Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 435/2017

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 41/F din 04 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a admis cererea de contopire formulată de persoana condamnată A., alias B.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1968 pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale stabilite prin sentința penală nr. 132 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/93/2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2081 din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în pedepsele componente, pe care l-a repus în individualitatea lor:

- pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată și aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 C. pen. din 1968 raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 286 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 287 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 290 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 291 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, toate pedepsele fiind aplicate prin sentința penală nr. 126/F din 11 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2010, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3650 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție;

- pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 3 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003; pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 C. pen. din 1968 rap. la art. 48 alin. (1) din Legea 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 286 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 287 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 290 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 291 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, sporul de 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1968 pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale, toate pedepsele fiind stabilite prin sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 27 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală nr. 132 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/93/2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2081 din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală (prin majorarea cu 6 luni închisoare a sporului de 6 luni închisoare aplicat prin sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2009).

În baza art. 5 C. pen. rap. la Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 21015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, cu aplicarea art. 36 C. pen. din 1968 raportat la art. 33 C. pen. din 1968 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1968 și art. 35 C. pen. din 1968 contopește toate pedepsele menționate mai sus cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012) prin sentința penală nr. 283/F din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 25/A din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 2 ani închisoare (compus din sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală nr. 132 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/93/2013, majorat cu 1 an închisoare prin prezenta hotărâre), în final persoana condamnată urmând să execute 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1968 pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 C. pen. din 1968 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie (aplicată prin sentința penală nr. 132 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/93/2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2081 din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală).

A dedus din pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare perioadele executate de la 13 august 2008 la 20 august 2008 inclusiv, 20 octombrie 2011 la 19 februarie 2013 inclusiv, de la 27 februarie 2013 la 02 aprilie 2015 inclusiv, și de la 26 ianuarie 2016 la zi.

A anulat Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 541/2014 emis la data de 26 ianuarie 2016 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2011 și Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 255/2013 emis la data de 18 decembrie 2013 de către Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/93/2013.

A dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform dispozițiilor prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî în acest sens a reținut următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 126/F din 11 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2010, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3650 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (filele 30-77 dosar), petentul din prezenta cauză a fost condamnat la:

- pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 C. pen. din 1968 raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968;

- pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 286 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968;

- pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 287 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968;

- pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 290 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968;

- pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 291 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, fiind stabilită o pedeapsă rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare, conform art. 34 C. pen. din 1968, și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1968.

În cauză a fost emis Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 149 din 19 octombrie 2011, pedeapsa expirând la data de 19 februarie 2013, condamnatul fiind eliberat la termen (fila 77 verso din dosar).

Prin sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 27 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (filele 81-223 din dosar) petentul din prezenta cauză a fost condamnat la:

- pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968;

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003;

- pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 C. pen. din 1968 rap. la art. 48 alin. (1) din Legea 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 286 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 287 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 290 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 291 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, toate pedepsele fiind contopite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final fiind stabilită o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1968 pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

În cauză a fost emis Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 1629 din 27 februarie 2013, fiind deduse durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 13 august 2008 la 20 august 2008.

Prin sentința penală nr. 132 din 25 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. x/93/2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2081 din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, (filele 225-228 din dosar), în temeiul art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admisă cererea de contopire formulată de petentul condamnat B., iar în temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. au fost descontopite:

- pedeapsa principală rezultantă de un an și 4 luni de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 126/2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, (rămasă definitivă la data de 18 octombrie 2011) în următoarele componente: cele două pedepse de câte de un an și 4 luni de închisoare, pedeapsa de 4 luni de închisoare și cele trei pedepse de câte 2 luni de închisoare;

