Decizia nr. 1469/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 4 septembrie 2006 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului Eforie, Orașul Eforie, prin Primar, și Consiliul Local Eforie, ca prin hotărâre judecătorească să se constate că Primarul Orașului Eforie nu a răspuns notificării pe care au formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001 și să oblige pârâții la restituirea în natură a terenurilor în suprafață totală de 1.500 mp identificate drept loturile nr. 410, 411, 419, 420 și 509 din Eforie Sud sau, în subsidiar, la acordarea unor terenuri în compensare, de aceeași valoare economică, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 670 din data de 22 martie 2007, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Orașului Eforie, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea lipsei răspunsului pârâtului la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. A admis excepția inadmisibilității aceleiași cereri și, în consecință, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtul Primarul orașului Eforie. A admis excepția prematurității formulării cererii, în ceea ce privește obligarea la restituirea în natură sau atribuirea de terenuri, în compensare, respingând, ca prematur, acest capăt de cerere.
Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Primarul orașului Eforie a fost respinsă în raport de dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc obligația primarilor localităților de a emite dispoziție motivată de soluționare a notificării. Ca urmare, constatarea lipsei unui răspuns, în principiu, vizează omisiunea primarului de a emite o asemenea dispoziție.
Calitatea procesual pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată, ca pârâtă, și persoana căreia îi incumbă obligația corelativă dreptului protejat prin acțiune.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 1079 din 30 iulie 2001 la B.E.J. F., reclamanții au solicitat Primăriei Eforie restituirea imobilelor în cauză sau atribuirea unor terenuri în echivalen, ori acțiuni la SC G. SA.
Împotriva sentinței instanței de fond, reclamanții au declarat apel.
Prin decizia nr. 303/C din data de 24 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul, a fost desființată hotărârea apelată, iar cauza a fost trimisă pentru soluționarea fondului la aceeași instanță.
După rejudecare, prin sentința civilă nr. 1555 din data de 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, acțiunea reclamanților a fost admisă, în parte, în sensul că pârâții au fost obligați să le atribuie în natură, în compensare, un teren cu aceleași caracteristici urbanistice edilitare cu terenul preluat, în suprafață de 1.500 mp, ce reprezintă loturile 410, 411, 419, 420 și 509 din planul parcelar Tuzla Techirghiol, întocmit în anul 1926, în zonele aflate pe raza orașului Eforie, propuse pentru acordarea de teren în compensare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 179/C din data de 29 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, apelul declarat de pârâți împotriva sentințe civile nr. 1555 din data de 9 decembrie 2008 a Tribunalului Constanța a fost respins, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 1186 din data de 24 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curțe de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de pârâți, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Pentru a hotărî în acest sens, Înalta Curte a reținut, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (1) cu referire la art. 1 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că măsura compensării cu alte bunuri nu este lăsată la aprecierea discreționară a entității deținătoare ci, dimpotrivă, aceasta este obligată, când deține bunuri sau servicii disponibile, să le înscrie în tabelul ce trebuie întocmit potrivit art. 1 alin. (5) din același act normativ și să le ofere, în compensare, persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii.
De asemenea, Înalta Curte a stabilit ca instanța de apel, în rejudecare, să solicite unității deținătoare dovada finalizării procedurilor de identificare și de evaluare a bunurilor ce pot fi atribuite în compensare, cu atât mai mult cu cât la dosar s-a reținut existența adresei nr. 13847 din 26 iunie 2009 a Primăriei Orașului Eforie - Direcția de Administrație Publică Locală, care atestă că în perioada 2002-2008 au fost identificate terenuri pentru restituirea prin echivalent, conform hotărârilor judecătorești pronunțate în acest sens.
După rejudecare, prin decizia civilă nr. 77/C din data de 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul pârâților și a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a respins cererea de restituire în natură pentru suprafețele de 262 mp din lotul 420 și de 13 mp din lotul 410, ca rămasă fără obiect.
