Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 236/A/2017

Asupra apelurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 91/F din 12 mai 2016 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus următoarele:

1. În baza art. 386 C. proc. pen. a admis în parte cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. din infracțiunea de complicitate la șantaj, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de complicitate la șantaj în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cu privire la reținerea în sarcina inculpatului a dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

2. În baza art. 386 C. proc. pen. a admis în parte cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata SC B. SRL din infracțiunea de șantaj, prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracțiunea de șantaj în formă continuată prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cu privire la reținerea în sarcina inculpatei a dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a achitat pe inculpata SC B. SRL, cu sediul social în sector 1, București, citată prin administrator judiciar SC C. SRL cu sediul în sector 2, București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

3. În baza art. 386 C. proc. pen. a admis în parte cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata SC D. SA din infracțiunea de complicitate la șantaj, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracțiunea de complicitate la șantaj în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a achitat pe inculpata SC D. SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

4. În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E. din infracțiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 304 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul E., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

În baza art. 67 C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și k) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și k) C. pen.

5. În baza art. 386 C. proc. pen. a admis în parte cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F. din infracțiunea de șantaj prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de șantaj în formă continuată prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cu privire la reținerea în sarcina inculpatului a dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a) - art. 76 lit. b) C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpatul F., la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa funcția de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. din 1969.

În baza art. 65 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa funcția de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 30 mai 2013 la 6 iunie 2013.

6. În baza art. 386 C. proc. pen. a admis în parte cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata G. din infracțiunea de complicitate la șantaj prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de complicitate la șantaj în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a) - art. 76 lit. b) C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpata G., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 și art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.

A pus în vedere inculpatei disp. art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în termenul de încercare.

7. În baza art. 386 C. proc. pen. a admis în parte cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul H. din infracțiunea de complicitate la șantaj prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de complicitate la șantaj în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cu privire la reținerea în sarcina inculpatului a dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a) - art. 76 lit. b) C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpatul H., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b), art. 36 și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauza de față cu pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 701 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 888/A sin 8 august 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și aplică pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) (dreptul de a fi director, împuternicit, asociat, administrator, beneficiar real al unor societăți comerciale, în țară ori în străinătate) C. pen.

A dispus ca inculpatul să execute pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b și g (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale, în țară ori în străinătate) C. pen., stabilită prin sentința penală nr. 701 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 888/A din 8 august 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 36 C. pen. din 1969 rap. la art. 35 alin. (4) C. pen. din 1969 a menținut măsurile de siguranță dispuse față de inculpat prin sentința penală nr. 701 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 888/A din 8 august 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969 a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată, de la 8 august 2014 la zi.

A anulat Mandatul de Executarea Pedepsei Închisorii nr. 1171 din 8 august 2014 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

8. În baza art. 386 C. proc. pen. a admis în parte cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata SC I. SA din infracțiunea de șantaj prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracțiunea de șantaj în formă continuată prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpata SC I. SA, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 350.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

A luat act că persoana vătămată J. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 274 alin. (2) C. pen. a obligat pe inculpatul E. la plata sumei de 11.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (2) C. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpații F., G., H. și SC I. SA la plata sumei de 24.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a consemnat următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție înregistrat pe rolul instanței la data de 1 octombrie 2013 sub nr. x/2/2013 au fost trimiși în judecată inculpații:

1. F. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

2. H. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, faptă prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

3. G. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, faptă prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

4. A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, faptă prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

5. E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

6. SC D. SA pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, faptă prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 19¹ C. pen. din 1969;

7. SC I. SA pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj faptă prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 19¹ C. pen. din 1969;

8. SC B. SRL pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, faptă prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 19¹ C. pen. din 1969.

În fapt, s-a reținut în actul de sesizare al instanței că instituțiile media nominalizate anterior - persoane juridice - au fost folosite de către reprezentanții lor legali inculpații persoane fizice (mai puțin numitul E.) pentru șantaj, în scopul obținerii de foloase materiale ilicite însemnate. În calitate de acționari și angajați, învinuiții și inculpatul, în numele libertății de exprimare și sub pretextul anchetelor jurnalistice, care ar fi vizat implicarea părții vătămate J., acționar și administrator al companiei SC K. SA, și a altor persoane în infracțiuni de dare - luare de mită, au amenințat-o pe partea vătămată cu răspândirea unor informații, care ar fi compromis-o în fața partenerilor de afaceri interni și externi și i-ar fi afectat viața de familie, scopul acestor acțiuni fiind obținerea ilicită a sumei de 6.480.000 euro/an, pe o durată de 5 ani, din contractul pretins părții vătămate să-l încheie în schimbul renunțării la demersul infracțional.

S-a mai arătat că realizarea șantajului a fost facilitată de inculpatul E., fost președinte al L., persoană cu rang de secretar de stat și calitatea de demnitar, care a utilizat abuziv documente și informații confidențiale nedestinate publicității, la care a avut acces în virtutea funcției deținute punându-le la dispoziția inculpatului F.

Parchetul a arătat, cu privire la inculpatul F., că în perioada 16 aprilie 2013 - 21 mai 2013, în calitate de director general al SC I. SA a exercitat mod repetat și gradual, pentru a accentua temerea părții vătămate J. și a o determina să urmeze conduita impusă, acte de constrângere prin amenințarea cu darea în vileag a unei pretinse fapte de corupție săvârșită de către acesta. În mod concret, inculpatul F. a exercitat acte de amenințare cu publicarea prin intermediul entităților media a unor documente care, în opinia sa argumentau o pretinsă faptă de corupție săvârșită de J., în situația în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparținând SC I. SA la un preț dorit de inculpat, ceea ce ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanțelor, oprirea campaniei media împotriva SC K. SA și a persoanelor din conducerea societății.

S-a învederat că actele de constrângere prin amenințare s-au materializat după cum urmează:

a) În mod direct, verbal, prin afirmarea de către inculpatul F. a unor situații de natură să-i inducă lui J. temerea legată de izbucnirea unui scandal mediatic. În perioada 16.04 - 21 mai 2013 F. s-a întâlnit cu administratorul J. și i-a cerut acestuia să semneze sau să dispună semnarea unui contract de distribuție prin satelit a emisiunilor posturilor TV care aparțin SC I. SA În timpul întâlnirilor inculpatul a făcut o serie de afirmații în sensul că J. nu-și dă seama ce poate ieși din publicarea materialelor, că va fi supus unor investigații, că nu va mai fi posibilă finanțarea externă a companiei SC K. SA după ce va fi făcută public pretinsa faptă de corupție.

b) Audio-vizual, prin intermediul unui promo pe care inculpatul F. a dispus a fi realizat în seara de 08 mai 2013 de către angajații SC I. SA și care să fie difuzat sub genericul „Exploziv! Mită în fotbal! 3.500.000 euro de la Oradea via București! În curând anchetă jurnalistică”, cu o frecvență de 5 ori pe zi. Promo-ul menționat a fost difuzat de toate posturile TV aparținând SC I. SA și SC D. SA, în total de 401 ori în perioada 09 mai - 30 mai 2013. Rolul difuzării în mod repetat al acestor materiale promoționale era de fapt acela de a-i crea convingerea lui J. că amenințările cu mediatizarea unor presupuse fapte de corupție și expunerea sa și a SC K. SA la o campanie de denigrare era iminentă.

c) Prin înscrisuri transmise în numele unei alte publicații, cu caracterul unei “somații” și prin care se cereau lămuriri relative la condițiile încheierii contractului comercial dintre SC M. SRL și SC K. SA Emiterea acestora constituie de fapt un alt act material de executare a constrângerii dispus de inculpatul F. și învinuita G., prin intermediul SC B. SRL, în demersul lor de a-i crea părții vătămate o stare de temere și a-l determina pe J. să semneze contractul de difuzare sub presiunea unui eventual scandal mediatic și în condițiile dorite de autorii șantajului.

Conform rechizitoriului, toate aceste acte materiale exercitate în mod gradual și repetat ar fi avut scopul de a-l constrânge pe J. să semneze contractul cu SC I. SA.

Cu privire la inculpatul E. s-a învederat că în luna februarie 2013, când ocupa poziția de director L., i-a remis inculpatului F. un set cu documente provenind de la angajații Gărzii Financiare, în condițiile în care, având în vedere calitatea sa, era obligat să păstreze confidențialitatea informațiilor obținute în exercitarea funcției. S-a arătat că prin această faptă inculpatul E. i-a furnizat inculpatului F. materialul folosit ulterior la șantajarea părții vătămate, urmărind să obțină pentru sine sprijin în vederea menținerii în funcția de președinte al L., iar pentru prietena sa promovarea imaginii pe canalele media deținute de trustul de presă.

Cu privire la inculpatul H., s-a reținut prin rechizitoriu că în perioada 16 aprilie 2013-30 mai 2013 direct, prin discuții și îndrumări adresate inculpatului F. sau indirect, prin intermediul fiicei sale, inculpata G., i-a acordat ajutor inculpatului F. pe tot parcursul activității infracționale prin asigurarea suportului moral și logistic necesar exercitării actelor de constrângere psihică asupra părții vătămate J.. În acest sens, s-a arătat că i-a transmis inculpatului F. să procedeze cu prudență și multă grijă, pentru a nu fi descoperite acțiunile desfășurate în scopul realizării infracțiunii de șantaj și că, la rândul său, inculpatul F. l-a informat constant pe H., fie direct, fie prin intermediul lui G. despre stadiul acțiunilor de șantajare și despre pozițiile adoptate de partea vătămată. S-a mai învederat că sprijinul acordat inculpatului F. de către inculpatul H. rezultă și din interesul manifestat cu privire la stadiul demersului infracțional al autorului, în acest sens fiind amintite mai multe convorbiri telefonice interceptate în cauză.

Împrejurarea că inculpatul H. a sprijinit activitatea infracțională, ar rezulta, conform actului de sesizare a instanței, inclusiv din atitudinea sa avută după demararea cercetărilor penale față de inculpatul F.

Referitor la inculpata G., s-a arătat că aceasta a cunoscut, sprijinit și încurajat actele materiale de șantaj exercitate de inculpatul F. în intervalul aprilie-mai 2013.

Potrivit rechizitoriului, activitățile infracționale s-au materializat prin contactul permanent cu inculpatul, încurajarea acestuia și atenționarea să manifeste prudență în relația cu partea vătămată, modul în care s-a interesat permanent în timpul întâlnirilor avute de inculpat cu partea vătămată asupra stadiului discuțiilor, îndemnul adresat acestuia „să fie exagerat, chiar excesiv”, în abordarea părții vătămate J., ceea ce însemna să intensifice actele de constrângere pe care le exercita asupra acesteia.

În aceeași arie a sprijinului, parchetul a avut în vedere și împrejurarea că, la data de 23 aprilie 2013, inculpata a participat la luarea deciziei transmiterii unor înscrisuri în numele altei publicații, în scopul amplificării stării de temere a părții vătămate.

Cu privire la inculpatul A., s-a arătat că, începând cu data de 23 aprilie 2013, în baza unei înțelegeri prealabile cu ceilalți participanți la săvârșirea infracțiunii de șantaj, a publicat știri negative la adresa SC K. SA prin intermediul site-urilor, în scopul susținerii actelor materiale de șantaj exercitate de către inculpatul F. și că a semnat la data de 24 aprilie 2013 înscrisurile trimise către părțile contractului de asociere în participațiune încheiat între SC K. SA și SC M. SRL, în condițiile în care acestea nu vizau niciun fel de investigație jurnalistică, ci pur și simplu erau făcute în scopul amplificării stării de temere a părții vătămate prin amenințarea cu publicarea detaliilor unor pretinse fapte de corupție.

Referitor la inculpata persoană juridică SC I. SA, s-a arătat că, începând cu data de 16 aprilie 2013 prin reprezentantul său legal, inculpatul F., a exercitat acte de constrângere prin amenințarea cu publicarea implicării părții vătămate într-o pretinsă faptă de corupție în scopul încheierii, pentru și în numele societății, a unui contract de redifuzare în sistem DTH a posturilor de televiziune care îi aparțineau la un preț prestabilit, urmărind în subsidiar și stingerea litigiilor aflate pe rolul instanțelor cu SC K. SA.

De asemenea, s-a învederat că la data de 08 mai 2013 a produs promo-ul „Exploziv! Mită în fotbal! 3.500.000 euro de la Oradea via București! În curând anchetă jurnalistică” pe care a început să-l difuzeze începând cu data de 09 mai 2013 și până la 30 mai 2013 inclusiv, în scopul exercitării actelor de constrângere care o vizau pe persoana vătămată J.

Cu privire la persoana juridică SC B. SRL, s-a arătat că, începând cu data de 22 aprilie 2013, fiind deținătoarea site-urilor, a publicat știri negative la adresa SC K. SA, în scopul amplificării actelor materiale de constrângere exercitate de inculpatul F., iar la data de 24 aprilie 2013, prin directorul său general, inculpatul A., a emis, tot cu titlul de acte de constrângere, înscrisuri prin care se solicitau puncte de vedere semnatarilor contractului de asociere în participațiune încheiat la data de 15 august 2009 între SC K. SA și SC M. SRL.

Referitor la inculpata persoană juridică SC D. SA, s-a arătat în cuprinsul rechizitoriului că în perioada 16 aprilie 2013 -30 mai 2013, prin intermediul site-ului SC D. SA. și al emisiunilor cu conținut negativ difuzate pe postul de televiziune a sprijinit activitățile de constrângere prin amenințare a părții vătămate J., iar începând cu data de 09 mai 2013 a preluat și difuzat promo-ul cu textul „Exploziv! Mită în fotbal! 3.500.000 euro de la Oradea via București! În curând anchetă jurnalistică.” în scopul amplificării actelor de constrângere exercitate asupra părții vătămate J.

S-a mai apreciat și că în aceeași arie a sprijinului acordat activităților exercitate de inculpatul F. pentru și în numele SC I. SA se înscriu și emisiunile difuzate începând cu 30 mai 2013 de postul de televiziune SC D. SA, care au urmărit exonerarea de răspundere penală a inculpatului, denigrarea sistemului judiciar, influențarea deciziilor magistraților în ceea ce privește urmărirea penală și judecarea măsurilor preventive în prezenta cauză penală.

Prin încheierea din data de 23 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a fost constatată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză. Încheierea menționată a rămas definitivă la data de 11 septembrie 2014, prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a contestațiilor declarate de inculpați.

În cursul judecății, prima instanță a procedat la audierea inculpaților A. (filele 43-45 vol. 3), F. (filele 103-108 vol. 3), G. (filele 205-207 vol. 4) și E. (filele 192-195 vol. 8), a persoanei vătămate J. (filele 46-50 vol. 3), precum și a martorilor N. (filele 239-242 vol. 4), O. (filele 243 vol. 4), P. (filele 244-245 vol. 4), R. (filele 246-247 vol. 4), S. (filele 224-226 vol. 7), T. (filele 227-230 vol. 7), U. (filele 231-232 vol. 7), V. (filele 233-234 vol. 7), X. (filele 235-236 vol. 7), Z. (fila 72 vol. 8), Y. (filele 73-74 vol. 8) și A.A. (fila 75 vol. 8).

A fost atașată declarația dată de inculpatul F. în fața Tribunalului București cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva încheierii de arestare preventivă (filele 261-262 vol.4).

Inculpații au depus la dosarul cauzei înscrisuri pe situația de fapt, inclusiv propria interpretare a interceptărilor efectuate în faza de urmărire penală (filele 1-289 vol. 6, filele 1-213 vol. 7), listinguri ale convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate de inculpații F. și G. în perioada 19 aprilie 2013-30 mai 2013 (filele 290-343 vol. 6), precum și o expertiză extrajudiciară a interceptărilor efectuate în cauză (filele 3-254 vol. 10).

S-au solicitat relații de la unitățile de parchet care au instrumentat cauza în cursul urmăririi penale cu privire la caracterul original al înregistrării ambientale din data de 22 aprilie 2013, respectiv cu privire la modalitatea de punere în executare a mandatelor de interceptare emise în cauză, acestea fiind atașate la dosarul cauzei (filele 76-84, 141-142 vol. 8, filele 34, 37-38 vol. 11).

Prin încheierea din 24 februarie 2016 s-a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 374 alin. (7) C. proc. pen. din 1969 invocată de inculpatul F. (filele 168-169 vol. 9).

La termenul din 17 februarie 2016, Ministerul Public a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice cu privire la toți inculpații acuzați de săvârșirea infracțiunii de șantaj în sensul reținerii dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 (fila 165 vol. 9). La termenul din 13 aprilie 2016, Ministerul Public a formulat o nouă cerere de schimbare a încadrării juridice în sensul reținerii dispozițiilor art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și cu privire la faptele inculpaților persoane juridice.

La termenul din 17 februarie 2016, instanța a pus în discuție din oficiu schimbarea încadrării juridice a faptei de care este acuzat inculpatului E. din infracțiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 304 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (fila 165 vol. 9).

Analizând întreg desfășurătorul sus-menționat, Curtea de Apel a reținut propria stare de fapt și încadrare juridică:

În perioada 16 aprilie 2013-30 mai 2013 inculpatul F., director general al SC I. SA, societate care deținea posturile B.B. C.C., D.D. și E.E., a încercat să îl determine pe numitul J., administrator și acționar al SC K. SA, una dintre principalele companii care activează pe piața serviciilor de televiziune prin cablu și satelit din România, să încheie un contract având ca obiect redifuzarea prin satelit de către SC K. SA a posturilor TV controlate de SC I. SA.

Pentru a-și atinge scopul, inculpatul, beneficiind și de ajutorul persoanelor care controlau SC I. SA - inculpații G. și H. - a exercitat în mod repetat asupra persoanei vătămate J. amenințări privind dezvăluirea - însoțită de crearea unui scandal mediatic - unei presupuse fapte de corupție în care ar fi fost implicați persoana vătămată și SC K. SA.

Exercitarea amenințărilor de către inculpat a fost facilitată de faptul că inculpatul E., la acel moment președinte al L., îi pusese anterior la dispoziție o copie a unui contract încheiat între SC K. SA și SC M. SRL și semnat din partea SC K. SA de către J., contract despre care inculpații F. și E. considerau că ascunde o faptă de corupție. Contractul respectiv fusese ridicat de către reprezentanții L. de la sediul SC M. SRL la începutul anului 2013, în urma unui control tematic, iar inculpatul E. avea obligația de a păstra confidențialitatea acestuia.

Instanța a apreciat că inculpații A., SC B. SRL și SC D. SA, deși au sprijinit prin acțiunile lor activitatea infracțională a inculpatului F., nu au fost conștienți de împrejurarea că participă la comiterea unei infracțiuni, astfel că faptele acestor inculpați nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.

Din structura acționariatului societăților SC B. SA rezultă că acestea erau controlate de membrii familiei H. (H. și fiicele sale, G. și F.F.), aceștia deținând fie direct, fie prin intermediul altor persoane juridice, pachetele majoritare de acțiuni sau părți sociale ale acestora.

SC K. SA avea ca acționar principal o companie olandeză, iar ca acționari persoane fizice aproximativ 15 persoane, fiecare dintre acestea deținând un număr redus de acțiuni, însă din discuțiile purtate de inculpatul F. și J. rezultă că, în fapt, principalul acționar al companiei era numitul G.G., acesta deținând probabil pachetul majoritar de acțiuni al societății olandeze anterior menționate. Societatea avea ca director general pe numitul H.H., ajutat de alți trei administratori, printre care și persoana vătămată J.

SC M. SRL avea ca asociat unic pe numitul I.I., fost președinte al J.J., iar ca administrator pe numitul K.K.

Curtea de Apel a reținut că relațiile dintre SC I. SA și SC K. SA au fost relativ bune până în anii 2010-2011, cele două societăți colaborând și câștigând împreună, în cadrul unui consorțiu, drepturile de televiziune pentru meciurile de fotbal din cadrul Ligii I pentru sezoanele competiționale 2008/2009, 2009/2010 și 2010/2011, drepturi puse în vânzare de J.J., condusă de numitul I.I. Ulterior însă, între cele două entități au apărut neînțelegeri grave, izvorâte chiar din contractul de asociere privind transmisia meciurilor de fotbal din cadrul Ligii I, acestea acuzându-se reciproc de încălcarea obligațiilor contractuale. Alte conflicte între cele două societăți au survenit și în ce privește retransmisia prin cablu și satelit de către SC K. SA a posturilor de televiziune aparținând SC I. SA, cele două societăți acuzându-se și în acest caz de nerespectarea unor obligații izvorâte din contractele încheiate. Aceasta stare conflictuală a condus la un număr impresionant de procese civile și comerciale pe care cele două societăți și le-au intentat reciproc (o listă orientativă în acest sens se regăsește la filele 189-206 vol. 9 d.u.p.), la sesizări reciproce la Consiliul Concurenței, Consiliul Național al Audiovizualului și alte instituții, precum și la o campanie de presă pe care entitățile mass-media din cadrul SC B. SA (denumirea neoficială prin care sunt desemnate societățile comerciale controlate de familia H.) au dus-o față de SC K. SA.

Neînțelegerile prezentate au dus și la neîncheierea între SC K. SA și SC I. SA a unui nou contract de retransmisie prin satelit (în sistem DTH) a posturilor TV aparținând SC I. SA, în condițiile în care cel anterior expirase la finalul anului 2011. Acest aspect era de natură să provoace pierderi financiare directe pentru SC I. SA, deoarece în cadrul unui astfel de contract operatorul de satelit (SC K. SA) este cel care achită societății deținătoare de posturi TV o sumă de bani lunară ca preț al dreptului de retransmisie. Această sumă este calculată în funcție de numărul de abonați pe care îl are operatorul de televiziune prin satelit.

În ce privește relațiile contractuale dintre SC K. SA și SC M. SRL, Curtea a reținut că la data de 15 august 2009 între cele două societăți s-a încheiat un contract de asociere în participațiune având ca obiect exploatarea imobilului situat în București, sector 5, deținut de SC M. SRL (filele 21-29 vol. 6 d.u.p.). Potrivit acestui contract, SC M. SRL urma să desfășoare activități de alimentație publică și organizare de evenimente (nunți, botezuri, festivități particulare sau corporate etc.) în cadrul cărora urma să promoveze brandul SC K. SA, iar această ultimă societate contribuia cu suma de 1.700.000 euro în vederea modificării și amenajării imobilului anterior menționat. De asemenea, SC M. SRL avea obligația de a achita anual către SC K. SA o sumă reprezentând 5% din profitul net realizat în urma activităților desfășurate în cadrul asocierii. Contractul a fost semnat de persoana vătămată J. din partea SC K. SA și de K.K. din partea SC M. SRL Ulterior, contractul a fost prelungit prin trei acte adiționale la datele de 14 octombrie 2009, 22 ianuarie 2010 și 28 iulie 2010. Prin aceste acte, SC K. SA și-a mărit contribuția la asociere mai întâi cu 300.000 euro, apoi cu 700.000 euro și în final cu 800.000 euro, crescând progresiv și cota sa parte din profitul net al asocierii, la 7,5%, 10% și în final la 15% (filele 52-54 vol. 6 d.u.p.). Actele adiționale au fost semnate de aceiași reprezentanți ai celor două societăți.

S-a reținut că acesta a fost contractul pe care inculpatul F. l-a obținut și apoi, pretinzând că acesta ascunde o faptă de corupție, l-a folosit pentru șantajarea persoanei vătămate J.

Fapta săvârșită de inculpatul E.

Curtea a prezentat activitatea infracțională a inculpatului E., care s-a epuizat anterior faptelor comise de ceilalți inculpați și, în același timp, ar fi stat la baza actelor de șantaj săvârșite ulterior de aceștia.

Astfel, în luna ianuarie 2013, la nivelul Gărzii Financiare s-a luat decizia organizării unei operațiuni de control privind modul de înregistrare contabilă a veniturilor realizate de diverse unități de alimentație publică ce organizaseră evenimente cu ocazia Revelionului 2012/2013. Agenții economici ce urmau a fi controlați au fost selectați pe baza consultării mediului internet, iar una dintre unitățile vizate în cadrul acestei operațiuni a fost restaurantul „x” aparținând SC M. SRL Operațiunea de control a avut loc la 23 ianuarie 2013, ocazie cu care la restaurantul menționat s-a deplasat o echipă formată din martorii U., A.A. și Y. În urma analizei înregistrărilor contabile operate de SC M. SRL, angajații Gărzii Financiare au constatat că societatea menționată realizase venituri importante în urma contractului de asociere în participațiune încheiat cu SC K. SA (3,1 milioane euro), motiv pentru care au solicitat spre studiu contractul respectiv. Acestora li s-au pus la dispoziție atât contractul de asociere în participațiune cât și actele adiționale. Deoarece aceste acte le-au ridicat suspiciuni, membrii echipei de control au efectuat în intervalul imediat următor (o săptămână) alte două deplasări la SC M. SRL, ridicând în copie, atât contractul de asociere în participațiune, cât și actele adiționale la acesta (declarația U., filele 231-232 vol. 7 dos. inst., declarația Y., filele 4-8 vol. 5 d.u.p.).

Membrii echipei de control nu au întocmit niciun document care să ateste predarea-primirea actelor menționate, acestea fiind menționate abia în procesul-verbal de control din data de 14 mai 2013 (în acest sens, declarația Y., filele 4-8 vol. 5 d.u.p.).

De asemenea, membrii echipei de control au comunicat șefilor lor ierarhici (martorii V. și X.) suspiciunile ridicate de contractul respectiv și de actele adiționale la acesta (lipsa unui fundament economic al asocierii, suma foarte mare de bani achitată de SC K. SA către SC H. SRL, cota foarte mică din profit care revenea SC K. SA).

Potrivit declarației martorului X. (care deținea la începutul anului 2013 funcția de comisar general adjunct al Gărzii Financiare), clauzele contractului de asociere coroborate cu știrile din presă privind litigiile referitoare la drepturile de televizare ale meciurilor din Liga I i-au creat bănuiala că prin acest act se urmărise ascunderea unei fapte de corupție, motiv pentru care l-a contactat pe președintele L., inculpatul E., căruia i-a relatat bănuielile pe care le avea și, de asemenea, i-a lăsat o copie a contractului de asociere în participațiune (filele 52-60 vol. 5 d.u.p., filele 235-236 vol. 7 dos. inst.) și copii ale actelor adiționale.

Potrivit declarației inculpatului E. din cursul urmăririi penale (fila 238 vol. 2 d.u.p.), martorul X. i-a lăsat copii ale contractului precum și ale actelor adiționale. Conform aceleiași declarații, după aproximativ două săptămâni de la acel moment (așadar în luna februarie 2013), cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o cu inculpatul F. la sediul SC B. SA, acesta din urmă l-a întrebat dacă are cunoștință despre controlul efectuat de Garda Financiară la SC M. SRL.

Inculpatul E. a învederat că i-a comunicat inculpatului F. bănuielile existente la nivelul Gărzii Financiare cu privire la contractul de asociere în participațiune, inclusiv probabilitatea destul de mare a sesizării Direcției Naționale Anticorupție (declarația inculpat E., fila 192 verso vol. 8 dos. inst., fila 239 vol. 2 d.u.p.) și, de asemenea, la foarte scurt timp după discuție (posibil a doua zi) i-a înmânat acestuia copii ale contractului de asociere în participațiune și ale tuturor documentelor pe care i le lăsase X. (declarația inc. E., fila 239 vol. 2 d.u.p.).

Prin raportul de constatare tehnico-științifică din data de 4 iulie 2013 (filele 8-19 vol. 6 d.u.p.) s-a stabilit că exemplarul contractului de asociere în participațiune predat organelor de urmărire penală de către inculpatul F. reprezintă o xerocopie ulterioară a xerocopiei contractului prezentat ca fiind ridicat de la SC M. SRL de Garda Financiară.

Inculpatul F. a negat în mod constant faptul că ar fi primit de la numitul E. documentele menționate (fila 104 vol. 3 dos. inst.), pretinzând că acestea ar fi provenit dintr-o sursă anonimă și că în luna aprilie 2013 l-ar fi întrebat pe coinculpat dacă L. desfășoară acțiuni de combatere a evaziunii fiscale care să îl vizeze pe I.I., moment la care acesta, surprins, i-ar fi spus doar că L. investighează relațiile comerciale dintre o societate a lui I.I. și un operator din zona de telecomunicații, fără însă a preciza numele societăților implicate. Curtea a reținut că această susținere a inculpatului F. nu este reală, având ca scop doar ascunderea provenienței documentelor folosite pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Raportat la această situație de fapt, Curtea a constatat mai întâi că, prin predarea către inculpatul F. a contractului și a actelor adiționale, dar și prin comunicarea suspiciunilor pe care instituția pe care o conducea le avea cu privire la societățile semnatare ale actelor respective, inculpatul E. și-a încălcat în mod grav obligațiile de serviciu, în mod special cele de respectare a confidențialității cu privire la informațiile obținute ca urmare a exercitării funcției pe care o deținea la acel moment (președinte L.). Aceste obligații erau clar prevăzute în toate actele normative care reglementau la acel moment organizarea și funcționarea L. și a Gărzii Financiare.

De asemenea, este indubitabil că inculpatul E. primise în cadrul exercitării atribuțiilor de președinte L. și în virtutea acestei calități documentele transmise inculpatului F. și, tot în aceleași condiții, cunoscuse și faptul că aceste documente ridicaseră suspiciuni privind comiterea unor fapte de corupție angajaților Gărzii Financiare.

Curtea a reținut că inculpatul nu a urmărit prin transmiterea documentelor menționate apărarea vreunui interes public sau a dreptului cetățenilor la informare.

Referitor la încadrarea juridică a faptei inculpatului E., Curtea a apreciat că aceasta nu poate fi circumscrisă infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000. Potrivit acestui text normativ, constituie infracțiune permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, dacă fapta este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Instanța a reținut că în cauză este întrunită latura obiectivă a infracțiunii, existând o acțiune de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informații confidențiale, însă lipsește cerința esențială a scopului săvârșirii acestei fapte, anume în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Curtea a mai constatat că, potrivit rechizitoriului, prin transmiterea informațiilor confidențiale către F., inculpatul E. a urmărit să obțină pentru sine sprijin în vederea menținerii în funcția de președinte al L., iar pentru prietena sa promovarea imaginii pe canalele media deținute de trustul de presă. Pentru dovedirea acestei susțineri au fost invocate mai multe convorbiri și comunicări telefonice dintre inculpații E. și F., interceptate în baza unui mandat pentru siguranță națională, purtate la datele de 9 aprilie 2013 (filele 125-127 vol. 5 d.u.p.), 11 aprilie 2013 (filele 140-141 vol. 5 d.u.p.) și 22 aprilie 2013 (fila 177 vol. 5 d.u.p.).

Instanța a apreciat că aceste convorbiri dovedesc împrejurarea că, la 9 aprilie 2013, ulterior transmiterii documentelor și informațiilor anterior menționate către F., inculpatul E. i-a solicitat acestuia sprijin pentru a preveni apariția „unui scenariu negativ”, care putea fi reprezentat, în opinia instanței, de schimbarea sa din funcția de președinte L. (în cuprinsul convorbirii există suficiente elemente de natură a duce în mod rezonabil la această presupunere).

De asemenea, la data de 11 aprilie 2013, inculpatul E. a discutat cu inculpatul F. despre un concurs internațional de gimnastică în organizarea căruia era implicată prietena inculpatului E., numita L.L.. În opinia instanței, această ultimă convorbire nu vizează în niciun caz vreun folos necuvenit solicitat de inculpatul E. inculpatului F.. Practic, inculpații nu fac altceva decât să stabilească o întâlnire între F. și o persoană implicată în organizarea unui concurs de gimnastică, posibil numita L.L. (filele 140-141 vol. 5 d.u.p.), fără ca în cuprinsul convorbirii să existe elemente de natură a duce la concluzia că s-ar încerca obținerea de foloase în sensul art. 12 din Legea nr. 78/2000.

În ce privește prima convorbire menționată (filele 125-127 vol. 5 d.u.p.), instanța a apreciat că aceasta este insuficientă pentru a dovedi faptul că inculpatul E. a transmis informații confidențiale lui F. în scopurile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, analizând toate convorbirile purtate de cei doi inculpați în perioada martie-mai 2013 (filele 99-217 vol. 5 d.u.p.), Curtea a reținut, contrar celor afirmate de aceștia în declarațiile date în faza de judecată, că între numiții E. și F. existau la acel moment relații apropiate, de prietenie. Relevante în acest sens sunt modalitatea neprotocolară de adresare folosită de aceștia („Dragule!”, „Te pup!”, Pe unde umbli, bă, omule?”, „Te cinstesc?”, „Drăguțule”, „ce faci, mă (…)”, „te pupic, pa, pa” etc. filele 99-100, 110, 111, 117, 119, 140 vol. 5 d.u.p.), faptul că E. îi permite lui F. să îl aștepte în biroul său în timp ce el se află la o întâlnire cu ministrul (fila 165 vol. 5 d.u.p.), împrejurarea că cei doi inculpați se întâlnesc frecvent ca să ia masa împreună sau ca să meargă la teatru, discută despre filmele văzute recent etc.

Raportat la aceste aspecte, Curtea a apreciat că inculpatul E. a transmis informații confidențiale lui F. nu în perspectiva unor viitoare foloase pe care urma să i le procure acesta, ci pur și simplu datorită relațiilor de prietenie existente între ei. Relevante în acest sens sunt conversațiile și comunicările dintre inculpați din data de 22 aprilie 2013, când inculpatul E. a fost înlăturat din poziția de președinte L. (filele 177-182 vol. 5 d.u.p.), când acesta, departe de a-i reproșa lui F. o eventuală ineficiență a susținerii solicitate anterior, îl informează că „jocul a fost închis”, acesta își exprimă regretul, iar apoi inculpații discută despre evenimentul survenit, apreciind că „e tâmpenie”. În final, aceștia stabilesc să se vadă în zilele următoare, încheind convorbirea în termeni cât se poate de amicali.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că nu se poate reține că inculpatul E. și-a încălcat obligațiile de serviciu în modalitatea anterior arătată în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În același timp însă, chiar dacă nu a fost săvârșită în scopul menționat, activitatea ilicită a inculpatului constituie infracțiune, fiind însă incriminată de dispozițiile art. 298 alin. (1) C. pen. din 1969, care sancționa infracțiunea de divulgare a secretului economic, constând în divulgarea unor date sau informații care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să producă pagube. Elementele constitutive ale acestei fapte sunt pe deplin întrunite, inculpatul divulgând date sau informații nedestinate publicității, de natură economică, iar fapta sa a fost de natură să producă pagube.

Curtea a mai reținut totodată că infracțiunea prevăzută de art. 298 alin. (1) C. pen. din 1969 a fost preluată de dispozițiile art. 304 alin. (1) din N.C.P., care incriminează infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, constând în divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane.

Instanța a apreciat că dispozițiile art. 304 alin. (1) C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului E., deoarece prevede limite de pedeapsă semnificativ mai mici (închisoarea de la 3 luni la 3 ani alternativ cu amenda) față de dispozițiile art. 298 alin. (1) C. pen. din 1969 (închisoarea de la 2 la 7 ani).

Raportat la cele arătate, Curtea a constatat că fapta inculpatului E., care în luna februarie 2013, în calitate de președinte al L., a înmânat inculpatului F., director general al SC I. SA, în copie, un set de documente ridicate de angajații Gărzii Financiare în cursul unui control, documente care avea caracter confidențial, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

Infracțiunea de șantaj îndreptată împotriva persoanei vătămate J.

Referitor la această faptă, prima instanță a reținut că în perioada 16 aprilie 2013-30 mai 2013, după obținerea contractului de asociere în participațiune și a actelor adiționale de la inculpatul E. în modalitatea anterior arătată, inculpatul F. a exercitat presiuni asupra persoanei vătămate J., unul dintre administratorii și acționarii SC K. SA, în scopul de a obține încheierea unui contract de redifuzare prin satelit (în sistem DTH) a posturilor de televiziune aparținând SC I. SA în condițiile dorite de inculpat (la prețul de 0,6 euro/abonat lunar, scăzut ulterior de inculpat la 0,4 euro/abonat lunar).

Presiunile asupra persoanei vătămate au constat în amenințarea cu declanșarea unui scandal mediatic, însoțit și de sesizarea organelor judiciare, cu privire la contractul de asociere în participațiune încheiat între SC M. SRL și SC K. SA care urma a fi prezentat ca o operațiune care ascundea săvârșirea unor infracțiuni de dare-luare de mită. Amenințările menționate au fost exercitate de inculpat în mod direct, în cadrul a 7 întâlniri cu persoana vătămată care au avut loc la datele de 16 aprilie 2013, 19 aprilie 2013, 22 aprilie 2013, 26 aprilie 2013,14 mai 2013, 16 mai 2013 și 21 mai 2013 și au fost dublate de alte acțiuni care au avut rolul de a mări presiunile asupra numitului J..

Aceste acțiuni au constat în trimiterea la data de 24 aprilie 2013 unor scrisori din partea publicației „Jurnalul Național”, componentă a SC B. SA, persoanei vătămate și altor persoane cu influență în cadrul SC K. SA (acționarul principal G.G. și directorul general H.H.) prin care se cereau puncte de vedere privind contractul încheiat cu SC M. SRL, precum și în difuzarea în perioada 9 mai 2013-30 mai 2013 la posturile B.B., C.C., SC D. SA, D.D. și E.E. a unui promo/teatser intitulat „Exploziv! Mită în fotbal 3.500.000 euro de la Oradea via București! În curând anchetă jurnalistică.” prin care era prefigurată o viitoare emisiune în care urma a fi expusă fapta de corupție de a cărei săvârșire inculpatul îl acuza pe J.

În fapt, nici scrisoarea trimisă de „Jurnalul Național” și nici promo-ul/teatser-ul difuzat la posturile TV menționate nu aveau în spate o anchetă jurnalistică sau o emisiune nici măcar într-un stadiu incipient, ci erau destinate doar intensificării presiunii exercitate de inculpat asupra persoanei vătămate și SC K. SA.

Curtea de Apel a constatat că discuțiile purtate de inculpatul F. și persoana vătămată J. în cadrul întâlnirilor din datele de 19 aprilie 2013, 22 aprilie 2013, 26 aprilie 2013,14 mai 2013, 16 mai 2013 și 21 mai 2013 au fost înregistrate audio-video de organele de urmărire penală, sesizate de persoana vătămată la data de 19 aprilie 2013. Totodată, au fost interceptate și convorbirile telefonice purtate de inculpatul F. începând cu data de 19 aprilie 2013 și de inculpații H. și G. începând cu data de 9 mai 2013.

Instanța a reținut că inculpații au adus numeroase critici interceptărilor telefonice și ambientale efectuate în cauză, după cum urmează:

- s-a solicitat excluderea interceptărilor ambientale din materialul probator datorită existenței în cauză a unei provocări din partea persoanei vătămate în colaborare cu organele de urmărire penală (filele 60-69 vol. 9 dos. inst., 73-77 vol. 11 dos. inst.);

- s-a susținut că înregistrările audio-video ale discuțiilor dintre persoana vătămată și inculpatul F. nu au caracter original, fiind posibil să se fi intervenit asupra acestora (filele 237-246 vol. 7 dos. inst., filele 47-48, filele 52-59 vol. 9 dos. inst.);

- s-a susținut că transcrierea înregistrărilor în mediul ambiental și a înregistrărilor convorbirilor telefonice s-ar fi efectuat în mod selectiv, pentru a sprijini acuzațiile aduse inculpaților, iar cu privire la convorbirile telefonice ar exista și inadvertențe privind datele și orele la care s-ar fi purtat (filele 237-246 vol. 7 dos. inst., filele 47-48, 49-51, 52-57 vol. 9 dos. inst.);

- s-a solicitat excluderea din materialul probator a tuturor interceptărilor efectuate în cauză, invocându-se Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României (filele 1-5, 6-16, 43-48 vol. 11 dos. inst.).

