezentarea aspectului că persoana ar fi putut fi pusă sub interdicție.

În subsidiar a apreciat că trebuia să fie cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 298 C. pen. și nu cea de abuz în serviciu, care reclamă o intenție directă.

III. Apelul - În fața Înaltei Curți, cauza a avut următoarele termene:

• 12 aprilie 2017, când instanța de control judiciar a luat act de faptul că apărătorul inculpatului a solicitat o singură probă în susținerea apelului formulat, respectiv audierea inculpatului, Ministerul Public și partea civilă nesolicitând probe.

• 26 aprilie 2017 a fost ascultat inculpatul și au avut loc dezbaterile.

Inculpatul A. a declarat: " Mențin declarațiile date, cunosc acuzațiile aduse iar în fața instanței de apel doresc să fac următoarele precizări.

Încep prezentarea de la primul act instrumentat, fiind vorba despre contractul de împrumut cu ipotecă, act în baza căruia s-a acordat un împrumut de către creditorul E. în beneficiul lui I. și pentru care au semnat și soția și fiica acestuia în calitate de codebitor, respectiv garantă.

Părțile au fost prezente, respectiv cei patru menționați, li s-a citit contractul, după ce am verificat toate condițiile de fond și de formă, iar după ce au confirmat că l-au înțeles au consimțit la autentificarea lui.

Nu s-a întâmplat absolut nimic care să mă conducă la ideea că garanta, M. ar fi o persoană fără discernământ, o dată în plus, aceasta fiind prezentă împreună cu părinții. Arăt totodată că garanta, având în vedere că familia era printre clienții cabinetului meu, a fost și ea în mai multe dăți pentru a semna, autentifica acte notariale, acte de dispoziție și de fiecare dată,m în urma discuțiilor purtate am avut convingerea că este o persoană cu deplin discernământ, chiar o persoană educată.

Ulterior, la solicitarea părților, între E. și J., aceștia fiind frați, s-a semnat un contract de cesiune de creanță. Potrivit procedurii notariale, după ce am discutat cu părțile și am înțeles ce contract doresc să instrumenteze, le-am invitat în sala de așteptare și una dintre secretare s-a ocupat de completarea cererii și, respectiv, documentele anexă.

La acest moment s-a depus la secretariat, între altele, și această sentință de punere sub interdicție, însă la momentul la care am citit contractul arăt că nu am observat-o. Aceasta poate pe fondul faptului că cunoșteam foarte bine părțile, știu că ele la rândul lor se cunoșteau între ele, odată în plus fiind vorba și despre o tranzacție între rude, m-am canalizat pe fondul contractului, și anume acea cesiune de creanță, aceasta fiind în fapt o subrogare în drepturi. Am verificat extrasul de carte funciară, care constituia temeiul cesiunii și pe aceste motive am considerat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru actul ce urma să se semneze.

Ulterior, s-a încheiat următorul act de cesiune de creanță între J. prin mandatar și H., acesta s-a solicitat și s-a încheiat în regim de urgență, la solicitarea expresă a părților.

Având în vedere atât structura actului anterior, cât și faptul că părțile cunoșteau toate detaliile contractelor anterioare, actul s-a procesat pe structura contractului anterior, prin schimbarea calității părților.

La semnarea niciunuia dintre acte, nefiind cazul la primul pentru că acolo a fost prezentă garanta, părțile nu au adus în discuție în niciun mod faptul că garanta ar fi o persoană lipsită de discernământ.

Partea vătămată nu m-a căutat "să-mi reproșeze sau să îmi ceară" să remediem actul pentru că erau posibilități legale la acel moment, de fapt el este și în continuare titularul unei creanțe certe lichide și exigibile, iar în patrimoniul debitorului său sunt bunuri absolut acoperitoare pentru suma datorată.

Răspunsuri la întrebările puse de apărătorul inculpatului A.:

Î: La întocmirea ultimului act de cesiune, părțile aveau programare la cabinetul notarial?

R: Nu au avut programare, dar pe considerentul faptului că sunt clienții "casei" am finalizat în aceste condiții procesării unui act în regim de urgență, când extrasul de CF este eliberat în regim de urgență, până la ora 14,00.

La interpelarea instanței arăt că urgența a fost solicitarea expresă a părților, dl. E. motivând că are nevoie de bani în aceeași zi, deci nu eu am inițiat, ci eu numai am dat curs solicitării.