A obligat pârâții să propună, în favoarea reclamanților, acordarea măsurii reparatorii a compensării prin puncte, în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, pentru terenul imposibil de restituit în natură de 1.225 mp (reprezentând loturile 411, 419 și 509 de câte 300 mp fiecare și suprafețele de 287 mp și 38 mp din loturile 410 și 420, evidențiate pe planul parcelar Tuzla Techirghiol, care nu au fost restituite în natură).
A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Problema rămasă în soluționare urmare a deciziei de casare, și anume identificarea posibilităților reale de acordare de teren în compensare, în modalitatea stabilită prin sentința civilă nr. 1555 din 09 decembrie 2008 a Tribunalului Constanța, a fost analizată în cauză, instanța constatând că înșiși intimații reclamanți au arătat, în rejudecare, că diferența valorică substanțială implică nu doar o compensare cu loturile acceptate, ci și acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru cea mai mare parte a valorii de compensat (2/3), cu înaintarea propunerii la Comisia Centrală.
Ceea ce a intrat în puterea lucrului judecat în proces se raportează la calitatea intimaților reclamanți și la dreptul evocat, iar prin pronunțarea deciziei civile nr. 213/C din 1 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța în Dosarul nr. x/118/2011, a rămas irevocabil dezlegată chestiunea restituirii parțiale, în natură, din terenul aflat pe amplasamentul notificat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții.
Prin decizia civilă nr. 2252 din data de 18 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul și a fost casată hotărârea atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a apreciat că susținerile titularilor căii de atac trebuie examinate prin raportare la legislația actuală în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în regimul politic trecut, mai precis la modificările și completările aduse Legii nr. 165/2013 prin Legea nr. 368/2013.
În rejudecare, Curtea a dispus completarea probatoriilor referitoare la situația juridică a terenurilor indicate în adresa nr. 22708 din 02 noiembrie 2011 a Primăriei Eforie, respectiv a loturilor nr. 267, 268 și 550, propuse a fi acordate în compensare.
Prin decizia civilă nr. 146/C din data de 9 noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul declarat de apelanții-pârâți, a schimbat în parte sentința aplelată, în sensul că a obligat pârâții să restituie reclamanților, în compensare, terenul în suprafață de 1603 mp, reprezentând: lotul nr. 267 în suprafață de 419 mp, lotul nr. 268 în suprafață de 413 mp și lotul nr. 550 în suprafață de 771 mp.
A obligat pârâții să propună reclamanților măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru terenul în suprafață de 816,67 mp ce reprezintă cota de 2/3 din loturile nr. 411, 419, 420 și 509, în suprafață de 300 mp fiecare și din suprafața de 287 mp din lotul nr. 410 și suprafața de 38 mp din lotul nr. 420, cu consecința respingerii cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru suprafața de 262 mp din lotul nr. 420 și suprafața de 13 mp din lotul nr. 410, restituite în mod irevocabil în natură prin decizia civilă nr. 213/C din data de 1 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea, verificând posibilitatea atribuirii în compensare a loturilor nr. 267, 268 și 550 din perspectiva probatoriilor administrate, a constatat că acestea figurează în domeniul privat al orașului Eforie la pozițiile 2483, 2484 și 2764 din H.C.L. nr. 35/2007, completată prin H.C.L. nr. 165/2008, nu sunt afectate de contracte de concesiune/folosință, iar potrivit avizelor existente la aprobarea PUZ A290/1 nu sunt afectate de rețele edilitare. Totodată, ele nu au făcut obiectul unei alte notificări formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că pot fi atribuite în compensarea terenului imposibil de restituit în natură care a aparținut autorilor reclamanților.
