Decizia nr. 452/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța la data de 25 august 2015, revizuenta A. SRL a formulat în contradictoriu cu intimații SC B. SA, Consiliul Local Năvodari și Orașul Năvodari - reprezentat de Primar cerere de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 1863 din 4 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2012, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1328/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 13 octombrie 2015, intimații Consiliul Local Năvodari și Orașul Năvodari - prin Primar, au invocat excepția inadmisibilității revizuirii și pe fond respingerea cererii ca nefondată.
Intimata SC B. SA, prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 19 octombrie 2015, a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă în principal și, în subsidiar, ca nefondată.
Prin Sentința civilă nr. 3086/22 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în Dosarul nr. y/118/2015 a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de către intimați și respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. SRL, ca inadmisibilă, instanța de fond reținând următoarele în ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de revizuire:
Din dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865 rezultă că pentru admisibilitatea cererii de revizuire trebuie analizate următoarele condiții: să existe o hotărâre definitivă care evocă fondul, revizuentul să invoce un înscris care este doveditor, determinant și descoperit după darea hotărârii, precum și înscrisul invocat să fi existat la data pronunțării hotărârii și să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Dintre aceste condiții, intimații au invocat doar faptul că înscrisul invocat de revizuentă nu este determinant și că nu este un înscris care a existat la data pronunțării hotărârii ci un înscris nou.
În vederea analizării acestor două condiții, instanța a considerat necesar a reaminti că revizuirea este o cale extraordinară de atac care urmărește retractarea hotărârii în care starea de fapt stabilită nu corespunde adevărului obiectiv din cauza lipsei unor probe la momentul analizării procesului iar nu din cauza modului diferit de interpretare a acestora ori de stabilire a situației de fapt.
De asemenea, instanța a apreciat că deși textul de lege se referă la „descoperirea înscrisurilor doveditoare după darea hotărârii”, în doctrină și în practica judiciară s-a realizat o interpretare extensivă reținându-se că îndeplinește această condiție și înscrisul care poartă o dată ulterioară, dar se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente.
Înscrisul nou invocat inițial de revizuentă l-a constituit nota de relații din 7 mai 2015 dar ulterior aceasta s-a referit și la Raportul de Audit Financiar privind Auditul Situaților Financiare pentru anul 2014 la U.A.T. Orașul Năvodari din 15 mai 2015 întocmit de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanța. Ambele înscrisuri au reprezentat rezultatul verificărilor Curții de Conturi efectuate în perioada 1 aprilie 2015 - 15 mai 2015 pentru anul 2014 la U.A.T. Oraș Năvodari.
Este neîndoielnic, a reținut instanța, că aceste înscrisuri au ca dată 7 mai 2015, respectiv, 15 mai 2015, iar hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 4 iunie 2014 astfel că ele reprezintă înscrisuri ulterioare. Trebuie observat, a considerat, însă, că aceste înscrisuri se referă la anul 2014 și, printre altele și la modul de constituire a societății intimate, SC B. SA Dosarul soluționat prin Sentința nr. 1863 din 4 iunie 2014 a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză a fost înregistrat la data de 6 iunie 2012 și vizează modul de constituire a SC B. SA în luna iulie 2011. Prin urmare, instanța a apreciat că numai printr-o interpretare foarte largă aceste înscrisuri pot fi considerate ca fiind înscrisuri cu dată ulterioară, dar care se referă la situații anterioare.
Cu toate acestea, s-a reținut, chiar dacă s-ar considera că aceste înscrisuri îndeplinesc condiția de a fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, instanța a considerat, contrar opiniei revizuentei, că aceste înscrisuri nu sunt determinante pentru cauza de față în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță ar fi putut duce la pronunțarea altei soluții. Aceasta pentru că nu este necesar ca înscrisul să fie relevant pentru a justifica apărările reclamantei ci trebuie să fie relevant pentru a stabili altă situație de fapt. Astfel, așa cum au arătat și intimații, aspectul privind existența sau nu a dreptului de proprietate asupra construcțiilor aduse ca aport de Orașul Năvodari la constituirea SC B. SA nu avea relevanță în analiza motivelor de nulitate invocate de reclamantă în acțiunea înregistrată sub nr. x/118/2012. Cu privire la acest aspect care nu a fost analizat de instanța pe fond în sensul de a stabili cui aparține dreptul de proprietate asupra bunurilor aduce ca aport, s-a precizat în considerentele hotărârii că „aceste susțineri au relevanță și pot fi valorificate într-o acțiune petitorie în care să se examineze titlurile părților” și că aspectul legat de aporturile aduce de acționari este dovedit prin aportul în numerar al acționarilor.
Prin urmare, instanța a apreciat că, constatările Curții de Conturi din cadrul verificărilor efectuate în cadrul auditului financiar pe anul 2014 cu privire la aporturile aduse de Orașul Năvodari nu au caracter determinant în stabilirea situației de fapt sub aspectul motivelor de nulitate invocate.
