Decizia nr. 1387/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Primul ciclu procesual:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâta SC D. SA și au solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor sume: pentru A., daune materiale de 30.000 lei și daune morale de 500.000 lei; pentru B. daune materiale de 30.000 lei și daune morale de 500.000 lei; pentru C. daune morale de 500.000 lei și actualizarea acestor despăgubiri la dobânda de referință a BNR din momentul producerii riscului asigurat și până la momentul plății efective a indemnizației de către asigurătorul pârât.
Prin Sentința nr. 515 din 14 martie 2013, Tribunalul Iași a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea reclamanților.
Prin Decizia nr. 70 din 26 iunie 2013, Curtea de Apel Iași a admis apelul reclamanților, a anulat Sentința civilă nr. 515/2013 a Tribunalului Iași, a respins excepția inadmisibilității și a trimis cauza spre rejudecare.
Prin Decizia nr. 1342 din 2 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul pârâtei SC D. SA și a menținut Decizia nr. 70 din 26 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași.
Al doilea ciclu procesual:
Prin Sentința nr. 36 civ. din 29 ianuarie 2015, Tribunalul Iași a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu SC D. SA.
Curtea de Apel Iași, prin Decizia civilă nr. 228/2015 din 4 iunie 2015, a respins apelul declarat de A., B. și C.
Prin Decizia civilă nr. 588 din 17 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva Deciziei civile nr. 228 din 4 iunie 2015 a Curții de Apel Iași pe care a casat-o trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Al treilea ciclu procesual:
Fiind reînvestită cu rejudecarea apelului, Curtea de Apel Iași, prin Decizia nr. 517 din 7 septembrie 2016, a admis apelul reclamanților și schimbând în parte Sentința nr. 36 din 29 ianuarie 2015 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de aceștia și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei A. suma de 15.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 250.000 lei cu titlu de daune morale, reactualizate cu dobânda legală de la momentul plății efective.
Prin Decizia nr. 145 din 25 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâtă, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, cu privire la recursul reclamanților, că susținerea, conform căreia soluția de respingere a acțiunii în daune formulate de reclamanții B. și C. nu cuprinde motivele justificative are caracter fondat, fiind aptă să atragă incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, instanța de apel a reținut într-un considerent imprecis, vag, de ordin general că "față de probele administrate în cauză nu poate stabili existența unui prejudiciu moral suferit de reclamanta B.", iar în privința minorului C. că "în raport cu actele medicale depuse la dosar nu rezultă că acesta ar fi suferit vreun traumatism psihic major."
Or, rolul instanței de apel, ca instanță de control devolutivă, este de a stabili situația de fapt raportat la care să facă aplicarea normei de drept, verificând în felul acesta temeinicia pretențiilor.
În contextul în care pretențiile de daune morale ale tuturor celor trei reclamanți decurgeau din săvârșirea aceleiași fapte ilicite care a adus vătămări integrității corporale - pentru reclamanta B., fiind necesare 30 - 35 zile îngrijiri medicale, iar pentru reclamantul C., 3 - 4 zile îngrijiri medicale - instanța nu a arătat și nu a motivat de ce această atingere adusă unui atribut al personalității umane (integritatea corporală) nu era aptă să dea dreptul la despăgubiri morale.
Stabilirea în mod diferit a situației reclamanților - unuia recunoscându-i-se dreptul la despăgubiri, iar celorlalți doi negându-li-se acest drept - are drept consecință și caracterul contradictoriu al considerentelor întrucât aceeași cauză ilicită este considerată, pe de o parte, producătoare de consecințe juridice pe planul angajării răspunderii delictuale și, pe de altă parte, ca neavând astfel de efecte.
În consecință, a rezultat că, pe de o parte, instanța de apel a motivat soluția de respingere a pretențiilor celor doi reclamanți pe baza unor considerente generale, limitate la aprecierea că "nu s-a putut stabili existența unui prejudiciu moral", iar, pe de altă parte, considerentele au avut caracter contradictoriu, recunoscând și negând în același timp dreptul la despăgubiri al persoanelor vătămate prin aceeași acțiune ilicită (și care au reclamat, deopotrivă, atingerea adusă integrității corporale).
