Decizia nr. 234/A/20107
Deliberând asupra apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de către partea civilă E. împotriva Sentinței penale nr. 48/F din data de 22 martie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 48/F din data de 22 martie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaților A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv B. și C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 48 C. pen. cu referire la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (câte 2 infracțiuni fiecare).
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată latura civilă a cauzei, iar în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. a dispus asupra cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
a) Acuzația - Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța din data de 29 iulie 2014 s-au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., în referire la plângerea penală formulată împotriva magistratului judecător D.; B., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 5 C. pen. (2 infracțiuni) în condițiile art. 33 lit. b) C. pen. anterior; C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 48 C. pen. în ref. la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 5 C. pen. (2 infracțiuni) în condițiile art. 33 lit. b) C. pen. anterior;
În fapt, procurorul a reținut că persoana vătămată E. are calitatea de magistrat judecător la Curtea de pe Galați, calitate pe care o are și doamna D.
În cuprinsul plângerii penale pe care persoana vătămată E. a adresat-o Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați la data de 20 septembrie 2009 (dosarul penal s-a format la data de 22 septembrie 2009), s-a solicitat efectuarea urmăririi penale față de inculpatul A. care, cu sprijinul inculpaților B. și C., în calitate de avocați, au formulat, în mod calomnios, plângere penală împotriva magistraților judecători E. și D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. din 1969), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen. din 1969), arestare nelegală și cercetare abuzivă (art. 266 C. pen. din 1969) și nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 C. pen. din 1969).
Conform adresei nr. 326 din 17 iunie 2010 a Baroului Galați, inculpatul C. este înscris în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei în Baroul Galați de la data de 15 ianuarie 2004 iar inculpata B. este înscrisă în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei în Baroul Galați de la data de 1 iunie 2002.
La data de 5 noiembrie 2008 inculpata B., prin Cabinetul Individual de Avocatură B. a încheiat contractul de asistență juridică nr. 12/2008 cu SC F. SRL.
La data de 5 noiembrie 2008 inculpatul C., prin Cabinetul Individual de Avocatură C. a încheiat contractul de asistență juridică nr. 22/2008 cu SC F. SRL.
Contractele de asistență juridică ale celor doi inculpați vizau acordarea asistenței juridice inculpatului A. care avea aceeași calitate procesual penală (aceea de inculpat), în dosarul penal instrumentat de DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
La data de 23 decembrie 2008, pe rolul Curții de Apel Galați s-a aflat în vederea soluționării recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea împotriva încheierii de ședință din data de 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/91/2008, privind pe inculpații A., G. și H. prin care a fost revocată măsura arestării preventive a celor trei inculpați.
Completul de judecată care urma să soluționeze calea de atac a recursului a fost format din magistrații judecători I. - președinte de complet și judecătorii E. și D. Inculpații B. și C., în calitate de avocați, au reprezentat interesele inculpatului A.
Prin Decizia penală nr. 794/R din 23 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosarul penal nr. x/44/2008 a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea, a fost casată încheierea de ședință din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în Dosarul nr. x/91/2008 și a fost menținută starea de arest preventiv a celor trei inculpați.
La data de 6 ianuarie 2009 inculpatul A. s-a adresat cu plângere penală Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a solicitat efectuarea de cercetări penale față de magistrații judecători E. și D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. din 1969), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen. din 1969), arestare nelegală și cercetare abuzivă (art. 266 C. pen. din 1969) și nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 C. pen. din 1969).
S-a format dosarul penal nr. x/P/2009 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dosar care a fost soluționat la data de 17 iulie 2009 și s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. anterior și art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, neînceperea urmăririi penale față de magistrații E. și D., judecători la Curtea de Apel Galați pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, arestare nelegală și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 246, art. 247, art. 266 alin. (1) și art. 271 C. pen. anterior, întrucât faptele nu s-au dovedit.
Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere inculpatul A., plângere respinsă prin rezoluția nr. x/4117/II/2/2009 din 4 septembrie 2009 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ca urmare a plângerii pe care inculpatul A., în calitate de petiționar, a adresat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura prev. de art. 2781 C. proc. pen. anterior, prin Sentința penală nr. 360 din 9 martie 2010, pronunțată în dosarul penal nr. x/1/2009, această plângere a fost respinsă fiind menținută rezoluția nr. x/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Concomitent cu plângerea penală, inculpatul A. a sesizat Inspecția Judiciară - Serviciul de inspecție judiciară pentru judecători și a indicat încălcarea gravă a legii de către magistrații judecători care au făcut parte din completul de judecată care a pronunțat Decizia nr. 794/R din 23 decembrie 2008. Ca urmare a verificării memoriului formulat de A., inspecția judiciară a stabilit că magistrații judecători nu au săvârșit fapte care să poată fi calificate drept abateri disciplinare.
Referitor la plângerea penală formulată împotriva magistraților E. și D., inculpații B. și C. au precizat că au redactat această plângere penală, iar inculpatul A. și-a însușit-o. În cuprinsul plângerii penale formulate de inculpatul A. cu complicitatea avocaților B. și C. au fost invocate: aspecte referitoare la încălcarea dreptului la apărare al altor două persoane care aveau calitatea procesuală de inculpați în dosarul penal aflat pe rolul Curții de Apel Galați; faptul că magistrații-judecători E. și D. ar fi fost incompatibili să judece recursul declarat de DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea și, implicit să pronunțe Decizia penală nr. 794/R/2008; faptul că, ulterior datei de 22 decembrie 2008 A., în calitate de inculpat în dosarul penal aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, precum și celelalte persoane având calitățile de inculpați, au fost deținute în mod nelegal ignorându-se prevederile Codului de procedură penală în vigoare la momentul soluționării recursului de către completul de judecată din care făceau parte magistrații E. și D.
În acest context, magistrații - judecători E. și D. s-ar fi făcut vinovați de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești dispuse de Tribunalul Vrancea, hotărâre judecătorească care, în opinia titularilor plângerii penale ar fi intrat sub puterea autorității de lucru judecat.
Se susține în acuzare că plângerea penală conține învinuiri despre care titularul acesteia, precum și complicii săi au fost evident convinși că sunt mincinoase, în condițiile în care, prin înseși natura obiectului cauzei pe care magistrații - judecători E. și D. au avut obligația să o analizeze, sub aspectul legalității și temeiniciei, respectiv recursul declarat împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță de judecată ierarhic inferioară și nu erau ținuți de respectarea acestei hotărâri judecătorești pentru ca în sarcina acestora să existe indicii de săvârșire a infracțiunilor de nerespectare a hotărârii judecătorești și arestare nelegală și cercetare abuzivă.
Se mai susține în acuzare că reaua - credință a inculpaților A., B. și C. cu privire la formularea învinuirilor aduse celor doi magistrați rezultă din faptul că plângerea penală a fost formulată numai împotriva a doi dintre judecătorii care au format completul de judecată, deși Decizia penală nr. 794/R din 23 decembrie 2008 a fost dispusă în complet format din trei judecători, fără formularea vreunei opinii separate din partea vreunui membru al completului de judecată.
Faptul că învinuirile aduse celor doi magistrați judecători au fost mincinoase, iar inculpații B. și C., în calitate de avocați, au cunoscut această situație și au urmărit atingerea demnității celor doi magistrați rezultă, fără dubiu, din sesizarea Inspecției Judiciare - Serviciul de inspecție judiciară pentru judecători cu aceleași aspecte care au fost înserate în cuprinsul plângerii penale. Sesizarea Inspecției judiciare a fost formulată concomitent cu plângerea penală ceea ce dovedește caracterul mincinos al plângerii penale formulate împotriva celor doi magistrați.
În ceea ce-i privește pe cei doi avocați, din examinarea limitelor contractelor de asistență juridică încheiate în beneficiul inculpatului A. s-a constatat că aceste contracte s-au limitat la asigurarea asistenței juridice în dosarul penal unde A. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Între A. și cei doi avocați nu s-au stabilit raporturi contractuale privind formularea unor noi plângeri penale, raporturi contractuale care să fi permis avocaților să redacteze plângerea penală împotriva celor doi magistrați judecători și, în felul acesta să justifice redactarea acestei plângeri penale prin exercitarea dreptului la apărare a inculpatului A.
De altfel, dreptul la apărare al oricărei persoane trebuie exercitat cu bună-credință, cu respectarea normelor procesual penale aplicabile în materia în care se asigură asistența juridică, fiind exclusă încălcarea drepturilor și a demnității altor persoane.
În concret, prin pregătirea profesională a celor doi inculpați avocați și în considerarea limitelor contractelor de asistență juridică încheiate cu SC F. SRL, în beneficiul inculpatului A., aceștia aveau cunoștință despre faptul că învinuirile cuprinse în conținutul plângerii penale formulate sunt mincinoase și, ca urmare a acestei plângeri penale magistrații - judecători au făcut subiectul cercetărilor penale efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin formularea plângerii penale la data de 6 ianuarie 2009 s-a adus atingere atât demnității magistratului judecător E. cât și magistratului judecător D., fiind încălcate relațiile sociale care protejează drepturile celor doi magistrați.
În cuprinsul declarației formulate la data de 22 noiembrie 2012 de magistratul - judecător D., aceasta a precizat că apreciază plângerea penală formulată de inculpatul A. ca fiind contrară realității având un conținut calomnios atât cu privire la infracțiunile pe care le-ar fi săvârșit cât și cu privire la limbajul folosit. Magistratul judecător D. a precizat că nu a formulat plângere penală datorită lipsei de timp, acesta fiind afectat exclusiv profesiei sale.
Conduita inculpatului A. cu privire la învinuirea mincinoasă adusă magistratului-judecător E. prin plângerea adresată organelor judiciare la data de 6 ianuarie 2009 a făcut obiectul judecății în dosarul penal nr. x/324/2013 al Judecătoriei Tecuci.
Referitor la conduita inculpatului A. cu privire la învinuirea mincinoasă adusă magistratului - judecător D. prin plângerea penală menționată anterior, conform principiului oficialității care operează cu privire la infracțiunea de denunțare calomnioasă în incriminarea dată de C. pen. din anul 1968, infracțiune incriminată de prevederile art. 268 din actualul C. pen., prin rezoluția nr. x/P/2012 din 15 aprilie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-a procedat la începerea urmăririi penale față de acest inculpat cu privire la infracțiunea săvârșită în dauna magistratului judecător D.
Totodată, prin redactarea plângerii penale din data de 6 ianuarie 2009 avocații B. și C. au săvârșit două infracțiuni de complicitate la inducere în eroare a organelor judiciare deoarece printr-o singură acțiune, aceea de redactare a plângerii penale în numele inculpatului A. a fost prejudiciată demnitatea a două persoane.
S-a mai arătat de către procuror că pe parcursul urmăririi penale s-a procedat la administrarea probelor solicitate de inculpații B. și C., L..
Martorii audiați au precizat că nu au cunoștință despre împrejurările în care s-a redactat plângerea penală, modalitatea concretă în care această plângere penală a fost primită și semnată de inculpatul A., data redactării acesteia, inculpatul aflându-se în stare de arest preventiv.
Referitor la persoanele care au redactat această plângere penală, inculpații B. și C. au susținut, în mod constant că au redactat această plângere în conformitate cu prerogativele care le-au fost conferite de contractele de asistență juridică încheiate pentru inculpatul A. și în scopul exercitării dreptului la apărare al clientului lor.
La rândul său, inculpatul A. a declarat în fața judecătorului din cadrul Judecătoriei Tecuci că a hotărât împreună cu avocații săi, indicându-i printre alții pe cei doi inculpați, "să formuleze anumite sesizări, anumite plângeri, nu cu intenția de a cercetat sau a crea prejudicii celor două persoane, ci cu intenția de a se da o soluție legală în dosarul în care era cercetat".
Istoricul cauzei:
La data de 20 septembrie 2009, persoana vătămată E. s-a adresat cu plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și a solicitat efectuarea de cercetări penale față de inculpații A., C., B. precum și față de numiții T. și J. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă având ca formă de participație autoratul (în ceea ce-l privește pe inculpatul A.) și complicitatea (în ceea ce privește celelalte persoane indicate în cuprinsul plângerii penale). La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a format Dosarul nr. x/P/2009.
Organul judiciar sesizat inițial cu privire la infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare (infracțiune incriminată anterior cu denumirea marginală de denunțare calomnioasă) a fost Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați unde s-a format dosarul penal nr. x/P/2009.
Prin ordonanța nr. x/P/2009 din 19 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c), b C. proc. pen., art. 45 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 42 și art. 38 C. proc. pen., s-a dispus:
- Neînceperea urmăririi penale față de T. și J. - avocați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de denunțare calomnioasă prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 259 C. pen. S-a apreciat că fapta sesizată nu a fost comisă de persoanele menționate anterior.
- Neînceperea urmăririi penale față de C. și B. - avocați, sub aspectul complicității la infracțiunea de denunțare calomnioasă prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 259 C. pen. S-a apreciat că fapta reținută în sarcina celor doi avocați nu este prevăzută de legea penală întrucât aceștia au acționat în conformitate cu prevederile contractului de asistență juridică, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, republicată și cu Statutul profesiei de avocat.
- Disjungerea cauzei față de făptuitorul A. pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.
Dosarul disjuns și declinat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani a fost înregistrat sub numărul x/P/2010, iar la data de 27 aprilie 2010 a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (1) C. proc. pen. fiind înregistrat sub numărul x/P/2010, astfel cum rezultă din adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Împotriva soluției dispuse în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a formulat plângere persoana vătămată E., plângere admisă prin ordonanța nr. x/II/2/2010 din 7 iunie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Prin ordonanța nr. x/P/2009 din 27 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 42 C. proc. pen. și art. 30 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a dosarului penal menționat în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea reunirii la Dosarul nr. x/P/2009 al celui din urmă parchet având ca obiect o plângere penală identică sub aspectul părților și a obiectului.