Un capitol distinct a vizat efectele Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României asupra înregistrărilor audio și video efectuate în faza de urmărire penală.

Prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României s-a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din N.C.P.P. este neconstituțională. Anterior deciziei menționate, art. 142 alin. (1) C. proc. pen. prevedea că procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului.

Art. 91² C. proc. pen. anterior prevedea că procurorul procedează personal la interceptările și înregistrările prevăzute în art. 91¹ sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operațiunii efectuate, încălcarea acestei obligații fiind pedepsită potrivit C. pen..

Raportat la cele arătate, Curtea a reținut că Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României nu poate avea efecte asupra dispozițiilor art. 91² C. proc. pen. anterior, aceasta vizând doar dispozițiile privind punerea în executare a supravegherii tehnice din N.C.P.P. (art. 142 alin. (1) C. proc. pen.), care aveau un conținut diferit față de vechea reglementare. Drept urmare, instanța a constatat că înregistrările audio și video realizate în cursul urmăririi penale s-au efectuat în baza unui text legal care nu contravenea dispozițiilor constituționale.

Curtea a reținut că inculpații au susținut că toate înregistrările audio și video efectuate în cauză au fost realizate de către Serviciul Român de Informații și nu de către procuror sau de către lucrătorii de poliție, aspect care atrage nulitatea mijloacelor de probă astfel obținute. Rezultă așadar că inculpații au invocat doar formal Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României, despre care cunoșteau că nu are aplicabilitate directă în cauză, iar cererile acestora vizează în fapt constatarea nulității mijloacelor de probă menționate datorită nerespectării dispozițiilor art. 91² C. proc. pen. anterior. Instanța a mai constatat că cererea inculpaților de constatare a nulității se bazează în fapt pe dispozițiile Ordonanței nr. 236/P/2013 din data de 19 aprilie 2013 a Parchetului de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, (filele 149-151 vol. 1 d.u.p.), prin care s-a dispus punerea în executare a interceptărilor provizorii autorizate de procuror de către Serviciul Român de Informații, precum și pe dispozițiile Ordonanțelor cu nr. 129/P/2013 din datele de 14 mai 2013 și 24 mai 2013 ale Direcția Națională Anticorupție (filele 181-185, 207-211 vol. 2 d.u.p.) prin care s-a dispus punerea în executare a interceptărilor provizorii autorizate de procuror de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Tehnic și Serviciul Român de Informații.

În urma verificărilor efectuate de instanță, Parchetul de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a comunicat că autorizațiile de interceptare au fost puse în aplicare de Serviciul Român de Informații, care a oferit și tehnica necesară pentru realizarea înregistrărilor în mediul ambiental (fila 34 vol. 11 dos. inst.), iar Parchetul de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a comunicat că autorizațiile emise de către instanța de judecată, precum și autorizațiile provizorii emise de procuror au fost puse în executare de Serviciul tehnic al Direcția Națională Anticorupție (filele 37-38 vol. 11 dos. inst.). Modul de punere în executare al autorizațiilor de către Direcția Națională Anticorupție este confirmat și de ordonanțele de delegare din datele de 13 iunie 2013, 25 aprilie 2013, 9 mai 2013, 14 mai 2013, 17 mai 2013 ale procurorului (filele 248, 250, 253-255 vol. 2 d.u.p.) prin care ofițeri de poliție judiciară au fost desemnați cu punerea în executare a autorizațiilor de interceptare emise în cauză.

Drept urmare, s-a apreciat că cererea inculpaților nu ar putea duce, dacă ar fi admisă, decât la anularea a două interceptări efectuate în mediul ambiental, la 19 aprilie 2013 și 22 aprilie 2013, în perioada în care cauza a fost instrumentată de Parchetul de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Prima instanță a reținut că inculpații au invocat o nulitate relativă, care, potrivit art. 282 alin. (1) C. proc. pen. reprezintă încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281, atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

În același timp, dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. prevăd că încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură.

Drept urmare, Curtea a constatat că nulitatea relativă a înregistrărilor audio și video nu putea fi invocată de inculpați decât în cadrul procedurii de cameră preliminară, care în cauza de față a început prin încheierea din data de 11 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și s-a finalizat prin încheierea din data de 23 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală prin care s-au respins ca nefondate toate cererile de excludere a probelor, precum și excepțiile vizând regularitatea actului de sesizare a instanței invocate de inculpați, constatându-se legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, respectiv prin încheierea din data de 11 septembrie 2014 a Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-au respins ca nefondate contestațiile declarate de inculpați împotriva încheierii din data de 23 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Drept urmare, reținând că nulitatea celor două înregistrări audio-video menționate a fost invocată după finalizarea fazei procesuale în care se putea face aceasta, Curtea a constatat că legalitatea acestor mijloace de probă a fost deja analizată și constatată în cursul procedurii de cameră preliminară, astfel că acestea vor fi avute în vedere la soluționarea pe fond a prezentei cauze.

Situația de fapt.

Perioada 16 aprilie 2013-19 aprilie 2013;

Curtea a reținut că prima întâlnire dintre inculpatul F. și persoana vătămată J. a avut loc la data de 16 aprilie 2013, în București, la Hotelul x, la inițiativa inculpatului, care obținuse numărul de telefon al persoanei vătămate de la numitul I.I.

În data de 19 aprilie 2016, persoana vătămată s-a adresat organelor de urmărire penală, arătând că la întâlnirea respectivă, inculpatul, pe care nu îl mai întâlnise niciodată anterior, i-a spus că are cunoștință despre contractul de asociere în participațiune încheiat între SC K. SA și SC M. SRL, descriindu-i în detaliu prevederile acestui contract și ale actelor adiționale și, totodată, i-a comunicat că acel contract este o „șpagă”. De asemenea, persoana vătămată a declarat că inculpatul i-a propus ca societatea pe care o reprezintă să încheie un contract de retransmisie prin satelit a posturilor SC I. SA la prețul lunar de 0,6 euro/abonat pe o perioadă de 5 ani și, de asemenea, să stingă toate litigiile existente între cele două societăți, în caz contrar urmând să declanșeze o campanie mediatică negativă împotriva SC K. SA, campanie având la bază contractul de asociere în participațiune dintre SC K. SA și SC M. SRL (filele 88-94 vol. 1 d.u.p.).

Persoana vătămată a mai precizat că suma de 0,6 euro/abonat mai fusese solicitată de reprezentanții SC B. SA în cadrul negocierilor oficiale purtate cu SC K. SA în anul 2012, însă societatea sa nu fusese de acord cu acest preț, iar datorită acestor neînțelegeri contractul de retransmisie nu putuse fi încheiat.

J. a mai învederat că inculpatul i-a solicitat un răspuns în 3 zile (adică în chiar ziua declarației, 19 aprilie 2016, fiind stabilită și o întâlnire în acest sens), precizând că, dacă nu se va da curs solicitărilor, va începe campania de presă menționată, campanie în urma căreia persoana vătămată „nu va mai putea sta la masă”, iar „partenerul contractual va face infarct”. De asemenea, inculpatul i-ar mai fi atras atenția că dacă nu se vor înțelege, este posibil ca persoana vătămată să aibă probleme și cu organele judiciare și i-ar fi dat de înțeles că ar putea fi chiar reținut pe baza documentelor în original deținute.

Totodată, persoana vătămată a arătat că și-a notat pe două bilețele datele privind contractul încheiat cu SC M. SRL și solicitările inculpatului, depunând aceste înscrisuri la dosarul cauzei (filele 95-96 vol. 1 d.u.p.).

Inculpatul a arătat că, după primirea „din surse anonime” a documentelor privind pe SC K. SA și pe SC M. SRL, a dorit să efectueze personal verificările privind realitatea acestora „pentru a elimina orice eventuale riscuri juridice” înainte de a declanșa o investigație jurnalistică pe acest subiect. De asemenea, acesta a precizat că discuțiile despre încheierea contractului de retransmisie au fost începute de persoana vătămată în cursul întâlnirilor avute cu aceasta la 19 și 22 aprilie 2016 și că J. a încercat constant să lege într-un mod artificial problema contractului încheiat cu SC M. SRL de problema contractului de retransmisie dintre SC I. SA și SC K. SA. Inculpatul a declarat că a continuat să se întâlnească cu persoana vătămată, la solicitările acesteia, doar în vederea eventualei încheieri a contractului de retransmisie, deoarece J. afirma că este un „purtător de cuvânt” al colegilor săi din cadrul SC K. SA. F. a subliniat faptul că întâlnirile din luna mai 2013 nu au avut nicio legătură cu investigația jurnalistică privind contractul de asociere în participațiune, ci au vizat doar contractul de retransmisie pe care persoana vătămată dorea să îl încheie (filele 103-107 vol. 3 dos. inst.).

Curtea a reținut că în data de 19 aprilie 2013, înainte de întâlnirea dintre inculpat și persoana vătămată, procurorul a dispus prin ordonanță autorizarea provizorie a înregistrării audio-video în mediul ambiental a discuțiilor dintre aceștia și interceptarea convorbirilor telefonice ale acestora.

În aceeași zi, inculpatul și persoana vătămată s-au întâlnit tot la Hotelul x, în jurul orei 17.00, discuțiile dintre aceștia fiind înregistrate. Instanța constată că înregistrarea ambientală efectuată este însă de o calitate tehnică extrem de slabă, în cuprinsul acesteia existând numeroase pasaje neinteligibile, unele de lungă durată (1 minut și 10 secunde, fila 245 vol. 1 d.u.p., 24 de secunde, fila 246 vol. 1 d.u.p., 2 minute 1 secundă, fila 250 vol. 1 d.u.p., 1 minut 56 de secunde, fila 251 vol. 1 d.u.p. etc.). Din cuprinsul înregistrării, astfel cum a fost redată aceasta în procesul-verbal de la filele 241-254 vol. 1 d.u.p., reiese doar că părțile au discutat despre contractul de asociere încheiat între SC K. SA și SC M. SRL (inculpatul afirmând că nu îl are asupra sa), despre transmisiunea unor posturi TV în sistem DTH și de costurile aferente acestei operațiuni. Nu se poate stabili din cuprinsul înregistrării care dintre interlocutori a avut inițiativa aducerii în discuție a acestui ultim subiect și în ce context. De altfel, în fața instanței, inculpatul a confirmat existența unor discuții privind aceste subiecte.

La fel, din conținutul înregistrării nu se poate stabili în ce condiții au stabilit cele două părți să se întâlnească din nou, inculpatul arătând că J. i-a spus că îl va contacta el (declarație inculpat, fila 104 verso vol. 3 dos. inst.), iar persoana vătămată că inculpatul a fixat următoarea întâlnire pentru data de 22 aprilie 2013, ora 16.00, tot la Hotelul x (fila 98 vol.1 d.u.p., declarație din data de 19 aprilie 2016).

Perioada 22 aprilie 2013-26 aprilie 2013;

Curtea a reținut însă că la data de 22 aprilie 2016, în jurul orei 15.45, persoana vătămată l-a contactat telefonic pe inculpat, întrebându-l dacă „a rămas pentru șaișpe” (fila 1 vol. 8 d.u.p.), ceea ce denotă faptul că cei doi stabiliseră anterior o întâlnire conform celor declarate de persoana vătămată în data de 19 aprilie 2016, după discuția cu inculpatul. De altfel, și împrejurarea că în cuprinsul convorbirii telefonice menționate cei doi nu stabilesc nimic cu privire la locul unde urmau să se întâlnească este un aspect care duce la concluzia că detaliile noii întâlniri dintre aceștia fuseseră stabilite anterior.

Și întâlnirea din data de 22 aprilie 2013 dintre inculpat și persoana vătămată a avut loc la Hotelul x, fiind de asemenea înregistrată audio-video. De această dată calitatea tehnică a înregistrării este acceptabilă, nemaiexistând nicio perioadă lungă de timp în care conținutul convorbirilor dintre părți să fie neinteligibil.

Inculpatul a adus cu el, în copie, contractul și actele adiționale încheiate între SC K. SA și SC M. SRL, prezentându-i-le persoanei vătămate. În continuare, discuțiile dintre aceștia au vizat următoarele subiecte:

- contractul dintre SC K. SA și SC M. SRL și semnificația acestuia;

- contractul de distribuție prin satelit a posturilor aparținând SC I. SA;

- reproșuri din partea lui J. în sensul că, după ultima întâlnire cu inculpatul, în mass-media au apărut știri negative la adresa SC K. SA, iar în spatele acestora s-ar afla F., aspect negat vehement de acesta din urmă;

- solicitări ale persoanei vătămate de obținere a unor garanții în sensul că nu va fi denigrată.

Referitor la contractul dintre SC K. SA și SC M. SRL, Curtea a observat că inculpatul nu a cerut persoanei vătămate nicio informație privind caracterul real sau nereal al documentelor prezentate ci, dimpotrivă, s-a comportat ca o persoană care nu are niciun dubiu privind veridicitatea acestora și caracterul ilicit al operațiunii comerciale dintre SC K. SA și SC M. SRL. De asemenea, rezultă că inculpatul privea întâlnirea cu J. ca un demers „neoficial”, premergător celor „oficiale”, care urmau să fie efectuate prin intermediul unor adrese trimise SC K. SA, Ligii Profesioniste de Fotbal, lui I.I., precum și parchetului.

Astfel, la momentul când persoana vătămată îi reproșează faptul că nu a adus originalul documentelor, F. îi răspunde „Păi, n-am cum să vin eu cu originalul la d-voastră. Originalul îl aveți d-voastră. (…) Acolo nu scrie „F.” Nu F. i-a dat șpagă lui I.I. trei milioane jumătate.” (filele 273-274 vol. 1 d.u.p.).

De asemenea, la protestele persoanei vătămate în sensul că exemplarul său din contract ar fi diferit de cel prezentat de inculpat (literele ar fi mai mici), acesta din urmă îi spune „Auziți, n-are rost să mai discutăm atunci.” (fila 275 vol. 1 d.u.p.) și că „O să facem o solicitare la d-voastră, facem o solicitare la parchet.”, „și vedem dacă-i bine.” (fila 276 vol. 1 d.u.p.). Inculpatul îi mai precizează persoanei vătămate că „O să vă facem mâine dimineață o adresă (…). În mod oficial, d-voastră, la Ligă, d-lui I.I. (…) Vizavi de situația asta, în care o să vă solicităm lămuriri cu privire la treaba asta. Totodată noi o să (…) probabil că asta o să facem cu siguranță (…) mâine sau poimâine, o să facem o sesizare la parchet.” (fila 278 vol. 1 d.u.p.). De asemenea, inculpatul îi explică lui J. că există o legătură între crearea postului x de către SC K. SA și contractul cu SC M. SRL și că, potrivit contractului, s-au investit 3,5 milioane euro într-o companie care n-a produs nimic (fila 278 vol. 1 d.u.p.).

Persoanei vătămate i s-a atras și atenția că „(…) d-voastră sunteți un reprezentant al companiei. Pe urmă reprezintă răspunderea d-voastră ca persoană fizică. Asta este prima parte.(…) Asta este mită, oficial dată.” (fila 282 vol. 1 d.u.p.).

În ce privește subiectul contractului de retransmisie dintre SC K. SA și SC I. SA, acesta a fost legat aproape în permanență de cel al contractului dintre SC K. SA și SC M. SRL și de garanțiile cerute de J. în sensul că nu va fi denigrat de instituțiile mass-media controlate de inculpat.

Astfel, la momentul când persoana vătămate vorbește despre „contractul ăla pe care trebuie să-l facem între noi și d-voastră (…) ăsta cu difuzarea (…)”, inculpatul neagă inițial legătura dintre acest contract și problema contractului dintre SC K. SA și SC M. SRL („Nu, nu! Astea-s două probele fundamental diferite.”, fila 287 vol. 1 d.u.p.), pentru ca apoi să îi spună persoanei vătămate „Asta-i una, noi mai avem în discuție contractul de distribuție.” (fila 287 vol. 1 d.u.p.).

La acest moment, J. a afirmat că a vorbit cu colegii săi, le-a spus că s-a întâlnit „cu dl. Sorin” și că le-a spus de „zero șase”, iar aceștia „au râs” (fila 287 vol. 1 d.u.p.).

Auzind aceasta, inculpatul nu a părut surprins de subiectul abordat de persoana vătămată și a început să îi prezinte acesteia un istoric al negocierilor cu SC K. SA privind încheierea contractului de distribuție prin satelit (filele 287-290 vol. 1 d.u.p.).

Deoarece la un moment dat discuția divagase oarecum, iar J. a afirmat că „iar ne ducem la alt subiect. Nu-i subiectul nostru.” (fila 292 vol. 1 d.u.p.), inculpatul a decis să revină la subiectul principal afirmând „Păi atunci hai să discutăm despre contractul nostru de distribuție.” (fila 292), iar în continuare discuțiile dintre părți s-au referit pe larg la condițiile acestuia. Astfel, inculpatul a precizat în repetate rânduri că prețul trebuie să fie de „zero șase” (filele 292, 293), și-a arătat disponibilitatea de a încheia contractul chiar și la „zero patru”, acesta fiind „ultimul preț” (filele 294, 308, 311 vol. 1 d.u.p.) și a exclus orice înțelegere la prețul de „zero doi” (filele 294, 311, 316-319, 324 vol. 1 d.u.p.). De asemenea, inculpatul și-a exprimat dorința de a rezolva toate litigiile și conflictele dintre SC K. SA și SC I. SA (filele 299, 306, 314 vol. 1 d.u.p.).

Deoarece persoana vătămată își arăta neîncrederea în afirmațiile inculpatului, evocând atacuri recente apărute în mass-media și dorea acordarea unor garanții privind propria persoană, inculpatul i-a arătat în repetate rânduri că avocații părților se vor întâlni și vor încheia o convenție care va oferi protecție atât entităților pe care le reprezintă, cât și persoanelor fizice aflate la conducerea acestora (filele 300-301, 303-307, 309-310, 316-319, 324-325 vol. 1 d.u.p.).

De asemenea, la momentul când persoana vătămată întreabă ce se va încheia mai întâi, contractul de difuzare prin satelit sau convenția care va stinge toate litigiile dintre cele două societăți, inculpatul afirmă că nu există nicio legătură între aceste aspecte, iar la reacția lui J. „Ba au! Cum nu au? (…) păi, vedeți, aici e garanția mea.”, F. precizează că „dacă hotărâm să ne împăcăm (…), noi punem totul, toate problemele pe care le avem noi. (…) Le punem pe toate și după aia punem avocații să pună clauzele de protecție în ele” (fila 306 vol. 1 d.u.p.).

De altfel, tot în contextul discuției privind convenția de stingere a litigiilor și garanțiile date persoanei vătămate inculpatul a subliniat din nou că prin convenția respectivă se va stinge „tot, tot, tot” (fila 319 vol. 1 d.u.p.).

Totodată, inculpatul i-a precizat persoanei vătămate că ajungerea la o înțelegere privind toate litigiile existente între cele două companii ar fi extrem de benefică, deoarece nu este bine să existe „o stare conflictuală” „în momentul când vreți să vă refinanțați compania” (…) „că aveți și d-voastră povești cu băncile și cu refinanțările (…)” (fila 315 vol. 1 d.u.p.).

Către finalul discuției, inculpatul a subliniat din nou aspectele din contractul între SC K. SA și SC M. SRL pe care le consideră suspecte (filele 332-337 vol. 1 d.u.p.), arătând că nu poate să ignore un asemenea document și că „nu el a făcut contractul” respectiv (f.337 vol. 1 d.u.p.), pentru ca apoi discuțiile să se reîntoarcă la prețul contractului de retransmisie și la garanțiile solicitate de J. (filele 338-344 vol. 1 d.u.p.). Din nou inculpatul a dat asigurări persoanei vătămate în sensul că avocații pot redacta un act care să ofere suficiente garanții tuturor persoanelor fizice care compun conducerea SC K. SA iar, la întrebarea persoanei vătămate, a subliniat că prețul de „zero doi” e prea mic pentru încheierea contractului de retransmisie (fila 343).

De asemenea, în contextul în care cei doi au discutat despre suma pe care o va achita SC K. SA anual la un preț de „zero patru” per abonat, ajungând la concluzia că ar fi vorba de 4.320.000 euro pe an, timp de 5 ani (filele 345-346), inculpatul a refuzat din nou oferta persoanei vătămate „de a stinge litigiile” cu suma de „zero doi”, adică 2.500.000 euro/an (fila 348 vol. 1 d.u.p.).

În final, inculpatul și persoana vătămată au stabilit ca aceasta din urmă să discute cu colegii săi despre ultima ofertă făcută de inculpat (4.000.000 euro/an, fila 349 vol. 1 d.u.p.) și să îl contacteze pe numitul F. a doua zi la ora 12.00 (filele 350-351 vol. 1 d.u.p.).

Raportat la conținutul discuțiilor din data de 22 aprilie 2013, Curtea a apreciat că acestea sprijină acuzațiile aduse de persoana vătămată inculpatului încă din data de 19 aprilie 2013. Astfel, chiar dacă, în cursul discuției, inculpatul a negat că problema contractului dintre SC K. SA și SC M. SRL ar fi legată de problema contractului de retransmisie și că încheierea acestui ultim contract în condițiile dorite de el ar duce la „stingerea tuturor litigiilor”, era evident că problemele menționate se află într-o conexiune strânsă.

Instanța a observat și că inculpatul nu a urmărit în niciun caz realizarea procedurilor premergătoare unei investigații jurnalistice, adică verificarea realității contractului dintre SC K. SA și SC M. SRL, deoarece în acest caz discuția cu J. ar fi trebuit să se încheie după primele 15 minute, când persoana vătămată confirmase că respectivul contract există, doar că ar avea caractere diferite față de exemplarul prezentat de inculpat.

De asemenea, dacă susținerile inculpatului cu privire la scopul întâlnirii ar fi reale, era lipsit de sens ca acesta să îi solicite lui J. să îl contacteze a doua zi, pentru a-i comunica poziția sa cu privire la oferta referitoare la încheierea unui contract de retransmisie.

Curtea a constatat că în ziua următoare (23 aprilie 2013), conform solicitării inculpatului, persoana vătămată l-a contactat telefonic în jurul orei 12.00, dându-i însă un alt răspuns decât cel dorit: „Am tot stat și m-am gândit astă-noapte, na, n-are nici un rost să intru eu în asta, că nu e ceva pentru mine, să zic așa. M-ar afecta și m-ar distruge.” (fila 2 verso, vol. 8 d.u.p.). Practic, J. și-a anunțat refuzul de a efectua demersuri pe lângă colegii săi pentru ca aceștia să accepte oferta inculpatului. Această poziție a persoanei vătămate l-a determinat însă pe inculpat să își intensifice presiunile asupra acestuia.

Astfel, în aceeași zi, inculpatul i-a dat martorei N., directorul Departamentului Juridic al SC I. SA, contractul dintre SC K. SA și SC M. SRL și actele adiționale, solicitându-i un punct de vedere cu privire la aceste documente. În seara aceleiași zile, martora a fost chemată în biroul G. la o întâlnire la care au participat inculpatul F., inculpata G. și numitul P., PR manager al SC B. SA.

Martora le-a expus celorlalți participanți punctul său de vedere privitor la contracte (că acestea erau foarte avantajoase pentru SC M. SRL și dezavantajoase SC K. SA), acesta fiind împărtășit și de inculpați. La aceeași întâlnire, inculpații au decis să fie transmise scrisori către G.G., J., H.H. (persoanele cu funcții de conducere în cadrul SC K. SA), I.I. și administratorul SC M. SRL prin care să se solicite puncte de vedere privind contractul menționat. De asemenea, s-a stabilit ca aceste scrisori să fie trimise din partea publicației „Jurnalul Național”.

După stabilirea formei finale a scrisorii și verificarea acesteia de către F., la data de 24 aprilie 2013, aceasta a fost transmisă de martora N. inculpatului A. în vederea semnării. După ce acest inculpat a modificat doar termenul până la care destinatarilor li se cerea un răspuns (acesta era inițial de o zi, iar inculpatul l-a modificat la 5 zile), a semnat scrisorile, care au fost expediate de martoră destinatarilor deja menționați.

În cuprinsul scrisorii, care poartă antetul publicației „Jurnalul Național” (filele 367-368 vol. 10 d.u.p.) este prezentat doar contractul încheiat între SC K. SA și SC M. SRL, menționându-se condițiile dezavantajoase ale acestuia pentru SC K. SA și se solicită un punct de vedere destinatarilor.

Deși inculpatul F. a negat faptul că el a solicitat prin intermediul martorei N. ca inculpatul A. să semneze scrisorile menționate și că, probabil, acesta din urmă declanșase propria investigație jurnalistică (fila 105 vol. 3 dos. inst.), Curtea nu a primit această susținere a inculpatului, care este contrazisă de celelalte probe administrate în cauză. Astfel, inculpatul A. a arătat că nu declanșase nicio investigație jurnalistică privind contractul dintre SC K. SA și SC M. SRL și că a semnat scrisorile la cererea lui N. fără ca măcar să vadă copia contractului de asociere în participațiune (fila 43 vol. 3 dos. inst.). De asemenea, inculpatul A. a precizat că nu a repartizat subiectul unui jurnalist nici după expirarea termenului de răspuns fixat în cuprinsul scrisorilor.

Instanța a constatat și că inculpata G. a negat faptul că ar fi participat la întâlnirea din data de 24 aprilie 2013 și la procesul decizional în urma căruia s-a hotărât ca inculpatul A. să semneze scrisorile menționate, declarația acesteia fiind susținută implicit și de cele arătate de inculpatul F.

Curtea nu a primit nici apărările inculpatei G., în raport de susținerile constante ale martorei N., care a descris pe larg modalitatea în care au fost concepute și expediate scrisorile menționate, din declarația acesteia rezultând cu claritate că inculpații G. și F. au fost persoanele care au decis ca scrisorile să fie trimise, iar inculpatul A. a executat pur și simplu dispozițiile transmise prin intermediul martorei.

Curtea a apreciat că nu sunt motive de îndoială cu privire la credibilitatea martorei N., care a ocupat până la data de 18 iunie 2013, când a reziliat contractul de asistență juridică, funcția de director al Departamentului Juridic al SC I. SA. Potrivit declarației martorei, această reziliere s-a produs din cauza presiunilor la care a fost supusă în legătură cu declarația pe care urma să o dea în calitate de martor în cauza de față. Nu s-a demonstrat în niciun fel că martora ar fi avut vreun interes să nu spună adevărul în fața organelor judiciare.

De altfel, faptul că inculpații G. și F. aveau cunoștință despre expedierea corespondenței menționate rezultă și din convorbiri telefonice purtate de aceștia.

După primirea scrisorii menționate, la data de 26 aprilie 2013, în jurul orei 9.30, J. l-a contactat pe inculpatul F., spunându-i că „a primit un plic” și solicitându-i o întâlnire. Inculpatul a fost de acord cu întâlnirea, chemând-o pe persoana vătămată la biroul său la ora 11.30 (fila 3 vol. 8 d.u.p.).

Imediat după încheierea convorbirii cu persoana vătămată, F. a contactat-o pe inculpata G. spunându-i că „omul care primit primu’ plicu’ (…) e într-o oră aicea”. Inculpata întreabă „Care dintre ei?” (cu referire la faptul că se trimiseseră mai multe scrisori), inculpatul precizează că e vorba de „Ăla cu care m-am văzut eu”, iar G. îi recomandă să aibă „la fel de mare grijă” (fila 4 vol. 8 d.u.p.).

La data de 26 aprilie 2013, în jurul orei 11.00, a avut loc întâlnirea dintre inculpatul F. și persoana vătămată, la biroul inculpatului, și această întâlnire fiind înregistrată audio-video (proces-verbal redare filele 358-370 vol. 1 d.u.p.).

Curtea a constatat că pe parcursul discuției persoana vătămată îi adresează rugăminți repetate inculpatului de a nu-l defăima, subliniind faptul „munca sa de 20 de ani” este în joc și arătând că, după ce va reveni din concediul de Paști, în data de 8 mai 2013, îl va contacta din nou pe inculpat pentru a discuta.

Pe parcursul discuției inculpatul a pretins că nu știe nimic despre scrisoarea primită de persoana vătămată, cerând chiar să o citească și i-a precizat lui J. că este vorba despre o altă investigație demarată de altă instituție de presă, „Jurnalul Național” cu care el nu are legătură. De asemenea, inculpatul, făcând abstracție de discuțiile anterioare cu persoana vătămată, s-a prefăcut că nu ar cunoaște nimic despre situația de fapt expusă în scrisoare, și a constatat, îngrijorat, după lecturarea acesteia că „ce scriu oamenii ăștia aicea cred că sunt niște fapte foarte grave! Sunt foarte, foarte grave treaba asta!” (fila 361 vol. 1 d.u.p.).

De asemenea, inculpatul i-a spus persoanei vătămate că era normal ca scrisoarea să îi fie adresată lui, deoarece este administrator al SC K. SA („că nu sunteți un simplu slujbaș acolo”, fila 368 vol. 1 d.u.p.) și a semnat contractul cu SC M. SRL („din câte văd ce scriu oamenii ăștia aicea, d-voastră ați semnat contractul, nu?”, fila 362 vol. 1 d.u.p.) și, totodată, că „din experiența a ceea ce am văzut până în momentul de față, eu nu cred că dacă contractul ăsta nu e în regulă se va disocia de d-voastră, pentru că d-voastră sunteți semnatarul! Compania asta, nu s-a dus compania să semneze (…). Adică, hm, d-voastră sunteți ăla care a semnat!” (fila 363 vol. 1 d.u.p.).

Inculpatul a mai adăugat și că ar fi indicat ca persoana vătămată să dea un răspuns „Jurnalului Național”, deoarece întreaga situație este „o mega porcărie” și că „Eu nu știu ce vor face oamenii ăștia! Oamenii ăștia pot să o ducă, din câte înțeleg eu aicea, vor să o ducă la Consiliul Concurenței, la L., la Gardă, la Direcția Națională Anticorupție (…)” (fila 365 vol. 1 d.u.p.).

În final, la solicitările persoanei vătămate, inculpatul i-a răspuns„Domnul J., ne mai auzim!”, persoana vătămată i-a sugerat ca dată a unei noi discuții zilele de 7-8 mai, iar inculpatul a arătat că în data de 8 este la birou (fila 370 vol. 1 d.u.p.).

După terminarea discuției cu J., inculpatul F. a contactat-o din nou pe inculpata G., spunându-i că a avut o întâlnire cu „cineva” care „era foarte, foarte speriat că primise o adresă”. De asemenea, persoana respectivă l-a întrebat dacă are ceva cu el personal, iar inculpatul i-a răspuns că nu și că adresa viza compania și nu pe persoana respectivă. În final, inculpatul a subliniat din nou că persoana respectivă era foarte speriată, iar la întrebarea inculpatei dacă întâlnirea a fost „bună”, răspunsul său a fost „în principiu, da” (fila 5 vol. 8 d.u.p.).

Perioada 27 aprilie 2013-30 mai 2013;

Instanța a reținut că după întâlnirea cu J. din data de 26 aprilie 2013 și până la 8 mai 2013 (data la care persoana vătămată ar fi trebuit să îl contacteze pe inculpatul F.), inculpații nu au mai întreprins nicio acțiune care ar putea fi interpretată ca o presiune la adresa victimei șantajului.

Discuția telefonică din data de 4 mai 2013 între inculpații H. și F. în care se face o referire cu privire la SC K. SA, menționată și în rechizitoriu (fila 80 rechizitoriu, filele 5-6 vol. 8 d.u.p.) nu pare să aibă nicio legătură cu faptele care fac obiectul cauzei. De asemenea, nici cele trei discuții purtate de inculpații G. și F. la 8-9 mai 2013 (filele 6-8 vol. 8 d.u.p.) nu par să aibă o conexiune cu cauza de față.

Curtea a apreciat și că știrile negative publicate în această perioadă de unele dintre entitățile mass-media din cadrul SC B. SA nu au vreo legătură cu infracțiunea de șantaj din prezenta cauză.

Instanța a reținut însă că la data de 8 mai 2013, persoana vătămată nu și-a respectat promisiunea făcută la întâlnirea din data de 26 aprilie 2013, de a lua legătura cu inculpatul F., astfel că acesta din urmă și-a reluat presiunile asupra acesteia.

Astfel, la data de 8 mai 2013, inculpatul a solicitat martorei R., director de marketing în cadrul SC I. SA să realizeze un teaser/promo cu titlul „Mită în fotbal! 3.500.000 euro de la Oradea via București! În curând anchetă jurnalistică.”, care să fie difuzat pe posturile SC I. SA precum și la SC D. SA cu o frecvență de 5 ori pe zi. Martora a desemnat o echipă care să se ocupe de realizarea spotului, hotărând și să adauge cuvântul „Exploziv!” la începutul textului primit de la inculpat (declarații R., filele 21-24 vol. 4 d.u.p., filele 246-247 vol. 4 dos. inst.).

După realizarea spotului, al cărui conținut este reprodus în imaginile de la filele 101-103 vol. 6 d.u.p., acesta a fost difuzat de posturile TV aparținând SC I. SA (B.B., D.D., C.C., E.E.) și de SC D. SA de 401 ori în perioada 9 mai 2013-30 mai 2013 (relații Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor, filele 105-121 vol. 6 d.u.p.).

Dacă difuzarea acestui material s-a efectuat pe posturile TV aparținând SC I. SA în baza dispoziției inculpatului F., în cazul SC D. SA, entitate separată de SC I. SA, difuzarea a avut loc în baza unui contract de promovare reciprocă încheiat la data de 30 decembrie 2011 între SC I. SA și SC D. SA, prelungit ulterior la data de 31 decembrie 2012 (filele 75-79 vol. 4 d.u.p.).

Nici difuzarea acestui spot nu a fost însoțită de desemnarea vreunui jurnalist care să realizeze emisiunea prefațată prin intermediul materialului realizat de martora R.

Curtea a constatat că spotul respectiv nu era de natură să ridice suspiciuni unei persoane neavizate, însă destinatarul real al acestuia nu era publicul larg, ci persoana vătămată J., care dispunea de suficiente elemente pentru a înțelege la ce se referă materialul respectiv și la modul în care acesta urma să fie tratat într-o eventuală emisiune difuzată de posturile SC I. SA subiectul contractului dintre SC K. SA și SC M. SRL. Totodată, difuzarea materialului trebuia să atragă atenția persoanei vătămate asupra faptului că nu-și respectase obligația asumată anterior de a lua legătura cu inculpatul F..

De asemenea, difuzarea spotului de către toate posturile TV ale SC B. SA s-a făcut cel mai probabil pentru ca inculpații să fie siguri că acesta va ajunge la cunoștința persoanei vătămate.

Se reține că aceste aspecte par a fi confirmate și de discuția telefonică purtată la data de 13 mai 2013 de inculpații H. și F., în cuprinsul căreia, după ce tratează mai multe chestiuni de ordin comercial, inculpatul H. întreabă „Cum merge treaba cu SC K SA?”, iar F. răspunde „Lucrăm, deja avem pe post ceva. (…) Deci lucrăm la ea.”. Auzind aceasta, H. își exprimă aprobarea („Bine.”) și sugerează că totuși „ar trebui în afară de pe post”, moment la care F. răspunde „Da, da, da, da. Păi, noi am făcut aia cu un scop, da’ vă spun eu când ne vedem față în față.” (filele 8-9 vol. 8 d.u.p.).

În aceeași zi, după discuția cu H., inculpatul F. a fost contactat și de persoana vătămată J. (este evident că aceștia nu mai discutaseră în intervalul 27 aprilie 2013-13 mai 2013 din formulele de salut - „Hristos a înviat!”, în condițiile în care Paștele fusese la data de 5 mai 2013), care a solicitat o nouă întâlnire, stabilită în cele din urmă după încă o discuție purtată în ziua următoare, pentru data de 14 mai 2013, ora 13.30, la Hotelul x (filele 9-11 vol. 8 d.u.p.).

Împrejurarea că persoana vătămată a solicitat această întâlnire ca urmare a spotului difuzat de posturile TV aparținând SC I. SA rezultă chiar dintr-una din primele sale replici din cadrul conversației cu F. („Știți durerea mea care este, că văd că tot mai apare câte o (…) câte un bum”), în care se face o referire evidentă la materialul intitulat „Exploziv! Mită în fotbal (…)”.

În cadrul acestei întâlniri, înregistrată de asemenea audio-video (filele 383-401 vol. 1 d.u.p.), inculpatul F. a adoptat o atitudine tranșantă, solicitându-i persoanei vătămate să îi comunice un răspuns concret. La solicitarea persoanei vătămate de a obține garanții „că nu se mai întâmplă nimic”, inculpatul i-a precizat că aceste garanții vor fi „sută la sută”, materializate atât în scris, cât și prin însuși faptul că cele două societăți comerciale vor fi partenere (fila 386 vol. 1 d.u.p.). La momentul când persoana vătămată i-a reproșat inculpatului că, deși au discuții, „nici nu se oprește treaba”, acesta i-a răspuns că „Noi nu am discutat nimic concret. Eu v-am spus niște lucruri, am așteptat de la d-voastră ceva concret.”, „Noi n-avem nimic concret până în momentul acesta, avem decât vorbe.” (fila 388 vol. 1 d.u.p.).

De asemenea, inculpatul l-a întrebat pe J. cu cine dintre colegii săi a vorbit despre propunerea făcută anterior (fila 389 vol. 1 d.u.p.), iar atunci când persoana vătămată s-a plâns că „e sumă mare, domnul F.” (referindu-se la suma solicitată de inculpat ca preț al contractului de retransmisie), i-a efectuat un calcul comparativ al sumelor achitate de SC K. SA către SC M.M. SA cu același titlu pentru a-i demonstra că suma solicitată nu este de fapt mare (filele 391-392 vol. 1 d.u.p.).

Totodată, când persoana vătămată a reluat reproșurile privind presiunile exterioare îndreptate împotriva sa („Ați mai apărut ceva (…). A mai apărut!”, fila 393 vol. 1 d.u.p.), referindu-se tot la spotul difuzat de posturile TV controlate de inculpat, acesta din urmă i-a răspuns că „N-a apărut. Încă n-a apărut nimic. (…) Nu sunt nume, nu sunt persoane, nu-i nimic încă. (…) E adevărat că e… investigația e terminată toată, cap-coadă.” (fila 393 vol. 1 d.u.p.).

Drept urmare, J. a tras concluzia logică „Deci toporu’-i deasupra capului meu.”, iar inculpatul i-a răspuns că „Nu, eu am spus că investigația noastră e terminată cap-coadă. E făcută toată în cap, în coadă. E făcută cu toate etapele, cu tot, cu tot, tot, tot. E terminată. (…) Pe d-voastră v-aștept.”

