Decizia nr. 870/2017
Asupra contestației de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 80 din 06 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă, cererea inițială de modificare a pedepsei, conform art. 585 lit. a) C. proc. pen., precizată ulterior ca fiind contestație la executare pe temeiul art. 598 lit. d) C. proc. pen. formulată de contestatorul condamnat A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea adresată la 13 februarie 2017 Judecătoriei Ploiești (filele 7-8 Dosar nr. x/281/2017), contestatorul-condamnat A. a solicitat, prin avocat ales, modificarea pedepsei pe care o execută în Penitenciarul Ploiești, aceea de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 26/F din 3 mai 2016 a Curții de Apel Brașov definitivă prin Decizia nr. 423/A din 01 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în conformitate cu art. 585 lit. a) C. proc. pen., solicitând că, în procedura reglementată de textul indicat, stabilirea pedepsei rezultate ca urmare a contopirii pedepselor și a perioadelor de arest preventiv deja executate și anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, precum și emiterea unui nou mandat de executare.
Motivând această cerere contestatorul-condamnat a susținut, pe de o parte, că, în respectiva cauză, a fost reținut și arestat preventiv în perioada 11 februarie 2015-8 aprilie 2015, când prin Încheierea nr. 475 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a înlocuit măsura arestării preventive cu cea a controlului judiciar, iar, pe de altă parte, că, în Dosarul penal nr. x/42/2015 al Curții de Apel Ploiești a fost reținut la 19 noiembrie 2014, apoi arestat preventiv la 20 noiembrie 2014, măsură ce a fost înlocuită cu arestul la domiciliu la 9 aprilie 2015, ulterior, la 08 mai 2015, fiind înlocuită de Curtea de Apel Ploiești, cu cea a controlului judiciar.
Totodată, s-a mai susținut că prin sentința penală nr. 54 pronunțată la 28 aprilie 2016 de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. x/114/2015 a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat potrivit art. 81, art. 82 C. pen. (1969).
Invocând aceste trei cauze penale, contestatorul condamnat a susținut că pedepsele urmează a fi contopite și deduse zilele de reținere, precum și perioadele de arest preventiv și arest la domiciliu care însumează 233 de zile închisoare în procedura de modificare a pedepsei, iar tratamentul juridic aplicabil pentru concurența faptelor este cel prevăzut de codul penal anterior, ca lege penală mai favorabilă condamnatului, astfel încât se impune „aplicarea unei noi pedepse care să aibă în calcul durata deja executată în stare de deținere în baza mandatelor indicate.”(fila 8 verso dosar atașat).
Prin sentința penală nr. 599 din 14 martie 2017 a Judecătoriei Ploiești, în temeiul art. 47 combinat cu art. 553 C. proc. pen. a fost declinată competența de soluționare a cererii de modificare a pedepsei întemeiată pe dispozițiile art. 585 lit. a) C. proc. pen., art. 5 C. pen. și art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. (1969), formulată de condamnatul A., cauzei în favoarea curții de apel, cu motivarea că instanța de executare este cea corespunzătoare primei instanțe de judecată care a pronunțat hotărârea referitoare la pedeapsa ce s-a cerut a fi modificată (Dosar nr. x/281/2017).
Ulterior, prin avocat ales contestatorul și-a precizat cererea susținând că aceasta are natura juridică a unei contestații la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că ea vizează cazul de micșorare a pedepsei rezultat din însumarea numărului de zile de reținere, arest preventiv și arest la domiciliu - ca măsuri preventive la care a fost supus pe durata judecății în cauzele penale ce au format obiectul Dosarelor nr. x/64/2015 al Curții de Apel Brașov și respectiv nr. x/42/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești și care ar totaliza 233 zile închisoare (fila 63).
Curtea a solicitat, din oficiu, fișa actualizată de cazier judiciar a contestatorului condamnat (fila 14) precum și copiile hotărârilor judecătorești de condamnare la care se referă contestația la executare formulată de acesta (filele 22 - 60).
