Decizia nr. 1597/2016
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 24 februarie 2012, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin CN C. SA București, desființarea parțială a Hotărârii nr. 198 din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a com. Șcheia, județul Suceava, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate pentru suprafața de 1.956 mp teren liber de construcții, situat în com. Șcheia, județul Suceava care a fost expropriată pentru execuția lucrării „Varianta de ocolire Suceava" și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în cuantum de 78.240 euro, în echivalent în lei la cursul de schimb de la data introducerii acțiunii, pentru terenul expropriat, obligarea pârâtului la plata sumei de 23.472 euro, în echivalent în lei, la cursul de schimb de la data introducerii acțiunii, cu titlu de despăgubiri pentru scăderea valorii economice a suprafeței de 1.920 mp teren din trupul de 8.200 mp teren din tarlaua „x", în urma exproprierii suprafeței de 1.956 mp teren, din această tarla; obligarea pârâtului la plata unei sume egale cu 10% din valoarea despăgubirilor ce le vor fi acordate pentru suprafața de teren expropriată, reprezentând cheltuieli administrative necesare achiziționării unui teren identic, stabilirea unui termen de plată de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 387 din 19 februarie 2013, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis cererea de chemare în judecată, a desființat, în parte, Hotărârea nr. 198 din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de stabilire a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a com. Șcheia și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 38.912 euro (sau echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României la data plății) cu titlu de despăgubiri și a sumei de 5.720 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin contractul autentificat din 02 decembrie 1996 de B.N.P., D., reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8.200 mp teren arabil identic cu parcela din C.F. a Unității Administrativ Teritorială Șcheia (provenită din conversia pe hârtie a C.F. Șcheia).
Din această suprafață, prin Hotărârea nr. 198 din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a com. Șcheia, județul Suceava, s-a dispus exproprierea unei suprafețe de 1.956 mp teren, formată din dezmembrarea parcelei și acordarea de despăgubiri în cuantum de 2.414 lei.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piață de 19,11 euro/mp, rezultând un total de 37.379 euro.
La acordarea despăgubirilor totale, instanța a avut în vedere și faptul că în urma exproprierii o suprafață de 1.892 mp din proprietatea reclamanților poate fi folosită în continuare ca teren extravilan arabil numai cu condiția asigurării unui nou drum de acces care presupune diminuarea suprafeței cu 80,29 mp; prin urmare, s-a reținut că pierderea valorii acestei suprafețe constituie un prejudiciu adus proprietarului ce urmează a fi acoperit potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce privește solicitarea de acordare a 10% din valoarea despăgubirilor reprezentând cheltuieli administrative pentru achiziționarea unui teren de aceeași natură și valoare, tribunalul a apreciat că aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât nu este vorba de un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, ci de un prejudiciu viitor și incert.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel pârâtul Statul Român, reprezentat de CN C. SA București.
În motivare, apelantul-pârât a arătat, în esență, că trebuiau aplicate, cu prioritate, dispozițiile Legii nr. 255/2010, care au caracter de norme speciale, și că la întocmirea raportului de expertiză nu au fost verificate și identificate tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat.
Astfel, au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.
A susținut apelantul-pârât că pentru aplicarea corectă a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 era necesar să fie avute în vedere prețurile concrete de tranzacționare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare, iar evaluarea parcelei în discuție să se raporteze la aceste prețuri, obiecțiunile formulate în acest sens la instanța de fond fiind înlăturate în mod nejustificat.
A mai arătat apelantul-pârât că sentința apelată este nelegală și sub aspectul includerii în cuantumul despăgubirilor acordate a sumei de 1.533 euro, care reprezintă valoarea suprafeței de 80,29 mp necesară pentru crearea unui drum de acces.
Prin Decizia nr. 21 din 31 mai 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins apelul, ca nefondat, reținând că potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
A arătat instanța de apel că tribunalul a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale enunțate, din care nu rezultă limitarea invocată de apelant (respectiv aplicarea legii generale doar sub aspect procedural). S-a apreciat că art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 face trimitere, pentru stabilirea despăgubirii, la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, deci inclusiv la art. 26 din acest act normativ, care prevede expres cum se calculează despăgubirea.
A reținut instanța de apel că în măsura în care legiuitorul ar fi dorit doar aplicarea regulilor de procedură din Legea nr. 33/1994, era suficient să facă trimitere la art. 21-24 din Legea nr. 33/1994 (care prevăd instanța competentă, obligativitatea prezenței procurorului, persoanele care se citează, căile de atac, efectul înțelegerii părților/unor părți, posibilitatea exproprierii totale), nefiind necesară trimiterea la art. 25-27 din Legea nr. 33/1994. Or, o dispoziție legală trebuie interpretată în sensul în care poate produce un efect, nu în sensul în care nu are nicio aplicabilitate.
S-a concluzionat că, pentru calculul despăgubirii, prima instanță a aplicat corect dispozițiile legii generale (art. 26-27 din Legea nr. 33/1994) la care face trimitere legea specială (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), principiul „specialia generalibus derogant" nefiind încălcat.
În ceea ce privește valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat de comisia de experți, instanța de apel a apreciat că nu constituie o încălcare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 faptul că experții au folosit și oferte de vânzare, iar nu doar prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
S-a arătat că, deși textul de lege se referă la „prețul cu care se vând imobilele de același fel", nu se poate aprecia că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile (tranzacții care nu au fost identificate în cauză) ori când datele obținute de la tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare.
Curtea de apel a apreciat că textul se referă și la prețurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să își înstrăineze bunul; este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător prețul poate să scadă, însă diferența nu poate fi semnificativă, iar experții au ținut cont și de acest aspect în efectuarea expertizei.
În plus, nici apelantul nu a demonstrat că a pus la dispoziția experților contracte de vânzare-cumpărare de la data întocmirii raportului de expertiză, 15 august 2012 (conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994), având ca obiect terenuri din extravilan din localitatea Șcheia, pe care experții nu le-au avut în vedere.
Cu referire la contractele de vânzare-cumpărare depuse în apel s-a arătat că acestea nu pot servi drept piese de comparație întrucât nu sunt din anul 2012, (când s-a efectuat raportul de expertiză), ci sunt mult anterioare acestei date (respectiv 28 aprilie 2009, 20 noiembrie 2009, 25 august 2008, 7 aprilie 2008); prin urmare, dacă ar fi avute în vedere s-ar fi încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care precizează care este momentul în raport de care se stabilesc despăgubirile („data întocmirii raportului de expertiză”).
În raport de aceste concluzii ale comisiei de experți, coroborate cu împrejurarea că nici apelantul nu a pus la dispoziția experților ori instanței contracte de vânzare-cumpărare din anul 2012 pentru imobile similare, soluția primei instanțe de înlăturare a aceste critici a fost apreciată corectă.
În ceea ce privește aplicarea coeficienților de individualizare, instanța de apel a apreciat drept generice criticile apelantului. S-a arătat că, prin suplimentul la raportul de expertiză, s-a răspuns punctual obiecțiunilor privind coeficienții de individualizare și că, în lipsa altor elemente cu valoare probatorie egală, nu pot fi înlăturate concluziile acestei probe științifice.
Critica vizând acordarea nejustificată cu titlu de daune a sumei de 1.533 euro care reprezintă valoarea unei suprafețe de 80,29 mp pe care se impune crearea unui drum de acces a fost apreciată ca nefondată.
Astfel, instanța de apel a apreciat că expertiza efectuată în cauză a evidențiat că lotul de 1892 mp teren rămas în urma exproprierii nu are acces la calea publică, putând fi folosit în continuare ca teren extravilan arabil numai cu condiția asigurării unui nou drum de acces; acest drum de acces necesită afectarea unei suprafețe de minim 80,29 mp teren, evaluat la suma de 1.533 euro, situație de fapt care nu a fost contestată de apelant.
