Decizia nr. 2243/2016
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 188/C din 14 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/111/2012, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.; s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei la încasarea despăgubirilor stabilite pentru imobilul expropriat în suprafață de 8.952 mp., situat pe nr. cadastral 4875, parcela având nr. top. 877, identificat prin tarlaua 143 Biharia, iar cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul mai sus identificat a fost stabilit la suma de 200.890 lei, și a fost obligată pârâta în favoarea reclamantei la plata acestei sume cu titlu de despăgubire.
A fost respins restul capetelor de cerere.
Pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a fost obligat în favoarea reclamantei la plata sumei de 6.050 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
În conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, ca urmare a exproprierii imobilului în suprafață de 8.952 mp, situat pe nr. cadastral 4875, parcela având nr. top. 877, identificat prin tarlaua 143 Biharia, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 22 din 25 aprilie 2012 s-au stabilit despăgubiri în sumă de 5.147,40 lei.
Pentru terenul în litigiu, reclamanta a formulat cerere, în temeiul art. 19 din lege, și a înaintat acte Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 susținând că deține dreptul de proprietate asupra acestui imobil împreună cu B.
În aceste condiții, la emiterea procesului-verbal nr. 22 din 25 aprilie 2012, A. și B. au fost indicate ca fiind persoane aparent îndreptățite la încasarea despăgubirilor, alături de Comuna Biharia.
În baza acestui proces-verbal, Comisia a emis Hotărârea nr. 22 din 25 aprilie 2012 prin care s-a dispus consemnarea despăgubirilor aferente exproprierii imobilului identificat cu numărul cadastral 4875 în cuantum de 5.147,40 lei, menționând totodată faptul că eliberarea acestor despăgubiri se va putea realiza numai după clarificarea situației juridice a terenului.
În ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea calității de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru suprafața expropriată, în raport de probele administrate, prima instanța a apreciat că reclamanta A. are această calitate.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța a reținut următoarele:
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul proprietatea reclamantei, supus exproprierii, în suprafața de 8.952 mp., identificat prin tarlaua 143, parcela 877, nr. cadastral 4875, are o valoare de piață de 200.890 lei, evaluarea fiind făcută de comisia de experți, conform standardelor internaționale de evaluare
Având în vedere concluziile raportului de expertiză, conform dispozițiilor art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, a fost obligată pârâta în favoarea reclamantei la plata sumei de 200.890 lei, cu titlu de despăgubiri.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat proprietarului ca urmare a exproprierii terenului din litigiu, s-a reținut că, deși experții au întocmit mai multe variante în vederea evaluării acestuia, în speță nu s-au produs probe din care să rezulte în ce constă acest prejudiciu în mod concret, experții mărginindu-se la a face diverse supoziții cu privire la modalitatea în care ar fi fost folosit acest teren de către reclamantă.
Față de această împrejurare, acest capăt de cerere a fost respins, ca neîntemeiat.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în baza dispozițiilor Legii nr. 198/2004 și ale Legii nr. 255/2010, instanța a admis în parte acțiunea conform dispozitivului, iar în baza dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., a obligat pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în favoarea reclamantei, la plata sumei de 6.050 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.
Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin decizia nr. 558 din 14 iunie 2016, a admis, ca fondate, apelurile formulate de apelanta reclamantă A. și de apelantul pârât Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a redus despăgubirile stabilite în favoarea reclamantei A., în sarcina pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, de la 200.890 lei la suma totală de 136.571 lei, din care 135.676 lei valoarea reală a imobilului expropriat și 895 lei prejudiciul cauzat reclamantei, reținând, în esență, următoarele.
Instanța de apel, având în vedere criticile formulate în cauză, în ședința publică din 2 decembrie 2014, a pus în discuție completarea probațiunii prin efectuarea unei contraexpertize având în vedere art. 24 și art. 25 din Lega nr. 33/1994, iar în ședința publică din 20 ianuarie 2015 s-a încuviințat efectuarea unei noi expertize având ca obiectiv stabilirea valorii reale a imobilului în litigiu și a prejudiciului cauzat proprietarului, experții trebuind să aibă în vedere probatoriul administrat în cauză, atât în fața instanței de fond, cât și în apel, precum și motivele și criticile formulate de părți prin cele două apeluri.