De asemenea, instanța a apreciat necesar a reaminti că motivele de nulitate invocate în acțiunea înregistrată sub nr. x/118/2012 se refereau la art. 56 lit. b) (fondatorii au fost incapabili), e) (lipsa autorizării legale administrative de constituire a societății), f) (lipsa denumirii societății, a obiectului de activitate, a aporturilor asociaților sau a capitalului social subscris) și g) (încălcarea dispozițiilor imperative privind capitalul social), precum și art. 36 lit. c) din Legea nr. 31/1990 (lipsa dovezii sediului declarat și a disponibilității firmei).
Aspectele reținute de Curtea de Conturi s-au referit, pe lângă situația incertă a dreptului de proprietate asupra bunurilor aduse ca aport de către orașul Năvodari, și la nerespectarea prevederilor legale privind proprietatea publică, aspecte care nu se regăsesc în motivele de nulitate invocate în acțiunea inițială. Așa cum s-a arătat anterior, prin intermediul revizuirii nu se pot invoca aspecte legate de remedierea erorilor de drept și cu atât mai puțin completarea acțiunii inițiale cu noi motive de nulitate a unei societăți ce nu au făcut obiectul acțiunii soluționate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Prin urmare, și din acest motiv instanța a considerat că, aceste înscrisuri nu sunt determinante, pentru că exced obiectului dedus judecății în acțiunea înregistrată sub nr. x/118/2012 vizând alte motive de nulitate decât cele invocate de reclamantă.
Instanța a mai reținut că existența acestor neregularități este, într-adevăr, regretabilă dacă aceste înscrisuri nu vor fi anulate în cadrul acțiunii înregistrate sub nr. 577/36/2015 pe rolul Curții de Apel Constanța, dar acestea nu justifică încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive și irevocabile și anularea acesteia în lipsa îndeplinirii condițiilor legale pentru admisibilitatea revizuirii. Astfel, așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor omului, „dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești, garantat de art. 6 alin. (1), se interpretează conform preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care implică, între altele, ca soluția definitivă dată de instanțe cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză” (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61 și Cauza Androne contra României, paragraful 44).
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865 în ce privește existența unui înscris determinant, astfel că, a admis excepția inadmisibilității invocată de intimați și a respins cererea de revizuire de față ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, revizuenta SC A. SRL București, la data de 2 februarie 2016, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.
Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 246, pronunțată la data de 25 aprilie 2016, în Dosarul nr. y/118/2015, a respins apelul formulat de revizuenta SC A. SRL București împotriva Sentinței civile nr. 3086 din 22 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în Dosarul nr. y/118/2015, în contradictoriu cu intimații SC B. SA Năvodari, Consiliul Local Năvodari și Orașul Năvodari - prin Primar, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele motive:
Cu titlul prealabil, s-a constatat că instanța de fond, contrar susținerilor apelantei, nu a înlăturat apărările intimaților în sensul inadmisibilității cererii de revizuire pentru motivul că înscrisurile de care s-a prevalat în susținerea cererii de revizuire nu existau la data judecării în fond a cauzei.
Astfel, a reținut Curtea, analizând condiția ca înscrisurile nou înfățișate să fi existat la data pronunțării hotărârii, instanța de fond a reținut că deși textul de lege se referă la „descoperirea înscrisurilor doveditoare după darea hotărârii”, în doctrină și în practica judiciară s-a realizat o interpretare extensivă reținându-se că îndeplinește această condiție și înscrisul care poartă o dată ulterioară dar se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente. Cu toate acestea, în referire la înscrisurile noi invocate - nota de relații din 7 mai 2015 și Raportul de Audit Financiar privind Auditul Situaților Financiare pentru anul 2014 la U.A.T. Orașul Năvodari din 15 mai 2015 întocmit de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanța, instanța de fond reține că aceste înscrisuri se referă la anul 2014 și, printre altele și la modul de constituire a societății intimate, SC B. SA Dosarul soluționat prin Sentința nr. 1863 din 4 iunie 2014 a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză a fost înregistrat la data de 6 iunie 2012 și vizează modul de constituire a SC B. SA în luna iulie 2011. Prin urmare, instanța apreciază că numai printr-o interpretare foarte largă aceste înscrisuri pot fi considerate ca fiind înscrisuri cu dată ulterioară dar care se referă la situații anterioare.
Împrejurarea că instanța de fond nu a reținut înscrisurile ca îndeplinind condiția de admisibilitate de a fi existat la data pronunțării hotărârii/se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente, a reținut instanța de apel, este confirmată de paragraful următor al hotărârii apelate, în care instanța de fond arată Cu toate acestea, chiar dacă s-ar considera că aceste înscrisuri îndeplinesc condiția de a fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, instanța consideră, contrar opiniei revizuentei, că aceste înscrisuri nu sunt determinante pentru cauza de față în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță ar fi putut duce la pronunțarea altei soluții.
Astfel, a reținut instanța de apel, chiar dacă instanța de fond a analizat și condiția ca înscrisul nou înfățișat să fie determinant, această analiză a fot realizată cu titlu subsidiar, fără a avea semnificația aprecierii ca fiind îndeplinită a primei condiții de admisibilitate, ca înscrisul fi existat la data pronunțării hotărârii/se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente.
