Decizia nr. 630/2017
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 77/F din data de 26 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. și a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că, prin cererea formulată de petentul-condamnat A., înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2/2017, la data de 04 aprilie 2017, s-a solicitat recunoașterea hotărârii penale pronunțată de Secția nr. 3 a Curții de Apel din Castellón, la data de 02 septembrie 2015, hotărâre prin care s-a revizuit condamnarea pronunțată anterior pentru infracțiunea împotriva drepturilor străinilor, înlocuindu-se astfel pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și amenda de 12 luni în valoare zilnică de 3 euro, cu pedeapsa de 11 luni închisoare.
În acest sens, s-a solicitat contopirea pedepsei stabilite ca urmare a recunoașterii sentinței penale anterior menționate, cu pedeapsa de 20 de ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 116 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1128 din 27 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei efectiv executate sau considerată ca executată, până la data pronunțării hotărârii în cauză.
În fapt, s-a arătat că pedeapsa de 20 de ani închisoare definitivă prin Decizia nr. 1128 din 27 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este calculată ca urmare a stabilirii mai multor pedepse pentru fapte concurente, printre care a fost luată în calcul și pedeapsa revizuită conform hotărârii a cărei recunoaștere se solicită.
S-a arătat că motivul prezentei cereri este dat de faptul că prin revizuirea efectuată de instanțele din Valencia-Spania, s-a redus cuantumul pedepsei stabilite de la 2 ani și 6 luni închisoare la pedeapsa de 11 luni închisoare, astfel încât, s-a apreciat că pedeapsa rezultată, în urma refacerii calculului contopirii inițiale, trebuie să dea un cuantum diminuat al pedepsei ce urmează a fi efectiv executată.
Totodată, s-a susținut că se impune recalcularea pedepselor stabilite inițial de către autoritățile din alt stat, recalculare ce urmează a fi făcută de către autoritatea judiciară română, în sensul reducerii pedepsei rezultante, având în vedere dispozițiile art. 6 și art. 9 C. pen. coroborate cu implementarea de către Statul român a Deciziei Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene, care a înlocuit Convenția de la Strasbourg din 1983 privind transferul de condamnați în vederea continuării executării pedepselor, în cazul hotărârilor penale pronunțate de către alte state membre ale Uniunii Europene.
De asemenea, s-a arătat că s-a solicitat a se reține dispozițiile Deciziei nr. 13/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în exercitarea atribuțiilor conferite de art. 475 și urm. C. proc. pen., prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 6 C. pen. privind legea penală mai favorabilă, după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârile de condamnare pronunțate de un alt stat față de cetățenii români, dacă acestea au fost recunoscute în procedura instituită de Legea nr. 302/2004.
Mai mult, s-a arătat că prin Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, în cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din C. pen., pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 426 pct. 1 coroborat cu art. 585 alin. (1) lit. a) și d), art. 598 lit. d) C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, s-a depus la dosar sentința penală nr. 2/2006 pronunțată de Secția nr. 3 a Curții de Apel din Castellon, Spania și practică judiciară în materie.
În vederea soluționării contestației, au fost atașate Dosarul nr. x/2/2007 al Curții de Apel București, secția I penală, Dosarul nr. x/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Dosarul nr. x/2/2009 al Curții de Apel București, secția I penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin sentința penală nr. 116 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 1128 din 27 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost recunoscută sentința nr. 6/2005 din 06 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Provincial din Castellon - Secțiunea a III-a, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare, a fost dedusă din pedeapsă perioada executată, de la 18 februarie 2004 la 22 aprilie 2008 și a fost respinsă, ca nefondată, cererea de conversiune a pedepsei.