Pentru termenul din 04.05.2015, a fost depus de experți raportul de contraexpertiză tehnică judiciară, prin concluzii, echipa de experți recomandând ca valoare reală a terenului la data efectuării expertizei, estimată la nivelul valorii de piață, suma de 44.760 euro, echivalent cu 198.464 lei, iar valoarea prejudiciului cauzat proprietarului de 259 euro, echivalent cu 1.147 lei.
Față de acest raport de contraexpertiză, au formulat obiecțiuni atât pârâtul prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, care a solicitat refacerea raportului de contraexpertiză, conform prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv prin raportare la „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, cât și reclamanta, în ceea ce privește modalitatea de stabilire a prejudiciului produs prin expropriere.
Instanța, în ședința publică din 03 iunie 2015, a încuviințat obiecțiunile la raportul de expertiză solicitând experților să răspundă acestora.
Prin răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică judiciară, comisia de experți a arătat că-și menține răspunsul atât cu privire la primul obiectiv, cât și cu privire la al doilea obiectiv.
Ca urmare a notelor scrise și a obiecțiunilor formulate de pârât, precum și a constatării sintagmei „la data întocmirii raportului de expertiză” din art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ca fiind neconstituțională, în ședința publică din 29 septembrie 2015 s-a dispus efectuarea unei variante de evaluare a imobilului raportat la valoarea acestuia la data exproprierii.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței în termenul general de prescripție, iar conform art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Despăgubirea, conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană îndreptățită.
Cuantumul despăgubirilor solicitate de apelanta reclamantă prin precizarea de acțiune a fost de 244.165 lei, din care suma de 200.890 lei, reprezentând valoarea terenului expropriat, și suma de 43.273 lei, reprezentând valoarea prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii terenului, iar valoarea acordată de instanța de fond a fost, pentru terenul expropriat, de 200.890 lei, în raport de care s-a făcut verificarea aplicării și interpretării dispozițiilor legale enunțate mai sus.
Prin Decizia nr. 380 din 26.05.2015, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. nr. 527/15.07.2015, s-a constatat ca fiind neconstituționale prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Potrivit noului raport de expertiză întocmit cu ocazia soluționării cauzei în apel, comisia de experți, ce a avut în vedere decizia Curții Constituționale, a reținut că pentru tabelul de comparații s-au ales proprietăți similare terenului în cauză și anume terenuri libere de construcții aflate în zona localității Biharia; că, ținând cont de adresa nr. 901 din 21 aprilie 2015 emisă de Primăria Biharia, comparabilele care au fost luate în calcul se referă la terenuri extravilane, terenuri care sunt însă pretabile pentru introducerea în intravilan, și că valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 8.952 mp., la data exproprierii, este de 31.300 euro, 3,50 euro/mp.
Această concluzie a fost menținută de experți și prin răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică, obiecțiuni prin care s-a solicitat refacerea raportului de expertiză ținând cont de contractele de vânzare cumpărare autentice pe care le-a atașat pârâtul la obiecțiunile formulate, precum și de grila notarilor publici, cu motivarea că nu au avut în vedere contractele de vânzare cumpărare depuse în sprijinul obiecțiunilor Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, întrucât acestea nu privesc terenuri de același fel cu cel expropriat, și că nu au luat în considerare valorile cuprinse în ghidul privind valorile de circulație orientative minime ale proprietăților imobiliare din județul Bihor, câtă vreme acestea sunt destinate exclusiv pentru uzul notarilor publici.
