Decizia nr. 698/2017
Deliberând asupra contestației de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 135/F din data de 30 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-au respins, ca nefondate, cererile formulate de persoana solicitată privind revocarea, constatarea încetării de drept a măsurii arestării provizorii și înlocuirea acesteia cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
S-a respins, ca nefondată, cererea de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare.
S-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
În baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01 septembrie 2016 de către autoritățile judiciare din Spania - Audiencia Provincial de Madrid, Secția 16, pe numele persoanei solicitate A.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 30 iunie 2017 la data de 29 iulie 2017, inclusiv și predarea acestuia în stare de arest către autoritățile judiciare din Spania în vederea executării pedepsei de 8 ani și o zi închisoare aplicată de către autoritățile spaniole cu privire la infracțiunile care fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialității.
În baza art. 103 alin. (1)3 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu în vederea predării în baza mandatului european de arestare, de la data de 15 iunie 2017 la zi.
În baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către autoritatea emitentă, Ministerului Justiției și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut că, la data de 16 iunie 2017, a fost înregistrată sub nr. x/2/2017 (nr. x/2017), sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare spaniole la data de 01 septembrie 2016 împotriva numitului A., urmărit pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz sexual, prevăzut de art. 181 alin. (1), (2), (3) și (4) cu aplicarea art. 74 C. pen. spaniol și a infracțiunii de abuz sexual prevăzut de art. 181 alin. (1) și (2) C. pen. spaniol.
Prin procesul-verbal din 15 iunie 2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a reținut că la data de 05 septembrie 2016 a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București solicitarea autorităților judiciare din Regatul Spania, transmisă prin intermediul semnalării introduse în Sistemul Informatic Schengen, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01 septembrie 2016 de către autoritățile judiciare spaniole față de numitul A.
Conform procesului-verbal, persoanei solicitate i-a fost înmânată hotărârea de condamnare împreună cu traducerea în limba română.
Prin Ordonanța nr. 72 din 15 iunie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a procedat la reținerea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 24 de ore, în conformitate cu art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, începând de la 15 iunie 2017, ora 15:15 până la 16 iunie 2017, ora 15:15.
Din mențiunile cuprinse în semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen a rezultat că pe numele persoanei solicitate a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare spaniole.
În fapt, s-a reținut că, în perioada iunie 2011 și decembrie 2013, persoana solicitată trăia în Coslada unde, uneori venea nepoata sa B. să aibă grijă de copilul său minor. În timpul acestor vizite și pe când B. avea 15 ani acuzatul închidea ușa și îi propunea raporturi sexuale, îmbrățișări, sărutări și îi propunea să se dezbrace. Din cauza handicapului intelectual pe are îl avea fata, la insistențele lui și în absența altor adulți, el putea avea relații sexuale complete cu fata, cu penetrare vaginală. Cu alte ocazii, sora B., care la rândul său avea un handicap intelectual, a primit și ea avansuri pentru întreținerea de relații sexuale prin atingerea sânilor și a taliei minorei.
Au fost atașate Ordonanța de reținere a persoanei solicitate nr. 72 din 15 iunie 2017 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, procesul-verbal de aplicare a mandatului european de arestare, fișa urmăritului, documentația privind persoana solicitată transmisă de Sistemul Informatic Schengen, dar și fișa de cazier judiciar.
S-a reținut că la termenul de judecată din data de 16 iunie 2017, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării persoanei solicitate A., pe o perioadă de 15 zile, de la data de 16 iunie 2017 până la data de 30 iunie 2017, inclusiv, cauza fiind amânată pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea acestuia în limba română.
De asemenea, s-a arătat că, prin Decizia nr. 657 din 23 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2017/a1, a fost respinsă contestația formulată de persoana solicitată împotriva încheierii din 16 iunie 2017.
Întrucât la data de 26 iunie 2017 a fost depus la dosar mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare spaniole, însoțit de traducerea în limba română, Curtea a comunicat persoanei solicitate o copie a mandatului european, tradus în limba română.
Totodată, Curtea a verificat identitatea persoanei solicitate, fiindu-i aduse la cunoștință acestuia drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, persoana solicitată a fost întrebată dacă înțelege să-și dea acordul la predare către autoritățile spaniole, acord care este irevocabil, iar hotărârea pronunțată este definitivă, fiindu-i aduse la cunoștință regula specialității și consecințele acesteia.
S-a reținut că persoana solicitată a învederat că nu are obiecțiuni cu privire la identitatea sa, că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile spaniole, învederând că înțelege să beneficieze de regula specialității și nu dorește să execute pedeapsa în statul membru emitent, procedându-se la audierea acesteia.
Prin încheierea din 26 iunie 2017, în temeiul art. 103 alin. (1)2 din Legea nr. 302/2004, au fost solicitate informații suplimentare autorității judiciare emitente, Audiencia Provincial de Madrid Section no 16 în sensul de a se preciza dacă hotărârea de condamnare i s-a înmânat personal persoanei solicitate.
