Decizia nr. 1989/2016
Asupra recursului de față,constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/118 din 11 august 2011, reclamanții A., B. și C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin E. SA, ca prin hotărâre judecătorească să anuleze hotărârile nr. x din 7 iunie 2011 și nr. y din 7 iunie 2011 emise de comisia de specialitate sub autoritatea expropriatorului, în privința despăgubirilor propuse pentru suprafețele de teren expropriate și să oblige expropriatorul la plata unei juste despăgubiri, de 200.000 lei, respectiv de 121.000 lei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 22 și urm. din Legea nr. 225/2010, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Tribunalul Constanța, prin Sentința civilă nr. 5934 din 8 noiembrie 2012 a admis în parte acțiunea, a anulat în parte hotărârile nr. x din 7 iunie 2011 și nr. y din 7 iunie 2011 emise de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - E. SA, numai în ceea ce privește mențiunile cuprinse în art. 2, referitoare la cuantumul despăgubirilor și la modalitatea de plată a acestora.
A stabilit despăgubirile cuvenite reclamanților pentru exproprierea terenului în suprafață de 1.456 mp situat în extravilanul localității Constanța, la suma de 37.917,43 lei și pentru terenul în suprafață de 1007 mp situat în extravilanul localității Constanța, la suma de 24.697,83 lei.
A obligat pârâtul Statul Român la plata către reclamantă a sumei de 2.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorarii experți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B. și C., invocând greșita aplicare a prevederilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 și greșita valorificare a concluziilor expertizei de evaluare efectuată în cauză, care nu a avut în vedere prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile în extravilanul municipiului Constanța.
Au susținut că experții nu au ținut seama de valorile rezultate din înscrisurile pe care le-au depus la dosar, iar prin răspunsul la obiecțiuni au apreciat în mod nelegal că acestea vizează terenuri cu caracteristici în plus față de terenul imobil evaluat.
Au solicitat refacerea raportului de expertiză cu luarea în considerare a documentației pe care au depus-o în fața instanței de fond și stabilirea, în raport de aceasta, a unei valori de piață reale, conformă normelor de evaluare internațională.
Au mai arătat că prin acordarea unor despăgubiri într-un cuantum redus, disproporționate față de cele stabilite chiar de expropriator pentru terenuri similare învecinate, le-a fost încălcat dreptul la o justă despăgubire și la un proces echitabil; au invocat, totodată, încălcarea art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și ignorarea jurisprudenței Convenției Europeană a Drepturilor Omului în materia respectării dreptului de proprietate privată, inclusiv a jurisprudenței naționale, care a apreciat că toate persoanele expropriate pentru bunuri similare sunt îndreptățite la despăgubiri similare.
Curtea de Apel, în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., a încuviințat completarea probei cu înscrisuri și efectuarea unui raport de contraexpertiză ce a avut ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente terenului expropriat la data efectuării raportului de expertiză, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin Decizia civilă nr. 20 din 4 martie 2015 Curtea de apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul declarat în cauză, ca nefondat.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză.
În subsidiar, în măsura în care se va aprecia ca fiind necesară efectuarea unei noi expertize în condițiile stabilite de Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, a solicitat să se dispună casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. A solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata din apel (onorariu expertiza) și recurs (onorariu avocat, cheltuieli deplasare).
O primă critică de nelegalitate a vizat încălcarea dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, a susținut că necesitatea întocmirii unui supliment la raportul de expertiză a fost fundamentată pe criticile formulate de reclamanți în motivele de apel. În aceste condiții, instanța de apel a încuviințat întocmirea unui nou raport de expertiză, efectuat de o noua comisie de experți decât cea desemnată la fondul cauzei, care a avut în vedere atât probele noi (înscrisuri) propuse de ambele părți în apel, cât și înscrisurile avute în vedere la fond.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, instanța era obligată să desemneze o comisie de experți pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului, iar în cazul în care nu se considera lămurită, să facă aplicarea art. 212 C. proc. civ.