S-a conchis, că, având în vedere toate considerentele expuse, câtă vreme valoarea despăgubirilor stabilite de expropriator în favoarea reclamantei a fost doar de 5.147,40 lei, cu mult inferioară celei care reiese din raportul de expertiză întocmit în cauză de comisia de experți, cu respectarea dispozițiilor legale în materie și a celor dispuse de Curtea Constituțională, nu se poate vorbi de netemeinicia acțiunii reclamantei, cum greșit susține apelanta pârâtă; că instanța de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul în litigiu la suma de 200.890 lei, astfel cum a fost acesta evaluat prin raportul de expertiză efectuat în primă instanță, dar instanța de apel a avut în vedere și a valorificat raportul de expertiză întocmit de comisia de experți în faza de apel cu respectarea Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că valoarea reală a imobilului în litigiu, estimată la nivelul valorii de piață la data exproprierii, este de 31.300 euro; că prin expertiza efectuată în cauză - primul raport de expertiză din faza de apel, comisia de experți a menționat că valoarea prejudiciului cauzat reclamantei este de 259 euro, echivalent cu 1.147 lei, ceea ce rezultă din faptul că, urmare a izolării parcelei de 59 mp, (rămasă neexpropriată), aceasta este lipsită de utilitate economică, prejudiciul calculându-se înmulțind prețul pe metru pătrat estimat al imobilului în litigiu, de 5 euro, cu suprafața rămasă în proprietatea reclamantei, și că, având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora despăgubirea trebuie să cuprindă și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, precum și concluziile din raportul de expertiză potrivit cărora suprafața de teren neexpropriată, datorită formei și dimensiunii, cât și faptului că cerințele zonei nu îi permit proprietarului să utilizeze respectiva suprafață pentru nici o activitate, este pentru proprietar suprafață reziduală, reclamanta este îndreptățită și la suma de 895 lei (3,50 euro/mp., stabilită prin expertiza ce a ținut seama de Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015), rezultând un total de 136.571 lei.
Conform art. 38 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator, iar câtă vreme s-a stabilit că valoarea despăgubirilor acordate de expropriator nu reflectă valoarea imobilului expropriat, chiar dacă apelul declarat a fost admis, s-a apreciat că nu se impune obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de expert achitat în apel, și că, nefiind culpa reclamantei, pentru motivele expuse, este necesar a fi păstrată dispoziția instanței de fond prin care acesteia i-au fost acordate 6.050 lei cheltuieli de judecată, chiar dacă raportul de expertiză efectuat în primă instanță a fost înlăturat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, care, indicând art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele:
Decizia apelată, în ceea ce privește soluția de omologare a valorii stabilite de către experții judiciari cu titlu de despăgubire, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, în ceea ce privește cuantumul despăgubirii care a fost stabilit de către experții judiciari prin raportare la oferte de vânzare identificate pe internet, deci în pofida prevederilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a obiecțiunilor pe care pârâtul le-a formulat, deși a administrat inclusiv contracte autentice de vânzare-cumpărare pertinente, instanța de apel a decis să omologheze valoarea stabilită de către experți pe următorul considerent: „câtă vreme valoarea despăgubirilor stabilite de către expropriator în favoarea reclamantei a fost doar de 5.147,40 lei, cu mult inferioară celei care reiese din raportul de expertiză întocmit în cauză de comisia de experți, cu respectarea dispozițiilor legale în materie și a celor dispuse de Curtea Constituțională, nu se poate vorbi de netemeinicia acțiunii reclamantei, cum greșit susține apelanta pârâtă”.
Or, judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea de a pronunța respectiva hotărâre.
S-a conchis, că, în speță, lipsesc motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat obiecțiunile pârâtului, fapt care echivalează cu nepronunțarea asupra fondului apelurilor, și care se sancționează cu casarea hotărârii.
S-a mai arătat, că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, coroborat cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 „acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”, iar potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este, deasemenea, în sensul că prin preț se înțelege „prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare” și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate.
Or, în pofida faptului că pârâtul a administrat înscrisuri concludente și pertinente, experții tehnici judiciari au determinat cuantumul despăgubirii pentru terenul expropriat la suma de 31.300 euro prin raportare la oferte de vânzare identificate pe internet și, cu toate acestea, instanța de apel a validat raportul judiciar.