- respectiv pedeapsa principală rezultantă de trei ani și 6 luni de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 900/2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (rămasă definitivă la data de 27 februarie 2013) în următoarele componente: cele două pedepse de câte de 2 ani și 6 luni de închisoare, pedeapsa de 3 ani de închisoare, cele cinci pedepse de câte 6 luni de închisoare precum și sporul de 6 luni de închisoare.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1968 au fost contopite pedepsele principale mai sus indicate, repuse in individualitatea lor, stabilindu-se ca petentul - condamnat să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani de închisoare, la care a fost aplicat un spor de un an de închisoare (prin majorarea cu 6 luni închisoare a sporului de 6 luni închisoare aplicat prin sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2009), în final stabilindu-se ca petentul - condamnat B. să execute o pedeapsă principală rezultantă de 4 ani de închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. a fost menținută pedeapsa complementară aplicată petentului condamnat prin sentința penală nr. 900/2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (rămasă definitivă la data de 27 februarie 2013), pedeapsă complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an după executarea pedepsei principale rezultante de 4 ani de închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis petentului - condamnat, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen., raportat la art. 88 C. pen. a fost dedus din cuantumul pedepsei principale rezultante de 4 ani de închisoare aplicate petentului - condamnat, durata reținerii, arestării preventive sau deținerii acestuia, inclusiv în altă cauză, de la 13 august 2008 la 20 august 2008 inclusiv, de la 20 octombrie 2011 la 19 februarie 2013 inclusiv, precum și de la 27 februarie 2013 la zi.

În temeiul art. 420 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus ca, la momentul rămânerii definitive a sentinței, să se anuleze mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 149 din 19 octombrie 2011, emis de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, precum și Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 1629 din 27 februarie 2013 emis de către Tribunalul București, secția a II-a penală, și să se emită un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, de către Tribunalul Ilfov, pentru pedeapsa principală rezultantă de 4 ani de închisoare aplicate petentului - condamnat prin sentință.

În fapt, s-a reținut că între data comiterii primelor fapte (din punct de vedere cronologic) - actele materiale comise în anul 2006 - și data la care sentința de condamnare pentru aceste prime acte materiale a rămas definitivă (e vorba de data de 27 februarie 2013) petentul a comis și celelalte fapte pentru care a fost în mod definitiv condamnat (e vorba despre actele comise în perioada anului 2007) a rezultat că toate aceste infracțiuni sunt în concurs real, fiind incidente în speță dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., precum și disp. art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În cauză a fost emis Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 255/2013 din 18 noiembrie 2013, petentul fiind liberat condiționat la data de 02 aprilie 2015, cu un rest neexecutat de 199 de zile.

II. Prin sentința penală nr. 283/F din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 25/A din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost condamnat inculpatul A., alias B., la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înlesnire a trecerii frontierei a unei persoane care a participat sau a comis acte de terorism, în formă continuată.

În conformitate cu art. 67 alin. (2) N.C.P. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. c) N.C.P., s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla pe teritoriul României, pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În fapt, s-a reținut că inculpatul A., alias B., prin intermediul grupului infracțional organizat, judecat în Dosarele de urmărire penală nr. x/D/P/2007 și nr. x/D/P/2009, prin înființarea în perioada 2004-2007 a unor societăți comerciale fantomă, folosind în acest scop înscrisuri falsificate, a facilitat intrarea în România a unor persoane despre care există probe că au fost implicate în activități teroriste în favoarea organizației teroriste C., intitulată D.

În cauză a fost emis Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 541/2014 din 26 ianuarie 2016, petentul fiind încarcerat la 26 ianuarie 2016.

Curtea a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 126/F din 11 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2010, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3650 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 27 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv prin sentința penală nr. 283/F din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 25/A din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt concurente, raportat la data comiterii faptelor și la data rămânerii definitive a sentințelor penale de condamnare, faptele fiind săvârșite de același subiect activ în perioada 2004-2007, deci înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, astfel încât se impune contopirea pedepselor aplicate prin hotărârile definitive menționate, conform art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Întrucât toate infracțiunile au fost comise sub imperiul C. pen. din 1968, dar unele pedepse au fost aplicate în baza C. pen. din 1968 (cele stabilite prin sentința penală nr. 126/F din 11 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2010, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3650 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv prin sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 27 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție), respectiv o pedeapsă a fost aplicată în baza actualului C. pen. (cea din sentința penală nr. 283/F din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 25/A din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție), Curtea - în aplicarea Deciziei nr. 29/2015 a Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a identificat legea penală mai favorabilă sub aspectul tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni.

Astfel, având în vedere că potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1968, în cazul concursului de infracțiuni se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor de până la 5 ani peste maximul special, iar potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa cea mai grea se adaugă un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, legea penala mai favorabilă petentului este, în mod evident, C. pen. din 1968, urmând a efectua operațiunea de contopire în baza acestui act normativ.