Verificând prin urmare cererea inițială așa cum a fost modificată s-a constatat că, într-adevăr, prin sentința penală nr. 26/F din 3 mai 2016 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia nr. 423/A din 1 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, astfel că prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 32 din 1 noiembrie 2016 emis de Curtea de Apel Brașov s-a dispus executarea pedepsei din care a fost dedusă reținerea și arestarea preventivă a persoanei condamnate de la 11 februarie 2015 la 8 aprilie 2015 (filele 56-92 și respectiv, fila 43 dosar atașat).
Separat, aceluiași condamnat A., Tribunalul Buzău i-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare dispunând suspendarea condiționată a executării acesteia prin sentința penală nr. 54 din 28 aprilie 2016 în Dosarul nr. x/114/2015, definitivă la data de 6 iunie 2016 prin Decizia penală nr. 745 a Curții de Apel Ploiești (filele 56-62), în această cauză penală nefiind dispuse măsuri preventive.
În același timp, pe rolul Curții de Apel Ploiești se află cauza penală ce face obiectul Dosarului nr. x/42/2015 în care contestatorul condamnat A. are calitatea de inculpat și a fost supus unor măsuri preventive după cum urmează: reținut pentru 24 de ore la 19 noiembrie 2014, arestat preventiv începând cu 20 noiembrie 2014 (Dosar nr. x/42/2016, filele 20-35) până la 9 aprilie 2015, când măsura arestării preventive a fost înlocuită cu cea a arestului la domiciliu (Dosar nr. x/42/2015, filele 47-53) pentru ca, ulterior, prin încheierea pronunțată la 8 mai 2015, definitivă la 15 mai 2015 prin Încheierea nr. 689 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, această din urmă măsură preventivă să fie înlocuită cu controlul judiciar; apoi la 6 ianuarie 2017 măsura preventivă a controlului judiciar a fost revocată față de inculpatul A. (fișa electronică a Dosarului nr. x/42/2015, filele 68-81).
Curtea a mai constatat că, în prezent, contestatorul condamnat este deținut în executarea pedepsei de 3 ani închisoare în Penitenciarul Ploiești.
În opinia Curții, procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. care vizează ipoteza concursului de infracțiuni, privește exclusiv stabilirea pedepsei rezultante pe baza dispozițiilor referitoare la pedeapsă pentru infracțiunile ce fac parte din structura pluralității, când instanța competentă este chemată să aplice pentru prima dată normele de drept substanțial în cadrul unei judecăți distincte, așa cum s-a stabilit cu putere obligatorie prin decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În cauza de față contestatorul-condamnat A. are, într-adevăr două hotărâri judecătorești penale definitive de condamnare însă numai pentru una dintre ele a fost emis mandatul de executare a pedepsei (sentința penală nr. 26/F din 3 mai 2016 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia nr. 423/A din 01 noiembrie 2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) fiindcă pentru cea de a doua (sentința penală nr. 54 din 28 aprilie 2016 în Dosarul nr. x/114/2015 și devenită definitivă la data de 6 iunie 2016 prin Decizia penală nr. 745 a Curții de Apel Ploiești) care nu este executabilă, nu s-au emis forme de executare a pedepsei și prin urmare, chiar dacă faptele din aceste două sentințe penale de condamnare ar fi concurente cerința impusă de legiuitor aceea că „la punerea ei în executare sau în cursul executării ei” nu este îndeplinită.
Examinând apoi cazul de contestație la executare întemeiat pe dispozițiile art. 598 lit. d) C. proc. pen. potrivit cu care, împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație atunci când se invocă (…) o cauză micșorare a pedepsei, Curtea constată că decisivă pentru incidența acestui text de lege este condiția ca hotărârea penală vizată să fie executabilă sau aptă de a fi executată deoarece contestația la executare este mijlocul procesual cu caracter jurisdicțional care poate fi folosit fie înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, fie în cursul executării acesteia sau chiar după ce s-a executat pedeapsa dar în legătură cu executarea ei.
Drept consecință, Curtea a apreciat că nu este admisibil ca o persoană condamnată să solicite, pe calea contestației la executare, micșorarea pedepsei cu fracțiunea reprezentată de perioadele în care a fost supusă unor măsuri preventive în altă cauză penală care se află în curs de judecată și drept urmare, nefiind soluționată, nu există o hotărâre penală definitivă de condamnare care ar permite eventuala modificare a pedepsei, dacă s-ar constata concurența faptelor.