Totodată, experții judiciari s-au limitat să afirme faptul că au utilizat oferte de vânzare, întrucât nu există tranzacții autentice, însă aceștia au omis să prezinte dovada demersurilor pe care le-au efectuat în scopul enunțat.
În condițiile date, pârâtul a arătat că instanța de apel trebuia să soluționeze cauza în baza probei cu înscrisuri, deci cu ignorarea concluziilor experților judiciari, întrucât aceasta este cea care decide cu privire la justețea cuantumului despăgubirii și nu experții judiciari.
În continuare, s-a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, după care s-a arătat că din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 rezultă că intenția legiuitorului a fost de a se recurge la administrarea probei cu expertiză pentru determinarea prețului de piață al terenului expropriat, fără, însă, a conferi acestui mijloc de probă o forță superioară celorlalte probe administrate, precum proba cu înscrisuri.
Instanței îi revine sarcina stabilirii acestui preț, astfel cum reiese în mod explicit din aceeași normă, precum și din dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”.
Aceasta înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, instanța de judecată poate da eficiență doar acelor dovezi care conturează o anumită situație de fapt și să înlăture pe cele contrare, inclusiv raportul de expertiză ale cărui concluzii trebuie comparate cu înscrisurile administrate și căruia nu i se poate recunoaște o poziție superioară în ierarhia mijloacelor de probă.
Referitor la soluția de acordare a prejudiciului pentru suprafața de teren neexpropriată, s-a arătat că suprafața rămasă în proprietatea intimatei are 59 mp., este formată din lotul identificat cadastral cu nr. 4876 Biharia și că nu există vreun motiv pentru care intimata să fie dezdăunată pentru această suprafață de teren, fiindcă aceasta poate fi utilizată în continuare fără vreo îngrădire în conformitate cu categoria sa de folosință (agricol-arabil).
S-a concluzionat, pe acest aspect, că soluția instanței de apel este nelegală, întrucât încalcă dispozițiile art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994, având în vedere că experții judiciari nu au identificat un prejudiciu cert, actual și care să nu fi fost reparat.
S-a mai arătat, că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 38 din Legea nr. 33/1994, întrucât acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
De asemenea, potrivit art. 34 din Legea nr. 255/2010 „dispozițiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994. precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi”.
Întrucât legiuitorul a reglementat prin lege specială limitele aplicabilității dispozițiilor legii generale (Legea nr. 33/1994), rezultă că în speță nu este aplicabil art. 38 din legea generală.
În sprijinul celor menționate mai sus, s-au invocat și Deciziile Curții Constituționale nr. 1292/2009 și nr. 114/2010, obligatorii pentru instanțe, și s-a conchis că, atâta timp cât legea specială în temeiul căreia s-a judecat prezenta pricină conține dispoziții vădit derogatorii, instanța de judecată nu poate face aplicarea dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 33/1994, în speță.
În altă ordine de idei, pentru clarificarea suplimentară a aspectului relevat, s-a arătat că legiuitorul a revenit și a completat legea specială cu o dispoziție expresă referitoare la cheltuielile de judecată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 „cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun”.
Potrivit prevederilor art. 274 C. proc. civ., instanța de judecată dispune, la cerere, obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, obligarea la plata cheltuielilor de judecată se întemeiază pe ideea de culpă a uneia dintre părți în condițiile în care atitudinea acesteia a determinat partea potrivnică să intenteze o acțiune în realizarea drepturilor sale, iar, în speță, pârâtul a obținut o soluție favorabilă în apel, astfel că era îndreptățit să recuperez cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat.
Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”.
În speță, fără a indica încălcarea vreunui text de lege, recurentul, arătând că „instanța de apel trebuia să soluționeze cauza pe baza probei cu înscrisuri, deci cu ignorarea concluziilor experților judiciari, întrucât aceasta este cea care decide cu privire la justețea cuantumului despăgubirii și nu experții judiciari”, și că „instanței îi revine sarcina stabilirii acestui preț, astfel cum rezultă explicit din aceeași normă”, cu referire la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a invocat implicit lipsa de rol activ a instanței de apel, respectiv pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea art. 129 (5) C. proc. civ., potrivit căruia „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”.