Instanța de apel a apreciat că, cererea de revizuire formulată este nefondată, pentru următoarele:
Textul legal al art. 322 pct. 5 C. proc. civ. impune existența mai multor condiții pentru reținerea acestei ipoteze: înscrisul să fie nou; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în cadrul procesului în care s-a pronunțat hotărârea fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată; înscrisul să fie depus de partea care îl invocă.
Fiind vorba de condiții distincte, ele au fost analizate separat.
Admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. presupune în primul rând ca înscrisul invocat să fie nou, dar nu în sensul ca acesta să fie întocmit ulterior pronunțării a cărei revizuire se cere, ci să nu fi fost înfățișat în cursul procesului în care s-a pronunțat respectiva hotărâre. Soluția aleasă de legiuitor este firească, întrucât, în măsura în care el a fost depus de partea interesată, a făcut obiectul cercetării de către instanța de judecată, care a putut statua asupra valorii sale probatorii.
În lipsa probei faptului pozitiv contrar - a folosirii înscrisurilor în Dosarul nr. x/118/2012, înscrisurile invocate în prezenta cauză îndeplinesc această condiție, de a nu fi fost folosite în cursul procesului, Raportul de Audit Financiar privind Auditul Situaților Financiare pentru anul 2014 la U.A.T. Orașul Năvodari fiind întocmit chiar ulterior rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 1863 din 4 iunie 2014.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, ea decurge tocmai din rațiunea avută în vedere de legiuitor amintită anterior. Formularea aleasă de acesta ("reținută de partea adversă, sau care nu a putut fi înfățișată") conduce la concluzia că anterioritatea înscrisului a fost stabilită în termeni nesusceptibili de interpretare.
S-a constatat că, analizându-se condiția anteriorității înscrisurilor, atât instanța de fond cât și intimații prin apărările lor, s-au raportat la data pronunțării sentinței a cărei revizuire se cere - 4 iunie 2014, și nu data rămânerii irevocabilă a acesteia, 13 mai 2015. Sentința a cărei revizuire se cere nu a rămas definitivă prin neapelare, împotriva acesteia formulându-se apel, apel respins prin Decizia nr. 349 din 16 decembrie 2014 a Curții de Apel Iași, iar împotriva Deciziei nr. 349 din 16 decembrie 2014 formulându-se recurs, respins prin Decizia nr. 1328 din 13 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Chiar dacă în cauză se solicită revizuirea Sentinței civile nr. 1863 din 4 iunie 2014, instanța de apel a considerat că anterioritatea înscrisurilor trebuie verificată prin raportare la data rămânerii irevocabile a acesteia.
A se verifica anterioritatea înscrisurilor în raport de data la care prima instanță a soluționat în fond cauza, în condițiile în care procesul a cunoscut toate cele trei faze procesuale - fond, apel și recurs, a apreciat instanța de apel, înseamnă a exclude fără temei acele înscrisuri ulterioare sentinței primei instanțe dar anterioare deciziei instanței de recurs, care dacă ar fi fost cunoscute părții interesate, ar fi putut fi înfățișate instanței de judecată și folosite în susținerea/combaterea cererii cu care a investit instanța.
În egală măsură, condiția ca înscrisul să nu fi putut fi produs în cadrul procesului în care s-a pronunțat hotărârea trebuie examinată prin raportare la proces cu toate fazele sale procesuale - fond, apel și recurs, și nu la faza procesuală finalizată prin hotărârea a cărei revizuire se cere, o interpretare contrară conducând la concluzia de neacceptat a admisibilității revizuirii chiar și în ipoteza în care înscrisurile, ulterioare sentinței primei instanțe dar anterioare deciziei instanței de apel, nu au fost înfățișate deși parte interesată le cunoștea și nu a fost împiedicată în a le produce. Dacă înscrisul exista și putea fi produs în fața instanței de apel, nu sunt îndeplinite condițiile revizuire chiar dacă înscrisul nu a putut fi înfățișat în fața instanței de fond, fiind reținut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Din această perspectivă, instanța de apel a reținut că la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 1863 din 4 iunie 2014, existau Nota de relații din 7 mai 2015 precum și Rechizitoriul întocmit la data de 27 noiembrie 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește Raportul de Audit Financiar privind auditul situaților financiare pentru anul 2014 la U.A.T. Orașul Năvodari, s-a reținut că acesta este întocmit la data de 15 mai 2015, ulterior rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 1863 din 4 iunie 2014.
Cum corect a reținut instanța de fond, condiția ca înscrisul nou trebuie să existe la data pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire se cere, a fost interpretată într-un sens mai extensiv larg de practică și doctrină, în sensul că și un înscris ulterior pronunțării hotărârii judecătorești supuse revizuirii poate fi considerat înscris nou" dacă se referă la situații anterioare atestate de alte înscrisuri preexistente.