Curtea de Apel Constanța, deși a încuviințat o nouă expertiză, nu a ținut niciun moment cont de concluziile experților, înlăturându-le, prin trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 care fusese publicată după închiderea dezbaterilor (25 februarie 2015), cu o zi înainte de pronunțare, respectiv în M. Of. Nr. 152/3.03.2015, fără ca apelanții sa aibă posibilitatea efectivă sa propună un supliment la raportul de expertiză, așa cum s-ar fi impus în condițiile unui proces echitabil, în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Recurentul a criticat faptul că, după rămânerea în pronunțare, dacă instanța de apel aprecia că soluția Curții Constituționale publicată pe data de 3 martie 2015 la care face referire în motivare ar fi avut o relevanță hotărâtoare asupra procesului și ar fi condus la administrarea de probe noi, era obligată să repună cauza pe rol în vederea discutării efectuării unui supliment la raportul de expertiză.
Prin aceasta modalitate de motivare a soluției, instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al apelanților și dreptul de a propune probe în dovedirea susținerilor.
Recurentul a arătat că momentul efectuării evaluării a fost stabilit chiar de către instanța ca fiind anul 2014 - data efectuării expertizei (prevedere declarată neconstituțională), în urma solicitării exprese din partea expertului desemnat de instanța, dl. D., de a alege momentul evaluării. În aceste condiții, apare evidentă culpa instanței de apel care, pe de o parte, stabilește ca moment al efectuării evaluării anul 2014, iar ulterior a înlăturat expertiza pentru că nu a fost făcută având în vedere anul 2011, în raport de decizia Curții Constituționale ce a început să își producă efectele după închiderea dezbaterilor (conform art. 147 alin. (4) din Constituție), context în care încuviințarea efectuării unei expertize în apel a devenit pur formală.
Înlăturarea singurei probe esențiale, expertiza de specialitate, care se baza inclusiv pe înscrisurile depuse de ambele părți, pentru motive ce nu pot fi imputate acestora, a condus la respingerea, ca nefondat, a apelului într-o modalitate pe care recurentul o apreciază ca fiind profund nelegală.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia civilă nr. 2321 din 22 octombrie 2015, prin care a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 20/C din 4 martie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.
A fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța supremă a reținut că instanța de apel a aplicat greșit o lege înainte de intrarea acesteia în vigoare.
În speță, dezbaterile au fost declarate închise în apel la termenul de judecată din 25 februarie 2015 și pronunțarea a fost amânată la data de 4 martie 2015.
Înalta Curte a apreciat ca fiind fondată susținerea de nelegalitate a hotărârii atacate, grefate pe faptul aplicării "legii" înainte de intrarea în vigoare a Decizie nr. 12/2015 a Curții Constituționale a României, care a fost publicată în M. Of., producând efecte din data de 3 martie 2015, ulterior închiderii dezbaterilor în apel la data de 25 februarie 2015, înainte de pronunțarea deciziei definitive de către instanța de apel, la data de 4 martie 2015.
Astfel, Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale a României a devenit obligatorie la data publicării în M. Of. al României, 3 martie 2015.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al aceluiași articol sus-menționat se prevede că, deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
În raport de aceste reglementări, se pune problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte ex nunc și erga omnes, se aplică proceselor pe rol, după închiderea dezbaterilor și înainte de publicarea acesteia în M. Of.
Întrucât "sfârșitul dezbaterilor" la care se referă art. 256 alin. (1) C. proc. civ., vizează atât dezbaterile finale care marchează terminarea cercetării judecătorești într-un dosar, cât și dezbaterile care au loc pe parcursul procesului în legătură cu orice aspect procedural, Înalta Curte a constatat că efectele deciziei Curții Constituționale nu se aplică în situația în care dezbaterile au fost declarate închise la data publicării acesteia în M. Of.
Or, în speța de față, la data publicării în M. Of. nr. 152/3.03.2015 a Deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015 dezbaterile în apel erau închise și ședința de judecată ridicată, neavând relevanță că s-a dispus măsura amânării pronunțării în cauză.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte numai pentru viitor, dă expresie principiului constituțional, acela al neretroactivității legii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
În speță, în contextul în care dezbaterile au fost declarate închise în data de 25 februarie 2015, Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 nefiind publicată în M. Of. la acea dată și, prin urmare, nu era obligatorie pentru instanțele de judecată.
Nefiind pusă în discuția părților, raportarea instanței de apel la această decizie în stabilirea cuantumului despăgubirilor la momentul exproprierii, excede dispozițiilor legale în vigoare la momentul la care s-a discutat această cauză.
