Decizia nr. 1773/2016
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 02 septembrie 2010, contestatorii A. și B., au formulat contestație împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru imobilul situat în București, sector 1, supus exproprierii, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 590 din 23 iunie 2010, în contradictoriu cu intimatul Municipiul București, prin Primarul General. Contestatorii au solicitat anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor și acordarea unei despăgubiri reprezentând valoarea în lei la data plății a sumei de 625.880 euro, pentru imobilul menționat, precum și prejudiciul cauzat, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin Sentința civilă nr. 994 din 20 mai 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea, a modificat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2010 emisă de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită în baza Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 769 din 08 iulie 2010 în sensul că despăgubirile pentru imobilul expropriat situat în București, sector 1, se ridică la valoarea de 339.680 euro, imobil teren și construcție și la valoarea de 10.000 euro prejudiciu, sume ce se vor achita în lei, la cursul de schimb valutar leu/euro al B.N.R. din ziua consemnării; a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expertiză.
Pentru a decide astfel, Tribunalul București a reținut că potrivit Hotărârii de Guvern nr. 590 din 23 iunie 2010, emisă în conformitate cu dispozițiile art. 5, 6 și 7 din Legea nr. 198/2004, s-a dispus consemnarea despăgubirilor în cuantum de 737.030 lei stabilită conform art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004 completată și modificată coroborate cu dispozițiile art. 43 alin. (13) din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004.
Tribunalul a constatat că expertul judiciar C. desemnat de către instanța de judecată a propus despăgubiri pentru imobilul expropriat în sumă de 339.680 euro, iar la stabilirea acestei valori a avut în vedere împrejurarea că această sumă de bani este cea necesară achiziționării unui imobil de același fel cu acela care face obiectul exproprierii și că această valoare este reprezentată ca medie a valorilor determinate ipotetic prin cele două metode stabilite de către expert.
Tribunalul a considerat că valoarea care rezultă din expertiza întocmită de către expertul parte al părții expropriate nu poate fi considerată că ar reprezenta valoarea reală a imobilului expropriat deoarece acest expert nu a făcut altceva decât să actualizeze valoarea stabilită de către expertul evaluator D., prin raportul de evaluare din martie 2008, în raport cu anumiți indici ai prețurilor de consum comunicați în Buletinul Statistic de Prețuri editat de Institutul național de Statistică, expertul nestabilind valoarea reală a imobilului ca reprezentând prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Tribunalul nu a ținut seama de valoarea stabilită de expropriator, având în vedere că, în raportul de evaluare întocmit de expertul E., nu sunt prezentate sursele de informare pentru ofertele de comparație pentru a se putea verifica veridicitatea informațiilor.
În ceea ce privește daunele aduse proprietarului în urma exproprierii, tribunalul a reținut că, în cauză, au fost cuantificate daunele aduse proprietarului în urma exproprierii, ce nu a fost contestate de niciuna din părți, prin raportul de expertiză tehnică judiciară la suma de 10.000 euro.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B., pârâtul Municipiul București, prin Primar General și Ministerul Public.
Reclamanții au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul obligării pârâtului la plata de despăgubiri pentru imobilul expropriat, teren și construcție, în cuantum de 2.159.760 lei și 10.000 euro în lei la data plății, reprezentând daunele aduse proprietarului potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În motivare, apelanții reclamanți au arătat că suma menționată în cuprinsul Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nu este stabilită în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994. Textul legal are în vedere valoarea reală a imobilului, iar aceasta a fost stabilită de singura lucrare cu conținut tehnic care a evaluat imobilul în materialitatea sa, la 625.880 euro, și, pe de altă parte, daunele aduse proprietarului necontestate de niciuna din părți, au fost stabilite de raportul de expertiză, la suma de 10.000 euro.
Pârâtul Municipiul București, prin primar general a arătat că, prin expertiza efectuată, Comisia de experți a încălcat art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și art. 210 C. proc. civ., întrucât fiecare dintre cei 3 experți a întocmit în mod separat câte un raport propriu de expertiză.
Având în vedere prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, conform cărora, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî, judecătorul fiind suveran în stabilirea despăgubirilor, apelantul a solicitat omologarea opiniei exprimate de către d-na expert F., singura care a realizat o expertiză în conformitate cu dispozițiile legale și cu standardele internaționale de evaluare, concluziile sale indicând valoarea reală a imobilului expropriat, de 735.100 lei, sumă mai mult decât suficientă pentru achiziționarea unui imobil de același fel, cu o suprafață utilă de 156,16 mp.
Apelantul a solicitat aplicarea art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanță neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator, de 737.030 lei.
Ministerul Public a arătat că valoarea acordată de prima instanță este nejustificat de mare, având în vedere evoluția pieței imobiliare. Apelantul a considerat că prima instanță a acordat în mod greșit prejudiciul în cuantum de 10.000 euro, în lipsa unor documente din care să rezulte această valoare.
Prin Decizia civilă nr. 113 A din 25 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul reclamanților, a admis apelul pârâtului și al Ministerului Public, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins contestația.