Întrucât Raportul de Audit Financiar, deși întocmit la data de 15 mai 2015, reprezintă documentul în care se consemnează procedura de verificare și concluziile auditorilor publici externi urmare a controlului efectuat în perioada 1 aprilie 2015 - 15 mai 2015, controlul fiind început deci înainte de rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 1863 din 4 iunie 2014, s-a considerat că acest înscris poate fi primit ca înscris nou, chiar dacă nu exista la data rămânerii irevocabilă a Sentinței civile nr. 1863 din 4 iunie 2014, părțile neputând determina finalizarea controlului și redactarea Raportului la o dată ulterioară.
Din această perspectivă, instanța a reținut că înscrisurile invocate existau la data rămânerii irevocabile a hotărârii a cărei revizuire se cere sau, întocmite ulterior, se referă la situației de fapt și de drept anterioare, astfel încât caracterul lor de anterioritate nu poate fi pus în discuție.
Admisibilitatea cererii de revizuire presupune, după cum s-a arătat, ca înscrisul să nu fi putut fi prezentat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea adversă, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Stabilirea întrunirii acestei condiții se impune a fi făcută prin raportare la dispozițiile art. 172 și art. 175 C. proc. civ.
Admiterea soluției contrare ar duce la situația de neacceptat ca autoritatea de lucru judecat să depindă de diligenta pe care o manifestă părțile cu prilejul soluționării cererii (obligație impusă în mod expres de art. 129 C. proc. civ.) și ca acestora să i se dea posibilitatea de a administra probațiunea în mai multe cicluri procesuale.
Prin interpretarea coroborată a acestor dispoziții se ajunge la concluzia că este necesar nu numai ca înscrisul să nu fi fost depus la dosar în cadrul primului proces, ci și ca existența și conținutul lui să nu fi fost cunoscut la acel moment. în măsura în care el a fost cunoscut de partea adversă, nimic nu o împiedică să solicite instanței aplicarea măsurilor prevăzute de art. 172, art. 175 C. proc. civ.
În ceea ce privește condiția ca cele trei înscrisuri să nu fi putut fi produse în cadrul procesului, instanța de apel a reținut că, aceasta este cu evidență îndeplinită în ceea ce privește Raportul de Audit Financiar întocmit la data de 15 mai 2015. În ceea ce privește celelalte două înscrisuri - Nota de relații din 7 mai 2015 și Rechizitoriul întocmit la data de 27 noiembrie 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că nu rezultă din înscrisurile cauzei că a fost cunoscută revizuentului existența acestor înscrisuri, necunoaștere ce este asimilabilă împrejurării mai presus de voința sa, care 1-a împiedicat a le depune la dosarul cauzei, fiind îndeplinită și această condiție .
În ceea ce privește însă condiția ca cele trei înscrisuri să fie determinante, s-a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în prezenta cauză.
Astfel, s-a reținut, prin Nota de relații din data de 7 mai 2015 emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța se solicită consilierilor locali din cadrul Consiliului local Năvodari a se da explicații cu privire la deficiențele constatate de către auditorii Curții de Conturi. În Nota de relații se descriu deficiențele constatate, din care unele se referă la modul de înființare a SC B. SA și se solicită consilierilor locali explicații cu privire la baza legală a înființării acesteia, și transmiterii bunurilor din domeniul public și privat al orașului, considerentele care au condus la aprobarea participării UATO Năvodari la capitalul societății având ca aport toate clădirile și terenurile societății și acțiuni minoritare.
Consiliul Local Năvodari a răspuns acestei note de relații arătând că SC B. SA a fost înființată în baza H.C.L. nr. 152 din 28 iulie 2011, verificată pentru legalitate de către Prefectul Județului Constanța și contestată de A. în Dosar nr. z/118/2012, prin Decizia nr. 1568/CA din 18 septembrie 2013 fiind respinsă excepția de nelegalitate a H.C.L. nr. 152 din 28 iulie 2011.
Instanța de apel a considerat că, trebuie arătat în primul rând că această Notă de relații nu are caracterul decât al unui act preparator al Raportului de Audit Financiar întocmit la data de 15 mai 2015. Astfel, această Notă de relații nu are nici putere probantă prin sine însăși și nu este determinantă, întrucât constatările auditorilor cu privire la deficiențele prezentate nu au un caracter definitiv, tocmai pentru lămurirea acestora fiind solicitate relații persoanelor implicate. Pe de altă parte, răspunsul oferit întrebărilor adresate de către auditori nu conține nici o recunoaștere a unei situații de fapt sau de drept care să poată fi apreciată ca aptă a fi determinat pronunțarea unei alte soluții în Dosarul nr. x/118/2012.
Cât privește Raportul de Audit Financiar privind Auditul Situaților Financiare pentru anul 2014 la U.A.T. Orașul Năvodari întocmit de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanța la data de 15 mai 2016 (care are ca anexă procesul-verbal de constatare din 15 mai 2015, a apreciat instanța de apel că nici acest raport nu are valoare probantă prin sine însuși. Față de raport conducătorul unității poate formula obiecțiuni iar după verificarea și a obiecțiunilor formulate, actul prin care se realizează comunicarea către conducerea entității controlate a existenței unor erori/abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea unor prejudicii și dispunerea către aceasta să stabilească întinderea prejudiciului și să ia măsuri pentru recuperarea acestuia este Decizia reglementată la art. 174 și urm. din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 155/2014.
