Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 1230/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș, sub nr. x/1259 din 17 mai 2010, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL solicitând următoarele:

- să se constate nulitatea absolută a actului juridic intervenit între SC A. SA, SC B. SRL și SC C. SRL, în vederea organizării unei licitații publice cu strigare, în baza caietului de sarcini nr. 515 din 1 februarie 2010, a Procesului-verbal nr. 754 din 11 februarie 2010, încheiat între SC A. SA, SC B. SRL și SC C. SRL și a Protocolului autentificat sub nr. 355 din 11 februarie 2010 de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. din Curtea de Argeș, semnat în scopul consemnării modalității de plată și a transmiterii dreptului de proprietate;

- să se constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 730 din 29 martie2010 de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. din Curtea de Argeș;

- să se dispună repunerea în situația anterioară a părților, în sensul că:

a) să se dispună rectificarea cărții funciare nr. 81074 a localității Curtea de Argeș, prin radierea înscrierilor efectuate în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 730 din 29 martie2010 de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. din Curtea de Argeș, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară

b) să se constate că cele două contracte de închiriere încheiate între SC A. SA și SC B. SRL, respectiv Contractul de închiriere înregistrat sub nr. 540 din 1 februarie 2010, având ca obiect imobilul situat în Curtea de Argeș, Depozit răcoritoare, în suprafață de 134 mp, precum și Contractul de închiriere înregistrat sub nr. 417 din 29 ianuarie 2009 (așa cum a fost el modificat prin Actul adițional nr. 3230 din 31 august2009), având ca obiect imobilul situat în Curtea de Argeș, G., în suprafață de 360 mp, au produs efecte, fără întrerupere, în ceea ce privește cele două părți, pe durata stabilită în cuprinsul acestora;

- să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta SC A. SA a arătat că în baza relațiilor comerciale cu pârâta SC B. SRL s-au încheiat contracte de închiriere asupra celor două imobile menționate, care sunt edificate pe proprietatea acesteia, având documentația cadastrală aferentă.

În ședința AGEA din 16 aprilie2009 s-a hotărât vânzarea unor active ce nu puteau fi exploatate de către reclamantă prin închiriere, respectiv teren în suprafață de 1.132 mp situat în str. E. și imobil construcție P+1 cu suprafața construită la sol de 342,4 mp, precum și teren în suprafață de 362 mp, situat în str. F.

S-a precizat că aceste bunuri nu au fost valorificate nici până în prezent, existând inițiativa valorificării imobilului G. situat în Curtea de Argeș, care a fost pusă în discuție în ședința Consiliului de Administrație al societății din data de 28 ianuarie 2010, luându-se hotărârea care a aprobat vânzarea acestui activ.

La data de 18 noiembrie2010 reclamanta a formulat precizare la capătul nr. 1 al cererii de chemare în judecată, solicitând în acest sens constatarea nulității absolute a unui număr de trei acte juridice, care au fost încheiate în mod succesiv, respectiv:

- actul juridic intervenit între SC A. SA, SC B. SRL și SC C. SRL, în vederea organizării unei licitații publice cu strigare, în baza caietului de sarcini nr. 515 din 1 februarie 20101;

- procesul-verbal nr. 754 din 11 februarie 2010 încheiat de Comisia desemnată pentru organizarea și desfășurarea licitațiilor publice cu strigare privind vânzarea unor imobile proprietatea SC A. SA și participanții SC B. SRL și SC C. SRL;

- protocolul autentificat sub nr. 355 din 11 februarie 2010 la BNP D. semnat în scopul consemnării modalității de plată și a transmiterii dreptului de proprietate.

Pe cale de consecință, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a actului juridic intervenit între SC A. SA, SC B. SRL și SC C. SRL, în vederea organizării unei licitații publice cu strigare, în baza caietului de sarcini nr. 515/2010, a procesului-verbal nr. 754/2010 și respectiv a protocolului autentificat sub nr. 355/2010.