Arăt că nu poți avea timp pentru toate detaliile în studiul dosarului, dar am pornit de la premiza că părțile se cunosc, cunosc detaliile, o dată în plus prin faptul că partea vătămată a fost cea care l-a pus în legătură pe E. cu debitorul I..

Î: Dacă părțile semnatare ale contractului de cesiune au pus la dispoziție notarului sau i-a înmânat în vreun fel acea sentință de punere sub interdicție a lui M.?

R: Nu. fapt care se confirmă și din anexele existente la dosar și comunicate la Parchet la solicitarea procurorului.

Î: Au existat discuții cu privire la o eventuală incapacitate a garantei sau l-a informat cineva despre această împrejurare?

R: Nu.

Î: Ați avut reprezentarea în acel moment, la instrumentarea cesiunii de creanță, că această garantă este o persoană fără capacitate deplină?

R: Nici la acest moment și nici la momentele anterioare nu am avut conturată ideea că ar fi o persoană fără discernământ. Am aflat despre această ipostază juridică numai la momentul audierii mele ca martor.

Răspunsuri la întrebările puse de apărătorul părții civile:

Î: Solicitarea în regim de urgență a extrasului Carte Funciară este o procedură legală și dacă ați solicitat și pentru alți clienți extrase Carte Funciară în regim de urgență?

R: Da, este o procedură legală și am solicitat-o și în alte situații.

Există posibilitatea solicitării în regim de urgență a extrasului de Carte Funciară prin derogare de la regulile comune în care eliberarea actului se face la 3 zile, însă această procedură ține de reglementarea celor de la Cartea funciară.

Î: Dacă obținerea extrasului de Carte Funciară în regim de urgență implică automat și autentificarea actului în regim de urgență, sau autentificarea are loc în procedură obișnuită?

R: Nu discutăm despre o reglementare în sine, aici fiind vorba de o modalitate firească de organizare a unei activități notariale. Finalizarea este potrivit modului în care solicitantul înțelege să insiste în a cere acest fapt, respectiv încheierea actului.

R: Întrebări puse de reprezentantul Ministerului Public:

Î: Când ați luat cunoștință efectiv de sentința de punere sub interdicție?

R: Am arătat mai sus. La momentul la care am fost audiat în acest dosar în calitate de martor, respectiv în 23 decembrie 2015.

Î: Hotărârea de punere sub interdicție s-a aflat în toată această perioadă într-unul din dosarele de la Biroul dvs?

R: Da, în dosarul de la cesiunea de creanță încheiată între E. și sora lui J.. Actul acolo se află, la dosar.

Î: Prin acel contracte de cesiune se transmitea cesionarului garanția imobiliară?

R: potrivit contractului de cesiune de creanță se transmite de la cedent la cesionar acel drept pentru acea sumă urmând ca toate celelalte clauze să rămână neschimbate, și respectiv operante în beneficiul cesionarului, astfel cum se regăsește și în extrasul de Carte Funciară privind imobilul garantei.

Î: Cum procedați în activitatea dvs. dar mai ales cum ați procedat în acel caz privind cele două contracte de cesiune, la aducerea la cunoștința părților a conținutului contractului, respectiv se dă citire actului, citesc părților, vă rog să explicați.

R: Notarul dă citire actului și se explică părților, iar numai după aceea aceștia își exprimă consimțământul în mod valid, semnează, iar actul se autentifică.

Î: Ce semnificație juridică avea pentru dvs în momentul când ați dat citire primului contract de cesiune, faptul că cineva era curator?

R: Potrivit dispozițiilor C. civ. atributul de curator înseamnă reprezentarea unei persoane cu discernământ, însă cu anumite probleme cred că de natură locomotorie.

Î: Ați întrebat de ce este prezent în calitate de curator tatăl, deși potrivit celor relatate, cu doar 7 luni înainte, M. fusese prezentă în Biroul dvs. și ați relatat că nu ați observat nicio problemă cu discernământul acesteia, în condițiile în care ați relatat și că a încheiat alte acte?

R: Nu, pentru că la nici un moment vreuna dintre părțile semnatare nu m-a atenționat sub acest aspect.

Pe considerentul faptului că, în esență, tranzacția era între cedent și cesionar și atributul de curator, potrivit reglementării civile, și o dată în plus pe faptul că nu era nici obligatorie și nici necesară prezența părților, nu mi-am ridicat această problemă. M-am referit la ambele contracte. La cel de-al doilea arăt că acesta a fost procesat pe structura primului contract.

Î: Dacă ați fi "observat" acea hotărâre de punere sub interdicție cum ar fi trebuit să procedați în cazul ambelor contracte?

