Decizia nr. 1458/2017
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 31.03.2017 (data poștei 28.03.2017), sub nr. x/32/2017, astfel cum a fost precizată la date de 25.04.2017, petentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 193 din 2 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/103/2015, pentru motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ.
Subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a susținut că instanța de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut de către apelant prin cererea de apel, cu referire la respingerea în apel a capătului de cerere admis distinct de către instanța de fond, referitor la obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 21.11.2014-05.02.2016, în cuantum actualizat și dobânda legală corespunzătoare, iar cu referire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a pretins că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1232/18.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/103/2014.
În dezvoltarea acestui din urmă motiv, revizuentul a susținut că prin decizia civilă nr. 1232 din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bacău a constatat nulitatea deciziei de suspendare nr. 2280 din 21 noiembrie 2014 a contractului său individual de muncă, pe care intimatul a emis-o în mod nelegal, iar efectul acestei soluții este acela că părțile sunt repuse în situația anterioară emiterii deciziei contestate, salariatul fiind în măsură să-și reia activitatea și având dreptul la plata salariilor neîncasate pe perioada suspendării, întrucât nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut.
Revizuentul consideră că este firească acordarea despăgubirilor egale cu drepturile de care angajatul a fost privat printr-un act nelegal al angajatorului, orice altă interpretare în privința acordării sau nu a drepturilor salariale cerute pe perioada anulării deciziei de suspendare nr. 2280 din 21 noiembrie 2014 venind în contradicție cu prima decizie definitivă a Curții de Apel Bacău nr. 1232 din 18 noiembrie 2015.
Prin decizia nr. 193/2017 însă a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor salariale aferente perioadei cât a fost suspendat nelegal contractul său individual de muncă, sub justificarea că nu ar îndeplini condițiile art. 52 alin. (2) C. muncii, dispoziții despre care susține că în cazul său nu ar avea incidență tocmai ca efect al constatării nulității deciziei de suspendare nr. 2280 din 21 noiembrie 2014, care face să nu existe nicio decizie de suspendare validă întemeiată pe art. 52 alin. (1) C. muncii pentru a se putea aplica art. 52 alin. (2) C. muncii.
Intimatul Serviciul Județean de Ambulanță nu a formulat întâmpinare.
Prin decizia civilă nr. 571 din 21 iunie 2017 a Curții de Apel Bacău pronunțată în Dosarul nr. x/32/2017 a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și a fost disjunsă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a fost declinată spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că, în raport de prevederile art. 510 C. proc. civ., Curții de Apel Bacău îi revine competența soluționării exclusiv a cererii de revizuire întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1, în timp ce, pentru cererea de revizuire întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, competența revine instanței mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre, dintre cele pretins contrare. Cum ambele hotărâri pretins contrare au fost pronunțate de Curtea de Apel Bacău, s-a apreciat că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu referire la motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din cod, s-a reținut că textul de lege invocat nu e aplicabil situației din cauza de față, deoarece acesta vizează ipoteza în care instanța acordă părții mai multe pretenții decât cele solicitate, or instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită nu a acordat pretenții mai mari decât cele solicitate. De altfel, prin motivele de apel formulate de pârât s-a solicitat în mod expres modificarea în tot a sentinței apelate și respingerea în întregime a contestației.
Examinând cererea de revizuire în raport de temeiul de drept prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și de motivele arătate în cuprinsul cererii, astfel cum a fost precizată, Înalta Curte apreciază asupra caracterului său nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
În esență, argumentându-și acest punct al cererii sale de revizuire, revizuentul a susținut că decizia atacată, nr. 193 din 2 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, se impune a fi anulată dat fiind că încalcă autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri definitive pronunțate de aceeași instanță, respectiv decizia nr. 1232 din 18 noiembrie 2015, în privința modului de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor pe durata cât s-au produs efectele deciziei de suspendare.
Se reține că litigiul care a fost soluționat în mod definitiv prin decizia nr. 1232 din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel Bacău a avut ca obiect exclusiv cenzurarea legalității deciziei de suspendare a contractului individual de muncă al revizuentului, angajat al unității intimatului. Prin hotărârea anterior menționată s-a tranșat litigiul dintre părți în sensul reținerii caracterului nelegal al deciziei nr. 2280 din 21 noiembrie 2014 emisă de angajator privind suspendarea contractului de muncă, care a fost constată ca fiind nulă.