La aceeași dată, reclamanta a formulat și o cerere completatoare la cererea de chemare în judecată, în baza căreia a solicitat instanței constatarea nulității absolute a Protocolului autentificat sub nr. 355/2010, precum și a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 730/2010, acte ce au fost încheiate prin eludarea unor norme imperative ale legii.

Pârâta SC B. SRL a depus la aceeași dată de 18 noiembrie2010 întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea acțiunii formulată de reclamantă, în principal ca inadmisibilă sau lipsită de interes, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

La data de 5 mai 2011, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a actului prin care, în data de 25 martie2010 au fost șterse din evidențe creanțele bugetare de plată către bugetul local ale societății reclamante, care erau exigibile la acea dată, precum și creanțele bugetare de plată către bugetul local cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii aprilie 2010. Totodată a invocat și nelegalitatea adresei nr. 1765 din 21 mai 2010 emisă de Primăria municipiului Curtea de Argeș, act de putere cu caracter individual, prin care emitentul și-a asumat cu intenție legalitatea Certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local nr. 38.787 din 25 martie2010.

Prin încheierea pronunțată la data de 14 iulie2011, Tribunalul Specializat Argeș a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de interes a acțiunii invocate de pârâta SC B. SRL, ca neîntemeiate.

La data de 19 septembrie 2013, pârâta SC C. SRL a formulat întâmpinare solicitând pe această cale respingerea cererii de chemare în judecată promovată de reclamantă, așa cum a fost precizată și completată, ca neîntemeiată.

A invocat în acest sens și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, față de împrejurarea că nu este parte în cuprinsul actelor a căror nulitate se solicită, deci nu este titulara unor obligații corelative dreptului pretins de reclamantă.

Pe fond a arătat că și-a îndeplinit formalitățile de participare la licitație cu intenția de a cumpăra bunurile în discuție, oferind prețul stabilit de expert, ca reprezentând valoarea justă a bunurilor scoase la vânzare.

Drept urmare, susținerea reclamantei în sensul că înscrierea societății pârâte SC C. SRL la licitație a fost lipsită de cauză este neîntemeiată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind participarea la licitația publică.

Tribunalul Specializat Argeș, prin Sentința nr. 205 din 20 februarie 2014 a respins acțiunea, așa cum a fost precizată și completată, reținând că la data de 11 februarie 2010 a fost organizată o licitație publică cu strigare, în baza caietului de sarcini nr. 515 din 1 februarie 2010, fiind încheiat în acest sens Procesul-verbal nr. 754 din 11 februarie 2010.

Din cuprinsul procesului-verbal a reieșit că în 11 februarie 2010 s-a desfășurat licitația privind vânzarea unui imobil situat în municipiul Curtea de Argeș (restaurant G.), imobil compus din teren în suprafață de 1.807 mp și construcții.

Instanța a mai reținut că s-au depus două cereri (oferte) pentru acest imobil de către B. SRL sub nr. 577/2010 și C. SRL sub nr. 732/2010, fiind verificate cele două oferte sub aspectul îndeplinirii condițiilor prealabile desfășurării licitației, ofertanții luând la cunoștință de prevederile caietului de sarcini.

Ordinea de desfășurare a licitației a fost cea de depunere a solicitărilor, iar prețul de pornire a fost cel din caietul de sarcini, respectiv de 609.000 RON.

Din cuprinsul procesului-verbal în privința căruia s-a solicitat constatare a nulității absolute s-a solicitat a se constata că activul a fost adjudecat la prețul de 621.180 RON, la care s-a adăugat suma de 1.486 RON de către B. SRL.

Cu privire la susținerea societății reclamante, în sensul că licitația astfel organizată s-a desfășurat fără respectarea publicității, precum și fără acordul acționarului majoritar actual, instanța de fond a reținut că au fost respectate condițiile de organizare a licitației publice, avându-se în vedere caietul de sarcini al imobilului, proprietatea societății reclamante, precum și încheierea unui protocol între cele două societăți nr. 355 din 11 februarie 2010.