Pentru a se pronunța această soluție, s-a reținut că prin cererea înregistrată la data de 06 decembrie 2007 sub nr. x/II-5/2007 pe rolul instanței, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în vederea recunoașterii sentinței nr. 6 din 06 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Provincial din Castellon - Secțiunea a III-a și a punerii în executare a acesteia, privind transferarea persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Din examinarea înscrisurilor comunicate de statul de condamnare în aplicarea disp. art. 134 alin. (2) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 6 alin. (2) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, s-a constatat că, prin sentința nr. 6/2005 din 06 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Provincial - Secțiunea a III-a, rămasă definitivă conform Ordinului executoriu nr. 2 din 06 din 23 februarie 2006 emis de Tribunalul Provincial din Castellon - Secțiunea a III-a, numitul Manole Ionuț Robert a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea delictului de prostituție (o faptă), prev. de art. 1881 C. pen. spaniol, pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea delictului de deținere ilegală (o faptă) prev. de art. 1611 și art. 1613 C. pen. spaniol, pedeapsa de câte 10 ani închisoare pentru săvârșirea delictului de agresiune sexuală (3 fapte), prev. de art. 179 rap. la art. 1802 C. pen. spaniol, pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea delictului împotriva drepturilor străinilor, prev. de art. 318 bis 1 și 2 C. pen. spaniol, precum și amendă de 12 luni cu o cotă zilnică de 3 euro.
De asemenea, din documentele transmise de autoritățile judiciare spaniole a rezultat că față de numitul A. s-a aplicat pedeapsa finală de 30 ani închisoare, pedeapsă ce s-a stabilit potrivit regulilor prev. de art. 761 C. pen. spaniol, dispoziții potrivit cărora maximul de îndeplinire efectivă a condamnării vinovatului nu va putea să depășească de trei ori timpul care i s-a impus pentru cea mai gravă din pedepsele care i-au fost aplicate 10 ani, respectiv 30 ani, declarând stinse pe cele care depășesc acest maxim, fără să depășească 20 ani.
Din relațiile oferite de Judecătoria Provincială - Secția 3 Castellon a rezultat faptul că persoana condamnată nu poate rămâne privată de libertate pe o perioadă mai mare de 20 de ani, prin aplicarea prevederilor art. 76 C. pen.
S-a reținut că, potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei, numitul A., încarcerat în Centrul Penitenciar din Castellon de la Plana, a fost arestat preventiv 736 zile în perioada 18 februarie 2004-22 februarie 2006, perioadă ce a fost scăzută din totalul de 10.950 zile, executarea pedepsei aplicată față de susnumit urmând a înceta la data de 09 februarie 2034.
În fapt, s-a reținut că, în perioada august-octombrie 2003, numitul A. împreună cu alte persoane dintr-un grup organizat, a recrutat o persoană din România pe care a transportat-o și a găzduit-o în Spania, partea vătămată fiind lipsită de libertate și obligată prin amenințări și violențe fizice să practice prostituția, iar prin constrângere a fost determinată de numitul A., împreună cu alte două persoane, la date diferite, să întrețină trei raporturi sexuale cu acestea.
Procedând la examinarea materialului existent, s-a constatat că, în cauză, este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea numitului A. având corespondent în legislația penală română.
Astfel, s-a apreciat că faptele reținute în sarcina numitului A. de către autoritățile judiciare spaniole realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. anterior și viol, prev. de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. anterior toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, articole reproduse astfel cum erau în vigoare la momentul săvârșirii faptelor de către numitul A., conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză.
De asemenea, s-a apreciat de către curte ca fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de dispozițiile art. 129 lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că numitul A. este cetățean român și are domiciliul în România, iar la data de 06 ianuarie 2007 persoana condamnată și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei.
Prin sentința penală nr. 2/2006 pronunțată de Secția nr. 3 a Curții de Apel din Castellon, Spania, depusă la dosar, în copie, de către petentul-condamnat prin apărător ales, împreună cu traducerea acesteia în limba română, s-a dispus revizuirea pedepsei stabilite condamnatului A., prin sentința penală nr. 6 din data de 06 mai 2005, în sensul impunerii, pentru infracțiunea împotriva drepturilor străinilor, pentru care a fost condamnat, a pedepsei de 11 luni închisoare, înlocuind astfel pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și amenda de 12 luni, în valoare zilnică de 3 euro.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că se solicită conversiunea condamnării, aspect analizat de către instanță la momentul recunoașterii sentinței nr. 6/2005 din 06 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Provincial din Castellón - Secțiunea a III-a.