Reținând că modul de stabilire al despăgubirilor în caz de expropriere este reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că acestea se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului ori persoanelor îndreptățite (astfel ca pentru dreptul de proprietate de care titularul a fost lipsit împotriva voinței sale să primească o justă despăgubire) și că dispozițiile art. 26 sunt o expresie a principiului vizând repararea pagubei produse unei persoane, potrivit căruia această reparație trebuie să fie una integrală, constând în acoperirea pagubei efectiv produsă, instanța de apel a apreciat că includerea în valoarea despăgubirii și a sumei cu care s-a diminuat valoarea terenului în suprafață de 1.892 mp, ca urmare a necesității execuției drumului de acces pe o suprafață de 80,29 mp teren, este legală, această diminuare reprezentând o pagubă certă pe care expropriatorul a creat-o reclamanților-intimați, astfel că pentru repararea efectivă a acesteia se impune a se plăti și suma cu care s-a diminuat valoarea terenul în suprafață de 1892 mp, respectiv prețul de circulație al suprafeței de 80,29 mp teren.
A mai arătat instanța că, în absența unor probe certe cu privire la diferența de valoare invocată de apelant (față de schimbarea categoriei de folosință), instanța nu poate specula asupra cuantumului acesteia.
Împotriva deciziei, instanței de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 181 din 22 ianuarie 2014, a admis recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român, prin CN C. SA împotriva Deciziei nr. 21 din 31 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, și a casat decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a apreciat că recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Cum în faza de judecată procedura de calcul a despăgubirii este instituită de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în cauză se constată că instanța de apel a confirmat, în mod greșit, hotărârea primei instanțe prin care s-a valorificat raportul de expertiză, întocmit în cursul judecății, care nu întrunește, însă, exigențele prevăzute de textul legal menționat, în sensul că nu reflectă prețul de vânzare practicat „în mod obișnuit” în unitatea administrativ - teritorială în care se află imobilul expropriat.
Acesta corespunde, în primul rând, prețului consemnat în acte autentice de vânzare - cumpărare, încheiate în perioada de referință (data efectuării expertizei). Or, experții desemnați de către instanța de fond s-au raportat exclusiv la ofertele de vânzare ale unor proprietăți imobiliare din zonă publicate pe internet, motivând că nu au existat contracte de vânzare cumpărare la care să poată face referire, situație în care evaluarea făcută de către acești experți nu este relevantă pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.
În aceste condiții, se impune efectuarea unei noi expertize, cu respectarea prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe prețurile de vânzare efectiv practicate în zona în care este situat terenul expropriat, astfel cum rezultă din contracte autentice de vânzare - cumpărare.
În acest sens, urmează a se obține informațiile relevante de la Camera Notarilor Publici, de la autoritatea administrativă locală ori de la orice altă instituție care le poate furniza, prin intermediul instanței de apel, care va solicita relații de la instituțiile ce dețin datele necesare administrării probei.
În măsura în care, în mod obiectiv nu vor putea fi identificate contracte de vânzare - cumpărare relevante pentru comparare, vor putea fi valorificate și contracte mai vechi, dar cu aplicarea, în mod corespunzător a unor indici de corecție, valoarea rezultată urmând a fi coroborată și cu alte înscrisuri care pot conduce la determinarea valorii de piață a terenului expropriat.
Conform dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor se va face prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat intimaților-reclamanți, ca urmare a afectării unei suprafețe de 80,29 mp teren construirii unei căi de acces necesară pentru utilizarea suprafeței de teren rămase în proprietatea lor, care totalizează 1892 mp, Înalta Curte a reținut că în mod greșit instanța de apel a considerat legală includerea în totalul despăgubirilor a sumei de 1.533 euro, care reprezintă chiar valoarea de circulație a acestei suprafețe de teren (de 19,11 euro/mp), în condițiile în care această suprafață de teren rămâne în proprietatea intimaților-reclamanți.
Cum intimații vor putea utiliza suprafața de 80,29 mp teren ca drum de acces, în cuantumul despăgubirii calculat conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmează a fi inclusă doar contravaloarea lucrărilor necesare pentru amenajarea drumului de acces la suprafața de teren rămasă în proprietatea reclamanților și contravaloarea prejudiciului cauzat de schimbarea destinației acestei suprafețe de teren.
Chiar dacă cererea adresată instanței de persoana expropriată reprezintă o cale de atac exercitată împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirii, finalitatea acestei cereri este aceea a stabilirii cuantumului despăgubirilor de către instanța de judecată, potrivit unei proceduri specifice și pe baza altor criterii decât cele aplicate în etapa administrativă prealabilă, inclusiv din perspectiva momentului de calculare a despăgubirilor. întrucât instanța de judecată nu verifică legalitatea hotărârii administrative, nu există nici un motiv pentru a determina cuantumul despăgubirilor la momentul emiterii deciziei de expropriere.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de apel Suceava, la data de 05 mai 2014.
Analizând apelul declarat de pârât, având în vedere și indicațiile instanței de casare, Curtea a constatat că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.
Acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010).
Prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale, s-a stabilit că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.
Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este dreaptă, nu are un caracter just, deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluție de principiu, cu valoarea constituțională.
Raportat la cele stabilite în mod definitiv de instanța de contencios constituțional, în fața instanței de control judiciar s-a administrat proba cu supliment la raportul de expertiză tehnică judiciară, lucrare de specialitate prin care s-a urmărit stabilirea cuantumului despăgubirilor care se cuvin părții reclamante, în calitate de expropriat, prin raportare la un moment contemporan transferului dreptului de proprietate.
Decizia de expropriere a fost emisă de CN C. SA, la data de 14 septembrie 2011.
Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite (art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică).
Având în vedere indicațiile instanței de casare, data transferului dreptului de proprietate și criteriile impuse de actul normativ mai sus menționat, în ceea ce privește calculul despăgubirii, instanța de apel a solicitat de la Birourile Notarilor Publici copii de pe contracte de vânzare-cumpărare privind tranzacții cu terenuri situate în extravilanul com. Șcheia, din perioada 14 iulie - 14 septembrie 2011.
Înscrisurile înaintate de Birourile Notariale au fost comunicate membrilor comisiei de experți, pentru care s-a stabilit ca, în lucrarea de specialitate, să întocmească două variante: una prin care să se stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat, ținând seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială a com. Șcheia la data exproprierii imobilului, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ținându-se seama și de tranzacțiile notariale înaintate și a doua, prin care să se stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite contestatorului pentru imobilul expropriat, având în vedere doar tranzacțiile comunicate.
Prin suplimentul întocmit, comisia de experți a răspuns obiectivelor stabilite de instanța de judecată.
Problema care se pune în speță este aceea de a stabili prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, criteriu la care prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 fac trimitere în mod expres, atunci când reglementează asupra calculului cuantumului despăgubirilor care se cuvin expropriatului, aferente imobilului expropriat.
În legătură cu acest aspect, trebuie să evidențiem, la început, următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituția României, nimeni nu poate fi expropriat, decât cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
Art. 481 C. civ., în vigoare la data emiterii deciziei de expropriere, dispunea în mod clar și neechivoc că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
De asemenea, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică.
Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1, este ca această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei compensații corespunzătoare.
Astfel, deposedarea trebuie să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, și anume acelea potrivit cărora orice deposedare implică o obligație de despăgubire a titularului dreptului de proprietate, iar în stabilirea acestei despăgubiri trebuie avut în vedere principiul proporționalității, respectiv necesitatea efectuării testului echilibrului echitabil.
Curtea a reținut că valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, ajungându-se la cel mai bun preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către vânzător și cel mai avantajos preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către cumpărător.
Atunci când analizăm sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel” putem ajunge, fără putință de tăgadă, în mod cert la o singură concluzie: actul normativ special, ce reglementează asupra criteriului de calcul a acestei prime componente a despăgubirii ce se cuvine în cazul exproprierii, a avut în vedere acel preț, rezonabil, normal, comun, firesc, care se obține atunci când tranzacția se desfășoară între un cumpărător și un vânzător prudenți și diligenți.