Astfel, s-a constatat că societatea reclamantă a fost reprezentată de numitul H. Alexandru, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație și de numita I., în calitate de director general adjunct, în baza convocării efectuate de către președintele Consiliului de Administrație al societății A. SA, iar în condițiile art. 140 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, s-a desfășurat ședința Consiliului de Administrație, la data de 28 ianuarie 2010 orele 1200, având ca subiect pe ordinea de zi, printre altele, și aprobarea vânzării prin licitație a imobilului restaurant G..

Tot astfel, s-a reținut că vânzarea a fost aprobată în baza Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 15 din 16 aprilie2009, în prezența a 94,05% din acționari, fiind împuternicit astfel Consiliul de Administrație să demareze acțiunea de evaluare, să stabilească momentul vânzării și condițiile de vânzare, inclusiv prețul de pornire, pe baza raportului de evaluare. În acest context, în baza Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 1 din 28 ianuarie 2010 a fost mandatată conducerea executivă pentru a stabili momentul oportun pentru vânzare, condițiile și formalitățile de vânzare (anunț ziar, caiet de sarcini, protocol privind modalitatea de plată etc.).

S-a reținut că hotărârile sus-menționate nu au fost contestate cu privire la vânzarea activului - imobil în litigiu și că nici mandatul acordat conducerii executive, nu a fost constatat. Ulterior vânzării prin licitație publică, în baza Hotărârii Consiliului de Administrație, a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 730 din 29 martie2010.

Instanța a reținut că valoarea proprietății imobiliare ce a făcut obiectul licitației a fost stabilită în baza raportului de evaluare întocmit de evaluator, expert J., astfel încât și criticile reclamantei privitoare la suma de bani cu care a fost adjudecat imobilul sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește nulitatea absolută prevăzută de dispozițiile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, instanța a reținut că, din adresa nr. 614 din 18 mai 2010, emisă de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Argeș rezultă că imobilul în litigiu supus licitației nu este monument istoric, terenul fiind inclus în situl urban al orașului Curtea de Argeș.

Concluzionând, instanța fondului a reținut că nu există motive de nulitate a procesului-verbal de licitație, comisia consemnând corect atât documentele prezentate de părți, cât și pașii din licitație, fiind respectate dispozițiile legale privind organizarea și desfășurarea licitației, fiind respectate cerințele caietului de sarcini, precum și cele vizând publicitatea. Prețul a fost unul stabilit de către expertul evaluator, iar licitația a fost validată de comisia de validare numită prin Decizia nr. 2 din 29 ianuarie 2010 a directorului general.

Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal au declarat apeluri reclamanta Societatea A. SA și pârâta SC B. SRL Curtea de Argeș și apel incident SC C. SRL.

Prin Decizia nr. 750 din 23 aprilie2015, pronunțată în Dosarul nr. x/1259/2010. Curtea de Apel Pitești, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. SA, intimate fiind pârâtele SC B. SRL, și SC C. SRL, anulând sentința, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

S-a reținut că, deși a fost sesizată cu mai multe motive de nulitate absolută, atât a vânzării imobilului, cât și a licitației, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului și nu a stabilit în mod concret situația de fapt, situație față de care se impune administrarea unui probatoriu complex, respectiv proba cu expertiză contabilă, eventual proba testimonială și suplimentarea probei cu înscrisuri.

Instanța de apel a reținut că potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătorești se dau în numele legii și trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile și argumentele părților, invocând și dispozițiile art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Argeș, sub nr. x/1259/2010*.

Instanța de rejudecare a pus în vedere reclamantei, prin încheierea din data de 5 noiembrie2015, să depună la dosar cerere precizatoare cu indicarea obiectului cauzei, temeiul juridic, cadrul procesual și valoarea obiectului cererii, având în vedere că cererea inițială a fost modificată/completată în primul ciclu procesual, conform înscrisurilor de la Dosarul nr. x/1259/2010, iar cererile respective nu cuprind elemente pe baza cărora să se stabilească taxa de timbru.

