Decizia nr. 606/2017
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2012, reclamantul E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin CN A. SA, solicitând instanței anularea procesului-verbal și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 06 mai 2010, a procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 06 iulie 2012, a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 06 iunie 2012, precum și stabilirea valorii despăgubirii pentru imobilul expropriat, cu obligarea intimatului ia emiterea unei alte hotărâri de stabilire a despăgubirii m conformitate cu valoarea stabilită de instanță, precum și la plata respectivei despăgubiri.
Prin sentința civilă nr. 1037 pronunțată la 10 aprilie 2014, Tribunalul Prahova a admis acțiunea, a anulat procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 06 mai 2010, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 06 mai 2010, procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 06 iulie 2012 și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 6 iulie 2012, toate emise de intimat; a obligat pârâtul Ia plata către reclamant a unei despăgubiri în valoare de 2.170 lei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței, pentru terenul de 530 mp din extravilanul com. Dumbrava, jud. Prahova, arabil, stabilită conform comporta lui de expertiză întocmit și întregit de experții B., C. și D., prin omologarea punctului de vedere al expertului B.
Tribunalul a reținut că acțiunea formulată de expropriat se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 -27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Prin urmare, criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și, că la calcularea cuantumului, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând. în mod obișnuit, imobilele de același fel in unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.
În ceea ce privește procesul-verbal și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 06 mai 2010, prin care a fost soluționată cererea de acordare a despăgubirilor formulată de reclamantul E. și de sora acestuia, F., tribunalul a constatat că, în mod nelegal, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită la nivelul com. Dumbrava, a respins respectiva cerere pe motivul necesitații întocmirii unei noi documentații cadastrale, în condițiile în care modalitatea deficitară în care au fost identificați titularii dreptului de proprietate nu putea fi imputabilă persoanelor îndreptățite la despăgubiri.
Astfel, tribunalul a reținut că moștenitorii defunctului G. au îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară pentru bunurile imobile ce compuneau masa partajabilă, prin transcrierea în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni, din 25 august 1998, situație în care expropriatorul avea îndatorirea să verifice și să identifice corect titularul dreptului de proprietate pentru fiecare suprafață de teren expropriată.
În vederea determinării cuantumului despăgubirilor cuvenite contestatorului pentru terenul expropriat, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie din trei experți, alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 și a apreciat ea prețul estimat de expertul B., desemnat de instanță, reprezintă o justă și echitabilă despăgubire pentru contestatori, în raport cu caracteristicile terenurilor expropriate constând în zona de amplasare, în extravilanul com. Dumbrava, categoria de folosință, utilitățile de care dispune și accesibilitatea ia transportul în comun, precum și împrejurarea că proprietatea reclamantului, a fost divizată, rămânându-i două loturi separate, dintre care unul cu suprafața de 6.422 mp, iar celălalt de 1.019 mp.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul E. și intimatul Statul Român prin CN A. SA.
Prin Decizia civilă nr. 1332 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția l civilă, a fost respins apelul reclamantului E., a fost admis apelul pârâtului Statul Român prin CN A. SA, fiind schimbată în parte sentința în sensul respingerii capetelor de cerere din acțiune având ca obiect anularea procesului verbal din 6 mai 2010 și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 6 mai 2010, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât reclamantul E. cât și pârâtul Statul Român prin CN A. SA.
Prin Decizia nr. 1001 din 3 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins recursul formulat de reclamantul E. împotriva Deciziei nr. 1332 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca tardiv.
A admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin CN A. SA, împotriva Deciziei nr. 1332 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.
Înalta Curte a ridicat din oficiu excepția tardivității recursului reclamantului, reținând că reclamantul a declarat recurs la data de 19 ianuarie 2015, peste termenul legal prevăzut de art. 30 î C. proc. civ.
În ce privește recursul declarat de pârât, Înalta Curte a reținut că expertiza B., la care instanța de apel s-a raportat, nu a avut în vedere criteriile imperativ și expres prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ce privește modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, în condițiile în care acest expert s-a raportat la oferte luate de pe internet pentru terenuri din aceeași zonă cu terenul din litigiu și. nu tranzacții efectiv realizate, în ce privește prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrați v-teritorială, ia data întocmirii raportului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de 24 iulie 2015 sub nr. x/105/2012*.
Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 2751 din 15 decembrie 2016, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul E., a admis apelul pârâtului Statul Român prin CN A. SA, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat intimatul la plata către contestator a despăgubirilor pentru terenul expropriat în valoare de 1.309 lei, conform expertizei C. și a menținut restul dispozițiilor sentinței.
În rejudecare, instanța de apei a dispus la efectuarea unei noi expertize, care a determinat cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului în conformitate doar cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994.
Curtea a constatat din analiza rapoartelor de expertiză efectuate în cauză că raportul de expertiză C., corespunde criteriilor de evaluare menționate de art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât expertul a ținut cont de prețul cu care se vinde în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Expertul în mod corect a stabilit valoarea de expropriere luând în considerare oferta de proprietăți asemănătoare, comparând prețurile cerute în perioada exproprierii pentru terenuri asemănătoare, analizând un număr de 39 de contracte de vânzare-cumpărare în funcție de suprafața de teren disponibilizată prin vânzare. Astfel, expertul a analizat caracteristicile terenului, respectiv amplasament, categoria de folosință, tip drum de acces, forma, aspect imobile vecine, poluare, natura teren de fundare, grad seismic zonă, starea actuală a terenului și situația juridică.
În ceea ce privește raportul de expertiză Maghiar Ioan, instanța de apel a apreciat că acesta a stabilit o valoare de despăgubire identică eu cea propusă de Statul Român și nu a avut în vedere rețelele de transport, ei doar geometria separării proprietății, aplicând un coeficient sub coeficientul de 1,15, coeficientul de corecție unitară de individualizare a terenului expropriat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin CN A. SA, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
După ce a făcut un istoric al cauzei, pârâtul a criticat faptul că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe raportul de expertiză întocmit de expertul C. ce a aplicat o corecție de 50% pentru suprafață față de comparabila C, de 1,10 pentru rețele de transport și 1,15 pentru geometria ruperii proprietății, corecții ce nu au un suport legal și care au viciat, astfel, rezultata! expertizei.
A susținut ea valoarea de 2,47 lei/mp omologată de instanță este un preț crescut artificial și mult mai mare decât prețul ce rezultă din compararea cu alte tranzacții depuse la dosarul cauzei, iar punctul de vedere al expertului D., care a estimat o valoare a imobilului de 1,035 lei/mp în urma analizării unui număr de 76 de contracte de vânzare-cumpărare, este cel care corespunde criteriilor legale și exprimă realitatea.
La termenul de judecată din data de 30 martie 2017, instanța a supus dezbaterii excepția tardivității recursului, invocată din oficiu și a rămas în pronunțare pe această excepție.
Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului, prin prisma dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege.
Astfel, potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., constituie, așadar, în afara unor excepții expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului.
În speță, decizia pronunțată în apel a fost comunicată pârâtului la data de 23 ianuarie 2017, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare - fila 152 din Dosarul nr. x/2012* al Curții de Apel Ploiești.
În raport de data comunicării acestei hotărâri, 23 ianuarie 2017, termenul legal de recurs, calculat potrivit regulii prescrise de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile libere, s-a împlinit la data de 8 februarie 2017.
Recursul a fost depus, însă, la oficiul poștal în data de 9 februarie 2017, așa cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul aflat la fila 9 dosar recurs, deci peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. întrucât este vorba despre un act de procedură trimis la instanță prin poștă, ca dată a formulării cererii de recurs s-a luat în calcul, conform art. 104 C. proc. civ., data ștampilei poștei și nu data înregistrării cererii la grefa instanței, respectiv 10 februarie 2037.
Termenul de recurs este un termen imperativ a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea de atac în conformitate cu art. 103 C. proc. civ., potrivit căruia neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Așa fiind, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului formulat de pârât cu nerespectarea termenului prevăzut de dispoziția legală menționată, ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CN A. SA împotriva Deciziei nr. 2751 din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2017.