Prin ordonanța nr. x/II/6/2010 din 5 august 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus infirmarea ordonanței nr. x/P/2009 din 27 iulie 2010 a aceluiași parchet prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București apreciindu-se că organul de urmărire penală competent să soluționeze cauza este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Prin ordonanța nr. x/P/2009 din 16 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați în vederea reunirii la Dosarul nr. x/P/2009.
Dosarul declinat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați sub numărul x/P/2010, iar prin ordonanța nr. x/P/2010 din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus reunirea dosarului nr. x/P/2010 la Dosarul nr. x/P/2009.
Prin ordonanța nr. x/P/2009 din 9 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) în ref. la art. 10 lit. c) și d C. proc. pen., s-a dispus:
- Neînceperea urmăririi penale față de J. pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 259 C. pen. (nu a participat la comiterea faptei);
- Neînceperea urmăririi penale față de C. și B., pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 259 C. pen. (nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii).
Prin ordonanța nr. x/II/2/2010 din 17 noiembrie 2010 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca urmare a plângerii formulate de persoana vătămată E. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, această plângere a fost admisă și s-a dispus infirmarea ordonanței nr. x/P/2009 din 9 septembrie 2009, în vederea completării urmăririi penale.
După infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, prin ordonanța nr. x/P/2009 din 14 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) în referire la art. 10 lit. c) și d C. proc. pen., s-a dispus:
- Neînceperea urmăririi penale față de J. pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 259 C. pen. (nu a participat la comiterea faptei);
- Neînceperea urmăririi penale față de C. și B., pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 259 C. pen. (nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii).
Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere persoana vătămată E., plângere admisă prin rezoluția nr. x/II/2/2011 din 21 februarie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Prin rezoluția nr. x/P/2009 din 12 august 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. c) și d C. proc. pen., s-a dispus:
- Neînceperea urmăririi penale față de avocatul J. din cadrul Baroului Vrancea pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 259 C. pen.;
- Neînceperea urmăririi penale față de avocații C. și B. din cadrul Baroului Galați pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 259 C. pen.
Persoana vătămată E. a formulat plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, plângere respinsă prin rezoluția nr. 881/II/2/2011 din 27 septembrie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., persoana vătămată E. s-a adresat cu plângere împotriva soluției Curții de Apel Galați, la data de 19 octombrie 2011 formându-se dosarul penal nr. x/44/2011.
Persoana vătămată E. s-a adresat cu cerere de strămutare a dosarului nr. x/44/2011 al Curții de Apel Galați la Înalta Curte de Casație și Justiție, cerere care a făcut obiectul dosarului penal nr. x/1/2011 și a fost admisă prin Sentința nr. 62 din 18 ianuarie 2012 iar cauza penală a fost strămutată la Curtea de Apel Constanța.
Ca urmare a dispozițiilor Sentinței penale nr. 62 din 18 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea din 8 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul penal nr. x/44/2011 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanțe și înaintarea dosarului spre competentă soluționare la Curtea de Apel Constanța.
La Curtea de Apel Constanța s-a format dosarul penal nr. x/36/2012, iar prin Sentința penală nr. 50/P/9 mai 2012, a fost admisă plângerea formulată de persoana vătămată E., s-a desființat în parte rezoluția nr. x/P/2009 din 12 august 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și s-a trimis cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii C. și B. privind săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 259 C. pen.
Prin Sentința penală nr. 50/P/9 mai 2012 s-a stabilit necesitatea administrării probelor necesare în vederea elucidării complete a stării de fapt urmând a avea în vedere conexarea acestei cauze cu cea privind pe A. în considerarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 37 lit. a) C. proc. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea reunită a urmăririi penale fiind în interesul bunei administrări a justiției.
Prin rezoluția nr. x/C/2012 din 4 iulie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admisă cererea formulată de persoana vătămată E. și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, cereri referitoare la trimiterea dosarului nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, la un alt parchet egal în grad. Pe cale de consecință, dosarul penal menționat anterior a fost trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța unde s-a format dosarul penal nr. x/P/2012.
Dosarul penal privindu-l pe A., la care a făcut trimitere Sentința penală nr. 50/P/9 mai 2012 al Curții de Apel Constanța s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea ca efect al preluării dosarului nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a format dosarul penal nr. x/P/2010, dosar care, la data de 7 mai 2012 a fost soluționat dispunându-se scoaterea de sub urmărirea penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ față de A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 259 C. pen. apreciindu-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social care să impună trimiterea sa în judecată (adresa nr. x/2010 din 3 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea). În condițiile concrete, referitor la dosarul penal privindu-l pe A., nu a mai existat posibilitatea procedural penală de reunire la Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, întrucât acest dosar fusese soluționat de procuror la o dată anterioară înregistrării dosarului penal pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
La data de 18 mai 2012 persoana vătămată E. s-a adresat cu plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și a solicitat efectuarea de cercetări penale față de procurorii N., O. și P. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, infracțiuni incriminate de art. 246 și art. 248, ambele C. pen. din anul 1969.
Plângerea penală se referea la modalitatea de instrumentare a dosarului penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea de către procurorii N. și O. precum și cu privire la lipsa de rol activ în aflarea adevărului și cenzurarea soluțiilor dispuse de procurorii de caz de către prim - procurorul P.
Dosarul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a format ca urmare a preluării dosarului nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani și a avut ca obiect infracțiunea de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 C. pen., săvârșită de inculpatul A.
Prin rezoluția nr. x/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., magistratul - procuror N. a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 C. pen. față de A., întrucât faptei îi lipsește un element constitutiv, respectiv vinovăția.
Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere persoana vătămată E., plângere care a fost admisă prin rezoluția nr. x/II/2/2010 din 8 iulie 2010 a prim - procurorului P. care a dispus reluarea cercetărilor față de A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 C. pen.
După reluarea cercetărilor penale, prin rezoluția nr. x/P/2010 din 8 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., magistratul - procuror N. a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 C. pen. față de A., pe baza argumentelor expuse de organul de cercetare penală, respectiv Poliția Municipiului Focșani - Biroul de Investigații Criminale, prin referatul din data de 2 decembrie 2010.
Prin rezoluția nr. x/II/2/2010 din 29 decembrie 2010 prim - procurorul P. a respins plângerea formulată de petiționarul E. împotriva rezoluției nr. x/P/2010 din 8 decembrie 2010.
Prin Sentința penală nr. 755 din 6 aprilie 2011 a Judecătoriei Focșani pronunțată în dosarul penal nr. x/231/2011 a fost admisă plângerea formulată de petiționarul E. și s-a dispus desființarea rezoluțiilor nr. x/P/2010 din 8 decembrie 2010 și nr. x/II/2/2012 din 29 decembrie 2010, emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
După completarea urmăririi penale, prin ordonanța nr. x/P/2010 din 24 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în temeiul dispozițiilor art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. și art. 181 C. pen. în referire la art. 91 C. pen., magistratul procurorul O. a dispus scoaterea de sub urmărirea penală față de inculpatul A. și aplicarea față de acesta a unei sancțiuni cu caracter administrativ constând într-o amendă în cuantum de 500 lei.
Soluția a fost menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2011 din 20 iulie 2011 a prim - procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea ca urmare a respingerii plângerii formulate de persoana vătămată E.
Prin Sentința penală nr. 214 din 1 februarie 2012 a Judecătoriei Focșani pronunțată în dosarul penal nr. x/231/2011 a fost admisă plângerea formulată de persoana vătămată E. și s-a dispus desființarea ordonanței nr. x/P/2010 din 24 iunie 2011 și a ordonanței nr. x/II/2/2011 din 20 iulie 2011, ambele ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
După completarea urmăririi penale, prin ordonanța nr. x/P/2010 din 7 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în temeiul dispozițiilor art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. și art. 181 C. pen. în referire la art. 91 C. pen., magistratul procurorul O. a dispus scoaterea de sub urmărirea penală față de inculpatul A. și aplicarea față de acesta a unei sancțiuni cu caracter administrativ constând într-o amendă în cuantum de 500 lei.
Soluția dispusă la data de 7 mai 2012 a fost menținută de prim - procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru ca, ulterior, urmare a plângerii formulate de persoana vătămată E., prin încheierea din 4 decembrie 2012 a Judecătoriei Focșani, pronunțată în Dosarul nr. x/231/2012 să fie desființate soluțiile dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Dosarul a fost reținut spre judecare și a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 259 C. pen.
Ulterior, ca urmare a strămutării cauzei, aceasta a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci sub numărul x/324/2013 finalizându-se prin Sentința penală nr. 93 din 21 martie 2014.
Prin Sentința penală nr. 93 din 21 martie 2014 a Judecătoriei Tecuci pronunțată în dosarul penal nr. x/324/2013, în sarcina inculpatului A. s-a reținut existența infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare prev. de art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. și i s-a aplicat acestuia pedeapsa amenzii penale.
Mijloace de probă indicate de către procuror în susținerea acuzației:
- plângerea penală formulată de persoana vătămată E. împotriva avocaților B. și C. și plângerea penală formulată de aceeași persoană vătămată împotriva magistraților procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea; adresa nr. 326 din 17 iunie 2010 a Baroului Galați privind copia din Registrul de intrări - ieșiri a contractelor de asistență juridică și copia contractului de asistență juridică încheiat cu SC F. SRL, în referire la contractul de asistență juridică încheiat de inculpata B.; procesul-verbal din Registrul de evidență a contractelor de asistență juridică și copia contractului de asistența juridică cu SC F. SRL, în referire la contractul de asistență juridică încheiat cu inculpatul C.; copiile plângerii penale formulate de inculpatul A.; copia răspunsului nr. x/IJ/l9/SIJ/2009 din 23 februarie 2009 formulat către inculpatul A. de Inspecția Judiciară; copia plângerii formulate împotriva soluției dispuse în Dosarul nr. x/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; copia Sentinței penale nr. 360 din 9 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; copia Deciziei penale nr. 749/R din 23 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați; declarația persoanei vătămate E.; înscrisuri depuse de persoana vătămată, inclusiv Sentința penală nr. 93 din 21 martie 2014 a Judecătoriei Tecuci și copia declarației inculpatului A. formulată în dosarul penal nr. x/324/2012 al Judecătoriei Tecuci; declarația de martor a magistratului - judecător D.; adresa nr. x/P/2010 din 3 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea; copia plângerii penale formulate de Ț. împotriva persoanei vătămate E.; copia rezoluției nr. x/4117/II/2/2009 din 4 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; adresa Penitenciarului Focșani; adresa Penitenciarului Rahova; ordonanță privind admiterea probelor solicitate de inculpații B. și C.; declarația martorului J.; declarația martorei K.; declarația martorului L.; declarația martorului M.; declarații inculpat A.; declarații inculpată B.; declarații inculpat C.
În drept, procurorul și-a caracterizat acuzațiile astfel:
Fapta inculpatului A. care la data de 6 ianuarie 2009 s-a adresat cu plângere penală Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a solicitat efectuarea de cercetări penale față de magistratul judecător D. sub aspectul săvârșirii de către aceasta a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. din 1969), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen. din 1969), arestare nelegală și cercetare abuzivă (art. 266 C. pen. din 1969) și nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 C. pen. din 1969), cunoscând că plângerea conține învinuiri mincinoase și prejudiciind astfel demnitatea magistratului judecător constituie infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare prev. de art. 268 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
Faptele inculpaților B. și C. care, în calitate de avocați, au redactat plângerea penală formulată de inculpatul A. la data de 6 ianuarie 2009 împotriva magistraților judecători E. și D. sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. din 1969), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen. din 1969), arestare nelegală și cercetare abuzivă (art. 266 C. pen. din 1969) și nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 C. pen. din 1969), cunoscând că plângerea conține învinuiri mincinoase și prejudiciind astfel demnitatea magistraților judecători, constituie două infracțiuni de complicitate la inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de art. 48 C. pen. în referire la art. 268 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în condițiile art. 33 lit. b) C. pen. din 1969.
b) Judecata în fața instanței de fond - Curtea de Apel București
Inițial sesizarea instanței cu rechizitoriu s-a făcut la Curtea de Apel Constanța care, ulterior, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București.
Astfel învestită, Curtea a procedat la luarea declarațiilor inculpaților și părților vătămate, precum și a martorilor așa cum au solicitat toate părțile la ședința din 14 mai 2015, conform prevederilor art. 374 alin. (7) și 8 C. proc. pen.
Curtea a evidențiat că luarea declarațiilor persoanelor vătămate a determinat amânarea cauzei în mai multe rânduri, deși instanța procedase și la citarea martorilor încă de la primul termen de administrare a probatoriilor (termenul din 11 iunie 2015), persoanele vătămate invocând imposibilitatea de prezentare conform referatelor întocmite de grefierul cauzei și cele reținute prin încheierea de ședință din 11 iunie 2015.
De asemenea, Curtea a remarcat faptul că, în loc să se prezinte la proces în vederea audierii, partea civilă E. a preferat să facă o corespondență cu instanța, înainte de termenul din 11 iunie 2015, așa încât la termenul din 03 septembrie 2015, atât avocatul inculpatului A., cât și reprezentantul Parchetului au insistat ca cercetarea judecătorească să se facă în ordine, funcție de calitatea procesuală a părților, iar persoana vătămată și partea civilă să fie citate conform procedurii, eventual cu mandat de aducere.
A reținut că astfel, s-a acordat un termen util asigurării prezenței acestor din urmă părți, având în vedere și învederările acestora că în perioada vizată sunt ocupate cu serviciul, în acest sens fiind referatele grefierului de ședință și însăși cererea părții civile E., precum și numeroasele cereri despre care s-a făcut referire.