La data de 16 noiembrie2015, sub nr. 16774, s-a înregistrat cererea prin care reclamanta a arătat că a învestit instanța cu următoarele capete:

1 - să constate nulitatea absolută a Procesului-verbal nr. 754 din 11 februarie 2010, încheiat de comisia desemnată pentru organizarea și desfășurarea unei licitații publice cu strigare, privind vânzarea bunurilor imobile, proprietatea SC A. SA, ce a avut ca participanți pe SC B. SRL și SC C. SRL; constatarea nulității absolute a Protocolului autentificat sub nr. 355 din 11 februarie 2010 de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. din Curtea de Argeș, în scopul stabilirii modalității de plată și a transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului;

2 - să se constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 730 din 29 martie2010 de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. din Curtea de Argeș;

3 - să se dispună repunerea în situația anterioară a părților, astfel: a) să se dispună rectificarea cărții funciare nr. 81074 a localității Curtea de Argeș, prin radierea înscrierilor efectuate în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 730 din 29 martie2010 de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. din Curtea de Argeș, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară; b) să se constate că cele două contracte de închiriere încheiate între SC A. SA și SC B. SRL, respectiv Contractul de închiriere înregistrat sub nr. 540 din 1 februarie 2010, având ca obiect imobilul situat în Curtea de Argeș, Depozit răcoritoare, în suprafață de 134 mp, precum și Contractul de închiriere înregistrat sub nr. 417 din 29 ianuarie 2009 (așa cum a fost el modificat prin Actul adițional nr. 3230 din 31 august2009), având ca obiect imobilul situat în Curtea de Argeș, G., în suprafață de 360 mp, au produs efecte, fără întrerupere, în ceea ce privește cele două părți, pe durata stabilită în cuprinsul acestora;

4 - să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a indicat valoarea obiectului fiecăruia dintre capetele de cerere, funcție de care instanța, prin încheierea din data de 19 noiembrie2015 a dispus asupra taxei de timbru aferentă și, ulterior achitării acesteia, conform chitanței de la dosar, instanța dispunând și asupra probatoriului, prin încheierea din 28 ianuarie 2015.

Cu referire la temeiurile invocate, reclamanta a susținut, referitor la I capăt de cerere, că își întemeiază acțiunea, pe dispozițiile art. 948 pct. 4 C. civ., art. 966 și art. 968 din vechiul C. civ., referitoare la cauză ilicită sau falsă, în concret invocând faptul că licitația a fost făcută în frauda societății-reclamante și la un preț neserios, cu depășirea limitelor mandatului de reprezentare al Președintelui CA, în ceea ce privește vânzarea bunului imobil Restaurant „G.”, modificarea obiectului licitației și includerea în Caietul de sarcini și a terenului de 1807 mp și a imobilelor construcții - depozit răcoritoare și magazie C3, precum și inexistența unei publicități a licitației.

Referitor la capătul II din acțiune, reclamanta a susținut că la autentificarea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 730 din 29 martie 2010 a fost prezentat un certificat de atestare fiscală, care nu conținea date reale și care nu era destinat a fi folosit pentru înstrăinarea imobilului, situație în care încheierea contractului de vânzare-cumpărare respectiv, privind imobilul (construcție sau teren) de către o persoană care nu are stinse orice creanțe fiscale locale este nulă de drept, în temeiul art. 254 alin. (7) și art. 259 alin. (6¹) vechiul C. fisc.

S-a invocat, de asemenea, încălcarea dispozițiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Pârâta B. SRL a solicitat respingerea acțiunii, invocând în primul rând lipsa de clarificare a obiectului cererii, iar pe de altă parte, faptul că vânzarea a avut ca temei o Hotărâre AGA a societății reclamante, de aprobare a vânzării unor imobile și din moment ce această hotărâre nu a fost atacată în justiție, consiliul de administrație avea mandatul să vândă orice imobil al societății. În situația depășirii limitelor mandatului, se pune problema răspunderii administratorului față de societate pentru actele încheiate în frauda societății, iar nu de anulare a actelor.

