Decizia civilă nr. 253/2017
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 5 octombrie 2015, A. și B. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 6 și 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 706 din 19 mai 2015 a Tribunalului Iași.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că decizia nr. 706 din 19 mai 2015 a Tribunalului Iași este dată cu încălcarea celor stabilite prin sentința penală nr. 31 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iași. Revizuenții au menționat că legalitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2995 din 11 septembrie 2001 și a cărții funciare nr. 2252 din 8 iulie 2002 au fost stabilite definitiv penal, precum și definitiv și irevocabil civil, ca urmare a plângerii penale adresate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a acțiunilor civile adresate instanței de către numitul C., în numele și pentru Parohia Romano Catolică Sf. Anton de Padova, Pașcani.
S-a mai arătat că, prin sentința penală nr. 31 din 16 noiembrie 2004, rămasă definitivă la data de 23 decembrie 2004, pronunțată în dosarul penal nr. x/2004, Curtea de Apel Iași a stabilit definitiv că încheierea contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat s-a făcut cu respectarea legii, iar prin sentința civilă nr. 1712 din 2 iulie 2003, dată în Dosarul nr. x/2003, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 230/2008 a Curții de Apel Iași, dată în Dosarul nr. x/45/2004, s-a constatat legalitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2995 din 11 septembrie 2001, implicit, și a cărții funciare nr. 2252/2002, anulată cu încălcarea legii, prin decizia civilă atacată cu cererea de revizuire.
În consecință, se solicită admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei civile nr. 706 din 19 mai 2015, pronunțate de Tribunalul Iași.
1.2. Hotărârea de declinare a competenței
Prin decizia nr. 118 din 23 februarie 2016, Curtea de Apel Iași a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 mai 2016, sub nr. x/1/2016.
1.3. Soluția instanței de revizuire
Prin decizia nr. 2368 din 16 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, în Dosarul nr. x/1/2016, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 706 din 19 mai 2015, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă, în Dosarul nr. x/866/2014.
Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu faptul că, în speță, nu se poate retine existența identității de părți și obiect, ca elemente ale autorității lucrului judecat, astfel încât nu se poate concluziona ca fiind incidente dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei instanței de revizuire, au declarat recurs revizuenții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Recurenții au criticat decizia atacată din perspectiva nelegalității și netemeiniciei, invocând dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. și motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.
Autorii recursului au susținut, în esență, că decizia atacată este pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 431 alin. (1), raportat la art. 509 alin. (8) C. proc. civ., stabilindu-se eronat că nu există identitate de calitate a părților și de obiect în cauzele în discuție.
Cu referire la istoricul respectivelor litigii, recurenții au arătat că formularea cererii de revizuire s-a impus, deoarece li s-a încălcat un drept de proprietate asupra unor bunuri imobile.
Consideră autorii recursului că hotărârea penală nr. 31 din 16 noiembrie 2004, dată în Dosarul nr. x/2004, prin care s-a stabilit definitiv legalitatea unui anume contract de vânzare-cumpărare, ca urmare a netragerii la răspundere penală a notarului care l-a încheiat, are autoritate de lucru judecat în toate litigiile civile pe care le-au menționat în cererea de revizuire și care, contrar celor reținute de instanța de revizuire, au avut același obiect - constatarea nelegalității respectivului contract de vânzare-cumpărare și anularea lui - și s-au derulat între aceleași părți.
În susținerea recursului, s-a depus un set de înscrisuri, în copie.
3. Apărările intimatei
Intimata Congregația Școlilor de Caritate - Mănăstirea Cavanis a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca „nelegal și imoral”, apreciind că motivele invocate sunt false și fără legătură cu cauza.
4. Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat.
Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, raportat la prevederile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., prin încheierea din data de 11 septembrie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății.
5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurenți, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succedă.
Primul caz de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsa neregularitate invocată de recurenți nu se circumscrie aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.
Susținerea în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 431 alin. (1), raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută.
Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea efectelor lucrului judecat, cuprinsă în art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că: „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”, să împiedice pronunțarea unei soluții contrare unei alte hotărâri date într-o cauză identică.
Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat.
În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză).
În ceea ce privește existența condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în cauză de A. și B., în cadrul controlului exercitat pe calea recursului, se constată că secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de revizuire, a stabilit în mod just faptul că dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu au aceleași părți, același obiect și nici aceeași cauză, neputându-se stabili, astfel, o încălcare a autorității de lucru judecat.
Astfel, una dintre pricini, soluționată prin decizia penală nr. 31/2004, a avut drept obiect plângerea petentului A. împotriva rezoluției din 18 decembrie 2003, dată în Dosarul nr. x/P/2003, de către procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numitului D., iar cealaltă, soluționată prin decizia nr. 706 din 19 mai 2015, a vizat un alt obiect, anume: anularea cărții funciare nr. 2252 a U.A.T. Pașcani și s-a purtat între reclamanta Congregația Școlilor de Caritate - Mănăstirea Cavanis, în contradictoriu cu pârâții B. și A.
Lipsa autorității de lucru judecat a fost corect dedusă și prin prisma cauzelor diferite ale celor două litigii. Aceasta deoarece, în litigiul în care a fost pronunțată decizia penală nr. 31/2004 a Curții de Apel Iași, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 246 C. pen. în timp ce, în celălalt litigiu, finalizat cu pronunțarea deciziei nr. 706 din 19 mai 2015 a Tribunalului Iași, acțiunea a avut ca temei juridic dispozițiile art. 907 C. civ.
În atare situație, se reține că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate a căii de atac in discuție, prevăzute de textul legal invocat, astfel încât sunt lipsite de relevanța acordată de autorii recursului susținerile privind schimbarea calității procesuale, ca urmare a formulării de către pârâtă a unei cereri reconvenționale; efectele obligatorii ale constatărilor din hotărârea penală asupra cauzelor civile; scopul real, justificat de necesitatea protejării unui drept de proprietate legitim, care a stat la baza demersurilor procesuale ale reclamanților, dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, fiind conformă dispozițiilor procedurale incidente.
Cum, niciun argument invocat de recurenți în cadrul acestor critici nu se justifică, se constată că nu este incident cazul de casare invocat, fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Un alt motiv de recurs vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea atacată, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Conform acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.
Argumentele invocate de recurenți în mod generic nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată.
Din examinarea considerentelor ce au fundamentat soluția adoptată de instanța de revizuire, se constată, însă, că acestea sunt în concordanță cu hotărârea pronunțată, cu natura și cu circumstanțele speței.
Împrejurarea că secția I civilă a Înaltei Curți a examinat cu prioritate îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a căii de atac deduse judecății sale nu poate fi reținut ca un aspect de motivare străin naturii cauzei, dat fiind faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.ă, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, iar, potrivit prevederilor art. 248 alin. (1) din același cod, aspectele de admisibilitate se soluționează cu prioritate.
Cât privește pretinsa nelegalitate a modului de stabilire a efectelor reale ale hotărârilor judecătorești invocate, a raporturilor juridice dintre părți sau a drepturilor acestora, menționată de recurenți, nici acest argument nu poate fi reproșat instanței de revizuire din perspectiva unor vicii de motivare a soluției adoptate.
În privința hotărârii atacate, se reține că sunt îndeplinite exigențele unei motivări corespunzătoare.
Analizând modul în care instanța de revizuire a examinat cererea dedusă judecății și apărările formulate, completul de 5 judecători constată că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privitoare la expunerea situației de fapt, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, astfel că nu se poate reține o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia.
Chiar și chestiunile vizând pretinsa motivare străină pricinii, sunt contrazise de conținutul hotărârii, în care se regăsesc considerentele de fapt și de drept care susțin soluția instanței, în acord cu aspectele circumstanțiate de probele dosarului, argumentarea fiind logică și coerentă, precum și în acord cu cadrul procesual al speței și cu normele legale incidente.
Este de relevat că, din examinarea hotărârii atacate, rezultă că aspectele reținute au fost analizate în suficientă măsură, dând posibilitatea să fie trase concluzii în raport cu prevederile textelor de lege ce reglementează chestiunea admisibilității căii de atac, supusă examinării în speță.
Ca urmare, se constată că nu este incident cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate, cu legea.
Tot în mod nejustificat se susține de către recurenți că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Rațiunea reglementării cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat.
Acest text nu poate justifica examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al revizuirii.
Legiuitorul a urmărit ca, prin decizia supusă cenzurii instanței de control judiciar, să nu se pronunțe o soluție contrară unei alte hotărâri pronunțate într-o cauză identică.
În speță, acest principiu nu este însă încălcat. Recurenții nu au dovedit faptul că, relativ la întrunirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, s-a pronunțat vreo soluție contrară, a cărei autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată de secția I civilă a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
În atare situație, se reține că nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat.
Nu este întrunită nici ipoteza de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Întrucât criticile recurenților nu vizează încălcarea niciunei dispoziții de drept substanțial, pretinsele neregularități invocate cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor procedurale nu au relevanța ce li se atribuie de către autori și nu sunt de natură a atrage incidența acestui motiv de casare și, implicit, nelegalitatea deciziei recurate.
În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât argumentele recurenților, formulate prin motivele de recurs, nu sunt întemeiate, în baza art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de B. și A. împotriva deciziei nr. 2368 din 16 decembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2017.