Inculpatul i-a comunicat persoanei vătămate și ultima ofertă („Eu v-am zis patru”, f.393 vol.1 d.u.p., n.n. milioane euro, referire la discuția din 22 aprilie 2013, când aceasta a fost suma solicitată de inculpat ca preț al contractului de retransmisie), asigurându-l că aceasta „comercial stă sută la sută în picioare” (fila 394 vol. 1 d.u.p.), astfel că va putea să își convingă colegii din conducerea SC K. SA să o accepte. Totodată, în scopul de a mări presiunile asupra persoanei vătămate și a combate afirmațiile acesteia că „cifra patru e cerută mult!” (fila 396 vol. 1 d.u.p.), inculpatul a mai precizat acesteia că „Mă, tu te gândești că dacă, cumva, iese dracu’ ceva cu asta (…). Adică, dacă se duc în morții mă-sii o sută de milioane, câți bani ați dat voi la Ligă, tu la asta te gândești? Tu știi cum e I.I.? Ăla fierbe! Ăla îi vine să sară de pe clădire!”, adăugând și că „L-am sunat! Ăla e înnebunit! E terminat ăla! Tu nu te gândești la asta? (…) ți-o spun, moare! (…) Îmi spui mie că e mult? Ce dracu’!” (fila 396 vol. 1 d.u.p.).

În fine, inculpatul s-a plâns de ineficiența discuțiilor anterioare cu persoana vătămată - „O discutăm, e a cincea oară! Pe bune!”, „ne vedem de cinci ori ca să ce?” (filele 397-398 vol. 1 d.u.p.) - și a cerut acesteia în mod imperativ să discute cu colegii săi și „până joi” (16 mai 2013) la ora 10.00, în cadrul unei noi întâlniri care să aibă loc tot la Hotelul Sofitel, să îi dea „un răspuns clar”, „albă sau neagră” (filele 399-400 vol. 1 d.u.p.).

Curtea a apreciat că această întâlnire dintre inculpat și persoana vătămată nu mai lasă loc niciunei îndoieli cu privire la scopurile urmărite de F. Rezultă practic cu evidență din cuprinsul întregii discuții că inculpatul nu este interesat decât de încheierea contractului de retransmisie la prețul dorit de el (4 milioane de euro/an) și în acest scop exercită presiuni directe asupra persoanei vătămate, pretinzând în mod fals că investigația jurnalistică ar fi terminată și că numitul I.I., persoana căreia SC K. SA i-ar fi dat presupusa mită s-ar afla într-o stare de panică fiind gata „să sară de pe clădire”.

Din afirmațiile inculpatului referitoare la ineficiența întâlnirilor anterioare cu J. reiese și că toate aceste întâlniri au avut ca scop încheierea contractului menționat în condițiile dorite de inculpat și în niciun caz nu au reprezentat demersuri jurnalistice. De asemenea, referirile inculpatului la garanțiile oferite persoanei vătămate au vizat, în mod evident, contractul de asociere în participațiune folosit în vederea șantajului.

La următoarea întâlnire, din data de 16 mai 2013 (înregistrată de asemenea audio-video, proces-verbal de redare, filele 403-428 vol. 1 d.u.p.), persoana vătămată a încercat inițial să testeze determinarea inculpatului în a merge mai departe cu acțiunile îndreptate împotriva sa - „cale de întoarcere nu e! Hm, cu treaba?” - primind însă răspunsul ferm „Nu, nu, nu, nu este! E prea mare problema ca să fie cale de întoarcere!” și asigurări că ancheta este finalizată, iar I.I. este foarte speriat (filele 404-405 vol. 1 d.u.p.). După alte lamentări ale persoanei vătămate privind efectele negative pe care apariția în spațiul public a acuzației privind mita dată lui I.I. le-ar avea asupra sa, reprimate rapid de inculpat („păi d-voastră ați semnat-o, asta e, ce să facem!”, fila 407 vol. 1 d.u.p.), acesta din urmă a decis să treacă la subiectul principal - „cred că noi ne-am hotărât să ne vedem astăzi să discutăm altceva!”.

Fiind evident că inculpatul se referea la oferta făcută anterior cu privire la încheierea contractului de retransmisie, persoana vătămată a înfățișat un raport al activităților desfășurate în acest sens - discuții cu H.H. (alt administrator al SC K. SA), care ar fi fost de acord cu încheierea contractului solicitat de inculpat și cu G.G. (acționarul principal al SC K. SA), cu care urma să aibă o discuție pe larg „luni” (20 mai 2013). De asemenea, persoana vătămată i-a solicitat inculpatului sfaturi privind modul în care să discute cu numitul G.G. pentru a obține acordul acestuia privind încheierea contractului de retransmisie.

Inculpatul s-a conformat acestei cereri și i-a oferit persoanei vătămate îndrumări destul de clare: „Păi spune-i-o pe bune! Măi, omul lui Dumnezeu, asta dacă iese, crede-mă ce-ți spun, în primul rând că vă (cuvânt obscen) listarea (…). Vă (cuvânt obscen) listarea asta, ce vreți voi să faceți cu fondurile, ți-o spun clar! V-o (cuvânt obscen) total, deci pe asta v-o (cuvânt obscen).total!”. De asemenea, inculpatul a subliniat și alte efecte negative pe care apariția în spațiul public a acuzațiilor privind fapte de corupție le-ar avea atât asupra SC K. SA, cât și asupra persoanei vătămate: „riscul e pe Ligă și pe licitație, aia e clar!”, „pe I.I. va ieși foarte nasol și o dată cu asta o să vă tragă și pe voi! E imposibil să nu vă tragă!”, „Tu nu ai cum să nu fii tras pentru că tu ai semnat documentul ăla!” și că, pentru a-l convinge pe G.G. să fie de acord cu contractul propus, persoana vătămată va trebui doar să îi atragă atenția asupra tuturor acestor riscuri (filele 411-413, 416 vol. 1 d.u.p.).

Inculpatul a mai stabilit și să aibă o nouă întâlnire cu J. „marți” (23 aprilie 2013), după ce acesta din urmă va discuta cu acționarul principal al SC K. SA, subliniind din nou prejudiciile pe care le poate cauza companiei (filele 413, 416 vol. 1 d.u.p., „Eu ți-o spun, îți dau sfatul meu ca om, rezolv-o, pentru că ce poate să iasă din ea (…). E bombă, crede-mă!”) și fiabilitatea soluției „comerciale” propuse. De asemenea inculpatul a dat asigurări persoanei vătămate că totul se va rezolva prin semnarea contractului propus și că, după încheierea acestuia, îi va da și documentele pe care le deține (filele 419-420, 424 vol. 1 d.u.p.).

În final, inculpatul a reiterat faptul că vrea un răspuns până „marți” și că, pentru el „deadline-ul” (termenul limită) este „săptămâna viitoare”, subliniind încă o dată efectele apariției în spațiul public a investigației („O să creeze un deranj mare de tot! Un scandal de genul acesta nu-și permite nimeni!”, fila 426 vol. 1 d.u.p.), suma mică pe care o solicită („patru milioane și cu aia nu e mare c…t!”, „Patru, aia e!”) și durata de 5 ani a contractului (fila 427 vol. 1 d.u.p.).

Raportat la conținutul discuției, Curtea a apreciat că săvârșirea faptei de șantaj este dovedită fără niciun dubiu. Întreaga conversație vizează doar încheierea contractului de retransmisie, consecințele negative ale publicării investigației pentru SC K. SA și J. și modalitatea în care acesta trebuia să încerce să obțină acordul acționarului principal privind încheierea contractului. Inculpatul a fost extrem de insistent și a folosit un ton ultimativ pe parcursul întregii întâlniri, iar referirile sale la „listare” vizează operațiunile derulate la acel moment de SC K. SA pe piața de capital în vederea lansării unei emisiuni de obligațiuni.

Tot la data de 16 mai 2013, între inculpații H. și G. s-a purtat o discuție telefonică (filele 15-16 vol. 8 d.u.p.), în cursul căreia H. a cerut fiicei sale să îi atragă atenția lui F. să fie extrem de atent și să aibă mare grijă atât la întâlnirile cu J. cât și „în general”. De asemenea, inculpatul H. o întreabă pe fiica sa și când va fi următoarea întâlnire dintre F. și persoana vătămată („când e, mâine, nu?”), iar aceasta îi răspunde, eronat că „Ăăă (…) nu. Parcă, parcă luni!”.

Și în acest caz inculpații evită să se refere direct la persoana vătămată și folosesc un limbaj aluziv („știi că a fost la o întâlnire F., la un hotel nu știu unde”).

Împrejurarea că inculpații au discutat despre întâlnirile dintre F. și J. este pusă în lumină și de alte convorbiri purtate de aceștia și de inculpatul F.

Astfel, la data de 20 mai 2013, inculpata G., a purtat următoarea discuție cu F. (fila 18 verso vol.8 d.u.p.):

G.: (…) Știi ce vreau să te rog! Să fii foarte atent dacă vorbești cu omu' ăla, care urma să vină să discute cu tine! F.: Care dintre ei?

G.: E, știi tu, ăla.

F.: Cu care m-am mai tot văzut?

G.: Da.

F.: Îhî.

G.: Da, te rog.! Deci nu, te rog, încearcă să fii maxim! Chiar așa ăă. Exagerat!

F.: Îhî! Ok!

G.: Da. da?

F.: Îhî. Ok! Nu uit.

G.: Îmi promiți, da?

F.: Am înțeles mesaju', da!

G.: Bine.

F.: Ok! Bine.

G.: Te. te pup! Ăă. rămăsese că azi dă

ceva cifre?

F.: Mâine!

G.: Mâine. Ok, bine!

F.: Mâine dă, mâine, mâine!

G.: Bine, lasă că îți aduc aminte și mâine.

F.: Ok! Bine.

Această convorbire, purtată luni, 20 mai 2013, se referă la întâlnirea pe care F. urma să o aibă marți, 21 mai 2013 cu persoana vătămată. Și de această dată inculpații nu au discutat direct despre identitatea persoanei cu care urma să se întâlnească F., însă aceasta poate fi stabilită cu ușurință. Inculpata i-a transmis lui F. sfatul de a fi foarte prudent dat de tatăl său și, de asemenea, și-a arătat interesul cu privire la „cifrele” pe care urma să le dea J., aspect care arată că inculpata era la curent cu stadiul și natura „negocierilor” purtate.

La data de 21 mai 2013 a avut loc ultima întâlnire dintre inculpatul F. și persoana vătămată J., de asemenea înregistrată audio-video (proces-verbal de redare, filele 430-436 vol. 1 d.u.p.). Cu această ocazie, inculpatul, răspunzând unei întrebări a lui J., i-a spus acestuia că materialele despre care a vorbit sunt cele mai importante documente cu caracter compromițător pe care le deține și a refuzat propunerea unei întâlniri între H. și G.G.. De asemenea, auzind că acționarul majoritar al SC K. SA nu dorea încheierea contractului de retransmisie în condițiile oferite, a întrerupt întâlnirea, nu înainte de a-i spune persoanei vătămate, care era îngrijorată de ceea ce se va întâmpla în continuare: „N-am. Nu, eu n-am cum să te ajut. N-am, pentru că la. Voi n-ați reușit să v-ajutați voi pe voi! Să v-ajut eu mai mult decât atât, eu n-am cum! Eu, personal, n-am cum, crede-mă! Eu n-am cum!”, „Eu n-am cum. Eu n-am cum. Mai mult de atâta, eu n-am cum! Adică, eu am făcut. din punctul meu de vedere, eu am făcut absolut. chiar mai mult decât omenește posibil! D-acuma încolo. Cu ce să v-ajut? Să stau eu să. ? Am fost, ne-am văzut, ne-am. Am discutat.” (filele 434 vol. 1 d.u.p.).

Inculpatul a amintit și de scrisorile transmise anterior către SC K. SA și I.I., recunoscând implicit că el este cel care a decis expedierea acestora (fila 435 vol. 1). Și aceste afirmații au fost făcute într-un context amenințător, inculpatul dorind să sublinieze că răspunsurile la aceste scrisori primite din partea SC K. SA și a lui I.I. sunt vădit necredibile.

În aceeași zi, inculpata G., într-o discuție telefonică cu tatăl său, H., i-a comunicat acestuia rezultatul negativ al întâlnirii (filele 21-22 vol. 8 d.u.p.).

Perioada 30-31 mai 2013

În dimineața zilei de 30 mai 2013, inculpatul F. a fost adus cu mandat de aducere la sediul Direcției Naționale Anticorupție în cauza de față și, până la momentul când față de acesta s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, a comunicat cu inculpata G. prin mesaje de tip SMS. Astfel, la ora 8.36, acesta a transmis un prim mesaj cu conținutul „M-a ridicat Direcția Națională Anticorupție" (fila 26 vol. 8 d.u.p.). La ora 8.41, inculpata, îngrijorată, l-a contactat pe tatăl său, transmițându-i această veste, iar în cursul conversației, cei doi au speculat cu privire la motivele care au determinat acțiunea organelor judiciare:

„G.: Ăștia vor să ne sperie!

H.: Nu, nu vor să te sperie! El, așa cum ți-am spus, vorbește gura fără el, se dă mare, se dă rotund. se dă în toate felurile! Și în felu' ăsta, ăștia l-au prins, a căzut pe ceva.

G.: Da.

H.: Ori cu SC K. SA.

G.: Da. Nu știu, mă rog! Hai, bine, vedem! Bine.”

Curtea de Apel a reținut că se poate observa că, fără să aibă nicio informație cu privire obiectul cauzei în care era implicat inculpatul F., H. a presupus aproape imediat că ar putea fi vorba despre o faptă penală privind pe SC K. SA, iar fiica sa nu a părut absolut deloc surprinsă de afirmația tatălui său. Inculpata și tatăl său au mai purtat alte două convorbiri telefonice în intervalul următor (la ora 8.44, filele 26-28 vol. 8 d.u.p., respectiv la ora 9.13, filele 50-52 vol. 8 d.u.p.), din conținutul acestora rezultând că inculpații nu cunoșteau în continuare nimic despre motivele aducerii cu mandat la sediul Direcției Naționale Anticorupție a lui F.

Abia la ora 9.17, inculpatul F. a reușit să îi transmită lui G. informații despre obiectul cauzei în care era implicat prin intermediul unui SMS cu conținutul „SC K. SA” (fila 46 vol. 8 d.u.p.). Imediat, la ora 9.18, inculpata l-a contactat pe tatăl său. Din discuția purtată rezultă că ambii inculpați cunosc despre întâlnirile lui F. cu persoana vătămată, iar G. pare să considere că acuzațiile aduse inculpatului au o importanță minoră.

Concluziile instanței de fond.

Raportat la toate cele anterior arătate, instanța de fond a considerat că amenințările adresate de inculpatul F. persoanei vătămate au avut aptitudinea de a crea acesteia o stare de temere, efectele unei campanii de presă care ar fi prezentat contractul de asociere în participațiune dintre SC K. SA și SC M. SRL ca reprezentând o infracțiune de dare de mită fiind de natură să producă prejudicii grave atât lui J. cât și societății al cărei administrator era.

De asemenea, rezultă din probele prezentate anterior că inculpata G. a participat la luarea deciziei de a expedia scrisori către părțile implicate în încheierea contractului dintre SC K. SA și SC M. SRL, că aceasta a fost informată în mod constant de inculpatul F. despre mersul „negocierilor” cu persoana vătămată, inclusiv despre starea de teamă a acesteia și, de asemenea, că i-a transmis inculpatului F. sfaturile de a fi foarte prudent date de tatăl său, inculpatul H.

Probele prezentate anterior (interceptări ale convorbirilor telefonice dintre inculpatul H. și fiica sa ori dintre inculpat și F.) duc la concluzia că inculpatul H. a avut cunoștință atât despre întâlnirile dintre F. și persoana vătămată, cât și despre scopul real al acestora. Relevantă în acest sens este discuția telefonică între inculpatul H. și F. din data de 13 mai 2013, când, după începerea difuzării spotului „Exploziv! Mită în fotbal (…)!”, inculpatul F. îl informează pe celălalt inculpat în legătură cu SC K. SA că „avem ceva pe post”, H. exprimându-și opinia că „ar trebui în afară de pe post” (filele 8-9 vol. 8 d.u.p.).

Singurul element favorabil inculpaților H. și G. privind fapta de care sunt acuzați este împrejurarea că aceștia au avut o contribuție mult mai redusă decât F. la comiterea faptelor deduse judecății, din probele administrate rezultând că acest inculpat a avut inițiativa declanșării activității infracționale și a luat principalele decizii privind etapele și evoluția acestei activități.

Referitor la inculpatul A., Curtea a reținut că acesta a avut o atitudine sinceră în fața organelor judiciare și, totodată, că nu a avut cunoștință despre activitățile infracționale desfășurate de ceilalți inculpați. După cum rezultă din probele administrate în cauză, acest inculpat nu a făcut altceva decât să semneze scrisorile adresate părților contractului de asociere în participațiune, fără a cunoaște nimic despre întâlnirile dintre F. și persoana vătămată și, implicit, nici despre infracțiunea de șantaj comisă de acest inculpat.

Într-adevăr, o astfel de conduită este discutabilă (potrivit propriei declarații, inculpatul a semnat scrisorile fără să fi văzut măcar contractul de asociere în participațiune despre care se vorbea în cuprinsul acestora), însă nu are semnificație penală. Drept urmare, simpla semnare a scrisorii adresate persoanei vătămate, atâta timp cât inculpatul nu a cunoscut și nu avea nici elemente să cunoască împrejurarea că prin această acțiune contribuie la comiterea unei fapte penale, s-a apreciat de către Curtea de Apel că nu poate reprezenta o infracțiune de complicitate la șantaj, nefiind îndeplinite condițiile laturii subiective a infracțiunii.

Cu privire la persoana juridică SC I. SA, instanța a constatat că inculpatul F. a săvârșit infracțiunea de șantaj acționând în calitate de director general al acestei societăți, iar fapta a fost comisă și în interesul acesteia, încheierea contractului de retransmisie urmând să profite direct acestei societăți. Mai mult, inculpatul a folosit în mod direct entitățile media deținute de această societate la săvârșirea faptei și a profitat și de relațiile comerciale pe care societatea le avea cu SC D. SA tot în acest scop. Drept urmare, sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii penale ale persoanei juridice SC I. SA.

În ce privește persoana juridică SC B. SRL, Curtea a apreciat că cele expuse în paragrafele anterioare cu privire la inculpatul A., directorul acesteia, au deplină aplicabilitate și în cazul societății pe care acesta a condus-o. Practic, atâta timp cât latura subiectivă a infracțiunii nu este întrunită cu privire la fapta persoanei fizice care ar fi atras răspunderea penală a unei persoane juridice, în mod evident este exclusă răspunderea penală a acestei ultime persoane cu privire la aceeași infracțiune. Trebuie totodată observat și că faptele inculpaților F., H. și G. nu erau de natură să profite în niciun fel SC B. SRL.

Curtea nu a reținut nici vinovăția persoanei juridice SC D. SA cu privire la infracțiunea de complicitate la șantaj de a cărei săvârșire a fost acuzată. După cum s-a arătat deja, această inculpată nu a făcut altceva decât să difuzeze de 5 ori în intervalul 9-10 mai 2013 spotul intitulat „Exploziv! Mită în fotbal (…)”, în baza unui contract de promovare reciprocă încheiat la data de 30 decembrie 2011 cu SC I. SA și prelungit ulterior la data de 31 decembrie 2012 (filele 75-79 vol. 4 d.u.p.).

Acest contract avea ca obiect publicarea mesajelor publicitare pe care posturile TV deținute de cele două societăți și le puneau reciproc la dispoziție. Potrivit contractului, partea care solicita difuzarea unui astfel de mesaj (beneficiarul) își asuma integral responsabilitatea pentru calitatea și modalitatea de comercializare a produselor/serviciilor promovate, iar cealaltă parte (difuzorul) nu avea nicio răspundere privind eventuale pretenții ale terților în legătură cu conținutul mesajelor publicitare difuzate.

După cum s-a precizat anterior, prin raportare la conținutul spotului menționat, persoanele străine de infracțiunea în a cărei săvârșire era implicat inculpatul F. nu aveau cum să realizeze că spotul respectiv ascundea de fapt un șantaj. Totodată, din probele administrate a rezultat că nicio persoană din conducerea SC D. SA și niciun angajat al acestei societăți nu a avut cunoștință despre infracțiunile care fac obiectul cauzei de față. Rezultă așadar că inculpata nu putea să își dea seama că spotul pus la dispoziție de partenerul contractual SC I. SA avea legătură cu comiterea unei infracțiuni de șantaj.

În aceste condiții, SC D. SA, la fel ca și inculpații A. și SC B. SRL, a acționat fără vinovăție, necunoscând și neavând nici posibilitatea să cunoască faptul că ar fi implicată în comiterea unei infracțiuni.

Referitor la mențiunea din rechizitoriu (capitolul încadrare juridică, pct. 8) privind faptul că în componența infracțiunii de complicitate la șantaj pentru care a fost trimisă în judecată inculpata SC D. SA S.A. s-ar înscrie și emisiunile difuzate ulterior datei de 30 mai 2013 de postul TV SC D. SA, prin care s-a urmărit exonerarea de răspundere penală a inculpatului F., denigrarea sistemului judiciar și influențarea deciziilor magistraților, Curtea a apreciat că această faptă, chiar și în ipoteza în care a avut loc, nu poate constitui infracțiune.

Astfel, este incontestabil că orice activitate infracțională a autorului infracțiunii de șantaj, inculpatul F., s-a epuizat odată cu reținerea sa de către organele judiciare, la data de 30 mai 2013. Drept urmare, inculpata SC D. SA S.A. nu putea săvârși acte de complicitate la o infracțiune după data epuizării acesteia, conceptul de complicitate posterioară neputând exista. În mod obișnuit, ajutorul dat unei persoane care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ulterior comiterii acestei fapte, reprezintă infracțiunea de favorizare a infractorului, potrivit C. pen. din 1969, respectiv favorizarea făptuitorului, conform C. pen. în vigoare.

Instanța de fond a apreciat și că în cazul niciunuia dintre inculpații SC B. SRL și SC D. SA nu se poate reține ca intrând în conținutul infracțiunii de șantaj sau complicitate la șantaj difuzarea sau publicarea de știri negative cu privire la SC K. SA, dar fără legătură cu contractul de asociere în participațiune dintre această societate și SC M. SRL.

Astfel, după cum rezultă cu claritate din declarația martorului T., având funcția de administrator al SC K. SA, entitățile mass-media din cadrul SC B. SA au desfășurat campanii negative privind pe SC K. SA încă din anul 2011, odată cu începerea neînțelegerilor grave dintre această societate și SC I. SRL (filele 14-16 vol. 4 d.u.p.). Aceeași situație a fost prezentată de J. cu ocazia declarației din data de 19 aprilie 2013, dată în fața organelor de urmărire penală (fila 63 vol. 1 d.u.p.).

Drept urmare, s-a apreciat că nu se poate reține că „știrile negative” la adresa SC K. SA publicate sau difuzate de entități media deținute de Grupul Intact ar avea legătură cu fapta de șantaj comisă de inculpatul F., atâta timp cât, chiar potrivit celor arătate de conducerea SC K. SA, entitățile media menționate începuseră o campanie negativă privind SC K. SA încă din anul 2011. Oricum, chiar și în cazul în care s-ar aprecia că ar exista o legătură între acțiunile inculpatului F. și știrile negative difuzate de aceste entități media, aspectele arătate anterior cu privire la lipsa laturii subiective a ambelor inculpate au deplină aplicabilitate și în această situație.

În drept.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor inculpaților trimiși în judecată pentru infracțiunile de șantaj sau complicitate la șantaj, Curtea de Apel a constatat că Ministerul Public a formulat pe parcursul judecății în primă instanță trei cereri de schimbare a încadrării juridice a acestor fapte, după cum urmează:

- la termenul din 17 februarie 2016, a solicitat reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 în sarcina tuturor inculpaților implicați în fapta de șantaj;

- la termenul din 13 aprilie 2016, a solicitat reținerea dispozițiilor art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și cu privire la faptele de șantaj ale inculpaților persoane juridice.

Cu privire la solicitarea Ministerului Public de a se reține în sarcina inculpaților dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, referitoare la circumstanța agravantă a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună, instanța a constatat că este netemeinică. Astfel, după cum s-a arătat în mod constant în doctrină și jurisprudență, această circumstanță agravantă vizează săvârșirea unei infracțiuni de trei sau mai multe persoane care acționează simultan, în aceleași condiții de loc și de timp, ceea ce nu este posibil decât în cazul coautoratului sau complicității concomitente (forma complicității în care contribuția complicelui are loc în același timp cu săvârșirea faptei de către autor). În cauza de față, infracțiunea de șantaj nu a fost comisă în coautorat și, totodată, contribuțiile complicilor inculpatului F. nu au fost simultane cu comiterea faptei de către acesta.

Referitor la solicitarea parchetului de a se reține în sarcina inculpaților forma continuată a infracțiunilor de șantaj, respectiv complicitate la șantaj, Curtea a constatat temeinicia acesteia. Astfel, în cuprinsul rechizitoriului s-a arătat cu claritate în cadrul capitolului consacrat încadrării juridice (filele 147-155 din rechizitoriu), în cazul tuturor inculpaților, că faptele ilicite ale acestora au avut o anumită întindere în timp și au constat în mai multe acțiuni care au avut același scop - exercitarea de presiuni asupra persoanei vătămate în cazul inculpaților primiși în judecată pentru forma autoratului la infracțiunea de șantaj, respectiv de a acorda ajutor autorului pentru ca fapta sa de șantaj să aibă rezultatul scontat, în cazul inculpaților trimiși în judecată pentru complicitate la șantaj - ceea ce echivalează cu o rezoluție infracțională unică în sensul art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Curtea a constatat că, deși Ministerul Public a descris în rechizitoriu faptele inculpaților ca infracțiuni continuate, a omis să rețină dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu ocazia încadrării în drept a acestor fapte.

Drept urmare, Curtea de Apel a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpaților trimiși în judecată pentru implicarea în infracțiunea de șantaj (ca autori sau complici) în sensul arătat.

De asemenea a apreciat întemeiată și solicitarea Ministerului Public de a se reține în sarcina inculpaților persoane juridice dispozițiile art. 13¹ din Legea nr. 78/2000. Potrivit acestui text legal, în forma aflată în vigoare la data faptelor, infracțiunea de șantaj, prevăzută la art. 194 C. pen. (din 1969), în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 (din Legea nr. 78/2000), se pedepsește cu închisoare de la 7 la 12 ani. Instanța de fond apreciază că art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 este aplicabil și în situația în care persoana vătămată are una din calitățile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000, folosirea de către legiuitor a expresiei în care este implicată vizând atât subiectul activ cât și subiectul pasiv al infracțiunii de șantaj. Această opțiune a legiuitorului este logică, deoarece atâta timp cât Legea nr. 78/2000 a cuprins numeroase dispoziții care agravau răspunderea penală a categoriilor de persoane prevăzute la art. 1 al actului normativ menționat, este normal ca aceasta să includă dispoziții care confere și o protecție suplimentară acelorași categorii de persoane în cazul în care sunt victime ale unor fapte penale de o anumită gravitate.

Drept urmare, având în vedere că persoana vătămată J. deținea la data faptelor calitatea prevăzută de art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (îndeplinea, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, participând la luarea deciziilor, în cadrul unei societăți comerciale - administrator și membru al Consiliului de administrație al SC K. SA), dispozițiile art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 trebuiau reținute în sarcina tuturor persoanelor fizice sau juridice trimise în judecată pentru participarea la infracțiunea de șantaj îndreptată împotriva acestuia.

În consecință, prin schimbarea încadrării juridice, instanța a reținut incidența art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și cu privire la faptele pentru care au fost trimise în judecată persoanele juridice SC I. SA, SC D. SA și SC B. SRL.

În raport de cele arătate, după schimbarea încadrărilor juridice a faptelor inculpaților în sensul arătat, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Fapta inculpatului F., director general al SC I. SA, care, în perioada 16 aprilie 2013-30 mai 2013, a exercitat acte de amenințare asupra persoanei vătămate J., administrator al SC K. SA, constând în dezvăluirea prin intermediul entităților media deținute de societatea pe care o conducea a unei presupuse fapte de corupție comisă de persoana vătămată, în scopul de a obține încheierea între cele două societăți a unui contract de retransmisie a posturilor TV aparținând SC I. SA la prețul dorit de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Fapta inculpatei G., care în perioada 23 aprilie 2013-21 mai 2013, a cunoscut și sprijinit acțiunile de șantaj exercitate de inculpatul F. asupra persoanei vătămate J., administrator al SC K. SA, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la șantaj în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Curtea a apreciat că activitatea infracțională a inculpatei a debutat la 23 aprilie 2013, dată la care a avut loc întâlnirea în cadrul căreia aceasta a decis, împreună cu inculpatul F., să expedieze către persoana vătămată scrisoarea semnată de A. și s-a încheiat o dată cu ultima întâlnire dintre inculpat și persoana vătămată, la 21 mai 2013, când inculpata a transmis tatălui său, H., rezultatul negativ al acesteia. Ulterior acestei date, în sarcina inculpatei nu se mai pot reține acte de complicitate la fapta inculpatului F., convorbirile telefonice din data de 30 mai 2013 cu tatăl său reprezentând doar probe care dovedesc vinovăția inculpaților.

Sprijinul acordat inculpatului s-a materializat prin ajutarea acestuia la punerea în practică a planului infracțional (decizia expedierii scrisorii către persoana vătămată), acceptul dat acestuia în sensul comiterii faptei (în calitate de acționar al SC I. SA, inculpata putea solicita oricând inculpatului să își înceteze acțiunile ilicite), transmiterea către acesta a sfaturilor date de tatăl său, inculpatul H. și interesul constant exprimat față rezultatul acțiunilor inculpatului.

Fapta inculpatului H., care în perioada 13 mai 2013-21 mai 2013, a cunoscut și sprijinit acțiunile de șantaj exercitate de inculpatul F. asupra persoanei vătămate J., administrator al SC K. SA, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la șantaj în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Activitatea infracțională a acestui inculpat a debutat, conform probelor administrate în cauză, la 13 mai 2013, data primei convorbiri telefonice din care rezultă că inculpatul cunoștea și sprijinea activitățile ilicite ale lui F. și s-a încheiat la data de 21 mai 2013, când a fost informat de fiica sa, G., despre rezultatul negativ al ultimei întâlniri dintre F. și J.

Curtea a reținut atât în cazul acestui inculpat, cât și în cazul lui G., împrejurarea că este probabil ca acești inculpați să fi acordat sprijin inculpatului F. și anterior datelor de 23 aprilie 2013, respectiv 13 mai 2013, însă, în lipsa unor probe certe în acest sens, instanța nu poate prezuma existența unor activități infracționale.

Sprijinul acordat de inculpatul H. inculpatului F. a constat în acordul ca acesta să comită fapta de șantaj care face obiectul cauzei, în sfaturi privind comiterea faptei (în acest sens, discuția din 13 mai 2013, sfaturile de a fi prudent transmise prin intermediul fiicei sale), dar și în interesul acordat rezultatului activității infracționale a acestui inculpat. Referitor la acordul inculpatului privind comiterea faptei, instanța reține că, după cum rezultă din convorbirile interceptate, dar și din propria declarație, numitul H., deși nu deținea vreo funcție administrativă în cadrul societăților care compun Grupul Intact, avea posibilitatea de a influența deciziile conducerii societății, iar acceptul acestuia pentru ca F. să acționeze în felul arătat a avut o deosebită importanță în întărirea rezoluției infracționale a acestuia.

Nu trebuie pierdut din vedere nici că atât H., cât și G., și-au exprimat în mai multe rânduri interesul privind rezultatele obținute de inculpatul F. în urma întâlnirilor cu J., aspect de natură a-l determina pe acesta din urmă să își intensifice presiunile asupra persoanei vătămate.

Fapta inculpatei SC I. SA este aceeași cu cea a inculpatului F., care a acționat în numele acestei societăți, în calitate de director general al acesteia, iar fapta comisă urma să profite atât persoanei juridice, cât și inculpatului F.. Drept urmare, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 19¹ C. pen. din 1969 pentru antrenarea răspunderii penale a inculpatei persoană juridică sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj în formă continuată prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În ce privește infracțiunea de șantaj prevăzută de dispozițiile art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, săvârșită de persoane fizice, aceasta era sancționată până la data de 1 februarie 2014 cu pedeapsa închisorii între 7 și 12 ani. După intrarea în vigoare a N.C.P., fapta menționată este sancționată cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de șantaj, ale cărei limite se majorează cu o treime. Drept urmare, pedeapsa aplicabilă inculpaților persoane fizice conform legii penale în vigoare la acest moment pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 207 alin. (2) și 3 C. pen. cu aplic. art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 se situează între 2 ani și 8 luni și 9 ani și 4 luni închisoare.

În același timp, dacă inculpaților li s-ar acorda circumstanțe atenuante, pedeapsa prevăzută de lege ar scădea, conform disp. art. 76 lit. b) C. pen. din 1969, la limite cuprinse între 1 an închisoare și 6 ani 11 luni și 29 de zile închisoare. Potrivit art. 76 din N.C.P. acordarea unor circumstanțe atenuante ar avea ca efect scăderea pedepsei prevăzute de lege la limite cuprinse între 1 an 9 luni și 10 zile închisoare și 6 ani 2 luni și 20 de zile închisoare.

Curtea a constatat însă că, raportat la gravitatea concretă a infracțiunii săvârșite, inculpaților nu li s-ar putea acorda decât circumstanțele atenuante personale, prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 (conduita bună anterior comiterii infracțiunii), care nu se mai regăsesc însă în dispozițiile art. 75 din N.C.P. Drept urmare, inculpații nu ar putea beneficia de circumstanțe atenuante decât în cazul aplicării față de aceștia a legii penale în vigoare la data comiterii infracțiunii.

În cazul inculpatei persoană juridică SC I. SA, potrivit dispozițiilor art. 71¹ alin. (3) din vechiul C. pen., acesteia ar urma să i se aplice pedeapsa amenzii, ale cărei limite se situează între 10.000 și 900.000 lei. Conform N.C.P., pedeapsa aplicabilă persoanei juridice, stabilită conform art. 137 alin. (2) și alin. (4) lit. c) din acest act normativ, s-ar situa între 18.000 lei și 1.500.000 lei. Drept urmare, în cazul acestei inculpate, dispozițiile vechiului C. pen. sunt vădit mai favorabile.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului E., instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 din N.C.P., act normativ reținut ca fiind mai favorabil inculpatului. Astfel, fapta săvârșită de acest inculpat este de mare gravitate concretă. După cum s-a arătat deja, acest inculpat, deținând una dintre cele mai înalte funcții din aparatul administrativ al Ministerului Finanțelor Publice - cea de președinte al L. - și-a ignorat cu bună-știință obligația de a păstra confidențialitatea informațiilor obținute în această calitate și, mai mult decât atât, a predat unui terț documente ridicate în urma unui control desfășurat la un agent economic de comisarii Gărzii Financiare.

O astfel de faptă, comisă și de o persoană care ocupa funcția menținută anterior, este de natură să aducă grave atingeri ordinii publice și în special încrederii cetățenilor în corectitudinea și imparțialitatea funcționarilor L. Mai mult, inculpatul a comunicat informații și documente confidențiale numitului F. datorită relațiilor de prietenie avute cu acesta cu intenția de a-i crea un avantaj comercial în fața unui competitor.

Încălcarea gravă a obligațiilor de serviciu de către inculpat a avut ca efect crearea situației premisă pentru săvârșirea unei infracțiuni de șantaj de mare gravitate. O importanță deosebită în acest sens a avut-o comunicarea de inculpatul E. către inculpatul F. a interpretării pe care funcționarii din subordinea sa o dădeau contractului de asociere în participațiune încheiat între SC K. SA și SC M. SRL (posibilitatea ca acesta să ascundă o faptă de corupție), ceea ce a contribuit semnificativ la crearea convingerii numitului F. că are posibilitatea reală de „a fructifica” informațiile și documentele obținute.

Singurul aspect relativ favorabil inculpatului în afară de lipsa antecedentelor penale îl reprezintă atitudinea sinceră avută în faza de urmărire penală. În fața instanței, acesta, după ce a adus anumite modificări declarațiilor anterioare, a refuzat să își asume responsabilitatea faptei săvârșite, apreciind că o dispoziție abrogată C. proc. fisc. și interpretarea vădit incorectă a unor dispoziții din legea privind liberul acces la informațiile de interes public i-ar fi permis să comunice inculpatului F. documentele și informațiile anterior menționate.

Raportat la cele arătate, Curtea a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare, însoțită de pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și k) C. pen. pe o durată de 3 ani, reprezintă o sancțiune suficientă pentru fapta inculpatului E. Având în vedere gravitatea deosebită a faptei reținute în sarcina inculpatului, se impune ca această pedeapsă să fie executată în regim de detenție, simpla lipsă a antecedentelor penale fiind un element insuficient pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

În ce privește situația inculpaților a căror implicare în infracțiunea de șantaj în forma autoratului sau complicității a fost anterior reținută de instanță, la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile stabilite de disp. art. 72 C. pen. din 1969, act normativ care a fost reținut și ca reprezentând legea penală mai favorabilă în cazul acestor inculpați.

După cum s-a arătat deja, probele administrate în cauză duc la concluzia că inculpatul F. a avut rolul principal în comiterea infracțiunii de șantaj, fiind persoana care a obținut documentele folosite în săvârșirea faptei, a conceput planul infracțional și l-a pus în aplicare, exercitând în mod direct presiunile asupra persoanei vătămate. Inculpatul nu a șovăit să folosească resursele media ale societății comerciale pe care o conducea la comiterea faptei anterior descrise. Procedând astfel, în condițiile în care coordona unele dintre cele mai importante instituții media de pe piața românească, inculpatul a adus prejudicii grave inclusiv încrederii de care presa ar trebui să se bucure în cadrul societății.

Cei trei inculpați au urmărit prin săvârșirea faptei obținerea unor importante avantaje materiale pentru SC I. SA, în cuantum de 4.320.000 euro/an (0,4 euro/abonat/lună, în raport de ultimul preț solicitat de inculpat și de cei 900.000 de abonați ai SC K. SA) vreme de 5 ani.

Nici unul dintre inculpați nu avea antecedente penale la data săvârșirii faptelor și cu toții avuseseră anterior performanțe deosebite în domeniul pieței media, posturile TV deținute de SC I. SA și SC D. SA numărându-se printre cele mai importante entități de acest tip de pe piața românească.

În aceste condiții, reținând conduita anterioară bună a celor trei inculpați, Curtea a acordat acestora circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969.

În consecință, având în vedere contribuția concretă a fiecărui inculpat la fapta comisă, astfel cum acesta a fost descrisă anterior, Curtea a aplicat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare inculpatului F., respectiv câte o pedeapsă de 2 ani închisoare fiecăruia dintre inculpații H. și G.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 și art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, Curtea a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii aplicate inculpatei G. pe un termen de încercare de 4 ani.

Pentru a lua această măsură, Curtea a avut în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatei, precum și contribuția mai redusă a acesteia la activitatea infracțională, aspecte care conduc la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.

Cu privire la inculpata SC I. SA, Curtea a apreciat că aspectele arătate anterior cu privire la fapta inculpatului F. au deplină aplicabilitate și în cazul acestei inculpate, persoana juridică a cărei conducere o exercita inculpatul. Curtea a reținut și că fapta de șantaj a fost comisă de inculpat în primul rând pentru a obține foloase materiale în beneficiul acestei persoane juridice, iar în comiterea infracțiunii au fost implicați inclusiv acționari ai acesteia.

