Decizia nr. 833/2017
Deliberând asupra admisibilității contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 38 din 11 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de petenta A. împotriva Încheierii nr. 10/CP din 2 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/99/2016 al Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, dispunându-se obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În considerentele acestei hotărâri, Curtea a reținut, în esență, următoarele:
Prin Încheierea nr. 10/CP din 2 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/99/2016 al Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis excepția inadmisibilității contestației, invocată de parchet, dispunându-se respingerea, ca inadmisibilă, a contestației formulată de petenta A. împotriva sentinței penale nr. 805 din 7 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/99/2016.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 805 din 7 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/99/2016, s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de petenta A. împotriva sentinței penale nr. 311 din 3 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/99/2010 (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 746 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași), constatându-se, în esență, că aceasta este formulată împotriva unei hotărâri pronunțate conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. din 1969, care nu conține o rezolvare a fondului cauzei și care, prin urmare, astfel cum s-a decis și prin Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este susceptibilă a fi atacată prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii.
A mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (7) C. proc. pen., acestă sentința este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.
Or, hotărârea supusă revizuirii, respectiv sentința penală nr. 311 din 03 iunie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/99/2010 al Tribunalul Iași, constituie o soluție pronunțată conform art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen. din 1969, care este definitivă, nefiind susceptibilă a fi supusă căilor ordinare de atc.
În consecință, constatând că hotărârea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petenta A. împotriva sentinței penale nr. 311 din 03 iunie 2010, este defintivă, nefiind susceptibilă a fi atacată prin intermediul unei căi ordinare de atac, Curtea a respins contestația exercitată de revizuentă împotriva acesteia, ca inadmisibilă.
Împotriva Încheierii nr. 10/CP din 2 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/99/2016 al Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație în anulare petenta A., susținând că deși existau probe, organele de anchetă au refuzat să stabilească împrejurările în care s-ar fi produs decesul fiicei sale, B.
Verificând, conform art. 431 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Curtea de Apel Iași a constatat că, deși calea de atac este formulată împotriva unei hotărâri definitive, de către o persoană care are calitatea procesuală cerută de lege și în termenul legal prevăzut de art. 428 C. proc. pen., motivele invocate în susținerea acesteia nu pot fi încadrate, nici măcar formal, în vreunul dintre cazurile de contestație în anulare prev. de art. 426 C. proc. pen.
În consecință, concluzionând că în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prev. de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă în principiu.
Împotriva acestei încheieri, la data de 6 iunie 2017, a formulat „apel„ contestatoarea A.
Calea de atac au fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 17 iulie 2017, sub nr. x/45/2017, ca și „contestație”.
La termenul fixat în cauză, 15 septembrie 2017, reprezentatul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac ce formează obiectul cauzei, susținând că aceasta este exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă a fi atacată cu contestație.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că în speță a fost învestită cu soluționarea căii de atac exercitate de contestatoarea A. împotriva Încheierii nr. 38 din 11 mai 2017, prin care, în procedura verificării admisibilității în principiu prevăzută de art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de aceeași parte împotriva Încheierii nr. 10/CP din 2 februarie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/99/2016 al Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Încheierea contestată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 4251 C. proc. pen. sau a art. 432 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:
Potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen.: „calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres”.
Dispozițiile art. 431 C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.
Statuând asupra acestei chestiuni de drept, doctrina (Grigore Gr. Theodoru, „Tratat de Drept procesual penal”, Editura Hamangiu, 2013; Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroșanu, Victor Văduva, Daniel Atasiei, Cristinel Ghigheci, Corina Voicu, Georgiana Tudor, Teodor-Viorel Gheorghe, Cătălin Mihai Chiriță,” N.C.P.P. comentat”, Editura Hamangiu, 2014) și jurisprudența (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sentința nr. 599/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sentința nr. 817/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sentința nr. 892/2014) au subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare.
Dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. care prevăd că „sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” sunt incidente nu în etapa verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.
Aceeași opinie a exprimat și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5/2015 (publicată în M. Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), prin care s-a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) C. proc. pen.
În consecință, indiferent de soluția pe care o conțin, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi supuse căilor ordinare de atac.
Pentru argumentele prezentate, constatând că în speță contestatoarea A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea părții la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Încheierii nr. 38 din 11 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2017.