Decizia nr. 542/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele;
Prin sentința nr. 1116 din 23 ianuarie 2012, Tribunalul Iași a respins excepția prematurității formulării acțiunii, invocată de pârâți prin întâmpinare, cu privire la Hotărârea nr. 8 din 17 martie 2011, excepția necompetenței funcționale a secției I civilă a Tribunalului Iași, invocată de pârâți prin întâmpinare cu privire la Hotărârile nr. 37 din 11 februarie 2011 și nr 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Județean Iași și excepția inadmisibilității contestației îndreptate împotriva Hotărârilor nr. 37 din 11 februarie 2011 și nr. 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Județean Iași,
A fost admisă în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Județul Iași și Consiliul Județean Iași, prin reprezentanți legali și s-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 37 din 11 februarie 2011 și a Hotărârii nr. 8 din 17 martie 2011.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 1.141 mp, teren situat în extravilanul Municipiului Iași, zona Aeroport, suma de 188.598 lei, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A fost respinsă contestația formulată de reclamanți împotriva Hotărârii nr. 38 din 11 februarie 2011 emisă de Consiliul Județean Iași și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 6.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu experți și onorariu avocat).
Au mai fost obligați pârâții să plătească în contul Biroului Local pentru Expertize Judiciare și Contabile din cadrul Tribunalului Iași, suma de 1.600 lei, din care 1.000 lei pentru expert C. și 600 lei pentru expert D. (diferență onorarii expert neachitate).
Pentru a hotărât astfel, tribunalul a reținut că, astfel cum s-a susținut și prin cererea de chemare în judecată și prin precizările formulate ulterior, demersul judiciar al reclamanților vizează cuantumul despăgubirilor stabilite de pârâți, urmare a exproprierii și nu această procedură în sine.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea în contradictoriu cu Statul român sau cu unitățile administrativ teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia, sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun.
În raport de aceste dispoziții, tribunalul a apreciat că revine în competența secției I civilă, a Tribunalului Iași soluționarea litigiului și nu secției a II-a civilă, considerente pentru care a respins excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Iași, secția I civilă, invocată de pârâți.
În ce privește excepția prematurității acțiunii, prima instanță a apreciat-o, de asemenea, neîntemeiată, argumentând că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul dreptului de proprietate.
În speță, sumele individuale aferente despăgubirilor pentru imobilele afectate de coridorul de expropriere, deci și pentru imobilul proprietatea reclamanților, au fost aprobate prin Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 a Consiliului Județean Iași, comunicată reclamanților la 28 februarie 2011.
Prin urmare, dreptul reclamanților de a contesta cuantumul despăgubirii care a fost individualizat prin Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011, s-a născut la momentul comunicării acestui act, astfel că acțiunea acestora, înregistrată ulterior momentului menționat (08 martie 2011), nu a putut fi considerată prematură, prin raportare la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, art. 15 alin. (1)8 din H.G. nr. 53/2011 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Reținând, în temeiul aceluiași text de lege și al art. 15 alin. (1)8 din H.G. nr. 53/2011, cu referire la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, că expropriatul poate contesta cuantumul despăgubirii, acesta constituind și obiectul acțiunii deduse judecății, prima instanță a apreciat neîntemeiată și excepția inadmisibilității (invocată din oficiu) a contestației îndreptate împotriva Hotărârilor nr. 37 și 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Județean Iași.
Cu privire la fondul litigiului, tribunalul a reținut că, prin Hotărârea nr. 217 din 28 iulie 2010 a Consiliului Județean Iași, s-a aprobat modificarea și completarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea nr. 179 din 30 iunie 2010 a Consiliului Județean Iași, în sensul aprobării demarării procedurilor de achiziție publică a serviciilor de evaluare a terenurilor care urmează a fi expropriate pentru realizarea investiției „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”, proprietatea domnilor E., F., G., H., A., I., J. și K.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 01 aprilie 2003 la B.N.P., L., A., căsătorit cu B., și M. căsătorit, cu N., au dobândit în proprietate, în cote de ½ fiecare, terenul cu suprafața de 5.000 mp situat în extravilanul Municipiului Iași, zona Aeroport, amplasat în cvartalul 115.