Totodată, a arătat că audierea martorei K. a determinat amânarea cauzei și față de atitudinea martorei de a se sustrage obligației constituționale, așa cum a fost consemnată în procesele-verbale încheiate de Inspectoratul Județean de Jandarmi, instanța a procedat la sancționarea acesteia conform prevederilor art. 283 alin. (2) C. proc. pen., și a precizat că atât inculpații, cât și reprezentantul Parchetului au insistat în audierea acestei martore.
În ceea ce privește probatoriile solicitate de inculpați, Curtea s-a pronunțat la termenul din 16 februarie 2016 în sensul respingerii acestora conform prevederilor art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:
Faptele care fac obiectul prezentului dosar sunt presupus a fi săvârșite în perioada 2008 - 2009, ceea ce a dus la concluzia că trebuie examinată mai întâi legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză.
Comparând cele două reglementări, respectiv prevederile art. 259 C. pen. din 1969 și prevederile art. 268 alin. (1) C. pen. în vigoare, Curtea a constatat că între aceste reglementări nu rezultă diferențe semnificative sub aspectul conținutului infracțiunii și regimului sancționator al acesteia, așa încât instanța a avut în vedere încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu.
Obiectul juridic al infracțiunii sesizate îl reprezintă relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, precum și cele referitoare la protejarea persoanei acuzate pe nedrept.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prezintă două modalități alternative de comitere:
1. Sesizarea prin plângere sau denunț cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală cunoscând că aceasta este nereală (sesizarea mincinoasă):
- făptuitorul trebuie să sesizeze organele de urmărire penală (indiferent de sfera de competență materială, personală sau teritorială a acestora) prin formularea unei plângeri (art. 289 C. proc. pen.) sau a unui denunț (art. 290 C. proc. pen.) cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală; nu este necesar pentru existența infracțiunii ca actele de sesizare să respecte toate condițiile prevăzute în legea procesual penală;
- sesizarea trebuie să fie mincinoasă, faptele prevăzute de legea penală ce formează obiectul sesizării fiind nereale.
- nu este necesar pentru comiterea faptei în această modalitate să fi fost identificat și făptuitorul; în ipoteza în care petentul sau denunțătorul identifică în mod nereal și pe cel care a comis fapta prevăzută de legea penală în încadrarea juridică vor fi reținute ambele modalități alternative ale infracțiunii tip.
2. Sesizarea în legătură cu săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o anumită persoană cunoscând că aceasta este nereală (învinuirea mincinoasă);
- învinuirea cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală trebuie să fie mincinoasă, neadevărată;
- învinuirea mincinoasă trebuie să privească o persoană determinată; plângerea sau denunțul nu trebuie să fie formulate in rem (cu privire la săvârșirea unei infracțiuni rară determinarea făptuitorului), deoarece în această ipoteză se va reține numai prima modalitate alternativă a elementului material; dacă prin același act de sesizare sau prin acte de sesizare succesive sunt învinuite mincinos mai multe persoane, se va reține concursul de infracțiuni;
- învinuirea trebuie să se realizeze prin formularea unei plângeri sau a unui denunț depuse chiar și la un organ judiciar necompetent; nu este necesar pentru existența infracțiunii ca actele de sesizare să respecte toate condițiile prevăzute în legea procesual penală;
- învinuirea mincinoasă poate fi realizată și printr-un denunț anonim dacă ulterior este identificată persoana care a făcut sesizarea.
A reținut Curte că, în cauză, la solicitarea inculpatului A., inculpații avocați B. și C. au redactat plângerea formulată împotriva persoanelor vătămate - magistrați D. și E.
O primă constatare a Curții a fost că tot ceea ce cuprinde plângerea se regăsește și în practicaua ședinței de judecată din data de 23 decembrie 2008 de la Curtea de Apel Galați, consemnările fiind efectuate de către grefierul de ședință.
Astfel, încălcarea dispozițiilor relative la incompatibilitatea judecătorilor care soluționaseră recursurile în materia măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale și care în opinia petenților inculpați aplicau în mod greșit dispozițiile procedurale, apreciind că nu soluționează pe fond cauza, încălcarea dispozițiilor judecătorești din hotărârile prin care se dispusese anterior asupra măsurii preventive și prin care organele judiciare stabiliseră limite pe zile și ore, nu doar pe zile, toate acestea sunt fapte reale - care, chiar dacă îmbracă, chiar dacă nu îmbracă haina juridică a unor infracțiuni - s-au produs în realitate. Acestea au fost susținerile inculpaților avocați prin plângerea formulată și care, deși greșite ca interpretare juridică, reprezintă fapte adevărate care s-au întâmplat în realitatea ședinței din 23 decembrie 2008.
A arătat Curtea că, într-adevăr, magistrații judecători mai soluționaseră recursuri în cauza respectivă, însă potrivit RIL nr. 7/2007, această împrejurare nu reprezintă un caz de abținere. Inculpații avocați în susținerea clientului lor au dat interpretări greșite și împrejurării că, în caz de incompatibilitate, fapta nu este de natură disciplinară, ci penală.
În acest context, Curtea a remarcat însă că decizia de a formula plângerea penală a aparținut inculpatului A., iar nu celor doi avocați, acesta luând această hotărâre în urma celor intervenite în ședința din 23 decembrie 2008, apreciind că nu are parte de un proces corect, sentimentul său fiind alimentat de toți avocații angajați de A., așa cum rezultă din declarațiile de martor al acestor avocați.
Tot în acest context, a relevat că odată redactate actele, acestea au fost remise inculpatului A. prin intermediul concubinei sale K., și acesta le-a dat curs prin înregistrarea lor pe rolul instituțiilor statului.
În continuare Curtea reține că inculpații - avocați - au formulat plângerea penală, cât și sesizarea CSM în baza a două contracte de asistență și reprezentare juridică aflate în copie la dosarul cauzei.
În aceste condiții Curtea a arătat că art. 90 din Statutul profesiei de avocat publicat în M.Of. nr. 45 din 13 ianuarie 2005, cu modificările și completările aduse prin Hotărârea nr. 10/2007 - M.Of. nr. 511 din 31 iulie 2007, (capitolul III Activitatea profesionala a avocatului, Secțiunea 1 Conținutul activității profesionale, consultații și cereri cu caracter juridic), stabilea faptul ca avocatul poate întocmi și formula în numele și sau interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiții către autorități, instituții sau alte persoane în scopul ocrotirii și apărării drepturilor și intereselor legitime ale acestuia.
La rândul sau art. 208 și 209 din statut - în formularea în vigoare în anul 2008, desigur - recunoșteau în mod expres dreptul avocatului de a exercita activitățile specifice profesiei precum și orice alte activități specifice profesiei de avocat, iar în lipsa unor prevederi contrare, să efectueze orice act pe care îl consideră necesar pentru promovarea drepturilor și intereselor legitime ale clientului sau.
Art. 140 alin. (2) - 4 din aceeași lege stabilesc în sarcina oricărui avocat, obligația de a se consulta cu clientul in vederea stabilirii scopului modalităților și finalității consilierii, precum și soluțiile tehnice pe care le va urma. Avocatul va respecta opțiunile clientului sau în ceea ce privește scopul și finalitatea asistentei și reprezentării, fiind obligat sa se consulte permanent cu acesta în legătură cu strategia, mijloacele tehnice și tactice adoptate pentru atingerea scopurilor pentru care a fost angajat. Art. 221 din aceeași lege, obliga avocatul sa depună toate diligentele care sunt necesare pentru îndeplinirea serviciului profesional care i-a fost încredințat.
Mai arată Curtea că potrivit Codul deontologic al avocatului din Uniunea Europeana se subliniază în preambul misiunea avocatului, respectiv aceea de a veghea la respectarea Statului de Drept și a intereselor celor ale căror drepturi și libertăți le apară. Această misiune îi impune uneori avocatului, drepturi și îndatoriri multiple (uneori chiar aparent contradictorii), în raport de client, tribunale și autorități în fața cărora avocatul pledează pentru cauza clientului său sau acționează în numele acestuia, profesia sa în general și fiecare contracte în particular, sau public, pentru care o profesie liberală și independentă, supusă respectării normelor pe care ea și le-a impus, este un mijloc esențial de apărare a drepturilor omului în fața statului și a altor puteri din societate.
Acest Cod deontologic, trasează și coordonatele activității profesionale a avocatului in materia raporturilor acestuia cu magistrații, stabilind ca avocatul este dator a da dovada de respect și de loialitate față de oficiile judecătorului, dar că, în același timp, își va apăra clientul în mod conștiincios și fără teamă, fără a ține cont de propriile sale interese și nici de vreo consecință de orice fel ce l-ar putea privi pe el sau pe oricare altă persoană.
Într-o alta ordine de idei, art. 7 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat stabilea la momentul 2008 faptul că avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris în fața instanțelor de judecată, a altor organe de jurisdicție, a organelor de urmărire penală sau a altor autorități, dacă aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea și sunt necesare stabilirii adevărului, instituind practic o cauză de impunitate pentru avocați, ocrotindu-i în activitatea pe care aceștia o au de desfășurat.
Existența unui mandat chiar discutabil în opinia parchetului, sau părții civile E., nu dovedește implicit că afirmațiile făcute în exercitarea acestui mandat ar fi mincinoase. De altfel, în contextul în care Curtea a constatat ca obiectiv faptele denunțate nu sunt mincinoase, nu mai este necesară analizarea rolului avocatului și întinderea mandatului, Curtea relevând doar că redactarea de cereri, sesizări, plângeri este de esența oricărui contract de asistență juridică, iar avocatul se obligă la acestea.
În opinia Curții, împrejurarea că nu s-ar fi invocat incompatibilitatea și celui de-al treilea membru al completului de judecată, I., nu face de asemenea dovadă că afirmațiile sunt mincinoase, ci se poate presupune că pur și simplu inculpatul A. și avocații săi, au avut impresia că judecătorul respectiv nu mai soluționase un recurs privind pe inculpați și, de aceea, nu l-au recuzat.
Revenind la al doilea aspect cuprins în denunț, respectiv că după data de 22 decembrie 2008, inculpații au fost deținuți ilegal, deoarece hotărârea Tribunalului Vrancea era executorie, Curtea a apreciat că reprezintă tot o interpretare a unor dispoziții legale, iar nu o afirmație mincinoasă.
Astfel, împrejurarea că în cauză erau incidente prevederile art. 141 alin. (1), art. 3001 alin. (4) și art. 141 alin. (1) și 3 vechiul C. pen., contrar susținerilor avocaților, nu duce la concluzia că susținerile avocaților erau mincinoase, ci doar greșite, eronate.
Tot așa și susținerile avocaților că măsura preventivă ar fi încetat la ora 12,00 nu este mincinoasă, atât timp cât aceasta se baza pe aspecte reale, consemnate la dosarul cauzei, reținerea din data de 03 iulie 2008 cuprinzând ora începerii și ora terminării măsurii preventive, afirmațiile inculpaților și avocaților cauzei având ca sursă încheierea de luare a măsurii preventive din data de 04 iulie 2008 care cuprinde ora la care începe măsura și faptul că aceasta se termină la 10 august 2008 ora 12,00.
În ceea ce privește al patrulea aspect sesizat în denunț, relativ la încălcarea dreptului la apărare a altor doi inculpați, Curtea reține că cele cuprinse în denunț sunt întocmai consemnărilor grefierului.
În fine, Curtea a menționat că sub aspectul laturii subiective este important să se demonstreze reaua-credință în momentul în care s-a făcut plângerea sau denunțul respectiv, și chiar dacă ar fi vorba de o faptă adevărată, aceasta să fie prezentată de o manieră tendențioasă, astfel încât să poată conduce la desfășurarea unei anchete fără finalitate.
În varianta clasică, făptuitorul trebuie să fie de rea-credință, adică să sesizeze organele judiciare cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală. În ambele variante, în cauză inculpații, cei doi avocați și inculpatul A. au pornit de la premisa că faptele sunt reale, toate elementele acestora fiind cele din consemnările obiective ale grefierului de ședință și din modul de redactare a plângerii nu se poate percepe că prezentarea acestora a fost tendențioasă. De altfel, toate aspectele arătate în plângere, au fost susținute întocmai de către toți inculpații din recursul soluționat de completul persoanelor vătămate-magistrați.
II. Împotriva Sentinței penale nr. 48/F din 22 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă E.
Atât Ministerul Public, cât și partea civilă au criticat soluția instanței de fond, atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei, fiind formulate critici atât pe latura penală, cât și pe latura civilă a procesului penal, după cum este consemnat în încheierea de dezbateri ce face parte integrantă din decizie, al căror conținut concret nu își găsește nicio justificare a fi reluat pentru considerente datorită redundanței ce poate afecta coeziunea argumentelor concrete ale decizie.
III. Apelul - În fața Înaltei Curți, cauza a avut următoarele termene:
• 29 iunie 2016, când s-a admis cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimații inculpați C. și B., s-a pus în vedere părților și reprezentantului Ministerului Public ca, până la data de 12 septembrie 2016, să depună cererile de probatorii, astfel încât acestea să fie dezbătute la termenul acordat, când se va stabili și calendarul cercetării judecătorești, s-a pus în vedere intimaților inculpați C. și B. să precizeze, în scris, dacă doresc continuarea procesului penal.
