Cameră preliminară. Obiectul procedurii. Abuz în serviciu. Tăinuire
C. proc. pen., art. 342
1. Conform art. 342 C. proc. pen., în procedura camerei preliminare, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, verificarea judecătorului de cameră preliminară din perspectiva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 se limitează la existenţa menţiunilor privind normele legislaţiei primare încălcate, neputând fi extinsă asupra conţinutului şi asupra caracterului insuficient sau incomplet al normelor legislaţiei primare indicate, întrucât acestea reprezintă chestiuni de fond care privesc temeinicia şi fundamentarea în drept a acuzaţiei şi, în consecinţă, nu se situează în cadrul verificărilor în procedura camerei preliminare, ci în cadrul examinării în cursul judecăţii.
2. În cazul infracţiunii de tăinuire, constatarea caracterului incomplet al probatoriului, determinat de absenţa unei hotărâri penale definitive prin care să se statueze asupra provenienţei bunului din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, echivalează cu soluţionarea problemei de drept a autonomiei infracţiunii de tăinuire, problemă de drept care priveşte fondul cauzei şi nu poate forma obiectul procedurii camerei preliminare.
I.C.C.J., Secţia penală, judecător de cameră preliminară, încheierea nr. 1064 din 14 noiembrie 2017
Prin încheierea penală nr. 63/P/CP din 8 mai 2017, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apei Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., a dispus restituirea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a cauzei privind pe inculpata A., trimisă în judecată prin rechizitoriul din 10 noiembrie 2016, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen. şi de tăinuire prevăzută în art. 270 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.
[ … ]
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, la data de 9 mai 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a formulat contestaţie (…).
[ … ]
Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că este întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele care se vor arăta în continuare:
Obiectul procedurii de cameră preliminară este descris explicit în cuprinsul dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen., care statuează neechivoc asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ: competenţa instanţei sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Examenul judecătorului de cameră preliminară, prin urmare, are un caracter preponderent formal, fiind limitat la chestiuni ce ţin, în mod esenţial, de legalitatea actelor procesuale ori procedurale efectuate în faza de urmărire penală ori de legalitatea probelor în sine.
Acest examen implică, cu necesitate, identificarea tuturor dispoziţiilor legale pertinente într-o cauză anume, urmată de examinarea, conform probelor, a actelor de urmărire penală cu exigenţele acelor dispoziţii şi, doar în cazurile expres prevăzute de lege, de aplicarea corespunzătoare a sancţiunilor prevăzute în art. 281 - art. 282 C. proc. pen.
Stabilindu-se sfera controlului exercitat în camera preliminară, în ceea ce priveşte legalitatea sesizării, aceasta vizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 328 C. proc. pen. referitoare la conţinutul rechizitoriului, fiind necesar ca acesta să se limiteze la fapta şi persoana cu privire la care s-a efectuat urmărirea penală şi să cuprindă menţiunile privind data emiterii şi denumirea parchetului, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, dispoziţia de trimitere în judecată, cheltuielile judiciare şi semnătura celui care l-a întocmit, precum şi menţiunea verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior.
Aşadar, verificarea legalităţii sesizării se referă la îndeplinirea conţinutului rechizitoriului, fiind un examen similar cu cel efectuat prin prisma dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. anterior, articol care se referea la „regularitatea actului de sesizare”, din perspectiva condiţiilor de fond şi formă ale rechizitoriului, impunându-se cenzurarea legalităţii actului de sesizare ca act procesual şi act procedural, cu accent pe descrierea detaliată, clară a bazei factuale, caracterizarea în drept a acesteia, precizarea mijloacelor de probă, pentru a se stabili obiectul şi limitele judecăţii şi a existenţei verificărilor sub aspectul legalităţii şi temeiniciei efectuate de procurorul ierarhic superior.
Aceste limite ale verificării legalităţii sesizării sunt impuse de dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. care se referă la „neregularităţi ale actului de sesizare”, precum şi de dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. care prevăd sancţiunea restituirii cauzei la parchet când rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut în art. 345 alin. (3) C. proc. pen. şi aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.
[ … ]
Aspectele reţinute de judecătorul de cameră preliminară în cuprinsul încheierii prin care s-a dispus restituirea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a cauzei, cu privire la excepţiile referitoare la neregularitatea actului de sesizare a instanţei, în sensul că nu au fost indicate atribuţiile de serviciu cu caracter expres, distincte de regulile generale de desfăşurare a executării silite/urmăririi silite imobiliare sau de luare a măsurilor asigurătorii în procesul penal, încălcate cu intenţie de către inculpată şi că nu s-a indicat de unde rezultă, cu forţă probantă, că bunul imobil urmărit silit provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt aspecte care exced verificărilor specifice etapei camerei preliminare.
În cadrul acestei proceduri nu se poate verifica dacă prin normele indicate de procuror sunt reglementate atribuţii generale sau concrete ale funcţionarului public, dacă aceste norme sunt suficient de cuprinzătoare pentru a realiza corespondenţa cu actul îndeplinit, întrucât sunt chestiuni care vizează temeinicia şi fundamentarea în drept a acuzaţiei care pot fi clarificate numai în cursul cercetării judecătoreşti.
Analiza judecătorului de cameră preliminară trebuie să se limiteze la a constata existenţa menţiunilor şi natura dispoziţiilor privind textele de lege încălcate prin presupusa comitere a infracţiunii de abuz în serviciu, cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, analiza neputând fi extinsă şi asupra conţinutului acestora. Dacă aceste norme realizează sau nu corespondenţa cu actul îndeplinit de inculpată, dacă textele legale indicate sunt suficiente sau insuficiente pentru a contura în mod convingător o infracţiune de abuz în serviciu sunt chestiuni de fond care vizează temeinicia şi fundamentarea în drept a acuzaţiei penale.
[ … ]
În mod nefondat s-a considerat de judecătorul de cameră preliminară că o incompletă menţionare a legislaţiei primare presupus încălcate echivalează cu o descriere insuficientă a situaţiei de fapt, în condiţiile în care nu s-au adus argumente relative la lipsa datelor privind locul, timpul, modalitatea de comitere a faptei, ci se fac consideraţii referitoare la alegerea făcută de către procuror în ceea ce priveşte dispoziţiile legale încălcate de către inculpată din legislaţia primară, prin raportare la exigenţele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 referitoare la felul în care trebuie reglementate atribuţiile de serviciu pentru a deveni incidentă răspunderea penală, la faptul că textele indicate de acesta nu ar conţine atribuţii de serviciu relevante în raport de acuzaţie, aspecte care implică de plano aprecieri pe fondul acuzaţiei.
[ … ]
În ceea ce priveşte infracţiunea de tăinuire, se constată că nu s-a reţinut de către judecătorul de cameră preliminară că fapta nu ar fi descrisă complet, că nu s-ar fi indicat şi analizat probele în susţinerea acuzaţiei, ci s-a arătat că provenienţa bunului din infracţiuni nu este certă, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti care să o constate, concluzionând că probatoriul este incomplet, întrucât instanţa de fond ar trebui să aştepte soluţionarea cauzei în care bunul a fost sechestrat.
În realitate, judecătorul a făcut un examen al faptelor şi probelor indicate de procuror, concluzionând că nu sunt suficiente, fiind necesar a fi completate cu o hotărâre penală definitivă prin care să se statueze asupra provenienţei din infracţiuni a bunului. Practic, a fost expusă o problemă de drept care vizează fondul cauzei, respectiv dacă este necesar ca provenienţa din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală a bunului tăinuit să fie probată prin hotărâre penală definitivă, punându-se în discuţie autonomia infracţiunii de tăinuire.
[ … ]
Nu orice împrejurare poate fi calificată ca o neregularitate a actului de sesizare care să atragă incidenţa procedurii de remediu prevăzută în art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., rolul camerei preliminare fiind acela de a stabili dacă sunt respectate exigenţele art. 328 C. proc. pen. şi nu de a impune procurorului un anumit stil de redactare a actului de sesizare, de a insera unele aspecte sau de a cenzura anumite raţionamente folosite, deşi conţinutul este impus de textul de lege.
În doctrina juridică şi jurisprudenţă s-a arătat că judecătorul de cameră preliminară nu verifică temeinicia acuzaţiei formulate prin actul de sesizare, existenţa unui suport probatoriu al situaţiei de fapt descrise în rechizitoriu sau caracterul lacunar şi insuficient al probatoriului, stabilirea incidenţei ori neincidenţei unor acte normative sau examinarea atribuţiilor de serviciu şi nici legalitatea sau temeinicia încadrării juridice reţinute în actul de sesizare ori existenţa unui impediment dintre cele prevăzute în art. 16 C. proc. pen., ci doar întrunirea exigenţelor prevăzute în art. 328 C. proc. pen. (în acest sens, încheierea nr. 230 din 25 martie 2015, încheierea nr. 11 din 6 februarie 2015, încheierea nr. 138/C din 20 mai 2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Aşa cum s-a menţionat şi de Curtea Constituţională a României (Decizia nr. 641/2014), în contextul separării funcţiilor judiciare, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Instanţa constituţională a constatat că activitatea judecătorului de cameră preliminară nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie.
[ … ]
Admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva încheierii penale nr. 63/P/CP din 8 mai 2017 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpata A.
Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând:
Constată legalitatea sesizării Curţii de Apel Constanţa cu rechizitoriul emis la data de 10 noiembrie 2016 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa privind pe inculpata A., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii în cauză.