În aceste condiții, având în vedere suma imensă de bani pe care inculpata a urmărit să o obțină în mod ilicit și faptul că aceasta realizează venituri importante din activitatea prestată pe piața media, instanța a apreciat că o amendă penală în cuantum de 350.000 lei este adecvată pentru sancționarea acesteia.

S-a luat act că persoana vătămată J. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva sentinței penale nr. 91/F din 12 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-au exercitat în termen legal apeluri formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații F., H., G., E., SC D. SA, SC I. SA și persoana vătămată J.

Ministerului Public a arătat că primul motiv de apel vizează nereținerea de către prima instanță a circumstanței agravante a săvârșirii faptei de către trei sau mai multe persoane împreună.

În legătură cu această omisiune, s-a subliniat că în prezenta cauză actele materiale de complicitate, reținute și probate în sarcina inculpaților H., G. sunt concomitente și nu anterioare săvârșirii faptei de către inculpatul F., așa cum a reținut prima instanță.

S-a apreciat că ajutorul dat de către inculpatul A. pe 24 aprilie 2013 prin semnarea adreselor destinate reprezentanților SC M. SRL și SC K. SA, precum și ulterior prin primirea răspunsurilor pe care nu le-a înregistrat și nu le-a valorificat în activitatea obișnuită a societății SC B. SRL și a Jurnalului Național, sunt concomitente perioadei în care inculpatul F. a săvârșit actele materiale de șantaj. De altfel, inculpatul este persoana care a conceput crearea acelor adrese imediat, înainte ca inculpatul A. să le semneze, cu scopul ca acesta să le semneze, tot el fiind persoana la care au ajuns răspunsurile celor două societăți, imediat după ce inculpatul A. le-a primit la biroul său.

În egală măsură, concomitente faptelor de șantaj ale inculpatului F. au fost și actele de complicitate materială reținute în sarcina inculpatei SC D. SA, care în zilele de 9 și 10 mai 2013 a difuzat în mod repetat promo-ul creat, tot la inițiativa inculpatului F., în scopul susținerii stării de temere a persoanei vătămate. De asemenea, în zilele de 22 aprilie, 26 aprilie, 29 aprilie, 30 aprilie, 8 mai, 16 mai, 20 mai 2013, a difuzat în emisiuni tv sau, după caz, a publicat pe site-ul SC D. SA știri negative asupra companiei al cărei acționar este persoana vătămată.

Prin urmare, în cazul niciunuia dintre complici nu se poate vorbi despre o complicitate anterioară, iar față de faptul că întreaga doctrină și jurisprudență definesc complicitatea concomitentă ca prezentând ajutorul sau sprijinul dat, în cursul săvârșirii faptei de către autor, considerentele instanței, în sensul că ar trebui ca toți participanții să se afle în același timp și în același loc în contextul săvârșirii faptei, nu pot fi reținute.

Având în vedere motivele expuse și ținând cont de faptul că inculpații F., H., G. și A. au avut reprezentarea că săvârșesc faptele împreună, s-a apreciat că incidența circumstanței agravante este pe deplin justificată.

De asemenea, cum legea nu distinge după cum agravanta ar putea fi reținută în cazul persoanelor fizice sau juridice, s-a apreciat că aceasta trebuie reținută inclusiv în cazul inculpatelor persoane juridice, care prin decidenții lor de fapt au avut reprezentarea săvârșirii faptelor de autorat sau, după caz, de complicitate, împreună cu alți participanți, persoane fizice sau juridice.

S-a considerat că fiind vorba de o complicitate concomitentă, această circumstanță agravantă trebuie reținută în sarcina tuturor inculpaților, cu excepția inculpatului E. care a fost învinuit pentru furnizarea de informații prev. de art. 12 lit. b) Legea nr. 78/2000.

Al doilea motiv de apel invocat de parchet este greșita achitare a inculpatei SC B. SRL, în sarcina căreia s-a reținut autoratul la infracțiunea de șantaj săvârșită în formă continuată.

Acestei persoane juridice i s-ar aplica aceeași situație ca și inculpatului A., stabilindu-se că, pentru că persoana fizică A. nu ar fi avut cunoștință despre șantajul săvârșit de către inculpatul F. nu s-ar putea reține vinovăția persoanei juridice SC B. SRL, însă prima instanță nu a ținut cont că în sarcina inculpatei SC B. SRL s-a reținut autoratul la infracțiunea de șantaj, deci nu complicitatea care a fost reținută în sarcina inculpatului A., iar acuzația a fost construită în sarcina persoanei juridice în raport de acțiunile autorului F., chiar dacă în rechizitoriu s-a menționat și semnarea adreselor respective de către complicele A., întrucât demersul de transmitere a adreselor respective a reprezentat o continuare a actului material de șantaj săvârșit de către inculpatul F. la data de 22 aprilie 2013, iar transmiterea adreselor respective s-a făcut în fapt din dispoziția acestui inculpat în numele și în legătură cu obiectul de activitate al SC B. SRL.

Pentru aceste motive, ținând cont de faptul că în sarcina inculpatei SC B. SRL este necesar a se reține autoratul la infracțiunea de șantaj, fapta fiind săvârșită prin decident F., a solicitat condamnarea acestei persoane juridice la o pedeapsă cu amenda penală care să țină cont de modalitatea de săvârșire a infracțiunii, de valoarea contractului la a cărei încheiere s-a tins, precum și de situația financiară actuală a acestei persoane juridice.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind necesară stabilirea pedepsei complementare, constând în difuzarea hotărârii de condamnare, potrivit art. 71⁷ alin. (4) și 5 C. pen. în vigoare la data săvârșirii faptelor, această sancțiune fiind un răspuns public eficient față de modul în care inculpata a săvârșit fapta și poate contribui la îndreptarea acesteia.

În ceea ce privește publicarea repetată a unor știri negative la adresa SC K. SA în Jurnalul Național sau pe site-urile editate de către SC B. SRL, s-a arătat că aceasta a stat la baza reținerii formei continuate a infracțiunii în sarcina inculpatei persoană juridică.

Ministerului Public a arătat că inculpații H. și G. au influențat politica editorială a SC B. SA, determinând publicarea acelor știri negative la adresa SC K. SA.

În ceea ce privește al treilea motiv, care face obiectul apelului parchetului, vizează greșita achitare a inculpatei SC D. SA, în sarcina căreia s-a reținut complicitatea la șantaj în formă continuată, în esență, pentru dispunerea achitării, prima instanță a reținut ca deosebit de relevant contractul de promovare reciprocă încheiat între inculpatele SC D. SA și SC I. SA.

Față de soluția primei instanțe, acuzarea a considerat că trebuie lămurite două aspecte, și anume, dacă difuzarea promo-ului destinat să constrângă persoana vătămată a avut loc automat în baza contractului de promovare invocat ca relevant de către prima instanță și al doilea aspect, dacă eventuala incidență a contractului de promovare înlătură răspunderea penală a persoanei juridice.

În ceea ce privește primul aspect, a apreciat că indiferent dacă ar fost vorba de un anumit teaser, așa cum l-au numit inculpații sau despre un promo, explicațiile oferite de către inculpatul F. și de martorul S. asupra mesajului respectiv exced noțiunii de mesaj sau de material publicitar la care se referă contractul de promovare reciprocă între inculpatele SC D. SA și SC I. SA.

Pe de altă parte, că din cuprinsul acestui contract, pct. 1 și pct. 2, rezultă că serviciile prestate vor avea ca obiect în mod exclusiv promovarea în cadrul spațiilor publicitare disponibile a numelui de comerț, mesajelor, mărcilor, produselor și serviciilor proprii ale SC I. SA sau, după caz, ale SC D. SA, pe baza comenzilor emise de către fiecare beneficiar.

Or, s-a arătat că în cazul promo-ului de față nu s-ar putea identifica nici despre ce fel de publicitate este vorba în înțelesul legii audiovizualului, nici care ar putea fi beneficiarul așa-ziselor mesaje publicitare, neexistând acele note de comandă la care se referă contractul de promovare reciprocă, iar inculpatul F. a menționat că acestea ar exista, însă nu a făcut dovada existenței acestora.

Față de susținerea potrivit căreia difuzarea promo-ului ar fi avut loc automat în baza contractului de promovare reciprocă, fără niciun fel de verificare sau dispoziție din partea difuzorului, a arătat că prevederile contractuale și declarația martorului S. fac referire la necesitatea unor note de comandă pentru fiecare mesaj publicitar care nu ar putea fi difuzat automat în lipsa respectivelor note de comandă.

În ceea ce privește aspectul vizând posibilitatea ca o eventuală incidență a contractului de publicitate să înlăture răspunderea penală, s-a considerat că înțelegerile civile dintre părți nu pot produce niciun fel de consecințe în planul răspunderii penale, tip de răspundere care operează împotriva autorului infracțiunii, chiar dacă acesta ar fi beneficiarul unei clauze civile care îl exonerează de răspundere.

Pentru aceste motive s-a solicitat condamnarea inculpatei SC D. SA la o pedeapsă cu amenda, care să țină cont de sprijinul corect pe care această persoană juridică l-a adus inculpaților F. și SC I. SA, precum și de cifra de afaceri a societății pe acțiuni, acest criteriu fiind, de altfel, prevăzut în N.C.P. în legătură cu modul în care se stabilesc sancțiunile pecuniare.

Având în vedere specificul infracțiunii săvârșite de către inculpata SC D. SA, s-a solicitat și aplicarea pedepsei complementare a difuzării hotărârii de condamnare prevăzută de art. 71⁷ alin. (4) și 5 C. pen. în vigoare la data săvârșirii faptei, astfel încât publicul să cunoască adevărul judiciar din acest dosar.

Un al motiv de apel vizează greșita achitare a inculpatului A., în sarcina căruia Ministerul Public a reținut complicitatea la infracțiunea de șantaj în formă continuată, iar pentru a se dispune achitarea, prima instanță a reținut, în esență, că acest inculpat nu avea cunoștință despre actele materiale și fapta de șantaj, săvârșită de către inculpatul F., iar simpla semnare a scrisorii respective nu ar fi suficientă pentru a se stabili vinovăția acestui inculpat.

Or, conduita inculpatului, în contextul semnării adreselor întocmite la inițiativa inculpatului F., s-a caracterizat prin încălcarea regulilor, fiecare dintre aceste încălcări fiind de natură a-i ajuta pe inculpații F. și SC I. SA.

Ținând cont de conduita inculpatului A. și rezultând vinovăția acestuia, s-a solicitat condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea, cuprinsă între minimul și mediul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, a cărei executare să fie efectivă.

S-a apreciat că pedeapsa trebuie stabilită ținând cont de rolul efectiv al inculpatului, de forma de participație a acestuia și de ajutorul concret oferit celor doi inculpați, însă nu se poate face abstracție de gravitatea infracțiunii de șantaj prin presă, când autorul sau complicele au la dispoziție numeroase mijloace, inclusiv tehnice, pentru a-și atinge scopul.

În ceea ce privește motivul de apel formulat de parchet vizând greșita încadrare juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului E., care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și care a fost condamnat pentru săvârșirea faptei prev. de art. 304 alin. (1) din N.C.P., s-a apreciat că înregistrările discuțiilor purtate de către acest inculpat cu inculpatul F. în perioada martie - aprilie 2013 și în mai 2013, evidențiază o prietenie interesată între cei doi, în contextul furnizării informațiilor nedestinate publicității, precum și ulterior, inculpatul E. urmărind să obțină sprijin politic prin intermediul inculpatului F., aflat în relații apropiate cu familia H.

De asemenea, s-a arătat că inculpatul E. a avut și reprezentarea ajutorului pe care, în calitate de director general al SC I. SA, inculpatul F. i-l putea oferi concubinei sale de atunci, Deleanu Irina, prin înlesnirea unor apariții la TV, apariții care, de altfel, au și avut loc.

În măsura în care instanța va stabili scopul obținerii de sprijin politic ca fiind dovedit, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului F. în art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și condamnarea inculpatului E. la pedeapsa de 2 ani cu executare, așa cum a fost stabilit de prima instanță pentru cealaltă infracțiune reținută în sarcina inculpatului.

Ultimul motiv de apel ale parchetului vizează individualizarea pedepselor pentru inculpații F., SC I. SA, G. și H., inclusiv prin prisma faptului că, întrucât legea penală mai favorabilă a fost stabilită de către prima instanță în raport cu efectele favorabile ale circumstanțelor atenuante, iar solicitarea parchetului fiind de înlăturare a acestor circumstanțe atenuante, s-a apreciat că legea mai favorabilă ar putea să devină legea nouă, cu limite speciale mai mici.

În ceea ce privește persoana juridică SC I. SA, s-a solicitat majorarea amenzii până la suma de 500.000 lei, având în vedere că maximul prevăzut de lege ar fi de 900.000 lei. De asemenea, s-a mai solicitat ca în cazul acestei persoanei juridice să se aibă în vedere pedeapsa complementară a difuzării hotărârii de condamnare, astfel cum este prev. de art. 71⁷ alin. (4) și 5 C. pen. în vigoare la data săvârșirii faptei.

Persoana vătămată J. a solicitat instanței să dispună condamnarea inculpaților achitați de instanța de fond, respectiv, A., SC D. SA, SC B. SRL.

A mai susținut că se impune înlăturarea circumstanței atenuante dispusă de instanța de fond, și reținerea agravantei pentru inculpații la care a făcut referire și reprezentantul Ministerului Public.

A mai solicitat instanței să țină cont și de probele administrate și de faptul că trustul de presă respectiv este condus de acționari, fiind cunoscută relația de subordonare a inculpaților H. și G. față de aceștia.

În ceea ce privește societatea SC D. SA, a învederat faptul că instanța de fond nu a avut în vedere anunțul pe care aceasta l-a dat și care include elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, acțiuni care l-au ajutat pe inculpatul F. în numele negocierilor pe care le-a avut cu partea vătămată J. pentru a obține de la acesta consimțământul pentru semnarea unui contract avantajos pentru societatea pe care o reprezenta și implicit pentru acționari.

De altfel, s-a subliniat și relația apropiată dintre inculpații F. și G., ceea ce dovedește, o dată în plus, faptul că acesta a acționat „în interesul nostru”, așa cum a arătat și în declarație, referindu-se la „noi, noi, SC I. SA”.

A susținut că inculpatul F. a arătat în mod explicit faptul că poate să controleze și să ia decizii inclusiv în ceea ce privește SC D. SA.

De altfel, a precizat că la dosarul cauzei, urmare a solicitării inculpaților, au fost depuse și celelalte înregistrări pe care procurorul nu le-a apreciat ca fiind utile, în care inculpatul F. are discuții cu un terț despre anumite spot-uri care urmau să fie difuzate pe postul SC D. SA, iar inculpatul F. reușește a doua zi să rezolve această problemă, lucru care dovedește că acesta avea forța și puterea să intervină atunci când dorea dincolo de ceea ce cunoștea dl S.

A arătat că în fapt, acționarii controlează direct și indirect societățile care fac parte din grupul SC B. SRL.

În ceea ce privește greșita achitare a inculpatului A., a arătat că acest inculpat nu putea spune că nu avea cunoștință de acțiunile care se făceau la momentul respectiv în interesul grupului, iar acesta ocupase anterior funcții de conducere, în funcție fiind înlocuit de inculpatul F.

Sub acest aspect, a apreciat că era o practică în cadrul acestui grup media ca anumiți parteneri să fie aduși în situația de a semna contracte avantajoase, după ce anterior erau obținute anumite informații confidențiale, compromițătoare la adresa lor.

A mai arătat că, la data încheierii contractului de asociere în participațiune, societatea SC M. SRL nu era condusă și nici nu era proprietatea numitului I.I., ci a fiului acestuia, N.N., deci singura informație care putea să parvină în sensul că această societate este proprietatea numitului I.I. nu putea să provină decât de la comisarii care au efectuat controlul, pentru că atunci când într-adevăr, au efectuat acest control, l-au găsit la sediul societății SC M. SRL pe I.I. și au avut o discuție cu acesta.

A învederat că informația cum că această societate aparține numitului I.I. a venit, așa cum inculpatul E. a declarat în fața instanței de fond, de la acesta, care a comunicat-o inculpatului F., iar acesta din urmă a comunicat-o mai departe, încercând să facă verificări, dar nu pentru realizarea unui articol, pentru că acesta nu era jurnalist.

De altfel, apărarea a propus și o verificare a activităților de jurnalism, așa cum sunt menționate în catalogul de ocupații, inculpatul F. fiind angajat într-o funcție administrativă, astfel că acesta nu poate să se prevaleze de faptul că ar fi fost jurnalist, nefiind înregistrat în nicio asociație de acest gen și chiar din documentele pe care le-a depus la dosarul cauzei rezultă că nu a intenționat să realizeze o investigație jurnalistică, ci a căutat persoana pe care să o determine, într-un fel sau altul, să accepte pretențiile inculpaților.

A mai precizat că fapta de șantaj a fost săvârșită pe data de 16 aprilie, neputând fi reținută sub nicio formă provocarea din partea persoanei vătămate or, inculpatul F. a recunoscut că el a avut inițiativa întâlnirii și că nu îl cunoștea pe J., prin urmare, fiind exclusă orice variantă ca această provocare să fi fost săvârșită înainte de data de 16 aprilie, gândită de organele de urmărire penală și de persoana vătămată.

Pe data de 16 aprilie 2013 persoana vătămată a fost surprinsă de poziția exprimată de inculpatul F., sesizând organele de urmărire penală, iar în mod normal după ce este reclamată o faptă de șantaj, procurorii trebuie să verifice dacă este reală sau nu, or, acest lucru nu poate fi stabilit fără a audia persoana vătămată, trebuind a fi obținute și alte mijloace de probă. A mai precizat că în mod corect, la data respectivă, procurorul a întrebat partea vătămată dacă dorește să poarte tehnică de ascultare, tocmai pentru a putea verifica aceste aspecte, fiind nevoie, așa cum rezultă și din actele de urmărire penală, ca procurorii să obțină o serie de înscrisuri, declarații, tocmai pentru a se lămuri dacă fapta de care era acuzată persoana vătămată este o faptă reală de corupție sau nu și dacă starea de temere a persoanei vătămate era una reală sau una imaginară.

De aceea, în perioada imediat următoare, parchetul, în urma înregistrărilor pe care le-a obținut, respectiv înregistrările ambientale și convorbirile telefonice, a concluzionat că acuzația făcută de către persoana vătămat este una reală.

Este evident faptul că nu se poate reține provocarea, deoarece provocarea la săvârșirea unei infracțiuni nu poate fi reținută pentru că inculpatul F., dacă s-ar fi simțit provocat, ar fi trebuit să renunțe la a se mai întâlni și discuta cu persoana vătămată, iar dacă inculpatul respectiv nu era interesat să încheie discuția respectivă, din probele administrate în dosarul cauzei rezultă că acesta comunica cu acționarii firmei care îl încurajau și-i atrăgeau atenția să fie atent.

Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea apelului și individualizarea pedepsei în sensul agravării situației inculpaților.

Inculpatul F. a arătat că hotărârea atacată este nelegală pentru că în mod greșit prima instanță a reținut forma infracțiunii continuate, neținând cont de faptul că infracțiunea de șantaj este o infracțiune comisivă instantanee, aceasta consumându-se în momentul în care se realizează acțiunea provocatoare, care trebuie să aibă urmarea prevăzute de lege, respectiv starea de temere, sub stăpânirea căreia persoana vătămată nu mai poate să efectueze o propunere eficace față de acțiunea făptuitorului.

Pe de altă parte, a arătat că o infracțiune continuată presupune acțiuni separate care să întrunească, fiecare dintre ele, toate elementele constitutive ale infracțiunii, or, după cum rezultă din descrierea situației de fapt, însăși prima instanță nu a reținut cu privire la fiecare acțiune separată toate elementele constitutive ale infracțiunii.

În cauză este vorba de o unitate naturală de infracțiune, în acest sens fiind și doctrina de specialitate, iar toate acțiunile care sunt ulterioare datei formulării plângerii, respectiv 19 aprilie, nu pot fi incluse în conținutul constitutiv al infracțiunii.

A arătat că hotărârea dată de prima instanță este și netemeinică întrucât plângerea penală, care este formulată în data de 19 aprilie, este pentru o pretinsă faptă săvârșită la data de 16 aprilie, nefiind posibil din punct de vedere procedural ca plângerea să privească fapte ulterioare.

A mai precizat faptul că toate acele întâlniri, după data de 19 aprilie, inclusiv celelalte două modalități reținute în sarcina inculpatului F., respectiv mijlocul audio-vizual și scrisorile care au fost trimise de Jurnalul Național, nu pot fi incluse pentru că în privința acestora, sub nicio formă, nu poate fi reținută constrângerea, persoana vătămată nemaiaflându-se sub o stare de temere, deoarece era conștientă că era înregistrată, persoana vătămată însăși efectuând înregistrarea, ea fiind cea care a inițiat toate întâlnirile și care s-a aflat sub coordonarea organului de urmărire penală.

Totodată, a arătat că hotărârea primei instanțe este și netemeinică, întrucât din conținutul probelor care au fost administrate și obținute în faza de urmărire penală, cât și din cele care au fost administrate la prima instanță și, de asemenea, și în cursul cercetării judecătorești, în apel, nu rezultă elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, șantajul fiind o infracțiune îndreptată împotriva libertății psihice a persoanei și constând sub aspectul elementului material, într-o acțiune de constrângere și, sub acest aspect, existând o diferență de reglementare între C. pen. actual, art. 207 alin. (2) și C. pen. anterior, art. 194 alin. (2), ultimul fiind aplicabil, întrucât spre deosebire de reglementarea actuală, reglementarea anterioară prevede condiția constrângerii și cu privire la varianta specială a șantajului, care este imputată inculpatului F., respectiv amenințarea cu darea în vileag a unei fapte compromițătoare.

În prezenta cauză a considerat că nu este realizată constrângerea și nu este probată în privința persoanei lui J., atât timp cât din conținutul probelor rezultă, în mod indubitabil, că persoana vătămată, niciun moment, nu a luat în seamă acțiunea inculpatului F.

A menționat totodată, că toate întâlnirile începând cu data de 19 aprilie 2017 și celelalte mijloace pretinse a fi folosite în vederea constrângerii, respectiv mijlocul audio-vizual și scrisorile, nu pot fi considerate ca acte materiale de constrângere, componente ale infracțiunii pentru care s-a dat în mod nelegal și temeinic soluția de condamnare de prima instanță, din următoarele considerente: se pretinde că persoanei vătămate i s-a cauzat o stare de temere, că întâlnirile care au avut loc din data de 19 aprilie, au reprezentat în realitate acte de constrângere repetate și cu caracter progresiv, cu scopul de a exercita presiuni asupra persoanei vătămate în vederea obligării acesteia la adoptarea comportamentului care a fost solicitat de făptuitor, o asemenea susținere neavând nici o justificare factuală.

A afirmat că nimeni nu ar putea crede că persoana vătămată s-a aflat sub o stare de temere, că i-a fost încălcată libertatea psihică cu ocazia acestor întâlniri, în condițiile în care toate aceste întâlniri au fost monitorizate și supravegheate de procuror, de organul de urmărire penală, în timp real, iar persoana vătămată era conștientă, întrucât a purtat tehnică de înregistrare, a efectuat înregistrarea, a executat-o, iar de fiecare dată, după înregistrare, a fost chemată la sediul organului de urmărire penală și a dat o declarație.

A pus concluzii în sensul că este exclusă starea de temere, prima instanță reținând că nu este necesară manifestarea exterioară a persoanei vătămate, însă ea probează lipsa urmării prevăzute de lege, fiind necesar ca acțiunea materială de constrângere să fie aptă să creeze această stare de temere, care să afecteze capacitatea persoanei vătămate de autodeterminare, astfel încât aceasta să fie dispusă să accepte conduita care îi este impusă de făptuitor, ori în aceste condiții este evident că este exclusă însăși acțiunea de constrângere, ea fiind inexistentă.

S-a solicitat achitarea inculpatului F. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., neexistând probe din care să rezulte vreunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii și teza a II-a C. proc. pen. în ceea ce privește forma de vinovăție.

Sub aspectul laturii subiective, a arătat că nu se poate omite faptul că șantajul este o infracțiune care nu poate fi săvârșită decât cu intenție directă, aceasta realizându-se în scopul special, prevăzut de lege, și anume scopul obținerii în mod injust a unui folos patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul. A învederat că din materialul dosarului nu rezultă elementul subiectiv al infracțiunii, iar în ceea ce privește folosul, neputându-se face abstracție de împrejurarea că altfel cum s-a probat prin înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, în realitate interesul încheierii contractului de retransmisie era al societății SC K. SA, și nu al societății condusă de inculpatul F.

Cu referire la provocare, a menționat că rezultă din conținutul înregistrărilor coroborate cu declarațiile persoanei vătămate, că organul de urmărire penală a depus eforturi prin intermediul persoanei vătămate pentru conturarea prin intermediul activităților de supraveghere tehnică, inclusiv a procedurilor de audiere a unor elemente de fapt, care să poată fi reținute în conținutul constitutiv al infracțiunii de șantaj, astfel explicându-se întrebările pe care persoana vătămată le adresează lui F. cu ocazia acestor discuții și de asemenea, astfel explicându-se afirmațiile pe care în permanență le face persoana vătămată cu acest scop față de inexistența vreunui element de fapt în ceea ce privește fapta materială pentru care s-a făcut plângere, scopul urmărit nerezumându-se doar la simpla obținere de probe, ci întregul demers urmărind provocarea inculpatului F. la infracțiune în sensul care este interzis de art. 101 alin. (3) C. proc. pen.

S-a solicitat astfel admiterea apelului declarat de inculpatul F., în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., coroborat cu art. 17 alin. (2) și art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și II C. proc. pen., achitarea.

S-a insistat în susținerea acestui apel pe opinia în sensul că J. este colaborator de facto al procurorului de caz, întrucât la data la care au avut loc evenimentele, în C. proc. pen. nu exista instituția colaboratorului, fiind introdusă la data de 1 februarie 2014, însă J. s-a comportat și acționat exact ca un colaborator, ori conform doctrinei penale, obligația pozitivă a statului de a asigura garanțiile procesuale prevăzute de N.C.P.P., nu se limitează la ofițerii de poliție sau informație care acționează ca investigatori sub acoperire, ci se extinde și la colaboratori, chiar dacă aceștia nu au o calitate oficială. A susținut că aceste aspecte intră în sfera instruirii în vederea provocării, întrucât procurorul de caz, constatând că la data de 16 aprilie nu există niciun fel de probe în a contura vreo infracțiune, reieșind acest aspect chiar din analizarea conținutului plângerii, încearcă să îl ajute pe J. să construiască infracțiunea, ceea ce este interzis de dispozițiile legale, întrucât dacă la 16 aprilie nu există decât sesizarea lui J., iar la 19 aprilie există o declarație dată de J., acestea nu se mai coroborează cu nici o altă probă.

Cu referire la ancheta jurnalistică, a considerat că, calitatea de jurnalist a lui F. este prevăzută în Recomandarea Consiliului Europei, nefiind necesară verificarea listelor cu jurnaliști, ancheta fiind declanșată de el pe baza acelor documente pe care susține că le-a primit din surse anonime, implicând un singur om, pe avocatul societății. Mai departe, a arătat că acesta a făcut pașii necesari și a ajuns în acest moment, în care există campania prelansare și a continuat prin intermediului teaster-ului din data de 9 mai, în concepția apărării de la acel moment ancheta devenind publică, milioane de oameni luând cunoștință de existența anchetei, nefiind menționat J. în aceasta.

A mai învederat cu privire la inaptitudinea scrisorii transmise de Jurnalul Național și a spot-ului publicitar de a exercita presiune asupra lui J., că se are în vedere atât conținutul scrisorii, cât și împrejurările în care a fost transmisă tuturor reprezentanților părților implicate și nu numai lui J. și inclusiv recunoașterea de către instanța de fond a faptului că din conținutul acestei scrisori, nu rezulta nici o referire la persoana lui J., ceea ce exclude posibilitatea de a putea reprezenta un mijloc de presiune.

În raport de acest aspect, s-a precizat că instanța de fond a dat valoare declarațiilor martorei N., care sunt puse sub semnul îndoielii, aceasta făcând afirmații cu privire la modalitatea concretă în care a realizat operațiunile cu implicarea lui F. și a lui H., contrazise total de faptul că persoana prin intermediul căreia se realizează aceste comunicări, nu se afla la serviciu în ziua respectivă, precum și de faptul că în mod inexplicabil a fotografiat plicurile în care se trimite o corespondență, neinformând organul de anchetă în timpul audierii despre acestea, și nedepunându-le la parchet, deși pusese anterior la dispoziția acestora alte înscrisuri.

În ceea ce privește spot-ul publicitar, a arătat că din conținutul acestuia nu rezultă nici un element care să conducă la concluzia exercitării vreunei presiuni asupra lui J.

În raport de reținerea unor presiuni sub scopul obținerii unui folos injust, a apreciat că argumentația instanței în sensul că nu a existat interesul SC K. SA sau că se urmărea un scop injust de F., este fundamental greșită, întrucât în litigiul comercial ignorat de instanța de fond, s-a depus o cerere de intervenție, examinarea acesteia permițând constatarea că ceea ce urma a se soluționa, era încheierea unui contract de retransmisie pentru un pachet de 5 posturi, la un preț de 0,6 euro plătiți suplimentar de un abonat, ceea ce înseamnă că din aceștia 0,48 euro/abonat reveneau SC I. SA și 0,12 euro/abonat revenea SC K. SA. A susținut că valoarea acestui presupus prejudiciu este ipotetică, întrucât nu se poate știi dacă se contracta un abonament sau un milion, astfel încât nu se poate reține nici un folos injust, nici o prejudiciere a SC K. SA.

Inculpatul H. și apelanta inculpată SC I. SA s-au referit la împrejurarea că apărarea acestora ține de situația inculpatului F.

S-a apreciat că dacă instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice prin reținerea unei infracțiuni în formă continuată, înseamnă că aceasta a încălcat în mod flagrant dispozițiile art. 371 C. proc. pen. cu privire la obiectul judecății, care prevede că judecata se mărginește la fapta și persoana arătate în actul de sesizare, considerând că raportat la aceste texte legale, nu mai este permisă o extindere a urmării penale, din descrierile parchetului reieșind că F. a fost trimis în judecată pentru o singură faptă de șantaj. S-a arătat că infracțiunea de șantaj este o infracțiune ce se consumă uno ictu, încadrându-se în categoria infracțiunilor simple, caracterizate de unitatea naturală, însemnând că există unitate de autor, unicitate de formă de vinovăție și existând mai multe acte materiale, care nu pot fi reținute ca infracțiune decât împreună.

În analiza actelor pretins săvârșite de F. în intervalul 16 aprilie - 31 mai 2013, au învederat că a fost reținut un act material din data de 16 aprilie 2013, pe baza unor discuții dintre F.-J., al căror conținut real îl cunosc doar cei doi, întrucât nu există alte probe care coroborate cu vreuna dintre celelalte declarații, să conducă la concluzia că fapta există sau nu există.

Cu privire la întâlnirea din data de 19 aprilie, au arătat că instanța de fond a statuat că aceste convorbiri dintre cei doi nu conduc la o concluzie pertinentă în legătură cu existența unui act material care să fie încadrat în latura obiectivă a infracțiunii de șantaj, așa cum se reține și pentru data de 24 aprilie. S-a învederat că în condițiile în care nu există critici în apelul parchetului cu privire la inexistența actelor materiale din aceste date, consacrările instanței de fond din perspectivă probatorie, au intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi agravată situația în cazul lui F. și a SC I. SA.

În ceea ce privește întâlnirile ulterioare, a precizat că din conținutul discuțiilor purtate de F. cu J. nu rezultă elemente de șantaj, și instanța de fond și parchetul abținându-se din a individualiza fiecare act material, neexistând dovezi din care să rezulte că actele materiale separate ar putea conduce la concluzia că s-a săvârșit infracțiunea de șantaj.

S-a arătat că fapta lui F. și a SC I. SA nu există conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind legate indisolubil, întrucât SC I. SA nu a comis presupuse fapte personale.

În raport de inculpatul H., s-a arătat că acesta este acuzat de săvârșirea complicității la infracțiunea de șantaj, existând discrepanțe între hotărârea instanței de fond și actul de acuzare, în sensul că prin actul de sesizare s-a reținut că în perioada 16 aprilie 2013-30 mai 2013, din discuții și îndrumări adresate lui F. sau prin intermediul fiicei sale, inculpatul H. i-a acordat ajutorul pe tot parcursul activității infracționale prin asigurare suportului moral și logistic necesar exercitării constrângerii psihice, instanța fondului în schimb arătând în cazul lui F., că ar fi săvârșit fapte de șantaj în perioada 16 aprilie 2013 - 21 mai 2013, astfel nefiind posibil ca H. să îl ajute pe F. după ce actele materiale se finalizaseră.

A precizat că dacă instanța va ajunge la concluzia că F. nu a săvârșit fapta de șantaj, evident complice nu poate exista în persoana domnului H., însă dacă instanța va ajunge la concluzia că acesta a săvârșit acea faptă, este necesar să analizeze toate actele sale în raport de actele lui F.

S-a solicitat achitarea inculpaților H. și SC I. SA în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului în temeiul art. 421 lit. b) pct. 2 C. proc. pen. și rejudecarea cauzei pe fond.

Apelanta inculpată G. a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există.

A susținut că apărările privitoare la inculpata H. sunt subordonate apărărilor ce îl privesc pe inculpatul F., acesta fiind un om pregătit, cu o vastă experiență profesională, având o capacitate de muncă și rezultate remarcabile, având un spirit independent, fiind întreprinzător, nu foarte maleabil, nu foarte comunicativ, dar onest, astfel că nu ar fi făcut nimic ce ar fi putut dăuna dnei. H. și companiilor pe care le conduce.

A arătat că două categorii de acte materiale se pretinde că ar fi comis inculpata: actul material din data de 23 aprilie și discuțiile pe care le-a avut cu F. și din care se pretinde că ar rezulta ajutorul pe care l-a dat acestuia.

În legătură cu fapta din data de 23 aprilie, a învederat că s-a statuat de instanța de fond că nu există motive pentru a se îndoi de credibilitatea martorei N., însă conduita morală, etică, profesională a acesteia justifică afirmația că este un martor necredibil, iar întâlnirea din data de 23 aprilie dintre G., N., P. și F., nu a avut loc, inculpata H. neparticipând la această întâlnire, P. susținând că nu își amintește, iar F. și Direcției Naționale Anticorupție. H. susținând că nu a existat întâlnirea.

A arătat că instanța a afirmat despre această întâlnire că se coroborează declarațiile martorei N. cu ale inculpatului A., martora fiind însă necredibilă întrucât apărea ca având funcția de director al Departamentului Juridic, ori un avocat nu poate avea această funcție într-o societate comercială, întrucât această funcție presupune alte raporturi decât cele de client-avocat.

A insistat în sensul prevalenței art. 64 din Statutul Profesiei de Avocat, această prevedere statuând că relația client-avocat se bazează pe probitate, corectitudine, sinceritate, loialitate și confidențialitate, iar F. a cerut consultanță martorei N. în sensul unei verificări, martora făcând însă altceva, ori un avocat nu poate da sfaturi proaste clientului său, martora neprevenind clientul și neinformând nici procurorul că este avocat.

A susținut că avocatul nu poate depune mărturie despre evenimentele de care a luat cunoștință în exercițiul profesiei, iar chiar dacă legea arată că primează calitatea de martor, acele împrejurări de care aceasta a luat cunoștință, au fost cunoscute în calitatea de avocat.

A considerat că martora a dat declarații mincinoase atât în fața instanței, cât și a parchetului. A mai arătat că aceasta a făcut fotografii plicurilor, fapt pentru care nu și-a dezvăluit niciodată motivele.

A învederat totodată că martora N. este la acest moment avocata societății SC K. SA, respectiv a societății de care a apărat în mai multe litigii, trustul SC I. SA.

Pentru toate aceste motive a opinat în sensul că există suficiente împrejurări care demonstrează necredibilitatea martorei, astfel că declarația sa, individual, nu poate constitui temei pentru a susține în dezacord cu toți ceilalți care îl neagă, că evenimentul din data de 23 aprilie, a avut loc.

Pentru celelalte acte materiale, în legătură cu discuția din data de 26 aprilie, a apreciat că aceasta a fost detaliată de inculpații F. și G., arătând că în acea zi F. nu s-a întâlnit cu J., ci cu Ministrul Comunicațiilor de la acel moment.

A susținut că acuzația privind sprijinirea morală, cunoașterea și ajutorul dat de G. sunt extrase din convorbirile telefonice interceptate, arătând că prin hotărârea din data de 22 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut faptul că acuzarea nu se poate întemeia exclusiv pe înregistrări telefonice și că nici instanța de judecată nu poate face acest lucru, fără alte probe care să confirme interpretarea dată de acuzare dialogurilor, în contextul în care și apărarea are o interpretare proprie a acestor convorbiri care contrazic teza acuzării.

A menționat faptul că acuzarea nu se poate întemeia pe un singur martor, astfel cum se încearcă în prezenta cauză cu privire la presupusa întâlnire din data de 23 aprilie 2013, iar celelalte acte materiale ce sunt imputate inculpatei, sunt rezultatul interpretărilor unor convorbiri telefonice.

A solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și rejudecând, pronunțarea unei hotărâri de achitare.

Apelanta inculpată SC D. SA a solicitat schimbarea temeiului achitării în primă instanță cu privire la inculpată din art. 16 alin. (1) lit. b) teza finală în art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există.

Raportat la acuzațiile aduse, a arătat că parchetul a reținut 3 modalități în care SC D. SA ar fi săvârșit infracțiunea de complicitate la șantaj, reieșind din afirmațiile parchetului că inculpata H. ar fi fost persoana care a determinat difuzarea știrilor cu conținut negativ.

A precizat că așa cum a arătat și în fața instanței de fond, în legătură cu instituția atragerii răspunderii penale a persoanei juridice, trebuie în primul rând stabilite limitele, doctrina și practica definind în legătură cu aceasta, noțiunea de persoană fizică agent al infracțiunii, respectiv trebuind a se raporta la activitatea unei persoane fizice, desigur vinovăția fiind distinctă.

A susținut că persoane fizice ce pot atrage răspunderea penală a persoanei juridice pot fi: fie acționari, administratori, persoane care au legătură directă cu persoana juridică, fie mandatari care acționează în temeiul unui mandat, fie el și nescris, fie terți de societate, care cu respectarea condițiilor art. 191 și art. 135 C. pen., acționează prin faptele proprii sau în interesul propriu prin intermediul societății.

A menționat că rechizitoriul nu tratează această problemă tehnică din niciun punct de vedere, arătând că nu se precizează care este persoana fizică care a determinat modalitățile în care ar fi fost săvârșită fapta de SC I. SA, respectiv difuzarea de știri cu potențial presupus negativ în intervalul 16-30 aprilie 2013, difuzarea spot-ului și activitatea după data de 30 aprilie 2013, nefiind indicată nicio persoană fizică care ar fi determinat printr-un lanț de evenimente corect individualizat, de cauzalitate, de la rezoluția infracțională ce trebuie să aparțină persoanei fizice, modalitatea în care aceasta a fost translatată la persoana juridică.

A opinat că rechizitoriul nu arată din punctul de vedere al elementelor constitutive particulare, care țin de tipicitatea atragerii răspunderii penale a persoanei juridice, cum anume s-a ajuns în final să se difuzeze știrile, să se dea spot-ul și să fie difuzate emisiunile care urmau să influențeze justiția.

