Decizia nr. 709/2017
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 138/F din data de 03 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare austriece - Parchetul din Wels la data de 03 iunie 2015 privind persoana urmărită A.
S-a dispus arestarea persoanei urmărite pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03 iulie 2017 și până la data de 01 august 2017, inclusiv și emiterea mandatului de arestare.
S-a constatat că persoana urmărită a fost reținută pe o perioadă de 24 de ore de la 07 iunie 2017, ora 17:05 până la data de 08 iunie 2017, ora 17:05 prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și arestată la domiciliu pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 08 iunie 2017 până la data de 22 iunie 2017, inclusiv și pe o perioadă de 11 zile, începând cu data de 23 iunie 2017 până la 3 iulie 2017, inclusiv.
S-a făcut aplicarea art. 115 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind regula specialității.
Potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a reținut că, în cazul în care persoana urmărită va fi condamnată, aceasta va fi transferată în România pentru executarea pedepsei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului român.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut că prin sesizarea înregistrată sub nr. x/2/2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 101 și art. 102 din Legea nr. 302/2004 modificată, punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 3 iunie 2016, de autoritățile din Austria, Parchetul din Wels la data de 03 iunie 2015 privind persoana urmărită A. și predarea acesteia autorităților austriece.
În cuprinsul sesizării s-a arătat că autoritățile austriece au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 03 iunie 2015 pentru comiterea infracțiunilor de fraudă repetată (înșelăciune), prevăzută de art. 146, art. 147 secțiunea 3 și art. 148 al doilea caz C. pen. austriac.
În fapt, s-a reținut că persoana urmărită A. este suspectată că în perioada aprilie 2014 - aprilie 2017 a convins victima B. să-i dea bani pentru pretinse achiziții de bunuri imobile, pentru pretinse tratamente medicale, precizând că își va achita datoria la timp în sumă de 421.225 euro, fără a plăti vreun ban.
În procedura de regim de urgență desfășurată pe baza semnalării transmise de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene au fost atașate formularele A și G aferente semnalizării în limba engleză și traducerea în limba română, sesizarea Biroului Național Interpol din România, ordonanța de reținere, procesul-verbal de aducere la cunoștința învinuirii și a dreptului de a fi asistat de apărător, procesul-verbal de depistare a persoanei urmărite.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat la data de 08 iunie 2017 arestarea preventivă a persoanei solicitate până la transmiterea mandatului european de arestare, solicitare care a fost respinsă de către judecătorul de cameră penală, dispunându-se în baza art. 218 C. proc. pen. cu referire la art. 101 alin. (5) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, arestarea la domiciliu pe o durată de 15 zile a persoanei urmărite.
În cauză s-au acordat termene la 22 iunie 2017 și 03 iulie 2017 pentru a da posibilitatea Parchetului de a depune actele complete.
De asemenea, s-a precizat că persoana solicitată a fost audiată, declarând că nu este de acord să fie predată autorităților austriece.
Până la data de 03 iulie 2017 s-a depus de către autoritățile din Austria mandatul european de arestare emis de Parchetul din Wels, precum și ordonanța de arestare și decizia privind ordonanța de arestare emise de către același Parchet.
Persoana urmărită a depus acte medicale prin care a învederat că suferă de afecțiuni psihice și de asemenea că a depus o cerere pe care a adresat-o Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind inițierea demersurilor pentru transferarea procedurii către autoritățile române.
Examinând actele dosarului în raport de dispozițiile art. 101 și urm. din Legea nr. 302/2004, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune predarea persoanei urmărite către autoritățile din Austria.
De asemenea, a apreciat că nu există vreunul din impedimentele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 care să conducă la motivul de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autoritățile din Austria pe numele persoanei urmărite A.
De altfel, s-a precizat că autoritățile austriece au emis pe numele persoanei solicitate un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută atât de C. pen. austriac, cât și de C. pen. român.
În cauză, s-a apreciat că nu sunt incidente situațiile care, conform dispozițiilor art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive obligatorii sau facultative de refuz ale executării.
Curtea a considerat că invocarea de către persoana urmărită a faptului că a depus o cerere de transfer al procedurii la Parchet și că ar suferi de anumite afecțiuni nu pot fi primite ca și motiv pentru refuzul predării persoanei solicitate.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 102 și urm. din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare austriece pe numele persoanei urmărite A. și predarea acesteia în stare de arest autorităților austriece.
Împotriva acestei sentințe penale, la data de 04 iulie 2017, persoana solicitată A. a formulat contestație.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 iulie 2017, când s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 13 iulie 2017.
Motivele contestației au fost expuse în practicaua prezentei decizii.