Concluzia a fost susținută de precizările exprese din cuprinsul adreselor înregistrate sub nr. 36521 din 25 ianuarie 2016 și nr. 24300 din 18 aprilie 2016, emise de Orașul Eforie - Serviciul juridic, contencios administrativ și asistență socială, potrivit cărora suprafețele de teren identificate ca fiind loturile 267,268 și 550 din PUZ A290/1 nu fac obiectul unei alte cereri de restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, aparțin domeniului privat al unității administrativ teritoriale și nu sunt afectate de rețele edilitare sau contracte de cedare a dreptului de folosință, deci de destinații care intră în aria de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate publică a localităților urbane și rurale”, astfel cum este determinată de prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
În raport de situația juridică a loturilor, în considerarea concluziilor expertizei tehnice imobiliare efectuată în cauză, dar și cu valorificarea poziției procesuale a părților, care nu au contestat concluziile expertului, solicitând atribuirea loturilor 267,268 și 550 din PUZ A290/1 în compensarea parțială a terenului notificat, Curtea a făcut aplicarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a constatat că respectarea dreptului reclamanților la o indemnizare echitabilă, astfel cum este el recunoscut de prevederile actului normativ anterior menționat și de art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O., impune obligarea pârâților la atribuirea în compensarea terenului de 408,33 mp, din totalul de 1225 mp imposibil de restituit în natură, a terenului anterior menționat, în suprafață totală de 1603, reprezentând loturile nr. 267, 268 și 550 din PUZ A290/1.
Întrucât pentru suprafața de 816,67 mp (ce reprezintă diferența dintre suprafața de 1500 mp deținută în proprietate și cea de 683,33 mp, care este compusă din terenul de 275 mp restituit în mod irevocabil în natură prin decizia civilă nr. 213/C din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța și terenul de 408,33 mp atribuit în compensare prin echivalent) nu este posibilă atribuirea în natură, iar în lipsa oricăror alte bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea notificării, nici compensarea în echivalent, Curtea a apreciat că singura modalitate de rezolvare a solicitării în cadrul Legii nr. 10/2001 pentru această parte a terenului notificat este acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, conform dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 165/2013.
Împotriva deciziei nr. 146/C din data de 9 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, pârâtul Orașul Eforie prin Primar a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.
Ca un prim motiv de recurs, recurentul-pârât a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Oraș Eforie și a Primarului Orașului Eforie, arătând că aceasta reprezintă o excepție de fond, care se poate ridica în tot cursul procesului.
În susținerea excepției invocate se arată că, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, doar unitatea administrativ teritorială (U.A.T. Oraș Eforie) deține calitate procesuală, având personalitate juridică și nu Consiliul Local care nu are capacitatea de folosință a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată.
Se arată, de asemenea, că primarul doar reprezintă unitatea administrativ-teritorială în justiție, iar actul/dispoziția primarului privind restituirea în natură sau prin echivalent reprezintă un act îndeplinit în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 (în calitate de autoritate a administrației publice locale), fără să confere semnatarului personalitate juridică și, în consecință, calitate procesuală pasivă.
Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost examinate formal, fiind soluționate numai aspectele care se referă la drepturile reclamanților în ceea ce privește restituirea în natură sau în compensare/echivalent a suprafeței de teren ce li se cuvine, fără a fi cercetată situația juridică efectivă a imobilului teren în suprafață de 1500 mp, pentru a se stabili dacă se impune restituirea în natură în totalitate sau măsuri de restituire în compensare sau echivalent.
De asemenea, recurentul-pârât a subliniat faptul că în cauză s-a reținut doar formal, pe baza raportului de expertiză, că terenul în suprafață de 1500 mp este în administrarea SC G. SA, iar gradul de ocupare este de 100%, fără a se administra nicio probă referitoare la legalitatea deținerii și folosirii terenului de către respectiva societate comercială, restituirea în natură fiind, de altfel, posibilă, fără a se mai recurge la restituirea prin compensare/echivalent în sarcina Orașului Eforie.