Prin Decizia civilă nr. 5554 din 2 decembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția lipsei de interes în promovarea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca neîntemeiată; a admis recursurile declarate de reclamanții A., B. și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei civile nr. 113 A din 25 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că excepția lipsei de interes a Ministerului Public în declararea recursului, invocată de recurenții-reclamanți prin întâmpinare, nu poate fi primită, față de dispozițiile art. 45 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că rolul procurorului este acela de "a apăra ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor". Procurorul veghează la respectarea legalității, astfel că, ori de câte ori invocă aspecte de nelegalitate cu privire la o hotărâre judecătorească, acesta justifică interes în exercitarea căii de atac.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că sunt fondate criticile formulate prin cererile de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., relative la nerespectarea criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 la stabilirea cuantumului despăgubirilor. Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale, și anume, art. 44 din Constituție.
Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că despăgubirile trebuie stabilite prin raportare la momentul arătat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum prețul imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât prețul de la data hotărârii de expropriere. Pe cale de consecință, stabilind cuantumul despăgubirii în funcție de prețul terenurilor la nivelul anului 2010, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală decurgând din interpretarea greșită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care critica recurentului Ministerul Public, sub acest aspect, este fondată.
Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet. În speță, instanța de apel și-a însușit valoarea stabilită experții G. și F. prin raportare la anunțuri de pe internet. În răspunsul la obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză, experta G. a avut în vedere, de asemeni, anunțuri de pe internet, iar experta F. a indicat 5 tranzacții cu privire la imobile din zonă, însă încheiate în perioada mai 2010 - martie 2011, în condițiile în care raportul de expertiză a fost întocmit în septembrie 2012. Se constată astfel că experții nu au avut în vedere criteriile impuse de textul de lege menționat, întrucât aveau obligația de a face verificări cu privire la prețurile terenurilor ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă, la agenții imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă, urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele din zonă, experții puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii. Expertiza însușită de instanța de apel nu este, însă, însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2010*.
Prin Decizia nr. 374/A din data de 23 mai 2016 a Curții de Apel București , secția a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 994 din 20 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Municipiul București, schimbată în parte sentința apelată, în sensul că, urmare admiterii în parte a acțiunii reclamanților, a fost modificată hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2010 și a fost stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de expropriator reclamanților la suma totală de 1.770.589 lei, din care suma de 1.764.889 lei reprezintă valoarea imobilului expropriat din str. (...), sector 1, București și 5.700 lei reprezintă valoarea despăgubirilor pentru alte prejudicii.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a avut în vedere că, prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus consemnarea despăgubirilor în cuantum de 737.030 lei pentru imobilul situat în București, sector 1, despăgubire stabilită conform art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004 completată și modificată.
Conform Deciziei de casare nr. 5554 din 2 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în rejudecarea cauzei, a fost administrată proba cu expertiză tehnică pentru evaluarea imobilului în litigiu cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, expertiza efectuată în apel a avut ca obiectiv stabilirea prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și daunele aduse proprietarului.
În ceea ce privește momentul la care a fost realizată evaluarea menționată, Curtea a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, care a fost pronunțată ulterior deciziei de casare din prezenta cauză și care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale, astfel că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului.
În privința cuantumului despăgubirilor stabilite, astfel cum s-a arătat, prin raportare la momentul transferului dreptului de proprietate, Curtea a avut în vedere concluziile experților în sensul că valoarea totală a terenului în suprafață de 104,87 mp este de 420.830 lei iar valoarea locuinței de tip D+P este de 1.345.600 lei, astfel cum s-a precizat în răspunsul la obiecțiuni.
În privința modalității de evaluare, experții au menționat în expertiză că metoda comparațiilor directe în prezenta speță se bazează pe informații privind contracte de vânzare-cumpărare cu tranzacții de imobil teren, comparabile cu imobilul analizat. Aplicarea metodei a fost facilitată de contractele de vânzare-cumpărare aflate la dosarul cauzei, care prezintă informații privind vânzări de imobile teren din zona 0 a capitalei și în zone similare și sunt prezentate în anexa nr. 3 la raportul de expertiză tehnică. Aceste valori au fost stabilite de experți ținând seama de contextul actual al pieței imobiliare și de metodele de evaluare aplicate, relevanța lor și ipotezele prezentate privind valoarea imobilului construcții și teren, păstrând valoarea locuinței elaborată de expertul Primăria Municipiului București. Astfel, în privința valorii construcției de tip D+P demolată, experții au reținut că expropriatul este de acord cu valoarea construcției rezultată din Raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator D. cu privire la imobilul în litigiu, raport întocmit în vederea stabilirii despăgubirii în temeiul Legii nr. 33/1994, la solicitarea Primăriei municipiului București.
Curtea a înlăturat opinia separată a expertului F., cu motivarea că art. 25 din Legea nr. 33/1994 impune ca stabilirea despăgubirilor să fie realizată de o Comisie de experți. Astfel, Curtea a considerat că opinia majoritară exprimată de Comisie respectă exigențele dispoziției legale menționate, precum și pe cele ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, această opinie fiind bazată pe comparabile adecvate pentru a stabili prețul cu care se vând, în mod obișnuit, terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, arătate în anexa nr. 3 la raportul de expertiză tehnică iar în privința construcției luând în calcul evaluarea realizată chiar de expertul desemnat de expropriator cu ocazia exproprierii.