Și această decizie este supusă contestației care va fi soluționată prin încheiere de o comisie de soluționare a contestațiilor, iar la rândul ei încheierea pronunțată în soluționarea contestației este supusă controlului instanței de contencios administrativ (art. 227, 228 din Regulament).
Astfel, a reținut instanța de apel, constatările auditorilor fiscali expuse în cele două înscrisuri înfățișate în cererea de revizuire nu au caracter definitiv.
Mai mult, cele două înscrisuri nu fac decât să consemneze aprecieri ale auditorilor publici cu privire la fapte preexistente - înființarea SC B. SA.
Or, condițiile de presupusă nelegalitate a înființării SC B. SA au făcut obiectul examinării de către instanțele de judecată. Împrejurarea că alte persoane sau organe competente, analizând aceleiași situație de fapt și de drept, ajung la o altă concluzie și consemnează această concluzie într-un înscris, a apreciat instanța de apel că nu poate fi echivalată descoperirii unui înscris nou apt a determina revizuirea hotărârii judecătorești. Înscrisurile respective consemnează aprecierile, punctul de vedere ale unor alte persoane asupra aceleiași situației de fapt și de drept, fără ca legea să recunoască însă acestora aptitudinea de a conduce la revizuirea unei hotărâri care se bucură de autoritatea de lucru judecat.
Aceleași considerente, a reținut Curtea că sunt în egală măsură valabile și în ceea ce privește Rechizitoriul întocmit la data de 27 noiembrie 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Indiferent de constatările și aprecierile procurorilor cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de către persoane din administrația publică locală a orașului Năvodari, rechizitoriul nu are putere probantă și nu este determinant prin el însuși în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Dacă hotărârea a cărei revizuire se cere a fost t în temeiul unui înscris declarat fals de către o instanță penală, urmare a sesizării prin respectivul rechizitoriu, aceasta reprezintă o împrejurare care ar putea eventual determina o revizuire dar în baza unui alt temei procedural.
Dacă aprecierile și concluziile organelor emitente ale celor trei înscrisuri depuse în susținerea cererii de revizuire, se întemeiază pe înscrisuri care nu au fost cunoscute în Dosarul nr. x/118/2012, atunci acele înscrisuri ar fi trebuit invocate și depuse ca înscrisuri nou descoperite.
Pentru considerentele arătate, s-a constatat că în mod legal instanța de fond a apreciat că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile de admisibilitate cerute de lege, înscrisurile înfățișate neavând aptitudinea de a fi determinat o altă hotărâre decât cea pronunțată cu caracter irevocabil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, revizuenta SC A. SRL București, solicitând admiterea recursului și schimbarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii cererii sale de revizuire astfel cum a fost formulată, cu consecințele procedurale menționate, iar, la rejudecarea în fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și completată, constatându-se nulitatea constituirii SC B. SA Năvodari.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. - „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, textul normativ pe care l-a apreciat instanța l-a interpretat și aplicat în mod greșit fiind cel al art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, deși s-a constatat existența unor „înscrisuri noi” în sensul dispoziției menționate, s-a considerat în mod greșit că ele nu au o influență hotărâtoare/determinantă asupra soluției pronunțate în cauză, recurenta- revizuentă a relevat, în dezvoltare, succinta prezentare a situației de fapt și a evoluției cauzei, arătând, în esență că:
După pronunțarea hotărârii irevocabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care toate criticile fundamentate și probate au fost respinse, a aflat împrejurarea că independent de demersurile sale, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a județului Constanța, a desfășurat o verificare a modului de înființare a SC B. SA.
Constatările Curții de Conturi sunt cuprinse, printre altele, în Nota de relații din 7 mai 2015, care avea, în opinia recurentei-revizuente, o influență hotărâtoare asupra soluției pronunțate de instanțe, document care face vorbire despre existența unor grave deficiențe, abuzuri și încălcări de lege cu prilejul constituirii SC B. SA.
A arătat recurenta-revizuentă că, formulând cererea de revizuire, a depus la dosarul cauzei și Raportul de Control al Curții de Conturi, care este extrem de elocvent în privința văditei nelegalități a constituirii SC B. SA și constituie un document cu o forță probantă deosebită.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta- revizuentă SC A. SRL București a invocat, în esență, următoarele motive:
Ambele instanțe, în mod greșit și cu o motivare sumară, neconvingătoare, făcând referiri incomplete și trunchiate la probatoriile administrate, au considerat că cererea sa de revizuire este inadmisibilă, aplicând și interpretând în mod greșit prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, în sensul că, înscrisurile noi pe care le-a prezentat nu au și nu ar fi avut o influență hotărâtoare asupra soluției date în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/118/2012.
Susține recurenta- revizuentă că, înscrisurilor menționate nu li s-a dat relevanța și importanța cuvenite, menționându-se că Raportul nu are valoare probantă prin el însuși, și reținându-se în mod complet greșit că la momentul pronunțării deciziei aceste constatări ale organelor Curții de Conturi nu aveau caracter definitiv.
A arătat recurenta-revizuentă că aceleași aprecieri eronate s-au făcut și în legătură cu Rechizitoriul întocmit la data de 27 noiembrie 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei, „nefăcându-se dovada în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată”.
