Decizia penală nr. 104/2017
Asupra contestației de față,
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1089 din data de 14 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 395/RC din 08 decembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 395/RC din 08 decembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, cu opinie majoritară, s-au dispus următoarele:
1. S-a admis recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/271/2010.
S-a casat, în parte, decizia penală atacată numai cu privire la inculpații A. și B. și numai cu privire la greșita stabilire a pedepselor aplicate acestora în alte limite decât cele prevăzute de lege sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată.
S-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Oradea.
S-au menținut restul dispozițiilor din decizie care nu contravin prezentei, precum și toate actele îndeplinite până la data de 23 aprilie 2015.
S-au anulat mandatele de executare a pedepselor cu închisoarea nr. 1828/2014 din 23 aprilie 2015, pentru A. și nr. 1829/2014 din 23 aprilie 2015 pentru B. și s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
2. S-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă ȘȘ. și de inculpații A., B. și C. împotriva deciziei sus-menționate.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a notat următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1426/2014 din 28 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2010 s-a dispus:
1. În baza art. 5 C. pen. s-a reținut că, în ceea ce privește inculpata A., în mod global, sunt mai favorabile dispozițiile legii vechi.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei din infracțiunile prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 246 C. pen. din 1969 cu referire la art. 2481 C. pen. din 1969 și art. 258 C. pen. din 1969 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 248 cu referire la art. 2481 C. pen. din 1969 și art. 258 C. pen. din 1969 și art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 în art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 246 C. pen. din 1969 cu referire la art. 258 C. pen. din 1969 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 248 cu referire la art. 258 C. pen. din 1969 și art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 (înainte de modificarea adusă prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012) s-a încetat procesul penal față de inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 (înainte de modificarea adusă prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012), s-a încetat procesul penal față de inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 (înainte de modificarea adusă prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012) s-a încetat procesul penal față de inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 246 C. pen. din 1969 cu referire la art. 2481 C. pen. din 1969 și art. 258 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1969 a fost condamnată inculpata A. pentru comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
În baza art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu referire la art. 2481 C. pen. din 1969 și art. 258 C. pen. din 1969 a fost condamnată inculpata A., fără antecedente penale pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care s-a mai adăugat un spor de 1 an închisoare, astfel că inculpata a fost obligată la executarea pedepsei rezultante de: 8 ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. din 1969 a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore din data de 19 februarie 2007 și a arestului preventiv de la 20 februarie 2007 până la data de 28 februarie 2007.
2. În baza art. 5 C. pen. s-a reținut că, în ceea ce privește inculpatul B., în mod global, sunt mai favorabile dispozițiile legii vechi.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B. din infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 246 C. pen. din 1969 cu art. 2481 C. pen. din 1969 cu art. 258 C. pen. din 1969 și art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 246 C. pen. din 1969 cu referire la art. 258 C. pen. din 1969 și art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
S-a respins cererea inculpatului B. de schimbare a încadrării juridice cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu în sensul reținerii infracțiunilor prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 308 C. pen.
În baza art. 396 alin 6 și 8 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 (înainte de modificarea adusă prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012), a încetat procesul penal față de inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 246 C. pen. din 1969 cu referire la art. 2481 C. pen. din 1969 și art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpatul B. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, în regim de detenție
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv exercitarea profesiei de inginer topograf, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, respectiv exercitarea profesiei de inginer topograf, pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară.
3. În baza art. 5 C. pen. s-a reținut că, în ceea ce privește inculpatul C., în mod global, sunt mai favorabile dispozițiile legii vechi.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul C. din infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. din 1969 cu art. 2481 C. pen. din 1969 cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 297 Noul C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) Noul C. pen.
În baza art. 246 C. pen. din 1969 cu referire la art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpatul C. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, la o pedeapsă de 8 ani închisoare, în regim de detenție
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv exercitarea profesiei de inginer topograf, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv exercitarea profesiei de inginer topograf, pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a desființat ca fiind false documentațiile cadastrale înregistrate la OCPI Bihor sub nr. 5942 din 23 mai 2005, 5943 din 23 mai 2005, 5945 din 23 mai 2005, 2960 din 08 martie 2005, 2961 din 08 martie 2005 și 2300 din 16 martie 2004 și a titlului de proprietate nr. 681 din 24 februarie 1994 cu privire la parcela A 3937, iar în baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 confiscă aceste acte în favoarea statului.