În baza art. 5 C. pen. rap. la Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 21015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, cu aplicarea art. 36 C. pen. din 1968 raportat la art. 33 C. pen. din 1968 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1968 și art. 35 C. pen. din 1968 a contopit toate pedepsele menționate mai sus cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012) prin sentința penală nr. 283/F din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 25/A din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare (compus din sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală nr. 132 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/93/2013, majorat cu 1 an închisoare prin prezenta hotărâre), în final persoana condamnată urmând să execute 5 ani și 6 luni închisoare.

Referitor la sporul de 2 ani închisoare, Curtea a amintit că în Decizia de îndrumare a fostului Tribunal Suprem nr. 5 din 27 martie 1961, referitoare la unele probleme privind contopirea pedepselor, s-a reținut că sporul de pedeapsă se aplică atunci când se constată de către instanță că cea mai gravă dintre pedepsele pronunțate nu este suficientă pentru reeducarea infractorului, ținându-se seama, bineînțeles, și de pericolul social pe care-l prezintă însăși pluralitatea infracțiunilor săvârșite, precum și de cuantumul pedepselor ce urmează a fi absorbite.

Aceste condiții sunt întrunite în cauză, sporul aplicat fiind pe deplin justificat, fiind compus din sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală nr. 132 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/93/2013 (care a intrat în puterea lucrului judecat) majorat cu 1 an închisoare prin prezenta hotărâre, întrucât în procedeul contopirii a mai intrat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată definitiv pentru o infracțiune gravă (facilitarea intrării în România a unor persoane despre care există probe că au fost implicate în activități teroriste în favoarea organizației teroriste C.), această pedeapsă fiind și cea mai aspră dintre cele care au intrat în procedeul contopirii, iar pericolul social pe care-l prezintă însăși pluralitatea infracțiunilor săvârșite fiind unul considerabil, așa încât aplicarea unui spor este necesară, o orientare spre sistemul absorbției putând crea impresia impunității.

Totodată, având în vedere Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale referitoare la aplicarea art. 5 C. pen., a aplicat pedepsele accesorii și complementare prevăzute de legea identificată mai favorabilă, în raport cu tratamentul sancționator aplicabil concursului de infracțiuni, adică potrivit dispozițiilor C. pen. din 1968.

Astfel, Curtea - în baza art. 36 alin. (2) rap. la art. 35 C. pen. din 1968 - a aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1968 pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, ce a fost stabilită prin sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 27 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. c). C. pen. aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 283/F din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 25/A din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv interdicția dreptului de a se afla pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, Curtea a constatat că potrivit C. pen. din 1968 o astfel de interdicție nu era prevăzută cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza dispozițiilor art. 117 C. pen. din 1968 putea fi luată față de cetățeanul străin măsura de siguranță a expulzării, însă natura juridică diferită a celor două sancțiuni de drept penal (măsura de siguranță, respectiv pedeapsă complementară) și scopul diferit al acestora (înlăturarea unei stări de pericol, în cazul măsurii de siguranță, respectiv aplicarea unei pedepse în completarea represiunii ce rezultă din pedeapsa principală, în situația pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. c). C. pen.) nu permite aplicarea acestei interdicții în temeiul C. pen. din 1968 identificat ca lege penală mai favorabilă.

De asemenea, în cauză s-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. din 1968 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie (aplicată prin sentința penală nr. 132 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/93/2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2081 din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală).

S-a dedus din pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare perioadele executate de la 13 august 2008 la 20 august 2008 inclusiv, 20 octombrie 2011 la 19 februarie 2013 inclusiv, de la 27 februarie 2013 la 02 aprilie 2015 inclusiv, și de la 26 ianuarie 2016 la zi. Au fost anulate vechile mandate și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform dispozițiilor prezentei hotărâri.

Împotriva sentinței penale nr. 41/F din 04 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2016 (nr. x/2015) au formulat contestații Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și condamnatul A., alias B.

Prin Decizia nr. 796 din data de 26 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 41/F din 04 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2016 (nr. x/2015).

A desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

În baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a admis cererea de contopire formulată de persoana condamnată A., alias B.

- pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 3 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003; pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 C. pen. din 1968 rap. la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 286 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 287 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 290 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 291 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, sporul de 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1968 pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale, toate pedepsele fiind stabilite prin sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 27 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

- Sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală nr. 132 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/93/2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2081 din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, (prin majorarea cu 6 luni închisoare a sporului de 6 luni închisoare aplicat prin sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2009).

