Decizia nr. 955/2017
Deliberând asupra contestației de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 181/F din data de 5 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării și în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 și art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, a admis cererea de extrădare formulată de SUA.
S-a dispus extrădarea și predarea, către autoritățile SUA, a lui A., față de care a fost emis un mandat de arestare de către Curtea Districtuală a Statelor Unite ale Americii la data de 30 mai 2017 pentru Tribunalul Districtual Statelor Unite ale Americi din Districtul de Est al Statului Wisconsin și ulterior la data de 28 iunie 2017, emis un mandat de arestare pentru aceleași fapte urmare a punerii sub acuzare la data de 27 iunie 2017 într-un act de acuzare emis de către un juriu federal, în Dosarul penal nr. x în procesul Statele Unite ale Americii vs. B. LTD., C. SRL., D. S-a dispus ca extrădarea persoanei solicitate se efectueze cu respectarea regulii specialității, prevăzută de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008.
În baza art. 52 alin. (6) raportat la art. 17 din Legea nr. 302/2004 și art. 16 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, și s-a dispus remiterea, odată cu persoana extrădată, a bunurilor (inclusiv a sumelor de bani) și a obiectelor ridicate de la numitul A. la data de 08 iunie 2017, menționate în procesul-verbal întocmit de organele poliției (Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Investigații Criminale - Serviciul Urmăriri la aceiași dată. (fila 6 dosar Parchet).
În baza art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a dispus informarea statului solicitant cu privire la prezenta hotărâre. În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a menținut arestarea provizorie în vederea extrădării a numitului A. până la predarea acestuia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004. S-a constatat că persoana extrădată a fost reținută pentru 24 ore, la data de 16 iunie 2017, și arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 16 iunie 2017 la zi. S-a dispus ca indemnizația cuvenită domnului interpret de limbă turcă pentru asistența acordată să se plătească din fondul Ministerului Justiției, încheierea fiind executorie în ce privește dispozițiile referitoare la starea de arest provizoriu în vederea extrădării.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că sesizarea nr. 1580/II-5/2017 formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind arestarea provizorie, în caz de urgență, în vederea extrădării către SUA, a persoanei urmărite A., cetățean turc. Persoana a fost prezentată în fața procurorului la data de 08 iunie 2017, procurorul dispunând măsura reținerii acestuia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, fiindu-i aduse la cunoștință existența mandatului de arestare și infracțiunile care au determinat emiterea acestuia de către autoritățile SUA Persoana extrădabilă a fost prezentată instanței de judecată la aceeași dată, când Curtea de Apel București a dispus arestarea provizorie în procedura de urgență, prev. de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 12 din Tratatul bilateral dintre România și SUA, față de persoana urmărită. Încheierea a rămas definitivă prin Decizia nr. 613 din 12 iunie 2017 a Înaltei Curți de casație și Justiție, măsura fiind ulterior menținută, după depunerea cererii de extrădare de către autoritățile americane, prin încheieri succesive, de către Curtea de Apel București, contestațiile formulate de persoana extrădabilă fiind respinse de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând actele dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente, Curtea de Apel București a constată că sunt întrunite condițiile extrădării pentru a se dispune extrădarea și predarea, către autoritățile SUA, a numitului A.
Astfel, s-a reținut că împotriva persoanei extrădabile a fost emis la data de 30 mai 2017 un mandat de arestare de către Curtea Districtuală a Statelor Unite ale Americii pentru Tribunalul Districtual Statelor Unite ale Americi din Districtul de Est al Statului Wisconsin, pentru următoarele infracțiuni:
Capul de acuzare 1 pentru conspirație la fraudă împotriva Statelor Unite și pentru a scoate prin contrabandă bunuri din Statele Unite; în Capetele de acuzare 2-4 pentru exportarea rară licență de bunuri din Statele Unite; în Capetele 5-7 pentru contrabandă; și în Capetele 8-13 pentru spălare de bani.
Ulterior, la data de 28 iunie 2017, pe baza acelorași fapte și având ca temei inițial acest mandat, s-a emis împotriva acestei persoane un nou mandat de arestare urmare a punerii sale sub acuzare, la data de 27 iunie 2017, printr-un rechizitoriu emis de către un juriu federal în Dosarul penal nr. x în procesul Statele Unite ale Americii vs. B. LTD., C. SRL., D.).
În esență, instanța de fond a notat că acuzațiile reținute în rechizitoriu sunt:
a. Conspirație la fraudă împotriva Statelor Unite pentru a scoate prin contrabandă bunuri din Statele Unite Începând din luna martie 2013, data exactă fiind necunoscută și până în aproximativ iulie 2015, A. a conspirat cu alții să comită două infracțiuni: prima, să fraudeze Statele Unite prin subminarea, împiedicarea și obstrucționarea funcțiilor guvernamentale legale ale Departamentului de Trezorerie al Statelor Unite, respectiv, aplicarea legilor și reglementărilor care interzic exportul de bunuri din Statele Unite în Iran. rară a avea licență; și în al doilea rând, să comită o infracțiune împotriva Statelor Unite, respectiv: contrabandă, exportarea și expedierea, cât și tentativa de a exporta și expedia cu bună știință și în mod fraudulos articole și obiecte din Statele Unite către Iran, contrar prevederilor din IEEPA, Titlul 50 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1705 și ITSR. Titlul 31 din Codul de Reglementări Federale 560.203-205, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 554(a). Legea din Statele Unite stabilește că o conspirație este o simplă înțelegere în vederea comiterii uneia sau mai multor infracțiuni „principale", care constituie scopul și obiectivul conspirației. Infracțiunea de conspirație este o infracțiune independentă, separată și distinctă de comiterea oricărei infracțiuni principale. Un conspirator poate fi ținut răspunzător penal pentru orice acțiuni care în mod rezonabil pot fi previzibile, întreprinse de ceilalți conspiratori în vederea continuării parteneriatului criminal; în consecință, un conspirator este răspunzător pentru actele principale comise în vederea continuării conspirației, fapte care pot fi prevăzute, chiar dacă acest conspirator, personal nu a comis sau nu a fost de acord cu comiterea unui astfel de act principal. Un act principal este un act care a fost comis în vederea continuării conspirației și care este în sine o încălcare a legii penale. Rechizitoriul prevede că actul de conspirare pentru a comite aceste infracțiuni a fost cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite. Secțiunea 371.
b. Exportul din Statele Unite de bunuri tară licență și sprijin și ajutor. În jurul datelor de 10 august 2013 (Cap de acuzare 2), 10 aprilie 2015 (Cap de acuzare 3) și 3 iunie 2015 (Cap de acuzare 4) A. și alții cu bună știință și cu intenție au încălcat embargoul împotriva Iranului prin aceea că au încercat să exporte și au cauzat exportarea de bunuri din Statele Unite către Iran, fără a obține în prealabil autorizațiile necesare de la Departamentul de Trezorerie al Statelor Unite, Biroul de Control al Averilor Străine, cu încălcare prevederilor din Titlul 50 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1705(a), Titlul 31 din Codul de Reglementări Federale. Părțile 560.203 și 560.204 și Titlul 18 din Codul Statelor Unite Secțiunea 2.
c. Contrabandă și sprijin și ajutor. În jurul datelor de 10 august 2013 (Cap de acuzare 5), 10 aprilie 2015 (Cap de acuzare 6) și 3 iunie 2015 (Cap de acuzare 7) A. și alții cu bună știință și în mod fraudulos au exportat și au expediat și au încercat să exporte și să expedieze din Statele Unite, mărfuri, articole și obiecte contrar legilor și reglementărilor din Statele Unite, cu încălcare prevederilor din Titlul 50 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1705(a). Titlul 31 din Codul de Reglementări Federale, Părțile 560.203 și 560.204 și Titlul 18 din Codul Statelor Unite Secțiunile 554(a) și 2.
d. Spălarea de bani și sprijin și ajutor. În jurul datelor de 8 martie 2013 (Cap de acuzare 8), 11 aprilie 2013 (Cap de acuzare 9), 30 mai 2013 (Cap de acuzare 10), 28 iunie 2013 (Cap de acuzare 11), 1 iunie 2015 (Cap de acuzare 12) și 27 iulie 2015 (Cap de acuzare 13) A. și alții au transmis și au transferat și au încercat să transmită și să transfere instrumentele monetare și fondurile menționate în rechizitoriu, dintr-un loc aflat în afara Statelor Unite, respectiv din Turcia, către un loc aflat pe teritoriul Statelor Unite, cu intenția de a perpetua executarea unei activități ilegale specificate, respectiv, exportarea cu intenție de bunuri din Statele Unite către Iran, fără a avea licență, cu încălcare prevederilor din Titlul 50 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1705(a), Titlul 31 din Codul de Reglementări Federale, Părțile 560.203 și 560.204 și contrabandă cu bunuri din Statele Unite, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite Secțiunea 554, și cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite Secțiunile 1956(a)(2)(A) și 2.
Potrivit Declarației date sub jurământ în sprijinul cererii de extrădare, E., Agent Special în cadrul Biroului Federal de Investigații din Milwaukee, statul Wiscounsin a arătat că: Începând din decembrie 2013 și până în prezent,a participat la o investigație colectivă desfășurată de FBI și Departamentul de Comerț al SUA, privind activitățile mai multor părți implicate care au conspirat să obțină ilegal echipament maritim SUA în beneficiul unor persoane juridice guvernamentale iraniene. Dovezile indică faptul că, firma SC C. SRL., sub îndrumarea lui A. se face responsabilă de mai multe exporturi ilegale de echipament maritim din SUA, în Turcia după care, în mod ilegal, echipamentul a fost reexportat în Iran pentru uzul direct al companiei F. din Iran. În plus, din probatoriu rezultă că F. funcționează ca un șantier naval în Insula Qeshm, Iran, unde se desfășoară proiecte pentru forțele navale iraniene. Din probatoriu mai rezultă că A. și SC C. SRL. au creat condiții ca echipamentul maritim din SUA să fie utilizat pentru un prototip iranian de ambarcațiune de atac cu rachete, cunoscut sub numele de x. Documente din cadrul investigației indică faptul că forțele navale asociate cu Garda Revoluționară Navală a Republicii Islamice au încheiat un contract cu F. ca să construiască x. Din dovezi rezultă că F. a încheiat un contract cu SC C. SRL. ca să obțină echipament maritim, în mod concret, un generator maritim de electricitate și un sistem de propulsie, pentru utilizarea acestora în construcția RMS-16. În plus, așa cum se va prezenta în cele ce urmează, din dovezi rezultă că SC C. SRL. a obținut două motoare, externe de mare putere pentru utilizarea potențială de către forțele armate iraniene.
Privitor la alte trei tipuri diferite de echipament maritim, probatoriul investigației indică faptul că în cadrul conspirației de a exporta ilegal echipament maritim din SUA se includ (printre alții): (i) A.; (ii) D., un manager adjunct de la SC C. SRL. și cetățean turc care domicilia și lucra în Turcia; (iii) G., un cetățean iranian care era manager comercial la F. care lucra în Turcia în strânsă colaborare cu SC C. SRL.; și (iv) H., un cetățean iranian care era manager de producție la F. în Iran și arhitect naval și constructor de nave în cadrul proiectului x.
Prin urmare, s-a reținut că numitul A., cetățean turc, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an, făcând parte din categoria persoanelor supuse extrădării, conform art. 18 și art. 26 din Legea nr. 302/2015 republicată, nefiind exceptat de la extrădare, potrivit art. 19 din aceeași Lege.
De asemenea, persoana extrădabilă nu a formulat obiecțiuni la identitate și nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al extrădării, prevăzute la art. 21 sau art. 22 din Legea nr. 302/2015 republicată, și nici regulile referitoare la prescripție sau amnistie, prevăzute la art. 33 și art. 34 din Legea nr. 302/2015 republicată.
În ceea ce privește susținerea apărării referitoare la necompetența instanțelor române de a dispune cu privire la extrădare ( față de împrejurarea că persoana nu se afla pe teritoriul României) - invocată și înlăturată de Curte și la analiza măsurii arestării dispuse anterior în cauză, Curtea de Apel a apreciat că nu este susținută. Împotriva acesteia exista o cerere de extrădare formulată de SUA, bazată pe mandatul de arestare din data de 30 mai 2017, persoana a fost prinsă și identificată de autoritățile române la data de 7 iunie 2017 pe aeroportul Henri Coandă, așadar pe teritoriul României și în consecință orice discuție suplimentară este inutilă. A afirma că persoana era localizată la data surprinderii sale în circumstanțele amintite, pe teritoriul Turciei, echivalează cu a sfida evidența, în contextul în care nu a existat niciun moment vreo obiecție la identitate, iar A. este persoana a cărei extrădare se solicită.
Curtea a constatat îndeplinită în cauză și condiția referitoare la dubla incriminare: potrivit art. 2 alin. (1) teza I, alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (4) și (5) din Tratatul de extrădare dintre România și SUA: „(1) O infracțiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părți cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă. (…) (2) De asemenea, pot da loc la extrădare tentativa, asocierea sau participarea la săvârșirea oricăreia dintre infracțiunile menționate la alin. (1). (3) În sensul prezentului articol, o infracțiune dă loc la extrădare: a) indiferent dacă legea statelor solicitant și solicitat încadrează sau nu acțiunile ori omisiunile care constituie infracțiunea în aceeași categorie de infracțiuni sau descriu infracțiunea prin aceeași terminologie; (…) (4) Dacă infracțiunea a fost săvârșită în afara teritoriului statului solicitant, extrădarea va fi acordată, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții pentru extrădare, în cazul în care legislația statului solicitat permite aplicarea unei pedepse pentru o infracțiune comisă în afara teritoriului său în împrejurări similare. Dacă legislația statului solicitat nu permite aplicarea unei pedepse pentru o infracțiune comisă în afara teritoriului său în împrejurări similare, autoritatea executivă a statului solicitat poate, acest fapt fiind la latitudinea ei, să procedeze la extrădare, dacă toate celelalte condiții pentru extrădare sunt îndeplinite. (5) Dacă extrădarea este acordată pentru o infracțiune care dă loc la extrădare, se va acorda extrădarea și pentru orice altă infracțiune menționată în cererea de extrădare, chiar dacă pentru această infracțiune se prevede o pedeapsă privativă de libertate de un an sau mai mică, dacă toate celelalte condiții prevăzute pentru extrădare sunt îndeplinite.”
Infracțiunile de care este acuzată persoana extrădabilă își au corespondent în legea penală română, circumscriindu-se infracțiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. (constituirea unui grup infracțional organizat), art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 modificată (contrabandă) și art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată (spălarea de bani). Faptul că potrivit legii române, ar fi putut exista discuții relative la distincția dintre infracțiunea reglementată separat în actul de acuzare, de exportare de bunuri, din SUA, fără licență, și contrabandă nu este relevant, câtă vreme s-a stabilit îndeplinirea condiției dublei incriminări.
S-a reținut că nu are relevanță nici modul în care infracțiunile sunt descrise de textul incriminator al celor două legi, esențial fiind ca faptele să fie în principiu sancționate. Astfel, s-a apreciat că susținerile apărării potrivit cărora infracțiunea de nerespectare a embargo-ului impus Iranului de către SUA nu este sancționată de legea română, nu pot fi reținute. Dincolo de faptul că aceasta nu este o acuzație în sine în actul de inculpare, instanța de fond a notat că textul infracțiunii de exportare de bunuri din SUA nu poate fi analizat distinct, potrivit legii române ( care are în vedere contrabanda prin trecerea frauduloasă a bunurilor prin frontiera de stat a României), întrucât ar fi absurd să se pretindă ca în C. pen. român să fie sancționată contrabanda prin trecerea frauduloasă a bunurilor prin frontiera de stat a altei țări; s-a considerat astfel incriminată infracțiunea inclusiv sub aspectul verificării condiției prevăzute la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, (potrivit căruia diferențele existente între calificarea juridică și denumirea dată aceleiași infracțiuni de legile celor două state nu prezintă relevanță, dacă prin convenție internațională sau, în lipsa acesteia, prin declarație de reciprocitate nu se prevede altfel).
Pe de altă parte, s-a reamintit că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (titlu marginal = infracțiuni fiscale), în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, extrădarea va fi acordată potrivit dispozițiilor înțelegerii internaționale aplicabile, pentru fapte cărora le corespund, conform legii statului român, infracțiuni de aceeași natură, alin. (2) prevăzând că extrădarea nu poate fi refuzată pentru motivul că legea română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde același tip de reglementare în materie de taxe și impozite, de vamă sau de schimb valutar ca legislația statului solicitant.
Reținând că Tratatul din România și SUA reglementează suficient tipurile de infracțiuni pentru care se acordă extrădarea între cele două state, s-a apreciat că nu este incident în cauză motivul invocat de apărare.
În acest context, Curtea a amintit și că documentele care însoțesc cererea de extrădare sunt concordante cu toate dispozițiile din Tratat, susținerile apărării în sensul că nu este menționat cu exactitate locul săvârșirii faptelor nefiind dovedite. Cererea descrie detaliat, cu trimitere inclusiv la probele administrate până în acest moment, toate circumstanțele factuale în care au fost săvârșite faptele de care persoana extrădabilă este acuzată.
În egală măsură, s-a apreciat că nu poate fi reținută susținerea apărării, în sensul încălcării principiului ne bis in idem, cu referire la aceleași infracțiuni, pentru că autoritățile fiscale americane au instituit măsuri asigurătorii asupra motoarelor care fac obiectul prezentei cereri.
Curtea a reamintit că esența principiului ne bis in idem este ca nicio persoană să nu fie judecată de două ori pentru aceiași faptă, or, în cauza de față, înscrisurile depuse (corespondența între societatea SC C. SRL. și furnizorii motoarelor) nu fac nicio dovadă cu privire la cele invocate. De asemenea, înscrisurile care atestă existența unei contestații la executare formulată de către SC C. SRL, cu privire la instituirea de către autoritățile americane (fiscale) a unui sechestru asupra celor două motoare nu probează decât faptul contestat. Nici un act nu dovedește că SC C. SRL ar fi fost sancționată definitiv pentru vreo faptă de orice natură ar fi aceasta și cu atât mai puțin că persoana extrădabilă A. ar fi suportat vreo sancțiune. Solicitarea apărării de a interpreta extensiv principiul ne bis in idem și a reține incidența acestuia nu poate fi susținută astfel din niciun punct de vedere.
În fine, s-a apreciat că nici susținerile cu privire la existența motivelor de refuz - cu referire la nerespectarea dreptului la un proces echitabil și caracterul politic și militar al infracțiunilor - nu pot fi reținute. Dreptul la un proces echitabil ar putea fi analizat în contextul în care persoana extrădabilă ar fi fost deja condamnată definitiv pentru aceste infracțiuni, or, ceea ce se solicită este extrădarea sa pentru a participa la proces și ca atare, pentru a beneficia din plin de respectarea tuturor garanțiilor oferite în cadrul acestui viitor proces. S-a reamintit că persoana a fost acuzată fără a fi fost pronunțată vreo sentință împotriva sa și ar trebui să fie în interesul său să se prezinte în fața autorităților americane pentru a dovedi netemeinicia acuzațiilor (așa cum a invocat constant în fața instanțelor române) iar până la condamnarea sa definitivă este pe deplin respectată prezumția de nevinovăție.
În ceea ce privește caracterul politic și militar al infracțiunilor, Curtea a făcut trimitere la infracțiunile pentru care se solicită extrădarea - contrabandă, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și spălare de bani, astfel încât, nu se poate constata că vreuna dintre acestea s-ar putea încadra într-una dintre cele două categorii menționate și, de asemenea, a constatat că nici apărarea nu a putut să facă trimitere decât la împrejurarea că motoarele exportate urmau a fi folosite de armata iraniană - însă acest fapt exterior complet textului incriminator al infracțiunilor nu determină în nicio măsură posibilitatea evaluării infracțiunilor ca fiind unele cu caracter politic și militar.
În continuare, Curtea a reținut că în cadrul procedurii de extrădare nu poate fi analizat fondul cauzei, având în vedere motivele de refuz al extrădării, prevăzute expres la art. 20 și art. 21 din Legea nr. 302/2004 republicată, precum și dispozițiile art. 52 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării. De asemenea, nerecunoașterea săvârșirii infracțiunilor care constituie obiectul cererii de extrădare nu este un motiv de refuz al extrădării, prevăzut de Legea nr. 302/2004 republicată, aceasta fiind o chestiune care vizează fondul cauzei și asupra căreia autoritățile judiciare române, învestite exclusiv cu cererea de extrădare, nu se pot pronunța în nici un mod.
Curtea a reținut că potrivit 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, opoziția la extrădare nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare, or, în cauză, A. nu a formulat obiecțiuni la identitate iar opoziția sa la extrădare bazată pe motivele sus amintite a fost înlăturată de Curte.
În consecință, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea extrădării și în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării. În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 și art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, a admis cererea de extrădare formulată de SUA.
S-a dispus extrădarea și predarea, către autoritățile SUA, a lui A. față de care a fost emis un mandat de arestare de către Curtea Districtuală a Statelor Unite ale Americii la data de 30 mai 2017 pentru Tribunalul Districtual Statelor Unite ale Americi din Districtul de Est al Statului Wisconsin și ulterior la data de 28 iunie 2017, emis un mandat de arestare pentru aceleași fapte urmare a punerii sub acuzare la data de 27 iunie 2017 într-un act de acuzare emis de către un juriu federal, în Dosarul penal nr. x în procesul Statele Unite ale Americii vs. B. LTD., C. SRL., D.. S-a dispus ca extrădarea persoanei solicitate să se efectueze cu respectarea regulii specialității, prevăzută de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008.