În baza Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 188/2007 de aprobare a documentației tehnico-economice Situație de fezabilitate „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași” întocmit de SC O. SRL București, actualizat prin Hotărârile Consiliului Județean nr. 248/2008 și nr. 334 din 31 octombrie 2008, prin care s-a declarat de utilitate publică de interes local lucrarea „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”, a Hotărârii Consiliului Județean nr. 284/2008 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici a lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”, a fost emisă de către Consiliul Județean Iași, Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 privind continuarea procedurilor de expropriere în vederea realizării lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”.
Prin această hotărâre s-a aprobat continuarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași” (art. 1), s-au aprobat rapoartele de evaluare prevăzute în anexele nr. 2-12 pentru stabilirea despăgubirilor ce urmează a fi acordate proprietarilor privați, persoane fizice și juridice, ale căror proprietăți sunt afectate de expropriere (art. 2), s-au aprobat sumele individuale aferente despăgubirilor ce urmează a fi acordate proprietarilor conform rapoartelor de evaluare prevăzute la art. 2 (art. 3).
Potrivit raportului de evaluare, pentru activul - teren liber, situat în extravilanul Municipiului Iași - Zona Aeroport Iași -, anexă la Hotărârea Consiliului Județean nr. 37 din 11 februarie 2011, suprafața de 1.281 mp din proprietatea A. și B. ce urma a fi inclusă în coridorul de expropriere a fost evaluată la 19.081 lei (4.484 euro).
Prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 38 din 11 februarie 2011, privind emiterea titlului de expropriere a proprietarilor privați persoane fizice și juridice afectate de realizarea lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”, s-a aprobat exproprierea bunurilor imobile ale proprietarilor privați persoane fizice și juridice afectate de realizarea lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”.
Această hotărâre nu cuprinde nicio dispoziție relativă la cuantumul despăgubirilor stabilite prin expropriere, aspect ce a fost contestat de reclamanți, astfel încât contestația îndreptată împotriva acestei hotărâri s-a impus a fi respinsă.
Prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 8 din 17 martie 2011, s-a constatat că A., B., M. și N., proprietari ai terenului în suprafață de 1.281 mp, inclus în culoarul de expropriere, nu au fost de acord cu despăgubirile în cuantum de 19.081 lei, sumă ce s-a dispus a fi consemnată într-un cont deschis la Trezoreria Iași.
Hotărârile nr. 37 și 38 din 11 februarie 2011 ale Consiliului Județean Iași au fost modificate prin Hotărârea nr. 202 din 27 iulie 2011, prin care s-a diminuat cuantumul despăgubirilor calculate în favoarea familiilor A. și B. cu suma de 2.085 lei, reținându-se că suprafața efectiv expropriată de la acestea este de 1.141 mp.
Conform art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011, în situația în care persoana îndreptățită nu este de acord cu cuantumul despăgubirilor, comisia face mențiune despre această situație în procesul-verbal întocmit, arătând că persoana îndreptățită este în drept să se adreseze instanței de judecată, în condițiile prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Art. 26 alin. (1), (2) din Legea nr. 33/1994 stipulează că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea despăgubirilor, experții precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Comisia de experți constituită în cauză, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 (compusă din expert D. - desemnat de instanță, expert P. - solicitat de reclamanți și expert C. - solicitat de pârâți), a stabilit în unanimitate că valoarea de piață a terenului este de 163,40 lei lei/mp (38 euro/mp), că valoarea gardului ce se impune a fi refăcut în urma exproprierii unei suprafețe din terenul proprietatea reclamanților este de 58 lei/mp (lungimea gardului fiind de 101,24 ml), că prejudiciul cauzat prin nefolosirea terenului este de 3.620,70 lei și că prejudiciul produs în urma desființării plantației de pomi fructiferi este de 1.014,20 lei.
Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor în caz de expropriere sunt legale, în sensul că ele sunt prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială” definește prețul de piață, cel mai probabil la o anumită dată, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă pe piața concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Expertiza efectuată în cauză a stabilit că valoarea de piață a terenului este de 163,40 lei lei/mp, prin urmare, valoarea de circulație a suprafeței de 1.141 mp expropriată este de 186.439,4 lei.
Aceasta este una din componentele despăgubirii reglementată de art. 26 ale Legii nr. 33/1994, respectiv valoarea de circulație a terenului. În condițiile în care despăgubirea se raportează la acest element (care presupune că terenul a ieșit definitiv din patrimoniul proprietarului printr-o vânzare obișnuită), nu se justifică includerea în această despăgubire a lipsei de folosință a terenului și nici a valorii plantației de pomi fructiferi, întrucât, la stabilirea valorii de circulație a terenului, s-au avut în vedere toate caracteristicile acestuia, inclusiv categoria de folosință și culturile existente pe acesta.
Prin urmare, a doua componentă a despăgubirii, prejudiciul produs prin expropriere nu poate viza decât prejudiciul produs prin necesitatea refacerii limitelor exterioare ale suprafeței rămase în proprietate, respectiv pentru refacerea gardului.
În acest sens, expertiza a stabilit că se impune refacerea gardului pe o lungime de 101,24 ml, valoarea fiind de 58 lei/mp Ca atare, prejudiciul produs prin expropriere este de 2.158,70 lei, reprezentând cheltuielile necesare refacerii gardului.
Așadar, s-a apreciat că despăgubirea cuvenită reclamanților se compune din această sumă și din valoarea de circulație de suprafeței de 1.141 mp expropriată - 186.439,4 lei -, în total 188.598 lei.
În baza art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 6.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii expert și onorariu avocat).
Reținând că pârâții nu au făcut dovada achitării diferențelor de onorarii expert pentru experții C. (1.000 lei) și D. (600 lei), la care au fost îndatorați de instanță, s-a dispus obligarea lor în acest sens.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel Județul Iași, prin președintele Consiliului Județean Iași și Consiliul Județean Iași, prin președintele Consiliului Județean Iași.
Prin Decizia civilă nr. 148 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de Președintele Consiliului Județean Iași și Consiliul Județean Iași și a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul anulării în parte a Hotărârii nr. 37 din 11 februarie 2011 dată de Consiliul Județean Iași, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților și s-au păstrat celelalte dispoziții.
Prin Decizia nr. 4624 din 21 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Județul Iași, prin președintele Consiliului Județean Iași și Consiliul Județean Iași, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., este nefondat.
Așa cum au reținut și instanțele de fond, demersul judiciar al reclamanților vizează cuantumul despăgubirilor stabilite de pârâți ca urmare a exproprierii și nu această procedură în sine.
Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 prevede că cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia, sunt de competența instanțelor de drept comun, iar art. 21 din Legea nr. 33/1994 reglementează competența materială a tribunalului pentru etapa judiciară care vizează exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor.
Așa fiind, în raport de aceste dispoziții, având în vedere că prin legile speciale nu este stabilită competența specială a secțiilor de contencios administrativ (competență pe care legiuitorul a prevăzut-o expres atunci când a fost cazul), soluția instanțelor de fond a fost apreciată ca fiind legală.
În ce privește criticile formulate cu privire la fondul litigiului, s-a reținut că acestea sunt fondate în măsura în care sunt de natură a susține necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, ca persoane expropriate, în baza Legii nr. 33/1994.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv „data întocmirii raportului de expertiză".
Cele două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată sunt, în primul rând, prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.
Astfel, s-a constatat ca fiind fondată critica recurenților privind calcularea cuantumului despăgubirii fără a se ține seama de criteriul „prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”, prevăzut de același text legal.
Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare al bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.
Or, instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanță pe baza unui raport de expertiză din care rezultă că experții au avut în vedere trei oferte de vânzare „localizate în aceeași zonă, mai aproape de municipiul Iași (intravilan)”.