În ceea ce privește daunele cuvenite proprietarului, instanța de apel a redus suma stabilită de prima instanță cu acest titlu, reținând că apelanții reclamanți au suferit un prejudiciu rezultat din demolarea integrală a locuinței, constatat și prin expertiza efectuată în cauză, aceștia plătind lunar o chirie de 250 lei, la un depozit unde își țin mobila, precum și o chirie lunară de 700 lei pentru o locuință. Existența de principiu a unui prejudiciu rezultând din pierderea locuinței în urma exproprierii, precum și obligația expropriatorului de a-l repara rezultă din prevederile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora asigurarea de către expropriator a spațiului de locuit este considerată ca fiind o măsură de natură a acoperi acest prejudiciu.
Astfel, chiar legea recunoaște existența unui prejudiciu de natura celui menționat, însă pretențiile apelanților reclamanți în acest sens sunt întemeiate numai în parte, dat fiind că acordarea prejudiciului respectiv se justifică numai pentru perioada imediat următoare momentului exproprierii. Dată fiind necesitatea constatării unei legături de cauzalitate între măsura exproprierii și prejudiciu, s-a apreciat că nu este legală acordarea sumelor respective pentru o perioadă îndepărtată în timp de momentul exproprierii, întrucât numai prejudiciul cauzat în mod imediat și direct prin expropriere poate fi acoperit în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În speță, acest prejudiciu este concretizat în cheltuielile efectuate de apelanții reclamanți imediat după aplicarea măsurii exproprierii, pentru găsirea și amenajarea unui spațiu de locuit și de depozitare a mobilei până la finalizarea acestor lucrări, prejudiciu cuantificat la suma de 5.700 lei, reprezentând cheltuielile efectuate de apelanți pe o perioadă de șase luni ulterioară exproprierii, perioadă în care respectivele cheltuieli pot fi considerate în mod rezonabil ca fiind provocate de expropriere.
Împotriva Deciziei nr. 374A din 23 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și pârâtul Municipiul București, prin Primar General.
În recursul declarat, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. din 1865.
Apreciază recurentul că hotărârea instanței de apel este nelegală atât în privința stabilirii despăgubirilor constând în valoarea imobilului expropriat, cât și în privința prejudiciului suplimentar.
1. Susține că prin omologarea raportului de expertiză din data de 11 ianuarie 2016, în opinie majoritară, cu privire la valoarea imobilului expropriat, instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, bazată pe o aplicare greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 astfel cum au fost interpretate prin Decizia Curții Constituționale nr. 12/2005, potrivit cărora, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate se va ține cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, din aceeași unitate administrativ teritorială, la data transferului dreptului de proprietate.
Or, așa cum reiese din cuprinsul raportului de expertiză, la stabilirea valorii despăgubirii pentru imobilul expropriat, compus din teren și clădire, calculul valorii conform comparabilelor depuse la dosar și corespunzător datei transferului dreptului de proprietate s-a efectuat doar în privința terenului, în privința construcției aflate pe acesta a fost luată în considerare suma de 1.345.000 lei, astfel cum a fost stabilită prin raportul de evaluare efectuat de către expert D. în cursul lunii martie 2008, raport care nu a avut la bază o analiză temeinică a unor prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare, ci a unor oferte imobiliare și care a fost întocmit anterior datei transferului dreptului de proprietate.
Ceea ce reclamanții au contestat în prezenta cauză este suma de 737.030 lei, sumă consemnată în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2012 cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului compus din 104,87 mp teren și 156,16 mp construcție, or raportul de evaluare menționat anterior a stat la baza notificării intenției de expropriere efectuate prin adresa din 10 aprilie 20008 a Primăriei Municipiului București, în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului București, nr. 262 din 02 noiembrie 2006, prin care imobilul proprietatea apelanților reclamanți a fost declarat zonă de utilitate publică.
Susține că nu opinia majoritară este conformă dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, ci opinia separată a expertului F., care a stabilit valoarea despăgubirii pe baza a 7 comparabile, aplicând corecțiile corespunzătoare referitoare la amplasare, anul construcției, suprafață.
2. Apreciază că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală și sub aspectul acordării prejudiciului suferit de către reclamanți, dispoziție bazată de asemenea pe o interpretare eronată a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța, vor ține cont și de daunele aduse proprietarului prin expropriere, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Prin raportul de expertiză efectuat la data de 11 ianuarie 2016, experții au concluzionat că prejudiciul datorat expropriatului este de 58.900 lei, reprezentând plata unei chirii de 250 lei lunar pentru depozitarea mobilierului, respectiv plata unei chirii lunare de 700 lei pentru o locuință, pe perioada decembrie 2010 - ianuarie 2016.