A arătat că temeiul achitării solicitat, respectiv art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se întemeiază pe faptul că judecătorul fondului a reținut incorect achitarea din perspectiva lipsei vinovăției, în sensul că spot-ul publicitar a fost difuzat în regim automat, făcând trimitere la contractul de promovare în regim propriu între cele două entități separate.

A considerat că hotărârea este din acest punct de vedere contradictorie, întrucât s-a statuat că nu există nicio persoană fizică din cadrul Antenei 3 la care să se raporteze vinovăția persoanei juridice, astfel lipsind vinovăția în mod total, neputându-se reține soluția art. 16 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. pen.

Apelantul inculpat E. a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea sentinței penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre, achitarea pentru infracțiunile deduse judecății.

A apreciat că judecătorul fondului a expus 3 elemente fundamentale în contradictoriu cu materialul probator existent la dosarul cauzei, respectiv faptul că inculpatul ar fi primit în cadrul exercitării atribuțiilor de președinte L. și în virtutea acestei calități documente transmise lui F. ulterior, că inculpatul E. și-ar fi încălcat în mod grav obligațiile de serviciu, în special cea de respectare a confidențialității, încălcând dispozițiile mai multor acte normative și că documentele prezentate de X. au rămas la inculpatul E., pe contractul respectiv fiind sublinieri realizate cu un marker de culoare deschise, care relevau suspiciunile în legătură cu realitatea celor consemnate și acest document s-ar fi găsit ulterior la F.

A arătat că în lumina materialului probatoriu administrat pe întreg parcursul judecății au rezultat trei elemente punctuale care contrazic reținerea situației factuale de către judecătorul fondului: faptul că inițiativa discuțiilor cu E. a aparținut martorului X., faptul că discuția dintre cei doi nu s-a purtat în cadrul instituțional, ci în lumina faptului că E. era avocat specializat în domeniul fiscal și că E. a primit doar o copie a contractului încheiat între societățile SC M. SRL-SC K. SA și nu alte documente, acte adiționale ori înscrisuri suplimentare.

A precizat că două elemente susțin teza apărării în contradicție cu tezele reținute de judecătorul fondului, respectiv declarația martorului V. (fila 233 dosarul primei instanțe), în sensul că s-a făcut o copie doar după contractul de asociere și că nu a fost solicitată o copie, și martorul Armaș din proprie inițiativă a solicitat copia întrucât dorea să discute cazul, chestiunea având relevanță și coroborându-se cu declarațiile constante ale inculpatului F., care a precizat în pe tot parcursul procesului penal, că a fost în posesia, anterior discuției cu inculpatul E., mai multor documente decât martorii scot în evidență în declarațiile la care s-a făcut referire.

A susținut că instanța de fond a statuat faptul că situația de fapt pornește de la premisa faptului că inculpatul F. ar fi discutat cu inculpatul E. la inițiativa acestuia din urmă, parchetul afirmând că în februarie 2013, în cadrul unei întâlniri, E. i-ar fi relatat lui F. despre controlul Gărzii financiare, acest lucru fiind fals, instanța de fond făcând o interpretare greșită a materialului probator, probatoriul administrat arătând faptul că inițiativa acestei discuții s-a realizat de către inculpatul F. în condițiile în care acesta a întrebat dacă există controale la firmele lui I.I., inducând în această discuție ideea că ar exista o pasivitate a organelor de control sau o tendință de protejare a firmelor respective.

A mai menționat că așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, discuția de la acel moment între cei doi inculpați a pornit de la situația existentă la acel moment, în sensul în care F. a avut în posesie nu numai contractul SC M. SRL-SC K. SA, ci și actele adiționale.

A afirmat că parchetul pornește de la premisa faptică exprimată în rechizitoriu la fila 19 și preluată de instanța de fond, conform căreia documentele prezentate de X. au rămas la inculpatul E., pe contractul respectiv fiind sublinieri cu un marker de culoare deschisă, care practic relevau suspiciuni în legătură cu realitatea celor consemnate, judecătorul de primă instanță omițând a analiza o apărare fundamentală confirmată pe parcursul judecății în primă instanță a inculpatului E. conform căreia acesta nu a avut niciodată un document marcat cu vreun marker galben și a făcut niște sublinieri pe acest document cu un pix foarte subțire, de culoare albastră, existând în acest sens o probă, un raport de constare tehnico-științifică, ce nu poate avea valențele unui mijloc de probă legal administrat în condițiile în care este făcut de o structură ce nu este parte a organelor judiciare în accepțiunea legii și care nu analizează documentul la care face referire E. și despre care există informații, date, elemente concrete, că ar fi fost în posesia acestuia.

Cu privire la art. 304 C. pen., a arătat că materialul probator este insuficient, învederând că s-au dispus pedepse cu executare pentru inculpatul E., în condițiile în care singurul element care justifică reținerea unei posibile infracțiuni prevăzute de lege, este însăși declarația inculpatului din cursul urmării penale, acesta înțelegând să recunoască discuția dintre F. și acesta și modalitatea în care neintenționat, a lăsat acel document la acea întâlnire, ori până la a sancționa un astfel de comportament printr-o pedeapsă cu executare, este o chestiune prea dur interpretată de judecătorul fondului, astfel că hotărârea primei instanțe este netemeinică și din punctul de vedere al greșitei individualizări a pedepsei aplicate lui E.

A susținut că acesta trebuia să reacționeze din calitatea de președinte al L. prin raportare la un organ media, care dezvolta teza unei posibile pasibilități a Gărzii financiare în raport de persoane și de anumite elemente de control.

A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și achitarea inculpatului E. pentru infracțiunile deduse judecății în conformitate cu art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Instanța de apel a procedat la audierea fiecărui inculpat apelant persoană fizică, în cauză, la termene procesuale diferite, excepție făcând inculpatul H., aflat în stare de detenție, care nu s-a prezentat la niciun termen de judecată depunând însă cereri prin care solicita judecarea în lipsă.

În cadrul ședinței publice din 16 decembrie 2016 au fost dezbătute cererile în probațiune propuse de părți, încuviințându-se cererea de audiere a martorilor N., S., X., T., formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, s-a admis proba testimonială vizând reaudierea martorilor N. și S., formulată de partea vătămată J., s-a admis proba privind audierea martorului O.O., solicitată de inculpatul E., s-a admis proba testimonială vizând audierea martorilor P.P. și R.R., formulată de inculpatul A., s-a admis proba vizând audierea martorului X. Valentin, formulată de inculpatul F., s-a admis cererea de administrare a probei constând în depunerea procesului verbal de predare primire documente întocmite de SC M. SRL prin reprezentant legal K.K. la data de 30 mai 2013, formulată de inculpatul F., s-a admis proba cu înscrisuri referitoare la interesul SC K. SA pentru semnarea contractului de distribuție pentru posturile aparținând SC I. SA, constând în înscrisuri statistice conținând o analiză comparativă a nivelului de audiență al posturilor de televiziune deținute de SC I. SA și SC D. SA în perioada în care au fost difuzate pe platforma de satelit Digi, aparținând SC K. SA și respectiv în perioada în care acestea au fost scoase de la difuzare de către operatorul de cablu; prospectul de finanțare publicat de SC K. SA în luna noiembrie 2013 care atesta evoluția numărului de abonați ai platformei de satelit Digi în perioada iunie 2012-iunie 2013; cererea de intervenție în nume propriu promovată și susținută de SC K. SA pe rolul instanțelor judecătorești, în perioada octombrie 2012-septembrie 2013; contracte de distribuție încheiate de către SC I. SA și SC D. SA cu alți operatori de servicii de televiziune prin satelit în perioada 2013; corespondența de soluționare a diferendului referitor la retransmisia posturilor aparținând celei dintâi pe platforma de satelit Digi, s-a admis proba în circumstanțiere vizând depunerea de înscrisuri prin care se dorește a se arăta profilul inculpatului F. (cu referire la experiența profesională a acestuia, la managementul unor companii de prim rang în domeniul financiar, industria bunurilor de larg consum și media; inițierea și implicarea în campanii de binefacere prin intermediul posturilor de televiziune deținute de SC I. SA; declarațiile și aprecierile unor personalități din media românească și străinătate despre F., ca om și profesionist), s-a încuviințat depunerea la dosar a următoarelor înscrisuri: situația centralizatoare a celorlalte anchete jurnalistice (exclusiv „Mită în fotbal") promovate și difuzate de programul de știri Observator al B.B., din perioada mandatului meu de director general; extras din Contractul de prestări servicii din 20 iunie 2006 încheiat între SC K. SA și B.B. S.A. (actuala SC I. SA) pentru distribuirea posturilor SC D. SA și D.D., cuprinzând clauza 7 noiembrie 2 la care persoana vătămată J. face referire în corespondența purtată cu societatea pe care o conduceam ca sancțiune Ia o pretinsă campanie mediatică care ar fi fost desfășurată în anul 2011; extras din Contractul de prestări servicii din 20 iunie 2006 încheiat între SC K. SA și B.B. S.A. (actuala SC I. SA) pentru distribuirea posturilor SC D. SA și D.D., cuprinzând clauza 7 noiembrie 2 Ia care persoana vătămată J. face referire în cuprinsul corespondenței din martie - aprilie 2011 dintre SC K. SA și SC I. SA (scrisoarea comunicată de SC K. SA din 30 martie 2011 și scrisoarea de răspuns comunicată de SC I. SA din 12 aprilie 2011); Adresa din 13 mai 2015, emisă de SC K. SA, sub semnătura directorului general S.S., către SC I. SA în atenția directorului general F., prin care SC K. SA solicita accesul la posturile de televiziune deținute de către SC I. SA pentru a fi distribuite abonaților SC K. SA, respectiv adresa din 26 ianuarie 2016, emisă de SC K. SA, sub semnătura directorului general S.S., către SC I. SA în atenția directorului general F., prin care SC K. SA solicita accesul la posturile de televiziune deținute de SC I. SA pentru a fi distribuite abonaților SC K. SA; Contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 30 iunie 2011, încheiat între societatea SC T.T. SRL și SC K. SA, având ca obiect achiziționarea unui imobil localizat în Municipiul Craiova, în valoare de 2.500.000 euro, contract semnat din partea SC K. SA de către numitul J., conform Deciziei Consiliului de Administrație al SC K. SA nr. 12822 din 30 iunie 2011.

Fiecare dintre probele sus menționate, încuviințate, au fost administrate pe parcursul instrumentării cauzei în apel.

O notă aparte vizează dispoziția instanței de apel din încheierea de ședință din 16 decembrie 2016, în sensul că s-a hotărât, cu opinie majoritară, admitea probei vizând solicitarea de la organul de urmărire penală a tuturor înregistrărilor telefonice și ambientale efectuate în cauza nr. x/P/2013 privind pe inculpatul F., inclusiv înregistrările efectuate cu privire la convorbirile părții vătămate J. Totodată, în acord cu dreptul la respectarea vieții private și de familie prev. de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, inculpații din prezentul dosar au fost notificați că sunt obligați să nu divulge aspecte din viața privată a părții vătămate J. în situația în care acestea există și sunt reliefate prin interceptările admise.

În același context probator, se impune a se preciza că în cadrul ședinței publice din data de 28 aprilie 2017, instanța de apel a consemnat și cererile de suplimentare de probatorii formulate, pronunțându-se cu privire la cererile de probe la data de 4 mai 2017, în sensul admiterii probei cu înscrisuri, constând în toate acele convorbiri, ce au fost transcrise și depuse la dosarul cauzei de către apărătorul ales al inculpatului F., în susținerea celor două teze probatorii urmărite de acesta, respectiv teza "Provocării" și teza „Constatării unei temeri”, inserate în cererea de suplimentare a probatoriului, proba fiind administrată.

De altfel, preponderent inculpatul apelant F. și-a întemeiat concluziile pe „fondul” cauzei tocmai pe această din urmă împrejurare, subliniind ilustrativ că „desfășurarea cercetării judecătorești în apel a fost de-a dreptul spectaculoasă din momentul în care, cu majoritate, instanța ne-a dat șansa să consultăm și înregistrările convorbirilor telefonice ale așa-zisei părți vătămate J., în perioada critică, 19 aprilie-2 iunie 2013, înregistrări pe care procurorul nu le-a atașat dosarului. Ceea ce am descoperit prin audierea celor peste 1.500 de foldere a fost cutremurător pentru mine, a scos la iveală adevărul despre această cauză, acel adevăr pe care eu, F., l-am susținut cu tărie timp de 4 ani, din momentul în care am fost acuzat. Deși știam care este adevărul nu l-am putut proba până la 20 aprilie 2017. Prin probele încuviințate de dvs. Și depuse la dosar în 20 aprilie 2017 se demonstrează, fără dubiu, faptul că acest dosar a fost fabricat, prin măsluirea probelor și prezentarea nereală a unui presupus șantaj la adresa agentului provocator J.”

În mod evident, aspectele juridice vizând „măsluirea probelor” și apelarea în cauză la serviciile unui presupus „agent provocator” vor trebui a primi răspunsuri pe măsură din partea instanței, aparte însă de aceasta, optica Înaltei Curți de Casație și Justiție raportat la respectivele înregistrări de convorbirilor telefonice și ambientale, în substanța lor, este că din analiză nu se desprind elemente care să deturneze, să modifice „situația de fapt” prezentată anterior de organele judiciare. În esență, în conturarea situației generale de fapt de către prima instanță s-a făcut cu trimitere la anumite înregistrări depuse la dispoziția acesteia de procuror ce au fost considerate a fi edificatoare, iar instanța de apel preia întocmai respectiva susținere ca fiind una deplin obiectivă.

Altfel, instanța de apel acceptă ca fiind veridice susținerile de detaliu ale inculpatului apelant F. privitoare la anumite disfuncționalități de ordin profesional în derularea anchetei penale în cauză, sau, necesitatea ca procurorul să fi depus, pentru deplin contur, încă de la început la dispoziția instanțelor toate înregistrările ce au fost efectuate (referitor la acei suporți optici, alții decât cei care au fost înaintați inițial de către Direcția Națională Anticorupție, fiind vorba de acei suporți optici care sunt arhivați de către Ministerul Public în condițiile prevăzute de art. 142 alin. (6) C. proc. pen., contextul juridic a fost clarificat pe parcurs, în sensul că la solicitarea instanței de control judiciar, considerându-se necesar, Ministerul Public a înaintat suporții optici în integralitatea lor, constatându-se că există într-adevăr indicii temeinice din care rezultă că datele sigilate, cele rezultate din activitățile de supraveghere tehnică, conțin elemente de fapt care au legătură cu obiectul cauzei).

În același context juridic fiind, atâta vreme cât apelantul inculpat F., pornind de la premisa că ne aflăm în fața unui dosar ce a fost „fabricat” - confirmat de înaintarea ulterioară a suporților optici în integralitatea lor, constatându-se că există indicii temeinice din care rezultă că datele sigilate, cele rezultate din activitățile de supraveghere tehnică, conțineau elemente de fapt care aveau legătură cu obiectul cauzei - a solicitat „îndepărtarea probelor” administrate în cauză în faza de urmărire penală; instanța de apel apreciază necesar a se face cuvenitele considerente juridice pe marginea regulii vizând loialitatea în administrarea probelor:

Acest principiu al loialității este consacrat in terminis de C. proc. pen. în art. 101, ca urmare a propunerilor de lege ferenda venite din partea doctrinei și jurisprudenței.

Loialitatea, în sens procedural, nu se reduce la o simplă exigență deontologică, căci în cazul acesta nu este vorba despre a proteja demnitatea justiției sau despre a veghea la respectarea jurământului prestat de magistrați de a se comporta de o manieră demnă și loială. Recurgerea la noțiunea de loialitate nu prezintă interes decât în cazurile în care apare de o manieră evidentă că a fost violată o regulă de procedură, fiind limpede că în această situație violarea regulii este cea care este sancționată.

C. proc. pen. din 1968 nu prevedea expresis verbis principiul loialității în administrarea probelor, dar art. 68, intitulat „Interzicerea mijloacelor de constrângere”, a determinat doctrina să considere că în acest caz este vorba de principiul loialității. Astfel, art. 68 alin. (1) prevedea că „este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obține probe”. Probarea unei fapte nu poate fi realizată prin mijloace incompatibile cu demnitatea umană, indiferent de infracțiunea care se dorește a fi probată și indiferent de periculozitatea infractorului. Tot așa, folosirea unor astfel de mijloace aduce atingere și demnității justiției, căci folosirea violențelor, promisiunilor sau a provocărilor nu poate să contribuie la prestigiul celor care își desfășoară activitatea în justiție. Acest principiu merge mai departe de loialitatea probelor, căci întărește exigența loialității probei cu interdicția ilicității acesteia, deoarece atunci când se constată inadmisibilitatea probelor pe aceste temei, ele se consideră a fi contrare dreptului și, ca atare, ilicite.

În cazul în care elementele de fapt au fost prezentate printr-un mijloc de probă nereglementat de lege sau printr-un mijloc de probă legal, dar s-au nesocotit prevederile art. 68, sancțiunea care intervenea era cea a excluderii probelor astfel obținute, în conformitate cu art. 64 alin. (2) C. proc. pen. din 1968.

Dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. pen. sunt identice cu cele ale art. 68 alin. (1) C. proc. pen. din 1968. În esență, acestea interzic folosirea mijloacelor de constrângere, a violențelor, amenințărilor, a promisiunilor sau îndemnurilor în scopul obținerii de probe. Această interdicție dă naștere, în sarcina organelor judiciare, obligației de a asigura climatul necesar audierii, pentru ca persoana audiată să nu dea declarații după dictare, ori ca urmare a unor întrebări tendențioase, ale căror răspunsuri sunt consemnate incomplet, sau în condiții de oboseală excesivă, ori sub imperiul constrângerii.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede: „Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdicția se aplică chiar dacă persona ascultată își dă consimțământul la utilizarea unei metode sau tehniciˮ.

În fine, art. 101 alin. (3) C. proc. pen. stipulează că „este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe”. Acest alineat dorește să evidențieze interdicția pe care o au organele judiciare sau persoanele care acționează în numele acestora de a provoca o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei infracțiuni.

În ceea ce privește mecanismul aplicabil în materia excluderii probelor, acesta este strâns legat de regimul nulităților. Astfel, art. 102 alin. (3) prevede: „Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care acesta a fost administrată determină excluderea probei”. Folosind metoda teleologică în interpretarea unei norme penale, considerăm că această sancțiune a excluderii probelor administrare în mod nelegal este dependentă de sancțiunea nulității, reprezentând un efect al acesteia.

Or, raportând aserțiunile la speță, în afara spațiului juridic vizând pretinsa provocare din partea lui J., ce urmează a fi defalcată și explicitată în sensul că nu poate fi reținută, ori pretinsa măsluire a probelor, subiect ce de asemenea va fi dezvoltat și atestat că nu a condus la vreo denaturare a probelor administrate, susținerea apărării cu titlu general că ne aflăm în fața unui dosar „fabricat” nu-și are susținere și corespondență în situațiile juridice concrete sus analizate, pentru a se putea ajunge, în final, la situația afectării principiului loialității în administrarea probelor.

Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție inclusiv de cele administrate în apel, Înalta Curtea de Casație și Justiție reține următoarele:

În esență, în perioada 16 aprilie 2013-30 mai 2013 inculpatul F., director general al SC I. SA, societate care deținea posturile B.B. C.C., D.D. și E.E., a încercat să îl determine pe numitul J., administrator și acționar al SC K. SA, una dintre principalele companii care activează pe piața serviciilor de televiziune prin cablu și satelit din România, să încheie un contract având ca obiect redifuzarea prin satelit de către SC K. SA a posturilor TV controlate de SC I. SA.

Pentru a-și atinge acest scop, inculpatul a exercitat în mod repetat asupra persoanei vătămate J. amenințări privind dezvăluirea - însoțită de crearea unui scandal mediatic - unei presupuse fapte de corupție în care ar fi fost implicați persoana vătămată și SC K. SA.

Este adevărat că, în raport cu evenimentele ce au avut loc în ultima perioadă și care au culminat cu dispunerea de către Direcția Națională Anticorupție, la data de 5 mai 2017, a punerii în mișcare a acțiunii penale față de I.I. și J. pentru fapte de luare, respectiv dare de mită (fapte ce vizează modalitatea și împrejurările în care a fost perfectat contractul ce vizează cauză de față), s-ar putea discuta despre o „faptă reală cu care partea vătămată a fost amenințată” de F. De altfel, acest din urmă inculpat apelant a prezentat evenimentul respectiv drept cauză de exonerare a sa de răspundere penală - „s-a scos la iveală adevărul despre această cauză, acel adevăr pe care eu, F., l-am susținut cu tărie timp de 4 ani, din momentul în care am fost acuzat. Prin comunicatul Direcției Naționale Anticorupție de dată recentă se confirmă oficial că ancheta jurnalistică „mită în fotbal” a fost perfect justificată, faptele de care sunt acuzate respectivele persoane fiind exact cele prezentate de mine acum 4 ani”.

Însă, chiar în atare condiții, fapta de șantaj subzistă pe deplin juridic având în vedere că disp. art. 194 sau 207 C. pen. sancționează penal, în egală măsură, constrângerea constând în amenințarea fie cu o faptă reală, cât și cu o faptă imaginară compromițătoare.

Înainte de a prezenta în mod detaliat situația de fapt, instanța consideră util a face câteva precizări cu privire la structura acționariatului persoanelor juridice implicate în cauza de față, aspecte ce prezintă adecvat un tablou organizatoric necesar deslușirii cauzei.

Astfel, potrivit relațiilor comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (filele 66-205 vol. 3 d.u.p.), situația entităților persoane juridice din prezenta cauză în anul 2013 era următoarea:

SC I. SA avea ca acționari persoane juridice pe SC U.U. SA și Fundația H. pentru Dezvoltarea României, iar ca acționari persoane fizice pe G., F.F., V.V. și X.X., iar persoana împuternicită să administreze societatea era inculpatul F., în calitate de director general.

Deținea următoarele posturi: B.B., C.C., D.D. și E.E.

SC B. SRL avea ca asociat unic pe SC B. SRL., iar funcția de administrator era deținută de inculpatul A.

Deținea următoarele publicații: Jurnalul Național, The Industry și Income Magazin. Jurnalul Național editează și site-uri.

SC B. SRL., asociatul unic al SC B. SRL, avea ca asociați persoane juridice Grupul Industrial H. și Compania (SC U.U. SA), iar ca asociați persoane fizice pe G., F.F. Inculpatul F. era împuternicit, director general unic și președintele consiliului de administrație.

SC D. SA avea ca acționar persoană juridică Fundația H. pentru Dezvoltarea României, iar ca acționari persoane fizice pe G., F.F. și Oancea Sorin.

Deținea postul de televiziune SC D. SA și site-ul.

Din structura acționariatului societăților menționate rezultă că acestea erau controlate de membrii familiei H. (H. și fiicele sale, G. și F.F.), aceștia deținând fie direct, fie prin intermediul altor persoane juridice, pachetele majoritare de acțiuni sau părți sociale ale acestora.

SC M. SRL avea ca asociat unic pe numitul I.I., fost președinte al J.J., iar ca administrator pe numitul K.K.

Ulterior însă, între cele două entități au apărut neînțelegeri grave, izvorâte chiar din contractul de asociere privind transmisia meciurilor de fotbal din cadrul Ligii I, acestea acuzându-se reciproc de încălcarea obligațiilor contractuale.

Alte conflicte între cele două societăți au survenit și în ce privește retransmisia prin cablu și satelit de către SC K. SA a posturilor de televiziune aparținând SC I. SA, cele două societăți acuzându-se și în acest caz de nerespectarea unor obligații izvorâte din contractele încheiate.

Aceasta stare conflictuală a condus la un număr impresionant de procese civile și comerciale pe care cele două societăți și le-au intentat reciproc (o listă orientativă în acest sens se regăsește la filele 189-206 vol. 9 d.u.p.), la sesizări reciproce la Consiliul Concurenței, Consiliul Național a Audiovizualului și alte instituții, precum și la o campanie de presă pe care entitățile mass-media din cadrul SC B. SA au dus-o față de SC K. SA.

Un alt element relevant pentru cauza de față este că neînțelegerile prezentate au dus și la neîncheierea între SC K. SA și SC I. SA a unui nou contract de retransmisie prin satelit (în sistem DTH) a posturilor TV aparținând SC I. SA, în condițiile în care cel anterior expirase la finalul anului 2011. Acest aspect era de natură să provoace pierderi financiare directe pentru SC I. SA, deoarece în cadrul unui astfel de contract operatorul de satelit (SC K. SA) este cel care achită societății deținătoare de posturi TV o sumă de bani lunară ca preț al dreptului de retransmisie. Această sumă este calculată în funcție de numărul de abonați pe care îl are operatorul de televiziune prin satelit.

Este adevărat că apelantul inculpat F. a invocat inclusiv aspectul respectiv, adică că sumele solicitate lui J. „erau plătite în final mod evident de către abonați și în niciun caz de către SC K. SA”, astfel că SC K. SA nu ar fi înregistrat niciun prejudiciu, că acest lucru reiese cu claritate inclusiv din „subsidiarul unei cereri de intervenție depusă de SC K. SA în cadrul litigiilor dintre părți”, însă instanța, cu fermitate, susține că un asemenea detaliu comercial, de mers concret al unui contract încheiat cu un operator de satelit, nu impietează în niciun fel incidența faptic-juridică a unei infracțiuni de șantaj.

În ce privește relațiile contractuale dintre SC K. SA și SC M. SRL, la data de 15 august 2009 între cele două societăți s-a încheiat un contract de asociere în participațiune având ca obiect exploatarea imobilului situat în București, sector 5, deținut de SC M. SRL (filele 21-29 vol. 6 d.u.p.). Potrivit acestui contract, SC M. SRL urma să desfășoare activități de alimentație publică și organizare de evenimente (nunți, botezuri, festivități particulare sau corporate etc.) în cadrul cărora urma să promoveze brandul SC K. SA, iar această ultimă societate contribuia cu suma de 1.700.000 euro în vederea modificării și amenajării imobilului anterior menționat. De asemenea, SC M. SRL avea obligația de a achita anual către SC K. SA o sumă reprezentând 5% din profitul net realizat în urma activităților desfășurate în cadrul asocierii.

Contractul a fost semnat de persoana vătămată J. din partea SC K. SA și de K.K. din partea SC M. SRL Ulterior, contractul a fost prelungit prin trei acte adiționale la datele de 14 octombrie 2009, 22 ianuarie 2010 și 28 iulie 2010. Prin aceste acte, SC K. SA și-a mărit contribuția la asociere mai întâi cu 300.000 euro, apoi cu 700.000 euro și în final cu 800.000 euro, crescând progresiv și cota sa parte din profitul net al asocierii, la 7,5%, 10% și în final la 15% (filele 52-54 vol. 6 d.u.p.). Actele adiționale au fost semnate de aceiași reprezentanți ai celor două societăți.

Acesta a fost contractul ce a intrat în posesia inculpatului F. și, pretinzând că ascunde o faptă de corupție, l-a folosit pentru șantajarea persoanei vătămate J..

Este discutabilă împrejurarea dacă exercitarea amenințărilor de către inculpatul F. a fost facilitată de faptul că inculpatul E., la acel moment președinte al L., îi pusese la dispoziție o copie a unui contract încheiat între SC K. SA și SC M. SRL și semnat din partea SC K. SA de către J., contract despre care inculpații F. și E. ar fi considerat că ascunde o faptă de corupție. Relevanță are chiar conținutul Rechizitoriului nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție înregistrat pe rolul instanței la data de 1 octombrie 2013 sub nr. x/2/2013, unde se consemnează că a fost trimis în judecată inculpatul E. exclusiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, nu și pentru vreo formă de participație la infracțiunea de șantaj.

Cert este că, raportat la situația inculpatului E., în luna ianuarie 2013, la nivelul Gărzii Financiare s-a luat decizia organizării unei operațiuni de control privind modul de înregistrare contabilă a veniturilor realizate de diverse unități de alimentație publică ce organizaseră evenimente cu ocazia Revelionului 2012/2013. Agenții economici ce urmau a fi controlați au fost selectați pe baza consultării mediului internet, iar una dintre unitățile vizate în cadrul acestei operațiuni a fost restaurantul „x” aparținând SC M. SRL.

Operațiunea de control a avut loc la 23 ianuarie 2013, ocazie cu care la restaurantul menționat s-a deplasat o echipă formată din martorii U., A.A. și Y. În urma analizei înregistrărilor contabile operate de SC M. SRL, angajații Gărzii Financiare au constatat că societatea menționată realizase venituri importante în urma contractului de asociere în participațiune încheiat cu SC K. SA (3,1 milioane euro), motiv pentru care au solicitat spre studiu contractul respectiv. Acestora li s-au pus la dispoziție atât contractul de asociere în participațiune, cât și actele adiționale. Deoarece aceste acte le-au ridicat suspiciuni, membrii echipei de control au efectuat în intervalul imediat următor (o săptămână) alte două deplasări la SC M. SRL, ridicând în copie, atât contractul de asociere în participațiune, cât și actele adiționale la acesta (declarație U., filele 231-232 vol. 7 dos. inst., declarație Y., filele4-8 vol. 5 d.u.p.).

Trebuie menționat faptul că membrii echipei de control nu au întocmit nici un document care să ateste predarea-primirea actelor menționate, acestea fiind menționate abia în procesul-verbal de control din data de 14 mai 2013 (în acest sens, declarație Y., filele 4-8 vol. 5 d.u.p.).

Declarația martorului X. din apel este relativ în același sens: „Așa cum am arătat în declarațiile anterioare, copia contractului dintre SC M. SRL și SC K. SA mi-a fost înmânată de către dl. Cosmin Armaș, șeful uneia din diviziile pe care le coordonam. Prima dată mi s-a prezentat doar acest contract. De comun acord cu colegii mei am considerat că acest contract nu îndeplinește condițiile unei asocieri în participație și am decis să extindem cercetările pentru a vedea care a fost motivația reală a contractului, din perspectiva noastră de a verifica realitatea cheltuielilor și a veniturilor care ar putea genera impozit pe profit. Întrucât șeful L. de la acea dată, dl. E. era și avocat specializat în fiscal am decis să îi arăt și dânsului contractul respectiv și să îi cer opinia. De pe copia certificată ridicată de inspectori de la SC M. SRL am făcut o fotocopie pe care am prezentat-o inculpatului E. Nu rețin ca această fotocopie să fi avut pe ea sublinieri sau alte însemnări particulare, eu în niciun caz nu am făcut astfel de însemnări. Dl. E. se pregătea să plece, astfel că mi-a cerut să îi las acel document urmând să discutăm ulterior. Am discutat cu dl. E. la o perioadă de circa o săptămână, 10 zile, timp în care noi ne efectuasem în continuare verificările. Dl. E. a fost de acord cu suspiciunea noastră, dar nu am mai discutat nimic în continuare deoarece nu aveam nevoie de acordul acestuia pentru a continua cercetările. Acea fotocopie pe care i-am lăsat-o dlui E. nu i-am mai cerut-o și nici dânsul nu mi-a dat-o, nu știu ce s-a întâmplat cu ea. Menționez că dlui E. i-am arătat doar copia contractului așa cum am precizat mai sus, iar actele adiționale ulterioare nu i le-am mai arătat întrucât nu aveam de ce. Aceste acte adiționale nu modificau esența contractului ci doar niște sume de bani și atât”.

Ulterior, inculpatul E. a învederat că i-a comunicat inculpatului F. bănuielile existente la nivelul Gărzii Financiare cu privire la contractul de asociere în participațiune, inclusiv probabilitatea destul de mare a sesizării Direcției Naționale Anticorupție (declarație inculpat E., fila 192 verso vol. 8 dos. inst., fila 239 vol. 2 d.u.p.) și, de asemenea, la foarte scurt timp după discuție (posibil a doua zi) i-a înmânat acestuia copii ale contractului de asociere în participațiune și ale tuturor documentelor pe care i le lăsase X. (declarație inc. E., fila 239 vol. 2 d.u.p.).

Inclusiv în fața instanței de apel declarația inculpatului este în același sens: „La sfârșitul lunii ianuarie 2013, mi-au fost prezentate rezultatele unui control tematic de către comisarul - șef adjunct, dl. X., controlul s-a exercitat prin sondaj la firma SC M. SRL. Documentele ce mi-au fost prezentate nu mi-au fost înaintate într-o formă oficială ci pur si simplu pentru consultare profesională, mi-a cerut părerea cu privire la un contract prezentându-mi copia acestuia. Au fost încheiate procese verbale de către comisarii gărzii la toate societățile controlate. Înaintarea oficială a acestor documente presupunea o depunere a acestora la registratură sau măcar la secretariat, pe acestea s-ar fi inserat o ștampilă și un număr și așa ar fi ajuns la mine. Punctul meu de vedere ce mi-a fost cerut vizând acel contract a fost acela că documentația respectivă era suspectă de a acoperi anumite încălcări ale legii și că urmează să fie sesizată o unitate de parchet. Știu de la dl. comisar X. privitor la acest control la SC M. SRL că hotărârea reprezentanților gărzii financiare a fost aceea ca ulterior să se intervină la acea unitate însă cu o altă echipă ce colabora cu unitățile de parchet. Din cunoștințele mele, știu că Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată cu privire la acea faptă, nu pot să precizez momentul la care am aflat această informație. Pe contractul ce mi-a fost prezentat am făcut anumite sublinieri și încercuiri, sublinierile au fost făcute cu un marker, peste corpul înscrisului și încercuirile cu un pix albastru subțire pe anumite elemente, la momentul respectiv acel document a rămas asupra mea. În perioada următoare, probabil februarie sau martie, foarte puțin probabil să fie vorba despre aprilie, am avut întâlniri cu reprezentanții mass-media, respectiv cu dl. F. Numai F. m-a întrebat despre activitățile de combatere a activității fiscale ce îl vizau pe I.I.. Această întâlnire a avut loc la F. în birou. Obiectivul urmărit de către mine prin vizita pe care i-am făcut-o dl. F. era aceea de transparentă în activitatea L.. F. avea asupra sa niște documente, respectiv contractul de asociere în participațiune dintre SC M. SRL și SC K. SA - SC K. SA, adiționalele și cred că încă ceva. M-a întrebat dacă controlul Gărzii Financiare vizează aceste aspecte sau altceva. La întrebarea verbală a acestuia, eu aveam obligația conform legii transparenței ca în măsura în care apreciam că documentele sau informațiile reprezintă informații cu caracter public să i le pun la dispoziție sau să i le spun. Nu am dat alte informații dl. F. decât că există un control în desfășurare și că acesta se va îndrepta către autoritatea competentă. Cu siguranță i-am comunicat dl. F. că în opinia mea, există posibilitatea de sesizare a parchetului, respectiv a Direcției Naționale Anticorupție. Legea transparenței nu impunea pentru astfel de situații niciun fel de procedură. Cred că la câteva zile după, m-am întâlnit din nou cu F. cu scopul de a confrunta documentele. Documentele dl. F. nu aveau niciun fel de consemnări, notițe, „erau curate”, documentele mele aveau mențiunea „conform cu originalul”. Întâlnirea s-a rezervat doar la această operațiune. I-am spus că la momentul la care vom putea comunica public, după finalizarea investigațiilor, o să fie înștiințați și dânșii despre rezultat. I-am atras atenția dl. F. că ar împieta asupra anchetei și i-am cerut să nu facă niciun fel de demers de publicare a acestor informații. A fost un demers profesional ca să mă întorc după cum am spus la dl. F. pentru a confrunta documentele. Revin și arăt că acea copie de pe contract, am lăsat-o la dl. F. Era un lucru insignifiant faptul că am lăsat acel document acolo, în condițiile în care F. după cum am afirmat avea deja acel document”.

Trebuie precizat că inculpatul F. a negat în mod constant faptul că ar fi primit de la numitul E. documentele menționate (fila 104 vol. 3 dos. primă inst.), poziție menținută și în apel, pretinzând că acestea ar fi provenit dintr-o sursă anonimă și că în luna aprilie 2013 l-ar fi întrebat pe coinculpat dacă L. desfășoară acțiuni de combatere a evaziunii fiscale care să îl vizeze pe I.I., moment la care acesta, surprins, i-ar fi spus doar că L. investighează relațiile comerciale dintre o societate a lui I.I. și un operator din zona de telecomunicații, fără însă a preciza numele societăților implicate.

Raportat la această situație de fapt, Înalta Curte constată cu evidență că, prin predarea către inculpatul F. a contractului și a actelor adiționale, dar și prin comunicarea suspiciunilor pe care instituția pe care o conducea le avea cu privire la societățile semnatare ale actelor respective, inculpatul E. și-a încălcat în mod grav obligațiile de serviciu, în mod special cele de respectare a confidențialității cu privire la informațiile obținute ca urmare a exercitării funcției pe care o deținea la acel moment (președinte L.).

Aceste obligații erau clar prevăzute în toate actele normative care reglementau la acel moment organizarea și funcționarea L. și a Gărzii Financiare. În acest sens, s-au avut în vedere următoarele dispoziții legale:

- art. 11 alin. (1) C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003) - funcționarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai dețin această calitate, sunt obligați, în condițiile legii, să păstreze secretul asupra informațiilor pe care le dețin ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu;

- art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 91/2003 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare - funcționarii Gărzii Financiare au obligația de a nu folosi în scop personal și de a nu divulga informațiile dobândite ca urmare a exercitării funcției. De asemenea, nu pot divulga aceste informații, inclusiv după încetarea raporturilor de muncă, pe o durată de 3 ani, cu excepția cazurilor impuse de procedurile judiciare ori în cazul schimbului de informații între instituțiile abilitate ale statului, precum și în cazul comunicărilor făcute, în condițiile legii, organismelor străine cu atribuții similare;

- art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea L. - are dreptul să solicite de la celelalte autorități ale administrației publice, instituții publice și operatori economici, de la instituții de credit și de la alte persoane, în condițiile legii, datele și informațiile necesare în vederea realizării atribuțiilor, cu păstrarea confidențialității acestora;

- art. 6 lit. a) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice - Ministerul Finanțelor Publice are dreptul să solicite de la celelalte autorități ale administrației publice, instituții publice și operatori economici, de la instituții de credit și de la alte persoane, în condițiile legii, datele și informațiile necesare în vederea realizării atribuțiilor, cu păstrarea confidențialității acestora, în mod gratuit.

În mod evident toate aceste dispoziții legale impun funcționarilor publici care activează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și a instituțiilor în subordinea acestuia (L., Garda Financiară) să respecte secretul informațiilor de care iau cunoștință în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Apărarea cameleonică a inculpatului E. prevalată pe împrejurarea că, „consultarea în baza căreia i-a adresat acest document a fost în afara raporturilor de serviciu, discuția dintre cei doi nu s-a purtat în cadrul instituțional, ci în lumina faptului că E. era avocat specializat în domeniul fiscal”, nu poate fi reținută, fiind evident că martorului X., care deținea la începutul anului 2013 funcția de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, s-a prezentat în virtutea atribuțiilor de serviciu în fața șefului său profesional și nu pentru că acesta întâmplător era și avocat, pentru a-și exprima astfel o simplă părere juridică asupra unei situații.

După cum s-a menționat, inculpatul a învederat că a transmis aceste informații deoarece „legea transparenței publice” prevedea că nu se poate opune secretul profesional pentru a ascunde o presupusă faptă penală comisă de un reprezentant al unei instituții publice.