În baza art. 25 alin. (3), art. 256, art. 397 alin. (3) C. proc. pen. a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menținut măsura sechestrului asigurător, măsură luată în cursul urmăririi penale cu privire la bunurile inculpatei A., respectiv:
1. O casă cu o valoare de impozitare de 415.280,25 lei, situată în localitatea Haieu, nr. 183, înscrisă în CF 796 Haieu, teren aferent în suprafață de 259 mp, nr. topo 127, 1676 mp, nr. topo 128 din 13 și 335 mp nr. topo 158/9;
2. teren în suprafață de 5.236 mp extratabular situat în localitatea Cordău, nr. topo 351;
3. teren în suprafață de 11.065 mp înscris în CF 942 Haieu, nr. top 158/14;
4. autoturism marca D. cu seria șasiu X, serie motor X, cu nr. de înmatriculare X.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. menține măsura sechestrului asigurător, măsură luată în cursul urmăririi penale cu privire la bunurile inculpatului C., respectiv teren în suprafață de 2400 mp situat în Oradea, jud. Bihor, nr. top X, CF NDF nr. 4438 Oradea.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menținut măsura sechestrului asigurător, măsură luată în cursul urmăririi penale cu privire la bunurile inculpatului B., respectiv o casă de locuit situată în Oradea, nr. top X, CF colectiv X și CF individual X1 Oradea, în suprafață construită de 48,22 mp cu o valoare impozabilă de 77.344,88 lei.
A respins ca inadmisibile pretențiile civile formulate de partea civilă E., în nume propriu și ca mandatar al părților civile F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., X., Y., W., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO.
A respins ca inadmisibile pretențiile civile formulate de către părțile civile PP. și QQ.
În baza art. 25 și art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 998 și art. 1003 C. civ. vechi a obligat inculpații, în solidar, la plata sumei de 50.000 euro reprezentând daune morale, în favoarea părții civile RR.. A respins restul pretențiilor civile formulate.
A respins cererea de constituire de parte civilă formulată de SS. și însușită de ȘȘ., ca fiind tardiv formulată.
A respins pretențiile civile formulate de Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Municipiul Oradea prin Primarul Municipiului Oradea.
Prin Decizia nr. 317/A/2015 din 23 aprilie 2015 Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca neîntemeiate cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de apelanții inculpați B. și C. și respectiv de apelantul parte civilă ȘȘ.
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de partea civilă RR. și de inculpații A., B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 1426 din 28 noiembrie 2014 a Judecătoriei Oradea, pe care a desființat-o în parte și în consecință:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatei A. în pedepsele componente, respectiv:
- 7 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. 1969 rap. la art. 246 C. pen. 1969 cu ref. la art. 2481 C. pen. 1969 și art. 258 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;
- 5 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. 1969 rap. la art. 248 C. pen. 1969 cu referire la art. 2481 C. pen. 1969 și art. 258 C. pen. 1969;
- sporul de 1 an închisoare, pe care îl înlătură.
A redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 25 C. pen. 1969 raportat la art. 246 C. pen. 1969 cu referire la art. 2481 C. pen. 1969 și art. 258 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare.
A redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. 1969 rap. la art. 248 C. pen. 1969 cu referire la art. 2481 C. pen. 1969 și art. 258 C. pen. 1969 de la 5 ani închisoare la 3 ani și 8 luni închisoare.
A înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969 pe o perioadă de 5 ani, având în vedere dispozițiile art. 418 C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. 1969 a contopit pedepsele stabilite prin decizie și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, în regim privativ de libertate.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului B. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 246 C. pen. 1969 cu referire la art. 2481 C. pen. 1969 și art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.
A redus pedeapsa aplicată inculpatul C. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 246 C. pen. 1969 cu referire la art. 2481 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și cu reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. b) C. pen. 1969 de la 8 ani închisoare la 4 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.
A reformat dispoziția privind obligarea inculpaților, în solidar, la plata daunelor morale în favoarea părții civile RR., în sensul că a dispus obligarea acestora la plata sumei de 50.000 euro, sau a echivalentului în lei la cursul BNR la data plății.
A menținut dispozițiile sentinței atacate care nu au contravenit deciziei atacate.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile penale declarate de apelanții părți civile Comisia Locală pentru aplicarea Legilor fondului funciar Oradea, QQ., PP., ȘȘ., E. și de apelanții părți civile KK., F., H., I., K., L., M., N., Q., R., T., U., V., X., Y., W., Z., AA., FF., GG., HH., II., OO., NN., prin E. împotriva aceleiași sentințe.