S-a constatat astfel că, la întocmirea raportului de expertiză în faza judecății în fond, nu au fost verificate și identificate niciun fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte.
Din cuprinsul acestei lucrări, a reieșit că metoda de evaluare folosită a fost aceea a comparației directe pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicații de specialitate și de pe internet, iar nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă.
Experții aveau obligația de a face verificări cu privire la prețurile terenurilor ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă, la agenții imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă, urmând ca, pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă, să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.
Numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.
Expertiza însușită de instanțele anterioare nu este, însă, însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare.
În lipsa verificării, de către instanță, a existenței sau nu a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de același fel, în mod greșit, aceasta și-a însușit valoarea stabilită prin expertiza efectuată în fața instanței de fond, pentru terenul în litigiu, în afara criteriului menționat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, decizia atacată fiind, astfel, pronunțată cu încălcarea textului de lege menționat.
Prin urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul și a casat decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, s-a dispus ca instanța de apel să procedeze la efectuarea expertizei de către comisia de experți, constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca experții să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanților în raport de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preț rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, iar nu simple oferte de vânzare.
Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de experți.
De asemenea, s-a subliniat că data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză, cum prevede expres art. 26 alin. (2), urmând a se stabili și eventualele daune aduse proprietarului prin expropriere.
În rejudecare, prin Decizia nr. 686 din data de 18 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a admis apelul, s-a schimbat în parte sentința primei instanțe și au fost obligați pârâții la plata despăgubirilor în sumă de 82.674 lei pentru exproprierea suprafeței de 1.141 mp teren, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a avut în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Constituția României, ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, astfel cum au fost interpretate de către Curtea Constituțională, precum și indicațiile date de instanța supremă, prin decizia de casare, în apel, s-au depus la dosarul cauzei contracte de vânzare-cumpărare încheiate la date apropiate de momentul transferului dreptului de proprietate din prezenta cauză (iulie 2011), având ca obiect terenuri,,de același fel” cu cel expropriat, adică terenuri aflate în extravilanul unității administrativ teritoriale Municipiului Iași.
Instanța de apel a selectat patru contracte de vânzare-cumpărare, încheiate la datele cele mai apropiate de momentul transferului dreptului de proprietate din prezenta cauză (iulie 2011), având ca obiect terenuri situate în extravilanul unității administrativ teritoriale Municipiului Iași și, în raport de prețul rezultat din acestea, s-a procedat la efectuarea unei expertize tehnice de evaluare, de către o comisie compusă din trei experți, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în condițiile mai sus menționate, suprafața de 1.141 mp, ce a fost expropriată de la reclamanții intimați avea, la momentul exproprierii, o valoare de 82.674 lei.
Față de materialul probator administrat în cauză, în acord cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și ale Deciziilor nr. 12 din 15 ianuarie 2015 și nr. 380 din 26 mai 2015 ale Curții Constituționale, instanța de apel a apreciat că valoarea despăgubirilor ce se cuvin persoanelor expropriate - A. și B. - pentru suprafața de 1.141 mp teren, situat în extravilan Iași, este de 82.674 lei.
Împotriva Deciziei nr. 686 din data de 18 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, au declarat recurs reclamanții B., N., M. și A. și pârâții Județul Iași și Consiliul Județean Iași, prin președintele Consiliului Județean Iași.
Recurenții reclamanți invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cadrul căruia susțin că instanța de apel a apreciat în mod neîntemeiat că rapoartele de expertiză administrate anterior în această fază procesuală, efectuate de domnii experți D., P. și C., nu s-ar alinia pe deplin dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiilor emanând din Deciziile nr. 12 din 15 ianuarie 2015 și nr. 380 din 26 mai 2015 ale Curții Constituționale. Instanța a dispus în mod abuziv înlăturarea acestei comisii și implicit a concluziilor sale profesioniste, dispunând efectuarea unei noi expertize tehnice de evaluare imobiliară, de către o nouă comisie formată din domnii experți judiciari R., S. și T., care nu au respectat cadrul legal, astfel încât hotărârea pronunțată de către Curtea de Apel Iași în soluționarea apelurilor formulate în cauză este dată cu o vădită aplicare greșită a legii, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenții mai arată că în mod greșit instanța de apel a refuzat dreptul legitim la apărare, respingând acordarea la termenul din 11 octombrie 2016, a unui singur termen de amânare ca urmare a imposibilității dovedite a apărătorului reclamanților de a fi prezent spre a susține obiecțiunile la expertiză și implicit interesele pe fondul cauzei.