Cealaltă critică formulată de recurenta-reclamantă A., referitoare la modalitatea în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va fi avută în vedere de instanța de trimitere la momentul rejudecării.
Referitor la recursul pârâtei s-a reținut că, susținând, de asemenea, motivarea necorespunzătoare a hotărârii, pârâta-recurentă a pretins că instanța a acordat despăgubiri morale reclamantei A., fără justificarea cuantumului acestora în acord cu dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul CSA nr. 20/2008 și fără să țină seama de natura compensatorie a acestor despăgubiri, care nu trebuie să aibă o valoare excesivă aptă să o transforme în amendă sau în sursă de îmbogățire fără just temei pentru cealaltă parte.
Instanța supremă a observat că și sub acest aspect considerentele hotărârii sunt deficitare, din conținutul lor rezultând că singurul criteriu ce a operat în dimensionarea cuantumului despăgubirilor a fost culpa concurentă a victimei, așa încât, față de pretențiile inițiale ale reclamantei (500.000 lei, daune morale și 30.000 lei, daune materiale), a fost recunoscut dreptul la despăgubiri pentru jumătate din sumele solicitate.
Însă, o asemenea aplicare matematică a criteriului culpei concurente a avut drept consecință lipsa evaluării și aprecierii jurisdicționale proprii a instanței de apel.
S-a reținut că trebuie ținut seama de criteriul proporționalității între valorile lezate și satisfacția acordată, precum și de cel al reparației echitabile, așa cum au fost dezvoltate aceste criterii în jurisprudența în materie, inclusiv cea a instanței supreme, în acest sens, s-a reținut ca fiind corectă susținerea recurentei conform căreia nu se regăsește în conținutul considerentelor referirea la dispozițiile art. 49 lit. f) din Ordinul CSA nr. 20/2008, text conform căruia la stabilirea despăgubirilor morale, în cazul vătămării corporale se ține seama de legislația și jurisprudența din România.
Este contextul în care trebuia verificat dacă, prin înjumătățirea cuantumului despăgubirilor pretinse doar ca urmare a reținerii culpei concurente, suma astfel rezultată (de 750 euro pe zi de îngrijire medicală) corespunde criteriilor de rezonabilitate, proporționalitate și echitate apte să asigure funcția compensatorie a daunelor morale.
Astfel de analize lipsesc din conținutul considerentelor deciziei din apel, ceea ce face ca, și sub acest aspect, hotărârea să fie afectată de viciul nemotivării, așa încât criticile pârâtei au caracter fondat, recursul acesteia fiind admis.
Prin Decizia civilă nr. 318 din data de 25 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a admis apelul formulat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 36 din 29 ianuarie 2015 a Tribunalului Iași, sentință care a fost schimbată în parte în sensul admiterii, în parte, a acțiunii, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei A. suma de 275 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 11.250 lei, cu titlu de daune morale, reactualizate cu dobânda legală de la data pronunțării deciziei și până la momentul plății efective, să plătească reclamantei B. suma de 5.250 lei, cu titlu de daune morale, reactualizate cu dobânda legală de la data pronunțării deciziei și până la momentul plății efective, să plătească reclamantului C. suma de 600 lei, cu titlu de daune morale, reactualizate cu dobânda legală de la data pronunțării deciziei și până la momentul plății efective; au fost menținute restul dispozițiilor din sentința apelată ce nu contravin acestei decizii; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei A. suma de 848 lei, cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond, iar apelanților suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată efectuate în apel; în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a fost obligată pârâta să plătească statului suma de 2825,4 lei, reprezentând 30% din ajutorul public, sub forma scutirii la plata taxei judiciare de timbru, acordat reclamantului C. și suma de 1977 lei, reprezentând 30% din ajutorul public, sub forma reducerii taxei judiciare de timbru, acordat reclamantei A.; s-a dispus ca diferențele de 6592,6 lei (70% din ajutorul public, sub forma scutirii ia plata taxei judiciare de timbru, acordat reclamantului C.) și, respectiv, 4615,6 lei (70% din ajutorul public, sub forma reducerii taxei judiciare de timbru, acordat reclamantei A.) să rămână în sarcina statului.
În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele:
La data de la data de 08 mai 2009 a avut loc un accident rutier în care au fost implicați numitul E. și reclamanta A., iar în urma accidentului rutier, A. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 70 - 75 zile de îngrijire medicală, B., pasager în autovehiculul condus de A., a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile de îngrijire medicală, iar C., de asemenea, pasager în autovehiculul condus de A., a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 3 - 4 zile de îngrijire medicală.
Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 222 din 7 decembrie 2010 efectuat în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a concluzionat că accidentul s-a produs ca urmare a executării manevrei de înserare în trafic, urmată de întoarcere fără o asigurare prealabilă temeinică a numitei A., în condițiile în care asigurarea ar fi trebuit să dureze pe tot parcursul executării manevrei, iar viteza de deplasare a autoturismului condus de E. a constituit cauza ce a favorizat producerea evenimentului rutier, motiv pentru care instanța de apel a apreciat că A. are o culpă de 70% în producerea accidentului rutier, iar E. de 30%.
La stabilirea despăgubirilor ce se cuvin apelanților, instanța a avut în vedere prevederile art. 28 alin. (1) Ordinul CSA nr. 20/2008, obligând pârâta la plata de despăgubiri către apelanți proporțional cu culpa asiguratului acesteia, E. (30%);
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale și morale cuvenite fiecăruia dintre cei trei apelanți, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 49 din Ordinul CSA nr. 20/2008,
În speță, în ceea ce privește prejudiciul material suferit, s-a reținut că A. a făcut dovada cu înscrisuri, doar pentru suma de 275 lei, reprezentând bonuri fiscale de achiziționare a unor medicamente, facturi și chitanțe de plată a unor taxe pentru servicii medicale.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de apelanți, instanța a reținut că în sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului acestora și că judecătorul este singurul care, în raport de consecințele pe orice plan suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
În speță, ca urmare a accidentului rutier din data de 08 mai 2009, A. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 70 - 75 zile de îngrijire medicală, B. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile de îngrijire medicală, iar C. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 3 - 4 zile de îngrijire medicală.
Este fără putință de tăgadă că A., B. și C. au suferit traume fizice și psihice, ca urmare a accidentului rutier, suferințele primelor două apelante fiind de natură, într-o primă etapă, să le limiteze, iar ulterior, să le îngreuneze posibilitatea de a desfășura activități cotidiene, provocându-le, în același timp, și suferințe fizice.
Astfel, potrivit biletelor de externare existente din dosarul tribunalului din primul ciclu procesual, A. a fost internată în spital în perioada 08 mai 2009 - 20 iunie 2009, prezentând politraumatisme, fractură cotil stâng, fractură aripa iliacă stânga cu minimă deplasare, fractură ram ilio-ischio pubian bilateral, traumatism craniocerebral, comoție cerebrală, placa occipitală stânga, edem cerebral, contuzie renală dreapta, hematurie macroscopică, plagă vaginală, metroragie, fractură parcelară corp vertebral și, respectiv, în data de 28 iulie 2009, pentru control.
Potrivit biletelor de externare existente la dosarul tribunalului din primul ciclu procesual, B. a fost internată în spital în perioada 08 mai 2009 - 14 mai 2009, prezentând politraumatisme, comoție cerebrală, hernie de disc, fractură medie de clavicula stânga și, respectiv, în data de 7 octombrie 2009 pentru evaluare, ca urmare a unor multiple fracturi (clavicula stângă, fracturi costale) produse în accidentul rutier din 08 mai 2009.
De asemenea, martora F. a declarat că A. a fost internată în spital, ca urmare a accidentului din 08 mai 2009, până în luna iulie 2009, după care a urmat un tratament de fizioterapie îndelungat, aceasta învățând din nou să meargă după aproximativ 6 - 8 luni de zile de la producerea accidentului și reluându-și activitatea profesională după aproximativ un an și șase luni.
A mai relatat martora că apelanta a avut nevoie de însoțitor o perioadă îndelungată deoarece a stat imobilizată la pat, iar problemele sale de sănătate au afectat-o și în plan psihic, A. făcând și în prezent kinetoterapie și fizioterapie și urmând tratamente cu diferite medicamente (analgezice, antiinflamatoare).
Martora F. a declarat că și B. a fost internată în spital timp de două săptămâni și, urmare a discuțiilor cu aceasta, a aflat că și în prezent face ședințe de fizioterapie.
În ceea ce-l privește pe apelantul C., martora a relatat că și el a fost afectat de accidentul produs, dar, în prezent, acesta s-a refăcut în totalitate și este un copil normal dezvoltat fizic și psihic.
Statuând în echitate, raportat la vătămările produse apelanților, la consecințele nefaste pe care accidentul rutier le-a avut cu privire la viața lor particulară, conform dovezilor administrate în cauză, la vârsta fiecăruia dintre apelanți la momentul producerii accidentului și la nevoia ca daunele morale să rămână în limite rezonabile, instanța a constatat că 500 lei/zi de îngrijiri medicale ar corespunde tuturor acestor cerințe.
Având în vedere și procentul de culpă al celor doi conducători auto implicați în accidentul rutier, instanța a apreciat că se impune obligarea intimatei la plata următoarelor sume: 11.250 lei pentru A. (30% din 37.500 lei), 5.250 lei (30% din 17.500 lei) pentru B. și 600 lei (30% din 2.000 lei) pentru C., cu titlu de daune morale, urmând a dispune și reactualizarea sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale aferente de la data pronunțării deciziei și până la momentul plății efective.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.
Arată că, prin Decizia nr. 517 din 07 septembrie 2016, aceeași Curte de Apel Iași, în ciclul procesual anterior a obligat intimata la plata către A. a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune materiale și 250.000 lei cu titlu de daune morale, pentru ca, mai apoi, prin decizia atacată să acorde aceleași apelante suma de 275 lei cu titlu de daune materiale și 11.250 lei cu titlu de daune morale, soluțiile aceleiași instanțe fiind contradictorii.
Apreciază că soluția este inechitabilă, raportat la particularitățile speței, cu referire atât la modalitatea în care au fost efectiv puse în aplicare aspectele statuate de instanța supremă prin decizia de casare, cât și maniera în care au fost implementate prevederile legale cu referire la situația apelantei A., cu referire la dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul CSA nr. 20/2008. Susține că instanța de apel a făcut abstracție de criteriile impuse de Înalta Curte de Casație și Justiție în evaluarea cuantumului despăgubirilor, precum și de conținutul art. 49 din Ordinul CSA nr. 20/2008, întrucât nu a avut în vedere scopul compensatoriu al despăgubirilor morale și nici natura acestora, finalitatea urmărită de legiuitor fiind aceea de a asigura "o satisfacție și o reparație, în primul rând, sub aspect moral, a unor suferințe de același ordin", și nici prevederile din actul normativ potrivit cărora daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".
Arată că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile legale în materia prejudiciului moral (nepatrimonial), luând în considerare exclusiv numărul de zile de îngrijiri medicale, încălcând astfel dispozițiile din decizia de casare.
Invocă jurisprudența instanței supreme, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului și formulează argumente de ordin general cu privire la modalitatea de stabilire a despăgubirilor.
Susțin că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu privire la gradul de culpă, arătând că instanța de apel a aplicat greșit art. 28 alin. (3) din Ordinul CSA nr. 20/2008 și a pronunțat a soluție contrară celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 588 din 17 martie 2016.
Arată că nicăieri în cuprinsul raportului de expertiză nu s-a realizat o evaluare a gradului de culpă, iar instanța de apel a făcut abstracție de conținutul Deciziei nr. 588 din 17 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cuprinsul căreia s-a stabilit un grad egal de culpa în producerea accidentului "la fel de culpabilă fiind și fapta conducătorului auto".
Consideră că devin incidente și dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța a acordat mai mult decât s-a cerut cu privire la gradul de culpă, având în vedere că însuți asigurătorul a recunoscut în sarcina propriului asigurat un grad de culpă de 50% în producerea evenimentului rutier.
Instanța de apel a încălcat caracterul devolutiv al apelului întrucât, fără nicio probă administrată de pârâta-intimată în contradovadă nici în fața instanței de fond și nici în faza de judecată în apel, a reținut instituția îmbogățirii fără just temei pentru a justifica diminuarea cuantumului daunelor morale, instituție care nu poate constitui un criteriu obiectiv în vederea reparării prejudiciului nepatrimonial.
Curtea de Apel Iași, prin soluția pronunțată, a nesocotit faptul că prin lege specială, derogatorie de la dreptul comun și totodată prin dispoziții imperative, s-a stabilit că există o limită de despăgubire pentru accidente produse în anul 2009, conform disp. art. 24 alin. (2) lit. B) din Ordinul CSA incident, în același sens fiind și prevederile Legii nr. 136/1995 care, în art. 55 alin. (1) și (3), prevăd că despăgubirile se plătesc de către asigurător în limita obligației asumate expres prin contract.
Analizând recursul, din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Întrucât criticile expuse de recurenți prin cererea de recurs se grefează în mare parte pe nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor cuprinse în art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 20/2008 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, instanța constată că acestea se încadrează în pct. 9 alin. (1) al art. 304 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi examinate în continuare, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 7 fiind invocate strict formal.
Admițând apelul formulat de reclamanți a cărui judecată a vizat exclusiv cuantificarea prejudiciului acordat pentru daunele morale și materiale suferite de aceștia, ca urmare a accidentului rutier din data de 08 mai 2009, respectiv, A. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 70 - 75 zile de îngrijire medicală, B. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile de îngrijire medicală, iar C. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 3 - 4 zile de îngrijire medicală, instanța a procedat la admiterea, în parte, a acțiunii, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei A. suma de 275 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 11.250 lei, cu titlu de daune morale, să plătească reclamantei B. suma de 5.250 lei, cu titlu de daune morale, și să plătească reclamantului C. suma de 600 lei, cu titlu de daune morale, toate aceste sume urmând a fi reactualizate cu dobânda legală de la data pronunțării deciziei și până la momentul plății efective.
Prima critică formulată de reclamanți, în sensul că, în ciclul procesual anterior aceeași instanță de apel a stabilit un cuantum al daunelor mult mai mare decât cel acordat prin sentința atacată, nu poate fi primită, având în vedere, pe de o parte, că aceasta se constituie într-o critică de netemeinicie, iar nu într-un motiv de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, recurenții ignoră faptul că decizia invocată a fost casată de către instanța supremă, urmare și a recursului declarat de pârâtă, cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale.
Despăgubirile pentru daunele morale în cazul vătămării corporale a unei persoane se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, astfel cum rezultă din art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 20/2008.
În speță ceea ce se reclamă este nesocotirea de către instanța de apel a acestor criterii, susținându-se că nu a fost analizată jurisprudența și practica judiciară în materie, sens în care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material ale art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 20/2008.
Înalta Curte reține că la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudență și doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanța urmează a face o apreciere subiectivă în funcție de circumstanțele speței. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.
Examinând decizia atacată se observă că instanța de apel atunci când a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, apreciind consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care celui vătămat i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Toate aceste aspecte circumstanțiate situației particulare din speță au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.
Astfel, pe baza probatoriului administrat în cauză, statuând în echitate, raportat la vătămările produse reclamanților, la consecințele nefaste pe care accidentul rutier le-a avut cu privire la viața lor particulară, conform dovezilor administrate în cauză, la vârsta fiecăruia dintre aceștia la momentul producerii accidentului și la nevoia ca daunele morale să rămână în limite rezonabile, instanța a constatat că 500 lei/zi de îngrijiri medicale ar corespunde tuturor acestor cerințe.
De altfel, instanța supremă constată că, potrivit Ghidului pentru soluționarea daunelor morale întocmit în 2011 în raport de jurisprudență națională în materie, media generală a despăgubirilor acordate pentru daune morale pentru fiecare zi de îngrijire medicală necesară vindecării este de 344 de lei/zi, iar despăgubirile acordate pentru fiecare zi de îngrijiri medicale, pentru cazurile în care persoana vătămată a rămas cu o invaliditate posttraumatică (pierdere de organ/pierdere funcție), au fost în medie cu aproape 30% mai mari decât în cazurile în care vindecarea a fost completă, media fiind de 419 lei per zi. Se observă că instanța de apel a efectuat un calcul matematic pur orientativ, valoarea despăgubirilor acordate prin decizia atacată fiind mult mai mare, respectiv de 500 lei/zi de îngrijiri medicale.
De asemenea, în jurisprudență națională s-au conturat opinii, în caz de vătămare a integrității corporale ori a sănătății, potrivit cărora determinarea prejudiciului nepatrimonial se realizează pe baza actelor medico-legale din care rezultă numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării.
În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 20/2008, precum și nerespectarea deciziei de casare, se constată că instanța supremă a arătat că singurul criteriu reținut de către instanța de apel în ciclu procesual anterior, al culpei concurente, a avut drept consecințe lipsa evaluării și aprecierii jurisdicționale proprii, motiv pentru care, în rejudecare, prin decizia atacată instanța, raportat la împrejurările concrete ale cauzei, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, a procedat la o analiză efectivă a gradului de culpă și, ținând cont și de raportul de expertiză criminalistică nr. 222/2010 efectuat în dosarul penal din care rezultă că accidentul s-a produs ca urmare a faptului că reclamanta A. a intrat în trafic fără să respecte obligația de a se asigura, a concluzionat că aceasta are o culpă de 70%.
Prin urmare, în mod corect instanța a reținut și aplicat dispozițiile art. 28 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 20/2008, acordând despăgubirile proporțional cu întinderea răspunderii reclamantei A.
De altfel, în acest sens sunt și prevederile art. 1371 C. civ., referitoare la culpa în întinderea prejudiciului. Or, pentru victima care nu a depus minime diligențe pentru prevenirea sau pentru limitarea extinderii prejudiciului, cuantumul compensațiilor cuvenite va putea fi diminuat în mod corespunzător, proporțional cu culpa acesteia în producerea, dar și în extinderea urmărilor accidentului.
Prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit este vizată strict alinarea suferinței pricinuite prin vătămarea integrității corporale a sănătății sau a relațiilor afective ca urmare a decesului persoanelor și nu conferirea unui grad de satisfacție persoanei prejudiciate prin sancționarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului. În acest sens, în jurisprudență s-a reținut că aplicarea unei sancțiuni civile, cu caracter punitiv, persoanei responsabile nu ar avea eficiență, având în vedere că despăgubirile datorate ca urmare a producerii accidentelor de vehicule sunt achitate de către asigurători, din volumul primelor de asigurare colectate de la toată masa asiguraților și nu exclusiv/individual, din patrimoniul persoanei responsabile de producerea prejudiciului.
Prin urmare, în raport de cuantumul daunelor morale stabilit per zi de spitalizare și de gradul de culpă, instanța a acordat fiecărui reclamant 30% din rezultatul înmulțirii zilelor de spitalizare cu suma de 500 lei/zi.
Pentru considerentele mai sus expuse, nici alegațiile recurenților referitoare la faptul că prin Decizia civilă nr. 588 din 17 martie 2016, pronunțată de instanța supremă în al doilea ciclu procesual, s-ar fi statuat că există un grad egal de culpă, și nici cele în sensul că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut în ceea ce privește gradul de culpă, nu pot fi primite. De altfel, prin Decizia nr. 145 din 25 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în al treilea ciclu procesual, s-a constatat că tocmai aplicarea matematică a criteriului culpei concurente a avut drept consecință lipsa evaluării și aprecierii jurisdicționale proprii a instanței de apel.
De asemenea, pentru aceleași argumente, nu pot fi primite nici susținerile potrivit cărora instanța ar fi diminuat cuantumul despăgubirilor bazându-se pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, recurenții ignorând că prin Sentința civilă nr. 36 civ din 29 ianuarie 2015, atacată cu apel, Tribunalul Iași a respins acțiunea, iar prin decizia recurată s-a admis în parte cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește daunele materiale se constată că, în mod just instanța de apel s-a raportat numai la documentele justificative constând în bonuri fiscale aferente medicamentelor și facturi și chitanțe de plată a unor taxe de servicii medicale, înscrisuri aflate în strânsă legătură cu fapta cauzatoare de prejudiciu.
În consecință, constatând că s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale pretins încălcate, pentru considerentele expuse Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A., împotriva Deciziei nr. 318 din data de 25 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în Dosarul nr. x/99/2012***.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 septembrie 2017.
Procesat de GGC - CT