R: Dacă aș fi observat acea hotărâre la primul contract de cesiune nu l-aș fi autentificat, cel de-al doilea nu ar mai fi existat și încercam remedierea consecințelor juridice pe structura actului inițial. Era obligația de remediere a unui act cu carențe.

Î: Putea o persoană lipsită de discernământ să fie garantul unui contract de cesiune sau de creanță?

R: Nu. nu putea fi, însă aceste verificări s-au făcut și consider că riguros, la momentul constituirii dreptului, celelalte acte fiind numai acte de subrogare în drepturi deja constituite.

Î: La încheierea contractului de împrumut ați verificat dacă persoană este lipsită de discernământ?

R: A fost o constatare personală purtată cu semnatarul actului. În cuprinsul actului constitutiv de drept, respectiv intabularea dreptului de ipotecă, am inserat și clauza potrivit căreia codebitoarea, respectiv garanta "renunță la beneficiul de discuțiune și diviziune", fiind termeni de specialitate, sigur că i-am explicat în condițiile în care să am convingerea că sunt înțeleși termenii, fapt de care m-am și convins.

Î: Persoana vătămată sau altcineva în acele împrejurări v-au întrebat dacă este vreo problemă că se menționa calitatea de curator a tatălui persoanei pusă sub interdicție?

R: Nu-mi aduc aminte.

Î: De ce ați inserat în ambele contracte de cesiune mențiunea privind debitorul cedat în raport cu garantul, dacă nu avea importanță calitatea de curator?

R: Cred că pe temeiul formulării verbale de către semnatar în sensul că acesta mi-a spus că el este curatorul.

La interpelarea instanței, arăt că nu s-a pus în modul ferm în discuție la niciunul dintre momentele semnării celor trei acte, această neresponsabilizare a acestei persoane.

Nu am aflat de existența prejudiciului sau a faptului că acesta a fost generat prin actul emis de mine, decât la momentul la care am fost audiat ca martor. Până atunci nimeni nu m-a atenționat că s-ar fi întâmplat ceva sau că partea vătămată este în imposibilitate de a-și recupera creanțele."

IV. Analizând cauza sub toate aspectele de drept și de fapt, în raport de conținutul exhaustiv al dosarului cauzei și coroborând probatoriul administrat în cursul procesului penal, inclusiv probatoriul administrat direct și nemijlocit în faza apelului, Înalta Curte apreciază că apelul inculpatului A. este fondat, însă doar în ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare și a celei accesorii a interzicerii exercitării dreptul de a ocupa funcția de notar, pentru considerentele ce se vor arăta.

IV.1. Înalta Curte reține că probele administrate dovedesc fără echivoc vinovăția inculpatului A., fiind exclusă varianta ca acesta să fi acționat din culpă ori fără vinovăție.

Conduita inculpatului A., notar public, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a autentificat contractul de cesiune de creanță din 02 iulie 2012 încheiat între cedentul E. și cesionarul H., deși avea cunoștință că numita M. (garanta) a fost pusă sub interdicție judecătorească, contractul de cesiune fiind semnat doar de către debitorul cedat I., atât în această calitate cât și ca mandatar al fiicei sale (interzisa) M. (garanta), încălcând atât prevederile exprese ale C. civ. ce interzic garantarea de către o persoană pusă sub interdicție fără încuviințarea instanței de tutelă, cât și ale Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, ce îl obligau să verifice dacă actul este contra legii, și în acest mod a creat o pagubă de 50.000 euro părții civile H., atrage angajarea răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzut de art. 297 C. pen.

Apărarea inculpatului cum că nu ar fi cunoscut că partea garantă a contractului de cesiune de creanță ar fi fost pusă sub interdicție judecătorească ori că ar fi respectat dispozițiile legii civile sunt contrare unei realități faptice evidente ce rezultă din modalitatea concretă de întocmire a actelor și al conținutului dosarelor notariale instrumentate de către inculpat, în calitatea sa de notar public.

Nelegalitatea faptelor inculpatului, sub aspectul încălcării prevederilor prohibitive exprese ale C. civ., sunt evidente, deoarece potrivit art. 171 C. civ. " regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică și în cazul tutelei celui pus sub interdicție judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel", iar art. 144 C. civ. referitoare la regimul juridic al actelor de dispoziție, prevede la alin. (1) că "tutorele nu poate, în numele minorului să facă donații și nici să garanteze obligația altuia", iar alin. (2) prevede că "tutorele nu poate fără avizul consiliului de familie și autorizarea instanței de tutelă să facă acte de înstrăinare, împărțeală, ipotecare, ori de gravare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, .... precum și să încheie în mod valabil orice alte acte ce depășesc dreptul de administrare".