Consideră că se impune administrarea de probe cu privire la situația juridică a terenului aflat în detenția/folosința SC G. SA, modul de organizare și funcționare a acestei societăți comerciale și dacă au fost îndeplinite condițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Pentru motivele expuse, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea în fond a cauzei.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de către recurentul-pârât Orașul Eforie, prin Primar, este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Oraș Eforie și a Primarului Orașului Eforie invocată în cuprinsul motivelor de recurs de către recurentul-pârât Orașul Eforie prin Primar, Înalta Curte constată că, în primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 670 din data de 22 martie 2007, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Orașului Eforie, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea lipsei răspunsului pârâtului la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reținând că dispozițiile art. 21 alin. (4) din actul normativ anterior menționat stabilesc obligația primarilor localităților de a emite dispoziție motivată de soluționare a notificării.
Însă, apelul formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 303/C din data de 24 septembrie 2007, prin care a fost desființată hotărârea apelată, iar cauza a fost trimisă pentru soluționarea fondului la aceeași instanță.
Referitor la lipsa capacității de folosință (pe care se grefează calitatea procesuală pasivă invocată) a Consiliului Local Oraș Eforie și a Primarului Orașului Eforie - o excepție de fond, peremptorie și absolută, care se poate invoca de oricare dintre părți, în tot cursul procesului, Înalta Curte urmează să analizeze acest motiv de recurs, care este de ordine publică în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., din perspectiva legii aplicabile raportului juridic dedus judecății, respectiv a temeiului de drept al cererii de chemare în judecată.
Capacitatea procesuală de folosință este aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.
Consiliul Local și Primarul au capacitate procesuală de folosință, deoarece la momentul înregistrării acțiunii deduse judecății, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi ia naștere între entitatea obligată la restituire și persoana îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, primăria comunei sau orașului este o structură funcțională cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale, însă, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, în care ne aflăm în speță, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, iar primarului calitatea de a emite dispoziție motivată de soluționare a notificării prin art. 21 alin. (4) din lege.
Acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, dispunea: „În cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București”.
Deoarece, potrivit textului citat, primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei, prin lege, abilitat să emită dispoziția ca organ de conducere era numai primarul, notificarea formulată de petenți a fost adresată primăriei, iar aceasta ca unitate deținătoare notificată și primarul ca organ abilitat să emită dispoziția aveau capacitate procesuală de folosință, adică aveau drepturi și își puteau asuma obligații pe plan procesual în acțiunea formulată în temeiul art. 25 din lege.
Prin art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, după republicare, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unității administrativ-teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria și primarul au avut-o, potrivit legii, la data formulării notificării, la care nu au răspuns, fapt care îi obligă pe plan procesual în cazul dat.
Pentru argumentele expuse, susținerile recurentului-pârât cu privire la excepția lipsei capacității de folosință, respectiv a calității procesuale pasive a Consiliului Local Oraș Eforie și a Primarului Orașului Eforie nu pot fi primite, considerent pentru care vor fi înlăturate ca atare.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, ce poate fi subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la faptul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost examinate formal, fără a fi cercetată situația juridică efectivă a imobilului teren în suprafață de 1500 mp pentru a se stabili dacă se impune restituirea în natură în totalitate sau măsuri de restituire în compensare sau echivalent, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Se constată că, în rejudecarea apelului, în contextul limitelor fixate prin deciziile de casare pronunțate în cauză, instanța de apel trebuia să țină seama, sub rezerva verificării situației juridice actuale, de terenurile cu privire la care s-a stabilit în ciclul procesual anterior că pot fi atribuite în compensare, de valoarea lor raportat la valoarea terenului imposibil de restituit în natură și de împrejurarea că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, modificată și completată prin Legea nr. 368/2013, este posibilă cumularea celor două forme de reparație în echivalent prevăzute de lege, respectiv compensarea cu bunuri și cea prin puncte.
De asemenea, în rejudecarea apelului, instanța trebuia să aibă în vedere hotărârea irevocabilă pronunțată în Dosarul nr. x/118/2011, prin care s-a dispus, cu putere de lucru judecat, restituirea în natură a suprafeței totale de 275 mp din terenul de 1.500 mp ce formează obiectul cauzei pendinte, urmând ca reparația în echivalent să vizeze diferența de 1.225 mp.