Această critică este întemeiată, deoarece instanța de apel, limitându-se doar la a reda concluziile experților care au întocmit raportul de expertiză omologat în această cale de atac și care, la stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine reclamantei, s-au raportat numai la ghidul privind valorile de circulație orientative minime ale proprietăților imobiliare din Jud. Bihor și nu la prețul ce rezultă din contracte de vânzare-cumpărare pentru imobilele similare celui expropriat, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nelegal nu a dispus administrarea probelor necesare soluționării legale a cauzei, ceea ce poate fi interpretat ca o omisiune a instanței în exercitarea rolului activ, care atrage casarea hotărârii.
Astfel, câtă vreme experții au înlăturat contractele de vânzare cumpărare depuse de pârât, în virtutea rolului său activ, instanța de apel trebuia să cenzureze raportul de expertiză pe care l-a omologat întocmit pe bază de oferte de vânzare cumpărare postate pe internet și să dispună completarea probatoriului pentru soluționarea justă a cauzei în raport de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dispoziții legale incidente în cauză în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine reclamantei pentru exproprierea terenului proprietatea sa, și nu să se limiteze, pentru adoptarea soluției pronunțate prin decizia recurată, numai la concluziile experților prin care aceștia motivează de ce nu au luat în calcul la întocmirea raportului de expertiză omologat contractele de vânzare-cumpărare depuse de pârât în susținerea atât a apelului său, cât și a obiecțiunilor la raportul de expertiză.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Rezultă că, în baza acestei dispoziții legale, judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, iar fără arătarea motivelor pe baza cărora instanța de apel a adoptat soluția dată prin decizia recurată nu se poate exercita controlul judiciar asupra acesteia.
În concret, invocând acest motiv de recurs, pârâtul a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce privește soluția de omologare a valorii stabilite de către experții judiciari cu titlu de despăgubire.
Această critică este întemeiată, deoarece instanța de apel, după ce a expus cronologia efectuării expertizelor, a răspunsurilor la obiecțiuni, precum și a punctele de vedere ale experților judiciari cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine reclamantei, în motivarea deciziei recurate, a reținut că „a avut în vedere și a valorificat raportul de expertiză întocmit de comisia de experți în faza de apel cu respectarea Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale prin care s-a stabilit că valoarea reală a imobilului în litigiu, estimată la nivelul valorii de piață la data exproprierii, este de 31.300 euro, impunându-se diminuarea despăgubirilor acordate de instanța de fond la suma de 135.676 lei”, și că, întrucât „valoarea despăgubirilor stabilite de către expropriator în favoarea reclamantei a fost de doar 5.147,40 lei, cu mult inferioară celei care reiese din raportul de expertiză întocmit în cauză de comisia de experți, cu respectarea dispozițiilor legale în materie și a celor dispuse de Curtea Constituțională, nu se poate vorbi de netemeinicia acțiunii reclamantei, cum greșit susține pârâta”, fără a arăta în considerentele deciziei motivele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, astfel cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv care sunt considerentele pentru care a înlăturat cererile și susținerile formulate de părți, cât și probele administrate de către acestea, precum și cele pentru care a omologat raportul de expertiză întocmit pe bază de oferte de vânzare cumpărare postate pe internet pentru imobile similare, ceea ce face imposibil analizarea legalității acesteia în cadrul recursului, nemotivarea hotărârii echivalând cu necercetarea fondului apelurilor, cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că pârâtul a susținut că decizia ce face obiectul prezentului recurs s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 26 și art. 38 din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 de către instanța de apel, pârâtul a arătat că greșit instanța de apel a omologat raportul de expertiză întocmit în apel în baza ofertelor de vânzare-cumpărare, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine reclamantei.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Rezultă că despăgubirea cuvenită expropriatului se compune atât din valoarea reală a imobilului expropriat, cât și din prejudiciul cauzat acestuia sau altor persoane îndreptățite prin măsura exproprierii, iar la calcularea despăgubirii trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare, amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.