În atare situație, instanța de apel în mod greșit s-a raportat la Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale a României câtă vreme nu era publicată în M. Of., neproducând efecte și nefiind obligatorie pentru instanță.
Cele reținute de instanța supremă, au impus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță care va ține seama de toate celelalte critici invocate în motivele de recurs, precum și faptul de a se pronunța asupra pretențiilor referitoare la cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 71/C din 30 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții reclamanți A., C. și B., împotriva Sentinței civile nr. 5934 din 8 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/118/2011, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin E. SA prin mandatar SC F. SA.
Curtea a reținut următoarele:
Apelul vizează modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților de către pârâtul expropriator, pentru exproprierea suprafeței de 1.540 mp și respectiv 1.007 mp în vederea edificării lucrărilor de utilitate publică Autostrada II București - Constanța.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 aplicabil și în cazul exproprierii reglementată de Legea nr. 255/2010, art. 22 "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarilor altor persoane îndreptățite".
La calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Prin urmare, legiuitorul a statuat că despăgubirea cuvenită persoanei expropriate se compune din valoarea reală a imobilului expropriat și prejudiciul cauzat proprietarului și/sau unor terți, prin măsura exproprierii, care vizează consecințele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile actuale sau viitoare, de care titularul dreptului nu se mai poate bucura.
Cum prin Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României la nr. 152/3.03.2015 s-a stabilit că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, prin raportare la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 aduc atingere exigențelor constituționale ale art. 44 alin. (3) din legea fundamentală, potrivit căreia momentul determinării valorii de circulație a terenului expropriat trebuie să fie contemporan momentului exproprierii, în apel a fost efectuat un raport de expertiză tehnică pentru determinarea valorii de circulație a celor două terenuri expropriate la momentul exproprierii 7 iunie 2011 (Hotărârea nr. 6 și 7 din 7 iunie 2011), în primul ciclu procesual.
Conform deciziei de casare a instanței supreme, curtea le-a pus în vedere părților să-și exprime un punct de vedere asupra reevaluării probatoriului în raport de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale, decizie de care instanța de apel în primul ciclu procesual a ținut cont fără a avea în vedere faptul că nu fusese publicată în M. Of. și nu era obligatorie pentru instanță.
Părțile au apreciat ca fiind complet materialul probatori administrat în cauză, cu respectarea Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale.
Se constată că valoarea de piață a terenului expropriat trebuie stabilită în raport de circumstanțele pieții imobiliare și de elementele ce impun conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, respectiv afectațiunea bunului imobil, amplasamentul acestuia, utilitățile și sarcinile care îl grevează etc., toate apreciate în raport cu momentul transferului dreptului de proprietate, al emiterii actului administrativ de expropriere de către pârâtă cele două hotărâri din 6 iunie 2011, crierii care nu au fost respectate de către cei trei experți la întocmirea raportului de expertiză.
Expertiza efectuată în apel nu este însușită de către instanță întrucât experții nu s-au raportat și nu au valorificat informațiile deținute în tranzacții perfectate pentru extravilanul municipiului Medgidia, la data exproprierii și anume iunie 2011, ci au avut în vedere oferte de vânzare publicate pe internet, care nu pot fundamenta calculul despăgubirilor datorate ca urmare exproprierii potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pentru că prețul stabilit nu reprezintă prețul real cu care se vând imobile similare din aceeași zonă administrativ-teritorială.
Despăgubirea determinată prin raportare la o ofertă imobiliară și nu la o tranzacție fictivă care este ulterioară momentului exproprierii, iunie 2011, față de 2014 și privește o suprafață de 12.500 mp față de 2.553 mp expropriați, nu poate fi apreciată drept valoarea reală cu care se vând în mod obișnuit imobile similare din aceiași unitate administrativ-teritorială.