• 21 septembrie 2016, când la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, Înalta Curte a solicitat intimaților inculpați să precizeze dacă solicită continuarea procesului penal; intimata inculpată B. a arătat că nu are niciun interes în continuarea procesului penal, intimatul inculpat C. a precizat că dorește continuarea procesului penal, iar intimatul inculpat A., a arătat că nu dorește continuarea procesului penal. La același termen au fost încuviințate probele solicitate de reprezentantul Ministerului Public privind audierea intimatului inculpat C. și a apelantului parte civilă E., precum și proba cu înscrisuri solicitată de intimatul inculpat C.
• 19 octombrie 2016, când a fost ascultată parte civilă E. și inculpatul C.
- Parte civilă E. a declarat: "Mențin în totalitate declarația dată la data 27 octombrie 2015 în fața instanței de fond Curtea de Apel București Aceasta reflectă în totalitate adevărul cu referire la faptele de care am luat cunoștință personal.
Întrebări formulate de apărarea părții civile E.:
Î: Ce puteți relata despre acel articol de ziar depus la dosar.
R: Înțeleg în plus să arăt faptul că în ziarul Q. din Galați, inculpatul A. a publicat o scrisoare publică adresată subsemnatului și persoanei vătămate - dna jud. D., ambii de la Secția Penală a Curții de Apel Galați, recunoscând fapta imputată în plângerea subsemnatului și cerându-și în final scuze pentru conduita sa.
Mai arăt că această scrisoare a fost publicată în ziarul susmenționat mai înainte de soluționarea pe fond a unei alte cauze penale în care numitul A. era inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă față de mine și cu care fusese investită, la acea dată, Judecătoria Tecuci.
Așa fiind, față de conținutul scrisorii deschise publicată de către inc. A. eu cred că acesta este un argument suplimentar care înfrânge cele susținute de către apărătorii săi aleși angajați la acea dată - avocații C. și B., că aceștia au acționat cu mandatul dat de partea responsabilă civilmente din acea cauză SC F. SRL cu sediul în Focșani, și în condițiile în care aceeași numiți T. și B., în calitate de apărători aleși în procedura ocazionată de soluționare unui recurs ordinar pe vechea lege de procedură declarat de Parchet împotriva unei încheieri de verificare din oficiu a legalități a măsurii preventive dispusă față de inc.A. (art. 3001 C. proc. pen. anterior.).
Întrebări Ministerul Public:
Î: Apreciați că prin acea recunoaștere din scrisoarea publicată in ziar a inc.A., aceasta trebuie a fi privită ca fiind o vinovăție în plan moral, sau o vinovăție ca și element constitutivi al infracțiunii imputate de către dvs., respectiv de inducere in eroare a organelor judiciare.
R: Apreciez că acea recunoaștere viza o vinovăție caracterizată în sens penal.
Î: O astfel de recunoaștere trebuia să aibă ca și consecință reținerea vinovăției în plan penal pentru inculpatul A., având în vedere că scrisoarea publicată în ziar era un înscris extrajudiciar ?
R: Eu cred că da, și consider că a fost avută în vedere ca atare pentru statuarea vinovăției inculpatului A. - în condițiile în care acesta după promovarea plângerii penale originare care mă viza a exercitat nenumărate căi de atac, unele din ele inadmisibile pe vechea lege de procedură, chiar și prin formarea unui dosar la Completul de 9 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție - precum și în procesul de individualizare judiciară a pedepsei de către judecătorul instanței de fond a Judecătoriei Tecuci care a aplicat pedeapsa minimală a amenzii.
Î: Puteți să arătați, în concret ce împrejurări din acea plângere au fost nereale pe care le-au susținut în plângere formulată de inculpatul A. și redactată de către foștii săi avocați aleși coinculpații B. și C.?
R: Plângerea a fost redactată de o manieră tendențioasă. Inculpații avocați au fost prezenți în sală la judecarea cauzei, ulterior au denaturat situația de fapt și încadrarea în drept a faptelor, astfel încât să configureze elementele constitutive ale unor infracțiuni grave, respectiv abuz în serviciu, cercetare abuzivă, arestare nelegală și represiune nedreaptă. Astfel cei doi avocați interpretau într-o manieră nelegală următoarele aspecte:
Că recursul declarat de DIICOT BT Vrancea împotriva încheierii prin care se înlocuise arestarea preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea nu ar fi fost suspensiv de executare și că în opinia lor inculpatul, care deja fusese pus în libertate, dintr-o eroare a Penitenciarului Rahova, trebuia să rămână în continuare în libertate. În opinia acestora unica soluție era respingerea recursului declarat de procuror.
A doua interpretare tendențioasă din cuprinsul plângerii este că termenele în materia arestării preventive se calculează pe zile și ore. aceștia se raportau la momentul și ora reținerii preventive și în condițiile speței după durata arestării în cursul urmăririi penale de 180 zile și curgerea unui termen suplimentar de circa 30 zile în fața instanței, ei concluzionau că măsura încetase de drept la data 22 sau 23 decembrie 2008, ora 12:00.
În cuprinsul motivării plângerii penale formulate de către inculpatul A., aceștia foloseau acuzații grave, în sensul că la Curtea de Apel Galați Secția Penală ar exista un "parteneriat monstruos, la limita traficului de influență" între Curtea de Apel Galați și DIICOT, instituit pentru a nu pune inculpații în libertate.
O altă afirmație a fost aceea care se referea la mine și la dna D. cum că în mod repetat noi am fi încălcat deontologia profesională și nu ne-am asumat cu responsabilitatea cuvenită funcția de judecător la Curtea de Apel. Era evident că inculpatul A. nu avea de unde să cunoască aceste aspecte de deontologie și etică profesională, întrucât el în anterioritate nu pledase în fața noastră.
Mai precizez că eu și dna D. nu făceam parte din același complet de judecată la data faptelor imputate prin plângerea penală pentru ca acesta să pretindă că știe practica judiciară a completului nostru.
Mai cred că exista o înțelegere între judecătorul cauzei de la Tribunalul Vrancea și apărarea inc.A., întrucât dosarul nu a fost înaintat la această instanță în termenul de 5 zile mai înainte de expirarea măsurii arestării preventive luată în cursul urmăririi penale. Apreciez că a fost un artificiu juridic pentru a induce în eroare Penitenciarul pentru ca să-l pună în liberate pe inculpat. De altfel, la data soluționării recursului declarat de procuror, la ora 11:00 a zilei respective, eu și dna D. am fost recuzați, cred eu că tot în scopul tergiversării soluționării căii de atac și a depășirii termenului prevăzut de lege.
La interpelarea instanței arăt că cererea de recuzare a fost motivată. De asemenea, precizez că și al treilea judecător din complet (dna I.) mai intrase anterior în aceeași cauză, dar și ulterior când a și dispus punerea sa în libertate.
Î: Ați afirmat cu bună credință că aveați impresia că judecătorul de la fondul cauzei ar fi avut o înțelegere cu inculpații. Puteți accepta faptul că și inculpații prezenți au făcut acea plângere penală cu aceeași bună credință?
R: Consider că plângerea penală a fost formulată cu rea credință, întrucât la câteva zile de la pronunțarea decizie de către completul nostru de recurs a izbucnit un scandal în urma unei monitorizări de 48 de ore vizând activitatea doamnei judecător R.. Ulterior în timp am lecturat într-un ziar că prin încheierea președintelui de la acea dată a Curții de Apel Galați nu a fost confirmată ordonanța procurorul dată pentru 48 de ore.
Î: Dacă se consideră că acele împrejurări relatate în plângerea penală ar fi putut să fie caracterizate în drept ca fiind infracțiuni sau abateri disciplinare?
R: Da, puteau fi caracterizate ca fiind infracțiuni. De altfel, aceștia au formulat și plângere disciplinară adresată Inspecției Judiciare, plângerea primind soluție de clasare.
Î: Calculul termenelor, a fost invocat de inculpați și cu ocazia susținerii recursului, și ce alte aspecte au mai fost invocate în sala de judecată?
R: În sală s-a discutat despre calcului termenelor procedurale în materia măsurii arestării preventive luate în cursul urmăririi penale și caracterul suspensiv de executare a recursului declarat de procuror, chestiuni care au fost rezolvate și argumentate de completul nostru de la Curtea de Apel Galați.
Î: Susținerile inculpaților avocați din sala de judecată puteau constitui o lipsă de profesionalism a lor și nu doar insinuări că dvs. ați fi lipsit de profesionalism?
R: Consider că nu. Aveau la acea dată o vechime considerabilă în exercitarea profesiei de avocat. Erau specializați pentru a acorda asistență juridică în materie penală, erau avocați aleși, sens în care apreciez că au formulat plângerea penală cu rea credință.
Î: Este prima plângerea penală formulată împotriva dvs. ca judecător? Dacă nu, de ce doar împotriva acestora ați formulat plângere penală?
R: Nu a fost prima plângere disciplinară care mă viza ca și judecător, însă aceasta a fost tratată și ca plângere penală care m-a deranjat în mod deosebit întrucât a fost formulată prin evidențierea unor împrejurări care prin gravitatea lor extremă să determine încadrarea conduitei subsemnatului ca judecător în sensul săvârșirii unor infracțiuni precum abuzul în serviciu, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, arestare nelegală.
Întrebări apărarea părții civile:
Î: Soluția care a condus la formularea plângerii penală, pronunțată de Curtea de Apel Galați, a fost pronunțată în majoritate sau unanimitate de membrii completului?
R: Soluția pronunțată în recursul inc. A. a fost dispusă cu unanimitate.
Î: În ce mod au fost afectate cariera profesională și viața profesională după introducerea plângerii penale de către inc. A. și apărătorii săi aleși?
R: Ca urmare a faptului că am fost cercetat, în anul 2009 am fost diagnosticat cu diabet tip II. Mai arăt că urmare a aceleași plângeri penale reputația mea a avut de suferit și în acest context înțeleg să arăt că în plângerea penală formulată de mine au fost indicați pentru săvârșirea aceleași infracțiuni de inducere în eroare a organelor judiciare și avocații T. (Baroul Galați) tatăl inculpatului, C. și J. (Baroul Vrancea). Timp de aproximativ doi ani în care acești ultimi doi avocați acordau asistența în procese la Curtea de Apel Galați, eu am formulat declarații de abținere care au fost respinse întotdeauna, însă chestiunile iterate de subsemnatul în acele declarații ajungeau a fi cunoscute și de către alți apărători ce asigurau asistență în acele alte dosare, precum și de părțile care ascultau referatul în acele cauze ce se soluționau la instanța în care funcționam.
Mai arăt că datorită acestui scandal nu am fost reinvestit în funcția administrativă ce o exercitam la data faptelor de președinte al Secției Penale la Curtea de Apel Galați.
Întrebări formulate de inculpatul C.:
Î: A rămas definitivă soluția prin care s-a dispus amenda penală pentru inc.A. sub aspectul săvârșirii faptei imputată de dvs., de inducere în eroare a organelor judiciare?
R: Nu, soluția condamnării la amenda penală a fost desființată după două strămutări succesive (Curtea de Apel Galați - Curtea de Apel Constanța - Curtea de Apel București) și s-a dispus achitarea inculpatului A. în temeiul art. 16 lit. b) teza I Noul C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).
Î: Este adevărat că procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, în mod succesiv, de trei sau patru ori au dat soluții de netrimitere în judecată a inc.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducere in eroare a organelor judiciare în baza art. 181 Cod.pen. anterior. Ați formulat plângere penală și împotriva acestora?
R: Da, am formulat plângere penală împotriva procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, cauza se află în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Revin și arăt că la origine s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăriri penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, ulterior s-a dat o soluție de scoatere de sub urmărire penală și în final o a treia soluție de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art. 181 C. pen. anterior. ultimele două soluții procedurale au fost dispuse de parchet în consecința soluțiilor de trimitere dispuse în procedura prev. de art. 2781 C. proc. pen. anterior, ambele ale Judecătoriei Focșani.
Î: Ce va determinat să vă constituiți parte civilă în cauză, cu obligarea noastră a inc. B. și C. la despăgubiri civile în cuantum de 1.000.000 euro fiecare, în afara faptului redactării de către noi ca și avocați a plângerii penale și a memoriului adresat Inspecției Judiciare a CSM?
R: Nu doar faptul redactării celor două tipuri de plângere penală și disciplinară a determinat formularea plângerii penale a subsemnatului vizând activitatea lor, iar cuantumul indicat al daunelor civile pretinse l-am stabilit și apreciat în consecința a ceea ce am motivat anterior - deteriorarea sănătății și riscul reputațional la conduita subsemnatului de judecător și fost președinte al Secției Penale a Curții de Apel Galați.
Întrebare Ministerul Public:
Î: În cauza în care ați fost făptuitor la plângerea penală care v-a vizat formulată de inculpatul A. și redactată de inculpații B. și C. ați fost ascultat de procuror?
R: Am fost citat în condițiile legii de către procurorul care a instrumentat plângerea penală, am fost citat în procedura prev. de art. 2781 C. proc. pen. anterior, precum și în procedura din fața fostului Complet de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în niciuna dintre aceste trei proceduri nu m-am prezentat personal și nu am fost ascultat.
Î: Cât a durat acea procedură de la introducerea plângerii și până la soluționarea definitivă?
R: Cred că procedura s-a derulat în soluționarea plângerii penale care m-a vizat în perioada 2009 - 2014."
- Inculpatul C. a declarat: " Mențin declarațiile date anterior în cauză în faza de urmărire penală și la instanța de fond a Curții de Apel București, secția I penală, întrucât ele reflectă adevărul.
Înțeleg să adaug elemente noi suplimentare pe situația de fapt imputată în sarcina mea, în prezenta cauză și pe care nu le-am menționat anterior în fața instanței de fond.