Instanța de apel a cenzurat suma stabilită de către experți cu titlu de prejudiciu la suma de 5700 lei, luând în considerare sumele menționate mai sus ca achitate lunar de către apelanții-reclamanți, dar pe o perioadă de numai 6 luni ulterioară exproprierii.
Din analiza înscrisurilor existente la dosar însă, sumele pretins a fi plătite cu titlu de chirie, în perioada avută în vedere de către instanță, sunt nedovedite.
Din fotocopia contractului de închiriere încheiat între reclamantul A. și SC H. SRL, având ca obiect închirierea unui spațiu de depozitare în schimbul unei chirii lunare de 250 lei, rezultă că acesta a fost datat 16 ianuarie 2012, ulterior perioadei pentru care reclamanților li s-a acordat suma cu titlu de prejudiciu și nu a fost înregistrat la Administrația Financiară, pentru a fi opozabil terților.
Declarația numitei I. care, în calitate de fost director economic al SC J. SA, atestă că în perioada 04 decembrie 2010-20 ianuarie 2012 reclamanții au încheiat cu societatea un contract privind închirierea unui spațiu de depozitare a mobilei, fără a se specifica suma plătită cu titlu de chirie este lipsită de valoare probatorie în lipsa depunerii respectivului contract la care se face referire sau a dovezilor de plată a chiriei.
De asemenea, adeverința eliberată de Asociația de proprietari a blocului (...), sector 6, București la data de 17 septembrie 2012 prin care se atestă că reclamanții locuiesc din data de 04 august 2011 la ap. 122 și achită cu regularitate cotele de întreținere nu are relevanță sub aspectul plății chiriei în perioada și cuantumul reținute de instanță.
Municipiul București, prin Primar General a invocat în susținerea recursului dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului sau, în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru administrarea unei noi expertize.
1. Susține că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 26 alin. (2), art. 29 din Legea nr. 33/1994, prevederile Legii nr. 198/2004, dispozițiile Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, art. 296 teza a II a și art. 315 C. proc. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
- În acest sens, recurentul-pârât a arătat că, în ceea ce privește evaluarea imobilului expropriat, opinia majoritară validată de instanța de apel, încalcă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și ale Standardelor Internaționale de Evaluare, experții susținând în mod netemeinic că metoda comparațiilor directe pentru întreg imobilul cu comparabile directe CVC sau comparabile de piață este imposibil de aplicat întrucât la data inspecției imobilul construcție era demolat, propunând ca metodă de evaluare - metoda costului de înlocuire sau metoda patrimonială.
- În ceea ce privește valoarea construcției, recurentul apreciază că în mod eronat instanța de apel a validat opinia majoritară ce a luat în considerare contravaloarea imobilului rezultată din Raportul de evaluare finalizat în martie 2008 de către expert evaluator D. întrucât încalcă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, care prevăd că valoarea de piață a imobilelor expropriate se stabilește în mod obligatoriu prin raportare la tranzacții (iar nu la alte rapoarte de evaluare) la data exproprierii, respectiv la data transferului dreptului de proprietate, care a avut loc în anul 2010.
Consideră că sunt greșite afirmațiile experților potrivit cărora expertul K., în evaluarea din anul 2008, ar fi luat în considerare numai suprafața locuinței, nu și terenul situat sub construcție, întrucât în Raportul realizat în anul 2008, se precizează faptul că obiect ai evaluării este "construcția + ci. părți comune + ci. teren în suprafață de 104,87 mp, situat sub construcție", ceea ce a determinat un calcul incorect al valorii despăgubirii pentru construcție.
Prin urmare, valoarea construcției în sumă de 1.345.600 lei a fost stabilită prin raportare la evaluarea din anul 2008, care a calculat o despăgubire în sumă de 1.155.584 lei pentru teren și construcție, sens în care suma acordată de către instanța de apel este rezultatul unei supraevaluări, ceea ce contravine dispozițiilor legale în materie de expropriere.
Chiar dacă s-ar accepta posibilitatea de a stabili despăgubirea în baza evaluării din anul 2008 efectuată de către expropriator în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 33/1994, experții aveau obligația de a se raporta strict la valoarea construcției, nu la valoarea cumulată a construcției și a terenului.
- Consideră că cea de-a doua metodă utilizată pentru evaluarea construcției, respectiv metoda valorii tehnice de înlocuire sau metoda patrimonială încalcă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, evaluarea trebuind să se raporteze strict la tranzacții efectiv realizate. Nu pot fi primite susținerile experților că nu există la dosarul cauzei contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare, întrucât aceștia aveau posibilitatea de a utiliza tranzacțiile existente, la care să aplice corecțiile corespunzătoare.
- O altă încălcare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 constă în faptul că experții au evaluat în mod greșit valoarea terenului separat de valoarea construcției, omițând faptul că imobilul expropriat (teren și construcție) reprezintă un tot unitar, neputând fi evaluate separat componentele sale, iar la dosarul cauzei există scripte de comparație având ca obiect imobile formate din teren și construcție.