Este exclus ca inculpatul A., notar public, să nu cunoască aceste dispoziții legale care îl obligau să refuze autentificarea contractului de cesiune de creanță, în condițiile în care nu exista încuviințarea autorității instanței de tutelă, deoarece era dincolo de orice interpretare contrară despre garantarea împrumutului altuia cu un imobil al interzisului judecătoresc, mai exact datoria tatălui era garantată de acesta în calitate de curator al fiicei sale.

Aceste încălcări flagrante ale C. civ. au fost posibile numai ca urmare a unei intenții vădit infracționale din partea inculpatului A., care a odată cu ignorarea dispozițiilor C. civ., a nesocotit principalele obligații legale ce revin unui notar public, astfel cum acestea sunt stipulate în legea ce îi reglementează activitatea notarială și care îl obligau " ... să verifice, în scopul prevenirii litigiilor, ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri, să ceară și să dea lămuriri părților asupra conținutului acestor acte spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat efectele..."

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă și a evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 103 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia și vinovăția inculpatului.

În fața instanței de control judiciar, inculpatul A. a reiterat principala sa versiune de apărare, și anume aceea că nu ar fi acționat cu intenție în comiterea faptei, acceptând posibilitatea producerii unei erori în activitatea sa profesională ce s-ar fi datorat împrejurării că părțile îi erau cunoscute, fiind încheiate multiple acte autentice cu aceștia.

Inculpatul A. a declarat: " ... primul act instrumentat, fiind vorba despre contractul de împrumut cu ipotecă, ... pentru care au semnat și soția și fiica acestuia în calitate de codebitor, respectiv garantă. Părțile au fost prezente, respectiv cei patru menționați, li s-a citit contractul, după ce am verificat toate condițiile de fond și de formă, iar după ce au confirmat că l-au înțeles au consimțit la autentificarea lui.. Ulterior, ... s-a semnat un contract de cesiune de creanță. ... La acest moment s-a depus la secretariat, între altele, și această sentință de punere sub interdicție, însă la momentul la care am citit contractul arăt că nu am observat-o ... Ulterior, s-a încheiat următorul act de cesiune de creanță între J. prin mandatar și H., acesta s-a solicitat și s-a încheiat în regim de urgență, la solicitarea expresă a părților ... La semnarea niciunuia dintre acte, ... părțile nu au adus în discuție în niciun mod faptul că garanta ar fi o persoană lipsită de discernământ. ..."

Inculpatul a negat faptul ca părțile să îi fi pus la dispoziție sentință de punere sub interdicție a lui M. și aceasta ar fi o persoană fără discernământ, că despre sentința civilă a aflat doar la momentul la 23 decembrie 2015, când a fost chemat la procuror.

Pe de altă parte, inculpatul A. a recunoscut că hotărârea de punere sub interdicție s-a aflat în toată această perioadă într-unul din dosarele de la biroul notarial, respectiv în dosarul de la cesiunea de creanță încheiată între E. și sora lui J., menționând că "potrivit dispozițiilor C. civ. atributul de curator înseamnă reprezentarea unei persoane cu discernământ, însă cu anumite probleme cred că de natură locomotorie".

Notarul, în declarația sa în calitate de inculpat din fața instanței de apel, a învederat că părțile erau clienți vechi ai biroului notarial. În această situație intervenția curatelei, a fost o chestiune pe care notarul a cunoscut-o cel târziu la momentul atestării calității de curator a tatălui I. pentru fiica sa majoră M. (garanta). Nu poate fi justificată rezonabil pentru un notar, specialist în domeniul dreptului civil, trecerea mențiunii curator în act, dar ignorarea sensului juridic, implicit a efectelor curatelei. De altfel inițial, în faza de urmărire penală, în declarația din data de 23 decembrie 2015, în prezența apărătorului său ales P., notarul a precizat că i-a fost înmânată sentința de punere sub interdicție a fiicei debitorului, în dosarul ce a avut ca obiect cesiunea de creanță, iar după ce a citit-o a făcut mențiunea în cuprinsul actului "I. ... curator pentru M.". Ulterior a revenit asupra acestei mențiuni tranșante, precizând că a citit numai prima pagină a sentinței (declarația din data de 28 ianuarie 2016, dată, de asemenea, în prezența apărătorului ales), revenire inutilă în contextul în care sentința viza punerea sub interdicție a unei părți din dosarul notarial instrumentat, aspect ce ar fi impus decelarea soluției cererii de punere sub interdicție, înaintea semnării actului notarial, pentru a stabili părțile și calitățile acestora. În evoluția declarațiilor sale, notarul, la data de 26 februarie 2016, în prezența aceluiași apărător ales, a precizat că deși i s-a înmânat prima filă a sentinței de punere sub interdicție nu a citit-o, dar s-a "axat pe paragraful privind instituirea curatelei în favoarea lui I.". În cursul judecării apelului inculpatul a susținut că nu a avut cunoștință despre situația punerii sub interdicție.