A susținut că nu există niciun motiv de nulitate absolută a actelor menționate în cerere, societatea cumpărătoare fiind de bună-credință la cumpărarea imobilului și achitând prețul care reprezintă valoarea de piață a bunului.

Se arată că, în temeiul art. 35 din Legea nr. 7/1996, acțiunea privind desființarea actului juridic supus înscrierii, a fost înscris, în prealabil, pentru informare, în Cartea funciară Curtea de Argeș, nr. 81074, conform mențiunii nr. 4001 din 5 mai 2010.

Tribunalul Specializat Argeș, prin Sentința nr. 648 din 9 iunie 2016 a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută a Procesului-verbal nr. 754 din 11 februarie 2010, încheiat de comisia desemnată pentru organizarea și desfășurarea licitației publice privind vânzarea bunurilor imobile, proprietatea SC A. SA; precum și nulitatea absolută a Protocolului autentificat sub nr. 355 din 11 februarie 2010 de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. din Curtea de Argeș, în scopul stabilirii modalității de plată și a transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului. S-a constatat, de asemenea, nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 730 din 29 martie2010 de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. din Curtea de Argeș și s-a dispus rectificarea cărții funciare nr. 81074 a localității Curtea de Argeș, prin radierea înscrierilor efectuate în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 730 din 29 martie2010 de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. din Curtea de Argeș, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară.

A fost respins, ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea valabilității, fără întrerupere, a contractelor de închiriere încheiate între SC A. SA și SC B. SRL (Contractul de închiriere înregistrat sub nr. 540 din 1 februarie 2010, având ca obiect imobilul situat în Curtea de Argeș, Depozit răcoritoare, în suprafață de 134 mp, precum și Contractul de închiriere înregistrat sub nr. 417 din 29 ianuarie 2009, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 3230 din 31 august2009), având ca obiect imobilul situat în Curtea de Argeș, G., în suprafață de 360 mp.

În temeiul art. 35 din Legea nr. 7/1996, s-a dispus ca hotărârea să fie comunicată biroului notarial (notarului public instrumentator) în a cărui rază de activitate se află imobilele, la data rămânerii definitive și irevocabile, iar pârâtele au fost obligate, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 7.000 RON, în temeiul art. 276 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit adresei, depusă la dosar societatea A. SA a fost o societate ale cărei acțiuni se tranzacționează pe piața de capital (Legea nr. 297/2004) având ca obiect principal de activitate „închirierea bunurilor imobile proprii”.

În perioada derulării procedurii, K. SA a avut calitatea de acționar, aflându-se adresa nr. 1921 din 25 martie2010, înregistrată la A. SA sub nr. 1383 din 25 martie2010, prin care se aduce la cunoștință faptul că instituția a valorificat în totalitate, în data de 25 martie2010 pe piața de capital, pachetul de acțiuni deținut la SC A. SA Curtea de Argeș, județul Argeș.

Prin urmare, s-a concluzionat că în toată perioada în care s-a efectuat procedura de licitație, societatea vânzătoare era supusă dispozițiilor Legii nr. 297/2004, care funcționează după principiile legalității și transparenței, scopul fiind protecția investitorilor.

Referitor la dreptul de proprietate al vânzătorului, s-a reținut că, potrivit anexei nr. 2 la Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 27 iulie1995, imobilul în litigiu a fost înscris la poziția 30, fiind de asemenea înregistrat în cartea funciară Curtea de Argeș nr. 81074.

Conform Adresei nr. 315 din 20 ianuarie 2010 depusă la dosar, imobilul „Restaurant G.”, este compus din teren și construcții, astfel:

- suprafața teren conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului-1.787 mp; suprafața construită la sol, conform fișei cadastrale 648,80 mp.

În structura, construcției imobilului se află: construcție depozit - fosta secție răcoritoare, în suprafață de 168,10 mp și construcție restaurant în suprafață de 480,70 mp.