De asemenea, experții nu au aplicat corecțiile despre care au făcut vorbire în raportul de expertiză și au determinat în mod greșit valoarea terenului ce face obiectul contractelor avute în vedere cu titlu de comparabile. Potrivit dispozițiilor Ghidului Metodologic de Evaluare 630 - "Evaluarea bunurilor imobile" - pct. 53, "toate ajustările aplicate prețurilor proprietăților comparabile trebuie argumentate în raportul de evaluare", însă în prezenta cauză, experții nu au motivat cuantumul corecțiilor aplicate.
Aplicarea coeficienților de corecție reprezintă singura posibilitate - în cadrul unei evaluări imobiliare - ca proprietățile comparabile să fie în mod credibil și facil ajustate pentru a reprezenta un substitut al proprietății subiect, iar coeficienții de corecție se aplică prin indicarea unor procente, care să permită un calcul efectiv al valorii corecțiilor, iar nu în modul în care au procedat experții în opinie majoritară.
- Experții au determinat în mod greșit valoarea terenului ce face obiectul contractelor avute în vedere cu titlu de comparabile.
Astfel, în cazul comparabilei A, experții nu au ținut cont de faptul că suma de 643.424,33 euro reprezintă prețul de vânzare atât pentru teren, cât și pentru construcție, astfel că valoarea de 1.531,96 euro/mp luată în considerare de către experți ca fiind doar valoarea terenului pentru comparabila A, este greșit calculată. Acest mod de abordare a compromis întreaga evaluare (prin supraevaluare). Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât nu se poate considera faptul că s-ar fi realizat o comparație cu imobile similare, în condițiile în care se calculează valoarea terenului expropriat prin raportare la o comparabilă formată din teren și construcție, dar fără a fi scăzută valoarea construcției din prețul comparabilei.
Pe cale de consecință, instanța de apel, în mod greșit, a validat varianta 1 din opinia majoritară a experților, ignorând nenumăratele încălcări ale dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, arătate mai sus.
Mai mult, instanța de apel a arătat că "va avea în vedere concluziile experților în sensul că valoarea totală a terenului în suprafață de 104,87 mp este 420.830 lei (...) astfel cum s-a precizat în răspunsul la obiecțiuni".
În realitate, suma de 420.830 lei a fost stabilită prin raportul de expertiză depus la termenul din data de 11 ianuarie 2016, iar prin răspunsul la obiecțiuni depus la termenul din data de 04 aprilie 2016, experții și-au modificat opinia și au calculat valoarea terenului la suma de 419.289 lei.
- Contrar considerentelor instanței de apel potrivit cărora expropriatul ar fi fost de acord cu valoarea construcției rezultată din Raportul de evaluare întocmit de expert evaluator D., reclamanții și-au exprimat dezacordul în privința cuantumului despăgubirilor oferite de expropriator în 2008, potrivit prevederilor Legii nr. 33/1994, refuzul fiind exprimat în mod expres, sens în care instanța de apel a validat un acord de voință ce nu a existat niciodată.
Potrivit prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirile se stabilesc prin raportare la tranzacții pentru imobile similare (iar nu în baza unei alte evaluări, chiar dacă aceasta a fost întocmită la solicitarea expropriatorului), iar momentul la care se calculează valoarea despăgubirilor fiind data exproprierii (anul 2010, nu anul 2008 când a fost efectuată evaluarea de către expert D.).
Mai mult, ca urmare a procedurii de expropriere desfășurată potrivit dispozițiilor Legii nr. 33/1994, nu s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat în proprietatea publică.
Mențiunea din raportul de expertiză efectuat în rejudecarea apelului în anul 2016, în sensul că persoanele expropriate sunt de acord cu cuantumul despăgubirii calculat în anul 2008 prin raportul întocmit de către expert D., nu poate avea nicio relevanță juridică.
2. Consideră că instanța de apel a apreciat în mod greșit faptul că apelanții-reclamanți au suferit un prejudiciu cauzat de expropriere, întemeindu-și convingerea pe dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Pe de o parte, instanța de apel avea obligația de a analiza pretențiile părților, astfel cum acestea le-au exprimat prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin notele de ședință depuse la termenul din data de 02 iunie 2014 - pct. 3, apelanții-reclamanți au definit în mod expres natura prejudiciului pe care apreciază că l-ar fi încercat, respectiv "prejudiciul suferit pentru lipsa de folosință pentru imobilul expropriat, de la data evacuării, respectiv 3 decembrie 2010 în prezent".
Municipiul București a consemnat despăgubirea în cuantum de 737.030 lei, pe numele apelanților-reclamanți, la data de 20 octombrie 2010, dată la care s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra imobilului - expropriat în patrimoniul expropriatorului, potrivit Ordinului de plată nr. 5214 (depus la dosarul cauzei).
Având în vedere că persoanele expropriate au fost somate să părăsească un imobil în care locuiau fără a avea un titlu, nu s-a putut produce un prejudiciu în persoana acestora, constând în lipsa de folosință, prejudiciat fiind numai expropriatorul, care a fost privat de folosința imobilului expropriat - proprietatea publică a Municipiului București.
- Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispozițiile art. 26 din aceeași lege și cu dispozițiile Legii nr. 198/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 33/1994, "(1) Orice locațiune încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de expropriere. (2) În cazul exproprierii unor clădiri cu destinație de locuință, evacuarea persoanelor care le ocupă în mod legal în calitate de proprietari și a chiriașilor al căror contract de închiriere a fost legal perfectat, înainte de înscrierea lucrării în planurile urbanistice și de amenajare a teritoriului, nu se va putea face decât după asigurarea de către expropriator a spațiului de locuit, potrivit legii, la cererea acestor persoane, în modalitatea prevăzută în hotărârea judecătorească de expropriere, cu respectarea dispozițiilor art. 26".
Apreciază că art. 29 din Legea nr. 33/1994 este aplicabil numai în cazurile în care exproprierea este efectuată potrivit dispozițiilor Legii nr. 33/1994, fiind în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 198/2004 în temeiul cărora a fost expropriat imobilul proprietatea reclamanților din prezenta cauză.
Legea nr. 198/2004 se aplică prioritar, aceasta reprezentând norma specială în raport cu prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, "transferul imobilelor din proprietatea privata în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi".
Este evident că art. 29 din Legea nr. 33/1994 nu este aplicabil în prezenta speță și nu se poate interpreta în sensul că ar completa în mod corespunzător prevederile Legii nr. 198/2004, întrucât este vorba despre dispoziții contrare întrucât impune ca instanța de judecată, în hotărârea judecătorească de expropriere, să dispună modalitatea în care expropriatorul va asigura spațiul de locuit.
Utilitatea publică este declarată prin dispozițiile Legii nr. 198/2004, fiind înlăturată prevederea din Legea nr. 33/1994 în conformitate cu care instanța de judecată este cea care pronunță o hotărâre judecătorească prin care dispune exproprierea.
Mai mult, dispozițiile art. 29, alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se referă la evacuarea persoanelor care ocupă clădirile cu destinație de locuința, supuse exproprierii, în calitate de proprietari sau chiriași.
Cum la data de 20 octombrie 2010 a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate, de la acea dată persoanele expropriate nu mai aveau calitatea de proprietari.
- Recurentul susține că instanța de apel i-a creat în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, încălcând astfel dispozițiile art. 296 C. proc. civ. 1865 - teza a II-a.
Astfel, prin Sentința civilă nr. 994 din 20 mai 2011, instanța de fond a stabilit despăgubirile pentru teren și construcție la suma de 339.680 euro și prejudiciul în sumă de 10.000 euro, sume ce se vor achita la cursul BNR din ziua consemnării, validând raportul de expertiză depus la data de 13 mai 2011.
Potrivit acestui raport, experții au calculat valoarea imobilului la suma de 1.387.933 lei (echivalent 339.680 euro) și contravaloarea prejudiciului la suma de 40.000 lei (echivalent 10.000 euro), rezultând o sumă totală de 1.427.933 lei.
Chiar dacă ar fi să se calculeze valoarea totală a despăgubirilor (339.680 euro + 10.000 euro) la cursul leu/euro de la data redactării recursului (data consemnării sumelor anterior menționate - 1 euro = 4,51 lei), despăgubirile acordate de către instanța de fond s-ar ridica la suma totală de 1.577.056,8 lei.
Instanța de apel a obligat expropriatorul la plata către persoanele expropriate a sumei totale (despăgubiri pentru imobil și prejudiciu) în cuantum de 1.770.589 lei, sumă net superioară celor rezultate din cele două variante de calcul.
- Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Rejudecând cererile de apel, instanța de apel nu a respectat decizia de casare și nu a verificat dacă expertiza refăcută respectă dispozițiile legale imperative anterior menționate.
Atât prin obiecțiunile formulate în cauză, cât și prin concluziile asupra cererilor de apel, Municipiul București a semnalat nenumăratele încălcări de către experți ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, însă acestea au fost ignorate de către instanța de apel, nefiind nici măcar analizate.
3. Hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanța de apel, rejudecând cererile de apel formulate în prezenta cauză, nu a analizat susținerile expropriatorului referitoare la faptul că experții au ignorat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aspecte sesizate atât prin obiecțiunile formulate, cât și prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.
Instanța de apel se referă în mod vag la faptul că metodele de evaluare "au fost facilitate de contractele de vânzare-cumpărare aflate la dosarul cauzei (...)", însă nici opinia majoritară, nici cea minoritară, nu au fost supuse analizei Curții de Apel București.
Instanța de apel nu a argumentat motivele pentru care respinge apărarea Municipiului București prin care a sesizat multiplele încălcări ale dispozițiilor legale anterior menționate.
În lipsa unei opinii tranșante, instanța de apel a apreciat doar că se impune să stabilească despăgubirea datorată de către expropriator la suma contestată de 1.764.889 lei, deși experții au realizat raportul de expertiză cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Consideră că această atitudine a Curții de Apel București nu poate constitui o motivare în sensul cerut de normele de procedură civilă și de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
Instanța de apel a acordat importanță criteriului numeric (numărul experților care au redactat opinia validată), în dauna criteriului legalității, al modului în care experții au respectat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Astfel, validează opinia majoritară doar pentru că.. a fost realizată de doi experți, opinia minoritară neputând fi luată în considerare pentru că (...) a fost realizată de un singur expert.