Chiar și dacă nu i s-ar fi prezentat nicio filă a sentinței de punere sub interdicție, menționarea în actul notarial a calității de curator al tatălui, debitor cedat, pentru fiica majoră, garantă, impunea ieșirea notarului din pasivitate și verificarea raporturilor juridice dintre aceștia.

Chiar și cesionarul H., persoana vătămată din prezenta cauză, a menționat că a semnat la biroul notarial mai multe acte, inclusiv un act ce se referea la instituirea curatelei față de M. (garanta din contractul de împrumut), fără a i se explica însă de către notar consecințele juridice sau efectele curatelei în raport cu actul pe care îl încheia în calitate de cesionar.

Instanța de control judiciar poate accepta faptul că la momentul încheierii contractului inițial (de împrumut), notarul nu cunoștea situația numitei M. (garanta) ce fusese pusă sub interdicție judecătorească. Situația este însă radical schimbată la momentul autentificării cesiunii de creanță. Astfel la acest moment actul este semnat de I. în calitate de debitor cedat cât și de curator al fiicei sale, M. (garanta).

Mențiunea calității părților în cadrul actului notarial este decelată de notar pe baza actelor depuse. Este exclus ca notarul să nu fi înțeles noțiunea de curator la momentul mențiuni depuse pe actul notarial și în consecință să nu fi verificat actele ce generau această calitate. Menționarea calității de curator în act impunea explicarea consecințelor juridice părților semnatare.

De altfel, apărarea inculpatului este contrară unei evidențe probatorii, ce rezultă din însăși succesiunea lucrărilor notariale instrumentate în ceea ce îi privește pe garanții I. și K. și M. (fiica lor).

Pornind de la aceste constatări, instanța de control judiciar, în baza propriului examen analitic asupra mijloacelor de probă administrate, inclusiv cele administrate direct și nemijlocit în fața sa, reține că la data de 02 iulie 2012 când s-a încheiat la notarul public A. actul autentificat de cesiune de creanță, prin care E. - în calitate de cedent, fiind mandatat de J. în baza procurii de administrare autentificată din 11 iunie 2012, a cesionat către H., dreptul de creanță al mandantei sale pe care aceasta îl avea față de debitorul cedat I., respectiv față de garanta ipotecară M., conform contractelor de împrumut autentificate din 23 august 2011 și din 28 aprilie 2011, respectiv a declarației rectificative autentificată din 21 noiembrie 2011, notarul public cunoștea de existența Sentinței civile nr. 6.332 din 5 decembrie 2006 a Judecătoriei Arad prin care M. a fost pusă sub interdicție.

Această constatare este neîndoielnică întrucât, după ce la data de 28 aprilie 2011 a autentificat contractul semnat în fața sa de garanții I. - soț, soția - K. și fiica - M., la data de 20 mai 2011 a autentificat contractul în care soțul - I. garantează realizarea obligației contractuale, atât pe seama lui, cât și ca reprezentant legal al fiicei sale M., deși nu există niciun document legal din care să rezulte cum a luat act că I. este reprezentant legal al fiicei sale M.

Aceeași împrejurare a inexistenței vreunui document legal este regăsită și în ceea ce privește contractul de împrumut autentic din 23 august 2011, când I. a garantat realizarea obligației contractuale, atât ca persoană fizică, cât și ca reprezentant legal al garantei M., urmată de declarația autentică din 21 noiembrie 2011.

Cu toate acestea, inculpatul a avut acces la Sentința civilă nr. 6.332 din 5 decembrie 2006 a Judecătoriei Arad, care este depusă la lucrarea notarială autentificată la data de 02 decembrie 2011, când inculpatul a autentificat actul de cesiune creanță semnat de E. - în calitate de cedent, de cesionara J., garanta K. și de către debitorul cedat I. - atât în calitate de reprezentant al garantei SC N. SA cât și curator pentru M.