Actul normativ nu vorbește de prețul cu care se vând imobile de același fel ci de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel.
Or, obișnuit înseamnă: rezonabil, normal, comun, firesc iar, în mod rezonabil, atât vânzătorul cât și cumpărătorul încearcă să obțină cel mai bun preț.
Așa cum au arătat membrii comisiei de experți în cuprinsul lucrării întocmite, prețurile stipulate în tranzacțiile autentice, la nivelul sau sub minimul recomandat de calculatorul notarial, nu reflectă valoarea de piață, nepermițând o comparație reală, deoarece examinarea unor prețuri identice nu dă posibilitatea stabilirii asemănărilor și deosebirilor dintre imobilele tranzacționate.
Astfel, din totalul din totalul de 21 de imobile ce fac obiectul tranzacțiilor autentice, un număr de 16 au fost tranzacționate cu prețul de aproximativ 0,3 euro/m.p., indiferent de amplasament. Practic, aproximativ 76% din totalul imobilelor tranzacționate au fost înstrăinate cu un preț identic sau apropiat de minimul din calculatorul notarial.
Comisia de experți a stabilit, raportat, strict, la tranzacțiile examinate și la prețul de 0,30 euro pe mp care reprezintă frecvența statistică cea mai mare, dar și prețul minim notarial, că valoarea suprafeței expropriate este de 587 euro.
Astfel, o comparație reală, transparentă și adecvată, pe baza prețurilor stipulate în contracte, nu a fost posibilă.
Or, chiar în Calculatorul notarial, valabil pentru anul 2011, întocmit de ing. Hâncu Luminița Laura se menționează la pct. 2 și 4 din Capitolul „Ipoteze și condiții limitative” că prețurile propuse sunt rezultatul unei estimări globale a valorii de piață și că sunt prețuri informative minimale care nu țin cont de unicitatea fiecărui imobil.
Nu putem stabili, astfel, că în mod obișnuit, frecvent, un vânzător încearcă să obțină cel mai mic preț pentru imobilul pe care urmează să îl înstrăineze, sau că, pentru imobilele terenuri din cadrul unei unități administrativ teritoriale, în cazul vânzătorilor, prețul este unul uniform, liniar, plafonat la nivelul cel mai mic sau sub acest nivel și independent de caracteristicile proprii ale fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, acces, utilități, front stradal etc.
Dacă s-ar adopta această opinie, am ajunge, practic, în situația în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea despăgubire, acea compensație corespunzătoare.
Acest drept ar deveni iluzoriu, cu caracter numai teoretic, fiind înfrânte, atât legislația națională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă, cu rezonabilă despăgubire.
Nu este reglementat numai dreptul la despăgubire pur și simplu, ci se impune, în mod clar și neechivoc, ca această despăgubire să fie una dreaptă, respectiv să fie respectat principiul proporționalității.
Atunci când vorbim de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel, trebuie să avem în vedere acea valoare cel mai probabil convenită de cumpărătorii și vânzătorii bunului disponibil pentru cumpărare.
Această valoare nu reprezintă un fapt, ci o estimare a celui mai probabil preț care va fi plătit pentru terenuri, la o anumită dată, în funcție de caracteristicile proprii ale fiecăruia.
În aceste condiții, în mod corect membrii comisiei de experți au folosit ca metodă de evaluare, pentru stabilirea prețului imobilului expropriat, abordarea prin piață, această metodă fiind, practic, un proces de obținere a valorii proprietății subiect, prin compararea acesteia cu proprietăți similare care au fost vândute în perioada de referință sau care sunt oferite pentru vânzare, obiecțiunile apelantei fiind neîntemeiate sub acest aspect.
Această abordare prin piață a fost apreciată, de cei care dețin cunoștințele de specialitate și care au fost desemnați, atât din partea instanțelor de judecată, cât și din partea părților litigante, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ale speței, ca fiind cea mai directă și adecvată abordare ce poate fi aplicată pentru estimarea valorii de piață. Pornind de la definiția valorii de piață conform Standardelor Internaționale de practică în evaluarea bunurilor imobile ca fiind „suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv”, constatăm că aceasta este cea mai apropiată de noțiunea de „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele dintr-o unitate administrativ teritorială” utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Sunt nefondate obiecțiunile apelantei, în sensul că pentru luarea în considerare a ofertelor de vânzare, se impunea efectuarea de verificări, în sensul de a se stabili dacă aceste oferte s-au concretizat efectiv în tranzacții, întrucât nu există o obligație legală în acest sens în privința experților. Mai mult, dacă s-ar fi concretizat în tranzacții în perioada de referință, acestea ar fi fost comunicate de birourile notariale și valorificate în această manieră la întocmirea lucrării.
Având în vedere faptul că în setul de tranzacții înaintate, în legătură cu care s-a dezvoltat mai sus în cuprinsul acestor considerente, experții nu au identificat minim trei comparabile adecvate, abordarea prin piață a fost făcută pe baza ofertelor de vânzare, cu aplicarea, bineînțeles, a corecțiilor necesare.
În urma acestei activități complexe, care presupune, așa cum mai sus am arătat, cunoștințe de specialitate, membrii comisiei de experți, în unanimitate au stabilit o valoare de piață de 15,20 euro/m.p., respectiv valoarea de 29.731 euro pentru întreaga suprafață expropriată, de 1.956 mp, o valoare mai mică decât cea stabilită prin lucrarea întocmită în fața primei instanțe, unde s-a stabilit o valoare de 37.379 euro (19,11 euro/mp).
Referitor la motivul de apel cu privire la nelegala acordare de către prima instanță a despăgubirii de 1.533 euro, reprezentând valoarea de circulație a suprafeței de teren de 80,29 mp, afectată construirii unei căi de acces necesară pentru utilizarea suprafeței de teren rămase în proprietatea reclamanților după expropriere, instanța de casare a constatat întemeiate criticile pârâtului, apreciind, ca urmare a faptului că reclamanții vor utiliza suprafața de 80,29 mp ca drum de acces, că în cuantumul despăgubirii urmează a fi inclusă doar contravaloarea lucrărilor necesare pentru amenajarea drumului de acces și contravaloarea prejudiciului cauzat de schimbarea destinației acestei suprafețe de teren.
Față de aceste statuări ale instanței de casare și având în vedere probatoriul administrat în rejudecare, Curtea va acorda reclamanților suma de 63 euro, reprezentând prejudiciul cauzat de schimbarea destinației pentru suprafața de 80,29 mp teren, scădere de valoare determinată prin primul supliment la raportul de expertiză efectuat în apel, fila 172 dosar, precum și suma de 1.413 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare a căii de acces, calculată în al doilea supliment al expertizei efectuat în apel, fila 283 dosar.
În ceea ce privește motivul de apel privind cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond, reține Curtea reține că nu este întemeiat, având în vedere următoarele:
Potrivit art. 274 alin C. proc. civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Alin. (2) arată că „Judecătorii nu pot micșora (…) plata experților (…), precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut”.
Prima instanță a reținut în motivare incidența art. 274 C. proc. civ. Având în vedere că soluția pronunțată în cauză valorifică integral concluziile expertizei efectuate în cursul judecății, iar art. 276 C. proc. civ. face referire la „pretențiile fiecărei părți”, situație care nu este incidentă în cauză (întrucât pârâtul apelant nu a formulat nicio cerere reconvențională), Curtea constată că în mod corect prima instanță nu a aplicat dispozițiile art. 276 C. proc. civ. și a obligat pârâtul-apelant la plata către reclamanta-intimată a tuturor cheltuielilor de judecată.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., urmează ca instanța să admită apelul și să schimbe în parte sentința civilă apelată, în sensul că va fi obligat pârâtul Statul Român prin CN C. SA să plătească reclamanților sumele de 29.731 euro și 63 euro (sau echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României, la data plății), precum și suma de 1.413 lei, cu titlu de despăgubiri (în loc de 38.912 euro, cu titlu de despăgubiri). Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reclamanții vor fi obligați să plătească pârâtului apelant suma de 2.869 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, reprezentând contravaloarea onorariilor experților, achitate de acesta.
