Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 800/2017

Şedinţa publică din 11 septembrie 2017

Decizia nr. 800/2017

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 495/PI din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (4) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească suma de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23 iunie 2017, condamnatul A. a formulat contestație la executarea pedepsei de 6 ani și 11 luni închisoare aplicată de autoritățile judiciare din Germania, recunoscută în Dosarul nr. x/59/2016 al Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În motivarea contestației, s-a susținut în esență că pedeapsa recunoscută de autoritățile din România a fost executată în Germania (în penitenciarul Ebrach), astfel cum rezultă din biletul de eliberare pe care îl poate prezenta instanței.

În drept au fost invocate prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Analizând contestația la executare formulată de condamnatul A., instanța de fond a reținut că, din analiza Dosarului nr. x/59/2016 al Curții de Apel Timișoara, secția penală, rezultă că, la cererea autorităților din Germania a fost recunoscută pedeapsa de 6 ani și 11 luni închisoare, aplicată condamnatului A. prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Augsburg la data de 12 decembrie 2013 (definitivă la data de 26 iunie 2014).

Din informațiile comunicate de autoritățile germane (f. 67, 68 și 69 din Dosarul nr. x/59/2016) rezultă că sentința de recunoaștere a fost comunicată persoanei condamnate la data de 06 iunie 2016, iar aceasta nu a declarat apel.

Constatându-se că sentința de recunoaștere a rămas definitivă, la data de 03 februarie 2017 s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 125/PI/2016 (fila 72 din Dosarul nr. x/59/2016).

Din examinarea Dosarului nr. x/59/2016 rezultă că autoritățile judiciare din Germania nu și-au retras certificatul pe baza căruia a fost recunoscută hotărârea de condamnare. La data de 16 mai 2017 condamnatul a fost predat autorităților române (f. 78 din Dosarul nr. x/59/2016). Cu ocazia încarcerării s-a constatat faptul că pe numele deținutului mai există mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 73 din 15 septembrie 2016 al Judecătoriei Sânnicolau Mare, emis anterior celui din Dosarul nr. x/59/2016, motiv pentru care mai întâi s-a pus în executare pedeapsa de 1 an închisoare care face obiectul mandatului nr. 73; pedeapsa de 6 ani și 11 luni închisoare urmează să fie pusă executare după executarea pedepsei de 1 an (fila 4 din prezentul dosar).

S-a reținut că, documentul de care se prevalează persoana condamnată (filele 26 - 27 din prezentul dosar) nu atestă încetarea executării pedepsei de 6 ani și 11 luni, ci doar faptul că deținutul urma să fie predat autorităților române la data de 16 mai 2017 (predare care a și avut loc, după cum s-a menționat în paragrafele anterioare). Eliberarea din penitenciarul Ebrach la data de 16 mai 2017 nu are semnificația atribuită de persoana condamnată (executarea pedepsei), ci a avut ca scop, pe lângă executarea mandatului european emis de Judecătoria Sânnicolau Mare (fila 29 din prezentul dosar), și continuarea executării pedepsei de 6 ani și 11 luni în statul de origine al condamnatului.

În concluzie, instanța de fond a reținut că actele dosarului nu confirmă împiedicarea la executare invocată de persoana condamnată.

Împotriva sentinței penale nr. 495/PI din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în termen legal, petentul A. a formulat contestație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/59/2016/a1.

Pentru termenul de judecată din 11 septembrie 2017, petentul A. a transmis la dosarul cauzei, prin administrația locului de detenție, o declarație prin care a învederat că înțelege să-și retragă contestația formulată.

Având în vedere dispozițiile art. 406 C. proc. civ., aplicabile potrivit dispozițiilor art. 2 C. proc. civ. și în procesul penal, se va lua act de manifestarea de voință a petentului A., în sensul retragerii contestației formulate de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 495/PI din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației formulate de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 495/PI din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 septembrie 2017.