Se mai arată în motivarea recursului că însăși echipa de experți, prin raportul depus la termenul din 21 iunie 2016, recunoaște că a utilizat în evaluare un alt teren, străin față de cel identificat fizic și individualizat neîndoielnic prin coordonate topo-cadastrale ca și obiect al tranzacției constituind comparabila contract de vânzare-cumpărare din 24 mai 2011. Echipa de experți a compromis rezultatele expertizei introducând în ecuația de evaluare parametrii unui teren incompatibil cu o comparabilă viabilă, având amplasament și caracteristici superioare și asupra căruia au aplicat coeficienți de scădere, în loc să utilizeze în mod corect terenul făcând în mod real obiectul contractului de tranzacție sus-menționat, având prețul de vânzare cuprins în actul de vânzare și asupra căruia să aplice coeficienții de corecție corespunzători (de creștere, în mod cert având în vedere caracteristicile superioare ale terenului expropriat). În continuarea acestei critici, recurenții reclamanți reiau obiecțiunile la expertiză, criticând modul în care experții au înțeles să răspundă la aceste obiecțiuni.
Pârâții Județul Iași și Consiliul Județean Iași, prin președintele Consiliului Județean Iași invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând nelegalitatea administrării probatoriului și nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor privind rolul activ, cuprinse în art. 129 pct. 5 C. proc. civ.
Recurenții pârâți consideră că prețul stabilit prin raportul de evaluare ce a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor este conform cu dispozițiile legale. Cadrul legal al exproprierii este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 255/2010, raportul de evaluare fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 11 din Legea specială, ale Legii nr. 33/1994 și ale standardelor internaționale de evaluare, valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare decât valoarea de piață. Instanța de apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că în această privință sunt incidente dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Această concluzie este consecința unei greșite interpretări a dispozițiilor art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și ale art. 4 alin. (2) lit. f) din normele metodologice de aplicare a legii, din coroborarea cărora rezultă că în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare și de stabilire a despăgubirilor.
Cererea care face obiectul acestui litigiu a avut ca obiect cercetarea a două aspecte: dacă determinarea valorii despăgubirilor de către expropriator s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 255/2010 și respectiv dacă aceasta constituie o despăgubire dreaptă a expropriatului în raport de valoarea reală a bunului expropriat.
Așa cum au reținut, atât prima instanță, cât și instanța de apel, la momentul exproprierii (anul 2011) expropriatorul, județul Iași prin Consiliul Județean Iași a întocmit raportul de evaluare a proprietății expropriate în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 8 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, potrivit cărora: „(8) Raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare”.
Aceste dispoziții au fost coroborate cu prevederile art. 8 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesara realizării unor obiective de interes național, județean și local, potrivit cărora: „(1) Expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din H.G. nr. 53/2011 această expertiză evaluatoare constituie unic criteriu legal pentru stabilirea valorii despăgubirii, expertul evaluator fiind obligat să aibă în vedere expertiza notarilor publici cu caracter exclusiv în detrimentul oricăror alte elemente de apreciere, legea dispunând imperativ și limitativ în aceasta privință . Spre deosebire de ipoteza altor acțiuni în care expertul este ținut să determine valoarea de circulație a unui bun pe baza criteriilor ori metodei de evaluare pentru care optează prin prisma competențelor sale, în materia despăgubirilor pentru terenul expropriat în temeiul Legii nr. 255/2010, identificarea criteriului ori a metodei de determinare a despăgubirii nu este lăsată la latitudinea expertului, ci este prestabilită imperativ de lege.