Ca urmare, în Dosarul penal nr. x/42/2015 al Curții de Apel Ploiești, ca primă instanță de judecată, și aflat în continuare pe rol, la pronunțarea hotărârii în conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. (4) C. proc. pen., instanța va fi obligată să se pronunțe și asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate (…) indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod, indiferent de soluția pe care o va pronunța în acțiunea penală dedusă judecății.
Astfel fiind, perioada cuprinsă între 11 februarie 2015 când a fost reținut contestatorul A. și 8 aprilie 2015 când Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Încheierea nr. 475 a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar a fost scăzută deja din pedeapsa de 3 ani închisoare pe care acesta o execută, astfel cum rezultă din mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 32 emis la 1 noiembrie 2016 de Curtea de Apel Brașov (fila 95).
În egală măsură s-a constatat că din fișa de penitenciar a condamnatului A. (fila 96) rezultă că acesta figurează în evidențele unității de deținere cu o singură condamnare definitivă executabilă aceea de 3 ani închisoare care a început la 1 noiembrie 2016 fiind deduse cele 57 de zile executate ca măsuri preventive.
Astfel, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite nici cerințele art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și nici cele ale art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece contopirea pedepsei de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate nu poate fi făcută cu pedeapsa de 1 an închisoare pentru care s-a dispus suspendarea condiționată (pe temeiul art. 81 și urm. C. pen. (1969)) întrucât, pe de o parte, aceasta din urmă nu este executabilă, iar pe de alta, aplicarea unei noi pedepse care să aibă în vedere și perioada de reținere, arest preventiv și arest la domiciliu dispuse într-o cauză penală aflată în primă instanță pe rolul Curții de Apel Ploiești (Dosar nr. x/42/2015) nu este posibilă deoarece nu există în această cauză o hotărâre penală de condamnare care să fie executabilă cu atât mai mult cu cât potrivit art. 4 C. proc. pen., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Chiar dacă contestatorul condamnat a susținut că există jurisprudență în sensul computării perioadelor de arest preventiv în cauze nesoluționate definitiv, în opinia Curții, art. 72 C. pen., care prevede obligativitatea scăderii din durata pedepsei închisorii pronunțate a perioadei în care persoana a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate inclusiv pentru ipoteza în care condamnatul a fost urmărit sau judecat în același timp ori în mod separat pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive, nu-l îndreptățește să solicite și obțină înainte de pronunțarea unei soluții definitive, oricare ar fi ea, în Dosarul penal nr. x/42/2015 al Curții de Apel Ploiești care se află încă pe rolul acestei instanțe având stabilit un nou termen de judecată la 6 septembrie 2017 (fila 75 verso) o astfel de deducere care operează numai din durata pedepsei închisorii pronunțate, iar în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., solicitând, cu ocazia dezbaterilor admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, admiterea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 72 alin. (1) C. pen., arătând că vizează cazul de micșorare a pedepsei rezultat din însumarea numărului de zile de reținere, arest preventiv și arest la domiciliu - ca măsuri preventive la care a fost supus pe durata judecății în cauzele penale ce au format obiectul Dosarelor nr. x/64/2015 al Curții de Apel Brașov și respectiv nr. x/42/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești și care ar totaliza 233 zile închisoare.
Examinând contestația formulată de condamnatul A., în raport de criticile aduse și actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reține că, așa cum este în prezent reglementată contestația la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.
Astfel, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.
Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.
Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (Cauza Brumărescu împotriva României).
Examinând cazurile în care se poate formula contestația la executare, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că cererea inițială de modificare a pedepsei întemeiată pe dispozițiile art. 585 lit. a) C. proc. pen., și precizată ulterior ca fiind o contestație la executare pe temeiul art. 598 lit. d) din același cod, astfel cum a fost formulată de contestatorul-condamnat A., prin apărător, este inadmisibilă.
Înalta Curte constată că motivele invocate nu pot fi circumscrise dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care privesc cazul în care se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei și care presupun un impediment ivit în cursul executării. Astfel, pentru incidența acestui caz de contestație la executare este necesar ca hotărârea penală vizată să fie executabilă sau aptă de a fi executată, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, contestația la executare este un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.