Împotriva Deciziei nr. 320 din 22 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, au declarat recurs Statul Român, prin CN C. SA și reclamanții A. și B.
Recurs CN C. SA împotriva Deciziei nr. 320 din 22 manie 2016 a Curții de Apel Suceava, care mi-a fost comunicată la data de 26 aprilie 2016.
Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșita a legii, în cauză fiind motivul de modificare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. anterior.
Dezvoltarea motivelor de recurs;
În fapt, fiind reinvestită cu rejudecarea apelului declarat de subscrisa împotriva sentinței civile nr. 387/2012 a Tribunalului Suceava ca urmare a casării hotărârii pronunțate în apel în primul ciclu procesual, curtea de apel a dispus completarea probatoriului administrat la instanța de fond în vederea căinării despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat în raport de data transferului dreptului de proprietate, conform dezlegărilor din Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate reconvenționale dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, raportat la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Reținându-se că" valoarea hunului expropriat se impune a fi stabilită în funcție (le momentul contemporan transferului dreptului de proprietate, iar nu în funcție de momentul întocmirii raportului de expertiză.
Având în vedere faptul că transferul dreptului do proprietate în privința terenului expropriat s-a realizat la data de 14 septembrie 2011 odată cu emiterea netului administrativ de expropriere a Decizia nr. 1293/2011) în cauză au fost identificate un număr de 21 contracte autentice de vânzare cumpărare având ea obiect terenuri agricole situate în extravilanul com. Șeheia, jud. Suceava, contracte care se regăsesc la dosarul cauzei și care au fost centralizate prin suplimentul raportului de expertiză.
Potrivit suplimentului sus menționat, experții au apreciat ea actele autentice de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referință nu constituie comparabile adecvate pentru stabilirea valorii imobilii lui expropriat pe considerentul că prețurile de tranzacționare nu se circumscriu conceptului de valoare de piață definit de Standardele Internaționale de Evaluare, invocându-se faptul cil două contracte au fost încheiate între rude nereflectând un preț determinai în mod obiectiv, faptul că trei contracte reflecta tranzacții de altă natură decât vânzarea cumpărarea, faptul că terenurile tranzacționale nu au o localizare adecvata față de terenul subiect (adică nu suni situate în imediata apropiere a acestuia), faptul că nu există posibilitatea de a se verifica dacă valoarea eu care a fost ofertat imobilul pe piața liberă este identică cu cea tranzacționată și faptul că prețurile ele tranzacționare nu reflectă deosebirile dintre imobile, fiind apropiate de prețul minim stabilii prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava.
Pe cale de consecință, apreciind că nu există tranzacții efective comparabile, experții au procedat la estimarea despăgubirilor cuvenite reclamantei prin raportare la patru oferte de vânzare publicate în mass media în perioada anterioară transferului dreptului de proprietate și au stabilit o valoare a terenului expropriat de 15,20 curo/mp, respectiv o valoare de 29.731 euro pentru întreaga suprafață expropriată.
Prin decizia recurată, instanța de apel și-a însușit opinia experților în ceea ce privește modul de calcul al despăgubirilor, reținând că sintagma "prețul la care se vând în mod obișnuit Imobilele " din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se impune a fi interpretată în sensul în care un preț "obișnuit" este, în mod firesc și rezonabil, prețul cel mai bun pe care vânzătorul și cumpărătorul încearcă să îi obțină. Raportul la aceasta interpretare, instanța de apel a apreciat că tranzacțiile autentice depuse la dosarul cauzei nu se circumscriu criteriului prevăzut de dispoziția legală sus menționată pe considerentul că prețurile tranzacționale sunt egale sau apropiate cu prețul minim stabilit prin expertiza efectuată de Camera Notarilor Publici Suceava și că ele nu reflectă în mod real deosebirile dintre imobilele tranzacționate, context în care s-a concluzionat că acordarea despăgubirilor la nivelul prețurilor din contractele autentice ar echivala, în final, cu o privare de proprietate incompatibilă cu prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Soluția instanței de apel materializează o greșită interpretare și aplicare a dispoziției legale aplicabile în cauză art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate.
Potrivit textului de lege sus menționai, la calculul cuantumului despăgubirii experții, precum și instanța de judecații, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială ceea ce înseamnă că pentru stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze la tranzacțiile concrete cu imobile similare din perioada de referință, întrucât numai tranzacțiile finalizate și materializate prin întocmirea cont raclelor de vânzare cumpărare pui reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.
Interpretarea sus menționata este confirmată și de considerentele deciziei de casare pronunțate de instanța de recurs în prezenta cauză, decizie ale oarei dezlegări au caracter obligatoriu potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. anterior și caic statuează că la calcularea despăgubirilor trebuie să se țină seama numai de tranzacțiile concrete care au ca obiect imobile de pe raza unității administrativ teritoriale și că metoda de evaluare a despăgubirilor prin raportare, la oferte de vânzare nu respectă exigențele impuse de disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin urmare. în condițiile în care în speță a fost identificat un număr de 20 tranzacții autentice încheiate în perioada de referință cu imobile situate pe raza aceleiași unități administrativ teritoriale ca și terenul expropriat, se impunea a se reține, în acord cu disp. art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și cu dezlegările cu caracter obligatoriu din decizia de canare, că despăgubirile cuvenite persoanei expropriate trebuiau estimate în funcție de prețurile concrete indicate în aceste tranzacții.
Interpretarea dată de instanța de apel sintagmei "prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele", în sensul că această sintagmă vizează cel mai în mod preț pe care vânzătorul și cumpărătorul încearcă să îl obțină, precum și concluzia potrivit căreia prețurile din contractele autentice de vânzare cumpărare nu se. circumscriu sintagmei sus menționate sunt nelegale întrucât în cuprinsul disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu se regăsește nici un a criteriu suplimentar care să justifice ignorarea prețurilor efectiv tranzacționale și achitate.
Câtă vreme textul de lege sus menționai se referă la "prețurile cu care se vinde în mod obișnuit imobilele", este evident faptul că legiuitorul a avut în vedere prețurile de tranzacționare efectivă, iar nu preturile care ar satisface în cea uni bună măsură interesele potențialilor vânzători sau ale potențialilor cumpărători, aceasta deoarece o ofertă de preț formulată de un potențial vânzător nu se transformă într-un preț la vânzare efectivă decât în măsura în care acea ofertă de preț este acceptată de un cumpărător dispus să achite prețul solicitai de potențialul vânzător.
În sprijinul aceleiași concluzii pledează și disp. 30 din IVS/2011 Cadru general, potrivit cărora "valoarea de piață este suma estimata pentru care un activ putea fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător hotărât un vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent fără constrângere. De asemeni, potrivit art. 31 lit. d), c) sintagma "între un cumpărător hotărât se referă la un cumpărător care este motivat, dar nu și obligat să cumpere, care nu este. nici nerăbdător, nici decis să cumpere la orice preț și care achiziționează în conformitate mai degrabă eu realitățile pieței curente și cu așteptările pieței curente, decât cu cele ale unei piețe imaginare sau ipotetice, a cărei existență nu poate fi demonstrată sau anticipată". În egală măsură prin sintagma și un vânzător hotărât" nu se înțelege un vânzător nerăbdător nici un vânzător gata să vândă la orice preț. nici unul pregătit pentru a rezista la un preț care este considerat a fi nerezonabil pe piața curentă. Vânzătorul hotărât este motivat să vândă activul, în condițiile pieței, la cel mai bun preț accesibil pe piața liberă, după un marketing adecvat, oricare ar fi acel preț
Prin urmare, din perspectiva interpretării sintagmei "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele'" din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prețul pe care îl solicita sau speră să îl obțină un potențial vânzător este relevant numai în măsura în care exista și cumpărători dispuși să accepte și să achite suma pretinsă de vânzător, în caz contrar prețul pretins de vânzător neputându-se materializa într-un preț de vânzare efectivă, ci reflectând, în accepțiunea IVS/2011, "o piața imaginară și ipotetică, a cărei existență nu poale fi demonstrată sau anticipată'".