Însă, nicio normă legală nu îi permitea inculpatului comunicarea către terți de copii ale unor documente ridicate de Garda Financiară în cadrul unor operațiuni de control în desfășurare sau a unor informații privind presupuse fapte de corupție, care sunt departe de a reprezenta „cazuri de nerespectare a legislației financiar-fiscale”.

Inculpatul nu a urmărit prin transmiterea documentelor menționate apărarea vreunui interes public sau a dreptului cetățenilor la informare.

În plan subiectiv, din chiar declarația inculpatului din apel rezultă evidența - „I-am atras atenția dl. F. că ar împieta asupra anchetei și i-am cerut să nu facă niciun fel de demers de publicare a acestor informații”. Altfel spus, inculpatul a transmis respectivele informații deoarece legea transparenței publice prevedea că nu se poate opune secretul profesional pentru a ascunde o presupusă faptă penală, pentru ca în același timp, tot inculpatul să fie cel care atrage atenția destinatarului lor să nu facă niciun fel de demers de publicare a acestor informații, așadar susțineri într-o totală contradicție.

Nu se poate susține că informațiile și documentele transmise de inculpat s-ar fi încadrat în procedurile prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. De altfel, nu s-a urmat niciuna dintre regulile prevăzute de art. 6-9 din actul normativ menționat, transmiterea documentelor având loc în afara cadrului legal prevăzut de acest act normativ, într-o formulă total ad-hocă, fără niciun cadru de oficialitate. Practic, inculpatul E. nu a făcut altceva decât să transmită în mod nelegal numitului F. informații și documente cu caracter confidențial referitoare la o societate comercială, cunoscând faptul că între această societate și societatea condusă de inculpatul F. existau numeroase litigii și o acută stare conflictuală.

Referitor însă la încadrarea juridică a faptei inculpatului E., și Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate fi circumscrisă infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit acestui text normativ, constituie infracțiune permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, dacă fapta este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Instanța de apel reține că în cauză lipsește cerința esențială a scopului săvârșirii acestei fapte, anume în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului, prin transmiterea informațiilor confidențiale către F., inculpatul E. a urmărit să obțină pentru sine sprijin în vederea menținerii în funcția de președinte al L., iar pentru prietena sa promovarea imaginii pe canalele media deținute de trustul de presă. Pentru dovedirea acestei susțineri au fost invocate mai multe convorbiri și comunicări telefonice dintre inculpații E. și F., interceptate în baza unui mandat pentru siguranță națională, purtate la datele de 9 aprilie 2013 (filele 125-127 vol. 5 d.u.p.), 11 aprilie 2013 (filele 140-141 vol. 5 d.u.p.) și 22 aprilie 2013 (filele 177 vol. 5 d.u.p.).

Toate însă aceste convorbiri și comunicări telefonice dintre inculpații E. și F., fie nu vizează în niciun caz vreun folos necuvenit solicitat de inculpatul E. inculpatului F.. Practic, fie sunt insuficiente pentru a dovedi faptul că inculpatul E. a transmis informații confidențiale lui F. în scopurile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000.

Altfel, analizând toate convorbirile purtate de cei doi inculpați în perioada martie-mai 2013 (filele 99-217 vol. 5 d.u.p.), se poate reține, contrar celor afirmate de aceștia în declarațiile date în faza de apel, că între numiții E. și F. existau la acel moment relații apropiate, de prietenie (relevante în acest sens sunt modalitatea neprotocolară de adresare folosită de aceștia, „Dragule!”, „Te pup!”, Pe unde umbli, bă, omule?”, „Te cinstesc?”, „Drăguțule.”, „ce faci, mă (…)”, „te pupic, pa, pa” etc.). Raportat la aceste aspecte, susținerile inculpatului E. din apel sunt chiar „deplasate” - „Cataloghez relația mea cu F. ca fiind pur profesională, în limite agreabile, eram persoane de aceeași vârstă. Aceeași formă de exprimare apropiată pe care am manifestat-o față de F., eu o utilizez în general cu persoanele din zona de media”.

Raportat la toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că inculpatul E. a transmis informații confidențiale lui F. nu în perspectiva unor viitoare foloase pe care urma să i le procure acesta, ci pur și simplu datorită relațiilor de prietenie existente între ei.

În același timp, chiar dacă nu a fost săvârșită în scopul menționat la articolul de lege pentru care a fost trimis în judecată, activitatea ilicită a inculpatului constituie infracțiune, fiind incriminată de dispozițiile art. 298 alin. (1) C. pen. din 1969, care sancționa infracțiunea de divulgare a secretului economic, constând în divulgarea unor date sau informații care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să producă pagube.

Elementele constitutive ale acestei fapte sunt pe deplin întrunite, inculpatul divulgând date sau informații nedestinate publicității, de natură economică, iar fapta sa a fost de natură să producă pagube.

Infracțiunea prevăzută de art. 298 alin. (1) C. pen. din 1969 a fost preluată de dispozițiile art. 304 alin. (1) din N.C.P., care incriminează infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, constând în divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane.

Instanța de apel apreciază că dispozițiile art. 304 alin. (1) C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului E., deoarece prevede limite de pedeapsă semnificativ mai mici (închisoarea de la 3 luni la 3 ani alternativ cu amenda) față de dispozițiile art. 298 alin. (1) C. pen. din 1969 (închisoarea de la 2 la 7 ani).

Raportat la cele arătate, fapta inculpatului E., care în luna februarie 2013, în calitate de președinte al L., a înmânat inculpatului F., director general al SC I. SA, în copie, un set de documente ridicate de angajații Gărzii Financiare în cursul unui control, documente care avea caracter confidențial, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

Referitor la infracțiunea de șantaj îndreptată împotriva persoanei vătămate J., instanța reține că în perioada 16 aprilie 2013-30 mai 2013, după obținerea contractului de asociere în participațiune și a actelor adiționale, inculpatul F. a exercitat presiuni asupra persoanei vătămate J., unul dintre administratorii și acționarii SC K. SA, în scopul de a obține încheierea unui contract de redifuzare prin satelit (în sistem DTH) a posturilor de televiziune aparținând SC I. SA în condițiile dorite de inculpat (la prețul de 0,6 euro/abonat lunar, scăzut ulterior de inculpat la 0,4 euro/abonat lunar).

Presiunile asupra persoanei vătămate au constat în amenințarea cu declanșarea unui scandal mediatic, însoțit și de sesizarea organelor judiciare cu privire la contractul de asociere în participațiune încheiat între SC M. SRL și SC K. SA care urma a fi prezentat ca o operațiune care ascundea săvârșirea unor infracțiuni de dare-luare de mită.

Amenințările menționate au fost exercitate de inculpat în mod direct, în cadrul a 7 întâlniri cu persoana vătămată care au avut loc la datele de 16 aprilie 2013, 19 aprilie 2013, 22 aprilie 2013, 26 aprilie 2013,14 mai 2013, 16 mai 2013 și 21 mai 2013 și au fost dublate de alte acțiuni care au avut rolul de a mări presiunile asupra numitului J.

Aceste „alte acțiuni” au constat în trimiterea la data de 24 aprilie 2013 unor scrisori din partea publicației „Jurnalul Național”, componentă a SC B. SA, persoanei vătămate și altor persoane cu influență în cadrul SC K. SA (acționarul principal G.G. și directorul general H.H.) prin care se cereau puncte de vedere privind contractul încheiat cu SC M. SRL, precum și în difuzarea în perioada 9 mai 2013-30 mai 2013 la posturile B.B., C.C., SC D. SA, D.D. și E.E. a unui promo/teaser intitulat „Exploziv! Mită în fotbal 3.500.000 euro de la Oradea via București! În curând anchetă jurnalistică.” prin care era prefigurată o viitoare emisiune în care urma a fi expusă fapta de corupție de a cărei săvârșire inculpatul îl acuza pe J..

În fapt, nici scrisoarea trimisă de „Jurnalul Național” și nici promo-ul/teatser-ul difuzat la posturile TV menționate nu aveau în spate o anchetă jurnalistică sau o emisiune, nici măcar într-un stadiu incipient, ci erau destinate doar intensificării presiunii exercitate de inculpat asupra persoanei vătămate și SC K. SA.

Discuțiile purtate de inculpatul F. și persoana vătămată J. în cadrul întâlnirilor din datele de 19 aprilie 2013, 22 aprilie 2013, 26 aprilie 2013,14 mai 2013, 16 mai 2013 și 21 mai 2013 au fost înregistrate audio-video de organele de urmărire penală, sesizate de persoana vătămată la data de 19 aprilie 2013. Totodată, au fost interceptate și convorbirile telefonice purtate de inculpatul F. începând cu data de 19 aprilie 2013 și de inculpații H. și G. începând cu data de 9 mai 2013.

Instanța reține că inculpații au adus numeroase critici interceptărilor telefonice și ambientale efectuate, până la urmă mijloace de probă esențiale în cauză, examinate inclusiv prin prisma considerentelor juridice pe marginea regulii vizând loialitatea în administrarea probelor, încercând a fi grupate după cum urmează:

- s-a susținut că înregistrările audio-video ale discuțiilor dintre persoana vătămată și inculpatul F. nu au caracter original, fiind posibil să se fi intervenit asupra acestora;

- s-a solicitat excluderea din materialul probator a tuturor interceptărilor efectuate în cauză, invocându-se Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României

Curtea de Apel a analizat cu prioritate solicitarea bazată pe Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României privind excluderea tuturor interceptărilor efectuate în cauză.

Curtea de Apel a constatat că întreaga urmărire penală s-a desfășurat în prezenta cauză anterior intrării în vigoare a N.C.P.P., instanța fiind sesizată cu rechizitoriul întocmit la data de 1 octombrie 2013. Implicit, și interceptările au fost realizate în baza dispozițiilor art. 91¹ -91⁶ din V.C.P.P. Curtea reține că Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale A României nu poate avea efecte asupra dispozițiilor art. 91² C. proc. pen. anterior, aceasta vizând doar dispozițiile privind punerea în executare a supravegherii tehnice din N.C.P.P. (art. 142 alin. (1) C. proc. pen.), care aveau un conținut diferit față de vechea reglementare. Drept urmare, instanța a constatat că înregistrările audio și video realizate în cursul urmăririi penale s-au efectuat în baza unui text legal care nu contravenea dispozițiilor constituționale.

Curtea reține că inculpații au invocat doar formal decizia nr. 51/16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României, despre care cunoșteau că nu are aplicabilitate directă în cauză, iar cererile acestora vizează în fapt constatarea nulității mijloacelor de probă menționate datorită nerespectării dispozițiilor art. 91² C. proc. pen. anterior. Instanța mai constată că cererea inculpaților de constatare a nulității se bazează în fapt pe dispozițiile Ordonanței nr. 236/P/2013 din data de 19 aprilie 2013 a Parchetului de pe lână Înalta Curte De Casație Și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, (filele 149-151 vol. 1 d.u.p.), prin care s-a dispus punerea în executare a interceptărilor provizorii autorizate de procuror de către Serviciul Român de Informații, precum și pe dispozițiile Ordonanțelor cu nr. 129/P/2013 din datele de 14 mai 2013 și 24 mai 2013 ale Direcția Națională Anticorupție (filele 181-185, 207-211 vol. 2 d.u.p.) prin care s-a dispus punerea în executare a interceptărilor provizorii autorizate de procuror de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Tehnic și Serviciul Român de Informații.

Emiterea de ordonanțe de către unități diferite de parchet s-a datorat faptului că, inițial, cercetările în cauză au fost efectuate de Parchetul de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, iar la data de 23 aprilie 2013 acesta și-a declinat competența în favoarea Direcției Naționale Anticorupție.

În urma verificărilor efectuate de instanță, Parchetul de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a comunicat că autorizațiile de interceptare au fost puse în aplicare de Serviciul Român de Informații, care a oferit și tehnica necesară pentru realizarea înregistrărilor în mediul ambiental (fila 34 vol. 11 dos. inst.), iar Parchetul de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a comunicat că autorizațiile emise de către instanța de judecată, precum și autorizațiile provizorii emise de procuror au fost puse în executare de Serviciul tehnic al Direcției Naționale Anticorupție (filele 37-38 vol. 11 dos. inst.). Modul de punere în executare al autorizațiilor de către Direcția Națională Anticorupție este confirmat și de ordonanțele de delegare din datele de 13 iunie 2013, 25 aprilie 2013, 9 mai 2013, 14 mai 2013, 17 mai 2013 ale procurorului (filele 248, 250, 253-255 vol. 2 d.u.p.) prin care ofițeri de poliție judiciară au fost desemnați cu punerea în executare a autorizațiilor de interceptare emise în cauză.

Drept urmare, s-a consemnat că cererea inculpaților nu ar putea duce, dacă ar fi admisă, decât la anularea a două interceptări efectuate în mediul ambiental, la 19 aprilie 2013 și 22 aprilie 2013, în perioada în care cauza a fost instrumentată de Parchetul de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În vederea soluționării cererii inculpaților, instanța a constatat că art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind N.C.P.P. prevede că legea nouă (N.C.P.P.) se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi. De asemenea, art. 4 alin. (1) din același act normativ prevede că actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen., cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege. La alin. (2) al aceluiași ultim text legal se arată de asemenea că nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condițiile N.C.P.P.

Analizând dispozițiile N.C.P.P. cu privire la cazurile de nulitate a actelor de procedură, Curtea constată că art. 281 C. proc. pen. reglementează șase cazuri de nulitate absolută, care pot fi invocate, ca regulă generală, în orice stare a procesului penal, însă, încălcarea normelor de procedură invocată de inculpați nu se circumscrie nici unuia dintre aceste cazuri. Pe cale de consecință, rezultă că inculpații au invocat o nulitate relativă, care, potrivit art. 282 alin. (1) C. proc. pen. reprezintă încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281, atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

Drept urmare, Curtea de Apel a constatat că nulitatea relativă a înregistrărilor audio și video nu putea fi invocată de inculpați decât în cadrul procedurii de cameră preliminară, care în cauza de față a început prin încheierea din data de 11 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și s-a finalizat prin încheierea din data de 23 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care s-au respins ca nefondate toate cererile de excludere a probelor, precum și excepțiile vizând regularitatea actului de sesizare a instanței invocate de inculpați, constatându-se legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, respectiv prin încheierea din data de 11 septembrie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție prin care s-au respins ca nefondate contestațiile declarate de inculpați împotriva încheierii din data de 23 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. După cum s-a arătat, faptul că Serviciul Român de Informații pusese în executare Ordonanța nr. 236/P/2013 din data de 19 aprilie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, (filele 149-151 vol. 1 d.u.p.) și că era posibil să fi pus în executare și Ordonanțele cu nr. 129/P/2013 din datele de 14 mai 2013 și 24 mai 2013 ale Direcției Naționale Anticorupție (filele 181-185, 207-211 vol. 2 d.u.p.) era un aspect care rezulta din chiar cuprinsul acestor acte, aflate în dosarul de urmărire penală și înaintate instanței odată cu rechizitoriul întocmit în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție își însușește optica instanței de fond, cu menționarea că nici chiar inculpații apelanți nu au mai insistat cu aceste critici în calea de atac exercitată împotriva sentinței, achiesând astfel la aspectele deslușite.

Referitor la teza unei provocări provenind din partea organelor de urmărire penală și a persoanei vătămate, teză acerb susținută de inculpatul F., preluată și de ceilalți inculpați, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, într-o primă etapă, se impune abordarea teoretică a conceptului de provocare prin prisma agenților provocatori.

Agenții provocatori au fost definiți de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca agenți ai statului sau orice persoană ce acționează sub coordonarea sau supravegherea unei autorități care în activitatea desfășurată își depășesc limitele atribuțiilor conferite de lege de a acționa în scopul relevării activității infracționale a unei persoane, provocând-o pe aceasta să comită infracțiunea, în vederea administrării de probe în acuzare.

Acest concept de provocare a cunoscut dezvoltare juridică în contextul analizării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unor cauze de referință. Astfel, Curtea a arătat că este conștientă de dificultățile inerente ale organelor judiciare penale în activitatea de culegere și administrare a probelor, în special în cazul luptei împotriva criminalității organizate și a corupției, dar subliniază imperios necesitatea existenței unor garanții atunci când se folosesc agenți sub acoperire în activitatea de probațiune. O speță de referință este Teixeria de Castro c. Portugaliei, în care Curtea a subliniat limitarea utilizării agenților sub acoperire și necesitatea de a prevedea garanții împotriva abuzurilor. Curtea are o poziție tranșantă în această privință, considerând că nici chiar interesul general al societății nu poate justifica folosirea probelor obținute în urma provocării. În cauza Khudobin c. Rusiei, Curtea a subliniat necesitatea unei proceduri clare și previzibile de investigare specială și o formă de control a acesteia, astfel încât să asigure buna-credință a autorităților. Curtea și-a consolidat jurisprudența în materie și prin hotărârea Ali c. României, prin care subliniază că utilizarea metodelor speciale de investigație, în speță a investigatorilor sub acoperire nu poate încălca per se dreptul la un proces echitabil, dar atunci când agenții implicați nu se limitează la o atitudine pasivă de cercetare a unei infracțiuni, ci incită o persoană în săvârșirea unei infracțiuni, în scopul de a oferi probe pentru începerea urmăririi penale, există o încălcare a dreptul la un proces echitabil.

În concluzie, putem observa că în opinia Curții următoarele aspecte prezintă importanță în această materie a provocării: existența unei autorizări și supravegheri din partea organelor judiciare a activităților agenților, existența unei acțiuni sau inacțiuni din care să reiasă intenția neechivocă a persoanei suspectate în comiterea activității infracționale, existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau continuarea săvârșirii unei infracțiuni, precum și antecedentele penale ale persoanei acuzate. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, se poate spune că utilizarea agenților nu poate constitui ipso facto o acțiune de provocare.

În plan intern, și instanța noastră supremă a avut ocazia să se pronunțe cu privire la existența sau inexistența unei acțiuni provocatoare. Într-o speță, spre exemplu, s-a decis că nu există o acțiune de provocare din moment ce inculpatul, consumator de droguri, a comis, în mod repetat, acțiuni specifice traficului ilicit de droguri și nu agentul este cel care l-a determinat să săvârșească sau să continue săvârșirea faptelor, rezoluția infracțională a făptuitorului fiind luată anterior momentului intervenției agentului sub acoperire. Într-o altă speță s-a considerat că există o acțiune de provocare în cazul în care investigatorul sub acoperire, prin intermediul unei persoane ce a acționat sub directa coordonare a acestuia, a determinat inculpatul să săvârșească o tentativă la scoaterea din țară de droguri de mare risc fără drept, inculpatul neavând nici inițiativa, nici intenția de a comite fapta, iar fapta nu ar fi fost săvârșită fără intervenția investigatorului sub acoperire prin intermediar.

Mai mult, în ipoteza în care agentul provoacă o persoană să săvârșească o faptă penală, agentul acționează în calitate de instigator, căci acestuia îi aparține hotărârea de a comite fapta, hotărâre care o transmite persoanei instigate. Cu privire la răspunderea penală, în cazul în care se probează că, în urma excluderii probelor obținute prin provocare, reiese că acesta a săvârșit fapta, în conformitate cu dispozițiile art. 49 C. pen., agentul provocator va fi sancționabil cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta la care a instigat și care a fost comisă de persoana instigată.

Revenind asupra speței de față, reținem, în primul rând, că o astfel de apărare a inculpatului F. pornește de la premisa (altfel, în aceleași timp, neacceptată) că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, fiind însă influențat în acest sens de către agenți ai statului.

Inculpatul a susținut că persoana vătămată, acționând în conivență cu organele judiciare și serviciile de informații, a mimat o stare de spaimă în cursul discuțiilor purtate, a adus constant în discuții subiectul contractului de retransmisie, deși inculpatul nu dorise să îl abordeze, a inițiat în mod constant întâlniri cu inculpatul, fără ca acesta să le solicite și a încercat în mod constant să îl determine să comită o faptă de șantaj. Ca dovezi ale atitudinii părtinitoare a organelor de urmărire penală, inculpatul a invocat omisiunea acestora de a analiza relevanța probatorie a atitudinii vesele și relaxate a persoanei vătămate anterioară și ulterioară întâlnirilor cu inculpatul, dar și conversații telefonice purtate de J. cu persoane despre care inculpatul afirmă că ar fi procurorul de caz și ofițeri de poliție.

Or, în cauza de față, organele judiciare au acționat în urma unei plângeri penale formulate de persoana vătămată J. la data de 19 aprilie 2013. Acțiunea acestora era imperios necesară atât prin prisma obligației de a verifica plângerile penale, dar și datorită gravității faptei reclamate (persoana vătămată a arătat că, în urma încheierii contractului solicitat de inculpat, societatea sa ar fi trebuit să achite anual către societatea inculpatului aproximativ 6 milioane de euro). Totodată, înregistrarea discuțiilor dintre inculpat și persoana vătămată era singura modalitate în care organele judiciare puteau stabili veridicitatea celor afirmate de numitul J.

In concreto, întâlnirea dintre părți din data de 19 aprilie 2013 era deja stabilită la momentul sesizării parchetului; întâlnirea din data de 22 aprilie 2013 a fost stabilită de părți în cadrul discuției din 22 aprilie 2013, ulterior J. doar reconfirmând împreună cu inculpatul ora întâlnirii; discuția telefonică din 23 aprilie 2013 s-a purtat ca urmare a solicitării inculpatului, formulată cu o zi înainte de a primi un răspuns din partea persoanei vătămate; întâlnirea din 26 aprilie 2013 a avut loc la inițiativa persoanei vătămate, dar ca urmare a scrisorii trimise de inculpat la 24 aprilie 2013; întâlnirea din 14 mai 2013 fusese stabilită anterior de inculpat și persoana vătămată pentru data de 8 mai 2013, însă, deoarece J. nu își respectase promisiunea de a-l contacta pe inculpat, acesta a început difuzarea spotului intitulat „Mită în fotbal (…)”; întâlnirea din data de 16 mai 2013 a fost stabilită imperativ de inculpat la 14 mai 2013; întâlnirea din data de 21 mai 2013 a fost stabilită într-un mod asemănător tot de inculpat, care a insistat de altfel să existe o întâlnire cu J. și nu o simplă convorbire telefonică (fila 425 vol. 1 d.u.p.).

Se poate așadar observa că inculpatul a fost direct implicat în stabilirea întâlnirilor cu persoana vătămată, iar atunci când aceasta fie nu a dat răspunsul dorit de inculpat (la 23 aprilie 2013), fie nu a respectat promisiunea de a-l contacta (la 8 mai 2013), acesta din urmă a efectuat presiuni de natură a o determina pe persoana vătămată să reia întâlnirile.

Nu trebuie pierdut din vedere nici că, după ce la 23 aprilie 2013 J. își exprimase refuzul de a urma conduita solicitată de inculpat, acesta din urmă nu a sesizat organele judiciare cu presupusa faptă de corupție comisă de persoana vătămată.

În ce privește atitudinea persoanei vătămate pe parcursul întâlnirilor cu inculpatul, întrebările persoanei vătămate privind documentele deținute de inculpat și încercările de a amâna punerea în practică a amenințărilor acestuia nu reprezintă o conduită care ar putea fi asimilată unor acte de provocare, inculpatul având oricând posibilitatea să renunțe la săvârșirea faptei. Practic, persoana vătămată nu avea decât posibilitatea de a încheia contractul de retransmisie în condițiile solicitate de inculpat sau să obțină amânarea punerii în practică a amenințărilor acestuia, sub diferite pretexte.

Totodată, nu se poate observa vreo influență din partea organelor statului în deciziile inculpatului de a expedia scrisorile din partea „Jurnalului Național” și de a realiza spotul intitulat „Mită în fotbal (…)”.

Cu privire la discuțiile telefonice și SMS-ul primit de persoana vătămată anterior întâlnirii din data de 21 mai 2013 cu inculpatul, implicate fiind organele judiciare, acestea au avut loc la un moment când infracțiunea de șantaj era pe deplin probată și desfășurată, întâlnirea respectivă fiind ultima dintre părți.

Până la urmă, nu poate echivala cu o provocare faptul că organele judiciare sesizate de o persoană supusă unui șantaj țin legătura cu aceasta și îi dau chiar indicații în legătură cu modul în care să poarte discuțiile cu autorul șantajului. În cauză era esențial ca organele judiciare să cerceteze modul în care inculpatul F. intrase în posesia documentelor folosite pentru șantaj precum și să stabilească dacă mai existau și alți participanți la această infracțiune, iar aceste informații puteau fi obținute de însăși persoana vătămată, în cadrul întâlnirilor cu inculpatul.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește că în alte tipuri de cauze colaborarea dintre organele de urmărire penală și persoanele care le acordă asistența sunt mult mai strânse decât în cauza de față. Nu trebuie pierdut din vedere nici că în dosarele vizând fapte de șantaj organele judiciare sunt obligate să păstreze un echilibru extrem de fin între necesitatea soluționării complete a cauzei și evitarea situației în care autorul șantajului să își pună în aplicare amenințările, situație care impune o cooperare cu victima infracțiunii.

Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că organele judiciare sau persoana vătămată l-ar fi determinat în vreun fel pe inculpat să săvârșească acțiuni ilicite pe care în fapt acesta nu ar fi dorit să le aducă la îndeplinire.

Chiar partea vătămată a arătat că, pe data de 16 aprilie 2013 a fost surprinsă de poziția exprimată de inculpatul F., sesizând organele de urmărire penală, iar în mod normal, după ce este reclamată o faptă de șantaj, procurorii trebuie să verifice dacă este reală sau nu, or, acest lucru nu poate fi stabilit fără a audia persoana vătămată, trebuind a fi obținute și alte mijloace de probă. În mod corect, la data respectivă, procurorul a întrebat partea vătămată dacă dorește să poarte tehnică de ascultare, tocmai pentru a putea verifica aceste aspecte, fiind nevoie, așa cum rezultă și din actele de urmărire penală, ca procurorii să obțină o serie de înscrisuri, declarații, tocmai pentru a se lămuri dacă fapta de care era acuzată persoana vătămată este o faptă reală de corupție sau nu și dacă starea de temere a persoanei vătămate era una reală sau una imaginară. De aceea, în perioada imediat următoare, a arătat că parchetul, în urma înregistrărilor pe care le-a obținut, respectiv înregistrările ambientale și convorbirile telefonice, a concluzionat că acuzația făcută de către persoana vătămată este una reală, că această acțiune de șantaj, acțiunea de constrângere la care era supusă persoana vătămată, era una concertată.

În concluzie, este evident că nu se poate reține provocarea, deoarece provocarea la săvârșirea unei infracțiuni nu poate fi reținută cu o astfel de motivare ca cea propusă - pentru că inculpatul F., dacă s-ar fi simțit provocat, ar fi renunțat la a se mai întâlni și discuta cu persoana vătămată, iar dacă totuși nu a renunțat (precum în cauză), înseamnă că a fost incitat să comită infracțiunea de către partea vătămată.

Situația de fapt.

Perioada 16 aprilie 2013-19 aprilie 2013;

Prima întâlnire dintre inculpatul F. și persoana vătămată J. a avut loc la data de 16 aprilie 2013, în București, la Hotelul x, la inițiativa inculpatului, care obținuse numărul de telefon al persoanei vătămate de la numitul I.I.

În data de 19 aprilie 2016 persoana vătămată s-a adresat organelor de urmărire penală, arătând că la întâlnirea respectivă, inculpatul, pe care nu îl mai întâlnise niciodată anterior, i-a spus că are cunoștință despre contractul de asociere în participațiune încheiat între SC K. SA și SC M. SRL, descriindu-i în detaliu prevederile acestui contract și ale actelor adiționale și, totodată, i-a comunicat că acel contract este o „șpagă”. De asemenea, persoana vătămată a declarat că inculpatul i-a propus ca societatea pe care o reprezintă să încheie un contract de retransmisie prin satelit a posturilor SC I. SA la prețul lunar de 0,6 euro/abonat pe o perioadă de 5 ani și, de asemenea, să stingă toate litigiile existente între cele două societăți, în caz contrar urmând să declanșeze o campanie mediatică negativă împotriva SC K. SA, campanie având la bază contractul de asociere în participațiune dintre SC K. SA și SC M. SRL (filele 88-94 vol. 1 d.u.p.).

Pe de altă parte inculpatul a arătat că, după primirea „din surse anonime” a documentelor privind pe SC K. SA și pe SC M. SRL, a dorit să efectueze personal verificările privind realitatea acestora „pentru a elimina orice eventuale riscuri juridice” înainte de a declanșa o investigație jurnalistică pe acest subiect. De asemenea, acesta a precizat că discuțiile despre încheierea contractului de retransmisie au fost începute de persoana vătămată în cursul întâlnirilor avute cu aceasta la 19 și 22 aprilie 2016 și că J. a încercat constant să lege într-un mod artificial problema contractului încheiat cu SC M. SRL de problema contractului de retransmisie dintre SC I. SA și SC K. SA. Inculpatul a declarat că a continuat să se întâlnească cu persoana vătămată, la solicitările acesteia, doar în vederea eventualei încheieri a contractului de retransmisie, deoarece J. afirma că este un „purtător de cuvânt” al colegilor săi din cadrul SC K. SA. F. a subliniat faptul că întâlnirile din luna mai 2013 nu au avut nicio legătură cu investigația jurnalistică privind contractul de asociere în participațiune, ci au vizat doar contractul de retransmisie pe care persoana vătămată dorea să îl încheie.

Declarația din apel - „După primirea respectivelor documente prima mea reacție a fost aceea de a considera faptul că nu sunt reale. Am avut acea reacție pentru că știam în detaliu comportamentul comercial al SC K. SA, aceștia neacceptând vreodată clauze comerciale atât de defavorabile lor nici în cazul unor operațiuni de valoare mult mai mică. Suspiciunile mele erau cu atât mai accentuate datorită faptului că acele documente îmi parveniseră din surse anonime, fiind binecunoscut faptul că sursele anonime în mass-media trebuie tratate cu foarte multă precauție pentru că ele ascund un interes ascuns. Obligația noastră ca oameni de media este în primul rând aceea de a verifica cu acuratețe din cât mai multe surse posibil pentru a ne asigura că informațiile ce urmează a fi difuzate public sunt cu adevărat reale. La acel moment nu știam cine anume este societatea SC M. SRL, din acest motiv am verificat pe internet date despre această companie, observând cu surprindere faptul că respectiva societate îi aparținea lui I.I., președintele J.J. din acea perioadă de timp. Dacă acea informație era reală, ea explica nenumăratele semne de întrebare care existau în mass-media cu privire la relația nejustificat de apropiată dintre SC K. SA și J.J., fiind binecunoscut faptul că SC K. SA nu își respecta încontinuu obligațiile de plată asumate către J.J. și cele tehnice de transmitere a meciurilor de fotbal. La acel moment nu îl cunoșteam pe J., semnatarul acelor documente, nu îl mai întâlnisem absolut niciodată și nu aveam datele lui de contact, motiv pentru care am solicitat aceste detalii lui I.I. După ce le-am primit de la I.I., l-am sunat pe domnul J. și de comun acord am stabilit să ne întâlnim în după amiaza zilei de 16 aprilie 2013. Respectiva întâlnire a avut loc în restaurantul x din Hotelul x, fiind o întâlnire absolut normală. După ce ne-am prezentat unul celuilalt, i-am spus domnului J. că motivul pentru care i-am solicitat acea întâlnire se datorează unui demers jurnalistic cu privire la operațiunea de asociere realizată de SC K. SA cu societatea SC M. SRL deținută de I.I., solicitându-i să-mi spună dacă respectiva operațiune este reală sau nu și dacă s-a întâmplat cu adevărat sau nu. Îmi amintesc că în momentul în care îi precizam despre acea operațiune de asociere i-a solicitat unui chelner din interiorul restaurantului o foaie de hârtie care era format mai mic decât A4 și care purta atât antetul Hotelul x cât și al restaurantului x. Față de întrebările mele, acesta mi-a spus că nu cunoaște să existe o asemenea operațiune făcută de SC K. SA și că el nu a semnat asemenea documente, însă mi-a spus că va trebui să verifice ceea ce eu îi solicitasem în cadrul companiei, după care mă va suna să îmi transmită punctul dânsului de vedere. În cadrul acelei discuții nu a existat nici un fel de discuție sau referire între mine și J. cu privire la operațiunile comerciale și litigioase dintre cele două companii. Nici nu avea cum să aibă loc o asemenea discuție având în vedere faptul că era pentru prima dată când îl întâlneam și dânsul nu participase vreodată la vreuna din zecile de întâlniri realizată între SC K. SA și SC I. SA cu privire la situațiile comerciale și litigioase dintre cele două companii. În acea întâlnire nu s-a stabilit nicio altă posibilă întâlnire ulterioară pentru că acesta mi-a spus că mă va suna să îmi transmită un răspuns la detaliile solicitate. Din acest motiv, conținutul plângerii formulate de J. la parchet în dimineața zilei de 19 aprilie 2013 este unul nereal, acest fapt fiind confirmat atât de înregistrarea ambientală din după amiaza zilei de 19 aprilie 2013 cât și de demersurile ulterioare ale acestuia care demonstrează cu claritate faptul că în toate întâlnirile de după data de 16 aprilie 2013 singurul scop urmărit de către el a fost acela de a construi probe în susținerea plângerii formulată în mod mincinos”.

Ulterior sesizării organelor de urmărire penală, în data de 19 aprilie 2013, înainte de întâlnirea dintre inculpat și persoana vătămată, procurorul a dispus prin ordonanță autorizarea provizorie a înregistrării audio-video în mediul ambiental a discuțiilor dintre aceștia și interceptarea convorbirilor telefonice ale acestora.

În aceeași zi, inculpatul și persoana vătămată s-au întâlnit tot la Hotelul Marriott, în jurul orei 17.00, discuțiile dintre aceștia fiind înregistrate.

Declarație apelant inculpat - „În 19 aprilie 2013 în timp ce J. se afla în sediul parchetului general, locație în care și-a petrecut cea mai mare parte din timpul acelei zile m-a sunat și mi-a solicitat să ne întâlnim în locația în care ne văzusem anterior. Am perceput acea solicitare de întâlnire în sensul clarificărilor pe care acesta mi-a spus că mi le va transmite cu privire la asocierea dintre SC K. SA și SC M. SRL de care îl întrebasem în 16 aprilie. Contrar susținerilor presupusei părți vătămate precizate în declarație, precum și susținerilor parchetului, întâlnirea din 19 aprilie 2013 a fost una relaxată, chiar amicală, vorbind o perioadă lungă de timp la modul general despre activitățile companiilor pe care le reprezentam. Aceste afirmații sunt pe deplin probate de înregistrarea ambientală din acea zi. cu privire la întrebările pe care i le adresasem în 16 aprilie referitor la operațiunea SC M. SRL - SC K. SA într-o primă fază mi-a spus că nu crede că există acele documente și că nu crede că există acele documente la care eu făcusem referire. Ceea ce însă mi-a atras atenția a fost faptul că imediat după această afirmație a încercat să îmi cumpere tăcerea pentru ca acea anchetă jurnalistică să fie stopată. I-am spus că o asemenea discuție între noi doi nu va avea niciodată loc și că demersul jurnalistic își va continua cursul, rugându-l să verifice cu temeinicie dacă acea operațiune există în cadrul SC K. SA. În contextul acelei discuții, J. s-a arătat foarte interesat întrebându-mă care este motivația pentru care relațiile comerciale dintre cele două societăți s-au tensionat atât de mult în ultima perioadă, motivându-și acel interes prin faptul că în 2012 el a fost cel care a întrerupt semnalul posturilor noastre de televiziune de la platforma de satelit Digi ca urmare a unor instrucțiuni primite din interiorul companiei pe care nu le-a înțeles la acel moment și pe care nu le înțelegea nici la momentul discuției noastre, solicitându-mi să îi spun în ce anume au constat acele diferende. I-am precizat domnului J. la modul general în ce anume au constat negocierile între cele două companii în anul 2012 precum și faptul că la un moment dat SC K. SA a întrerupt discuțiile alăturându-se societății SC Z.Z. SA în litigiul pe care aceștia îl aveau cu SC I. SA în privința distribuției, SC K. SA formulând o cerere e intervenție în nume propriu prin care solicitau instanței de judecată să ne oblige să încheiem contractul de distribuție cu ei, iar din prețul de 0,6 euro pe care îl plăteau abonații, aceștia să își rețină un comision de 20%. La momentul discuției, J. cunoștea foarte bine despre această situație litigioasă, mai mult decât atât el fiind cel care în anul 2012 a angajat avocații care îi reprezentau în acel litigiu, această situație fiind pe deplin confirmată de documentele care astăzi există la dosarul cauzei”.

Perioada 22 aprilie 2013-26 aprilie 2013;

La data de 22 aprilie 2016, în jurul orei 15.45, persoana vătămată l-a contactat telefonic pe inculpat, întrebându-l dacă „a rămas pentru șaișpe” (fila 1 vol. 8 d.u.p.), ceea ce denotă faptul că cei doi stabiliseră anterior o întâlnire conform celor declarate de persoana vătămată în data de 19 aprilie 2016, după discuția cu inculpatul. De altfel, și împrejurarea că în cuprinsul convorbirii telefonice menționate cei doi nu stabilesc nimic cu privire la locul unde urmau să se întâlnească este un aspect care duce la concluzia că detaliile noii întâlniri dintre aceștia fuseseră stabilite anterior.

Și întâlnirea din data de 22 aprilie 2013 dintre inculpat și persoana vătămată a avut loc la Hotelul x, fiind de asemenea înregistrată audio-video.

Instanța de fond a redat, cu obiectivitate, doar rezumativ conținutul discuției dintre F. și J., având în vedere durata foarte lungă a acesteia. Astfel, inculpatul a adus cu el, în copie, contractul și actele adiționale încheiate între SC K. SA și SC M. SRL, prezentându-i-le persoanei vătămate. În continuare, discuțiile dintre aceștia au vizat următoarele subiecte:

- contractul dintre SC K. SA și SC M. SRL și semnificația acestuia;

- contractul de distribuție prin satelit a posturilor aparținând SC I. SA;

- solicitări ale persoanei vătămate de obținere a unor garanții în sensul că nu va fi denigrată.

Declarație apelant inculpat - „În 22 aprilie 2013 în jurul prânzului am primit un nou telefon de la J. în timp ce acesta se afla în sediul parchetului general loc în care și-a petrecut timpul până la orele 15,30 așa cum arată probele existente la dosar. Acest lucru este de altfel confirmat și de declarația acestuia dată la Direcția Națională Anticorupție în data de 24 mai 2013. Îmi amintesc că cu scurt timp înainte de acea întâlnire am primit un nou telefon de la J. în care acesta a dorit să se asigure că întâlnirea pe care mi-o solicitase va avea loc. În cadrul întâlnirii, i-am înmânat acestuia documentele care se aflau în posesia mea, pe care îmi amintesc că le-a parcurs în câteva rânduri, susținând cu vehemență, faptul că respectivele documente erau nereale și că ele ar fi trucate, o situație fundamental diferită față de concluzia reținută de instanța de fond, care a precizat în mod nereal faptul că J., în cadrul acelei întâlniri, ar fi confirmat realitatea acelei operațiuni de asociere. În contextul acelei discuții, îmi amintesc faptul că acesta a încercat în mod repetat să suprapună discuția referitoare la ancheta jurnalistică cu subiectul operațiunilor comerciale și litigioase dintre cele două companii, pe care îl promovase cu insistență în întâlnirea din 19 aprilie, situație în care i-am menționat în mod clar și repetat faptul că între cele două subiecte, nu există niciun fel de legătură, acestea fiind totalmente distincte”.