Se impune precizarea că această judecată nu a purtat și asupra cererii accesorii a salariatului privitoare la acordarea despăgubirilor constând în drepturile salariale cuvenite pe perioada cât a durat măsura suspendării contractului său de muncă, așa încât decizia nr. 1232 din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel Bacău nu conține o dezlegare jurisdicțională pe acest aspect.
Dimpotrivă, o dezlegare jurisdicțională asupra acestui drept, devenit și el litigios între părți, a avut loc abia prin decizia nr. 193 din 2 martie 2017 a cărei anulare a fost cerută de revizuent, Curtea de Apel Bacău decizând, contrar opiniei revizuentului, că faptul constatării nulității unei decizii de suspendare a contractului individual de muncă al angajatului nu deschide automat dreptul acestuia la plata de despăgubiri pentru perioada cât decizia și-a produs efectele, ci doar dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor prin dispozițiile art. 52 alin. (2) C. muncii, respectiv dacă s-a constatat nevinovăția salariatului aflat în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) ale aceluiași articol.
Observând, pentru motivele particulare regăsite în cazul său (respectiv faptele pentru care a fost cercetat penal angajatul și motivele regăsite în cuprinsul ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț din 31 august 2016, Dosar nr. x/P/2014) că revizuentul nu a fost constatat nevinovat pentru faptele pentru care a fost cercetat și care au atras măsura suspendării contractului său de muncă, Curtea de Apel Bacău a apreciat asupra caracterului nefondat al cererii acestuia de acordare a despăgubirilor aferente perioadei 21.11.2014-08.12.2015, cât s-au produs efectele deciziei de suspendare nr. 2280 din 21 noiembrie 2014, astfel că a respins-o.
Aceste dezlegări ale deciziei nr. 193 din 2 martie 2017 a Curții de Apel Bacău nu contravin sub nici un aspect dezlegărilor jurisdicționale ale deciziei 1232 din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel Bacău pentru simplul motiv că, așa cum s-a arătat, această hotărâre a tranșat o cu totul altă chestiune litigioasă între părți, respectiv cea a legalității deciziei angajatorului nr. 2280 din 21 noiembrie 2014, suspendare a contractului individual de muncă al revizuentului.
Afirmația că, odată constatată nulitatea absolută a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, părțile sunt repuse în situația anterioară emiterii deciziei contestate, salariatul putând să-și reia activitatea și având dreptul la plata salariilor neîncasate pe perioada suspendării, aparține revizuentului, iar nu instanței ce a pronunțat decizia nr. 1232 din 18 noiembrie 2015 pentru a se justifica astfel acuzația sa referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii menționate, prin decizia nr. 193 din 2 martie 2017. Afirmația revizuentului se bazează pe propria sa interpretare dată legii, interpretare ce nu a fost însă validată de singura instanță ce a dat o dezlegare jurisdicțională asupra acestui drept pretins de el, prin hotărârea definitivă reprezentată de decizia nr. 193 din 2 martie 2017.
Astfel fiind, este nefondată afirmația în sensul că decizia nr. 193 din 2 martie 2017 - ce a dezlegat, printre altele, chestiunea dreptului revizuentului la despăgubiri pe durata producerii efectelor deciziei nelegale nr. 2280 din 21 noiembrie 2014 emisă de angajator - ar încălca autoritatea de lucru judecat a decizie nr. 1232 din 18 noiembrie 2015 - ce a tranșat exclusiv chestiunea legalității deciziei nr. 2280 din 21 noiembrie 2014.
Susținerile revizuentului asupra consecințelor produse de soluția regăsită în decizia nr. 1232 din 18 noiembrie 2015 îi aparțin și acestea nu corespund dezlegării jurisdicționale a niciuneia dintre cele două hotărâri pretins a fi potrivnice. Aceste interpretări proprii nu demonstrează decât refuzul revizuentului de a accepta soluția jurisdicțională a deciziei nr. 193 din 2 martie 2017 și dezlegările instanței date asupra dreptului pretins de el, motivele cererii de revizuire constituind, în realitate, critici mascate pe care acesta le-a formulat în mod impropriu împotriva unei decizii definitive, pe calea unei cereri de revizuire.
Pentru motivele arătate, nefiind întrunite condițiile de aplicare ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată prezenta cerere de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 193 din 2 martie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei la completul de 5 judecători.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2017.