Recurenții pârâți mai arată că terenul care constituie obiectul exproprierii are un caracter special deoarece el se află amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași, iar pentru astfel de terenuri nu există o piață specifică, în sensul că ele nu se tranzacționează în mod obișnuit, acestea neavând o utilitate obișnuită. Indiferent dacă era sau nu expropriat, acest teren nu putea fi utilizat decât pentru culturi agricole, fiind interzise amplasarea de construcții, ceea ce face ca valoarea acestei proprietăți imobiliare să fie redusă, astfel încât criteriile de individualizare care au fost avute în vedere de comisia de experți la stabilirea valorii terenului nu pot fi luate în considerare.
Pentru stabilirea unei drepte despăgubiri pentru exproprierea acestui teren trebuia să se țină cont de restricțiile la care acesta este supus, terenul neputând fi utilizat oricând și oricum, fără opreliști la realizarea unor construcții cu orice destinație ci, din contra, sunt argumente puternice în a considera că există restricții serioase în ceea ce privește folosirea sa ca teren pentru construcții, astfel încât prețul pentru acesta urmează sa fie stabilit prin comparație cu terenuri de același fel (agricole, supuse restricțiilor urbanistice și de poluare sonoră).
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenții reclamanți, se constată că prima critică a acestora vizează pretinsul abuz săvârșit de instanța de apel, prin înlocuirea experților D., P. și C. cu o altă comisie de experți. Recurenții nu arată în ce ar consta încălcarea sau aplicarea greșită a legii, susținând doar că prima comisie a exprimat concluzii profesioniste, în timp ce comisia desemnată ulterior nu a respectat cadrul legal.
Înalta Curte constată că înlocuirea comisiei de experți s-a realizat prin încheierea din 10 noiembrie 2015 a instanței de apel, cu respectarea cadrului procedural, în conformitate cu prevederile art. 212 C. proc. civ., ca urmare a încuviințării cererilor formulate de apelanții pârâți și de reprezentantul Ministerului Public, de efectuare a unei noi expertize, de către o comisie formată din alți experți. Instanța a arătat, în cuprinsul încheierii menționate, care sunt argumentele pentru care a încuviințat cererea de efectuare a noii expertize, respectiv, faptul că „experții care au efectuat raportul de expertiză în cauză, deși li s-au pus în vedere în mod repetat obiective clare raportat la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu au răspuns la aceste obiective, nu au prezentat criterii obiective prin care au ajuns la valoarea stabilită prin expertiză și nu au răspuns la toate obiectivele stabilite de instanță”.
Ca atare, măsura dispusă de instanța de apel privind administrarea unei noi expertize nu are caracter abuziv, ci este întemeiată pe dispozițiile legale menționate, fiind motivată, astfel încât critica recurenților pe acest aspect nu este fondată.
Recurenții mai invocă în motivarea recursului încălcarea dreptului lor la apărare, prin respingerea de către instanța de apel a cererii de amânare formulată de apărătorul acestora la termenul de judecată din 11 octombrie 2016.
Cu privire la această critică, Înalta Curte reține că, prin cererea depusă de apărătorul reclamanților în dosarul instanței de apel la data de 10 octombrie 2016, acesta a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că este obligat ca, la același termen de judecată din 11 octombrie 2016, să fie prezent la o altă instanță, pentru a acorda asistență juridică într-un dosar penal. Deși în cererea scrisă nu a fost indicat temeiul juridic al solicitării, acesta îl reprezintă prevederile art. 156 C. proc. civ., care, în alin. (1), prevede că instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată, iar potrivit alin. (2), dacă instanța refuză amânarea judecății, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Înalta Curte reține că dispozițiile legale enunțate nu prevăd în termeni imperativi obligația instanței de a amâna cauza, iar admiterea cererii de amânare poate fi justificată doar dacă există motive temeinice. În speță, în exercitarea dreptul său de apreciere cu privire la circumstanțele concrete ale formulării unei asemenea solicitări, instanța de apel a considerat că cererea nu este întemeiată, reținând și faptul că dosarul are o vechime considerabilă, fiind la al 28-lea termen de judecată. Aprecierea temeiniciei motivelor de amânare constituie atributul instanței de apel învestită cu această solicitare, nefiind o problemă de legalitate susceptibilă de cenzură în fața instanței de recurs.