Pe de altă parte, alunei când a interpretat sintagma "prețul cu care se vând în nod obișnuit imobilele" și a reținut că aceasta semnifică prețul cel mai bun, instanța de apel a ignorai faptul ea noțiunea sus menționată (prețul cel mai bun) are conotații diferite pentru vânzătorul care încearcă sa obțină prețul cel mu mare și pentru cumpărătorul care încearcă să achite un preț cât mai mic.
Așa fiind, interpretarea corectă a disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu poate fi alta decât cea potrivit căreia sintagma "prețul eu care se vând în mod obișnuit imobilele" se referă la prețurile practicate în mod electiv pe piața imobiliară, adică la acele prețuri care sunt acceptate atât di vânzători, cât și de cumpărători și care sunt achitate efectiv în scopul transferului dreptului de proprietate.
În mod evident, ofertele de vânzare publicate în mass media nu se circumscriu dispoziției legale sas menționate din moment ce ele reflectă doar prețurile solicitate la un moment dat de către potențialii vânzători, fără a exista vreun indiciu sau vreun argument concret de naturii a demonstra că există și cumpărători interesați să cumpere la prețurile astfel ofertate. în contextul în care în perioada de referință nu s-a materializat nici o tranzacție autentică la un preț măcar apropiat de cel pretins prin ofertele de la care s-au raportat experții (cel mai mare preț efectiv fiind cel de 7,27 euro menționat într-un singur contract autentic, față de cel de 15,20 curo/mp estimat de experți), ofertele respective pot dovedi cel mult prețurile solicitate de potențialii vânzători (adică prețuri prelinse în mod unilateral), iar nu prețuri vânzare practicate în mod obișnuit pe piață ( adică prețuri convenite și acceptate atât de vânzător, cât și de cumpărător).
În altă ordine de idei instanța de apel a aplicat greșit disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și atunci cuiul a reținut că prețurile din tranzacțiile autentice nu suni realiste pentru că, în marea lor majoritate, sunt apropiate de valoarea estimată prin expertiza efectuată de Camera Notarilor Publici Suceava (0,3 curo/mp), care ar reprezenta o valoare informativă minimala ce ține cont de unicitatea fiecărui imobil.
Contrar acestei interpretări, faptul că tranzacțiile efectiv materializate prin acte autentice de vânzare cumpărare evidențiază un preț apropiat de cel estimat prin expertiza notarială este de natură să demonstreze realitatea și exactitatea estimării din această expertiză, care s-a întemeiat la rândul ei pe o estimare globală a valorilor de piață de la data întocmirii ei, iar nu să demonstreze că prețurile stipulate în contractele autentice nu ar fi realiste reținând că similitudinea dintre prețul practicat în majoritatea tranzacțiilor și cel stabilit prin expertiza notarială ar dovedi nerealitatea prețurilor de tranzacționare efectivă, instanța de ape) a creat un silogism judiciar artificial deducând o concluzie universală (cea a caracterului penal al prețurilor de tranzacționare din contractele autentice) dintr-o premisă particulară (respectiv din faptul că unele tranzacții s-au realizat la prețuri egale cu cele din expertiza notarială).
Premisa pe care se întemeiază raționamentul sus menționat este la rândul în contextul în care din tabelul centralizator inserat în suplimentul raportului de expertiză efectuat în apel rezultă că prețurile de tranzacționare efectivă nu sunt în toate cazurile identice eu cele din expertiza notarială, ci există șl prețuri mai mari (2,49 euro/mp, 2.82 euro/mp, 7,77 euro/mp), dar și preț uri mai mici (0,09 curo/mp, 0,15 euro/mp, ele), împrejurare de natură a infirma concluzia potrivit căreia prețurile din tranzacțiile autentice nu ar reflecta unicitatea fiecărui imobil.
În plus eventualele diferențe de preț față de actele autentice de vânzare cumpărare, rezultate din caracteristicile concrete ale imobilului expropriat, pentru a fi cuantificate prin aplicarea metodei comparației directe și a coeficienților de individualizare specifici acestei metode, așa cum de altfel s-a reținut și prin decizia de casare pronunțată în prezenta cauză, ori, deși subscrisa am să li se pună în vedere experților sa evalueze despăgubirile prin raportare la prețurile din contractele autentice, eu aplicarea metodei comparației directe instanța de apel a cenzurat în mod nelegal acest obiectiv, nesocotind disp. art. 315 alin. (1) C. proc. civ. anterior și reținând fără temei cât nu poate impune experților o anumită metodă de evaluare.
Deosebit de aceasta, concluzia instanței de apel privind lipsa de relevanță a contractelor autentice de vânzare cumpănire încheiate în principiu de referință nesocotește disp. art. 1173 C. civ. anterior (în vigoare la dala încheierii contractelor respective), potrivit cărora înscrisul autentic face deplina dovada, față de orice persoană, până la declararea sa în fals cu privire la constatările personale ale agentului instrumenta tor iar declarațiile părților din cuprinsul înscrisului autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de orice altă persoană» Aceste dispoziții legale consacră prezumția de veridicitate a actului autentic, prezumție care se aplica inclusiv declarațiilor părților referitoare la preț și care nu poate fi înlăturată decât prin proba contrară, respectiv prin dovedirea faptului că părțile contractante au convenit și au achitat/încasat un alt preț decât cel declarat.
Câta vreme împotriva mențiunilor din contractele autentice hi discuție nu s-a acut dovada contrara a unui alt preț convenit de părțile contractante. prezumția de veridicitate a contractelor nu poate fi înlăturată prin prisma unor oferte postate în mass media, în privința cărora nu se poate verifica de unde provin, dacă ofertantul este sau nu titularul dreptului de proprietate, daca ofertele sunt sau nu serioase, dacă au format obiectul unor negocieri ori daca s-au materializat prin încheierea unor contracte autentice la prețurile solicitate de potențialii vânzători.
Pentru toate considerentele expune anterior, apreciez că în aplicarea corecta a disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se impunea ca la ești narea despăgubirilor să fie avute în vedere doar contractele autentice de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referință întrucât numai acestea reflectă criteriul consacrat de textul de lege sus menționat și că varianta de estimare a despăgubirilor prin raportare în prețuri solicitate de potențiali vânzători nu respectă exigențele singurului criteriu legal de evaluare aplicabil în cauză.
Așa fiind, având în vedere și faptul că așa cum s-a consemnat în suplimentul raportului de expertiză în tranzacțiile încheiate în perioada de referință ponderea cea mai mare o au prețurile de 03 euro/mp, care sunt egale cu prețul stabilit de expropriator în procedura administrativă prealabilă, consider că cererea de anulare a hotărârii de acordare a despăgubirilor se impunea a fi respinsă.
În consecință, solicit admiterea recursului și modificarea parțială a deciziei recurate în sensul ca, menținând dispoziția de admitere a apelului.
Împotriva Deciziei nr. 320 din 22 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții A. și B. și pârâtul Statul Român, prin CN C. SA.
Recurs A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 320 din 22 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția a l-a civilă, pronunțată în dosarul de mai sus, care mi-a fost comunicată prin poștă la data de 25 aprilie 2016, care este nelegală sub aspectul obligării noastre, a intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată din apel, în sumă de 2.869 lei către apelantul-pârât Statul Român - prin CN C. SA, cu sediul în București, sector 1, fiind dată cu aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1864.
Dezvoltarea motivului de recurs în mod nelegal ne-a obligat instanța de apel la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.869 lei către apelanta-pârâtă Statul Român - prin CN C. SA București, reprezentând contravaloarea onorariilor experților achitate de acesta.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. anterior, sub imperiul căruia s-a judecat cauza, „Partea care cade în pretenții va fi obligată, Ia cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Din textul citat rezultă că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală dedusă din expresia „partea care cade în pretenții".