Instanța de apel va da eficiență expertizei efectuate la fond, care răspunde pe deplin criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și respectă normele constituționale invocate de reclamanți și principiul consacrat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât obligația impusă de aceste reglementări de acordare de despăgubiri reale și echitabile pentru bunul expropriat, nu implică plata unor sume supraevaluate, la nivelul pretențiilor celui expropriat, determinate pe criterii speculative și fără corespondent în realitate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul A., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a susținut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii prin reținerea că "experții din primul ciclu procesual, în apel, nu s-au raportat și nu au clarificat informațiile deținute în tranzacții perfectate pentru extravilanul municipiului Medgidia, la data exproprierii și anume iunie 2011", în condițiile în care experții au avut în vedere evaluarea prin raportare la comparabile din extravilanul municipiului Constanța și nu Medgidia, întrucât terenurile expropriate se aflau în municipiul Constanța.
Validarea raportului de expertiză tehnică efectuat la prima instanță și prin care s-au determinat despăgubirile la momentul întocmirii raportului de expertiză (14 iunie 2012) încalcă dispozițiile art. 315 C. proc. civ. cât și Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015.
Statuarea instanței de apel în sensul că expertiza efectuată la prima instanță "respectă normele constituționale" este contradictorie cu reținerea din aceiași hotărâre, în sensul că valoarea despăgubirilor este stabilită la momentul întocmirii raportului.
În condițiile în care instanța ar fi constatat că expertiza efectuată în apel nu respectă criteriile legale pentru stabilirea despăgubirilor iar cea efectuată la fond a avut în vedere momentul efectuării expertizei, era obligată să dispună refacerea, completarea sau efectuarea unei noi expertize.
Potrivit jurisprudenței instanței supreme, în situația imposibilității dovedirii unor tranzacții reale care să fie avute în vedere ca și comparabile directe la stabilirea despăgubirilor se pot avea în vedere și datele ce rezultă din ofertele de vânzare cu aplicarea corecțiilor adecvate.
Identificarea unor comparabile directe în sensul propriu al normei legale nu era în sarcina experților ci în sarcina celui care afirmă acest fapt, respectiv al expropriatorului.
Recurentul a invocat și o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 din perspectiva faptului că alți proprietari expropriați pentru terenuri situate pe același traseu al autostrăzii au primit despăgubiri mai mari iar existența unei jurisprudențe neunitare constituie o încălcare a art. 14 din Convenție.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
În caz de trimitere, instanța trebuie să procedeze în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea de casare.
Prin hotărârea de casare s-a statuat că Decizia nr. 12 din 16 ianuarie 2015 a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanțele de judecată la data de 3 martie 2015 și că, în raport de poziția procesuală a reclamanților se impune verificarea cuantumului despăgubirilor în raport de momentul exproprierii, așa cum a statuat Curtea Constituțională.
Prin încheierea din 25 aprilie 2016, instanța de apel a statuat că raportul de expertiză efectuat în apel, în primul ciclu procesual respectă exigențele impuse de art. 24 - 27 din Legea nr. 33/2004 și ale Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale însă, cu ocazia pronunțării și respectiv motivării hotărârii a înlăturat această probă cu motivarea că experții nu s-au raportat la tranzacții reale ci la oferte de vânzare publicate pe internet, și care sunt ulterioare momentului exproprierii.
Instanța a apreciat că expertiza efectuată la instanța de fond respectă criteriile legale pentru stabilirea despăgubirilor.
Raportarea instanței de apel la concluziile raportului de expertiză efectuat la instanța de fond este nelegală întrucât acest raport a avut ca și obiectiv stabilirea despăgubirilor la momentul efectuării raportului de expertiză (14 februarie 2012).
Din conținutul acestui raport rezultă că experții nu s-au raportat la comparabile directe și reale ci la oferte de vânzare publicate pe internet, la date mult ulterioare momentului exproprierii.
Mai mult, în cauză, la acel raport nu s-au produs dovezi depline că la momentul efectuării raportului de expertiză a fost imposibil de dovedit inexistența unor tranzacții reale, nefiind solicitate relații de la birourile notariale și unitatea administrativ-teritorială.
Raportul de expertiză a fost efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 24 - 27 din Legea nr. 33/1994 și Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, iar hotărârea cuprinde o motivare contradictorie și străină de norma juridică incidentă în cauză, fapt ce impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În rejudecare, instanța de apel urmează a administra proba cu expertiză tehnică, care va avea în vedere criteriile legale în determinarea cuantumului despăgubirilor.
Având în vedere aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. urmează a se admite recursul, a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 71/C din 30 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2016.
Procesat de GGC - CL