După cum rezultă din înscrisurile dosarului, în lucrările notariale autentificate la datele de 20 mai 2011 și 23 august 2011 nu există niciun înscris care să facă dovada că I. este reprezentant legal al fiicei sale M.

Acest fapt negativ, coroborat cu conținutul Sentinței civile nr. 6.332 din 5 decembrie 2006 a Judecătoriei Arad, demonstrează două împrejurări de fapt:

- La datele de 20 mai 2011 și 23 august 2011 inculpatul A. cunoștea despre existența interdicției, deoarece doar în această sentință este menționat că interzisa este reprezentată de tatăl său printr-o decizie a primăriei: " ... Prin dispoziția din 29 iunie 2006 a Primarului Mun. Arad a fost instituită curatela cu reprezentarea pârâtei în sarcina tatălui acesteia, I..." cum se arată explicit, iar în conținutul lucrărilor notariale instrumentate nu există nici un alt înscris care să facă dovada unei astfel de calități - a se vedea adresa notarului public din 02 martie 2016;

- La data de 02 iulie 2012 când a autentificat cesiune de creanță, inculpatul A. cunoștea neîndoielnic de existența Sentinței civile nr. 6.332 din 5 decembrie 2006 a Judecătoriei Arad prin care M. a fost pusă sub interdicție, deoarece această sentință exista la lucrarea notarială autentificată anterior în data de 02 decembrie 2011, atașate lucrării din 02 iulie 2012.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că probatoriul administrat este apt să răstoarne prezumția de nevinovăție și să conducă la angajarea răspunderii penale a inculpatului A.

Sub aspectul laturii subiective inculpatului A. a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, dedusă din modul de operare, respectiv din modalitatea concretă în care a instrumentat lucrările notariale, ceea ce relevă reprezentarea clară a activității infracționale, element ce justifică reținerea vinovăției sub forma intenției directe și înlătură apărarea inculpatului conform căreia a acționat fără vinovăție ori fără vinovăție.

În raport de angajarea răspunderii penale pentru fapta comisă, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului A. de către instanța de fond este legală și corect individualizată, iar solicitarea apărării de reținere a unor circumstanțe atenuante nu are nicio acoperire legală, deoarece circumstanțele atenuante judiciar nu sunt prevăzute de legea penală actuală (mai blândă) aplicabilă în cauză, cum corect a reținut instanța de fond și va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate părții civile.

Astfel, întrucât fapta penală a fost comisă în luna iulie 2012, din perspectiva legii penale mai favorabile, instanța de fond a statuat în mod corect că legea nouă este mai blândă, datorită limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru abuzul în serviciu. De asemenea, în raport de acuzația formulată la adresa inculpatului, instanța de control judiciar constată că aceasta răspunde exigențelor impuse prin Decizia nr. 405 din 15 iulie 2016 a Curții Constituționale.

IV.2. Înalta Curte reține că aplicarea pedepsei complementare și a celei accesorii de interzicere a exercitării dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia notar, adică funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii este nelegală, deoarece în cazul inculpatului A., care este notar public, ar însemna interzicerea aceluiași drept de două ori.

Înalta Curte constată că urmare a condamnării, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru a săvârși infracțiunea, adică de a exercita profesia de notar, toate pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale, iar în baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen.

Potrivit art. 2 și art. 3 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, activitatea notarială se realizează de notarii publici prin acte notariale și consultații juridice notariale, în condițiile legii, notarul public fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public.

Funcția de notar public se exercită numai de către notarii publici membri ai Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, și are statutul unei funcții autonome, în exercitarea profesiei și în legătură cu aceasta, notarul public fiind protejat de lege.

Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că notarul public exercită o funcție publică ce implică exercițiul autorității de stat, întrucât au un statut protejat de lege, inclusiv prin mijloace de drept penal, și sunt profesioniști cărora statul le-a delegat exercițiul autorității publice și pentru a căror fidelitate față de modul de îndeplinire a funcției publice statul răspunde.

Potrivit art. 66 lit. a) și b) C. pen. conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi este constituit prin interzicerea

a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Raportând aceste din urmă dispoziții legale la normele de reglementare ale statutul de funcționar public ce exercită o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, Înalta Curte apreciază că în cazul notarilor publici interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. b) C. pen., nu mai impune și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. g), deoarece odată interzis dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, este implicit interzis și dreptul de a ocupa funcția de notar public.

De aceea, în Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, la art. 40 lit. f) se precizează expres că această calitatea de notar public încetează când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni.