S-a reținut că imobilul respectiv a făcut obiectul contractelor de închiriere succesive, depuse la dosar, încheiate între A. SA (locator) și B. SRL (locatar), din Adresa nr. 315 din 20 ianuarie 2010 rezultând faptul că activele menționate dețineau în valoarea contabilă a activelor societății reclamante, un procent de 2,66%, iar la data de 10 decembrie2009, chiriașul a solicitat, prin adresa nr. 4483 efectuarea unor lucrări de modernizare și de investiții.

Instanța de fond a avut în vedere și Referatul nr. 956 din 6 martie2009, în care s-a arătat că SC A. SA deține în patrimoniu active care prin amplasament sau natura construcției sunt improprii desfășurării unei activități conform cerințelor actuale (Ghețăria Chirițești, Gospodăria anexă și Punct Alimentar Metalurgie, Alimentara și Laboratorul F. și teren Grădina de vară), active care nu aduc venituri, se degradează și generează cheltuieli cu amortizarea, precum și impozite și taxe locale, motiv pentru care s-a propus AGA analizarea aspectelor amintite și împuternicirea CA, în vederea vânzării acestora.

S-a avut în vedere că, prin Hotărârea adunării generale a acționarilor A. SA nr. 15 din 16 aprilie2009, s-a aprobat vânzarea unor active ale societății și mandatarea CA să demareze acțiunea de evaluare, să stabilească condițiile de vânzare, inclusiv prețul de pornire, iar urmare a acestei hotărâri, Consiliul de administrație a adoptat următoarele hotărâri:

- Hotărârea nr. 6 din 3 septembrie 2009, prin care, la punctul 6 decembrie s-a hotărât comandarea unor studii de evaluare pentru spațiile aprobate în vederea vânzării, în AGEA din aprilie 2009, fiind mandatată conducerea executivă în vederea demarării și realizării studiilor de evaluare, finalizarea acestora urmând a fi adusă la cunoștința membrilor CA;

- Hotărârea nr. 7 din 4 noiembrie2009, prin care s-a aprobat vânzarea la licitație a două active: Alimentara și Laboratorul F., precum și teren Grădina de vară, bunuri care au fost, în mod exclusiv menționate și în adresa de informare, în conformitate cu Regulamentul CNVM nr. 1/2006, depusă la dosar, votându-se rediscutarea privind vânzarea altor trei active: Ghețăria Chirițești, Gospodăria anexă și Punct Alimentar Metalurgie.

S-a concluzionat că vânzarea activului Restaurantul G. nu a făcut obiectul analizei la AGEA din 16 aprilie2009 și nu a avut aprobarea AGEA pentru vânzare.

- Hotărârea Consiliului de Administrație al SC A. SA din data de 28 ianuarie 2010 a fost cea în cadrul căreia s-a discutat pentru prima dată, aprobarea vânzării prin licitație publică, a imobilului „Restaurantul fântâna lui Manole”, cu minim doi solicitanți, fiind mandatată conducerea executivă cu stabilirea momentului oportun pentru vânzare, condițiile și formalitățile de vânzare: anunț ziar, caiet de sarcini, protocol privind modalitatea de plată etc.

S-a apreciat că această hotărâre nu face referire la condițiile adoptării și nici la vânzarea restului bunurilor, respectiv magazie/depozit de răcoritoare, deținute de B. în locațiune, în baza unor contracte distincte.

Fără a face o analiză de legalitate a respectivei hotărâri, instanța a reținut că, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, Consiliul de administrație este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, care consta în închirierea spațiilor proprii.

Conform art. 153²⁰ alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și art. 11 alin. (6) din Actul constitutiv, pentru valabilitatea deciziilor în Consiliul de Administrație este nevoie de prezența a cel puțin jumătate din numărul membrilor, iar deciziile se iau cu votul majorității membrilor prezenți (art. 153²⁰ alin. (2) din Legea nr. 31/1990).