Referitor la contractul dintre SC K. SA și SC M. SRL, din înregistrările făcute instanța observă că inculpatul nu a cerut persoanei vătămate nicio informație privind caracterul real sau nereal al documentelor prezentate ci, dimpotrivă, s-a comportat ca o persoană care nu are niciun dubiu privind veridicitatea acestora și caracterul ilicit al operațiunii comerciale dintre SC K. SA și SC M. SRL.

Este real că persoana vătămată îi reproșează faptul că nu a adus originalul documentelor, însă F. îi răspunde „Păi, n-am cum să vin eu cu originalul la d-voastră. Originalul îl aveți d-voastră. (…) Acolo nu scrie „F.” Nu F. i-a dat șpagă lui I.I. trei milioane jumătate.” (filele 273-274 vol. 1 d.u.p.).

De asemenea, la protestele singulare ale persoanei vătămate în sensul că exemplarul său din contract ar fi diferit de cel prezentat de inculpat (literele ar fi mai mici) - în contradicție cu cele susținute de apelantul inculpat -, acesta din urmă îi spune „Auziți, n-are rost să mai discutăm atunci.” (fila 275 vol. 1 d.u.p.) și că „O să facem o solicitare la d-voastră, facem o solicitare la parchet.”, „și vedem dacă-i bine.” (fila 276 vol. 1 d.u.p.). Inculpatul îi mai precizează persoanei vătămate că „O să vă facem mâine dimineață o adresă (…). În mod oficial, d-voastră, la Ligă, d-lui I.I.. (…) Vizavi de situația asta, în care o să vă solicităm lămuriri cu privire la treaba asta. Totodată noi o să…probabil că asta o să facem cu siguranță (…) mâine sau poimâine, o să facem o sesizare la parchet.” (fila 278 vol. 1 d.u.p.). De asemenea, inculpatul îi explică lui J. că există o legătură între crearea postului Digi de către SC K. SA și contractul cu SC M. SRL și că, potrivit contractului, s-au investit 3,5 milioane euro într-o companie care n-a produs nimic (fila 278 vol. 1 d.u.p.).

La acest moment, J. a afirmat că a vorbit cu colegii săi, le-a spus că s-a întâlnit „cu dl. Sorin” și că le-a spus de „zero șase”, iar aceștia „au râs” (fila 287 vol. 1 d.u.p.).

De asemenea, inculpatul și-a exprimat dorința de a rezolva toate litigiile și conflictele dintre SC K. SA și SC I. SA (filele 299, 306, 314 vol. 1 d.u.p.).

Către finalul discuției inculpatul a subliniat din nou aspectele din contractul între SC K. SA și SC M. SRL pe care le consideră suspecte (fila 332-337 vol. 1 d.u.p.), arătând că nu poate să ignore un asemenea document și că „nu el a făcut contractul” respectiv (fila 337 vol. 1 d.u.p.), pentru ca apoi discuțiile să se reîntoarcă la prețul contractului de retransmisie și la garanțiile solicitate de J. (filele 338-344 vol. 1 d.u.p.). Din nou inculpatul a dat asigurări persoanei vătămate în sensul că avocații pot redacta un act care să ofere suficiente garanții tuturor persoanelor fizice care compun conducerea SC K. SA iar, la întrebarea persoanei vătămate, a subliniat că prețul de „zero doi” e prea mic pentru încheierea contractului de retransmisie (fila 343).

Raportat la conținutul discuțiilor din data de 22 aprilie 2013, acestea sprijină indubitabil acuzațiile aduse de persoana vătămată inculpatului încă din data de 19 aprilie 2013.

Instanța observă și că inculpatul nu a urmărit în niciun caz realizarea procedurilor premergătoare unei investigații jurnalistice, adică verificarea realității contractului dintre SC K. SA și SC M. SRL, deoarece în acest caz discuția cu J. ar fi trebuit să se încheie după scurt timp, când persoana vătămată confirmase că respectivul contract există în realitate.

În ziua următoare (23 aprilie 2013), conform solicitării inculpatului, persoana vătămată l-a contactat telefonic în jurul orei 12.00, dându-i însă un alt răspuns decât cel dorit: „Am tot stat și m-am gândit astă-noapte, na, n-are nici un rost să intru eu în asta, că nu e ceva pentru mine, să zic așa. M-ar afecta și m-ar distruge.” (fila 2 verso, vol. 8 d.u.p.). Practic, J. și-a anunțat refuzul de a efectua demersuri pe lângă colegii săi pentru ca aceștia să accepte oferta inculpatului. Această poziție a persoanei vătămate l-a determinat însă pe inculpat să își intensifice presiunile asupra acestuia.

Instanța a reținut aceste aspecte pe baza declarațiilor martorei N. (filele 49-60 vol. 4 d.u.p., filele 239-242 vol. 4 dos. inst., precum și în apel), care se coroborează parțial cu declarațiile inculpatului A. și ale inculpatului F. (doar în privința faptului că i-a solicitat opinia martorei asupra documentelor).

Declarație inculpat apelant - „Astfel, în dimineața zilei de 23 aprilie 2013, în jurul orelor 09:00, am solicitat o întâlnire a avocatului companiei, Direcției Naționale Anticorupție. N., în cadrul căreia i-am înmânat acesteia un set din documentele aflate în posesia mea, referitoare la asocierea SC K. SA-SC M. SRL, solicitându-i să îmi dea un punct de vedere juridic cu privire la acele documente în vederea continuării anchetei jurnalistice.

Era absolut normal să apelez la avocatul companiei, atâta timp cât trebuia să ne asigurăm că difuzarea acelor informații în mass-media nu ne va crea efecte legale adverse, cât și datorită pregătirii profesionale a acesteia.

După întâlnirea avută cu mine, N. îi solicită Y.Y., colega acesteia, iar aceasta din urmă solicită ulterior unei colege de la Departamentul financiar, A.A.A., să investigheze baza de date a Registrului Comerțului cu privire la situațiile financiare ale societății SC M. SRL. După obținerea acelor date de către A.A.A. de la Departamentul financiar, acestea sunt transmise pe email către Y.Y., iar la ora 10:02 în aceeași zi, Y.Y. le transmite N. Aceste detalii nu sunt simple afirmații, ci ele se bazează pe documente clare și concrete, care vor fi puse la dispoziția instanței după finalizarea declarației.

Imediat după ce N. primește aceste date, mă sună și îmi spune că operațiunea de asociere dintre SC K. SA și SC M. SRL se confirmă din situațiile financiare ale societății SC M. SRL în care se regăsesc acele plăți făcute de SC K. SA.

În mod cât se poate de clar, activitățile mele din acea zi raportate la ancheta jurnalistică, nu au avut nici un fel de legătură cu telefonul primit de la J. în acea zi la orele 12:15 așa cum afirmă parchetul”.

Inculpatul F. a negat faptul că el a solicitat prin intermediul martorei N. ca inculpatul A. să semneze scrisorile menționate și că, probabil, acesta din urmă declanșase propria investigație jurnalistică.

Însă, inculpatul A. a arătat că nu declanșase nicio investigație jurnalistică privind contractul dintre SC K. SA și SC M. SRL și că a semnat scrisorile la cererea lui N. fără ca măcar să vadă copia contractului de asociere în participațiune. De asemenea, inculpatul A. a precizat că nu a repartizat subiectul unui jurnalist nici după expirarea termenului de răspuns fixat în cuprinsul scrisorilor.

Declarație inculpat A. în apel - „Precizez că în organizarea societății pe care o conduceam există o delimitare clară a atribuțiilor între poziția de management față de atribuțiile responsabililor editoriali. Responsabilii editoriali erau cei care decideau ce știri și ce articole se publică și când se publică, fără a-mi aduce la cunoștință conținutul acestora pentru a-mi da eu vreun eventual acord. Existau responsabili editoriali distincți pentru Jurnalul Național.

În cazul în care se demarau anchete jurnalistice la vreuna din aceste două publicații, în general nu mi se aducea la cunoștință acest lucru decât dacă era nevoie de solicitarea unui punct de vedere de la persoane care dețineau diferite funcții în societate, în general, în companii, în organizații etc., eu fiind cel care semna adresele prin care se solicitau puncte de vedere. Anchetele jurnalistice puteau să pornească de la oricare din departamentele publicațiilor respective.

Așa cum am mai arătat, în afară de acea solicitare de la doamna N. de a observa acele documente printre care și acea adresă, scrisoare, care urma să fie trimisă părții vătămate nu am mai primit solicitări similare din partea celor de la SC D. SA sau SC I. SA. Nu mi-a ridicat niciun fel de suspiciune, întrucât faptul că nu mi se solicitase până atunci colaborarea, nu însemna că la un moment dat nu mi s-ar putea solicita o colaborare”.

Instanța constată și că inculpata G. a negat faptul că ar fi participat la întâlnirea din data de 24 aprilie 2013 și la procesul decizional în urma căruia s-a hotărât ca inculpatul A. să semneze scrisorile menționate, declarația acesteia fiind susținută implicit și de cele arătate de inculpatul F.

Însă, în raport de susținerile constante ale martorei N., care a descris pe larg modalitatea în care au fost concepute și expediate scrisorile menționate, din declarația acesteia (inclusiv din apel) rezultând cu claritate că inculpații G. și F. au fost persoanele care au decis ca scrisorile să fie trimise, iar inculpatul A. a executat pur și simplu dispozițiile transmise prin intermediul martorei.

În contextul în care susținerile constante ale martorei N. conturează deplin faptele infracționale ale inculpaților, singura modalitate juridică de îndepărtare a lor a rămas, în viziunea inculpaților, decredibilizarea martorei.

Însă, instanța nu are motive să se îndoiască de credibilitatea martorei N., care a ocupat până la data de 18 iunie 2013, când a reziliat contractul de asistență juridică, funcția de director al Departamentului Juridic al SC I. SA. Mai mult, potrivit declarației martorei, această reziliere s-a produs din cauza presiunilor la care a fost supusă în legătură cu declarația pe care urma să o dea în calitate de martor în cauza de față. Nu s-a demonstrat în concret că martora ar fi avut un interes să nu spună adevărul în fața organelor judiciare.

De altfel, faptul că inculpații G. și F. aveau cunoștință despre expedierea corespondenței menționate rezultă și din convorbiri telefonice purtate de aceștia.

Raportat la toate cele arătate, trimiterea acestor scrisori din dispoziția inculpaților G. și F. reprezenta o altă cale de a exercita presiuni asupra numitului J., ca urmare a răspunsului negativ dat de acesta ofertei făcute de F.

Cu evidență, niciun jurnalist din cadrul entităților de presă aparținând SC B. SA nu desfășura la acel moment vreo investigație privind subiectul contractului de asociere în participațiune.

Imediat după încheierea convorbirii cu persoana vătămată, F. a contactat-o pe inculpata G. spunându-i că „omul care primit primu’ plicu’… e într-o oră aicea”. Inculpata întreabă „Care dintre ei?” (cu referire la faptul că se trimiseseră mai multe scrisori), inculpatul precizează că e vorba de „Ăla cu care m-am văzut eu”, iar G. îi recomandă să aibă „la fel de mare grijă” (fila 4 vol. 8 d.u.p.).

Pe parcursul discuției, persoana vătămată îi adresează rugăminți repetate inculpatului de a nu-l defăima, subliniind faptul „munca sa de 20 de ani” este în joc și arătând că, după ce va reveni din concediul de Paști, în data de 8 mai 2013, îl va contacta din nou pe inculpat pentru a discuta.

De asemenea, inculpatul i-a spus persoanei vătămate că era normal ca scrisoarea să îi fie adresată lui, deoarece este administrator al SC K. SA („că nu sunteți un simplu slujbaș acolo”, fila 368 vol. 1 d.u.p.) și a semnat contractul cu SC M. SRL („din câte văd ce scriu oamenii ăștia aicea, d-voastră ați semnat contractul, nu?”, fila 362 vol. 1 d.u.p.) și, totodată, că „din experiența a ceea ce am văzut până în momentul de față, eu nu cred că dacă contractul ăsta nu e în regulă se va disocia de d-voastră, pentru că d-voastră sunteți semnatarul! Compania asta, nu s-a dus compania să semneze (…) Adică, hm, d-voastră sunteți ăla care a semnat!” (fila 363 vol. 1 d.u.p.).

În final, la solicitările persoanei vătămate, inculpatul i-a răspuns „Domnul J., ne mai auzim!”, persoana vătămată i-a sugerat ca dată a unei noi discuții zilele de 7-8 mai, iar inculpatul a arătat că în data de 8 este la birou (fila 370 vol. 1 d.u.p.).

Instanța constată că aceste înregistrări susțin săvârșirea faptelor de care sunt acuzați inculpații G. și F. Nu trebuie pierdută din vedere împrejurarea că în cursul acestei discuții, inculpatul a subliniat în mod repetat că persoana vătămată se află într-o situație dificilă datorită semnării contractului cu SC M. SRL, expunându-i inclusiv posibilitatea ca ziariștii de la „Jurnalul Național” să sesizeze instituții ale statului cu privire la acest contract.

Perioada 27 aprilie 2013-30 mai 2013;

După întâlnirea cu J. din data de 26 aprilie 2013 și până la 8 mai 2013 (data la care persoana vătămată ar fi trebuit să îl contacteze pe inculpatul F.), inculpații nu au mai întreprins nicio acțiune care ar putea fi interpretată ca o presiune la adresa victimei șantajului.

Cu corectitudine, Curtea de Apel a apreciat și că știrile negative publicate în această perioadă de unele dintre entitățile mass-media din cadrul SC B. SA nu au vreo legătură cu infracțiunea de șantaj din prezenta cauză. Inclusiv materialul probator administrat în faza judiciară a apelului a confirmat acest lucru.

Instanța reține însă că la data de 8 mai 2013, persoana vătămată nu și-a respectat promisiunea făcută la întâlnirea din data de 26 aprilie 2013, de a lua legătura cu inculpatul F., astfel că acesta din urmă și-a reluat presiunile asupra acesteia.

Difuzarea spotului de către toate posturile TV ale SC B. SA s-a făcut cel mai probabil pentru ca inculpatul F. să fie sigur că acesta va ajunge la cunoștința persoanei vătămate.

Împrejurarea că persoana vătămată a solicitat o întâlnire ca urmare a spotului difuzat de posturile TV aparținând SC I. SA rezultă chiar dintr-una din primele sale replici din cadrul conversației cu F. („Știți durerea mea care este, că văd că tot mai apare câte o (…) câte un bum.”), în care se face o referire evidentă la materialul intitulat „Exploziv! Mită în fotbal (…)”.

În cadrul acestei întâlniri, înregistrată de asemenea audio-video (filele 383-401 vol. 1 d.u.p.), inculpatul F. a adoptat o atitudine tranșantă, solicitându-i persoanei vătămate să îi comunice un răspuns concret. La solicitarea persoanei vătămate de a obține garanții „că nu se mai întâmplă nimic”, inculpatul i-a precizat că aceste garanții vor fi „sută la sută”, materializate atât în scris, cât și prin însuși faptul că cele două societăți comerciale vor fi partenere (filele 386 vol. 1 d.u.p.). La momentul când persoana vătămată i-a reproșat inculpatului că, deși au discuții, „nici nu se oprește treaba” (din nou o referire la presiunile exterioare ale inculpatului), acesta i-a răspuns că „Noi nu am discutat nimic concret. Eu v-am spus niște lucruri, am așteptat de la d-voastră ceva concret.”, „Noi n-avem nimic concret până în momentul acesta, avem decât vorbe.” (fila 388 vol. 1 d.u.p.).

De asemenea, inculpatul l-a întrebat pe J. cu cine dintre colegii săi a vorbit despre propunerea făcută anterior (fila 389 vol. 1 d.u.p.), iar atunci când persoana vătămată s-a plâns că „e sumă mare, domnul Sorin” (referindu-se la suma solicitată de inculpat ca preț al contractului de retransmisie), i-a efectuat un calcul comparativ al sumelor achitate de SC K. SA către SC M.M. SA cu același titlu pentru a-i demonstra că suma solicitată nu este de fapt mare (filele 391-392 vol. 1 d.u.p.).

Totodată, când persoana vătămată a reluat reproșurile privind presiunile exterioare îndreptate împotriva sa („Ați mai apărut ceva…A mai apărut!”, fila 393 vol. 1 d.u.p.), referindu-se tot la spotul difuzat de posturile TV controlate de inculpat, acesta din urmă i-a răspuns că „N-a apărut. Încă n-a apărut nimic. (…) Nu sunt nume, nu sunt persoane, nu-i nimic încă. (…) E adevărat că e… investigația e terminată toată, cap-coadă.” (fila 393 vol. 1 d.u.p.).

Inculpatul i-a comunicat persoanei vătămate și ultima ofertă („Eu v-am zis patru”, fila 393 vol.1 d.u.p., referire la discuția din 22 aprilie 2013, când aceasta a fost suma solicitată de inculpat ca preț al contractului de retransmisie), asigurându-l că aceasta „comercial stă sută la sută în picioare” (f.394 vol. 1 d.u.p.), astfel că va putea să își convingă colegii din conducerea SC K. SA să o accepte. Totodată, în scopul de a mări presiunile asupra persoanei vătămate și a combate afirmațiile acesteia că „cifra patru e cerută mult!” (fila 396 vol. 1 d.u.p.), inculpatul a mai precizat acesteia că „Mă, tu te gândești că dacă, cumva, iese dracu’ ceva cu asta (…). Adică, dacă se duc în morții mă-sii o sută de milioane, câți bani ați dat voi la Ligă, tu la asta te gândești? Tu știi cum e I.I.? Ăla fierbe! Ăla îi vine să sară de pe clădire!”, adăugând și că „L-am sunat! Ăla e înnebunit! E terminat ăla! Tu nu te gândești la asta? (…) ți-o spun, moare! (…) Îmi spui mie că e mult? Ce dracu’!” (fila 396 vol. 1 d.u.p.).

În fine, inculpatul s-a plâns de ineficiența discuțiilor anterioare cu persoana vătămată - „O discutăm, e a cincea oară! Pe bune!”, „ne vedem de cinci ori ca să ce?” (filele 397-398 vol. 1 d.u.p.) - și a cerut acesteia în mod imperativ să discute cu colegii săi și „până joi” (16 mai 2013) la ora 10.00, în cadrul unei noi întâlniri care să aibă loc tot la Hotelul x, să îi dea „un răspuns clar”, „albă sau neagră” (filele 399-400 vol. 1 d.u.p.).

Așadar, această întâlnire dintre inculpat și persoana vătămată nu mai lasă loc nici unei îndoieli cu privire la scopurile urmărite de F. Rezultă practic cu evidență din cuprinsul întregii discuții că inculpatul nu este interesat decât de încheierea contractului de retransmisie la prețul dorit de el (4 milioane de euro/an) și în acest scop exercită presiuni directe asupra persoanei vătămate, pretinzând că investigația jurnalistică ar fi terminată și că numitul I.I., persoana căreia SC K. SA i-ar fi dat presupusa mită s-ar afla într-o stare de panică fiind gata „să sară de pe clădire”.

Inculpatul s-a conformat acestei cereri și i-a oferit persoanei vătămate îndrumări destul de clare: „Păi spune-i-o pe bune! Măi, omul lui Dumnezeu, asta dacă iese, crede-mă ce-ți spun, în primul rând că vă (cuvânt obscen) listarea (…). Vă (cuvânt obscen) listarea asta, ce vreți voi să faceți cu fondurile, ți-o spun clar! V-o (cuvânt obscen) total, deci pe asta v-o (cuvânt obscen). total!”. De asemenea, inculpatul a subliniat și alte efecte negative pe care apariția în spațiul public a acuzațiilor privind fapte de corupție le-ar avea atât asupra SC K. SA, cât și asupra persoanei vătămate: „riscul e pe Ligă și pe licitație, aia e clar!”, „pe I.I. va ieși foarte nasol și o dată cu asta o să vă tragă și pe voi! E imposibil să nu vă tragă!”, „Tu nu ai cum să nu fii tras pentru că tu ai semnat documentul ăla!” și că, pentru a-l convinge pe G.G. să fie de acord cu contractul propus, persoana vătămată va trebui doar să îi atragă atenția asupra tuturor acestor riscuri (filele 411-413, 416 vol. 1 d.u.p.).

Raportat la conținutul discuției, săvârșirea faptei de șantaj este dovedită fără niciun dubiu. Întreaga conversație vizează doar încheierea contractului de retransmisie, consecințele negative ale publicării investigației pentru SC K. SA și J. și modalitatea în care acesta trebuia să încerce să obțină acordul acționarului principal privind încheierea contractului.

Inculpatul a fost extrem de insistent și a folosit un ton ultimativ pe parcursul întregii întâlniri.

La data de 20 mai 2013, inculpata G. a purtat următoarea discuție cu F. (fila 18 verso vol. 8 d.u.p.):

G.: (…) Știi ce vreau să te rog! Să fii foarte atent dacă vorbești cu omu' ăla, care urma să vină să discute cu tine! F.: Care dintre ei?

G.: E, știi tu, ăla.

F.: Cu care m-am mai tot văzut?

G.: Da.

F.: îhî.

G.: Da, te rog.! Deci nu, te rog, încearcă să fii maxim! Chiar așa ăă. exagerat!

F.: îhî! Ok!

G.: Da. da?

F.: îhî. Ok! Nu uit.

G.: îmi promiți, da?

F.: Am înțeles mesaju', da!

G.: Bine.

F.: Ok! Bine.

G.: Te. te pup! Ăă. rămăsese că azi dă ceva cifre?

F.: Mâine!

G.: Mâine. Ok, bine!

F.: Mâine dă, mâine, mâine!

G.: Bine, lasă că îți aduc aminte și mâine.

F.: Ok! Bine.

Dincolo de împrejurarea că inculpata G. i-a transmis lui F. sfatul de a fi foarte prudent, sfat de altfel primit de tatăl său - H. -, deosebit de relevant este că aceasta și-a arătat interesul cu privire la „cifrele” pe care urma să le dea J.. Altfel spus, dacă până la acest moment organele judiciare se aflau doar în posesia informației dovedite că inculpata participa la un demers obscur inițiat de inculpatul F., începând cu această probă se confirmă limpede că inculpata era la curent cu stadiul și natura „negocierilor” purtate de părți, adică tocmai scopul infracțional al întregii „afaceri” puse la cale.

Întrucât în sarcina inculpatului H., se reține ca si formă de participație penală infracțiunea de complicitate la infracțiunea de șantaj constând în aceea că în perioada 16 aprilie 2013-30 mai 2013 direct, prin discuții și îndrumări adresate inculpatului F. sau indirect prin intermediul fiicei sale, inculpata G., i-a acordat ajutor inculpatului F. pe tot parcursul activității infracționale prin asigurarea suportului moral și logistic necesar exercitării actelor de constrângere psihică asupra părții vătămate J., revine Înaltei Curți obligația de a analiza în ce măsură convorbirile telefonice, de altfel singurele probe administrate de acuzare, prin ele însele sunt denatură să conducă la concluzia indubitabilă a implicării sub aspect infracțional al inculpatului H.

Așa cum rezultă din actul de acuzare, fără însă a se face o referire expresă, Înalta Curte constată că se reține în sarcina inculpatului H. deși se face referire și la un așa zis sprijin logistic fără însă a se indica în ce a constat acesta, o complicitate morală prin aceea că i-a transmis inculpatului F. prin intermediul fiicei sale, să procedeze prudent și cu multă atenție pentru a nu fi descoperite acțiunile desfășurate în scopul realizării infracțiunii de șantaj și că toate demersurile sale ulterioare, inclusiv după momentul reținerii inculpatului F. se subsumează unui demers infracțional.

Anterior analizării punctuale a conținutului acestor convorbiri, Înalta Curte apreciază că se impun a fi făcute scurte considerațiuni juridice a ceea ce reprezintă și pot constitui acte de complicitate morală la comiterea unei infracțiuni.

Complicitatea morală sau imaterială se caracterizează prin aceea că efectele sale poartă asupra psihicului făptuitorului prin întărirea sau întreținerea intenției autorului de a săvârși o faptă prevăzută de legea penală.

Ceea ce caracterizează complicitatea morală este caracterul ei de contribuție indirectă, de ajutorare sau înlesnire în orice mod la săvârșirea actelor de executare propriu-zisă, după cum există situații în care deși o persoană a luat hotărârea de a săvârși infracțiune ca hotărârea, evită să o pună în executare datorită unor îndoieli care fac ca hotărârea să nu fie fermă iar dacă o persoană intervine și înlătură asemenea îndoieli prin încurajare sau invocarea unor argumente care consolidează hotărârea, convingându-l să o pună în executare ne aflăm de asemenea în prezența unei complicități morale.

Pornind de la aceste scurte considerațiuni teoretice, Înalta Curte, apreciază că analiza conținutului convorbirilor telefonice purtate de inculpatul H. cu fiica sa inculpata G. și inculpatul F. nu au fost de natură să întărească hotărârea săvârșirii faptei de către acesta din urmă sau de încurajare sau susținere a demersului infracțional al acestuia.

În dezacord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținut ca și sprijin moral la comiterea faptei de către inculpatul F. faptul că inculpatul H. i-a spus fiicei sale în discuția din 13 mai 2013 ca acesta să fie prudent sau că ar fi avut vreun interes deosebit în a urmări rezultatului activității infracționale a acestui inculpat, precum și faptul că deși nu mai era acționar la societățile arătate, avea un rol important în luarea deciziilor.

Etapizat, pe fiecare dintre momentele reținute în actul de sesizare ca și pretinsă contribuție infracțională se redau pasaje din convorbirile purtate cu preponderență între inculpat și fiica acestuia, inculpata G. și care reliefează mai degrabă faptul că aceasta din urmă dintr-o obișnuință specifică relațiilor de familie își informa tatăl, în speță pe inculpatul H., cu privire la activitățile sale cotidiene.

Astfel în discuția din data de 21 mai 2013, inculpata G., într-o discuție telefonică cu tatăl său, H., i-a comunicat acestuia (filele 21-22 vol. 8 d.u.p.):

G.: Oamenii ăștia cu care ne-am tot întâlnit noi în ultima vreme nu au dat și nu dau nici un răspuns, așa că. asta e, să fie sănătoși!

H.: în ultima vreme?

G.: Știi, care am tot zis noi: „Să fii atent! Să fiți atenți". S-a întâlnit F.

H.: Așa?

G.. Știi?

H.: A, da, da, da!

G.: Și nu, nu se.

H.: Trebuiau să răspundă ieri, sau azi.

G.: Da, azi!

H.: Da.

G.: Și au.

H.: N-au răspuns!

G.: Au răspuns că „nu"!

H.: A.!

G.: Adică nu, că „Nu, stai că da, că hâr, că mâr.” A zecea întâlnire, nu. Nimic, absolut nimic concret! îhî.

H.: Da.

G.: Din ce în ce mai… puțin concret!

H.: Bun. Hai să discutăm asta separat.

G.: Da, ok.

Urmare a faptului că în dimineața zilei de 30 mai 2013 inculpatul F. a fost adus cu mandat de aducere la sediul Direcției Naționale Anticorupție în cauza de față iar până la momentul când față de acesta s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, a comunicat cu inculpata G. prin mesaje de tip SMS. Astfel, la ora 8.36, acesta a transmis un prim mesaj cu conținutul „M-a ridicat Direcția Națională Anticorupție" (fila 26 vol. 8 d.u.p.). La ora 8.41, inculpata, îngrijorată, l-a contactat pe tatăl său, transmițându-i această veste, iar în cursul conversației, cei doi au speculat cu privire la motivele care au determinat acțiunea organelor judiciare:

„G.: Ăștia vor să ne sperie!

H.: Nu, nu vor să te sperie! El, așa cum ți-am spus, vorbește gura fără el, se dă mare, se dă rotund. se dă în toate felurile! Și în felu' ăsta, ăștia l-au prins, a căzut pe ceva.

G.: Da.

H.: Ori cu SC K. SA-ul.

G.: Da. Nu știu, mă rog! Hai, bine, vedem! Bine.”

Ulterior, după ce inculpatul F. a reușit să îi transmită lui G. informații despre obiectul cauzei în care era implicat prin intermediul unui SMS cu conținutul „SC K. SA” (fila 46 vol. 8 d.u.p.). Imediat, la ora 9.18, inculpata l-a contactat pe tatăl său, purtând următoarea discuție (filele 46-48 vol. 8 d.u.p.):

„H.: Da, G.!

G.: SC K. SA!

H.: Păi, vezi, tată?

G.: Da.

H.: Păi, vezi, tată?

G.: Da.

H.: Ăștia s-au dus și au reclamat.

G.: Da.

H.: Că i-a șantajat!

G.: Da.

H.: Asta a făcut! Și l-au înregistrat!”

Interceptările convorbirilor telefonice dintre inculpat și fiica sa ori dintre inculpat și F. deși duc la concluzia că H. a avut cunoștință despre întâlnirile dintre F. și persoana vătămată, nu demonstrează însă în nici un mod că acesta ar fi susținut sau ar fi cunoscut demersul infracțional al acestuia.

Faptul că acesta avea cunoștință de faptul că F. se află în negocieri cu SC K. SA nu atrage de plano răspunderea penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj atâta timp cât nici una din convorbirile purtate de acesta nu confirmă neechivoc acest lucru și nu există nicio altă probă care să poată fi coroborată și care să susțină această acuzație.

Deși aparent, redarea fragmentară a acestor convorbiri ar putea crea o minimă îndoială în ceea ce privește caracterul demersului inculpatului F., analiza tuturor convorbirilor telefonice transcrise și depuse la dosarul cauzei și valorificate de către instanță ca și înscrisuri reliefează neechivoc că toate discuțiile purtate de inculpata G. cu tatăl său H., se circumscriu unei sfere ce caracterizează mai degrabă relația părinte-copil, unei sfere de atenționare a acesteia, căreia nu i se poate conferi conotații penale cu consecința atragerii răspunderii penale a inculpatului H.

A aprecia că discuțiile prin care o persoană își avertizează membrii familiei sale cu privire la conduita lor prezentă sau viitoare, sau sunt îngrijorați cu privire la actele și faptele lor și îi îndeamnă să fie prudenți, constituie acte de complicitate ar echivala practic cu imposibilitatea ca în cadrul relațiilor de familie să poată fi purtate vreodată astfel de discuții fără ca acestea să dobândească implicații penale.

Analiza integrală a discuțiilor dintre inculpata G. cu tatăl său, inculpatul H. se circumscriu unei note caracterizată unui soi de imaturitate, de copilărie a inculpatei, cu pronunțat caracter demonstrativ și tind să dovedească că aceasta își informa tatăl despre toate aspectele vieții sale private sau profesionale, iar faptul că acesta o asculta, îndruma sau aproba reprezintă un demers al acestuia de a-i valorifica potențialul propriei fiice și de a o călăuzi în demersul său profesional.

Este greu de acceptat că un părinte în deplină cunoștință de cauză își susține sau își încurajează propriul copil în comiterea de fapte antisociale, inculpata G. cunoștea că așteptările tatălui său, inculpatul H., pe linie profesională sunt ridicate, iar conținutul integral al convorbirilor telefonice dovedesc pe deplin acest aspect, după cum faptul că inculpatul H. cunoștea ce se întâmplă în linii generale în firmă nu poate fi interpretat sub forma unor acte de complicitate.

Susținerea parchetului că inculpatul H. l-a atenționat pe inculpatul F. prin intermediul fiicei sale inculpata G., reprezintă în fapt o măsură de protecție a fiicei sale și s-a datorat faptului că aceasta din urmă avea o relație personală cu inculpatul F., iar faptul că inculpatul H. îi spune acesteia la momentul reținerii inculpatului F., că s-au întâmplat toate acestea că ”se dă mare, rotund și vorbește gura fără el” se circumscrie tocmai acestei note de a-și proteja fiica.

Înalta Curte apreciază că nu pot constitui acte de complicitate morală faptul că inculpatul H. era informat și își exprima opinia atunci când fiica acestuia îl informa despre activitățile sale, nici una din convorbiri nu reliefează că acesta a susținut demersul infracțional al inculpatului F., nu rezultă în nici un mod că l-a îndrumat pe acesta sau i-a susținut planul infracțional în a șantaja grupul SC K. SA.

Simplu fapt că inculpatul H. avea informația despre demersul inițiat de inculpatul F. nu este suficientă pentru angajarea răspunderii penale a acestuia, în cauză organele de anchetă mai trebuiau să dovedească și că inculpatul H. știa de scopul real al acestui demers al inculpatului F., ce viza dobândirea în mod injust a unui folos patrimonial.

Deși relevantă discuția telefonică purtată la data de 13 mai 2013 direct de inculpații H. și F., în cuprinsul căreia, după ce tratează mai multe chestiuni de ordin comercial (lansarea SC Z.Z. SA), inculpatul H. întreabă „Cum merge treaba cu SC K. SA-ul?”, iar F. răspunde „Lucrăm, deja avem pe post ceva. (…) Deci lucrăm la ea.”. Auzind aceasta, H. își exprimă aprobarea („Bine.”) și sugerează că totuși „ar trebui în afară de pe post”, moment la care F. răspunde „Da, da, da, da. Păi, noi am făcut aia cu un scop, da’ vă spun eu când ne vedem față în față.” (filele 8-9 vol. 8 d.u.p.); organele de anchetă nu au fost în măsură să facă dovada înregistrării unei astfel de întâlniri conspirative ulterioare dintre inculpați și care ar fi fost de natură să reliefeze neechivoc presupusa conivență infracțională dintre cei doi.

Condamnarea se pronunță dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, toate aceste concluzii ce fundamenteaza hotărârea de condamnare trebuind să fie susținute de probe certe de vinovăție, prin care să fie răsturnată prezumția de nevinovăție.

Pentru a se putea ajunge la o soluție de condamnare, legea prevede că probele administrate să fie în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpatului și să nu lase niciun dubiu cu privire la autorul faptei și vinovăția acestuia.

Nevinovăția este prezumată, inculpatul nefiind dator să-și probeze nevinovăția atâta timp cât nu s-a dovedit în contra sa, acest principiu regăsindu-se înscris în art. 11 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art. 14.2 din Pactul Internațional asupra Drepturilor Civile și Politice și art. 23 din Constituția României.

În C. proc. pen., prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de baza ale procesului penal. Hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Plecând de la analiza cerințelor impuse de principiul prezumției de nevinovăție și translatând analiza către infracțiunea de complicitate la șantaj pentru care a fost condamnat inculpatul în primă instanță, instanța de control judiciar constată că ceea ce s-a dovedit în cauză a fost doar faptul că inculpatul H. avea cunoștință de demersul inițiat de inculpatul F., însă în contextul lipsei acelor probe ce nu lasă loc de îndoială vizând împrejurarea că știa și de scopul real al acestui demers, pe baza unor prezumții, deducții, nu se poate pronunța o hotărâre de condamnare.

Inculpatul F. a înfățișat pe parcursul procesului penal numeroase apărări.

Dincolo de argumentele expuse pe parcursul descrierii situației de fapt, instanța de apel constată că probele administrate în cauză au confirmat pe deplin acuzațiile aduse inculpatului.

După cum s-a arătat, la întâlnirile avute inculpatul a solicitat expres un anumit preț la care să fie încheiat contractul de retransmisie și a subliniat consecințele negative pe care apariția în spațiul public a detaliilor contractului dintre SC K. SA și SC M. SRL le-ar avea asupra societății la care era administrator persoana vătămată, dar și asupra sa personal.

Referitor la afirmațiile inculpatului, reiterate în numeroase rânduri în discuțiile cu persoana vătămată privind faptul că „ancheta jurnalistică” viza doar pe SC K. SA și nu pe J., s-a constatat deja că inculpatul i-a atras atenția persoanei vătămate de mai multe ori că, deoarece a semnat contractul cu SC M. SRL, este imposibil să nu suporte consecințele acestui fapt. De altfel, tocmai acesta a și fost motivul pentru care inculpatul a efectuat presiuni asupra lui J. și nu asupra altei persoane din conducerea SC K. SA, deoarece în calitate de semnatar al contractului cu societatea lui I.I., acesta ar fi avut și un interes personal, separat de cel al SC K. SA, de a evita un scandal mediatic în care să fie implicat.

În ce privește competența persoanei vătămate, în calitate de administrator al SC K. SA, de a semna un eventual contract de retransmisie, instanța reține că aceasta a fost chiar premisa de la care a pornit inculpatul. După cum s-a arătat deja, inculpatul a exercitat presiuni directe asupra lui J. pe de o parte deoarece acesta făcea parte din conducerea SC K. SA, iar pe de altă parte deoarece acesta semnase contractul cu SC M. SRL și ar fi fost direct afectat de acuzațiile privind comiterea unei fapte de corupție prin încheierea acestuia.

Faptul că presiunile inculpatului vizau indirect și întreaga conducere a SC K. SA nu afectează cu nimic existența infracțiunii de șantaj.

Acest aspect rezultă cu claritate din chiar discuțiile dintre inculpat și persoana vătămată, în cursul cărora J. a arătat în repetate rânduri că trebuie să obțină acordul lui H.H. (alt administrator al SC K. SA) și al lui G.G. (acționarul principal) pentru încheierea contractului. Mai mult, chiar inculpatul a fost cel care i-a dat sfaturi persoanei vătămate în legătură cu modul în care să obțină acceptul lui G.G. pentru încheierea contractului de retransmisie la prețul solicitat. De altfel, aceste sfaturi au constat tocmai în sublinierea riscurilor pe care izbucnirea unui scandal mediatic implicând pe SC K. SA le-ar fi antrenat cu privire la activitatea societății.

Ilustrativă sub aceste aspecte este declarația din apel a numitului T., care „din 2003 sau 2004 sunt membru în Consiliul de Administrație al firmei SC K. SA, ocup această poziție inclusiv în momentul de față. Am fost implicat în raporturile comerciale pe care le-a avut SC K. SA cu SC I. SA încă din anul 2006” - „Probabil că dl. F. l-a ales în dialog cu J., care reprezenta SC K. SA, întrucât contractul încheiat între SC K. SA - SC M. SRL, a fost semnat de către J.. În mod oficial SC K. SA este reprezentată doar de unul dintre cei doi administratori executivi, J. și H.H. erau administratori executivi. În mod formal nu era nevoie de nici o altă aprobare, fiind suficientă pentru angajarea legală a răspunderii societății de semnătura unuia dintre aceștia”.

Trebuie subliniat că, în ciuda afirmațiilor repetate făcute de inculpat în cursul întâlnirilor cu J. în sensul că ancheta jurnalistică ar fi finalizată, de fapt niciun jurnalist din cadrul entităților media din cadrul SC B. SA nu fusese însărcinat cu realizarea vreunui material în acest sens. După cum a rezultat din probele administrate, inclusiv în apel, nici publicația „Jurnalul Național” și nici vreunul dintre posturile TV aparținând SC I. SA nu începuse vreo anchetă jurnalistică privind subiectul menționat.

Nu se poate susține că inculpatul F. ar fi realizat el însuși vreo anchetă jurnalistică în condițiile în care acesta nu era angajat ca jurnalist în cadrul SC I. SA, ci era directorul general al companiei, nu realizase în trecut nici o emisiune TV și nu scrisese niciodată vreun articol de presă.

Ilustrativă sub aceste aspecte este declarația din apel a numitei N. - „Din câte cunosc eu domnul F. nu a desfășurat în mod direct vreo anchetă jurnalistică”.