Împotriva acestei decizii penale au formulat recurs în casație Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la data de 03 iunie 2015; inculpatul B., la data de 16 iunie 2015; inculpatul C., la data de 17 iunie 2015; inculpata A., la data de 15 iunie 2015 și partea civilă ȘȘ., la data de 15 iunie 2015.
În cadrul recursului în casație, în contextul cazului de casare de la pct. 12, instanța a analizat plasarea cuantumului pedepsei în intervalul prevăzut de norma de incriminare sau în cel dictat de cauzele sau stările de agravare ori de reducere a pedepsei, modalitatea de executare și efectele principiului non reformatio in pejus asupra pedepsei ori modalității de executare.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că instanța de apel a dispus condamnarea la pedepse sub minimul special fără a reține incidența unor circumstanțe atenuante sau a unei cauze legale de reducere a pedepsei. Instanța de apel a reținut în încadrarea juridică a faptelor art. 258 C. pen. anterior potrivit căruia pentru faptele de abuz în serviciu săvârșite de alți funcționari, iar nu de funcționarii publici, maximul pedepsei se reduce cu o treime. Instanța de apel a aplicat însă pedepse orientate sub minimul special. A mai reținut Înalta Curte că, în aceste condiții, nu se poate cunoaște care a fost intervalul în care instanța de apel a realizat individualizarea și, implicit modalitatea orientării spre minim, mediu sau maxim. Cunoașterea orientării spre minim, mediu sau maxim ar fi permis instanței supreme reformarea pedepsei și plasarea acesteia, în intervalul legal, în modalitatea determinată de către instanța de apel.
Ca urmare, în cadrul recursului în casație s-a reținut că instanța nu poate proceda la sporirea pedepsei pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată la nivelul cuantumului minimului special și, implicit, a pedepsei rezultante. Pentru a obține aplicarea unei pedepse legale este necesară individualizarea judiciară, acest mecanism fiind inaplicabil în recursul în casație. A mai reținut Înalta Curte că individualizarea judiciară a pedepsei se va realiza de către instanța de apel care va evalua textele incidente, cu efect asupra limitelor de pedeapsă și criteriile enumerate de art. 72 C. pen. anterior ori art. 74 C. pen.
S-a mai reținut că limita rejudecării a vizat exclusiv latura penală cu privire la inculpații A. și B., sub aspectul repunerii pedepselor principale aplicate pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, în limite legale, cu consecința determinării și a unei pedepse rezultante noi pentru inculpata A.
Având în vedere durata procedurii și necesitatea reducerii perioadei de incertitudine cu efecte negative asupra intereselor legitime ale părților s-a reținut că se impune soluționarea cu celeritate a cauzei în urma trimiterii spre rejudecare cu observarea jurisprudenței utile aspectului analizat (CEDO cauza Vișan și alții împotriva României, 16 decembrie 2012/ÎCCJ, s.p., d.p. 2348 din 3 iulie 2012, ș.a.).
Față de cele ce preced, Înalta Curte a admis recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/271/2010.
A casat în parte decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel Oradea, în limitele menționate.
Înalta Curte a menținut restul dispozițiilor din decizie care nu contravin, precum și toate actele îndeplinite până la data de 23 aprilie 2015, respectiv cele ce vizează soluționarea acțiunii penale, iar nu a unor aspecte incidentale, cum sunt cele privitoare la amenzile judiciare.
De asemenea, a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor cu închisoarea nr. 1828/2014 din 23 aprilie 2015 pentru A. și nr. 1829/2014 din 23 aprilie 2015 pentru B. și punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză. Pentru a dispune astfel s-a avut în vedere jurisprudența în Dosarul nr. x/1/2015, în care, deși Înalta Curte nu este instanță de executare, pentru punerea în libertate a inculpatului, în urma admiterii recursului în casație, a fost necesară pronunțarea unei încheieri ulterioare.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Ministerul Public au rămas în sarcina statului.
În ceea ce privește recursurile în casație promovate de inculpații A., B. și C. și de partea civilă ȘȘ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că acestea vizează neîndeplinirea conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu. Astfel, s-a susținut stabilirea eronată a calității de funcționar a inculpatului B. și lipsa raportului de cauzalitate în cadrul infracțiunii de abuz în serviciu; aplicarea unor pedepse nelegale în cazul inculpatului C., rezultat al evaluării greșite a legii penale mai favorabile în privința unității legale de infracțiune; existența unei erori judiciare, nulitatea actului de sesizare, lipsa competenței materiale, lipsa dezbaterii pe aspectul încadrării juridice și a schimbării acesteia pentru ȘȘ.