În conformitate cu articolul 16 din Tratat, SUA, s-a reținut că s-a solicitat, totodată, confiscarea tuturor lucrurilor, articole, documente, inclusiv telefoane, carduri bancare, și sume de bani aflate în posesia persoanei extrădabile în momentul arestării, care ar putea servi ca dovezi sau ar putea fi produsul faptelor de care este acuzată, pentru predarea acestora împreună cu persoana căutată, dacă extrădarea acesteia către Statele Unite este aprobată.
Reținând că față de modalitatea de comitere a faptelor, astfel cum a fost descrisă anterior, bunurile găsite asupra persoanei extrădabile ar putea avea legătură cu infracțiunile pentru care se acordă extrădarea, în baza art. 52 alin. (6) raportat la art. 17 din Legea nr. 302/2004 și art. 16 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a dispus remiterea, odată cu persoana extrădată, a bunurilor (inclusiv a sumelor de bani) și a obiectelor ridicate de la numitul A. la data de 08 iunie 2017, menționate în procesul-verbal întocmit de organele poliției (Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Investigații Criminale - Serviciul Urmăriri la aceiași dată. (fila 6 dosar Parchet).
În baza art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a dispus informarea statului solicitant cu privire la prezenta hotărâre. În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a menținut arestarea provizorie în vederea extrădării a numitului A. până la predarea acestuia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004.
S-a constatat că persoana extrădată fost reținută pentru 24 ore, la data de 16 iunie 2017, și arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 16 iunie 2017 la zi. S-a dispus ca indemnizația cuvenită domnului interpret de limbă turcă pentru asistența acordată se va plăti din fondul Ministerului Justiției și hotărârea este executorie în ce privește dispozițiile referitoare la starea de arest provizoriu în vederea extrădării.
Împotriva acestei sentințe, la data de 10 octombrie 2017, în termen legal, a formulat contestație persoana extrădabilă A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 octombrie 2017, când s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 17 octombrie 2017.
La termenul de judecată din 17 octombrie 2017, apărarea contestatorului persoană extrădabilă A. a solicitat amânarea cauzei pentru ca reprezentantul Ministerului Public să ia cunoștință de cererea de sesizare a Curții Constituționale pe care înțelege să o formuleze la aceste termen, precum și pentru discutarea reunirii prezentei cauze cu cea în care contestatorul a formulat contestație și urmează să fie înaintat dosarul Înaltei Curți, ce vizează obiectul Dosarului nr. x/2/2017 soluționat de Curtea de Apel București la data de 12 octombrie 2017.
Înalta Curte a respins cererea de amânare formulată de apărătorii contestatorului persoană extrădabilă, pentru motivul referitor la acordarea posibilității procurorului să ia cunoștință de cererea de sesizare formulată, având în vedere caracterul urgent al procedurii extrădării, precum și susținerile reprezentantului Ministerului Public în sensul că poate pune concluzii la acest termen pe cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepțiile de neconstituționalitate invocate. În ceea ce privește cererea de amânare formulată de apărare cu motivarea că s-a mai formulat o cerere de extrădare de autoritățile din Turcia și se impune discutarea reunirii cauzelor, Înalta Curte a constatat că este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 39 din Legea nr. 302/2004 și art. 15 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite, semnat la București la 10 septembrie 2007, cererile nefiind concomitente și analizându-se în raport de data sesizării.
În continuare, prin apărători aleși, contestatorul persoană extrădabilă A., a invocat excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (2) și art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și a solicitat sesizarea Curții Constituționale. În argumentare, s-a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât cererea a fost formulată în fața Înaltei Curți, de o parte din proces, vizează dispoziții din legi în vigoare, Curtea Constituțională nu a constatat neconstituționalitate dispozițiilor legale și acestea au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece sentința a fost pronunțată de un judecător de drepturi și libertăți, iar nu de un judecător învestit cu exercitarea funcției de judecată. Criticile de neconstituționalitate au vizat lipsa de claritate, precizie și predictibilitate, precum și omisiunea menționării exprese în art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a încălcării competenței judecătorului de drepturi și libertăți. De asemenea, s-a menționat că dispozițiile a căror neconstituționalitate a invocat-o încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 din Constituția României.
Cu privire la contestația formulată, persoana extrădabilă A. Reșit a reiterat solicitările susținute și în fața instanței de fond și a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și respingerea cererii de extrădare, cu consecința punerii în libertate.
În motivarea contestației, s-a susținut, în esență, că, la data sesizării, persoana extrădabilă nu se afla pe teritoriul României, ci era localizată în Turcia, nu era urmărită internațional și se impune respingerea cererii de extrădare ca nefiind de competența organelor judiciare române. De asemenea, s-a invocat și necompetența judecătorului care a pronunțat sentința, în sensul că această cauză nu putea fi soluționată de judecătorul de drepturi și libertăți, greșita compunere a completului de judecată, întrucât cererea de extrădare se soluționează de un complet format dintr-un judecător al secției penale a curții de apel competente, cu consecința constatării nulității absolute a sentinței contestate în temeiul art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. S-a invocat principul ne bis in idem, caracterul politic și militar al infracțiunilor pentru care se solicită extrădarea, caracterul neconform al documentației privind cererea de extrădare, incidența unor motive obligatorii de refuz a extrădării, respectiv nerespectarea dreptului la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieții private și de familie și greșita dispunere a confiscării și predării bunurilor acestuia, fiind amplu prezentate în practicaua deciziei.
Analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ar.42 alin. (2) și art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 și a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. formulate de contestatorul persoană extrădabilă A. Reșit, Înalta Curte apreciază că acesta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Înalta Curte reține că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 (modificată și republicată), Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;
- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe oria unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei;
- să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.
Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.
Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.
În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, întrucât Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, deoarece instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.
În aplicarea art. 29 din Legea 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, întrucât verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.
Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.
În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că, în speță, excepțiile de neconstituționalitate invocate, respectiv dispozițiile art. 42 alin. (2) și art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 și art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât, pe de o parte, textele de lege invocate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei, iar pe de altă parte, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a acestora, dorindu-se în realitate modificarea lor, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.
Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată, dispozițiile art. 42 alin. (2) și art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze, întrucât extrădarea, predarea, precum și menținerea arestării provizorii a persoanei extrădabile A. s-au dispus în temeiul dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 302/2004 și art. 1 din Legea nr. 111/2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite, semnat la București la 10 septembrie 2007. Dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., de asemenea, nu au legătură cu prezenta cauză, întrucât autorul excepției tinde la completarea textului de lege, critica formulată vizând omisiunea menționării exprese a încălcării competenței judecătorului de drepturi și libertăți, aspecte ce nu au legătură cu prezenta cauză și nu țin de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.
Înalta Curte reține că același critici au făcut obiectul contestațiilor formulate de persoana extrădabilă ce au fost respinse de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Încheierile nr. 751 din 10 august 2017, nr. 794 din 7 septembrie 2017 și nr. 932 din 5 octombrie 2017.
Totodată, Înalta Curte arată că din interpretarea rațională a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 rezultă că legătura dintre legile a căror neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor legi care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei legi ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.
Așadar, chiar dacă excepția de neconstituționalitate constituie și un mijloc specific jurisdicției constituționale pentru exercitarea controlului de constituționalitate, trebuie observat că, având ca obiect o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care are legătură cu soluționarea cauzei, excepția de neconstituționalitate este caracterizată ca fiind o „apărare de fond” (fără să se identifice cu aceasta), aspect ce ilustrează una dintre trăsăturile excepției de neconstituționalitate, și anume ca aceasta să fie pertinentă (să aibă legătură cu soluționarea cauzei), altminteri fiind irelevantă pentru judecarea cauzei.
Prin urmare, se constată că, în speță, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece motivele menționate în susținerea excepției nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.
Față de aceste aspecte invocate, Înalta Curte constatând că cererea formulată nu are legătură cu soluționarea cauzei și în realitate vizează o chestiune de interpretarea și completare a legii, va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul persoană extrădabilă A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Examinând contestația prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază contestația formulată de persoana extrădabilă A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 111/2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite, semnat la București la 10 septembrie 2007. Pe de altă parte, potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispozițiile cuprinse în Legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române. De asemenea, conform art. 4, rezultă că Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaționale la care România este parte în situațiile nereglementate.
Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004 modificată statuează că, în situația în care prin legea de cooperare judiciară internațională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate se îndeplinesc conform normelor române de drept procesual penal.
În ce privește normele juridice aplicabile prezentei cereri, acestea sunt reprezentate de Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite (norma specială) și dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată (norma generală).
Prealabil analizării condițiilor de admisibilitate a cererii de extrădare formulată de SUA, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată critica formulată de apărarea persoanei extrădabile privind nulitatea absolută a sentinței contestate, în raport de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că au fost încălcate normele imperative anterior menționate, cauza fiind judecată de un complet - judecător de drepturi și libertăți și nu de un complet potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004, iar vătămarea produsă nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
Față de aceste susțineri, Înalta Curte reține că, în speță, procedura extrădării este reglementată de Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, aceasta completându-se cu C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 302/2004 referitoare la procedura judiciară și reguli speciale de competență, (1) „Procedura judiciară de extrădare este de competența curții de apel în a cărei circumscripție a fost localizată persoana extrădabilă și a parchetului de pe lângă aceasta. (11) În cazul în care statul solicitant solicită în același timp extrădarea a două sau mai multe persoane, cercetate în aceeași cauză penală sau în cauze conexe, care au fost localizate în circumscripțiile unor curți de apel diferite, competența soluționării cererilor de extrădare aparține Curții de Apel București. (2) Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării și cererea de extrădare se soluționează de un complet format dintr-un judecător al secției penale a curții de apel competente. (3) Hotărârea pronunțată asupra cererii de extrădare este supusă apelului, în condițiile prevăzute la art. 52 alin. (8) și art. 53. (4) Normele de procedură penală privind urmărirea, judecata și punerea în executare sunt aplicabile și în procedura de extrădare, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel. De asemenea, art. 46 prevede că procedura la curtea de apel este publică.
Înalta Curte constată că, într-adevăr, cauza a fost repartizată unui complet ce poartă indicatorul x, însă această titulatură nu se circumscrie unui complet de judecător de drepturi și libertăți, având în vedere că dosarul a fost repartizat unui complet de judecată format dintr-un judecător de la Curtea de Apel București, secția I penală, fiind constituit din președinte, soluționarea cauzei a fost în ședință publică și, totodată, pronunțarea a fost în ședință publică.
Potrivit dispozițiilor art. 53 C. proc. pen., Judecătorul de drepturi și libertăți este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia, soluționează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări privind: a) măsurile preventive; b) măsurile asigurătorii; c) măsurile de siguranță cu caracter provizoriu; d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege; e) încuviințarea perchezițiilor, a folosirii metodelor și tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; g) alte situații expres prevăzute de lege. Or, prin raportare la dispozițiile anterior menționate și cele care reglementează în mod expres modul de soluționare a acestora, judecătorului de drepturi și libertăți soluționează cererile în ședință de cameră de consiliu.
Referirea apărării la Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel București prin care s-a stabilit ca aceste cereri să fie soluționate de judecătorul care este programat pentru planificarea soluționării cererilor privind măsurile preventive, respectiv de judecătorul de drepturi și libertăți, este neîntemeiată, având în vedere, pe de o parte, că soluționarea cauzei s-a desfășurat în ședință publică de către președinte, iar nu de judecător de drepturi și libertăți, pronunțarea a fost în ședință publică, iar pe de altă parte, apărarea nu a invocat neconcordanțe cu dispoziții explicite din legi, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 42 și art. 52 din Legea nr. 302/2004. De altfel, așa cum a susținut și apărarea, aceste critici au mai fost susținute în fața Curții de Apel București și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce au făcut obiectul contestaților formulate de persoana extrădabilă și soluționate de Înalta Curte prin respingerea acestora, aspecte față de care se apreciază că au autoritate de lucru judecat.
În continuare, se constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de extrădare formulată de SUA, astfel cum sunt impuse de prevederile art. 10 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007 și ratificat prin Legea nr. 111/2008, respectiv: s-a înaintat o expunere a faptelor pentru care se solicită extrădarea, indicându-se calificarea juridică, referiri la dispozițiile legale aplicabile, cererea de extrădare fiind însoțită de documentele prevăzute la art. 8 din Tratat privind procedura de extrădare și documentele necesare ce au fost traduse în limba română.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și a Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autoritățile americane.
Contrar susținerii apărării, se reține că este îndeplinită cerința dublei incriminări având în vedere că infracțiunile pentru care este acuzată persoana extrădabilă își au corespondent în legea penală română, circumscriindu-se infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., contrabandă prev. art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 modificată și spălarea de bani prev. art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, fiind îndeplinită astfel și condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Prin urmare, se constată că este îndeplinită și condiția referitoare la gravitatea pedepsei, fiind incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecății, pentru fapte a căror săvârșire atrage potrivit legislației statului solicitant și legii române o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puțin 4 luni. De asemenea, sunt îndeplinite și prevederile art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 potrivit cărora o infracțiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părți cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă.
Susținerea apărării privind caracterul politic și militar al infracțiunilor este nefondată, având în vedere infracțiunile pentru care se solicită extrădarea numitului A., constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă și spălare de bani, niciuneia dintre acestea neputându-se să i se dea o conotație politică sau militară. De altfel, în art. 3 lit. a) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii semnat la data de 10 septembrie 2007 se precizează că o infracțiune dă loc la extrădare indiferent dacă legea statelor solicitant și solicitat încadrează sau nu acțiunile ori omisiunile care constituie infracțiunea în aceeași categorie de infracțiuni sau descriu infracțiunea prin aceeași terminologie.
Criticile apărării referitoare la netemeinicia cererii justificate prin lipsa documentelor, modul în care sunt descrise infracțiunile de textul incriminator, precum și locul săvârșirii faptelor sunt nefondate, Înalta Curte constată că au fost depuse documentele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii semnat la data de 10 septembrie 2007. Se observă că cererea de extrădare este formulată în scris de către autoritatea competentă a statului solicitant și este însoțită, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și art. 8 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii semnat la data de 10 septembrie 2007, de copiile autentice ale mandatelor de arestare, rechizitorului din data de 27 iunie 2017, legislația relevantă, declarația dată sub jurământ de agentul special E., fotografia numitului A., înscrisuri însoțite de traducerea în limba română.
Totodată, relativ la criticile privind modul de descriere a infracțiunilor, se constată că verificările efectuate în cauză sunt limitate la constatarea îndeplinirii condițiilor de formă și fond pentru luarea măsurii în condițiile Legii 302/2004, instanța neavând competența de a analiza probele privind vinovăția persoanei solicitate.
În acest sens, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, „Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străina cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării”.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală „pot fi extrădate din România, în condițiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni”.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din aceeași lege, nu pot fi extrădați din România:
a) cetățenii români, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 20; b) solicitanții de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat în care viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane și degradante; c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicție, în condițiile și în limitele stabilite prin convenții sau prin alte înțelegeri internaționale; d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecți, persoane vătămate, părți, martori sau experți ori interpreți în fața unei autorități judiciare române solicitante, în limitele imunităților conferite prin convenție internațională.
Din analiza dispozițiilor legale enunțate anterior care reglementează executarea unui mandat de arestare, rezultă că rolul instanței române, în această procedură, se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului - aspectele legate de existența faptelor imputate, exced analizei impuse de dispozițiile Legii nr. 302/2004 și a Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea, ridicate de persoana extrădabilă și a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca.
În acord cu prima instanță se reține că sunt întrunite condițiile extrădării pentru a se dispune extrădarea și predarea, către autoritățile SUA, a numitului A.. Astfel, împotriva persoanei extrădabile a fost emis la data de 30 mai 2017 un mandat de arestare de către Curtea Districtuală a Statelor Unite ale Americii pentru Tribunalul Districtual Statelor Unite ale Americi din Districtul de Est al Statului Wisconsin.
În ceea ce privește susținerea apărării referitoare la necompetența instanțelor române de a dispune cu privire la extrădare, Înalta Curte reține că persoana extrădabilă A. era urmărit internațional, față de acesta fiind emis un mandat de arestare de către Curtea Districtuală a Statelor Unite ale Americii la data de 30 mai 2017 Tribunalul Districtual Statelor Unite ale Americi din Districtul de Est al Statului Wisconsin, persoana extrădabilă fiind prinsă și identificată la data de 7 iunie 2017 pe teritoriul României.
Critica apărării în sensul că la data de sesizării Ministerului Justiției față de persoana extrădabilă nu exista un mandat de arestare și nu era urmărit internațional este contrazisă de actele dosarului, la fila 188 din dosarul curții de apel vol. II, se află mandatul de arestare tradus în limba română ce a fost emis la data de 30 mai 2017 de către autoritățile judiciare din SUA.
De asemenea, Înalta Curte constată că persoana extrădabilă nu a formulat obiecțiuni la identitate și nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al extrădării prev. de art. 21 sau 22 din Legea nr. 302/2004 și nici art. 33 și art. 34 din aceeași lege, privind prescripția sau amnistia. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, opoziția la extrădare a persoanei extrădabile nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare, or, în cauză numitul A. nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate.
Înalta Curte reține că, deși persoana extrădabilă nu a fost de acord cu admiterea cererii de extrădare și predarea sa către autoritățile americane, opoziția sa la extrădare nu s-a întemeiat pe vreunul din cazurile exprese prevăzute în Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite. Susținerile apărării cu privire la existența motivelor de refuz cu caracter politic și militar nu pot fi reținute, având în vedere că autoritățile americane au solicitat extrădarea numitului A. pentru infracțiunile de contrabandă, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și spălare de bani, niciuna dintre acestea neavând caracter politic sau militar pentru a fi incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și SUA ratificat prin Legea nr. 111/2008. Totodată, se constată că nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și nici motivele opționale de refuz prevăzute de art. 22 din aceeași lege.
Înalta Curte reține că extrădarea persoanei solicitate s-a efectuat cu respectarea regulii specialității prev. de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA ratificat prin Legea nr. 111/2008, persoana extrădabilă nerenunțând la această regulă potrivit susținerilor acesteia în fața Curții de Apel București, așa cum rezultă din declarația aflată la fila 125.
De asemenea, se constată că nu există motive pentru a considera că persoana extrădabilă va fi judecată în Statele Unite ale Americii de o instanță de judecată care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare.
În ceea ce privește critica apărării referitoare la încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil se constată că nu este întemeiată, întrucât față de persoana extrădabilă nu s-a pronunțat nicio soluție pentru infracțiunile pentru care se solicită extrădarea, ci este solicitată pentru a participa la proces și pentru a beneficia de drepturile oferite în cadrul procesului unde are posibilitatea să dovedească netemeinicia acuzațiilor.
Prin urmare, principiul ne bis in idem, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică, nu are aplicabilitate în cauză, persoana extrădabilă fiind solicitată pentru a participa la proces, neexistând nicio dovadă că persoana extrădabilă ar fi suportat vreo sancțiune pentru infracțiunile pentru care se solicită extrădarea.
Susținerea apărării privind încălcarea dreptului la viața privată al persoanei extrădabile este neîntemeiată întrucât prezenta cauză vizează o procedură penală ce are la bază dispoziții legale, respectiv Legea nr. 111/2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite, semnat la București la 10 septembrie 2007, precum și Legea nr. 302/2004 republicată, iar dispozițiile art. 8 alin. (2) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului prevăd, în mod expres, că nu este admis amestecul unei autorități publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
În ceea ce privește celelalte critici formulate de apărare care vizează temeinicia acuzației aduse persoanei extrădabile, Înalta Curte constată că exced obiectului prezentei cauze și nu pot fi examinate prin prisma dispozițiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, întrucât vizează fondul cauzei. Totodată, simpla susținere a apărării în sensul că persoana extrădabilă a formulată cerere de azil fără a aduce nicio dovadă în acest sens, de asemenea, nu poate fi analizată întrucât excede obiectului cauzei.
Față de cele mai sus evocate, Înalta Curte constată că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 18, art. 24 și art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și cele prevăzute de art. 36 - 46 din același act normativ, ce reglementează procedura specială a extrădării pasive din România.
În acord cu instanța de fond, în conformitate cu articolul 16 din Tratat, SUA, față de modalitatea de comitere a faptelor, astfel cum a fost descrisă anterior, în mod corect au fost reținute bunurile găsite asupra persoanei extrădabile ce ar putea avea legătură cu infracțiunile pentru care se acordă extrădarea și în baza art. 52 alin. (6) raportat la art. 17 din Legea nr. 302/2004 și art. 16 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a dispus remiterea, odată cu persoana extrădată, a bunurilor și a obiectelor ridicate de la numitul A. la data de 08 iunie 2017, menționate în procesul-verbal întocmit de organele poliției aflat la fila 6 dosar Parchet.
De asemenea, față de dispozițiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în mod corect, curtea de apel constatând că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, a menținut starea de arest provizoriu a persoanei extrădabile A. în vederea extrădării, până la predarea acesteia autorităților judiciare americane, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, executorie conform art. 52 alin. (9) din aceeași lege.
Rațiunea mandatului de arestare provizorie constă în necesitatea de a se asigura că persoanele nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul țării, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei extrădabile în fața justiției statului emitent al cererii de extrădare, pentru instrumentarea procedurilor penale.
Dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. f) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului privind dreptul persoanei la libertate și la siguranță, prevăd în mod expres și limitativ cazurile și condițiile în care este permisă limitarea libertății persoanei, exceptând situația când împotriva persoanei se află în curs o procedură de extrădare.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 52 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 181/F din 05 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2017 (nr. x/2017).
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. 6 C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, în sumă de 100 lei, va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul persoană extrădabilă A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.
II. Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 181/F din 05 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2017 (nr. x/2017).
Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul interpretului de limbă turcă se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 135 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 octombrie 2017.