Așadar, Înalta Curte reține că în cazul notarilor publici, urmare a dispunerii condamnării pentru comiterea unei fapte intenționate, cum este cazul abuzului în serviciu, funcția acestora încetează prin efectul legii, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei aleasă de către instanță (executare efectivă ori suspendare), deoarece această modalitate de executare nu este decât un mijloc de individualizare a executării pedepsei.

De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 582 din 20 iulie 2016 când a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că art. II pct. 1, pct. 5 și pct. 15 din Legea pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum și pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 sunt neconstituționale, a statuat expres această consecință.

Astfel, în considerentele obligatorii ale acestei decizii de admitere se arată:

" ... 22. Potrivit dispozițiilor art. 2 și 3 din Legea nr. 36/1995, activitatea notarială se realizează de notarii publici prin acte notariale și consultații juridice notariale, în condițiile legii, notarul public fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public. Funcția de notar public se exercită numai de către notarii publici membri ai Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, și are statutul unei funcții autonome, în exercitarea profesiei și în legătură cu aceasta, notarul public fiind protejat de lege. Cu alte cuvinte, notarii au statut protejat de lege, inclusiv prin mijloace de drept penal, și sunt profesioniști cărora statul le-a delegat exercițiul autorității publice și pentru a căror fidelitate față de modul de îndeplinire a funcției publice statul răspunde. Faptul că notarul exercită autoritatea publică rezultă din natura și conținutul activității pe care o prestează acesta, ca împuternicit al statului, dincolo de orice calificare a legii. Exercitarea autorității publice de către notar, în special prin autentificarea înscrisurilor, impune acestuia exigențe de calitate profesională și standarde de integritate morală identice cu ale tuturor celorlalți funcționari publici, statul încredințând acestei categorii profesionale controlul de legalitate și prezumția de adevăr a actelor încheiate în fața notarului. De altfel, însuși art. 7 din Legea nr. 36/1995 prevede că"actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege". În virtutea autorității publice cu care este învestit notarul public, actele sale se impun în circuitul civil, cu prezumție de adevăr, până la înscrierea în fals, satisfăcând nevoia statului de a îndeplini acest serviciu public în folosul unei bune administrări a raporturilor juridice dintre cetățeni, autoritățile publice și stat. Așa fiind, între natura activității notariale și formele de răspundere a notarului public trebuie să existe o legătură directă, statutul juridic al acestuia bazându-se pe o serie de obligații, a căror nerespectare poate atrage inclusiv răspunderea penală pentru infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni cu subiect activ calificat și care, prin natura lor, sunt fapte grave tocmai pentru că autorul se folosește de încrederea ce i-a fost acordată odată cu învestirea autorității publice și răstoarnă prezumția de fidelitate în exercitarea funcției sale.

23. Deși aceste persoane nu sunt funcționari publici, în sensul legii civile, ele exercită atribute de autoritate publică, ce le-au fost delegate printr-un act al autorității statale competente și sunt supuse controlului acesteia, ceea ce justifică asimilarea lor cu funcționarii publici, în sensul legii penale. ...

51. Sub aspectul naturii juridice, Curtea constată că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o instituție complementară menită să întregească posibilitățile pe care legea le dă instanței judecătorești pentru realizarea individualizării pedepsei. Ea fiind consecința unei condamnări, își păstrează însă caracterul de măsură coercitivă penală, caracter care constă în obligația impusă celui condamnat de a avea o bună conduită pe durata termenului de supraveghere și de a se abține de la săvârșirea unei noi infracțiuni. Așa fiind, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere are caracterul juridic de mijloc de individualizare a executării pedepsei și funcționează ca o măsură judiciară (substitutiv de pedeapsă) de a cărei respectare depinde stingerea executării (a se vedea în acest sens și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1 din 17 ianuarie 2011 pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969, publicată în M. Of. nr. 495 din 12 iulie 2011). Așa fiind, individualizarea judiciară a sancțiunii de drept penal este o parte integrantă a activității de aplicare a legii penale, activitate care se desfășoară în cadrul procesului penal și se concretizează în hotărârea instanței. În doctrină, s-a arătat că individualizarea judiciară nu este numai o cale de determinare concretă a pedepsei, ci și un mijloc de adaptare a naturii și cuantumului ori duratei acesteia la cazul individual, concret, la infracțiunea săvârșită și mai ales la persoana infractorului, la periculozitatea acestuia și la aptitudinea lui de a se îndrepta sub influența pedepsei. În măsura în care se atribuie pedepsei funcția de a influența asupra conștiinței, mentalității și conduitei viitoare a condamnatului, în aceeași măsură pedeapsa trebuie să corespundă cu gradul de receptivitate a acestuia față de influența educativă a pedepsei. Criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt detaliate în cuprinsul art. 74 C. pen.