Astfel, se constată că, în mod judicios, instanța de apel a reținut că statuările succesive ale hotărârilor pronunțate în cauză au limitat obiectul cercetării judecătorești în rejudecare, la aspectele ce s-au impus a fi analizate de către instanța de trimitere, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., vizând doar posibilitatea atribuirii în compensare a terenurilor indicate în adresa nr. 22708 din 02 noiembrie 2011 a Primăriei Eforie, respectiv a loturilor nr. 267, 268 și 550, indiferent că sunt sau nu înscrise pe listele cu bunuri disponibile a fi acordate în compensare întocmite de entitatea învestită cu soluționarea notificării și stabilirea gradului în care măsura compensării cu bunuri se completează cu cea a compensării prin puncte, în limita suprafeței de 1.225 mp.
Nu se poate reține ca fiind veridică afirmația recurentului-pârât conform căreia dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost examinate formal de către instanța de apel, fără a fi cercetată situația juridică efectivă a imobilului teren, având în vedere probele administrate de către instanță (adresele nr. 36521 din 25 ianuarie 2016 și nr. 24300 din 18 aprilie 2016 emise de Orașul Eforie, expertiza tehnică imobiliară efectuată de expert H.) și considerentele ample ale deciziei pronunțate de curtea de apel, în cuprinsul cărora instanța, verificând posibilitatea atribuirii în compensare a loturilor nr. 267,268 și 550 din perspectiva probatoriilor administrate, a constatat că acestea figurează în domeniul privat al orașului Eforie, nu sunt afectate de contracte de concesiune sau folosință, nu sunt afectate de rețele edilitare și nu au făcut obiectul unei alte notificări formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, concluzionând astfel că pot fi atribuite în compensarea terenului imposibil de restituit în natură care a aparținut autorilor reclamanților.
Așadar, soluția instanței de apel este argumentată și susținută atât de precizările exprese existente în cuprinsul adreselor emise chiar de către recurentul-pârât Orașul Eforie, cât și de concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză, care nu a fost contestat de părți.
Mai mult decât atât, prin concluziile orale consemnate în încheierea din data de 26 octombrie 2016 de amânare a pronunțării, parte integrantă a deciziei recurate, apelanții-pârâți, prin apărător, au arătat că sunt de acord cu acordarea în compensare în natură a loturilor expertizate, totalizând 408,33 mp, iar pentru diferența de teren de 2/3 rămasă au precizat că sunt de acord să se dispună acordarea de măsuri reparatorii.
Prin urmare, contrar aserțiunilor recurentului-pârât, nu se poate reține că instanța de apel a analizat formal dispozițiile Legii nr. 10/2001, fără a fi cercetată situația juridică efectivă a imobilului teren.
Susținerile recurentului-pârât referitoare la faptul că s-a reținut formal, pe baza raportului de expertiză, că terenul în litigiu are un grad de ocupare de 100%, că nu s-au administrat probe referitoare la legalitatea deținerii și folosirii lui de către SC G. SA, nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie a hotărârii, ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.
Cu privire la indicarea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, se constată că menționarea acestui text de lege este pur formală, în cuprinsul cererii de recurs nefiind detaliate argumentele pentru care recurenta susține acest motiv de recurs.
Or, pentru a se realiza un control al aplicării legii de către instanța de apel, nu este suficientă simpla menționare a unui motiv de recurs, ci recurentul trebuia să aducă critici reale, argumentate, împotriva celor reținute de către instanța de apel, cu indicarea concretă a motivelor pe care le consideră contradictorii ori străine de natura pricinii, având în vedere faptul că instanța de control judiciar analizează modul de aplicare a legii de către instanța de apel prin prisma criticilor formulate în recurs.
Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, în raport de prevederile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Orașul Eforie, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 146/C din data de 9 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2017.