În baza art. 36 C. pen. din 1968 raportat la art. 33 C. pen. din 1968 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1968 și art. 35 alin. (2) C. pen. din 1968 a contopit toate pedepsele menționate mai sus cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. c). C. pen. aplicată condamnatului, respectiv interdicția dreptului de a se afla pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012) prin sentința penală nr. 283/F din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 25/A/26 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani închisoare (compus din sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală nr. 132 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/93/2013, majorat cu 1 an închisoare prin prezenta hotărâre), în final persoana condamnată urmând să execute 5 ani și 6 luni închisoare și pedepsele complementare a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1968 pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale și cea prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. c), C. pen., constând în interdicția dreptului inculpatului, de a se afla pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

A dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform dispozițiilor prezentei decizii.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

A respins contestația formulată de contestatorul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Pentru a se pronunța astfel, în esență, Înalta Curte a reținut că, în procesul de contopire a pedepselor, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 5 C. pen. rap. la Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, cu aplicarea art. 36 C. pen. din 1968 raportat la art. 33 C. pen. din 1968 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1968 și art. 35 C. pen. din 1968 a procedat astfel cum anterior s-a arătat, reținând că sporul aplicat este pe deplin justificat.

Înalta Curte, la rândul ei, a apreciat că sporul de 2 ani închisoare aplicat este suficient în raport cu gravitatea faptelor supuse contopirii și pentru a se asigura un tratament sancționator mai aspru raportat la contopirea unei noi pedepse de 3 ani și 6 luni aplicată pentru acte de sprijinire a unor persoane implicate în activități de terorism.

În ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul României prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. c) N.C.P., Înalta Curte a constatat că aceasta a fost aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 283/F din 9 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia nr. 25/A din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2/2011, pe lângă pedeapsa principală a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de înlesnire a trecerii frontierei a unei persoane care a participat sau a comis acte de terorism, în formă continuată, prev. de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia nr. 29/2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că „ În procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul C. pen. anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul N.C.P. pentru o infracțiune săvârșită sub C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 C. pen.”

Este adevărat că prin decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, însă, în cauză, procedând la înlăturarea pedepsei complementare prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. c) N.C.P., a procedat greșit.

Interzicerea dreptului cetățeanului străin de a se afla pe teritoriul României nu mai este prevăzută ca o măsură de siguranță în N.C.P., astfel cum această măsură era cunoscută în V.C.P. la art. 112 și 117, care stabileau felurile măsurilor de siguranță si expulzarea ca măsură de interzicere a rămânerii pe teritoriul României, ci s-a optat pentru introducerea acestei măsuri de siguranță în sfera pedepselor complementare.

Totodată, pentru săvârșirea infracțiunii de înlesnire a trecerii frontierei a unei persoane care a participat sau a comis acte de terorism, în formă continuată, prev. de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, modificată prin Legea nr. 187/2012 se prevede în textul legal obligativitatea aplicării unei pedepsei complementare, astfel că instanța nu mai are facultatea de a decide asupra necesității aplicării acesteia, deoarece necesitatea aplicării decurge din lege.

Înalta Curte a constatat că noțiunea de lege penală mai favorabilă condamnatului, cu consecința aplicării art. 5 C. pen., în materia contopirii pedepselor, privește strict operațiunea în sine de urmat, respectiv cea prevăzută de legea nouă art. 39 și 40 din C. pen. sau veche, art. 33, 34 C. pen. anterior.

Condamnatul a beneficiat în mod evident de legea penală mai favorabilă, care în situația dată era cea veche, în condițiile în care nu i s-au aplicat dispozițiile mai nefavorabile din N.C.P., respectiv art. 39 C. pen., prevederi care presupuneau adăugarea la pedeapsa mai grea a unui spor de o treime, spor care trebuia aplicat în mod obligatoriu.

Să recunoști în cadrul operațiunii de contopire, posibilitatea ca, persoanei condamnate să-i fie înlăturată o pedeapsă complementară, înseamnă să interpretezi în mod nepermis, extensiv, noțiunea de contopire a pedepselor.

Înalta Curte a constatat de altfel faptul că, în materia contopirii pedepselor complementare, legea veche stabilea că în situația în care s-au stabilit pedepse complementare de natură diferită acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii (art. 35 alin. (2) C. pen. anterior).