Relațiile au fost depuse la dosarul cauzei pentru termenul din 30 iunie 2017.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, Curtea a reținut în fapt și în drept că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004, nefiind incident vreun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 98 din același act normativ.
De asemenea, Curtea a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare; că art. 96 alin. (1) pct. 4 din aceeași lege, cu privire la infracțiunea de exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă și faptul că pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune de legea statului emitent este mai mare de 3 ani; că nu au fost formulate obiecții privind identitatea, persoana solicitată recunoscând că este cea menționată în mandat; că nu este incident vreunul dintre motivele de refuz obligatoriu prevăzute în art. 98 alin. (1) din aceeași lege și că termenul de prescripție a executării pedepsei nu este împlinit.
De asemenea, s-a constatat din mențiunile cuprinse în actele emise de autoritățile spaniole că pentru numitul A., cetățean român, s-a emis un mandat european de arestare, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 8 ani și o zi închisoare prin sentința nr. 724 din 15 pronunțată de către Audiența Provincială Secția nr. 16 Madrid la 29 octombrie 2015, în Dosarul nr. x/15.
În fapt, s-a reținut că persoana solicitată locuia legal în Spania, în localitatea Coslada, fiind unchiul numitei B., fiica surorii soției acuzatului. Având în vedere relația de rudenie, aceasta mergea des la domiciliul lui A., pentru a avea grijă de copilul său minor. În timpul acestor vizite, în perioada iunie 2011-decembrie 2013, acuzatul îi propunea raporturi sexuale și o dezbrăca, iar din cauza relației de familie, a diferenței de vârstă, a absenței altor membri de familie, a handicapului intelectual al fetei, ceea ce a dus la o afectare voluntară a capacității de a avea un consimțământ liber consimțit, a avut relații sexuale complete prin penetrare vaginală, în mai multe rânduri.
În plus, s-a arătat că, în dimineața zilei de 15 octombrie 2013, atunci când acuzatul s-a aflat la domiciliul din Coslada în compania unei alte nepoate, soră de-a B., cu grad de deficiență intelectuală, s-a reținut că acesta i-a atins sânii și talia minorei.
În drept, s-a reținut că persoana solicitată a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz sexual, prevăzut de art. 181 alin. (1), (2), (3) și (4) cu aplicarea art. 74 C. pen. spaniol și a infracțiunii de abuz sexual prevăzut de art. 181 alin. (1) și (2) C. pen. spaniol.
De asemenea, Curtea a reținut că nu este în competența instanței învestite cu soluționarea prezentei cereri a verifica existența faptelor imputate și temeinicia acuzațiilor și nici a analiza caracterul definitiv al hotărârii spaniole, fiind depuse relații prin care se certifică faptul că aceasta i-a fost comunicată persoanei solicitate, neexistând vreo îndoială cu privire la numărul hotărârii care se execută ori necesitatea comunicării altor relații, operând principiul recunoașterii și încrederii reciproce, așa cum este stabilit în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce privește cererea de revocare a măsurii arestării provizorii pe motiv de nulitate absolută, astfel cum s-a solicitat la termenul din 26 iunie 2017, Curtea a reținut că încheierea din 16 iunie 2017 este definitivă ca urmare a respingerii contestației formulate, fiind legală și temeinică, iar raportat la motivele invocate de persoana solicitată prin avocat ales, s-au reținut dispozițiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 în sensul că “de îndată ce instanța este sesizată, cauza se repartizează, în condițiile legii, unui complet format dintr-un judecător, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării și asupra predării persoanei solicitate“, precum și prevederile art. 101 alin. (7) din aceeași lege ”în vederea continuării procedurii potrivit art. 103, judecătorul amână judecarea cauzei și fixează un termen de 15 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română și, dacă este cazul, a hotărârii de condamnare date în lipsă”. Astfel, s-a apreciat că măsura arestării provizorii era în ființă, inclusiv la data de 30 iunie 2017.
Totodată, s-a considerat că nu se poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, întrucât persoana solicitată nu va fi pusă în libertate, ci se va dispune executarea mandatului european de arestare și predarea acesteia, caz în care Curtea a apreciat că se impune și arestarea persoanei, faptele care au determinat emiterea mandatului european de arestare, astfel cum sunt descrise, fiind grave, față de împrejurările în care se reține că ar fi fost săvârșite și urmările produse.
Pentru aceste motive, Curtea a respins, ca nefondate, cererile formulate de persoana solicitată privind revocarea, constatarea încetării de drept a măsurii arestării provizorii și înlocuirea acesteia cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
De asemenea, Curtea a reținut că faptele dau loc la predare, fiind incidente dispozițiile art. 96 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 302/2004, în sensul că “următoarele infracțiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislația statului emitent, dacă sunt sancționate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puțin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări (…), exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă”, fiind nefondate susținerile persoanei solicitate sub acest aspect.