Dezvoltând motivul de modificare a deciziei prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta- revizuentă a învederat că, sub un prim aspect, sunt relevante pentru corecta soluționare a cererii de revizuire împrejurările reținute în Nota de Relații din 7 mai 2015 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Constanța, validate integral prin Raportul de Audit Financiar al Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Constanța din 15 mai 2016, definitive la momentul soluționării apelului, în continuare, fiind reamintite de către recurentă principala funcție exercitată de Curtea de Conturi, aceea de control/audit financiar asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului, în conformitate cu prevederile art. 22 și 29 alin. (2) și (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, categoriile de entități care intră în competența de verificare a Curții de Conturi, prevăzute la art. 23 și art. 24 din lege, documentele oficiale emise de către Curtea de Conturi - Camera de Conturi Constanța, tocmai în îndeplinirea acestor atribuții stabilite prin lege.
A mai arătat recurenta- revizuentă că, în cuprinsul materialelor întocmite de Curtea de Conturi sunt menționate o serie întreagă de alte abuzuri, acte administrative discreționare și grave ilegalități, nu numai în legătură cu înființarea SC B. SA, cu titlu de exemplu, menționând că la punctul 2 al notei de relații, se constată caracterul vădit nelegal al unui protocol de colaborare între Orașul Năvodari și Consiliul Județean Constanța.
Mai mult, a mai susținut recurenta- revizuentă, așa cum a reținut și Curtea de Apel prin decizia atacată, care însă nu a dat relevanță cuvenită acestor noi înscrisuri, a depus la dosarul cauzei Raportul de audit financiar privind auditul situațiilor financiare pentru anul 2014 la U.A.T.O. Năvodari, Județul Constanța, încheiat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanța la data de 15 mai 2015 (deci, după pronunțarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în Dosarul nr. x/118/2012), însoțit de procesul- verbal de constatare având aceeași dată, și în care s-a reținut și motivat participarea nelegală a U.A.T.O. Năvodari la înființarea SC B. SA.
Concluziile echipelor de audit întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 215/2001 sunt în sensul că Orașul Năvodari, așa cum s-a arătat, «nu poate avea calitate de acționar al unei societăți comerciale cu scop lucrativ și care nu prestează un serviciu public», și au fost redate de către recurenta- revizuentă câteva dintre neregulile constatate de către echipa de audit a Curții de Conturi care reprezintă cauze indubitabile de viciere a constituirii societății, sancțiunea legală fiind în mod evident, susține recurenta, nulitatea absolută.
În fine, a arătat recurenta, înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei, emanând de la Parchet, completează abuzurile și ilegalitățile comise la nivelul conducerii administrative și deliberative a Orașului Năvodari, îndeosebi în privința constituirii patrimoniului său imobiliar, și apreciază că, aceste constatări ale Curții de Conturi, materializate în înscrisurile oficiale de care se prevalează, aruncă o lumină total nouă și aduce argumente în plus în sensul susținerilor sale că înființarea SC B. SA este urmarea unui cumul de încălcări ale dispozițiilor legale.
A susținut recurenta- revizuentă că, o simplă analiză a cererii sale introductive, astfel cum a fost completată, relevă faptul că motive esențiale de nulitate ce au format petitul acțiunii sunt practic reluate și susținute prin constatările Curții de Conturi, și, doar cu titlu de exemplu și pentru a nu încărcă expunerea în mod suplimentar, subliniază un aspect esențial: Curtea de Conturi reține împrejurarea că aportul în natură a fost realizat cu bunuri ce nu sunt în proprietatea asociatului și că modalitatea de subscriere și vărsare de către Consiliul Local Năvodari a aportului nu a avut la bază justificarea prevăzută de lege.
În aceste condiții, recurenta-revizuentă se întreabă cum se poate oare susține că aceste dovezi sunt «neconcludente» și «nu ar fi condus la o altă soluție a instanței»; dovezile cu înscrisuri noi nu numai că sunt «concludente» și «relevante», ci au un impact uriaș, fundamental, hotărâtor asupra situației de fapt reținute de către instanțe, conducând la o singură concluzie posibilă: înființarea SC B. SA a avut loc cu încălcarea flagrantă - Parchetul susține ca având chiar conotații penale - a mai multor prevederi legale imperative.
În opinia recurentei-revizuente, este cu totul și cu totul surprinzător că ambele instanțe, reținând existența unui șir întreg de abuzuri și ilegalități în constituirea SC B. SA, apreciază că ele sunt într-adevăr. «regretabile, dar ele nu justifică încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive și irevocabile, și anularea acesteia».
În fine, recurenta-revizuentă a arătat că, practica judiciară este constantă în sensul că este necesar ca înscrisurile noi, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată, și s-a reținut că, «Această condiție nu este îndeplinită în cazul în care înscrisul invocat nu atestă o altă situație de fapt decât aceea cuprinsă în actele anterioare ce au fost analizate cu ocazia judecării în fond. »
Or, în speță, apreciază recurenta-revizuentă că înscrisurile noi prezentate pe parcursul soluționării cererii de revizuire, conturează o cu totul altă situație de fapt și o altă realitate juridică decât cele reținute de către instanțele ce au soluționat fondul cauzei.