În speță, așa cum ne-am apărat în apel, nu este dată culpa procesuală a noastră, a recurenților-reclamanți, pentru a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată din apel, constând în plata onorariilor experților, deoarece soluția admiterii apelului, cu schimbarea sentinței apelate, a fost determinată de faptul că prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale, s-a stabilit că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.
A reținut Curtea Constituțională că valoarea bunului expropriat nu poate fi alte decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului de proprietate.
Raportat la cele stabilite de Curtea Constituțională, în fața Curții de Apel s-a administrat proba cu suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară, depus la termenul de judecată din 17 februarie 2016 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor ce ni se cuvin, prin raportare la momentul transferului de proprietate, supliment de expertiză, care a fost însușit de instanța de apel, cu privire la valoarea despăgubirilor stabilite pentru terenul expropriat.
Faptul că, pe parcursul soluționării apelului s-au întocmit mai multe suplimente de expertiză, inclusiv ultimul supliment de expertiză depus la termenul de judecată din 17 februarie 2016, care a fost însușit de instanță, nu ne este imputabil, pentru a fi obligați la plata onorariilor experților, cum în mod nelegal a procedat Curtea de Apel Suceava, care, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 15 martie 2016, când s-a dezbătut apelul în fond, nu a examinat apărările noastre, de respingere a cererii de plată a cheltuielilor de judecată, pe motiv că nu este dată culpa procesuală, consemnând incomplet că am cerut doar respingerea acestei cereri.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. anterior, solicităm să admiteți recursul, să modificați în parte decizia recurată în sensul respingerii cererii apelantei-pârâte de plată a cheltuielilor de judecată din apel, constând în onorarii de experți.
În drept, ne motivăm recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dovedirea motivelor de apel solicităm admiterea probei cu înscrisuri.
Recurs pârâtul Statul Român, prin CN C. SA;
Împotriva Deciziei nr. 320 din 22 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, care mi-a Cost comunicată la dala de 26 aprilie 2016.
Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incident motivul de modificare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (interior.
Dezvoltarea motivelor de recurs.
În fapt fiind reinvestiră cu rejudecarea apelului declarat de subscrisa împotriva sentinței civile nr. 387/2012 a Tribunalului Suceava ca urmare a casării hotărârii pronunțate în apel în primul ciclu procesual, curtea de apel a dispus completarea probatoriului administrat la instanța de fond în vederea evaluării despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat în raport de data transferului dreptului de proprietate, conform dezlegărilor din Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, raportai la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" din cuprinsul ari. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reținându-se că valoarea bunului expropriat se impune a li stabilita in funcție de momentul contemporan transferului dreptului de proprietate, iar nu în funcție de momentul întocmirii raportului de expertiză.
Având în vedere faptul ea transferul dreptului de proprietate în privința terenului expropriat s-a realizai la data de 14 septembrie 2011. odată cu emiterea actului administrativ de expropriere (Decizia nr. 1293/2011). în cauză au fost identificate un număr de 21 contracte autentice de vânzare cumpărare având ca obiect terenuri agricole situate în extravilanul corn. Șcheia, jud. Suceava, contracte care se regăsesc la dosarul cauzei și care au fost centralizate prin suplimentul raportului de expertiză.
Potrivii suplimentului .sus menționat, experții au apreciat că actele autentice de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referință nu constituie comparabile adecvate pentru stabilirea valorii imobilului expropriat pe considerentul că prețurile de tranzacționare nu se circumscriu conceptului de valoare de piață definit de Standardele Internaționale de Evaluare, invocându-se faptul că două contracte au fost încheiate între rude nereflectând un preț determinai în mod obiectiv, faptul că trei contracte reflectă tranzacții de altă natură decât vânzarea cumpărarea, faptul că terenurile tranzacționale nu au o localizare adecvată față de terenul subiect (adică nu sunt situate în imediata apropiere a acestuia), faptul că nu există posibilitatea de a se verifica dacă valoarea eu care a fost ofertat imobilul pe piața liberă este identică cu cea tranzacțională și faptul că prețurile de tranzacționare nu reflectă deosebirile dintre imobile, fiind apropiate de prețul minim stabilii prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava.
Pe calc de consecință, apreciind că nu există tranzacții efective comparabile, experții au procedat la estimarea despăgubirilor cuvenite reclamantei prin raportare la patru oferte de vânzare publicate în mass media în perioada anterioară transferului dreptului de proprietate și au stabilit o valoare a terenului expropriat de 15,20 euro/mp, respectiv o valoare de 29.731 euro pentru întreaga suprafață expropriată.
Prin decizia recurată instanța de apel și-a însușit opinia experților în ceea ce privește modul de calcul al despăgubirilor, reținând că sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se impune a fi interpretată în sensul în care un preț "obișnuit" este, în mod firesc și rezonabil, prețul cel mai bun pe care vânzătorul și cumpărătorul încearcă să îl obțină. Raportat la această interpretare, instanța de apel a apreciat că tranzacțiile autentice depuse la dosarul cauzei nu se circumscriu criteriului prevăzut de dispoziția legală sus menționată pe considerentul că prețurile tranzacționate sunt egale sau apropiate cu prețul minim stabilit prin expertiza efectuată de Camera Notarilor Publici Suceava și că ele nu reflectă în mod real deosebirile dintre imobilele tranzacționate, context în care s-a concluzionat că acordarea despăgubirilor la nivelul prețurilor din contractele autentice ar echivala, in final, cu o privare de proprietate incompatibilă cu prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Soluția instanței de apel materializează o greșită interpretare și aplicare a dispoziției legale aplicabile în cauză-art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate.
Potrivii textului de lege sus menționai, hi calculul cuantumului despăgubirii experții, precum și instanța de judecată, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același iei în unitatea administrativ teritorială . ceea ce înseamnă că pentru stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze la tranzacțiile concrete eu imobile similare din perioada de referință, întrucât numai tranzacțiile finalizate și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare cumpărare pot reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.
Interpretarea sus menționată este confirmată și de considerentele deciziei de casare pronunțate de instanța de recurs în prezenta cauză, decizie ale cărei dezlegări au caracter obligatoriu potrivit ari, 315 alin. (1) C. proc. civ. anterior și care statuează că la calcularea despăgubirilor trebuie să se țină seama numai de tranzacțiile concrete care au ca obiect imobile de pe raza unității administrativ teritoriale și că metoda de evaluare a despăgubirilor prin raportare la oferte de vânzare nu respectă exigențele impuse de disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin urmare, în condițiile în care în speță a fost identificat un număr de 20 tranzacții autentice încheiate în perioada de referință cu imobile situate pe raza aceleiași unități administrativ teritoriale ea și terenul expropriat, se impunea a se reține, în acord cu disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și cu dezlegările cu caracter obligatoriu din decizia de casare, că despăgubirile cuvenite persoanei expropriate trebuiau estimate în funcție de prețurile concrete indicate în aceste tranzacții.
Interpretarea dată de instanța de apel sintagmei "prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele", în sensul că această sintagmă vizează cel mai bun preț pe care vânzătorul și cumpărătorul încearcă să îl obțină, precum și concluzia potrivit căreia prețurile din contractele autentice de vânzare cumpărare nu se circumscriu sintagmei sus menționate sunt nelegale întrucât în cuprinsul disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu se regăsește nici un criteriu suplimentar care să justifice ignorarea prețurilor efectiv tranzacționate și achitate.
Câtă vreme textul de lege sus menționat se referă la "prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele", este evident faptul că legiuitorul a avut în vedere prețurile de tranzacționare efectivă, iar nu prețurile care ar satisface în cea mai bună măsură interesele potențialilor vânzători sau ale potențialilor cumpărători, aceasta deoarece o ofertă de preț formulată tic un potențial vânzător nu se transforma într-un preț de vânzare efectivă decât în măsura în care acea ofertă de preț este acceptată de un cumpărător dispus să achite prețul solicitat de potențialul vânzător.