Mă declar nevinovat pentru infracțiunea pentru care am fost trimis în judecată de inducere în eroare a organelor judiciare, întrucât la acel moment credeam că aceste fapte imputate celor doi magistrați E. și D. au fost săvârșite și opinia mea personală este că la acel moment, conform legislației în vigoare, nu putea fi pronunțată o astfel de soluție în judecarea recursului declarate de procuror. Am fost angajați eu și soția mea B. în cursul lunii noiembrie 2008 de către SC F. SRL Focșani pentru a apăra interesele inc. A., care era administratorul acelei societăți. Tot ceea ce am întreprins a fost prin conformare la legea de exercitare a profesiei de avocați și statutul acesteia și nu a reprezentat niciodată un demers personal.
Din informațiile primite de la concubina inc. A., a mamei acestuia, la momentul angajării noastre și ulterior de la inc. A. cu ocazia vizitării acestuia la arest, am aflat despre o relație de dușmănie și animozitate între inculpat și procurorul de caz Ș. de la DIICOT - BT Vrancea. De asemenea, am aflat că inculpatul se cunoștea cu acel procuror fiind consăteni. Am aflat totodată că acesta fusese pus de cinci sau șase ori în libertate de instanța de fond a Tribunalului Vrancea în cursul urmăririi penale, cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.
Mai arăt față de una din susținerile făcute de persoana vătămată E. în depoziția ce i-a fost luată în această ședință de judecată, că în realitate încheierea pronunțată de judecătorul R. de la TB Vrancea, prin care s-a dispus revocarea arestării preventive a inc. A. a fost redactată în aceeași zi, 22 decembrie 2008 și înaintată de urgență instanței de control Curtea de Apel Galați. Mai mult, termenul de soluționare a recursului a fost preschimbat pe 23 decembrie 2008 fiind fixat pentru data de 23 decembrie 2008 când a fost soluționat. Hotărârea în recurs de Curtea de Apel Galați a fost redactată nu de către un alt magistrat cum a susținut persoana vătămată, ci chiar de către aceasta, numitul E.
Cererea de recuzare a judecătorilor E. și D. conținea în esență exact aceleași motive ca și sesizarea disciplinară adresată inspecției judiciare și respectiv plângerea penală ce-i viza pe aceștia adresată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind susținută oral de către avocatul ales J.
Nu am dorit tergiversarea acelei cauze, nici apărătorii angajați nici inculpatul A., eu fiind cel care a adus la cunoștința instanței că inc.A. se afla în libertate sub măsura obligării de a nu părăsi localitatea, și ca urmare s-a dispus la indicarea domiciliului acestuia de către subsemnatul, citarea sa prin agentul procedural al Tribunalului Vrancea la domiciliul său din Mun. Focșani, solicitându-i-se să ajungă în două ore la sediul instanței de recurs a Curții de Apel Galați.
Contrar celor susținute de partea civilă E. în declarația sa dată în ședința publică de la acest termen, în aceeași cauză și împotriva acelorași magistrați a formulat plângere penală și inc. G. care a fost și el intimat în recursul declarate de DIICOT BT Vrancea, însă este esențial aspectul că dl E. nu a înțeles să formuleze plângere penală și împotriva acestuia și celor doi avocați aleși ai săi.
În privirea mea, plângerea penală formulată de persoana vătămată E., întrucât nu a fost îndreptată și împotriva altor avocați ai inc. A. și M. (de asemenea prezenți și ei la judecarea recursului la Curtea de Apel Galați, însă aceștia deși s-au declarat de acord cu plângerea penală și disciplinară vizându-l pe judecătorul E. aceștia nu au cosemnat alături de mine și soția mea acele două plângeri), a vizat exclusiv familia Bălan, adică pe subsemnatul, pe soția mea B. și pe tatăl meu T.
Eu susțin că eu sau soția ori tatăl meu T. nu am avut nici un conflict cu judecătorul E., însă cred că soluțiile procedurale de casare a hotărârile pronunțate de acesta de către Înalta Curte de Casație și Justiție în diverse alte spețe l-au nemulțumit.
Contrar celor susținute de partea civilă E., arăt că eu sunt specializat în acordarea asistenței în cauze comerciale și cu excepția soluționării celor două proceduri la instanța de fond a Tribunalului Vrancea (judecător R.) și respectiv la instanța de recurs a Curții de Apel Galați (complet compus din judecătorii E. și D.) noi nu am mai acordat asistență în alte cauzei penale în fața judecătorilor R. și E.
Întrebări Ministerul Public:
Î: Cine a avut inițiativa acestei plângeri penale îndreptată împotriva judecătorilor E. și D.?
R: Arăt încă o dată că inițiativa a avut-o inculpatul A. și familia sa.
Î: În ședința din 23 decembrie 2008, când s-a susținut că recursul nu este suspensiv de executare și termenul se calcula pe ore, ce a susținut procurorul de ședință?
R: Concluziile procurorului au fost extrem de scurte, contrare susținerilor și solicitărilor noastre ca apărători, dar concordante cu hotărârea instanței de recurs a Curții de Apel Galați.
Î: De ce nu ați formulat plângere și împotriva procurorului de ședință?
R: Așa a fost hotărârea inc. A.
Î: Conținutul cererii de recuzare în ce proporție a fost reprodus în conținutul plângerii penale îndreptate împotriva celor doi judecători nominalizați?
R: Într-un procent de circa 60%, fiind identice mai multe elemente, nu mi le amintesc însă rețin printre acestea incompatibilitatea judecătorilor D. și E. (acesta cred că prelungise anterior de trei ori arestarea preventivă în cursul urmăririi penale).
Î: În cauza având ca obiect plângerea penală îndreptată împotriva celor doi judecători, ce acte procedurale au fost efectuate?
R: Nu a fost audiată nicio persoană, nici inculpatul A., nici cei doi judecători nominalizați, nici procurorul de ședință, nici cu titlu de martor a celorlalți avocat prezenți la judecata de la Curtea de Apel Galați. Aceste chestiuni le-am aflat după un an de zile de la promovarea plângerii de la inc. A.
Î: L-ați reprezentat pe inc. A. în procedura de urmărire derulată după introducerea plângerii penale, ce-i viza pe cei doi magistrați?
R: Nu, de altfel, după redactarea și trimiterea uni draft a acestei plângeri pe fax către concubina inc. A. - numita K., nici eu, nici soția mea nu am efectuat de asistență calificată în acea cauză; de altfel, semnatarul unic al plângerii penale în discuție a fost doar inculpatul A.
Întrebări formulate de apărarea părții civile E.:
Î: Ați redactat în integralitate draftul plângerii penale îndreptată împotriva celor doi judecători E. și D. ?
R: Da am redactat în integralitate acel material dar pe baza informațiilor comunicate de către inculpatul A. și de către familia acestuia, întrucât eu nu aveam de unde să cunosc aspectele de dușmănie dintre inculpat și procurorul de caz Ș, și nici amiciția dintre procurorul de caz și judecătorul E.
Î: Doamna R. care a dispus revocarea măsurii preventive nu era și ea incompatibilă la verificarea legalității măsurii arestării preventive după investirea instanței de fond a Tribunalului Vrancea?
R: Din cunoștințele mele de la acel moment și din prezent, dna R. nu mai soluționase anterior cereri vizând măsura preventivă luată în cursul urmăririi penale, cu privire la inc. A., iar acest aspect nu mi-a fost adus la cunoștință de către vreo persoană.
În plus, arăt că inc. A. i-a recuzat pe magistrații E. și A., iar recomandarea profesională în acest sens a fost făcută de avocatul J.. Însă în orice caz, inculpatul A. era hotărât în acest sens, spre a-i recuza.
Î: Care a fost temeiul de drept din vechiul C. proc. pen. pentru a fi incident un caz de incompatibilitate a judecătorului E. la exercitarea controlului încheierii luate de judecătorul fondului cu ocazia verificării legalității măsurii preventive după investirea primei instanțe în condițiile în care anterior a prelungit aceeași măsură în cursul urmăririi penale?
R: În extenso motivarea se regăsește în cererea de recuzare. În acest moment nu pot preciza exact articolul de lege, dar știu că judecătorul care a luat măsura arestului preventiv era incompatibil să judece menținerea măsurii după învestirea instanței de fond.
Î: Înainte de redactarea plângerii penale și sesizarea inspecției judiciare, ați lecturat decizia instanței de recurs a Curții de Apel Galați?
R: Nu, întrucât decizia nu era redactată la acea dată. Plângerile au fost redactate în jurul datei de 2 ianuarie 2009, fiind dactilografiate de către soția mea B. la rugămințile concubinei inculpatului A. - K.
La același termen de judecată, a fost încuviințată proba solicitată de apelantul parte civilă E. privind audierea intimatului inculpat A. și respinsă proba solicitată de același apelant privind audierea martorei K.
• 14 decembrie 2016, când dosarul a fost înaintat Completului 4 spre spre competentă soluționare a cererii de recuzare formulată în cauză de către apelantul parte civilă E.
• 18 ianuarie 2017, când cauza a fost amânată la cererea apelantului parte civilă față de lipsa inculpatului A., despre care a informat instanța că este arestat în Italia, iar apărătorul ales a precizat că insistă în audierea acestuia, având în vedere că și instanța a statuat asupra acestei audieri, ca fiind o probă concludentă și utilă.
• 01 februarie 2017, când cauza a fost amânată pentru audierea intimatului inculpat A. și a constatat că referitor la solicitarea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul ales al părții civile, acesta are obligația de a-și asigura substituirea în condițiile în care nu se poate prezenta, prezentul termen de judecată fiind acordat chiar în prezența acestui apărător; argumentele că persoana căreia îi asigură asistența juridică, respectiv partea civilă, nu ar fi de acord cu substituirea sa, nu au nicio legătură cu textele legale și obligațiile ce-i revin potrivit Statutului profesiei de avocat.
• 15 martie 2017, când, urmare a examinării documentelor primite de la autoritățile judiciare din Italia, s-a luat act de poziția procesuală exprimată în scris a intimatului inculpat A., în sensul că dorește să dea declarație în fața instanței de apel, ulterior predării către autoritățile române, cauza a fost amânată
• 21 iunie 2017, când Înalta Curte a pus la dispoziție înscrisul aflat la fila 198 din dosar, iar inculpatul A. a precizat că nu a solicitat audierea sa și își menține poziția de a nu da nicio declarație în cauză, întrucât procesul său s-a încheiat. La acest termen au avut loc dezbaterile.
IV. Analizând cauza sub toate aspectele de drept și de fapt, în raport de conținutul exhaustiv al dosarului cauzei și coroborând probatoriul administrat în cursul procesului penal, inclusiv probatoriul administrat direct și nemijlocit în faza apelului, Înalta Curte apreciază că, sub aspectul laturii penale, apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă sunt nefondate, însă, sub aspectul soluționării laturii civile, apelul declarat de către partea civilă este fondat urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta.
a. Latura penală a cauzei.
Conduita inculpaților C., B. și A. care la data de 6 ianuarie 2009 au redactat și depus o plângere penală împotriva judecătorilor E. și D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, arestare nelegală și cercetare abuzivă și nerespectarea hotărârilor judecătorești, în cuprinsul cărora au relatat cele petrecute în ședința de judecată din data de 23 decembrie 2008 nu poate atrage angajarea răspunderii penale pentru comiterea în participație a infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare prevăzute de art. 268 C. pen., deoarece în mod evident și inechivoc faptele acestora nu sunt prevăzute de legea penală.
Înalta Curte va indica prealabil coordonatele normative în care poate fi soluționat conflictul de drept dedus judecății (denunțare calomnioasă/inducerea în eroare a organelor judiciare), în vederea stabilirii elementelor necesare angajării răspunderii penale.
În această proiecție, Înalta Curte reține ca fiind corectă interpretarea instanței de fond în sensul că pentru îndeplinirea condițiilor de incriminare, sesizarea trebuie să fie în legătură cu săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o anumită persoană cunoscând că aceasta este nereală (învinuirea mincinoasă), condiții ce derivă din faptul că avem de a face cu o infracțiune de pericol, pentru care este necesar ca plângerea sau denunțul să cuprindă o acuzație falsă, nereală care nu corespunde realității. Sub aspect incriminator, atât vechea reglementare (art. 259 C. pen. anterior) cât și noua reglementare (art. 268 C. pen.) prevede existența unui denunț sau a unei plângeri cu privire la săvârșirea unor fapte penale.
Așadar, învinuirea cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală trebuie să fie mincinoasă, neadevărată și trebuie să privească o persoană determinată, cu alte cuvinte " ... Învinuirea mincinoasă presupune un denunțător care știe de la început că învinuirea se referă la o faptă care nu există sau care nu este săvârșită de persoana învinuită. Prin urmare, cunoscând acest adevăr, denunțătorul calomnios numai cu rea-credință poate invoca în susținerea excepției textele constituționale privitoare la dreptul la acces liber la justiție sau la libertatea de opinie. Existența infracțiunii de denunțare calomnioasă presupune cunoașterea de către denunțător a caracterului mincinos al denunțării, prin care se aduce atingere înfăptuirii justiției și demnității persoanei învinuite pe nedrept. Dacă făptuitorul a fost într-o eroare evidentă asupra situației de fapt, denunțul său, chiar dacă ar cuprinde afirmații vexatorii la adresa unei persoane, nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală în baza art. 259 C. pen. ..." (Curtea Constituțională, Decizia nr. 270 din 19 decembrie 2000 publicată în M. Of. nr. 74 din 13 februarie 2001).