Pe cale de consecință, având în vedere prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 - "primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî" - judecătorul fiind suveran în stabilirea despăgubirilor, și ținând cont de faptul că opinia majoritară omologată de instanța de apel este nelegală și netemeinică, solicită omologarea opiniei exprimate de către dna expert K., singura care a realizat o expertiză în conformitate cu dispozițiile legale și cu standardele de evaluare, concluziile sale indicând valoarea reală a imobilului expropriat (734.535 lei).
De asemenea, solicită aplicarea art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanță neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator (737.030 lei).
În subsidiar solicită diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate sau, în cazul în care se impune refacerea expertizei de evaluare a imobilului expropriat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea unei noi expertize.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate. Aceștia au susținut că expertiza K. trebuia avută în vedere numai pentru construcție la momentul emiterii Hotărârii nr. 16/2010 de stabilire a despăgubirilor și că expertiza întocmită de expertul F. nu respectă exigențele legale, comparabilele utilizate nefiind similare iar corecțiile aplicate, necorespunzătoare. Susțin că experții au folosit metoda corectă de evaluare a construcției.
Referitor la valoarea prejudiciului suplimentar, arată că acesta este modic, însă au înțeles să nu atace hotărârea, având interesul finalizării cauzei.
Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:
Criticile comune ale recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează, în principal, nelegala interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (1) "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite" și art. 26 alin. (2) "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia" din Legea nr. 33/1994.
1. În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, criticile se referă, în esență, la următoarele aspecte:
- Greșit s-a procedat, în opinia majoritară a experților, la evaluarea separată a terenului și a construcției, utilizând, pentru teren, trei comparabile constând în contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosar iar pentru construcție o expertiză de evaluare din anul 2008, respinsă inițial de reclamanți și acceptată în prezent. De asemenea, în mod eronat experții au înlăturat metoda comparației directe și au evaluat construcția și prin metoda costului de înlocuire.
- Este corectă evaluarea expertului F. care s-a raportat la tranzacții efective.
Criticile recurenților sunt întemeiate în condițiile în care imobilul expropriat reprezenta un tot unitar, o singură unitate locativă astfel cum a fost cumpărată în baza Legii nr. 112/1995.
Urmare a faptului că imobilul, în ansamblul său, a constituit o unitate locativă în sensul Legii nr. 112/1995, terenul a fost vândut ca aferent construcției, fără ca reclamanții să fi urmat o procedură administrativă separată pentru emiterea unui titlu de proprietate distinct pentru teren.
Ca atare, este lipsită de fundament juridic atât solicitarea reclamanților, cât și metodologia experților care, pentru stabilirea valorii de piață a imobilului au disociat suprafața construită de cea a terenului aferent imobilului, evaluându-le ca două unități distincte, fiecare cu o valoare proprie de piață.
În plus, este greșită înlăturarea, în cazul construcției ce nu mai exista la momentul evaluării, a metodei comparației, în condițiile în care legea nu distinge cu privire la aplicarea unei alte metode într-o astfel de situație iar descrierea construcției, regăsită în dosar, putea asigura comisiei de experți elementele necesare pentru a proceda la stabilirea valorii de piață a imobilului. Prin urmare, în mod greșit, în opinia majoritară a experților, construcția a fost evaluată distinct, în baza unei alte metode, subsidiară standardelor impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, aceea a costului de înlocuire.
Pe de altă parte, nu se poate aprecia că au fost respectate condițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la momentul valorificării expertizei extrajudiciare efectuată de expertul K. la nivelul anului 2008, pe bază de oferte de pe piața liberă, fără a ține cont de tranzacții efective. Instanța de apel a omologat această variantă de evaluare apreciind că este chiar oferta expropriatorului din anul 2008, la care persoanele expropriate au achiesat.
Înalta Curte reține că expertiza menționată nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea constitui baza unei evaluări în procedura exproprierii având în vedere că stabilește o valoare de piață a imobilului la nivelul anului 2008, anterior momentului impus de lege, astfel cum a fost interpretat de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 12/2015, pentru evaluare, și care nu a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobile similare. În plus, acordul reclamanților exprimat ulterior acelui moment, când se declanșase o altă procedură de expropriere în cadrul căreia expropriatorul consemnase o altă ofertă, nu mai prezintă relevanță juridică.
Dimpotrivă, este corect demersul expertului F. care, în opinia separată, a analizat comparabile de la data transferului dreptului de proprietate, ce cuprind în prețul de tranzacționare teren și construcții, aplicând corecțiile necesare.
Este greșit raționamentul instanței de apel referitor la faptul că o opinie validă este doar cea întocmită de întreaga comisie de experți, iar o opinie separată a unui expert, membru al comisiei, este lipsită de forța juridică necesară calificării acesteia ca o probă cu o valoare științifică egală cu cea exprimată în majoritate.