În sprijinul aceleiași concluzii pledează și disp. 30 din IVS/201 l-cadru general, potrivit cărora " valoarea de piață este suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere". De asemenea, potrivit art. 31 lit. d), e) sintagma "între un cumpărător hotărât" se referă la un cumpărător care este motivul, dar nu și obligat să cumpere, care nu este nici nerăbdător, nici decis să cumpere la orice preț și care achiziționează în conformitate mai degrabă cu realitățile pieței curente și eu așteptările pieței curente, decât cu cele ale unei piele imaginare sau ipotetice, a cărei existență nu poale fi demonstrată sau anticipată". În egală măsură prin sintagma „și un vânzător hotărât" nu se înțelege un vânzător nerăbdător, nici un vânzător gala să vândă la orice preț. nici imul pregătit pentru a rezista ia un preț care este considerat a fi nerezonabil pe piața curentă. Vânzătorul hotărât este motivat să vândă activul. în condițiile pieței, la cel mai bun preț accesibil pe piața liberă, după un marketing adecvat, oricare ar fi acel preț.
Prin urmare, din perspectiva interpretării sintagmei "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prețul pe care îl solicită sau speră să îl obțină un potențial vânzător este relevant numai în măsura în care există și cumpărători dispuși să accepte și să achite suma pretinsă de vânzător, în caz contrar prețul pretins de vânzător neputându-se materializa într-un preț de vânzare efectivă, el reflectând,în accepțiunea IVS/2011,"o piață imaginară și ipotetică, a cărei existență nu poate fi demonstrată sau anticipată".
Pe de altă parte, atunci când a interpretat sintagma '"prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" și a reținut că aceasta semnifică prețul cel mai bun. instanța de apel a ignorai faptul că noțiunea sus menționată (prețul cel mai bun") are conotații diferite pentru vânzătorul care încearcă să obțină prețul cel mai mare și pentru cumpărătorul care înecarea să achite un preț cât mai mie.
Așa fiind, interpretarea corectă a disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu poate fi alta decât cea potrivit căreia sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" se referă la prețurile practicate în mod efectiv pe piața imobiliară, adică la acele prețuri care sunt acceptate atât de vânzători, cât și de cumpărători și care sunt achitate efectiv în scopul transferului dreptului de proprietate.
În mod evident, ofertele de vânzare publicate în mass media nu se circumscriu dispoziției legale sus menționate din moment ce ele reflectă doar prețurile solicitate la un moment dat de către potențialii vânzători, fără a exista vreun indiciu sau vreun argument concret de natură a demonstra că există și cumpărători interesați să cumpere la prețurile astfel ofertate. În contextul în care în perioada de referință nu s-a materializai nici o tranzacție autentică la un preț măcar apropiat de el pretins prin ofertele de vânzare la care s-au raportat experții (cel mai mare preț efectiv fiind cei de 7,27 curo/mp. menționat într-un singur contract autentic, față de cel de 15.20 curo/mp estimat de experți), ofertele respective pot dovedi cel mult prețurile solicitate de potențialii vânzători (adică prețuri prelinse în mod unilateral), iar nu prețuri de vânzare practicate în mod obișnuit pe piață (adică prețuri convenite și acceptate atât de vânzător, cât și de cumpărător).
În altă ordine de idei. instanța de apel a aplicat greșit disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și atunci când a reținut că prețurile din tranzacțiile autentice nu sunt realiste pentru că, în marca lor majoritate, sunt apropiate de valoarea estimată prin expertiza efectuată de Camera Notarilor Publici Suceava (0,3 euro/mp), care ar reprezenta o valoare informativă minimală ce nu ține cont de unicitatea fiecărui imobil.
Contrar acestei interpretări, faptul că tranzacțiile efectiv materializate prin acte autentice de vânzare cumpărare evidențiază un preț apropiat de cel estimat prin expertiza notarială este de natură să demonstreze realitatea și exactitatea estimării din această expertiză, care s-a întemeiat la rândul ei pe o estimare globală a valorilor de piață de la data întocmirii ei, iar nu de natură să demonstreze că prețurile stipulate în contractele autentice nu ar fi realiste. Reținând că similitudinea dintre prețul practicat în majoritatea tranzacțiilor și cel stabilit prin expertiza notarială ar dovedi nerealitatea prețurilor ele tranzacționare efectivă, instanța de apel a creai un silogism judiciar artificial, deducând o concluzie universală (cea a caracterului nereal al prețurilor de tranzacționare din contractele autentice) dintr-o premisă particulară (respectiv din faptul că unele tranzacții s-au realizat la prețuri egale cu cele din expertiza notarială).
Premisa pe care se întemeiază raționamentul sus menționat este !a rândul ei falsă in contextul în care clin tabelul centralizator inserat în suplimentul raportului de expertiză efectuat în apel rezultă că prețurile de tranzacționare efectivă nu sunt în toate cazurile identice cu cele din expertiza notarială, ci există și prețuri mai mari (2.49 euro/mp, 2.82 euro/mp, 7,77 euro/mp), dar și prețuri mai mici (0,09 euro/mp, 0,15 euro/mp, etc). împrejurare de natură a infirma concluzia potrivit căreia prețurile din tranzacțiile autentice nu ar reflecta unicitatea fiecărui imobil.
În plus, eventualele diferențe de preț față de actele autentice de vânzare cumpărare, rezultate din caracteristicile concrete ale imobilului expropriat, puteau fi cuantificate prin aplicarea metodei comparației directe și a coeficienților de individualizare specifici acestei metode, așa cum de altfel s-a reținut și prin decizia de casare pronunțată în prezenta cauză ori deși subscrisa am solicitai să li se pună în vedere experților să evalueze despăgubirile prin raportare la prețurile din contractele autentice, cu aplicarea metodei comparației directe, instanța de apei a cenzurat în mod nelegal acest obiectiv, nesocotind disp. ari. 315 alin. (1) C. proc. civ. anterior și reținând fără temei că nu poate impune experților o anumită metodă de evaluare.
Deosebii de aceasta, concluzia instanței de apel privind lipsa de relevanța a contractelor autentice de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referință nesocotește disp. art. 1173 C. civ. anterior (în vigoare la data încheierii contractelor respective), potrivit cărora înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa în fals cu privire la constatările personale ale agentului instrumentator iar declarațiile părților din cuprinsul înscrisului autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de orice altă persoană. Aceste dispoziții legale consacră prezumția de veridicitate a actului autentic, prezumție care se aplică inclusiv declarațiilor părților referitoare la preț și care nu poate fi înlăturata decât prin proba contrară, respectiv prin dovedirea faptului că părțile contractante au convenit și au achitat/încasat un alt preț decât cel declarat.
Câta vreme împotriva mențiunilor din contractele autentice în discuție nu s-a lacul dovada contrară a unui alt preț convenit de părțile contractante. prezumția de veridicitate a contractelor nu poale 11 înlăturată prin prisma unor o Ierte postate în mass media. în privința cărora nu se poale verifica ele la cine provin, dacă ofertantul este sau nu titularul dreptului de proprietate, dacă ofertele sunt sau nu serioase, dacă au format obiectul unor negocieri ori dacă s-au materializat prin încheierea unor contracte autentice la prețurile solicitate de potențialii vânzători.
Pentru toate considerentele expuse anterior, apreciez că, în aplicarea corectă a disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se impunea ca la estimarea despăgubirilor să fie avute în vedere doar contractele autentice de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referință întrucât numai acestea reflectă criteriul consacrat de textul de lege sus menționat și că varianta de estimare a despăgubirilor prin raportare la prețuri solicitate de potențiali vânzători nu respectă exigențele singurului criteriu legal de evaluare aplicabil în cauză.