Mai mult, " ... Denunțarea calomnioasă are un obiect juridic special complex, format, în principal, din relațiile sociale care privesc corectitudinea, buna credință ce trebuie dovedite cu prilejul sesizării organelor judiciare și a administrării probelor necesare pentru tragerea la răspundere a celor care au săvârșit infracțiuni, iar în secundar, din relațiile sociale în legătură cu importante atribute ale persoanei cum ar fi onoarea, demnitatea sau chiar libertatea. Reaua-credință trebuie dovedită de acuzare și probată distinct de probațiunea eventualei legături dintre faptul imputat și persoana în sarcina căreia el este pus. Reaua-credință presupune că făptuitorul, având cunoștință că afirmațiile cuprinse în sesizarea sa sunt neadevărate, sunt false sau că probele sunt mincinoase, realizează hotărârea luată pentru a lovi în interesele persoanei pe nedrept învinuite. Dovada relei-credințe este absolut necesară pentru existența laturii subiective a infracțiunii ..." (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 5670 din 2 noiembrie 2004).
Aplicând aceste aspecte de principiu speței deduse judecății, se constată că instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt și a evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 103 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările faptei și astfel a pronunțat în mod just o soluție de achitare.
Pornind de la această constatare, instanța de control judiciar, în baza propriului examen analitic asupra mijloacelor de probă administrate, cu accent pe cele administrate direct și nemijlocit în fața sa, reține că elementele obiective ale conduitei ilegale reproșate inculpaților sunt reflectate în practicaua deciziei ședinței de judecată din data de 23 decembrie 2008 de la Curtea de Apel Galați, ce apoi, urmare solicitării inculpatului A., au fost cuprinse de către apărătorii săi - inculpații avocați B. și C. - în cuprinsul plângerii penale formulate împotriva persoanelor vătămate - judecătorii D. și E. - înscrisuri ce reflectă descrierea modului în care s-a desfășurat ședința de judecată din data de 23 decembrie 2008, când A. s-a prezentat în fața instanței de recurs, în stare de libertate, și a fost asistat de avocații aleși J., U., C. și B., plângerea reflectând evident și nemulțumirea cu privire la soluția adoptată prin Decizia penală din 23 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați.
În cauza menționată, inculpatul A. fusese trimis în judecată, în stare arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 215 alin. (l, 2, 3, 4, 5 C. pen. anterior, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. x/91/2008.
Prin încheierea din 22 decembrie 2008 Tribunalul Vrancea a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Împotriva încheierii a declarat recurs DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea, iar cauza a fost repartizată aleatoriu completului de judecată constituit din judecătorii E., D. și I. din cadrul Curții de Apel Galați.
Prin Decizia penală nr. 794/R din 23 decembrie 2008, completul astfel investit a admis recursul procurorului, a casat încheierea din 22 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea și a menținut starea de arest a inculpatului A.
Urmare acestei decizii, la data de 06 ianuarie 2009 inculpatul A. a formulat plângere penală.
În susținerea plângerii inculpatul a invocat faptul că cei doi judecători au soluționat recursul și au menținut arestarea preventivă în condițiile în care erau incompatibili în conformitate cu art. 48 lit. a) C. proc. pen. anterior, nu au respectat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în speță încheierea din 22 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, dispunând în mod nelegal menținerea arestării preventive, deși fusese eliberat din arest și au încălcat dreptul inculpaților la apărare, desemnând apărători din oficiu, deși aveau apărători aleși.
Prin Rezoluția nr. x/P/2009 din 17 iulie 2009 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii E. și D. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, arestare nelegală și nerespectarea hotărârilor judecătorești, concluzionând că în sarcina acestora nu se pot reține încălcări ale legii sau ale atribuțiilor de serviciu în sensul celor sesizate.
Prin Rezoluția nr. x/41171II/2/2009, procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins plângerea intimatului A., apreciind că actele premergătoare efectuate nu au demonstrat existența unor date, indicii sau dovezi din conținutul cărora să rezulte că judecătorii E. și D. ar fi comis infracțiunile reclamate, prin formularea plângerii penale urmărind a reforma hotărârea pronunțată de cei doi judecători.
Se mai constată că inculpatul A. a formulat, tot la aceeași dată de 06 ianuarie 2009, sesizare către Consiliul Superior al Magistraturii, prin care reclama grave încălcări de lege săvârșite de judecătorii care au făcut parte din completul de judecată ce a pronunțat Decizia nr. 794/R din 23 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați. În urma verificărilor efectuate, Consiliul Superior al Magistraturii a constat că, judecătorii E., D. și I., nu au săvârșit fapte care să poată fi calificate drept abateri disciplinare.
Cu privire la plângerea penală formulată de către inculpatul A., Înalta Curte constată că procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Decizia penală din 23 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați și ulterior, în mod corect, în baza înscrisurilor, fără a mai proceda la audierea judecătorilor (care de altfel s-au pronunțat asupra chestiunilor de drept prin decizie) ori a petentului, a dispus prin rezoluția din data de 17 iulie 2009 neînceperea urmăririi penale față de E. și D., întrucât faptele sesizate nu există - temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior.
În soluția sa, în mod coerent și explicit, procurorul a motivat de ce opiniile inculpatului A., exprimate în scris de către apărătorii săi - C. și B., nu caracterizează faptele penale sesizate, fiind explicate corect interpretările legale ale dispozițiilor art. 141 alin. (1), art. 3001 alin. (4), art. 1609 alin. (2) din C. proc. anterior, texte legale invocate în plângerea penală formulată.
După epuizarea căilor de reformare a soluției de neurmărire adoptată de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 20 septembrie 2009, partea civilă E. s-a adresat cu plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și a solicitat efectuarea de cercetări penale față de A., C., B. precum și față de numiții T. și J., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă.
Prin ordonanța nr. x/P/2009 din 19 aprilie 2010, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus neînceperea urmăririi penale față de T. și J. - avocați, deoarece fapta sesizată nu a fost comisă de persoanele menționate anterior și neînceperea urmăririi penale față de C. și B. - avocați, întrucât s-a apreciat că fapta celor doi avocați nu este prevăzută de legea penală. Față de A., în mod cu totul nejustificat, cauza a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.
Înalta Curte constată că urmare a acestei soluții bizare din perspectiva folosirii instituției procesuale a disjungerii cauzei, dar corectă din perspectiva analizei elementelor ce ar putea antrena răspunderea penală pentru faptele sesizate de către partea civilă E., dosarul a căpătat un traseu judiciar sinuos, cu multiple soluții de neîncepere a urmăririi penale, infirmate prin redeschideri ale cercetărilor dispuse formal. Acest deznodământ este amplu prezentat la capitolul destinat istoricului cauzei, așa încât nu este necesar a fi reluat.
Înalta Curte nu a găsit nicio explicație logică pentru care, contrar unor evidențe atât de clare, precum cele din prezenta cauză, respectiv că plângerea penală formulată de către partea civilă E. nu vizează comiterea unei fapte penale, în repetate rânduri s-a dispus reluarea cercetărilor, pentru ca, în final, ignorând disjungerea să se ajungă într-o situație juridică regretabilă prin care A., a fost urmărit penal și judecat aproape simultan, timp de peste 4 ani, pentru aceleași fapte, de către instituții judiciare diferite ale statului român.
Practic în timp ce la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați se redeschideau cercetările urmare a soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale dispuse față de C. și B., în același timp, pentru aceeași stare de fapt, instanțele de la Judecătoria Focșani, redeschideau soluțiile de neîncepere a urmăririi penale dispuse față de A.
În acest fel, pe aceeași stare de fapt și aceeași acuzație, A. a ajuns să fie judecat atât de către Judecătoriei Focșani, ca urmare a reținerii cauzei spre judecare, respectiv de către Judecătoria Tecuci ca urmare a strămutării, cât și de către Curtea de Apel București. Astfel, deși în dosarul pendinte A. a fost achitat de către Curtea de Apel București la 22 martie 2016, pentru aceeași acuzație, Judecătoria Tecuci, îl condamnase prin Sentința penală nr. 93 din 21 martie 2014 la pedeapsa amenzii penale, sentință care însă a fost desființată de către Curtea de Apel București, care a dispus achitarea inculpatului prin Decizia nr. 722/A din 22 aprilie 2016, deci înainte de data de 10 mai 2016, când Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu apelul formulat de către partea civilă E. și de aceea principiul ne bis in idem nu este incident în cauză și nu este necesar a fi analizat.
Cu privire la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte reține că aceasta nu poate face obiectul analizei laturii penale, deoarece atât Consiliul Superior al Magistraturii, cât și Inspecția Judiciară sunt organe administrative, iar denunțul sau plângerea, despre care face vorbire textul incriminator al art. 268 alin. (1) C. pen., trebuie să se adresează organului de urmărire penală pentru efectuarea de cercetări cu privire la vătămarea ce i s-a cauzat unei persoane prin săvârșirea unei fapte penale.
Se conchide așadar că soluția de achitare dispusă față de inculpații A., C., B. este legală și temeinică, așa încât criticile formulate de către Ministerul Public și partea civilă E. nu sunt justificate, iar analizarea unei schimbări de încadrare juridică nu se mai impune.
b. Soluționarea laturii penale
Procedura desfășurată în prezenta cauză este caracterizată prin multiplele redeschideri ale fazei de urmărire penală, o cercetare judecătorească îndelungată generată inclusiv de conduita părții vătămate E. și se reflectă într-o durată nerezonabilă în raport cu complexitatea cauzei. Această premisă va genera necesitatea soluționării integrale a raporturilor judiciare dintre părți, cu excluderea generării unor noi cauze, respectiv cu excluderea generării unui nou litigiu pe latură civilă, având același izvor material (faptul ilicit dedus judecății).
În cauză termenul de prescripție al răspunderii penale s-a împlinit în cursul judecării apelului, context în care s-a făcut aplicarea art. 18 C. proc. pen. și s-a luat poziția părților în ceea ce privește continuarea procesului penal, solicitare formulată numai de către inculpatul C.
În acest context, Înalta Curte reține că la termenul din 21 septembrie 2016 inculpatul C. a declarat că dorește continuarea procesului penal, în timp ce inculpații A. și B. au declarat că nu insistă în acest demers.
Instanța de control judiciar a continuat însă procesul față de toți cei trei inculpați și a pronunțat o soluție ce a valorificat cauza de achitare în detrimentul celei de încetare a procesului penal. Pentru a hotărî astfel instanța de control judiciar a avut în vedere faptul că termenul de prescripție s-a împlinit în fața instanței de apel, după ce anterior, instanța de fond a stabilit, în cadrul unei cercetări judecătorești, că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Lipsa prevederii în legea penală a faptelor exclude ilicitul penal și răspunderea penală, or încetarea procesului penal are loc tocmai în considerarea existenței faptului ilicit penal, izvor al răspunderii penale.
Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale. Premisa angajării răspunderii penale este faptul ilicit penal, iar lipsa acestuia generează, în plan procesual penal, soluția achitării. Soluția încetării procesului penal este incidentă atunci când premisele angajării răspunderii penale sunt întrunite însă acționează o cauză de exonerare sau impunitate. Prescripția înlătură răspunderea penală generând, în plan procesual penal, soluția încetării procesului.
Ca urmare, ori de câte ori la momentul împlinirii termenului de prescripție probele demonstrează indubitabil lipsa faptului ilicit penal dedus judecății, organul judiciar pronunță soluția achitării impusă de lipsa întrunirii condițiilor angajării răspunderii penale. Lipsind premisele angajării răspunderii penale, soluția este achitarea, fiind exclusă incidența soluției de încetare a procesului penal pe considerentul înlăturării răspunderii penale. (Nu poți înlătura ceea ce nu există, nici măcar ca ficțiune juridică).
Așadar, soluția de achitare față de toți cei trei inculpați a fost impusă de ordinea legală de preferință a temeiurilor de drept enumerate de către legiuitor în art. 16 C. proc. pen. (art. 10 C. proc. pen. anterior). Soluția de achitare în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., impune lăsarea nesoluționată a acțiunii civile, conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen.
În contextul apariției unei cauze de încetare a procesului penal, după pronunțarea în fond a unei soluții de achitare, poate deveni incident și principiul non reformatio în pejus care se opune agravării situației părții ce a declarat calea de atac.
În ceea ce privește latura civilă, norma procesual penală prevede, de asemenea, că în caz de încetare a procesului penal se lăsă nesoluționată acțiunea civilă. Această normă ce impune soluția laturii civile poate intra în conflict cu principiul enunțat, non reformatio in pejus. Ca urmare instanța de control judiciar trebuie să deceleze soluția și să se pronunțe în contextul situației juridice a părții ce a declanșat calea de atac, putându-se ajunge la menținerea soluției anterioare ori la reformarea in favorem a laturii civile.
c. Soluționarea laturii civile
În continuarea argumentelor sale, Înalta Curte are în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 586 din 13 septembrie 2016 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f)) C. proc. pen., sunt neconstituționale în ceea ce privește lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Ca urmare, dacă s-ar fi pronunțat soluția încetării procesului penal pe motivul prescripției răspunderii penale, instanța, admițând apelul părții civile, ar fi soluționat latura civilă.
În cauză soluția încetării însă a fost paralizată de prioritatea cazului de achitare, dar aceasta nu poate influența soluția acțiunii civile, argumentele Curții Constituționale din decizia susmenționată, ce urmează a fi expuse în continuare, fiind în continuare, incidente în cauză.
" ... 15. ... Cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau determină încetarea procesului penal, reglementate la lit. b)) teza întâi, lit. e)), f), g), i) și j) ale art. 16 alin. (1) C. proc. pen., sunt următoarele: fapta nu este prevăzută de legea penală [lit. b)) teza întâi]; lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale [lit. e))]; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică [lit. f))]; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii [lit. g))]; există autoritate de lucru judecat [lit. i))]; și a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii [lit. j))]. La rândul său, art. 486 alin. (2) C. proc. pen. prevede lăsarea nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală în cazul în care aceasta admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți nu s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă.