Pe de altă parte, nu poate fi primită susținerea referitoare la pretinsa vătămare a intereselor recurenților, cauzată prin aceea că apărătorul lor nu a putut susține oral în fața instanței de apel nemulțumirile acestora cu privire la răspunsul depus la dosar la termenul din data de 21 iunie 2016, pe care experții l-au dat asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză. Aceste nemulțumiri au fost denumite impropriu „obiecțiuni la raportul de expertiză”, deși vizau răspunsul experților la obiecțiunile acelorași părți, formulate la un termen anterior. În condițiile în care aceste nemulțumiri au fost formulate și în scris, fiind analizate și respinse de instanța de apel, iar, în plus, instanța a și amânat pronunțarea pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, dreptul la apărare al recurenților reclamanți nu a fost vătămat de instanța de apel.
În ceea ce privește criticile recurenților reclamanți, prin care sunt reluate nemulțumirile referitoare la modul în care experții s-au raportat la caracteristicile unuia dintre terenurile folosite pentru comparație, Înalta Curte constată că acestea exced cadrului verificărilor de legalitate conferite instanței de recurs prin art. 304 C. proc. civ.
Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.
Or, în speță, recurenții reclamanți, deși precizează formal că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate cu privire la raportul de expertiză nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menționat, recurenții nesusținând în vreun fel nelegalitatea soluției din apel.
Recursul declarat de pârâții Județul Iași și Consiliul Județean Iași, prin președintele Consiliului Județean Iași, prin care se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul nelegalității administrării probatoriului și nesocotirii de către instanța de apel a dispozițiilor privind rolul activ, cuprinse în art. 129 pct. 5 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat, pentru următoarele considerente:
Se susține de către recurenți interpretarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și ale art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a legii, în sensul că în mod greșit comisia de experți s-a raportat la alte criterii de evaluare decât cele legale. Recurenții consideră că, atâta vreme cât, în cadrul procedurii administrative de expropriere, despăgubirile se stabilesc exclusiv pe baza expertizelor întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, același criteriu exclusiv, legal și imperativ trebuie avut în vedere și de către experții care întocmesc expertiza de evaluare judiciară, deoarece, susțin recurenții, spre deosebire de ipoteza altor acțiuni în care expertul este ținut să determine valoarea de circulație a unui bun pe baza criteriilor ori metodei de evaluare pentru care optează prin prisma competențelor sale, în materia despăgubirilor pentru terenul expropriat în temeiul Legii nr. 255/2010, identificarea criteriului ori a metodei de determinare a despăgubirii nu este lăsată la latitudinea expertului, ci este prestabilită imperativ de lege. Se mai susține că instanța de apel a interpretat greșit și prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010, care fac trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 numai în ceea ce privește dispozițiile de drept procedural, iar nu la modalitatea de evaluare și de stabilire a despăgubirilor.
Cu privire la aceste critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 reglementează procedura administrativă de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, stabilind că: „(7)Înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, pe fiecare categorie de folosință.
(8) Raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.”
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatorul are obligația de a aproba prin hotărâre, printre altele, „sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici (…)”, dispoziție legală reluată în art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011, care prevede că: „(2) Prin hotărârea pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere, în cazul lucrărilor de investiții, se aprobă: (…) f) sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici.”
Aceste dispoziții legale au fost aplicate de către expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile, însă persoanele expropriate nu au fost mulțumite de cuantumul despăgubirii oferite, valorificându-și dreptul conferit de lege de a ataca în justiție hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă de expropriator. Temeiul de drept al acestui demers judiciar în constituie prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010, care, în alineatul 1, prevede că: „(1)Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente (…)”, iar alin. (3) face trimitere la dispozițiile de drept comun în materie de expropriere, prevăzând că: „(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.