Înalta Curte a reținut că toate aceste susțineri se subsumează sintagmei cerere vădit nefondată criticată de Curtea Constituțională.
Inculpatul B. a săvârșit faptele în calitate de expert cadastral, inculpatul C. a săvârșit faptele în calitate de funcționar al O.C.P.I., deci evaluarea calității de funcționar a fost corectă, aspect de altfel motivat de instanțe și reținut și în actul de sesizare.
S-a reținut că nulitatea actului de sesizare și lipsa dezbaterii pe aspectul încadrării juridice și a schimbării acesteia invocate de partea civilă ȘȘ., nu se subsumează niciunuia din cazurile de casare expres prevăzute de lege, iar existența unei erori judiciare este explicitată prin raportare la nulitățile invocate. Aceeași parte a invocat numai formal lipsa competenței materiale a instanțelor întemeiată însă pe art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul acestei părți venind de fapt în susținerea situației juridice a inculpatei A., mama sa.
În urma judecății s-a reținut, în fapt, că inculpata A., cu concursul coinculpaților B. și C. care au întocmit și avizat în fals cinci documentații cadastrale, a obținut ilegal dreptul de proprietate asupra unor terenuri ce aparțineau persoanelor vătămate, cauzând o vătămare importantă acestora din urmă. În ceea ce privește existența infracțiunii de abuz în serviciu, indiferent de forma de participație reținută, instanța de apel a evaluat întrunirea elementelor constitutive ale acesteia, iar legătura de cauzalitate dintre acțiunile inculpaților și urmarea socialmente periculoasă rezidă din cele evocate de instanță.
În ceea ce privește evaluarea legii penale mai favorabile, pluralitatea de persoane vătămate distincte în cazul unității legale a generat reținerea ca lege mai favorabilă, alături de considerațiile privind incidența prescripției și de necesitatea aplicării globale a legii ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen. a legii de la data săvârșirii faptelor. Astfel prima instanță a evaluat ca lege mai favorabilă codul vechi aplicând textele incidente, evaluare menținută de instanța de apel. De altfel s-a reținut că determinarea legii penale mai favorabile în mod global sau pe instituții autonome nu poate fi obiect al cenzurii în cadrul recursului în casație, aspect stabilit în jurisprudența anterioară (Dosarul nr. x/3/2009*, încheierea 131/RC din 25 iulie 2014, p. 70), dacă acea cale aleasă a dus obiectiv la pedepsele principale și rezultante aplicate și nu este incidentă o eroare de determinare a cuantumului pedepsei în raport cu norma de incriminare și cauzele ori stările de atenuare sau agravare reținute).
Prin încheierea de îndreptare a omisiunii vădite pronunțată în data de 10 decembrie 2015, în prezenta cauză, s-a dispus completarea dispozitivului cu mențiunea "trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Oradea".
În opinia separată s-a reținut, contrar opiniei majoritare, că în cauză trebuia admis recursul în casație formulat de către Ministerul Public și pe cale de consecință trebuia înlăturată greșita aplicare a legii, în sensul aplicării pedepselor minime prevăzute de lege, de 5 ani închisoare, în situația condamnaților A. și B., nefiind necesară trimiterea spre rejudecare.
Trimiterea spre rejudecare se impune, într-adevăr, dacă instanța supremă, în judecarea recursului în casație - cale extraordinară de verificare a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile - trebuia să realizeze o individualizare judiciară a pedepselor or să schimbe modalitatea de executare a acestora.
Or, în speță, s-a considerat că nu era necesară o individualizare a pedepselor, întrucât neconformitatea cu legea a pedepselor aplicate condamnaților A. și B. este generată de nereținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea unor pedepse nelegale, sub minimul general prevăzut de lege.
Astfel în motivarea Deciziei nr. 317/A/2015, Curtea de Apel a arătat că instanța de fond a realizat o analiză detaliată a întregului material probator administrat în cauză și a reținut în mod corect situația de fapt și apoi a analizat motivele de apel formulate de către condamnați.