Totodată, Curtea a mai considerat că, și în condițiile în care una dintre pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente a fost redusă ca urmare a revizuirii, contopirea pedepselor trebuie dispusă conform regulilor prevăzute de Codul penal spaniol, această reducere neavând vreun efect asupra pedepsei rezultante.
Împotriva acestei sentințe penale, persoana condamnată A. a formulat contestație la data de 03 mai 2017, cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 09 iunie 2017.
Prin motivele formulate în scris, contestatorul A. a invocat, în esență, admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, descontopirea pedepsei de 20 de ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 116 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1128 din 27 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, contopirea acesteia cu pedeapsa de 11 luni închisoare pronunțată, la data de 02 septembrie 2015, de Secția nr. 3 a Curții de Apel din Castellon, în calea de atac a revizuirii, prin care s-a dispus înlocuirea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea împotriva drepturilor străinilor, și deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei efectiv executate sau considerată ca executată.
Contestatorul a precizat că pedeapsa de 20 de ani închisoare, definitivă prin Decizia nr. 1128 din 27 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este calculată ca urmare a stabilirii mai multor pedepse pentru un concurs de trei infracțiuni, printre care și o pedeapsă care a fost revizuită și a cărei recunoaștere se solicită.
Motivul principal al contestației l-a reprezentat reducerea cuantumului pedepsei de la 2 ani și 6 luni la pedeapsa de 11 luni de închisoare de către instanța din Valencia - Spania pentru infracțiunea împotriva drepturilor străinilor care a fost avută în vedere la stabilirea pedepsei rezultante de 20 de ani închisoare, apreciind că această pedeapsă trebuie refăcută în sensul diminuării cuantumului acesteia.
În susținerea cererii, s-a invocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Deciziile nr. 1/2014 și nr. 13/2014.
A mai arătat că se află în închisoare de peste 13 ani, din februarie 2004, regretă faptele săvârșite în perioada când era minor și dorește să fie alături de familie.
În drept, a invocat dispozițiile art. 426 pct. 1 coroborat cu art. 585 alin. (1) lit. a) și d), art. 598 lit. d) C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română.
Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Însă, contestatorul nu invocă în susținerea cererii de reducere a pedepsei intervenția unei legi noi, ci o hotărâre pronunțată la 02 septembrie 2015 a Secției nr. 3 a Curții de Apel din Castellon care, în mod evident, nu este o lege, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) C. pen.
Din perspectiva dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., se reține că contestația împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Alin. (2) al aceluiași articol, prevede că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6) C. proc. pen., iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) al aceluiași articol, la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Contestația la executare reprezintă mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta, iar ea trebuie făcută numai în cazurile expres prevăzute de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., determină nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.
În cauză, raportat la motivele susținute de contestator, analizate în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu se identifică o cauză de micșorare a pedepsei de 20 ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare spaniole prin hotărâre judecătorească pentru concurs de infracțiuni, recunoscută prin sentința penală nr. 116 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1128 din 27 martie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a reținut că acest cuantum al pedepsei a fost fixat prin reducere de la 30 de ani închisoare, în temeiul art. 761 C. pen. spaniol, pedeapsa de executat neputând să depășească de trei ori timpul impus pentru cea mai grea dintre pedepsele aplicate.
Nefiind aplicabile nici dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocate de contestator, întrucât pedeapsa la care face referire în contestația sa privește o infracțiune reținută, deja, în concursul de infracțiuni vizat de sentința nr. 6 din 06 mai 2005 a Tribunalului Provincial din Castellon - Secțiunea a III a, recunoscută de autoritățile judiciare române, Înalta Curte consideră ca fiind neîntemeiată contestația formulată de condamnatul A.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) cu referire la art. 597 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 77/F din data de 26 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 77/F din data de 26 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2017.