Legal citați, intimații Orașul Năvodari - prin Primar și Consiliul Local Năvodari - prin Primar au formulat întâmpinare în recurs, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a Deciziei civile nr. 246 din 25 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța; cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, întrucât soluția curții de apel este legală, în speță, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 322 C. proc. civ., ”Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: ”dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților” (pct. 5 teza I). Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, încât, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Rezultă că, pentru a se putea invoca prima ipoteză prevăzută de această dispoziție legală și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.
Astfel, în esență, conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere numai în măsura în care înscrisul doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ar fi fost determinant pentru soluția din hotărârea ce se atacă.
Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire.
Prima ipoteză a art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci, când partea care a pierdut procesul dovedește existența unor înscrisuri care au fost reținute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, concluzie desprinsă din împrejurarea că textul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. vorbește de descoperirea înscrisului care a fost reținut de adversar sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o cauză mai presus de voința părții interesate, și, înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; nu interesează dacă reținerea înscrisului de către partea adversă a fost intenționată sau involuntară, iar cât privește împrejurarea mai presus de voința părții, aceasta urmează a fi apreciată de instanța de revizuire, însă, partea interesată trebuie să o dovedească, și, în fine, ca o ultimă condiție, înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
Din interpretarea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., reiese, în primul rând, că trebuie să fie vorba de un înscris ce n-a putut fi administrat inițial, independent de voința părții. În al doilea rând, înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecății și partea care se prevalează de respectivul act să nu-l fi putut produce în instanță din cauza reținerii lui de partea adversă ori dintr-o împrejurare ce nu-i poate fi imputată. Desigur că, dacă înscrisul ca atare nu poate să fie un act nou, este posibil să poarte totuși o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu condiția, însă, să se refere la situații atestate de alte înscrisuri preexistente. În al treilea rând, înscrisul trebuie să aibă o importanță deosebită, dacă nu chiar hotărâtoare, pentru dezlegarea pricinii.
În înțelesul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., înscrisul doveditor pe baza căruia se poate cere revizuirea unei hotărâri trebuie să fi fost „descoperit” după darea hotărârii, în sensul că, el a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar, până în acel moment, a fost reținut de partea potrivnică sau nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Cerința privind preexistența înscrisului este desprinsă din expresia folosită în art. 322 pct. 5 C. proc. civ. - înscrisurile sunt „descoperite” după darea hotărârii; pe de altă parte, numai un înscris care a existat la data pronunțării hotărârii a putut fi reținut de adversar, cealaltă parte fiind în imposibilitate de a-l prezenta.
Însă, nu poate constitui înscris doveditor apt să conducă la admiterea unei cereri de revizuire în temeiului textului actul unei autorități- cum este cazul în speță- emis după pronunțarea hotărârii, chiar dacă în el se confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției.
Aceasta întrucât, prevederea cuprinsă în art. 322 C. proc. civ. este de strictă interpretare, ea condiționând admiterea cererii de revizuire de descoperirea ulterioară judecății a unor acte noi și imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții.
În speță, se constată că recurenta-revizuentă SC A. SRL București a invocat prima ipoteză reglementată de această dispoziție legală, dar nu a dovedit împrejurarea mai presus de voința sa care să o fi împiedicat să înfățișeze înscrisurile invocate ca fiind „noi” în procesul în care s-a pronunțat, irevocabil, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, respectiv, cazul de forță majoră care să o fi împiedicat să administreze aceste probe.
Înscrisurile considerate noi sunt: Nota de relații din data de 7 mai 2015 emisă de Curtea de Conturi, Rechizitoriul întocmit la data de 27 noiembrie 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ori, Raportul de audit financiar privind auditul situațiilor financiare pentru anul 2014 la U.A.T. Orașul Năvodari, întocmit la data de 15 mai 2015.
Or, această adresă de răspuns - Nota de relații din data de 7 mai 2015 emisă de Curtea de Conturi, este procurată de către recurenta-revizuentă prin formularea unei simple cereri în baza căreia autoritățile emitente i le putea comunica; astfel, recurenta putea oricând pe parcursul derulării procesului, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii atacate, să solicite organelor abilitate să îi furnizeze aceste informații.
Aceste înscrisuri nu îndeplinesc condiția de a fi existat la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat, pronunțată în data de 4 iunie 2014 și rămasă irevocabilă la 13 mai 2015. Cum anterioritatea înscrisului invocat în revizuire față de data pronunțării hotărârii este prevăzută de lege în termeni nesusceptibili de interpretare, față de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste înscrisuri nu întrunesc cerințele impuse de textul de lege invocat ca temei al revizuirii.
Așa fiind, se constată că nu suntem în ipoteza primei teze de la art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, înscrisurile „noi”, de care se face vorbire de către recurenta-revizuentă în susținerea cererii sale de revizuire, nu constituie act nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., și nu a existat nici o împrejurare mai presus de voința părții de a fi fost înfățișate, recurenta trebuind să facă dovada că le-a cerut încă din timpul procesului.