Ca urmare a analizei cauzei, în raport de aceste critici, a apreciat că se impunea reducerea pedepselor aplicate inculpaților A. și B. având în vedere lipsa antecedentelor penale, vârsta, conduita procesuală.
În schimb, atunci când a analizat situația condamnatului C. a precizat expresis verbis că va reține circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. anterior - ceea ce nu a menționat în situația primilor doi condamnați - având în vedere buna sa conduită și lipsa antecedentelor penale, pentru ca apoi să rețină că "...activitatea infracțională realizată în concret de către inculpat și care a cunoscut o pondere mai redusă decât în cazul celorlalți doi inculpați ...".
Așadar, în opinia separată, s-a reținut că la nivelul Curții de Apel a avut loc o individualizare judiciară diferențiată în ceea ce privește situația fiecăruia dintre inculpați, împrejurare ce nu impunea ca Înalta Curte să depășească limitele investirii sale - conformitatea la regulile de drept - și trebuia să readucă decizia definitivă în limitele legii.
Împotriva Deciziei nr. 395/RC din 08 decembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015 a formulat contestație la executare contestatoarea A..
Contestația a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/1/2016 acordându-se termen pentru judecarea acesteia la data de 14 decembrie 2016.
În cadrul dezbaterilor, apărătorul contestatoarei a invocat prevederile art. 598 alin. (1) lit. c), prima teză C. proc. pen. și a solicitat admiterea contestației la executare și punerea în libertate a acesteia, apreciind că nelămurirea constă în faptul că s-a refuzat constant punerea în executare a unei dispoziții executorii obligatorii și actuale dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Hotărârea nr. 395/RC din 08 decembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, respectiv punerea în libertate a contestatoarei A.
Cu privire la mandatele de executarea pedepsei închisorii pe care A. le avea la momentul la care s-a dispus punerea sa în libertate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, apărătorul inculpatei a arătat că aceasta avea un singur mandat în acel moment, iar mandatul cu nr. 77 din 16 noiembrie 2015, din Dosarul nr. x/111/2015, fusese doar comunicat către Penitenciarul Arad, unde se afla clienta sa în acel moment, fiind un mandat în așteptare, fapt confirmat prin încheierea judecătorului de supraveghere a executării privative de libertate, care a arătat că din data de 09 decembrie 2015, a posteriori datei de 08 decembrie 2015, când instanța supremă a dispus anularea mandatului nr. 1828/2014 din 23 aprilie 2015, a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză.
S-a mai susținut că începând cu data de 08 decembrie 2015, inculpata A. nu mai era arestată în altă cauză, iar cel de-al doilea mandat era în așteptare.
Apărătorul a mai arătat că în momentul de față, contestatoarea are două mandate întrucât s-a dispus rejudecarea cauzei în baza încheierii din 10 decembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, cu toate că cealaltă dispoziție executorie, din Decizia nr. 395 a Înaltei Curți de Casație și Justiție încă nu a fost pusă în executare. Așadar, în această situație, apărătorul a apreciat că există o detenție fără arestare, ceea ce este o situație atipică, fără precedent.
Examinând hotărârea atacată raportat la motivele invocate de către contestatoare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că prezenta contestație este nefondată. Dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c), prima teză C. proc. pen., prevăd că împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută.
În fapt, critica contestatoarei se referă, în esență, la împrejurarea că aceasta nu a fost pusă în libertate conform dispozițiilor executorii obligatorii și actuale ale Deciziei penale nr. 395/C, din 08 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/1/2015.
Însă prin decizia atacată s-a dispus, printre altele, punerea de îndată în libertate a inculpatei A. dacă nu este arestată în altă cauză.
De asemenea, s-a anulat mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr. 1828/2014 din 23 aprilie 2015, în ceea ce o privește pe A.
S-a constatat că la data pronunțării Deciziei penale nr. 395/C, din 08 decembrie 2015, în Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curți, era deja emis mandatul de executare a pedepsei Închisorii nr. 77/2015 din data de 16 noiembrie 2015, în baza Sentinței penale nr. 71/P/2015 pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 08 mai 2015, definitivă la data de 16 noiembrie 2015 prin Decizia penală nr. 730/A/2015 a Curții de Apel Oradea.
Astfel, prin anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 1828/2014 din 23 aprilie 2015, mandatul de executare a pedepsei închisorii sub nr. 77/2015 din data de 16 noiembrie 2015 a început să-și producă efectele (tocmai ca urmare a anulării primului mandat) la data de 09 decembrie 2015 și urmează să sfârșească la data de 8 decembrie 2020.
S-a reținut că în situația în care s-au emis mai multe mandate de executare a pedepsei acestea se execută succesiv, în mod cronologic emiterii lor, indiferent dacă persoana condamnată se află în stare de libertate sau în stare de deținere. Or, în cauză, mandatul de executare a pedepsei nr. 1828/2014 din 23 aprilie 2015 a fost primul emis, înaintea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 77/2015 din data de 16 noiembrie 2015.
Prin urmare, la momentul anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1828/2014 din 23 aprilie 2015, acesta a încetat să-și producă efectele, însă în sarcina contestatoarei fiind emis deja un alt mandat de executare a pedepsei, respectiv cel cu nr. 77/2015 din data de 16 noiembrie 2015, contestatoarea nu putea fi pusă în libertate, așa cum a solicitat apărarea prin criticile formulate în prezenta cauză, aceasta fiind deja condamnată definitiv într-o altă cauză, respectiv prin Sentința penală nr. 71/P/2015 pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 08 mai 2015, definitivă la data de 16 noiembrie 2015 prin Decizia penală nr. 730/A/2015 a Curții de Apel Oradea.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că, în cauză, nu este vorba despre vreo nelămurire a dispozitivului Deciziei nr. 395/RC din 08 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015, contestatoarea având cunoștință de emiterea celui de-al doilea mandat de executare a pedepsei închisorii emis în baza celei de-a doua condamnări prin Sentința penală nr. 71/P/2015 pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 08 mai 2015, definitivă la data de 16 noiembrie 2015 prin Decizia penală nr. 730/A/2015 a Curții de Apel Oradea.
De asemenea, s-a constatat că în sarcina contestatoarei mai sunt emise alte două mandate de executare a pedepsei, respectiv cel cu nr. 1205/2016 din 24 august 2016 emis în baza Sentinței penale nr. 1117 din 19 mai 2016 pronunțată de Judecătoria Arad definitivă prin Decizia penală nr. 248 din 23 august 2016 pronunțată de Tribunalul Arad și cel cu nr. 1828/2016 din 19 aprilie 2016 emis în baza Sentinței penale nr. 1426 din 28 noiembrie 2014 modificată și rămasă definitivă la data de 19 aprilie 2016 prin Decizia penală nr. 267/A din 19 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea.
Împotriva Sentinței penale nr. 1089 din data de 14 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală în Dosarul nr. x/1/2016 a formulat contestație contestatoarea A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți, completul de 5 judecători, la data de 11 aprilie 2017, primul termen fiind stabilit aleatoriu pentru data din 24 aprilie 2017, termen la care cauza s-a amânat pentru atașarea dosarului de fond.
La termenul din data de 22 mai 2017, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a pus în discuție excepția inadmisibilității contestației formulate, concluziile apărătorului ales al contestatoarei și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, examinând actele și lucrările dosarului apreciază că excepția inadmisibilității contestației este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, precum și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Totodată, potrivit Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit art. 598 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., în situația în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în recurs în casație, competența de soluționare a contestației la executare aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar hotărârea prin care se soluționează este o hotărâre definitivă.
În cauza de față, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că hotărârea împotriva căreia condamnata A. a formulat contestație la executare, respectiv Decizia nr. 395/RC din 08 decembrie 2015, a fost pronunțată în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Potrivit art. 597 alin. (7) C. proc. pen., doar hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, iar potrivit alin. (8) al aceluiași articol, decizia instanței prin care se soluționează contestația este definitivă.
Limitând calea de atac a contestației exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, astfel că recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală, apare ca fiind o soluție inadmisibilă.
Hotărârea prin care s-a soluționat contestația la executare [contestație întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.] este o hotărâre definitivă, aceasta nefiind supusă niciunei căi de atac, aspect ce atrage inadmisibilitatea contestației promovate.
Împrejurarea că hotărârea pronunțată în cauza care face obiectul contestației dedusă judecății a fost intitulată eronat sentință și nu decizie nu este de natură a aduce atingere caracterului definitiv al acesteia și a face inaplicabile prevederile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora contestația poate fi exercitată doar atunci când legea o prevede în mod expres și doar împotriva hotărârilor nedefinitive.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnata A. împotriva Sentinței penale nr. 1089 din data de 14 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnata A. împotriva Sentinței penale nr. 1089 din data de 14 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2017.
Procesat de GGC - GV