Examinând actele cauzei în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază nefondată contestația formulată de persoana solicitată A., pentru următoarele considerente:
Prima instanță a analizat judicios actele dosarului și a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare austriece pe numele persoanei solicitate A., dispunând arestarea acesteia în vederea predării către autoritățile străine, pe o perioadă de 30 de zile.
Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002”.
Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la evaluarea motivelor de refuz la predare pe care aceasta, eventual, le invocă.
În prezenta cauză, în baza mandatului de arestare emis, la data de 03 iunie 2015, de autoritățile din Austria, Tribunalul Wels, un mandat european de arestare în vederea efectuării urmăririi penale față de cetățeanul român pentru săvârșirea infracțiunilor de fraudă repetată (înșelăciune), prevăzută de art. 146, art. 147 secțiunea 3 și art. 148 al doilea caz C. pen. austriac.
Pedeapsa maximă prevăzută de legislația statului emitent pentru aceste infracțiuni este de 10 ani închisoare.
În cuprinsul mandatului european de arestare se menționează că datele și intervalul în care au fost comise faptele pentru care se fac cercetări pe numele persoanei solicitate este perioada 03 aprilie 2015-03 aprilie 2017, reținându-se, în fapt, următoarele:
Persoana solicitată A. în Laakirchen și în alte locuri în Austria, a indus în eroare pe numitul B., simulând capacitate și dorință de plată, în scopul primirii unor sume de bani pentru presupuse achiziții imobiliare, costuri de tratamente medicale și altele, în sumă de 421.225 euro.
Faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, au corespondent în legea penală română, întrunind conținutul constitutiv a infracțiunii de înșelăciune, permițând predarea în condițiile prevăzute de art. 96 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 modificată, respectiv fără a fi necesară verificarea condiției dublei incriminări.
Din examinarea tuturor datelor existente în cauză, Înalta Curte constată, de asemenea, inexistența vreuneia dintre situațiile expres prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013 ca motive obligatorii ori opționale de refuz al executării mandatului european de arestare.
În fine, având în vedere stadiul cercetărilor întreprinse de autoritățile austriece, Înalta Curte apreciază că buna administrare a probatoriului necesar lămuririi complete a cauzei și soluționării sale cu celeritate este în mod obiectiv posibilă doar ca urmare a predării persoanei solicitate către autoritățile statului emitent.
Aceste considerente, alături de necesitatea executării mandatului european de arestare în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce între statele membre, impun a se dispune punerea în executare a acestei decizii judiciare și predarea persoanei solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale de către autoritățile judiciare ale statului emitent.
Referitor la critica contestatoarei prin apărător în sensul că hotărârea atacată este lovită de nulitate întrucât judecătorul care a pronunțat luarea măsurii arestării provizorii nu a judecat cauza în calitate de judecător de drepturi și libertăți, încălcând astfel principiul separației funcțiilor judiciare, Înalta Curte a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, fiind respectate regulile compunerii completului de judecată, respectiv, hotărârea a fost pronunțată de un judecător din cadrul secției penale având grad de Curte de apel.
Deopotrivă, nu pot fi primite apărările contestatoarei în sensul că instanța de fond a fost în imposibilitate de a examina temeinicia acuzației aduse acesteia, precum și documentele avute în vedere la emiterea mandatului european de arestare de către instanța judiciară din Austria, întrucât acestea vizează fondul cauzei asupra căreia instanța română nu este abilitată să se pronunțe.
Pe de altă parte, invocarea depunerii unei cereri la parchet privind transferarea procedurii în România, nu constituie motiv opțional de refuz al extrădării.
Prin urmare, instanța de control judiciar, similar primei instanțe, conchide că mandatul european de arestare conține toate informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există în cauză vreun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.
Față de aceste împrejurări, apărările formulate în cel de-al doilea grad de jurisdicție de către apărătorul ales al contestatoarei (în sensul că persoana solicitată nu recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și nu dorește să fie predată autorităților austriece invocând motive medicale și faptul că familia acesteia se află în România) nu pot face obiectul cenzurii instanței de executare, în condițiile în care, așa cum s-a arătat în precedent, potrivit art. 84 alin. (2) și următoarele din Legea nr. 302/2004, rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului european de arestare, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării, condiții deja analizate în cuprinsul hotărârii contestate.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu ocazia pronunțării asupra executării mandatului european de arestare, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, apreciindu-se că solicitarea privind rămânerea în țara de origine a persoanei solicitate nu este întemeiată.
Pentru aceste considerente, apreciind că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 138/F din data de 03 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicită, în sumă de 100 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 138/F din data de 03 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicită, în sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iulie 2017.