În această ordine de idei, s-a considerat că, nici într-o situație, atunci când vorbim de pedepse complementare de natură diferită, în cadrul operațiunii de contopire, instanța de judecată nu poate aduce atingere autorității de lucru judecat, prin eliminarea uneia din pedepsele complementare stabilite în mod definitiv, de către una dintre instanțele care au pronunțat hotărârile definitive supuse contopirii.

În situația dată, Înalta Curte a constatat că există două pedepse complementare de natură diferită, care, în mod obligatoriu, trebuiau să fie menținute de către instanța sesizată, cu cererea de contopire formulată de persoana condamnată A.

Împotriva Deciziei nr. 796 din data de 26 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a formulat contestație la executare contestatorul A., alias B., arătând că și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fiind nemulțumit de faptul că i-a fost aplicată, atât pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 din V.C.P., cât și pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. c) din actualul C. pen., constând în interzicerea dreptului de a se afla pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În opinia sa, prin aplicarea acestor două pedepse complementare - una pe V.C.P. și alta pe N.C.P. - au fost încălcate dispozițiile art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile și dispozițiile Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale și a Deciziei nr. 29/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, potrivit ultimilor două decizii nu pot fi aplicate succesiv două C. pen., putându-se aplica legea penală mai favorabilă doar în mod global. În situația în care s-ar aplica succesiv două C. pen. s-ar crea o a treia lege și ar contraveni dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție privind separarea puterilor în stat și dispozițiilor art. 61 din Constituție privind rolul Parlamentului - autoritate care legiferează legile.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea contestației la executare și înlăturarea pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. c) din N.C.P., întrucât Curtea de Apel București a apreciat ca lege penală mai favorabilă V.C.P., cod care nu conținea art. 66, respectiv expulzarea din România, apreciind că i-au fost încălcate în mod abuziv drepturile în condițiile în care a fost condamnat în baza a două coduri, legea aplicându-se în mod global, nu pe instituții.

Contestația la executare formulată de contestatorul A., alias B. împotriva Deciziei nr. 796 din data de 26 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, este nefondată.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen. „contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei”.

Din cuprinsul motivelor invocate de condamnat, rezultă că acesta a formulat prezenta contestație, întrucât Curtea de Apel București a apreciat ca lege penală mai favorabilă V.C.P., cod care nu conținea art. 66, respectiv expulzarea din România, apreciind că i-au fost încălcate în mod abuziv drepturile în condițiile în care a fost condamnat în baza a două coduri, legea aplicându-se în mod global, nu pe instituții.

Verificând aspectele invocate se constată că, așa după cum Înalta Curte a constatat, în decizia contestată în prezenta cauză, noțiunea de lege penală mai favorabilă condamnatului, cu consecința aplicării art. 5 C. pen., în materia contopirii pedepselor, privește strict operațiunea în sine de urmat, respectiv cea prevăzută de legea nouă art. 39 și 40 din C. pen. sau veche, art. 33, 34 C. pen. anterior.

A se recunoaște în cadrul operațiunii de contopire, posibilitatea ca, persoanei condamnate să-i fie înlăturată o pedeapsă complementară, înseamnă a se interpreta în mod nepermis, extensiv, noțiunea de contopire a pedepselor.

Or, în ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul României prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. c) N.C.P., Înalta Curte a constatat că aceasta a fost aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 283/F din 9 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia nr. 25/A din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2/2011, pe lângă pedeapsa principală a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de înlesnire a trecerii frontierei a unei persoane care a participat sau a comis acte de terorism, în formă continuată, prev. de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Față de toate argumentele anterior expuse, se apreciază că nu există nicio nelămurire cu privire la hotărârea care se execută și nici vreo împiedicare la executare, aspectele invocate în prezenta contestație fiind analizate pe larg în decizia atacată, opinia juridică exprimată fiind temeinic și judicios motivată, ceea ce face ca hotărârea pronunțată să fie clară și neechivocă.

Așa fiind, pe cale de consecință, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul A., alias B. împotriva Deciziei nr. 796 din data de 26 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A., alias B. împotriva Deciziei nr. 796 din data de 26 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Onorariul interpretului de limba arabă rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 aprilie 2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj