Decizia penală nr. 137/2017
Asupra apelului de față
Din actele dosarului constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 176 din data de 28 martie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 885 din 6 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1 din 12 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014.
Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut, în esență, că, prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2017, apelantul revizuent A. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 1 din 12.01.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) și alin. (4) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat însă că hotărârea a cărei revizuire a fost solicitată de către condamnatul A. este sentința nr. 885 din data de 6 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
În acest sens, s-a avut în vedere că, prin decizia indicată de apelantul revizuent ca fiind obiect al revizuirii a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 885 din data de 6 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, hotărârea rămânând definitivă la data respingerii apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 551 pct. 4 C. proc. pen.
S-a menționat că prin sentința menționată, în baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen., apelantul revizuent A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe durata prev. de art. 68 C. pen.
Totodată, în baza art. 43 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare a fost adăugată pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare (a cărei executare era suspendată condiționat prin sentința penală nr. 529/F din 13 iunie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2012, definitivă prin decizia penală nr. 247 din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală), urmând ca apelantul revizuent să execute pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au interzis apelantului revizuent A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
Instanța de fond a constatat că sentința penală anterior menționată a mai făcut obiectul revizuirii, în cauza nr. x/1/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cauză în cadrul căreia apelantul revizuent A. a susținut, pe de o parte, că la data pronunțării sentinței, instanța nu a verificat sentința penală nr. 7 din 12 ianuarie 2011 a Judecătoriei Alexandria [care ar fi fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale de a judeca infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005], iar pe de altă parte, a invocat nulitatea absolută a acestei hotărâri și a solicitat înlăturarea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin sentință, întrucât nu are posibilitatea financiară de a plăti respectiva sumă de bani.
S-a constatat că prin noua cerere de revizuire formulată în cadrul dosarului de față, apelantul revizuent A. a invocat, în esență, aceleași motive de fapt și de drept arătate în cererea anterioară, ce a format obiectul Dosarului nr. x/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, singurul argument cu caracter de noutate fiind reprezentat susținerea privind împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale, conform art. 122 alin. (1) C. pen. modificat prin Legea nr. 278/2006, cu privire la infracțiunea de fals sub semnătură privată.
Instanța de fond a precizat că susținerea privind nulitatea sentinței nr. 7 din 12 ianuarie 2011 a Judecătoriei Alexandria a făcut anterior obiectul cererii de revizuire soluționată prin sentința nr. 869 din 14 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, astfel că, în raport de prevederile art. 464 C. proc. pen., este inadmisibilă invocarea aceluiași motiv printr-o altă cerere de revizuire.
În legătură cu temeiul de drept invocat de apelantul revizuent, acela prevăzut de art. 453 lit. c) C. proc. pen., s-a reținut că înscrisul defăimat ca fals de către revizuent este însăși sentința penală nr. 885 din 6 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014, a cărei revizuire se cere, cu motivarea că, la data pronunțării deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, intervenise prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea de cumpărare de influență.
În raport de aceste considerente, instanța de fond a apreciat, pe de o parte, că o hotărâre definitivă nu poate fi revizuită prin cenzurarea propriilor considerente, iar pe de altă parte, că prescripția reprezintă o cauză de încetare a procesului penal, ce poate fi invocată în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, conform art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nu în cadrul unei cereri de revizuire.
Drept urmare, constatând că din analiza motivelor invocate de apelantul revizuent nu rezultă vreo împrejurare care să facă admisibilă cererea de revizuire formulată, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.
II. Împotriva sentinței penale anterior menționate a formulat apel revizuentul A., la data de 13 aprilie 2017, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la 12 iunie 2017, sub nr. x/1/2017.
III. Examinând apelul formulat, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 459, art. 453 alin. (1) lit. c) și art. 464 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată calea de atac ca fiind nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Astfel cum a arătat și prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 459 C. proc. pen., pentru a fi admisibilă, cererea de revizuire trebuie să îndeplinească cumulativ cinci condiții: să fie formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.; sa fie întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) din același cod; să fie invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să nu fi fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să conducă, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.
În prezenta cauză se constată că deși la nivel declarativ, cererea de revizuire a vizat decizia penală nr. 1 din 12.01.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în raport de împrejurarea că prin această decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent împotriva sentinței penale nr. 885 din 6 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014, rezultă că apelantul revizuent a solicitat, în realitate, revizuirea sentinței penale menționate, ca hotărâre care a rezolvat fondul cauzei, în sensul condamnării apelantului revizuent la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe durata prevăzută de art. 68 C. pen., pedeapsa fiind adăugată, în baza art. 43 alin. (1) C. pen., pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 529/F din 13 iunie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2012, definitivă prin decizia penală nr. 247 din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală), urmând ca apelantul revizuent să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare.
Temeiul legal al cererii de revizuire l-au constituit dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care se referă la împrejurarea că un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză.
Verificând susținerile apelantului revizuent, completul de 5 judecători reține că, ulterior rămânerii definitive a sentinței nr. 7 din 12 ianuarie 2011 a Judecătoriei Alexandria, acesta a fost condamnat, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior și art. 74 lit. a) - art. 76 C. pen. anterior, prin sentința penală nr. 529/F din 13 iunie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2012, definitivă prin decizia penală nr. 247 din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, instanța dispunând, totodată, anularea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 10 luni, aplicată prin sentința penală nr. 7 din 12 ianuarie 2011 a Judecătoriei Alexandria.
Din dispozitivul sentinței penale nr. 529/F din 13 iunie 2012 mai rezultă că Tribunalul București, secția I penală, a constatat, în mod definitiv, că infracțiunea pentru care a fost condamnat apelantul revizuent era concurentă cu infracțiunile pentru care acesta fusese condamnat prin sentința penală nr. 7 din 12 ianuarie 2011 a Judecătoriei Alexandria, pedepsele fiind repuse în individualitatea lor astfel:
- 1 an și 10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74-76 C. pen. anterior;
- 2 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. anterior, cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 74-76 C. pen. anterior;
- 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 art. 74-76 C. pen. anterior.
Ca atare, în baza art. 33-34 C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, în temeiul art. 81-82 C. pen. anterior, pe un termen de încercare de 3 ani și 10 luni, punându-i-se în vedere apelantului revizuent prevederile art. 83 C. pen. anterior.
Ulterior, prin sentința penală a cărei revizuire se solicită în cauză, definitivă în baza deciziei penale nr. 1 din 12 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, apelantul revizuent a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe durata prevăzută de art. 68 C. pen., pedeapsa fiind adăugată, în baza art. 43 alin. (1) C. pen., pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 529/F din 13 iunie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, anterior menționată, urmând ca apelantul revizuent să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare.
În cauză, se reține că apelantul revizuent a invocat în fața instanței de fond, în cadrul cazului de revizuire indicat, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nulitatea sentinței nr. 7 din 12 ianuarie 2011 a Judecătoriei Alexandria pronunțată în Dosarul nr. x/740/2010 (definitivă prin decizia penală nr. 403 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală), nulitate motivată de pretinsa încălcare a normelor de competență materială a instanțelor.
Din evidențele instanței rezultă că apelantul revizuent a formulat, la data de 30 iunie 2016, o altă cerere de revizuire, înregistrată pe rolul secției penale a instanței supreme sub nr. x/1/2016, cu privire la aceeași sentință care face obiectul prezentei cereri, invocând în motivare că la data pronunțării acestei sentințe, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a verificat sentința penală nr. 7 din 12.01.2011 a Judecătoriei Alexandria, despre care a susținut că este nulă absolut, întrucât ar fi fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a instanței de a judeca infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Se observă că în cadrul prezentei proceduri de revizuire, apelantul revizuent reiterează aceeași susținere ce a mai fost invocată și analizată de instanță anterior, în cadrul cererii de revizuire anterior menționată, soluționată prin sentința nr. 869 din 14 septembrie 2016 pronunțată în cadrul Dosarului nr. x/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și definitivă, în baza deciziei penale nr. 172 din data de 31 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016 al completului de 5 judecători.
Corelând aspectele anterior menționate rezultă că în speță, astfel cum corect a stabilit prima instanță, sunt incidente prevederile art. 464 C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive.
Mai mult, înscrisul indicat a fi fals de către apelantul revizuent este însăși sentința penală nr. 885 din 6 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014, a cărei revizuire se cere.
Or, aspectul anterior menționat nu se circumscrie cazului de casare indicat, deoarece apelantul revizuent nu a indicat existența unui înscris în baza căruia s-a pronunțat sau care a influențat pronunțarea sentinței a cărei revizuire o solicită și care a fost declarat fals, în cursul judecății sau ulterior, ci s-a mărginit doar la a declara, neargumentat, că sentința penală vizată de cererea de revizuire este falsă, datorită pronunțării sale cu pretinsa încălcare a normelor de competență materială a instanțelor.
Așadar, în plus față de incidența în cauză a inadmisibilității prevăzute de dispozițiile art. 464 C. proc. pen., se observă că cererii de revizuire formulate de către apelantul revizuent îi lipsește și temeiul legal necesar redeschiderii procedurilor penale, condiția de admisibilitate impusă de art. 459 alin. (3) lit. c) C. proc. pen. nefiind îndeplinită.
Susținerea apelantului revizuent referitoare la pretinsa intervenire, la data pronunțării deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a prescripției speciale privind una dintre infracțiunile pentru care a fost judecat și condamnat nu se circumscrie niciunui caz de revizuire dintre cele prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., ci, astfel cum corect a stabilit și prima instanță, o asemenea împrejurare constituie o cauză de încetare a răspunderii penale, care poate fi invocată în cadrul unei contestații în anulare [art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.].
Concluzionând, în baza argumentelor anterior expuse, se constată că în speță nu este îndeplinită cerința ca faptele în baza cărora este formulată cererea să nu fi fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, ci, dimpotrivă, nulitatea sentinței penale nr. 7 din 12 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/740/2010 al Judecătoriei Alexandria (definitivă prin decizia penală nr. 403 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală) a mai fost invocată de apelantul revizuent în cadrul cererii de revizuire ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, soluționat prin sentința nr. 869 din 14 septembrie 2016, definitivă în baza deciziei penale nr. 172 din data de 31 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016 al completului de 5 Judecători.
Totodată, aspectele invocate de apelantul revizuent referitoare la împlinirea termenului de prescripție specială nu pot conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, neputând fi invocate în cadrul unei asemenea proceduri.
În consecință, instanța de control judiciar constată că în mod corect a stabilit prima instanță că în cauză nu sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 176 din data de 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 130 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 176 din data de 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 130 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2017.