Prin urmare, se constată că înscrisurile invocate de recurenta- revizuentă ca "înscris nou", nu au fost depuse la dosar la data soluționării cauzei în recurs nu datorită unei imposibilități obiective, cauzată de faptul că au fost ascunse de partea potrivnică, respectiv, de către intimați, ci datorită lipsei de diligență a recurentei-revizuente, care, deși avea posibilitatea de a procura înscrisurile de la instituțiile publice abilitate, nu a depus diligențe în acest sens.
Recurentei- revizuente îi incumba dovada, alternativă, fie a conduitei obstrucționiste a părții adverse, conduită de natură să nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului, pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, de același nivel și ivite mai presus de voința părților, dovadă ce nu s-a produs.
Se constată, așadar, că prin decizia recurată s-a reținut corect că aceste înscrisuri nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, deși au fost emise ulterior pronunțării sentinței a cărei revizuire se solicită, la momentul emiterii acestora pricina încă nu se soluționase irevocabil, astfel că susținerea recurentei-revizuente potrivit căreia aceste înscrieri sunt noi și "nu au existat la data judecății" este nefondată.
Față de acestea, se reține că, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întemeiat pe aceste înscrisuri, nu există, deoarece aceste adrese nu pot servi ca temei al cererii de revizuire formulate de recurenta-revizuentă în baza acestei dispoziții legale. În această situație, analizarea îndeplinirii oricăreia dintre condiții prevăzute de lege, așa cum au fost expuse mai sus, pentru admisibilitatea cererii de revizuire formulate de recurenta-revizuentă în temeiul acestor înscrisuri este de prisos.
În ceea ce privește condiția ca aceste înscrisuri să fi fost determinante în darea soluției din dosarul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte reține că în mod corect și legal instanța de apel a apreciat că nici această condiție nu este întrunită în speță, întrucât, așa cum corect s-a observat, instanța a fost chemată să verifice legalitatea înființării societății-intimate SC B. SA Năvodari sub aspectul respectării condițiilor legale stipulate prin Legea nr. 31/1990, iară nu cât privește posibile infracțiuni săvârșite de către persoane din administrația publică locală ori, aprecieri ale auditorilor publici financiari cu privire la înființarea acestei societăți.
În acest context, trebuie reamintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești irevocabile și principiului securității raporturilor juridice (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29 iulie 2008).
Prin urmare, simplul fapt că revizuenta a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forță majoră care să-i fi împiedicat să și le procure în timpul procesului, ceea ce, în speță, nu s-a dovedit.
Așa fiind, în cauză, actul de constatare a unei situații de fapt anterioare pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar procurat ulterior acestei hotărâri, nu justifică revizuirea, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, nu constituie un înscris doveditor nou, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Semnificația termenului de "descoperire" utilizat în cuprinsul normei anterioare redate, este cel al găsirii, aflării unui lucru căutat, necunoscut sau ascuns și care presupune o acțiune instantanee. În ansamblul și filosofia normelor legale ce interesează cazul de revizuire al art. 322 pct. 5 C. proc. civ., noțiunea de "descoperire" este mai degrabă atașată faptelor juridice (care presupun ajungerea pe orice căi de fapt a unei persoanei în posesia înscrisurilor noi), decât actelor juridice, cum ar fi cel al unei comunicări oficiale.
Data "comunicării oficiale" a înscrisurilor noi nu poate fi primită, întrucât nu își găsește niciun suport în dispozițiile relevante care interesează cauza și care nu au limitat în niciun fel căile pe care partea poate ajunge, ulterior judecării definitive a procesului, în posesia unor înscrisuri noi relevante asupra sorții litigiului.
Lipsa oricărei condiționări legale asupra împrejurărilor ce au condus partea la intrarea în posesia unor înscrisuri noi justifică întru totul concluzia că sintagma "descoperirea înscrisurilor" nu se poate identifica decât cu momentul la care înscrisurile au ajuns, pe orice cale, pentru prima dată în posesia acesteia, orice altă "descoperire ulterioară", chiar oficială fiind, neputând prezenta vreo relevanță sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și, implicit, în acest caz, al cererii de revizuire.
Față de toate cele de mai sus, în mod corect și legal instanța de apel a apreciat că, înscrisurile doveditoare invocate de recurenta-revizuentă, în speță, nu întrunesc condiția cerută de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, nu sunt înscrisuri noi, în sensul textului, situație în care, hotărârea instanței nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.
Întrucât prin respingerea recursului, recurenta- revizuentă SC A. SRL București a căzut în pretenții față de intimatul Orașul Năvodari- prin Primar, fiind, astfel, întrunite, cerințele art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune în baza acestui text de lege obligarea recurentei-revizuente la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimat în această fază procesuală, constând în onorariu de avocat în cuantum de 2.000 RON, dovedit cu factura depusă la dosar, și extras de cont bancar, fila urm.
Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC A. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 246 din 25 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Obligă recurenta-revizuentă SC A. SRL București să plătească intimatului orașul Năvodari - prin primar suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2017.
Procesat de GGC - LM