16. Curtea reține că în ipoteza lăsării nesoluționate a acțiunii civile de către instanța penală, în situația pronunțării soluției de încetare a procesului penal, conform art. 16 alin. (1) lit. f)) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, persoana vătămată sau succesorii acesteia au posibilitatea de a se adresa, conform art. 27 alin. (2) C. proc. pen., instanței civile competente, pentru soluționarea laturii civile a cauzei penale, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă.
17. Curtea constată că, în ipoteza juridică analizată, acțiunea civilă a persoanei vătămate sau a succesorilor săi va fi promovată ulterior împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale și după momentul procesual al constatării de către instanța penală a împlinirii acestui termen. În acest sens, C. proc. pen. instituie termene de prescripție ce variază de la 3 ani la 15 ani, iar, în cazul prescripției speciale, între 6 și 30 de ani.
18. Prin urmare, Curtea reține că, în situația, cea mai des întâlnită în jurisprudență, a constituirii persoanei vătămate sau a succesorilor acesteia ca parte civilă la data formulării plângerii penale sau la o dată imediat ulterioară acesteia, în ipoteza juridică analizată, durata soluționării acțiunii civile este egală cu termenul de prescripție a răspunderii penale la care se adaugă durata soluționării cererii de către instanța civilă. În acest sens, drept garanții, menite să asigure celeritatea soluționării cauzelor, art. 27 alin. (2) teza a doua C. proc. pen. prevede că probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile, iar art. 522 - 526 C. proc. civ. reglementează contestația privind tergiversarea procesului, instituție ce dă oricăreia dintre părți, precum și procurorului care participă la judecată posibilitatea de a invoca încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil și de a solicita luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
19. Referitor la prescripția răspunderii penale, Curtea constată că aceasta este o instituție de drept penal substanțial ce reglementează o cauză de stingere a raportului juridic penal de conflict, ca urmare a nerezolvării acestuia, într-o perioadă rezonabilă de timp, de către organele judiciare abilitate. Aceasta semnifică nu doar uitarea de către societate a săvârșirii unei fapte ce pune în pericol valori sociale ocrotite prin norme de drept penal, inutilitatea aplicării unei pedepse și sfârșitul unei perioade de incertitudine a situației juridice a făptuitorului, dar și încetarea procesului penal ca urmare a lipsei de diligență a organelor judiciare în soluționarea cauzelor penale, aspect ce presupune culpa acestora din urmă.
20. Curtea reține că, spre deosebire de reglementarea similară, din cuprinsul art. 346 alin. (4) C. proc. pen. din 1969, conform căreia, în caz de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, instanța penală era obligată să procedeze la soluționarea acțiunii civile promovate în fața sa, legiuitorul a prevăzut, la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. în vigoare, lăsarea nesoluționată a acțiunii civile formulate în cadrul procesului penal, în situația constatării prescrierii răspunderii penale. Așa fiind, după împlinirea termenului de prescripție, stabilit conform art. 154 alin. (1) C. pen., sau al împlinirii termenului prescripției speciale, potrivit art. 155 alin. (4) C. pen., singurul remediu procesual asigurat persoanei vătămate, constituită parte civilă în procesul penal, conform prevederilor art. 20 C. proc. pen., în vederea acoperirii prejudiciului suferit prin săvârșirea infracțiunii este cel al promovării unei acțiuni civile la instanța civilă competentă. Acesta presupune asumarea de către persoana vătămată a inițierii și parcurgerii unei noi proceduri judiciare, a cărei desfășurare este caracterizată printr-o întindere cronologică semnificativă, care, adunată cu durata procedurii penale parcurse până la momentul încetării procesului penal, conform art. 396 alin. (6) C. proc. pen., determină prelungirea, pentru perioade lungi de timp, a procesului judiciar de recuperare a respectivelor prejudicii.
21. Având în vedere argumentele anterior arătate, Curtea constată că soluția juridică reglementată la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. generează o prelungire nejustificată a procedurilor judiciare în privința persoanei vătămate prin săvârșirea unei infracțiuni, în situația prescrierii răspunderii penale a inculpatului, de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al acesteia, în componența sa referitoare la dreptul la soluționarea cauzelor într-un timp rezonabil, drept fundamental prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenție.
22. Cu privire la acesta din urmă, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, în repetate rânduri, existența obligației soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, prin punerea în balanță a tuturor elementelor specifice acestora (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 316 din 17 mai 2016, publicată în M. Of. nr. 608 din 9 august 2016, paragraful 21, și Decizia nr. 513 din 5 iulie 2016, publicată în M. Of. nr. 956 din 28 noiembrie 2016, paragraful 19). Prin aceeași jurisprudență, instanța de contencios constituțional a reținut că respectarea dreptului la un proces echitabil, prin soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituie, totodată, un imperativ ce rezultă din principiul legalității procesului penal, prevăzut la art. 2 C. proc. pen. (a se vedea Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, publicată în M. Of. nr. 538 din 20 iulie 2015, paragraful 36).
23. De altfel, Curtea reține că, într-o ipoteză juridică similară, prin Hotărârea din 19 noiembrie 2009, pronunțată în Cauza Tonchev împotriva Bulgariei, paragraful 47, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 din Convenție, prin nerespectarea standardului termenului rezonabil, într-o cauză în care procedura de soluționare a pretențiilor civile ale reclamantului, referitoare la repararea prejudiciilor provocate prin săvârșirea unei infracțiuni, a depășit opt ani și două luni. Cu acest prilej, instanța europeană a statuat, totodată, că, de fapt, caracterul rezonabil al duratei procedurii judiciare trebuie apreciat în funcție de particularitățile fiecărei cauze, conform criteriilor pe care le-a stabilit în jurisprudența sa, și, în mod special, în funcție de complexitatea cauzei și de conduita reclamantului și a autorităților implicate.
24. Prin hotărârea anterior referită, paragrafele 50-53, dar și prin hotărârile din 2 octombrie 2008 și 22 ianuarie 2009, pronunțate în cauzele Atanasova împotriva Bulgariei, paragraful 46, și Dinchev împotriva Bulgariei, paragraful 50, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, de asemenea, încălcarea art. 6 din Convenție, prin nerespectarea dreptului de acces la o instanță, reținând că lăsarea nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, ca urmare a constatării împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, este de natură a lipsi reclamanții de acest drept, chiar dacă aceștia ar fi putut să obțină repararea prejudiciilor provocate prin săvârșirea infracțiunii pe calea acțiunii civile. În acest sens, instanța europeană a reținut că, chiar dacă legislația națională conferea reclamanților o altă cale de a obține repararea prejudiciilor produse prin săvârșirea unor infracțiuni, statul este obligat să asigure persoanelor în cauză garanțiile fundamentale prevăzute la art. 6 din Convenție în procedurile judiciare alese.
În aceste condiții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că reclamantului nu trebuie să îi fie cerut să aștepte mulți ani de la data constituirii sale ca parte civilă în procesul penal, pentru ca apoi să își formuleze aceleași pretenții, din nou, în fața instanțelor civile. Totodată, instanța de la Strasbourg a reținut că această concluzie nu poate fi modificată de argumentul că partea interesată ar fi putut promova, de la bun început, o acțiune civilă pentru soluționarea pretențiilor sale, arătând că preferința acestuia pentru a solicita repararea prejudiciilor în cadrul procesului penal nu apare ca fiind nejustificată în situațiile date și că, odată aleasă această cale de repararea a pagubei, reclamantul este îndreptățit să îi fie soluționată cererea și nu să îi fie cerut să încerce o cale alternativă de soluționare, prevăzută de legislația națională.
25. În fine, prin Hotărârea din 19 iunie 2012, pronunțată în Cauza Constantin Florea împotriva României, paragraful 33, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în situația prelungirii duratei cauzei penale din cauza termenului necesar pentru soluționarea unor conflicte de competență, sau din cauza numeroaselor trimiteri între instanțe și diverse parchete, până la constatarea intervenției prescripției răspunderii penale, nu este nerezonabil să se creadă că aceste probleme legate de competența instanțelor și casările repetate au cauzat întârzieri care nu pot fi imputate reclamantului. Prin hotărârea anterior menționată, instanța europeană a conchis că durata procedurii în fața organelor judiciare interne a fost excesivă și că aceasta nu corespunde standardului termenului rezonabil ...".
În acest cadru, instanța de control judiciar constată că durata îndelungată a procedurii, ce a generat incidența problematicii prescripției și depășirea un termen rezonabil raportat la complexitatea cauzei, justifică soluționarea acțiunii civile în procesul penal.
Partea vătămată E. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.000.000 euro, reprezentând daune morale și a solicitat plata cheltuielilor judiciare efectuate.
Pentru soluționarea acțiunii civile, Înalta Curte reține că faptele ce fac obiectul prezentului dosar sunt săvârșite în perioada 2008 - 2009, ceea ce impune a sublinia faptul că se vor avea în vedere dispozițiile C. civ. anterior, deoarece, în raport de data săvârșirii faptei, nu pot fi incidente dispozițiile noului C. civ., întrucât au intrat în vigoare la 1 octombrie 2011.
Art. 998 C. civ. anterior prevede că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Conform art. 999 C. civ. anterior, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Practica judiciară constantă și doctrina au statuat că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată în art. 998 - 999 C. civ. anterior, este o formă a răspunderii civile delictuale subiective, care este angajată dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența faptei ilicite; existența prejudiciului; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției, respectiva a culpei autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
În sintagma de faptă ilicită, sunt incluse acele conduite ale omului prin care se încalcă normele dreptului obiectiv sau regulile de conviețuire socială, respectiv acele acțiuni sau inacțiuni care au ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.
În ceea ce privește prejudiciul, prin acesta se înțeleg rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale unei persoane, prejudiciul trebuind să fie urmarea încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, să aibă un caracter cert, să fie nereparat, caracterul cert rezultând atunci când existența prejudiciului este sigură, neîndoielnică și poate fi evaluată sau evaluabilă în prezent.
Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, cu alte cuvinte, prejudiciul cauzat trebuie să fie consecința faptei ilicite.
În ceea ce privește culpa, instanța de control judiciar consideră că aceasta reprezintă o condiție sine qua non pentru angajarea răspunderii civile delictuale, fiind necesar ca fapta ilicită care a cauzat prejudiciul să fie imputabilă autorului ei, indiferent de formele pe care această culpă le-ar îmbrăca: dolul direct sau intenția directă, când făptuitorul își dă seama de caracterul păgubitor, dăunător sau antisocial al faptei sale, prevede consecințele acesteia și urmărește ca ele să se producă; dolul indirect sau intenția indirectă, când făptuitorul își dă seama de caracterul antisocial, dăunător sau păgubitor al faptei sale, prevede consecințele acesteia, și cu toate că nu le urmărește, acceptă posibilitatea producerii lor; imprudența, când făptuitorul își dă seama de caracterul antisocial al faptei sale, prevede consecințele ei, pe care nu le acceptă, sperând în mod ușuratic că ele nu se vor produce; neglijența, când făptuitorul nu își dă seama de caracterul antisocial al faptei și nu prevede consecințele acesteia, deși trebuia și putea, în circumstanțele date, să le prevadă.
În raport de aceste principii de interpretare în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte reține că inculpatul A. era trimis în judecată, în stare arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 215 alin. (l, 2, 3, 4, 5 C. pen. anterior, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. x/91/2008.
Inculpatul C. este înscris în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei în Baroul Galați de la data de 15 ianuarie 2004, iar inculpata B. este înscrisă în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei în Baroul Galați de la data de 1 iunie 2002.
La data de 5 noiembrie 2008 avocații B. și C., au încheiat contractele de asistență juridică cu SC F. SRL, contracte ce vizau acordarea asistenței juridice inculpatului A. în dosarul penal instrumentat de DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
La data de 23 decembrie 2008, inculpatul A. a fost prezent la Curtea de Apel Galați în vederea soluționării recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea împotriva încheierii de ședință din data de 22 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/91/2008 prin care a fost revocată măsura arestării preventive a inculpaților A., G. și H., măsură executată în ce-l privește pe A.
Completul de judecată ce a soluționat calea de atac a recursului a fost format din magistrații judecători I. - președinte de complet și judecătorii E. și D., iar avocații B. și C., au reprezentat interesele inculpatului A.
Prin Decizia penală nr. 794/R din 23 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosarul penal nr. x/44/2008 a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea, a fost casată încheierea de ședință din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în Dosarul nr. x/91/2008 și a fost menținută starea de arest preventiv a celor trei inculpați, aspect ce a condus la reîncarcerarea lui A.
Urmare acestei decizii, la data de 06 ianuarie 2009 inculpatul A. a formulat plângere penală, plângere ce a fost redactată de către apărătorii săi aleși C. și B., care însă nu și-au aplicat apostilele.
În susținerea plângerii s-au invocat aspecte referitoare la încălcarea dreptului la apărare al inculpaților; faptul că judecătorii E. și D. ar fi fost incompatibili să judece recursul declarat de DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea și, implicit, să pronunțe Decizia penală nr. 794/R/2008.
De asemenea, s-a arătat că, ulterior datei de 22 decembrie 2008 A., a fost deținut în mod nelegal ignorându-se prevederile Codului de procedură penală în vigoare la momentul soluționării recursului, respectiv împrejurarea că A. a fost rearestat după ce s-a revocat măsura arestării preventive și a fost pus în libertate de către instanța de fond, aspecte ce se coroborează cu cele consemnate în fișa de cazier judiciar, din care rezultă că a fost eliberat la data de 22 decembrie 2008 conform Hotărârii nr. 4685 din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Vrancea, fără a exista mențiunea "reîncarcerat" deși a fost rearestat și eliberat abia ulterior, la data de 06 martie 2009.