Deopotrivă, Curtea a apreciat că nu se impune refuzarea executării mandatului european de arestare, în temeiul art. 98 alin. (2) lit. c) din lege, întrucât acesta reprezintă un motiv facultativ de refuz al executării, iar pe de altă parte având în vedere împrejurările cauzei, inclusiv legătura puternică a persoanei în cauză cu statul solicitant, în care a locuit legal pe o perioadă de mai mulți ani, așa cum s-a arătat în hotărârea de condamnare, precum și necesitatea executării mandatului european de arestare, potrivit art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
În plus, s-a amintit că Decizia-cadru nr. 2002/584, astfel cum reiese mai ales din art. 1 alin. (1) și (2), precum și din considerentele (5) și (7) ale acesteia, are ca obiect înlocuirea sistemului multilateral de extrădare între statele membre cu un sistem de predare între autoritățile judiciare a persoanelor condamnate sau bănuite în scopul executării sentințelor de condamnare sau a urmăririlor, acest din urmă sistem fiind bazat pe principiul recunoașterii reciproce (Hotărârea din 5 septembrie 2012, Lopes Da Silva Jorge, C/42/11, pct. 28 și jurisprudența citată).
S-a notat că Decizia-cadru nr. 2002/584 vizează astfel, prin introducerea unui nou sistem simplificat și mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală, să faciliteze și să accelereze cooperarea judiciară în scopul de a contribui la realizarea obiectivului atribuit Uniunii de a deveni un spațiu de libertate, securitate și justiție întemeindu-se pe gradul ridicat de încredere care trebuie să existe între statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2012, West, C/192/12/PPU, pct. 53 și jurisprudența citată).
Totodată, s-a arătat că, în temeiul art. 1 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 2002/584, statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare.
Împotriva acestei sentințe penale, a formulat contestație persoana solicitată A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 03 iulie 2017, sub nr. x/2/2017, fixându-se în mod aleatoriu termen la data de 11 iulie 2017, Complet Special.
Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
În cauză, se reține că, persoana solicitată A. a fost prezentată Curții de Apel București pentru a se dispune potrivit art. 102 din Legea nr. 302/2004, modificată, împreună cu ordonanța procurorului din 15 iunie 2017 prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate pentru 24 de ore, ocazie cu care, instanța a dispus admiterea propunerii și arestarea provizorie a persoanei solicitate pentru 15 zile, în vederea predării acesteia autorităților spaniole.
Propunerea Parchetului a avut la bază solicitarea autorităților judiciare din Regatul Spania, transmisă prin intermediul Sistemului Informatic Schengen, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01 septembrie 2016 de către autoritățile judiciare spaniole față de numitul A., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz sexual, prev. de art. 181 alin. (1), (2), (3) și (4) cu aplicarea art. 74 C. pen. spaniol și abuz sexual prev. de art. 181 alin. (1) și (2) C. pen. spaniol.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat la dosarul cauzei mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare spaniole, împreună cu traducerea în limba română a acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002”.
Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.
Față de natura infracțiunilor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. (infracțiuni continuate de abuz sexual și abuz sexual), având în vedere că pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune de legea statului emitent este mai mare de 3 ani, precum și intervalul de timp al comiterii faptelor (2011 - 2013), Înalta Curte apreciază că măsura instanței de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecința arestării și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare spaniole, este întemeiată, apreciind totodată, în mod corect judecătorul primei instanțe că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfășurare a procedurii de executare și recunoaștere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002.
Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, se apreciază ca neîntemeiate susținerile apărătorului contestatorului de menținere a măsurii arestării după o perioadă de timp cât s-a aflat sub imperiul măsurii arestării provizorii, nefiind invocat vreun motiv temeinic care să justifice punerea în libertate a persoanei solicitate.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că nu pot fi primite în susținerea contestației de față nici criticile formulate de către apărare, în sensul că la momentul luării măsurii arestării provizorii judecătorul nu avea la dispoziție mandatul european de arestare ori că măsura arestării preventive a încetat de drept, critici care au făcut obiectul analizei instanței de control judiciar prin contestația soluționată la data de 23 iunie 2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2017/a1.
Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere că art. 281 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. invocat de contestator vizează aplicarea nulității absolute în cazul încălcării dispozițiilor privind publicitatea ședinței de judecată, dispoziții legale ce au fost respectate la pronunțarea sentinței penale atacate.
Față de aceste împrejurări, se constată că nici apărările formulate de apărătorul contestatorului referitoare la invocarea judecării recursului de către autoritățile spaniole în lipsa acestuia ori de existența unor dubii cu privire la vinovăția sa, nu pot fi primite, în condițiile în care, potrivit art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului european de arestare, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării și nu la aspecte care vizează fondul cauzei, condiții avute în vedere de instanță așa cum reiese din hotărârea Curții de Apel București.
Pentru aceste considerente, apreciind că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 135/F din data de 30 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoana solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 400 lei va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 135/F din data de 30 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă contestatorul persoana solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 400 lei rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iulie 2017.