Față de conținutul dispozițiilor legale enunțate, Înalta Curte constată că este nefondat argumentul susținut de recurenții pârâți, în sensul că raportul de evaluare a imobilului, efectuat în cadrul procedurii judiciare, nu ar putea fi luat în considerare deoarece nu are la bază expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Evaluarea administrativă efectuată exclusiv prin raportare la ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare, elaborat pentru uzul birourilor notariale, are caracter estimativ, acest aspect rezultând din prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 și art. art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010. Estimarea semnifică, din perspectiva conținutul său semantic, operațiunea de evaluare cu aproximație, aprecierea valorii sau mărimii pe baza unor date incomplete, această operațiune fiind efectuată de către expropriator în cadrul unei proceduri necontencioase, fără a lua în considerare punctul de vedere al persoanei expropriate. De asemenea, evaluarea estimativă în cadrul procedurii administrative se raportează la criterii generice vizând terenurile situate într-o anumită unitate administrativ-teritorială, fără a se particulariza pentru situația fiecărui imobil expropriat în parte. Or, estimarea globală cuprinsă în ghidurile privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare, elaborate pentru uzul birourilor notariale, ca modalitate de determinare a unor valori, este incompatibilă cu procedura de evaluare judiciară, care se bazează pe un probatoriu complet, administrat cu respectarea principiului contradictorialității și care să țină seama de caracteristicile concrete ale imobilului expropriat.
Tocmai datorită caracterului orientativ și estimativ al valorilor cuprinse în ghidurile privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare întocmite la solicitarea camerelor notarilor publici, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca persoana expropriată, care se consideră nedreptățită prin suma ce i-a fost oferită de expropriator, să solicite instanței stabilirea unei valori corecte, pe baza unei expertize judiciare întocmite cu respectarea art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, făcând trimitere la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, nu pot fi înțelese ca vizând doar aspectele de ordin procedural ale soluționării acțiunii în despăgubiri.
Față de mențiunea expresă a normei speciale care face trimitere la norma generală, este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, vizând prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, precum și daunele aduse proprietarului, pentru că legiuitorul a înțeles ca în procedura jurisdicțională să nu deroge de la norma generală.
În ceea ce privește pretinsa nelegalitate a hotărârii, decurgând din încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenții pârâți nu au dezvoltata această critică, astfel încât acest motiv de recurs nu poate fi examinat.
Aspectele susținute de recurenții pârâți referitoare la amplasamentul special al terenului expropriat, destinația acestuia, restricțiile la care acesta este supus și consecințele acestora asupra valorii despăgubirii nu constituie critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pe de altă parte, recurenții pârâți aveau posibilitatea să invoce aceste aspecte pe calea obiecțiunilor la expertiză, formulate cel târziu la prima zi de înfățișare după depunerea raportului de expertiză, conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ. Din verificarea dosarului instanței de apel rezultă că, după depunerea raportului de expertiză de către experții desemnați în cauză, au formulat obiecțiuni doar reclamanții, iar în ședința publică din 11 octombrie 2016, data la care au avut loc dezbaterile și instanța de apel a rămas în pronunțare, reprezentantul apelanților pârâți a declarat că raportul de expertiză a fost întocmit cu respectarea criteriilor de evaluare. Având în vedere conduita procesuală a pârâților, care nu au contestat în termenul procedural concluziile raportului de expertiză, obiecțiunile acestora, formulate direct în fața instanței de recurs, nu vor putea fi examinate în această fază procesuală, cu atât mai mult cu cât acestea vizează împrejurări de fapt și nu aspecte de nelegalitate cenzurabile în recurs.
În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile declarate în cauză au fost respinse, ca nefondate, iar în consecință, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost respinsă și cererea recurenților reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B., N., M. și A. și de pârâții Județul Iași și Consiliul Județean Iași prin președintele Consiliului Județean Iași împotriva Deciziei nr. 686 din data de 18 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2017.