În realitate, raportul expertului F. are o valoare științifică și probatorie egală cu a celeilalte, întocmită de opinia majoritară, câtă vreme expertul desemnat de instanță este membru al comisiei iar expertiza are un caracter judiciar. Rațiunea pentru care legiuitorul a reglementat ca stabilirea valorii de circulație a imobilului să fie făcută de o comisie de trei experți este tocmai pentru a garanta că despăgubirea va fi una echitabilă, fiecare expert aducându-și propria contribuție la stabilirea unei valori corecte pentru a suplini, în patrimoniul fostului proprietar, valoarea imobilului expropriat.
Față de această împrejurare, instanța de recurs constată nelegala aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în opinia majoritară omologată de instanța de apel, prețul imobilului fiind stabilit în afara algoritmului de calcul reglementat de normele legale din materia exproprierii.
Astfel cum au susținut recurenții, este corectă expertiza întocmită de F., care a avut în vedere 7 comparabile, dintre care 3 comune cu expertiza majoritară întocmită de experții F. și G., în care aplicând corecții pentru diferențele rezultate din amplasarea imobilelor, destinație, suprafața de teren în proprietate, anul construcției și finisaje a stabilit o valoare de piață de 734.535 lei, inferioară celei stabilite prin Hotărârea nr. 16/2010 contestată în cauză de 737.030 lei.
Prin urmare, sub acest aspect, constatându-se nelegalitatea aplicării dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, recursul va fi admis în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi modificată decizia recurată și urmare a admiterii apelurilor, schimbată sentința primei instanțe în sensul respingerii.
În baza art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a primului capăt de cerere referitor la contestarea valorii despăgubirilor stabilite prin hotărârea expropriatorului.
2. În ceea ce privește valoarea prejudiciului suplimentar, recurenții au criticat acordarea acestuia atât pentru faptul că nu a fost dovedit în cauză, cât și pentru faptul că a fost pretins cu titlu de lipsă de folosință după momentul evacuării reclamanților din imobil, or, la acel moment despăgubirea fusese consemnată și operase transferul dreptului de proprietate, astfel că reclamanții pierduseră calitatea de proprietari ai imobilului.
Din această perspectivă, recurenții critică și aplicarea de către instanța de apel a art. 29 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care instituie în sarcina expropriatorului obligația de a asigura o locuință în situația evacuării proprietarului.
Este întemeiată această din urmă critică, având în vedere că Municipiul București a consemnat despăgubirea în cuantum de 737.030 lei, pe numele reclamanților, la data de 20 octombrie 2010, dată la care s-a produs și transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, iar aceștia au fost evacuați la data de 3 decembrie 2010.
Este de reținut faptul că, față de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004 potrivit cărora transferul dreptului de proprietate pentru imobilul expropriat operează de drept la data consemnării despăgubirilor, la momentul evacuării, reclamanții nu mai dețineau calitatea de proprietari ai imobilului. Prin urmare reclamanții nu se pot prevala de dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, inaplicabil în procedura specială a Legii nr. 198/2004 în condițiile în care exproprierea nu o mai dispune instanța la finalul procedurii judiciare, ci operează de drept.
De asemenea, nici nu pot invoca vreun prejudiciu survenit, ulterior momentului transferului dreptului de proprietate, în legătură cu problemele locative sau de depozitare a bunurilor. Aceste daune pretinse de reclamanți nu pot fi apreciate ca decurgând dintr-o lipsă de folosință a imobilului, în condițiile în care lipsa de folosință o poate invoca doar titularul unui drept asupra imobilului. Or, pentru perioada pentru care sunt solicitate aceste daune, reclamanții nu mai dețineau un drept asupra imobilului, astfel că prejudiciul suferit nu poate fi apreciat ca fiind în legătură cu exproprierea, pentru a atrage incidența art. 26 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 33/1994.
În consecință, și capătul de cerere referitor la prejudiciul suplimentar pretins de reclamanți este lipsit de temei legal.
3. Înalta Curte nu va reține ca fondate criticile formulate de Municipiul București referitoare la încălcarea dispozițiilor obligatorii ale deciziei de casare și incidența cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reținând că instanța de apel a analizat incidența dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a motivat soluția omologată, permițând efectuarea controlului judiciar de legalitate în faza procesuală a recursului.
Față de considerentele de admitere a recursului, nu vor mai fi analizate celelalte critici de nelegalitate privind încălcarea principiului non reformatio in peius.
În consecință, Înalta Curte va admite recursurile în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica decizia recurată în baza art. 312 alin. (1) Cod proc. civilă în sensul că urmare a admiterii apelurilor declarate de Ministerul Public și Municipiul București, prin Primar General, va schimba în tot Sentința nr. 994 din 20 mai 2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și respinge acțiunea, ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de pârâtul Municipiul București, prin Primar General împotriva Deciziei nr. 374A din 23 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Modifică decizia, în sensul că urmare a admiterii apelurilor declarate de Ministerul Public și Municipiul București, prin Primar General, schimbă în tot Sentința nr. 994 din 20 mai 2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2016.
Procesat de GGC - NN