Cu privire la prejudiciul produs prin expropriere, se constată că reclamanta a pretins prin cererea de chemare în judecată că exproprierea la care a fost supusă a determinat o fărâmițare a proprietății sale și că prejudiciul astfel suferit ar consta în faptul că terenul rămas în proprietatea sa nu are nici o valoare economică, iar pârâtul a susținut că, prin expropriere, suprafața rămasă în proprietatea reclamantei poate fi utilizată în continuare fără vreo îngrădire, în conformitate cu categoria sa de folosință: agricol/arabil, astfel că aceasta nu a suferit nici un prejudiciu.
Aceste susțineri, deși erau relevante în determinarea corectă a cuantumului despăgubirii cuvenite reclamantei, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, se constată că nu au fost verificate, iar la stabilirea cuantumului despăgubirii nelegal instanța de apel a avut în vedere valoarea de piață a acestui teren, așa cum a rezultat din ofertele de vânzare postate pe internet, potrivit raportului de expertiză omologat
În ceea ce privește stabilirea despăgubirii reprezentând valoarea terenului expropriat, se constată că este fondată critica recurentului-pârât privind calcularea acesteia fără a se ține seama de criteriul legal, respectiv acela al „prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel”, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel” are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunurilor de același fel, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate ori de pe internet.
În speță, instanța de apel a validat cuantumul despăgubirii stabilit în apel pe baza unui raport de expertiză din care rezultă că experții nu au ținut seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, terenurile de același fel cu terenul în litigiu, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data exproprierii, ci de ofertele de vânzare cumpărare postate pe internet.
Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în apel, reiese că metoda de evaluare folosită a fost aceea a comparației directe pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicațiile de specialitate și de pe internet, iar nu de la prețurile din tranzacțiile încheiate în zonă pentru terenuri similare, și că nu au fost luate în considerare contractele de vânzare cumpărare depuse de pârât, deoarece acestea nu ar fi vizat terenuri similare cu terenul expropriat de la reclamantă.
Or, scăderea pieții imobiliare în zonă la data efectuării expertizei, la care au făcut referire experții, nu exclude existența unor tranzacții pentru imobile similare cu terenul expropriat de la reclamantă, așa încât aceștia aveau obligația de a face verificări în acest sens la agenții imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă, urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă, precum și a celor rezultate din contractele de vânzare cumpărare depuse de părți pentru imobile cu caracteristici similare cu cele ale terenului în litigiu, să procedeze la evaluarea prejudiciului produs prin exproprierea terenului proprietatea reclamantei.
Numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri similare cu terenul în litigiu, experții puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirii aferente exproprierii terenului în litigiu.
Expertiza însușită de instanța de apel nu este, însă, însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi atașate raportului de expertiză instanța nu putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare cumpărare postate pe internet.
În contextul arătat, se constată că se impuneau lămuriri suplimentare din partea experților în justificarea comparabilelor folosite la evaluarea prejudiciului reprezentând valoarea terenului expropriat, ceea ce ar fi presupus ca instanța de apel să dispună completarea expertizei omologate în apel.
Neprocedând în acest mod, instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt la care să poată fi aplicate dispozițiile legale în materie, respectiv art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, precum și dispozițiile Deciziei nr. 830/2015, pronunțată de Curtea Constituțională.
În consecință, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, fără a mai analiza celelalte critici formulate de recurentul-pârât, așa cum au fost expuse mai sus, care vor fi avute în vedere de instanța de trimitere cu ocazia rejudecării, pentru soluționarea unitară a cauzei, va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, se va proceda la completarea probatoriului administrat, inclusiv a raportului de expertiză, în sensul mai sus arătat și, în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea unei noi expertize care să determine cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca apoi curtea de apel să se pronunțe asupra legalității sentinței de fond sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate reclamantei, ținând seama și de faptul că decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost atacată pe calea prezentei căi de atac numai de către pârât.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva deciziei nr. 558 din 14 iunie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2016.