Decizia nr. 1210/2017
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 29 decembrie 2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului și revenirea la numele purtat anterior căsătoriei.
Prin sentința civilă nr. 3432 din data de 27 aprilie 2017, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că niciuna dintre părți nu mai locuiește efectiv în circumscripția Judecătoriei Galați, întrucât reclamanta locuiește în străinătate, iar pârâtul are domiciliu necunoscut, iar în cauză nu s-a probat nici măcar împrejurarea că reclamanta ar mai avea cel puțin o reședință pe teritoriul României, în sensul dispozițiilor art. 88 C. civ.
Prin urmare, instanța a constatat că părțile nu se regăsesc în niciuna dintre situațiile enumerate în art. 915 și art. 107-108 C. proc. civ., motiv pentru care reținut că devin aplicabile dispozițiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează raporturi de drept internațional privat, în sensul că este atrasă competența absolută de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 1 București a pronunțat sentința civilă nr. 5588 din data de 7 iulie 2017, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că nu se poate concluziona că locuința pârâtului este necunoscută și, chiar acceptând raționamentul Judecătoriei Galați potrivit căruia pârâtul are domiciliul/reședința necunoscute în mod absolut, tot nu se justifică sesizarea Judecătoriei sectorului 1 București, deoarece nu se regăsește ipoteza în care potrivit regulilor de drept internațional privat instanța română este competentă absolut să judece cauza.
Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Se constată că ambele instanțe, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului, s-au raport la dispozițiile art. 915C. proc. civ., potrivit căruia cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunui dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul
În esență, aspectul care a generat ivirea prezentului conflict negativ de competență îl reprezintă aprecierile diferite ale instanțelor aflate în conflict cu privire la locuința pârâtului.
Astfel, Judecătoria Galați a reținut că reclamanta locuiește în străinătate, iar pârâtul are domiciliu necunoscut, motiv pentru care a considerat că devin aplicabile dispozițiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează raporturi de drept internațional privat, în timp ce Judecătoria sectorului 1 București a concluzionat că nu se poate reține că locuința pârâtului este necunoscută și, chiar acceptând raționamentul potrivit căruia pârâtul are domiciliul/reședința necunoscute în mod absolut, tot nu se justifică sesizarea sa, deoarece nu se regăsește ipoteza în care potrivit regulilor de drept internațional privat instanța română este competentă absolut să judece cauza.
Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.
Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.
Se reține că noțiunea de „locuință” trebuie înțeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuiește efectiv și nu locuința statornică și principală. Altfel spus, ceea ce are relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această materie este locuința faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, a rezultat că ultima locuință a soților a fost în orașul Galați,așadar în circumscripția teritorială a Judecătoriei Galați.
Însă pentru a se constata că această instanță este competentă a soluționa prezentul litigiu, trebuie îndeplinită și condiția ca cel puțin locuința a unuia dintre soți să fie în circumscripția judecătoriei în care s-a aflat ultima locuință comună a soților.
În speță, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că pârâtul locuiește încă în municipiul Galați, însă nu a putut indica adresa exactă.
De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar, reprezentând informații de la diverse instituții cu atribuții în evidența persoanelor (fila 26, fila 28 și fila 37 din dosarul Judecătoriei Galați), reiese faptul că pârâtul B. figurează cu domiciliul și locul de muncă în Galați.
Astfel, Înalta Curte constată că la data depunerii cererii de chemare în judecată reclamanta avea reședința în străinătate, iar pârâtul avea locuința activă în Galați.
În lipsa oricăror dovezi în sens contrar existente la dosar, chiar dacă nu se cunoaște adresa exactă a pârâtului, nu se poate concluziona că partea nu mai locuiește în circumscripția teritorială a Judecătoriei Galați și nu se poate naște prezumția că domiciliul/reședința pârâtului sunt necunoscute, cu atât mai mult că există indicii că acesta își desfășoară activitatea în Galați.
Revine instanței competente obligativitatea de a pune în vedere reclamantei să efectueze demersurile necesare pentru a afla adresa exactă a pârâtului,unde să îi poată fi comunicate citațiile și actele de procedură din dosar, având în vedere și faptul că, în situația particulară a speței, la fila 21 din dosarul Judecătoriei Galați există o precizare a reclamantei în sensul că poartă ocazional discuții telefonice cu pârâtul.
Potrivit dispozițiilor art. 90C. civ. care reglementează prezumția de domiciliu, reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut. În lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește.
Față de cele anterior arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) teza IC. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2017.