Pe de altă parte, în conținutul plângerii penale se arăta că la Curtea de Apel Galați, secția penală ar exista un "parteneriat monstruos, la limita traficului de influență" între cei doi judecători și procurorii DIICOT, instituit pentru a nu pune inculpații în libertate, că în mod repetat acești judecători au încălcat deontologia profesională și nu și-au asumat cu responsabilitatea cuvenită funcția de judecător la Curtea de Apel.
S-a format dosarul penal nr. x/P/2009 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dosar care a fost soluționat la data de 17 iulie 2009 și s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. anterior și art. 10 lit. a)) C. proc. pen. anterior, neînceperea urmăririi penale față de magistrații E. și D., judecători la Curtea de Apel Galați pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, arestare nelegală și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 246, art. 247, art. 266 alin. (1) și art. 271 C. pen. anterior, întrucât faptele nu s-au dovedit.
Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere inculpatul A., plângere respinsă prin rezoluția nr. x/4117/II/2/2009 din 4 septembrie 2009 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ulterior, tot urmare a plângerii inculpatului A., Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Sentința penală nr. 360 din 9 martie 2010, pronunțată în dosarul penal nr. x/1/2009, a respins plângerea și a menținut rezoluția procurorului nr. x/P/2009 din data de 17 iulie 2009.
Concomitent cu plângerea penală, inculpatul A. a sesizat Inspecția Judiciară - Serviciul de inspecție judiciară pentru judecători și a indicat încălcarea gravă a legii de către magistrații judecători care au făcut parte din completul de judecată care a pronunțat Decizia nr. 794/R din 23 decembrie 2008. Ca urmare a verificării memoriului formulat de A., inspecția judiciară a stabilit că judecătorii nu au săvârșit fapte care să poată fi calificate drept abateri disciplinare.
Înalta Curte reține că avocații B. și C. au susținut în mod constant că au redactat această plângere penală în conformitate cu prerogativele care le-au fost conferite de contractele de asistență juridică încheiate pentru inculpatul A. și în scopul exercitării dreptului la apărare al clientului lor.
La rândul său, inculpatul A. a declarat în fața judecătorului din cadrul Judecătoriei Tecuci că a hotărât împreună cu avocații săi "să formuleze anumite sesizări, anumite plângeri, nu cu intenția de a cercetat sau a crea prejudicii celor două persoane, ci cu intenția de a se da o soluție legală în dosarul în care era cercetat".
În fața instanței de control judiciar, partea civilă E. a arătat că " ... în ziarul Q. din Galați, inculpatul A. a publicat o scrisoare publică adresată subsemnatului și persoanei vătămate - dna jud. D., ambii de la Secția Penală a Curții de Apel Galați, recunoscând fapta imputată în plângerea subsemnatului și cerându-și în final scuze pentru conduita sa. Mai arăt că această scrisoare a fost publicată în ziarul susmenționat mai înainte de soluționarea pe fond a unei alte cauze penale în care numitul A. era inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă față de mine și cu care fusese investită, la acea dată, Judecătoria Tecuci. ..."
Înalta Curte poate accepta că au existat anumite inconveniente personale încercate de autorul plângerii penale ca urmare a hotărâri pronunțate de către judecători, deoarece plângerea penală formulată a avut ca principal substrat împrejurările de fapt petrecute în cadrul ședinței de judecată din data de 23 decembrie 2008 și susținerea că A. a fost rearestat după ce s-a revocat măsura arestării preventive și a fost pus în libertate de către instanța de fond.
Cu toate acestea, în raport de starea de fapt reținută și de probatoriul existent, aplicând principiile deja evocate, Înalta Curte are în vedere că exercitarea unui demers procesual, prin formularea unei plângeri penale, prin care nu s-a urmărit numai semnalarea comiterii unei fapte penale, ci a fost pusă la îndoială imparțialitatea magistratului, onestitatea și pregătirea sa profesională, prin formularea unor afirmații vexatorii și tendențioase, deci, contrar scopului legitim pentru care Constituția garantează accesul liber la justiției și ignorând rațiunea instituției denunțului ori plângerii penale, constituie o faptă ilicită.
Fapta ilicită constă în exercitarea abuzivă a unui drept recunoscut și ocrotit de lege. Drepturile subiective civile sunt susceptibile de exercițiu abuziv atunci când ele sunt deturnate de la scopul în considerarea căruia au fost recunoscute de lege, mai exact atunci când acestea nu sunt utilizate în vederea realizării finalității lor, ci în intenția de a păgubi un alt subiect de drept.
Astfel, este neîndoios stabilit că pe lângă aspectele de fapt petrecute în ședința de judecată din data de 23 decembrie 2008, plângerea penală conține elemente ce confirmă culpabilitatea celor ce au conceput și asumat afirmații total externe celor ce s-au petrecut în ședința de judecată și al interpretării normelor de drept, și care, în final, demonstrează existența directă a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul moral încercat de către partea civilă, judecător al cauzei, despre care s-a afirmat că " ... s-ar afla într-un parteneriat monstruos, la limita traficului de influență cu procurorii DIICOT, instituit pentru a nu pune inculpații în libertate ..." și că " ... în mod repetat a încălcat deontologia profesională și nu și-a asumat cu responsabilitatea cuvenită funcția de judecător la Curtea de Apel...".
Așadar, plângerea penală formulată nu a urmărit un demers exercitat cu bună-credință, ci, în realitate, alături de demersul sesizării Inspecției Judiciare și a Consiliului Superior al Magistraturii, inculpații C., B. și A. au urmărit ca judecătorul - parte civilă, să fie atras în demersuri procedurale al acestor sesizări, deoarece au pus în discuție însăși imparțialitatea, deontologia și pregătirea profesională, atribute fundamentale pentru exercitarea profesiei de judecător.
De aceea, Înalta Curte consideră că poziția publică a inculpatului A., la un moment ulterior consumării faptelor, care, în ziarul Q. din Galați a făcut cunoscută o scrisoare adresată judecătorilor prin care și-a cerut scuze pentru conduita sa, nu înlătură caracterul ilicit al faptelor sale și nici ale apărătorilor săi - inculpații C., B., cei care au conceput în fapt plângerea penală și sesizările, și a căror răspundere civilă culpabilă nu le este exonerată nici de prevederile legale referitoare la Statutul profesiei de avocat și nici de către cele ale Codul deontologic al avocatului din Uniunea Europeană.
Cu referire la prejudiciul moral și modalitatea de stabilire a acestuia, se va avea în vedere jurisprudența constantă și consacrată a Înaltei Curți.
Astfel, în Decizia nr. 153 din 27 ianuarie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a arătat principalele repere ale unei asemenea evaluări: "... În stabilirea existenței prejudiciului moral - definit în doctrină și în jurisprudență ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală, pe care le resimte victima - trebuie luat în calcul caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situația personală a victimei, ținând cont de mediul social din care victima face parte, educația, cultura, standardul de moralitate, personalitatea și psihologia victimei, circumstanțele săvârșirii faptei, statutul social, etc. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei ..."
În raport de această jurisprudență, instanța de control judiciar reține că fapta ilicită a inculpaților C., B. și A. există și a fost prejudiciabilă față de partea civilă E., deoarece au adus atingere unor valori ce țin de demnitatea și probitatea profesională a unui judecător, prin afirmații și acuzații emise de către inculpați și conținute de plângerile adresate organului de urmărire, instituției cu rolul apărării independenței justiției (Consiliul Superior al Magistraturii) și a instituției chemate să cerceteze faptele de încălcare a deontologiei ori imparțialității magistraților (Inspecția Judiciară), acuzații care au fost propagate în mediul profesional și sunt de natură să afecteze partea civilă.
Instanța de control judiciar are în vedere ca aceste afirmații au avut aptitudinea și amplitudinea de a aduce atingere demnității, onoarei și reputației, inclusiv profesionale, ale părții civile E.
Referitor la daunele morale propriu-zise, în aceeași Decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, nr. 153 din 27 ianuarie 2016 s-a arătat că " ... sunt consecința atingerii directe a unor valori care nu au nici un corespondent patrimonial. Se înscriu în această categorie îndeobște vexațiile aduse conștiinței umane, vieții afective sau identității persoanei. Onoarea, reputația, dreptul la propria imagine, viața particulară, afecțiunea purtată unor persoane definesc ceea ce suntem și ceea ce credem despre noi. Toate sunt subsumate dreptului la viață privată sau pot fi prezentate ca drepturi ale personalității iar lezarea lor poate să dea curs unei acțiuni în reparație. În acest caz, vorbim despre drepturi morale, fără conținut patrimonial, iar lezarea lor duce nu atât la reparație, cât la compensație bănească din partea celui responsabil. Categoria aceasta de daune pune în lumină importanța deosebirii dintre daună și prejudiciu, întrucât în acest caz va fi vorba de o dauna extrapatrimonială ce va fi compensată patrimonial, când se acordă despăgubiri bănești".
Pentru ca atacul adus reputației personale să producă un prejudiciu moral, el trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să fi fost realizat într-o manieră care să cauzeze un prejudiciu exercițiului personal al dreptului la respectarea vieții private (cauza A. c. Norvegiei, nr. 28070/06, 9 aprilie 2009). În cauzele Danev c. Bulgariei și Iovtchev c. Bulgariei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în esență încălcarea convenției, după ce a considerat că abordarea formalistă a instanțelor naționale, care atribuiseră reclamantului obligația de a dovedi existența unui prejudiciu moral cauzat de fapta ilegală, prin dovezi susceptibile să confirme manifestări externe ale suferințelor lui fizice sau psihologice, avuseseră ca rezultat privarea reclamantului de despăgubirea pe care ar fi trebuit să o obțină ....
Curtea a subliniat că motivarea hotărârilor interne nu a ținut seama de faptul că încălcarea constatată a drepturilor fundamentale ale persoanei putea în sine, în lumina afirmațiilor acestuia, potrivit cărora se afla într-o stare psihologică sensibilizată, să fie reținută ca element pentru stabilirea unui prejudiciu moral.
Curtea a considerat că aplicarea unei asemenea abordări formaliste de către instanțe era în măsură să excludă acordarea unei despăgubiri într-un foarte mare număr de cazuri în care fapta nu era însoțită de o deteriorare vizibilă obiectiv a stării fizice sau psihice a victimei. Abordarea respectivă a instanțelor naționale, care solicitaseră persoanei în cauză să își demonstreze suferințele prin alte mijloace de probă, în special prin mărturii, fără a putea accede la acestea, l-a privat pe reclamant de un recurs efectiv în sensul art. 13 din Convenție.
În domeniul art. 3 din Convenție, Curtea a subliniat, în cauza Elefteriadis c. României, că raționamentul urmat de instanțele naționale pentru a respinge cererea prin care reclamantul încerca să obțină repararea suferințelor îndurate de el .... lăsa impresia că lipsa unor mijloace de probă materiale ale prejudiciului invocat era cea care justificase decizia acestora de a nu acorda despăgubiri.
Curtea a considerat că, chiar și admițând că în general era sarcina oricărei persoane care introduce o acțiune în justiție să facă proba susținerilor sale, nu consideră rezonabil ca, în circumstanțele speței, să atribuie reclamantului obligația de a demonstra temeinicia pretențiilor sale prin intermediul unor dovezi susceptibile să ateste suferințele cauzate ... Curtea a subliniat în repetate rânduri obligația care revine instanțelor naționale de a interpreta cerințele procedurale în mod proporțional și rezonabil (a se vedea, Stone Court Shipping Company, SA c. Spaniei, 28 octombrie 2003, Pérez de Rada Cavanilles c. Spaniei, 28 octombrie 1998, Miragall Escolano și alții c. Spaniei) ..."
În acești parametri de evaluare, față de fapta culpabilă propriu-zis dovedită, instanța de control judiciar are în vedere că este suficient și constituie o satisfacție echitabilă, ca alături de recunoașterea prin prezenta hotărâre a caracterului vexatoriu și tendențios al celor afirmate de către inculpați C., B. și A. la adresa părții civile E., să-i oblige pe inculpați la plata, în solidar, a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
De asemenea, instanța de apel va obliga inculpații, în solidar, la acoperirea cheltuielile judiciare efectuale de partea civilă, constând în onorariul apărătorului ales și cheltuielile de deplasare la instanța de fond, în total 5.091 lei.
În raport de toate motivele expuse, Înalta Curte de Casația și Justiție, va admite apelul declarat de partea civilă E. împotriva Sentinței penale nr. 48/F din 22 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe inculpații C., B. și A.
Va desființa, în parte, sentința penală atacată numai cu privire la latura civilă și rejudecând în fond va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă E. și va obliga, în solidar, pe intimații inculpați C., B. și A. la plata sumei de 5.000 lei daune morale.
Va menține restul dispozițiilor sentinței penale care nu contravin prezentei decizii și va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva aceleiași sentințe penale.
Va face aplicarea dispozițiilor legale referitoare la cheltuielile judiciare, sens în care, cheltuielile ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea civilă E. vor rămâne în sarcina statului, iar în ce privește cheltuielile generate susținerii apelului formulat de către parte civilă E.. va obliga în solidar pe intimații inculpați C., B. și A. la plata sumei de 5.091 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Admite apelul declarat de partea civilă E., împotriva Sentinței penale nr. 48/F din 22 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe inculpații C., B. și A.
Desființează, în parte, sentința penală atacată numai cu privire la latura civilă și rejudecând în fond:
Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă E. și obligă, în solidar, pe intimații inculpați C., B. și A. la plata sumei de 5000 lei daune morale.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale care nu contravin prezentei decizii.
II. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva aceleiași sentințe penale.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea civilă E. rămân în sarcina statului.
Obligă în solidar pe intimații inculpați C., B. și A. la plata sumei de 5091 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul parte civilă E..
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2017.
Procesat de GGC - ED