Altfel spus, cazurile care țin de micșorarea pedepsei trebuie să apară ulterior dobândirii autorității de lucru judecat, iar instanța de executare să nu fi fost în măsură să ia cunoștință de acestea la data soluționării cauzei.
Pe de altă parte trebuie precizat că aceste cauze de micșorare a pedepsei se referă la alte motive pentru care pedeapsa ar putea fi redusă (lit. d) teza finală a art. 598 C. proc. pen.), iar nu la alte cauze penale, așa cum a susținut apărarea.
Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată, pe de o parte că, în prezent, față de contestatorul condamnat a fost emis doar un singur mandat de executare a pedepsei închisorii (nr. 32 din 1 noiembrie 2016 de Curtea de Apel Brașov), ca urmare a condamnării la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, prin sentința penală nr. 26/F din 3 mai 2016 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia nr. 423/A din 01 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu deducerea perioadei reținerii și arestării preventive de la 11 februarie 2015 până la 08 aprilie 2015, având în vedere că prin sentința penală nr. 54 din 28 aprilie 2016 a Tribunalului Buzău, pronunțată în Dosarul nr. x/114/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 6 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat în conformitate cu art. 81, art. 82 C. pen. (1969), hotărâre pentru care nu s-au emis forme de executare a pedepsei față de soluția dispusă, nefiind astfel îndeplinită cerința impusă de legiuitor, respectiv „la punerea ei în executare sau în cursul executării ei”.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în Dosarul penal nr. x/42/2015 aflat pe rol, în cursul judecății în primă instanță la Curtea de Apel Ploiești, cauză în care contestatorul condamnat A. are calitatea de inculpat și în care a fost supus unor măsuri preventive (reținut pentru 24 de ore la 19 noiembrie 2014, arestat preventiv de la 20 noiembrie 2014 până la 9 aprilie 2015 când măsura arestării preventive a fost înlocuită cu cea a arestului la domiciliu, înlocuită ulterior cu controlul judiciar, ce a fost revocat la 6 ianuarie 2017), nu s-a dispus încă o soluție, împrejurare în care, la pronunțarea hotărârii, potrivit art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., instanța va trebui să deducă duratei măsurilor preventive privative de libertate (…) indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod.
Prin urmare, raportat și la considerațiile teoretice sus menționate, pe calea contestației la executare nu se poate solicita micșorarea pedepsei cu fracțiunea reprezentată de perioadele în care au fost dispuse măsuri preventive în altă cauză penală aflată în curs de judecată întrucât nu există o hotărâre penală definitivă de condamnare care ar permite eventuala modificare a pedepsei, chiar și în ipoteza în care faptele ar fi concurente.
Deși contestatorul a susținut și a depus la dosar jurisprudență în sensul computării perioadelor de arest preventiv în cauze nesoluționate definitiv, Înalta Curte arată, în acord cu judecătorul fondului, că dispozițiile art. 72 C. pen. nu-l îndreptățesc a solicita, înainte de pronunțarea unei soluții definitive, oricare ar fi ea, în Dosarul penal nr. x/42/2015 al Curții de Apel Ploiești (aflat încă pe rolul acestei instanțe) o astfel de deducere, care operează numai din durata pedepsei închisorii pronunțate, iar în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă.
Pe de altă parte, contrar susținerilor apărării, nu există nicio diferență de reglementare între dispozițiile art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) și cele ale art. 72 alin. (1) teza a II-a C. pen., întrucât legiuitorul a folosit în ambele texte timpul trecut, atunci când vorbește despre computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, în sensul că scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. Astfel, din sintagma „a fost urmărit sau judecat” rezultă, în mod evident, că legiuitorul s-a referit la o cauză cu privire la care s-a dat o soluție finală, indiferent că este un dosar de urmărire penală, prin care s-a dispus o soluție de clasare, sau al unei instanțe în care s-a pronunțat una din soluțiile prevăzute de art. 396 alin. (1) C. proc. pen.
Prin urmare, numai la momentul pronunțării unei hotărâri definitive în Dosarul penal nr. x/42/2015 aflat încă pe rolul Curții de Apel Ploiești se poate recurge la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, potrivit dispozițiilor art. 72 alin. (1) C. pen.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 80 din 06 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 80 din 06 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 35 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 septembrie 2017.