52. Cu privire la instituția încetării calității de notar public în cazul unei condamnări penale, Curtea reține că valoarea socială protejată este integritatea/probitatea persoanei care deține această calitate și prestează un serviciu public, exercitând autoritatea publică cu care a fost învestită de stat. Constatarea ilicitului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă înlătură prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate și o plasează prin ea însăși în afara cadrului legal de exercitare a funcției. De aceea, condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrității/probității, element fundamental al exercitării autorității publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcție publică nu mai are legitimitatea de a-și continua activitatea. Modalitatea de executare a pedepsei aplicate de către instanța judecătorească nu este decât un mijloc de individualizare a executării pedepsei, care, deși are un impact direct, negativ asupra activității notarului public dacă pedeapsa trebuie executată în regim de detenție, întrucât este doar o consecință a condamnării, vizează indirect valoarea protejată, respectiv integritatea/probitatea persoanei care deține calitatea de notar public. Așa fiind, modificarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 stabilește un tratament juridic diferit unor persoane aflate în aceeași situație juridică, criteriul de distincție fiind unul, care deși poate fi calificat ca fiind obiectiv, nu este și rezonabil, întrucât, așa cum am arătat, prin el însuși nu poate justifica pierderea integrității, ca valoare protejată de normele în discuție. Numai condamnarea este cea care determină schimbarea situației juridice a persoanei care exercită autoritatea publică și o descalifică pe aceasta din punct de vedere legal și moral pentru ocuparea funcției în care a fost învestită. Prezumția de nevinovăție, de bună-credință și de loialitate a acesteia au fost desființate ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare al pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorității publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana pierde legitimitatea și încetează de a mai fi în acord cu interesele generale pe care este obligată să le protejeze, potrivit legii.

53. Conceptul "statului de drept", consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituție, presupune, pe de o parte, capacitatea statului de a asigura cetățenilor servicii publice de calitate și de a crea mijloacele pentru a spori încrederea acestora în instituțiile și autoritățile publice. Aceasta presupune obligația statului de a impune standarde etice și profesionale în special celor chemați să îndeplinească activități ori servicii de interes public și, cu atât mai mult celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică pentru acei agenți publici sau privați care sunt învestiți și au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator să creeze toate premisele - iar cadrul legislativ este una dintre ele - pentru exercitarea funcțiilor sale de către profesioniști care îndeplinesc criterii profesionale și de probitate morală. Din aceasta perspectivă, în cazul în care un funcționar al statului sau un alt funcționar învestit cu exercițiul autorității publice a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu, adică uzând tocmai de încrederea conferită de funcția publică pe care trebuie să o exercite cu loialitate, modul de executare a pedepsei stabilit prin hotărârea judecătorească este total lipsit de relevanță ...

55. Prin urmare, având în vedere aceste argumente, Curtea reține că dispoziția cuprinsă în art. II pct. 15 din legea modificatoare încalcă prevederile art. 16 din Constituție, întrucât prin modificarea operată stabilește, pe de o parte, discriminări între persoane aflate în situații juridice identice, respectiv care dețin calitatea de notari publici, din perspectiva infracțiunilor săvârșite pe care legea penală, în considerarea valorilor protejate, le plasează într-o structură unitară, și, pe de altă parte, privilegii pentru persoane care exercită atribuții de autoritate publică, prin excluderea de la sancțiunea încetării calității de notar a persoanelor pentru care executarea pedepsei penale a fost suspendată, lipsind de efecte juridice o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare ...."

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casația și Justiția, va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 58/PI din data de 19 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, va desființa în parte sentința penală atacată și rejudecând, va înlătura din conținutul pedepsei complementare și a celei accesorii, pedeapsa interzicerii exercitării dreptului de a exercita profesia de notar public prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, îl va obligă pe inculpatul A. la plata sumei de 4.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul - parte civilă H., cheltuielile judiciare și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu urmând să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 58/PI din data de 19 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând:

Înlătura din conținutul pedepsei complementare și a celei accesorii, pedeapsa interzicerii exercitării dreptului de a exercita profesia de notar public prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă pe inculpatul A. la plata sumei de 4.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul - parte civilă H.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2017.

Procesat de GGC - ED