Sunt vădit nefondate și susținerile inculpatului privind neimplicarea sa în expedierea scrisorilor semnate de A., la fel de ilustrativă fiind declarația aceleiași N., dimpotrivă, inculpatul F. a fost cel care a decis conținutul și trimiterea corespondenței respective.

De altfel, nu exista niciun motiv credibil care să determine pe inculpat, director general al unei societăți care controla patru posturi TV, să efectueze personal verificări cu privire la contractul dintre SC K. SA și SC M. SRL, contactând chiar pe unul dintre semnatarii actului respectiv, în condițiile în care în cadrul trustului de presă existau suficienți jurnaliști cu experiență care erau în măsură să realizeze o anchetă jurnalistică eficientă în cadrul căreia să se respecte și toate regulile deontologice ale profesiei de ziarist.

Inculpatul a adus o serie de alte argumente prin care a încercat să prezinte ca fiind necredibile acuzațiile aduse, anume că nu avea nevoie să săvârșească o infracțiune pentru a obține încheierea contractului de retransmisie la prețul solicitat persoanei vătămate și că J. știa încă din luna februarie 2013 că L. face verificări privind contractul încheiat cu SC M. SRL.

Or, în ce privește susținerea inculpatului în sensul că SC K. SA ar fi dorit oricum să încheie contractul de retransmisie la prețul menționat în cursul discuțiilor cu persoana vătămată, aceasta este vădit netemeinică. Acest aspect rezultă atât din istoricul negocierilor prezentat de inculpat persoanei vătămate cu ocazia întâlnirii din 22 aprilie 2013 (filele 287-289 vol. 1 d.u.p.), dar și din corespondența purtată între cele două societăți în cursul anului 2012 (filele 178-194 vol. 10 d.u.p.).

Ilustrativă este chiar poziția părții vătămate J. manifestată cu ocazia unei întâlniri înregistrate, când a afirmat că a vorbit cu colegii săi, le-a spus că s-a întâlnit „cu dl. F.” și că le-a spus de „zero șase”, iar aceștia „au râs” (fila 287 vol. 1 d.u.p.).

Susținerea inculpatului în sensul că SC K. SA și-ar fi exprimat acordul de a achita un astfel de preț prin intermediul unei cereri de intervenție în interes propriu formulată într-o cauză civilă care implica S.C. SC I. SA și S.C. SC Z.Z. SA România este nefondată. Din cuprinsul cererii de intervenție menționate (filele 59-70 vol. 4 dos. inst.) nu rezultă un astfel de aspect.

Nici susținerea inculpatului în sensul că J. cunoștea despre verificările L. privind contractul de asociere în participațiune încă din luna februarie 2013, astfel că nu avea cum să îl amenințe pe acesta cu dezvăluirea contractului respectiv, nu sunt întemeiate.

În mod evident, verificările Gărzii Financiare privind modul de înregistrare în contabilitate a contractului de asociere în participațiune nu echivalau cu o anchetă a organelor judiciare privind săvârșirea unei fapte de corupție prin intermediul acestui act și, totodată, persoana vătămată nu putea să cunoască bănuielile controlorilor privitoare la contractul respectiv.

În continuare instanța de apel înțelege să se concentreze pe apărările inculpaților privind încălcări ale principiului loialității în administrarea probelor de către organele de urmărire penală raportat la modalitatea de întocmire a proceselor-verbale de redare a convorbirilor interceptate, pe interceptările ambientale în sine, cu privire la s-a afirmat că ar fi fost modificate și astfel se demonstrează, fără dubiu, faptul că acest dosar a fost fabricat, prin măsluirea probelor și prezentarea nereală a unui presupus șantaj la adresa lui J.

Este real că organele de urmărire penală au trecut în cuprinsul proceselor verbale doar acele conversații sau fragmentele de conversație cu privire la care au apreciat că au relevanță în cauză. Cert este însă că întregul conținut al conversațiilor se regăsește pe suporții optici înaintați încă de la început sau ulterior, pe parcursul judecării cauzei, în apel, suporți la care inculpații au avut acces, primind chiar copii. De altfel, inculpatul F. a depus la dosarul cauzei încă un exemplar al tuturor proceselor-verbale de redare a convorbirilor interceptate care îl priveau (filele 1-289 vol. 6, filele 1-213 vol. 7) dar și a tuturor convorbirilor interceptate care fie îl priveau, fie vizau exclusiv pe partea vătămată, cuprinzând redarea integrală a convorbirilor, referiri la starea de spirit și comportamentul persoanei vătămate, putând așadar să își exercite pe deplin dreptul la apărare.

În ce privește criticile generale referitoare la anumite modificări aduse interceptărilor ambientale, s-a afirmat astfel că există anumite pasaje din conversațiile purtate care lipsesc cu desăvârșire și din înregistrări, nu doar din procesele-verbale de redare a acestora, s-a afirmat că s-ar fi intervenit „în mod brutal” de către parchet asupra înregistrărilor ambientale din datele de 19 și 22 aprilie 2013 și că ar fi fost eliminate numeroase pasaje, s-a afirmat că ar fi fost înlăturate anumite părți din aceste înregistrări și că înregistrările, spre exemplu, din două date sunt în fapt selecții ale unor materiale originale care ar fi fost „lipite și remontate”, Curtea de Apel a arătat deja că în ce privește anumite discuții, calitatea tehnică a înregistrărilor este extrem de slabă. De asemenea, anumite înregistrări nu conțin pasaje care să fie, în sine, incriminatoare pentru inculpat.

Referitor la susținerile punctuale ale inculpatului F. în sensul că din cuprinsul înregistrării din 22 aprilie 2013 ar lipsi pasaje, instanța de fond a arătat că aceste pasaje nu lipsesc din cuprinsul înregistrării (filele 287, 306 vol. 1 d.u.p.) și că astfel de afirmații ale inculpatului se mai regăsesc și în ale conversații purtate cu persoana vătămată. „Oricum, chiar dacă înregistrarea discuției dintre inculpat și persoana vătămată din data de 22 aprilie 2013 ar fi exclusă cu desăvârșire din materialul probator, infracțiunea de șantaj ar subzista în continuare, pe baza celorlalte discuții dintre părți (la 26 aprilie 2013, 14 mai 2013, 16 mai 2013 și 21 mai 2013), coroborate cu celelalte probe administrate în cauză (declarațiile persoanei vătămate, interceptările convorbirilor telefonice, declarațiile martorei N., declarațiile inculpatului A. și inclusiv declarațiile inculpatului)”.

Semnificativă este însă optica Înaltei Curți de Casație și Justiție raportat la toate înregistrări de convorbirilor telefonice și ambientale, în substanța lor, în sensul că, din analiză, nu se desprind elemente care să deturneze, să modifice situația de fapt prezentată anterior de instanță.

Instanța de fond a mers chiar mai departe cu acest raționament, apreciind că, și în situația în care toate înregistrările ambientale ar fi excluse din probatoriul cauzei, iar conținutul discuțiilor dintre inculpat și persoana vătămată ar fi stabilit doar pe baza declarațiilor celor două părți și ale celorlalte probe administrate, ar exista în continuare probe solide în sensul săvârșirii de către inculpați a faptelor. „Practic, analizând credibilitatea declarațiilor celor două părți implicate în infracțiunea de șantaj (inculpatul F. și persoana vătămată J.), instanța constată că aspecte importante ale declarației inculpatului sunt contrazise de alte probe decât interceptările ambientale. În acest sens, Curtea reamintește susținerile inculpatului privind modul de obținere a documentelor folosite pentru șantaj, implicarea sa în trimiterea scrisorilor publicației „Jurnalul Național” către J., implicarea inculpatei G. în aceasta acțiune, scopul întâlnirilor cu persoana vătămată etc. Totodată, aceste aspecte se coroborează cu împrejurări de fapt care duc de asemenea la concluzia că acuzațiile aduse inculpatului sunt fondate, dintre care cea mai importantă este inexistența unei anchete jurnalistice realizată de entitățile mass-media controlate de acesta, iar scopul urmărit de inculpat prin întâlnirile cu J. este exprimat destul de clar în convorbirea telefonică dintre acesta și G. din data de 26 aprilie 2013, anterior prezentată, când inculpații discută cu nonșalanță despre starea de spaimă a persoanei vătămate, iar inculpata întreabă dacă întâlnirea a fost „bună”, precum și în alte convorbiri telefonice între aceleași persoane, de asemenea expuse în cuprinsul hotărârii. La fel, nu trebuie pierdut din vedere că inculpatul F. a dispus difuzarea pe posturile TV ale SC B. SA a unui spot promovând o emisiune inexistentă de 401 ori într-un interval de trei săptămâni, inclusiv la ore de maximă audiență, având în același timp întâlniri neoficiale, pentru negocierea unui contract cu o persoană vizată de spotul respectiv”.

Cu privire la modalitatea de întocmire a proceselor-verbale de redare a convorbirilor interceptate, Curtea de Apel a constatat că organele de urmărire penală au trecut în cuprinsul acestora doar conversațiile sau fragmentele de conversație cu privire la care au apreciat că au relevanță în cauză. În cazul conversațiilor redate doar parțial, instanța reține că acestea se regăsesc însă integral pe suporții optici înaintați, suporți la care inculpații au avut acces, iar organele judiciare independente au putut nemijlocit să-și formeze propriile păreri.

Demn de consemnat este și situația inculpatei apelante G., raportat la care, una dintre convorbirile telefonice semnificative, redată unitar, vizează însă fragmente de convorbiri realizate în mai multe etape, ceea ce atestă anumite disfuncționalități de ordin profesional în derularea anchetei penale în cauză, cert fiind însă că, în substanță, împrejurarea nu a condus la vreo denaturare, atâta vreme cât cuvintele, expresiile utilizate, contextul corespund întocmai interceptărilor și nici nu se dă un contur atenuat sau agravat celor concret petrecute.

Se mai constată că apelantul F. a invocat faptul că persoana vătămată nu s-a aflat niciodată sub imperiul unei stări de temere în urma discuțiilor purtate cu el.

Pentru existența infracțiunii de șantaj trebuie analizat dacă amenințările exprimate aveau aptitudinea, în condițiile concrete în care au avut loc și în raport de persoana celui amenințat, să creeze acestuia din urmă o stare de îngrijorare, de temere. Nu există o obligație din partea unei persoane supuse unor amenințări de a se comporta într-un anumit fel sau de a avea o anumită atitudine. Organele judiciare trebuie să aprecieze dacă în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, amenințările inculpatului aveau aptitudinea de a afecta libertatea psihică a persoanei vătămate.

Or, după cum s-a arătat, chiar după prima întâlnire cu inculpatul persoana vătămată s-a adresat organelor judiciare, sesizând comiterea unei infracțiuni de șantaj, aspect care duce la concluzia că aceasta a considerat amenințările inculpatului ca fiind suficient de concrete și de îngrijorătoare încât să impună intervenția autorităților.

De asemenea, instanța apreciază că amenințarea persoanei vătămate cu declanșarea unei campanii de presă prin care aceasta și societatea comercială din a cărei conducere făcea parte urmau să fie acuzate de săvârșirea unei fapte grave de corupție, totul dublat și de sesizarea autorităților cu privire la această presupusă infracțiune, era de natură să provoace acesteia o stare justificată de temere, indiferent dacă fapta de corupție avea o existență reală sau nu.

În mod evident, o astfel de campanie de presă ar fi avut, în cazul în care ar fi fost declanșată, aptitudinea de a aduce grave prejudicii de imagine atât persoanei vătămate J., semnatar al contractului incriminat, cât și societății comerciale SC K. SA. De altfel, după cum s-a arătat deja, inculpatul F. a subliniat în numeroase rânduri, în special în cadrul întâlnirilor cu persoana vătămată din luna mai 2013, efectele negative pe care apariția în spațiul public a acuzațiilor de corupție le-ar fi avut asupra SC K. SA și părții vătămate.

Nu trebuie pierdută din vedere nici conversația telefonică din data de 26 aprilie 2013 dintre F. și G., în cuprinsul căreia inculpatul nu era deloc surprins de faptul că persoana vătămată părea „foarte speriată”, iar acest lucru nu i se părea anormal niciunuia dintre inculpați.

Totodată, împrejurarea că victima unui șantaj se adresează organelor judiciare, reclamând săvârșirea faptei, nu echivalează cu pierderea aptitudinii amenințărilor de a crea o stare de îngrijorare celui șantajat, în condițiile în care autorul infracțiunii poate să pună în practică oricând fapta păgubitoare care face obiectul presiunilor.

Raportat la cele arătate, și instanța de apel consideră că amenințările adresate de inculpat persoanei vătămate au avut aptitudinea de a crea acesteia o stare de temere.

Referitor la inculpatul A., instanța reține că acesta a avut o atitudine sinceră în fața organelor judiciare. Nu a avut cunoștință despre activitățile infracționale desfășurate de ceilalți inculpați. După cum rezultă din probele administrate în cauză, acest inculpat nu a făcut altceva decât să semneze scrisorile adresate părților contractului de asociere în participațiune, fără a cunoaște nimic despre întâlnirile dintre F. și persoana vătămată și, implicit, nici despre infracțiunea de șantaj comisă de acest inculpat.

Drept urmare, simpla semnare a scrisorii adresate persoanei vătămate, atâta timp cât inculpatul nu a cunoscut și nu avea nici elemente să cunoască împrejurarea că prin această acțiune contribuie la comiterea unei fapte penale, nu poate reprezenta o infracțiune de complicitate la șantaj, nefiind îndeplinite condițiile laturii subiective a infracțiunii.

Cu privire la persoana juridică SC I. SA, instanța constată că inculpatul F. a săvârșit infracțiunea de șantaj acționând în calitate de director general al acestei societăți, iar fapta a fost comisă și în interesul acesteia, încheierea contractului de retransmisie urmând să profite direct acestei societăți. Mai mult, inculpatul a folosit în mod direct entitățile media deținute de această societate la săvârșirea faptei și a profitat și de relațiile comerciale pe care societatea le avea cu SC D. SA tot în acest scop. Drept urmare, sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii penale ale persoanei juridice SC I. SA.

În ce privește persoana juridică SC B. SRL, instanța apreciază că cele expuse în paragrafele anterioare cu privire la inculpatul A., directorul acesteia, au deplină aplicabilitate și în cazul societății pe care acesta a condus-o. Practic, atâta timp cât latura subiectivă a infracțiunii nu este întrunită cu privire la fapta persoanei fizice care ar fi atras răspunderea penală a unei persoane juridice, în mod evident este exclusă răspunderea penală a acestei ultime persoane cu privire la aceeași infracțiune. Trebuie totodată observat și că faptele inculpaților F. și G. nu erau de natură să profite în niciun fel SC B. SRL

Curtea de Apel nu a putut reține nici vinovăția persoanei juridice SC D. SA cu privire la infracțiunea de complicitate la șantaj de a cărei săvârșire a fost acuzată:

„După cum s-a arătat deja, această inculpată nu a făcut altceva decât să difuzeze de 5 ori în intervalul 9-10 mai 2013 spotul intitulat „Exploziv! Mită în fotbal (…)”, în baza unui contract de promovare reciprocă încheiat la data de 30 decembrie 2011 cu SC I. SA și prelungit ulterior la data de 31 decembrie 2012 (filele 75-79 vol. 4 d.u.p.).

Or, reținerea de către prima instanță ca deosebit de relevant acel contract de promovare reciprocă încheiat între inculpatele SC D. SA și SC I. SA. pentru dispunerea achitării, este în viziunea instanței de apel greșită.

Principial juridic, înțelegerile civile dintre părți nu pot produce niciun fel de consecințe în planul răspunderii penale, tip de răspundere care operează împotriva autorului infracțiunii chiar dacă acesta ar fi beneficiarul unei așa-zise clauze civile care îl exonerează de răspundere. Nu poate fi acceptată o eventuală incidență a unui contract de publicitate pentru a înlătura răspunderea penală, în măsura în care aceasta ar fi incidentă.

În aceste condiții, detaliul vizând susținerea potrivit căreia difuzarea promo-ului ar fi avut loc automat în baza contractului de promovare reciprocă, fără niciun fel de verificare sau dispoziție din partea difuzorului, conform prevederilor contractuale și declarației martorului S. Emanuel Mihai care, „de profesie sunt jurnalist iar funcția pe care o ocup este aceea de director general al SC D. SA.”, nu poate decât, eventual, să șifoneze probitatea profesională a acestuia sau prestigiul postului Tv SC D. SA, în măsura în care se coroborează cu situația premisă afirmată de același martor - „doresc sa reconfirm astăzi ca SC D. SA și SC I. SA sunt două entități juridice diferite și își desfășoară activitatea independent”.

Soluția de achitare pronunțată de prima instanță este însă corectă dar pentru alte motive, în legătură cu instituția atragerii răspunderii penale a persoanei juridice trebuind a fi stabilite limitele-cadru, doctrina și practica definind în legătură cu aceasta noțiunea de persoană fizică agent al infracțiunii, respectiv trebuind a se raporta la activitatea unei persoane fizice, desigur vinovăția dintre cele două fiind distinctă. Persoanele fizice ce pot atrage răspunderea penală a persoanei juridice pot fi: fie acționari, administratori, persoane care au legătură directă cu persoana juridică, fie mandatari care acționează în temeiul unui mandat, fie el și nescris, fie terți de societate, care cu respectarea condițiilor art. 191 și art. 135 C. pen., acționează prin faptele proprii sau în interesul propriu prin intermediul societății. Însă, în cauză nu se precizează care este persoana fizică care a determinat modalitățile în care ar fi fost săvârșită fapta de SC D. SA, respectiv difuzarea de știri cu potențial presupus negativ în intervalul 16-30 aprilie 2013, difuzarea spot-ului și activitatea după data de 30 aprilie 2013, nefiind indicată nicio persoană fizică care ar fi determinat printr-un lanț de evenimente corect individualizat, de cauzalitate, modalitatea în care aceasta a fost translatată la persoana juridică. Mai mult, s-a statuat în dosarul de urmărire penală că nu există nicio persoană fizică din cadrul Antenei 3 la care să se raporteze vinovăția persoanei juridice.

Într-un alt plan, din punct de vedere tehnic, indiferent dacă ar fi vorba de un anumit teaser, așa cum l-au numit inculpații, sau despre un promo, explicațiile oferite de către inculpatul F. și de martorul S. asupra mesajului respectiv exced noțiunii de mesaj sau de material publicitar la care se referă contractul de promovare reciprocă între inculpatele SC D. SA și SC I. SA. Din cuprinsul acestui contract, pct. 1 și pct. 2, rezultă că serviciile prestate vor avea ca obiect în mod exclusiv promovarea în cadrul spațiilor publicitare disponibile a numelui de comerț, mesajelor, mărcilor, produselor și serviciilor proprii ale SC I. SA sau, după caz, ale SC D. SA, pe baza comenzilor emise de către fiecare beneficiar. În cazul promo-ului de față nu s-ar putea identifica nici despre ce fel de publicitate este vorba în înțelesul legii audiovizualului, nici care ar putea fi beneficiarul așa-ziselor mesaje publicitare.

Dincolo de aceasta, prin raportare la conținutul spotului menționat, în mod cert persoanele străine de infracțiunea în a cărei săvârșire era implicat inculpatul F. nu aveau cum să realizeze că spotul respectiv ascundea de fapt un șantaj. Din probele administrate a rezultat că nicio persoană din conducerea SC D. SA și niciun angajat al acestei societăți nu au avut cunoștință despre infracțiunile care fac obiectul cauzei de față.

Rezultă așadar că inculpata SC D. SA nu putea să își dea seama că spotul pus la dispoziție de partenerul contractual SC I. SA avea legătură cu comiterea unei infracțiuni de șantaj.

Referitor la faptul că în componența infracțiunii de complicitate la șantaj pentru care a fost trimisă în judecată inculpata SC D. SA S.A. s-ar înscrie și emisiunile difuzate ulterior datei de 30 mai 2013 de postul TV SC D. SA, prin care s-a urmărit exonerarea de răspundere penală a inculpatului F., denigrarea sistemului judiciar și influențarea deciziilor magistraților, Curtea de Apel a apreciat corect că această faptă, chiar și în ipoteza în care a avut loc, nu poate constitui infracțiune.

În cazul nici unuia dintre inculpații SC B. SRL și SC D. SA nu se poate reține ca intrând în conținutul infracțiunii de șantaj sau complicitate la șantaj difuzarea sau publicarea de știri negative cu privire la SC K. SA, dar fără legătură cu contractul de asociere în participațiune dintre această societate și SC M. SRL Nu se poate reține că „știrile negative” la adresa SC K. SA publicate sau difuzate de entități media deținute de Grupul Intact ar avea legătură cu fapta de șantaj comisă de inculpatul F., atâta timp cât, chiar potrivit celor arătate de conducerea SC K. SA, entitățile media menționate începuseră o campanie negativă privind SC K. SA încă din anul 2011.

În drept;

Cu privire la solicitarea Ministerului Public de a se reține în sarcina inculpaților dispozițiile referitoare la circumstanța agravantă a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună, și instanța de apel constată netemeinicia acesteia. Astfel, după cum s-a arătat în mod constant în doctrină și jurisprudență, această circumstanță agravantă vizează săvârșirea unei infracțiuni de trei sau mai multe persoane care acționează simultan, în aceleași condiții de loc și de timp. În cauza de față, infracțiunea de șantaj nu a fost comisă în coautorat și, totodată, contribuțiile complicilor inculpatului F. nu au fost simultane cu comiterea faptei de către acesta.

Referitor la solicitarea în principal a inculpatului F., care a arătat că hotărârea atacată este nelegală pentru că în mod greșit prima instanță a reținut forma infracțiunii continuate, neținând cont de faptul că infracțiunea de șantaj este o infracțiune comisivă instantanee, aceasta consumându-se în momentul în care se realizează acțiunea provocatoare, care trebuie să aibă urmarea prevăzute de lege, respectiv starea de temere, sub stăpânirea căreia persoana vătămată nu mai poate să efectueze o propunere eficace față de acțiunea făptuitorului, pe de altă parte, a arătat că o infracțiune continuată presupune acțiuni separate care să întrunească, fiecare dintre ele, toate elementele constitutive ale infracțiunii, or, după cum rezultă din descrierea situației de fapt, însăși instanța nu a reținut cu privire la fiecare acțiune separată toate elementele constitutive ale infracțiunii, Curtea de apel nu a stabilit care este numărul actelor materiale care compun infracțiunea în formă continuată, că în opinia sa este vorba de o unitate naturală de infracțiune în cauză, în acest sens fiind și doctrina de specialitate, instanța de apel apreciază că aceste critici corespund realității.

În esență, se reține că în perioada 16 aprilie 2013-30 mai 2013 inculpatul F., director general al SC I. SA, societate care deținea posturile B.B. C.C., D.D. și E.E., a încercat să îl determine pe numitul J., administrator și acționar al SC K. SA, una dintre principalele companii care activează pe piața serviciilor de televiziune prin cablu și satelit din România, să încheie un contract având ca obiect redifuzarea prin satelit de către SC K. SA a posturilor TV controlate de SC I. SA Pentru a-și atinge acest scop, inculpatul a exercitat în mod repetat asupra persoanei vătămate J. amenințări privind dezvăluirea - însoțită de crearea unui scandal mediatic - unei presupuse fapte de corupție în care ar fi fost implicați persoana vătămată și SC K. SA.

Așadar, instanța de apel reține că, în perioada 16 aprilie 2013 - 21 mai 2013, în calitate de director general al SC I. SA, inculpatul F. a exercitat mod repetat și gradual, pentru a accentua temerea părții vătămate J. și a o determina să urmeze conduita impusă, acte de constrângere prin amenințarea cu darea în vileag a unei pretinse fapte de corupție săvârșită de către acesta.

În mod concret, inculpatul F. a exercitat acte de amenințare cu publicarea prin intermediul entităților media a unor documente care, în opinia sa argumentau o pretinsă faptă de corupție săvârșită de J., în situația în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparținând SC I. SA la un preț dorit de inculpat, ceea ce ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanțelor, oprirea campaniei media împotriva SC K. SA și a persoanelor din conducerea societății. Actele de constrângere prin amenințare s-au materializat după cum urmează:

A) În mod direct, verbal, prin afirmarea de către inculpatul F. a unor situații de natură să-i inducă lui J. temerea legată de izbucnirea unui scandal mediatic. În perioada 19 aprilie - 21 mai 2013, în care F. s-a întâlnit cu administratorul J., i-a cerut acestuia să semneze sau să dispună semnarea unui contract de distribuție prin satelit a emisiunilor posturilor TV care aparțin SC I. SA.

B) Audio-vizual, prin intermediul acelui promo pe care inculpatul F. a dispus a fi realizat în seara de 08 mai 2013 de către angajații SC I. SA și care să fie difuzat sub genericul „Exploziv! Mită în fotbal! 3.500.000 euro de la Oradea via București! În curând anchetă jurnalistică”, cu o frecvență de 5 ori pe zi și difuzate de toate posturile TV aparținând SC I. SA și SC D. SA, în total de 401 ori în perioada 09.05 - 30 mai 2013 și care aveau rolul de a alarma opinia publică cu privire la o presupusă faptă de corupție.

C) Prin înscrisuri transmise în numele unei alte publicații (Jurnalul Național), cu caracterul unei “somații” și prin care se cereau lămuriri relative la condițiile încheierii contractului comercial dintre SC M. SRL și SC K. SA.

Toate aceste acte exercitate în mod gradual și repetat, progresiv, au avut scopul de a-l constrânge pe J. să semneze contractul cu SC I. SA, fără a se putea vorbi însă de comiterea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

În contextul în care Curtea de Apel a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpaților trimiși în judecată pentru implicarea în infracțiunea de șantaj (ca autori sau complici) în sensul arătat, schimbare de încadrare care i-a vizat și pe inculpații cu privire la care s-au pronunțat soluții de achitare (deoarece și în cazul acestora soluția ce se va pronunța trebuie să vizeze o infracțiune corect încadrată juridic), consecința juridică directă din apel este cea procesuală de admitere a tuturor apelurilor formulate de inculpați - adică a numiților F., H., G., SC I. SA, SC D. SA-, cu consecința desființării sentinței apelate în totalitate, extinderea efectelor apelului declarat de inculpați și asupra inculpaților A. și SC B. SRL.

Rejudecând, în consecință, se va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, pentru infracțiunile de șantaj prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și complicitate la șantaj prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, în sensul reținerii formei continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, privind pe inculpații F., H., G., SC I. SA, SC D. SA, A. și SC B. SRL.

În raport de toate cele arătate în fapt, Înalta Curte de Casație și Justiție reține în drept următoarele:

Fapta inculpatului F., director general al SC I. SA, care, în perioada 16 aprilie 2013-30 mai 2013, a exercitat acte de amenințare asupra persoanei vătămate J., administrator al SC K. SA, constând în dezvăluirea prin intermediul entităților media deținute de societatea pe care o conducea a unei presupuse fapte de corupție comisă de persoana vătămată, în scopul de a obține încheierea între cele două societăți a unui contract de retransmisie a posturilor TV aparținând SC I. SA la prețul dorit de inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatei G., care în perioada 23 aprilie 2013-21 mai 2013, a cunoscut și sprijinit acțiunile de șantaj exercitate de inculpatul F. asupra persoanei vătămate J., administrator al SC K. SA, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la șantaj prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatei SC I. SA este aceeași cu cea a inculpatului F., care a acționat în numele acestei societăți, în calitate de director general al acesteia, iar fapta comisă urma să profite atât persoanei juridice, cât și inculpatului F. Drept urmare, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 19¹ C. pen. din 1969 pentru antrenarea răspunderii penale a inculpatei persoană juridică sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește ceilalți inculpați, raportat la învinuirea de șantaj, se vor pronunța hotărâri de achitare, în funcție de cele anterior menționate:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achită pe inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achită pe inculpata SC B. SRL, citată prin administrator judiciar SC C. SRL cu sediul în sector 2, București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achită pe inculpata SC D. SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - așadar întemeiat pe un alt caz de achitare decât în cazul situației inculpaților anteriori, respectiv pe motiv că „nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea”-, achită pe inculpatul H., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

În cuprinsul considerentelor de fapt a fost explicitată soluția de achitare a inculpaților, persoane fizice și juridice, preponderent în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., nefiind cazul de a se pronunța aceeași soluție întemeiată pe alte temeiuri de drept.

Pe cale separată, s-a detaliat că fapta inculpatului E., care în luna februarie 2013, în calitate de președinte al L., a înmânat inculpatului F., director general al SC I. SA, în copie, un set de documente ridicate de angajații Gărzii Financiare în cursul unui control, documente care avea caracter confidențial, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, se constată că s-a făcut deja aplicarea acestei reguli în cazul inculpatului E.

În ce privește infracțiunea de șantaj prevăzută de dispozițiile art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, săvârșită de persoane fizice, instanța de apel preia cele susținute în fond, respectiv că aceasta era sancționată până la data de 1 februarie 2014 cu pedeapsa închisorii între 7 și 12 ani. După intrarea în vigoare a N.C.P., fapta menționată este sancționată cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de șantaj, ale cărei limite se majorează cu o treime. Drept urmare, pedeapsa aplicabilă inculpaților persoane fizice conform legii penale în vigoare la acest moment pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 207 alin. (2) și 3 C. pen. cu aplic. art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 se situează între 2 ani și 8 luni și 9 ani și 4 luni închisoare. În același timp, dacă inculpaților li s-ar acorda circumstanțe atenuante, pedeapsa prevăzută de lege ar scădea, conform disp. art. 76 lit. b) C. pen. din 1969, la limite cuprinse între 1 an închisoare și 6 ani 11 luni și 29 de zile închisoare. Potrivit art. 76 din N.C.P. acordarea unor circumstanțe atenuante ar avea ca efect scăderea pedepsei prevăzute de lege la limite cuprinse între 1 an 9 luni și 10 zile închisoare și 6 ani 2 luni și 20 de zile închisoare.

Și instanța de apel apreciază că, raportat la gravitatea concretă a infracțiunii săvârșite, inculpaților nu li s-ar putea acorda decât circumstanțele atenuante personale, prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 (conduita bună anterior comiterii infracțiunii), care nu se mai regăsesc însă în dispozițiile art. 75 din N.C.P. Drept urmare, inculpații nu ar putea beneficia de circumstanțe atenuante decât în cazul aplicării față de aceștia a legii penale în vigoare la data comiterii infracțiunii.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului E., instanța de apel va avea în vedere criteriile generale prevăzute de N.C.P., act normativ reținut ca fiind mai favorabil inculpatului. Astfel, fapta săvârșită de acest inculpat este de mare gravitate concretă. După cum s-a arătat deja, acest inculpat, deținând una dintre cele mai înalte funcții din aparatul administrativ al Ministerului Finanțelor Publice - cea de președinte al L. - și-a ignorat cu bună-știință obligația de a păstra confidențialitatea informațiilor obținute în această calitate și, mai mult decât atât, a predat unui terț documente ridicate în urma unui control desfășurat la un agent economic de comisarii Gărzii Financiare.

Inculpatul a refuzat să își asume responsabilitatea faptei săvârșite, propunând o interpretare vădit incorectă a unor dispoziții din legea privind liberul acces la informațiile de interes public ce i-ar fi permis să comunice inculpatului F. documentele și informațiile menționate.

Raportat la toate cele arătate, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 2 ani închisoare (inclusiv limitele speciale legale nu sunt substanțiale în cauză), reprezintă o sancțiune suficientă pentru fapta inculpatului E.

Gravitatea faptei reținute și persoana inculpatului nu impun însă ca această pedeapsă să fie executată în regim de detenție, sancționarea sa penală fiind un avertisment suficient pentru acesta, cu toate consecințele sale, apreciindu-se de către instanța de apel că se poate admite apelul exercitat de acest inculpat și dispune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în baza art. 91 C.p., pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform art. 92 C. pen.

În ce privește situația inculpaților a căror implicare în infracțiunea de șantaj în forma autoratului sau complicității a fost anterior reținută de instanță, la individualizarea pedepselor vor fi avute în vedere criteriile stabilite de disp. art. 72 C. pen. din 1969, act normativ care va fi reținut ca reprezentând legea penală mai favorabilă în cazul acestor inculpați.

Inculpatul a urmărit prin săvârșirea faptei obținerea unor importante avantaje materiale pentru SC I. SA.

Inculpații vizați nu au antecedente penale și anterior au avut performanțe deosebite în domeniul pieței media, posturile TV deținute de SC I. SA și SC D. SA numărându-se printre cele mai importante entități de acest tip de pe piața românească.

În aceste condiții, reținând conduita anterioară bună a inculpaților persoane fizice, și Înalta Curte le va acorda acestora circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, urmând ca acest act normativ să reprezinte și legea penală mai favorabilă aplicabilă acestora.

În consecință, având în vedere contribuția concretă a fiecărui inculpat la fapta comisă, astfel cum acesta a fost descrisă anterior, instanța de apel va aplica o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare inculpatului F., respectiv o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare inculpatei G.

În mod evident, fapta consistentă și gravă a inculpatului F. se impune a fi sancționată într-o limită măcar apropiată de minimul special legal pentru infracțiunea comisă (chiar și dacă legal se impune o coborâre sub această limită), într-o anumită notă minimă de comparare teoretică cu sancțiunea substanțială ce s-ar fi impus acestuia dacă nu ar fi beneficiat astfel de principiul legii penale mai favorabile. Pe de altă parte, participarea inculpatei G. la săvârșirea infracțiunii, fără a putea fi catalogată ca fiind accidentală, totuși nu a fost substanțială și nici de natură ca prin ea însăși să fi fost profund determinată, indispensabilă în operațiunea de constrângere a părții vătămate, impunându-se astfel orientarea spre minimul sancționatoriu posibil legal de aplicat.

În raport de specificul faptei săvârșite și de funcția deținută la acel moment, se impune ca inculpatului F. să îi fie interzis ca pedeapsă accesorie și complementară (în cazul acestei sancțiuni pe o perioadă de 2 ani) exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa funcția de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. din 1969.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 va deduce din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata reținerii și arestării preventive, de la 30 mai 2013 la 6 iunie 2013.

Având în vedere gravitatea concretă a faptei săvârșite și contribuția extrem de amplă a acestui inculpat la activitatea infracțională, astfel cum a fost anterior expusă, este necesar ca pedeapsa aplicată să fie executată în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, inculpatei G. i se va interzice, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969, instanța apreciind că fapta săvârșită o face pe aceasta incompatibilă cu ocuparea unor funcții publice.

De asemenea, în baza art. 81 C. pen. din 1969 și art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, se va suspenda condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

Cu privire la inculpata SC I. SA, Înalta Curte apreciază că aspectele arătate anterior cu privire la fapta inculpatului F. au deplină aplicabilitate și în cazul acestei inculpate, persoana juridică a cărei conducere o exercita inculpatul. Fapta de șantaj a fost comisă de inculpat pentru a obține foloase materiale în beneficiul acestei persoane juridice iar în comiterea infracțiunii au fost implicați inclusiv acționari ai acesteia.

În aceste condiții, având în vedere suma substanțială de bani pe care inculpata a urmărit să o obțină în mod ilicit și faptul că aceasta realizează venituri importante din activitatea prestată pe piața media, instanța apreciază că o amendă penală în cuantum diminuat față de cel propus la fond, de 200.000 lei, este adecvată pentru sancționarea acesteia.

În contextul dat, apare întemeiat apelul procurorului, pe care s-a pliat și cel al părții vătămate, ce au solicitat ca în cazul acestei persoanei juridice să se aibă în vedere și pedeapsa complementară a difuzării hotărârii de condamnare.

În consecință, în temeiul art. 53¹ C. pen. din 1969 aplică inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară a obligării la afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare în condițiile art. 71⁷ C. pen. din 1969. În temeiul art. 71⁵ alin. (5) C. pen. din 1969 se va dispune ca difuzarea hotărârii de condamnare să fie efectuată prin intermediul postului TV. B.B., timp de o lună, de 10 ori, în intervalul orar 18,00 - 20,00.

Se va lua act că persoana vătămată J. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Ca și consecință a incidenței art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., respectiv admiterea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații F., H., G., E., SC I. SA, SC D. SA și partea vătămată J., împotriva sentinței penale nr. 91/F din 12 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosar nr. x/2/2013; iar potrivit art. 419 C. proc. pen. s-au extins efectele apelului declarat de inculpații F., H., G. și SC I. SA și asupra inculpaților A. și SC B. SRL, desființându-se sentința apelată în totalitate, în baza art. 274 alin. (2) C. pen. se va obliga inculpatul E. la plata sumei de 11.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat (luându-se în considerare cuantumul cheltuielilor judiciare propuse în prim ciclu procesual). În baza art. 274 alin. (2) C. pen., de asemenea, obligă pe fiecare dintre inculpații F., G. și SC I. SA la plata sumei de 25.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Văzând și disp. art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații F., H., G., E., SC I. SA, SC D. SA și partea vătămată J., împotriva sentinței penale nr. 91/F din 12 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosar nr. x/2/2013.

Extinde efectele apelului declarat de inculpații F., H., G. și SC I. SA și asupra inculpaților A. și SC B. SRL

Desființează sentința apelată în totalitate și rejudecând:

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, pentru infracțiunile de șantaj prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 și complicitate la șantaj prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, în sensul reținerii formei continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, privind pe inculpații F., H., G., SC I. SA, SC D. SA, A. și SC B. SRL.

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în sensul reținerii circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 în sarcina inculpaților F., H., G., SC I. SA, SC D. SA, A. și SC B. SRL.

1. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achită pe inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

2. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achită pe inculpata SC B. SRL, citată prin administrator judiciar SC C. SRL cu sediul în sector 2, București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

3. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achită pe inculpata SC D. SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

4. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul H., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

5. În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E. din infracțiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 304 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul E., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

În baza art. 91 C. pen.

Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 al. (2) lit. b) C. proc. pen.

Impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune București sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la o instituție din comunitate, respectiv Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului sector 1 București sau la Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii de noi infracțiuni sau al nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse.

6. În baza art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) - art. 76 lit. b) C. pen. din 1969 condamnă pe inculpatul F., la o pedeapsă de 4 (patru) ani și 6 (șase) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa funcția de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. din 1969.

În baza art. 65 C. pen. din 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa funcția de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 30 mai 2013 la 6 iunie 2013.

7. În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) - art. 76 lit. b) C. pen. din 1969 condamnă pe inculpata G., la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 și art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 constată că pedeapsa accesorie este suspendată pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Atrage atenția inculpatei asupra disp. art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în termenul de încercare.

8. În baza art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpata SC I. SA, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 200.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În temeiul art. 53¹ C. pen. din 1969 aplică inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară a obligării la afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare în condițiile art. 71⁷ C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71⁵ alin. (5) C. pen. din 1969 dispune ca difuzarea hotărârii de condamnare să fie efectuată prin intermediul postului tv. B.B., timp de o lună, de 10 ori, în intervalul orar 18,00 - 20,00.

Ia act că persoana vătămată J. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 274 alin. (2) C. pen. obligă pe inculpatul E. la plata sumei de 11.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (2) C. pen. obligă pe fiecare dintre inculpații F., G. și SC I. SA la plata sumei de 25.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare privind pe inculpații A., H., SC B. SRL și SC D. SA rămân în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor din oficiu, la instanța de fond, în cuantum de 520 lei pentru fiecare inculpat asistat, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații F., H., G., E., SC I. SA, SC D. SA și partea vătămată J. rămân în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor din oficiu, în sumă de câte 130 lei, pentru fiecare din inculpați, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj