Decizia nr. 2112/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală, Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene, anularea în tot a procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii nr. CA-96073 din 27 decembrie 2012 și decizia nr. 74/2013 emise de pârât.
2. Soluția instanței de fond
Curtea de Apel Cuj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 293 din 21 mai 2015, a respins cererea formulată de reclamanta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Control Și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, având ca obiect anulare act administrativ procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii nr. CA 96073 din 27 decembrie 2012 și decizia M.D.R.T. nr. 74/2013.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 293 din 21 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.
Susține recurenta că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit normele de drept material incidente speței, respectiv dispozițiile art. 17 din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.
II. Examinarea recursului declarat în cauză
1. Motivele de fapt și de drept relevante
Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA42090 din 05 iunie 2012, în sarcina recurentei s-a stabilit un debit de 835.841,26 lei, la care se adaugă T.V.A. aferenta în valoare de 176.727,51 lei, debitul devenind scadent la data de 11.07.2012, iar titlul devenind executoriu la data de 12.07.2012. Debitul a fost achitat integral la data de 07.12.2012, astfel încât pentru perioada 12.07.2012-07.12.2012, prin procesul-verbal contestat, s-au calculat dobânzi în cuantum de 21.700,87 lei.
În fapt prin recurs se critică interpretarea pe care intimata prin Notă, opinie confirmată de către instanța de fond, o dă dispozițiilor art. 12 din H.G. nr. 875/2011 recurenta susținând că dispozițiile art. 17 din H.G. nr. 875/2011 prevăd necesitatea existentei acordului scris al beneficiarului doar în situația în care deducerea este aplicată înaintea expirării termenului de plată corespunzător titlului de creanță emis.
În speță, la data de 10.07.2012, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară A. a depus cererea de rambursare nr. 5 către A.D.R. N.V. Or, debitul stabilit prin nota CA42090 din 05 iunie 2012 a devenit scadent la data de 11.07.2012. Considerăm că M.D.R.A.P. avea obligația de a deduce acest debit din cererea de rambursare nr. 5, așa cum, de altfel, în cuprinsul notei CA42090/2012 a menționat că va proceda.
De altfel, deducerea este modalitatea în care au fost stinse debitele aferente notelor CA20598 din 13 martie 2012 și CA29601 din 19 aprilie 2012, fără ca subscrisa să fi formulat vreo cerere expresă în acest sens, pârâta considerând în aceste situații suficientă mențiunea făcută în cuprinsul notelor, respectiv ca modalitatea de stingere a creanțelor va fi prin deducere din cererile de rambursare ulterioare.
În sensul celor susținute a indicat practica anterioară a intimatei, însă acest aspect, chiar real nu poate fi opus unor prevederi normative sau contractuale.
În realitate legea, în speță, O.U.G. nr. 66/2011, în art. 38, nu indică o regulă prioritară de recuperare a creanțelor bugetare rezultând din nereguli.
În speță, stingerea creanței bugetară rezultată din nereguli s-a făcut ca urmare a achitării benevole (încasare) de către reclamantă a sumei de 835.841,26 lei în data de 07.12.2012.
De asemenea, relevante în speță sunt prevederile art. 17 din H.G. nr. 875/2011 potrivit cărora „Deducerea creanțelor bugetare din plățile/rambursările la care beneficiarul are dreptul se realizează cu condiția emiterii în prealabil a unui titlu de creanță.
(2) în situația în care beneficiarul își exprimă acordul scris, deducerea poate fi aplicată și înaintea expirării termenului de plată corespunzător titlului de creanță emis de către structura de control prevăzută la art. 20 din ordonanță; în acest caz deducerea se aplică la suma solicitată la rambursare”.
Nici acest articol nu stabilește imperativ în sarcina M.D.R.A.P. aplicarea prioritară a deducerii ca modalitate de recuperare a creanțelor, rolul acestui articol fiind de a stabili condițiile în care poate fi aplicată deducerea.
Mai mult, Nota de constatare a fost comunicată recurentei în data de 11.06.2012, iar aceasta conține precizarea că „având în vedere prevederile art. 17 din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările următoare, având posibilitatea de a opta pentru stingerea creanței bugetare rezultate din neregulile constatate prin deducere din plățile aferente următoarelor cereri de rambursare, în acest sens fiind necesară transmiterea unui acord scris”.
Or, reclamanta nu a transmis acordul scris necesar pentru stingerea creanței prin deducere, acord solicitat în temeiul dispozițiilor art. 17 din H.G. nr. 875/2011.
În aceste condiții nu a existat în sarcina intimatei „obligația deducerii din cererile de rambursare ulterioare”.
În aceste condiții, apare evident că interpretarea pe care recurenta o dă dispozițiilor art. 17 din H.G. nr. 875/2011 nu este cea corectă, astfel că soluția instanței de fond apare ca temeinică și legală.
2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs
Cum față de argumentele mai sus expuse, recursul nu se încadrează în dispozițiilor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară A. împotriva sentinței civile nr. 293 din 21 mai 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 iunie 2017.