Așa fiind, având în vedere și faptul că. așa cum s-a consemnat în suplimentul raportului de expertiză. în tranzacțiile încheiate în perioada de referință ponderea cea mai mare o au prețurile de 0,3 euro/mp, care sunt egale cu prețul stabilit de expropriator în procedura administrativă prealabilă, consider că cererea de anulare a hotărârii de acordare a despăgubirilor se impunea a fi respinsă.
În consecință, solicit admiterea recursului și modificarea parțială a deciziei recurate în sensul ca, menținând dispoziția de admitere a apelului subscrisei, să schimbați în totalitate hotărârea instanței de fond și sa respingeți acțiunea ca nefondată.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. anterior, solicit de asemenea obligarea reclamantei intimate la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de subscrisa în ambele cicluri procesuale.
Analizând recursurile formulate, în limita criticilor menționate, Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Statul Român, prin CN C. SA, îl apreciază ca fiind fondat, întrucât, în rejudecare, instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că la calculul cuantumului despăgubirii experții, precum și instanța de judecată, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială.
Aplicarea greșită a textului menționat constă în faptul că instanța s-a îndepărtat de la semnificația explicită a textului și nu a ținut seama de îndrumările instanței de recurs din primul ciclu procesual de a fi luat în considerare prețul care rezultă din contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, privind tranzacții efectuate pentru terenuri din aceeași unitate administrativ-teritorială, în perioada de timp relevantă.
Sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se referă la prețurile practicate în mod efectiv pe piața imobiliară, adică la acele prețuri care sunt acceptate atât de vânzători, cât și de cumpărători, care sunt achitate efectiv în scopul transferului dreptului de proprietate, astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare.
Printr-un raționament care se îndepărtează de la dispozițiile legale interne și de la jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a stabilit valoarea despăgubirilor luând în considerare alte criterii decât cele îndeobște utilizate în aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, apreciind că despăgubirile trebuie stabilite în funcție de „cel mai bun preț ce se poate obține în mod rezonabil de către vânzător și cel mai avantajos preț ce se poate obține în mod rezonabile către cumpărător”, deoarece numai astfel expropriatul ar primi o compensație corespunzătoare, iar dreptul său nu ar fi iluzoriu.
Prin această interpretare, instanța de apel a înlăturat criteriile stabilite prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, înlăturând contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, considerând că are prioritate art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care cere ca lipsirea de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv cu plata unei compensații corespunzătoare, pe care a evaluat-o în raport de prețul stabilit în cadrul unor oferte de vânzare.
Raționamentul instanței de apel nu este susținut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a recunoscut, în aplicarea art. 1 alin. (2) al Protocolului 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, dreptul fiecărui stat de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general, deci legi proprii de reparație.
Întrucât statul român a înțeles să adopte o lege specială pentru acordarea de despăgubiri în ipoteza privării de proprietate care se realizează prin expropriere, apare ca fondată critica recurentului potrivit căreia singurul criteriu legal de evaluare a despăgubirilor în caz de expropriere, aplicabil în cauză, este cel menționat în art. 26 alin. (2) din această lege specială, Legea nr. 33/1994.
Ca atare, se impunea ca estimarea despăgubirilor să se realizeze în baza prețului terenului, menționat în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate în perioada de referință întrucât, potrivit art. 1173 C. civ., numai contractul de vânzare-cumpărare, nu și oferta de vânzare, face dovada deplină a prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială.
Având în vedere că în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză (la fila 384) s-a consemnat că în tranzacțiile încheiate în perioada de referință ponderea cea mai mare o au prețurile de 0,3 euro/mp, reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri în cuantum de 733,80 euro pentru suprafața de 2.446 mp (2.446 mp x 0,3 euro = 733,80 euro), sumă ce urmează a fi plătită în lei la cursul valutar de la data plății.
Luând în considerare această soluție, rămân fără obiect criticile recurenților-reclamanți referitoare la greșita acordare de către instanța de apel a unei despăgubiri în lei și nu în euro.
Pentru toate aceste argumente, considerând incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul procedură civilă, recursul formulat de pârâtul Statul Român, prin CN C. SA, urmează a fi admis, în temeiul art. 312 alin. (3) din C. proc. civ. Drept consecință, va fi modificată în parte decizia recurată, în sensul că va fi obligat pârâtul Statul Român, prin CN C. SA, să plătească reclamanților reclamanții A. și B. echivalentul în lei la data plății a sumei de 733,80 euro. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Analizând recursul declarat de recurenții-reclamanți reclamanții A. și B., Înalta Curte constată că este nefondat, întrucât au rămas fără obiect criticile privind greșita respingere a obiecțiunilor la suplimentul raportului de expertiză efectuat la data de 4 martie 2016, ca urmare a schimbării soluției în prezentul recurs, pentru argumentele anterior menționate. Astfel, aspectele referitoare la greșita valorificare a despăgubirilor în raport de suprafața totală de 5.200 mp, în condițiile în care au fost expropriați numai 2.446 mp teren, cele privind greșita analiză a comparabilelor și nemotivarea altor obiecțiuni formulate de reclamanți nu mai pot fi analizate de vreme ce prin prezenta cale de atac au fost acordate despăgubiri pentru 2.446 mp teren, iar acestea au fost calculate luând în considerare alte comparabile decât cele pe care instanțe de apel le-a avut în vedere.
Criticile recurenților-reclamanți, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., relativ la greșita acordare a despăgubirilor în lei, iar nu în euro, au rămas, la rândul lor, fără obiect, urmare a schimbării soluției și acordarea cu titlu de despăgubiri a unei sume stabilită în euro, urmând ca această sumă să fie plătită în lei la cursul de schimb euro-lei de la data plății, așa cum recurenții-reclamanți solicită în prezentul recurs.
Nici critica recurenților referitoare la greșita obligare a lor în apel la plata întregii sume stabilite cu titlul de cheltuieli de judecată nu este fondată, întrucât plata sumei de 3.180 lei, achitată de pârâtul-apelant Statul Român, prin CN C. SA, cu titlu de onorariu pentru efectuarea expertizei în apel, a fost corect stabilită în aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care apelul a fost admis integral, astfel încât intimații-reclamanți sunt părțile care au căzut în pretenții.
Împrejurarea că prin Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015 a fost schimbat momentul la care sunt calculate despăgubirile nu îi exonerează pe recurenții-reclamanți de la plata integrală a onorariilor de expertiză, nici măcar parțial, întrucât refacerea expertizei era obligatorie, potrivit art. 315 C. proc. civ., ca urmare a îndrumărilor date de instanța de recurs. Prin urmare, nu decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale a determinat refacerea raportului de expertiză, aceasta modificând doar momentul la care urma a se raporta expertul pentru a determina cuantumul reparației.
Recurenții susțin și că, deoarece apelul a fost admis în parte, acordarea cheltuielilor de judecată trebuia să fie proporțională cu gradul de admitere al apelului.
Înalta Curte observă însă că apelul nu a fost admis în parte, ci în totalitate, considerându-se întemeiate criticile referitoare la corecta cuantificare a despăgubirilor care se cuveneau reclamanților, numai sentința fiind schimbată în parte, prin reducerea cuantumului despăgubirilor acordate de prima instanță.
Efectuarea noului raport de expertiză a fost dispusă de instanța de recurs, iar onorariul de expertiză a fost achitat integral de apelant. Cum apelul acestuia a fost admis în totalitate, intimații-reclamanți sunt părți căzute în pretenții, în accepțiunea art. 274 C. proc. civ., și vor trebui să fie obligați la plata întregii sume plătite de apelant cu titlu de cheltuieli de judecată în această faza procesuală (constând în onorariul de expertiză).
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de intimații-reclamanți reclamanții A. și B. urmează a fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin CN C. SA împotriva Deciziei nr. 320 din 22 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că:
Obligă pe pârâtul Statul Român, prin CN C. SA, să plătească reclamanților A. și B. echivalentul în lei la data plății a sumelor de 586,80 euro, reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat și respectiv, 63 euro reprezentând prejudiciul cauzat prin expropriere.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 320 din 22 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2016.