S-a reținut că ulterior emiterii hotărârii CA din data de 28 ianuarie 2010, în perioada 29 ianuarie 2010 - 1 februarie 2010, a fost întocmit raportul de evaluare a imobilului „Restaurantul F.”, lucrarea întocmită fiind depusă la dosar, evaluarea privind inclusiv magazie/depozit de răcoritoare/obiectele de inventar.

Caietul de sarcini, înregistrat sub nr. 515 din 1 februarie 2010 stabilește obiectul vânzării ca fiind „imobilul compus din teren în suprafață de 1.807 mp și construcții, conform fișei cadastrale anexate), situat în municipiul Curtea de Argeș. Licitația va avea loc la 4 februarie 2010”.

S-a constatat că niciunul dintre cele două lucrări întocmite nu au fost supuse analizei Consiliului de Administrație, iar publicitatea licitațiilor s-a efectuat într-un ziar local, în perioada 1 februarie 2010 - 5 februarie 2010.

Astfel, SC A. SA a publicat exclusiv în ziarul local „Argeș Expres” un anunț privind „vânzarea unor active, în fiecare zi de joi, începând cu data de 4 februarie 2010”, care nu conținea niciun element de identificare a bunurilor societății scoase la vânzare (denumire activ, adresă, preț evaluare, preț de pornire a licitației etc.) și fără a avea la bază vreun raport de evaluare.

Însă, situația este diferită în cazul imobilelor propuse pentru închiriere, apărute în același ziar local, în aceeași perioadă, în aceste cazuri SC A. identificând imobilele respective prin indicare locație, suprafață, destinație etc.

SC B. SRL s-a înscris la licitație la data de 3 februarie 2010, iar la data de 4 februarie 2010, la prima licitație s-a constatat că nu este îndeplinită condiția existenței a doi licitatori. Ulterior, la licitația din data de 11 februarie 2010 au fost prezenți doi licitatori, B. SRL și C. SRL.

C. SRL a recunoscut în întâmpinare și la interogatoriu (întrebările 7, 9, 14, 15), că s-a înscris la licitație pentru a oferi prețul de pornire. Se reține însă că acceptarea prețului de pornire a reprezentat o condiție de a intra în ședința de licitație, conform art. 4.3. din Caietul de sarcini, dar această acceptare nu echivalează cu manifestarea de voință, în sensul de a licita și nu este o licitare efectivă.

Din Procesul-verbal nr. 754 din 11 februarie 2010, depus la dosar, rezultă că SC B. SRL, după deschiderea licitației a oferit suma de 621.180 RON, iar al doilea licitator, C. SRL a oferit prețul de licitație, 609.000 RON, fără a oferi cel puțin 2% peste prețul de pornire, așa cum impunea art. 3.4. din Caietul de sarcini.

Instanța a concluzionat că nu s-a efectuat niciun pas de licitație, fiind declarată câștigătoare, în aceste condiții, SC B. SRL.

La aceeași dată s-a întocmit Protocolul nr. 355 din 11 februarie 2010 autentificat la BNP D., din cuprinsul acestuia rezultând că s-a convenit asupra achitării restului de preț, în 45 de zile de la data semnării protocolului, dată de la care nu se mai datorează chirie.

Reclamanta a susținut că B. nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului în 45 de zile de la data de 11 februarie 2010 (până în 28 martie2010), termen de plată prevăzut în art. II pct. 1 lit. a)) din Protocolul din 11 februarie 2010.

Instanța a constatat însă că prețul vânzării a intrat în contul A. SA în data de 29 martie2010, data scadenței fiind împlinită la data de 28 martie2010, zi de duminică.

În condițiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ., aplicabil speței, termenul s-a prelungit până la sfârșitul primei zile lucrătoare: 29 martie2010, la această dată fiind încheiat Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 730 din 29 martie2010 de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. din Curtea de Argeș, actul fiind semnat de dl. H.

Cu privire la capacitatea acestuia de semnare a actelor, instanța a reținut că la data de 25 martie2010, I. SA, a făcut cunoscut faptul că își retrage sprijinul pentru persoanele desemnate administratori ai societății.

Acest fapt nu a condus în sine la revocarea mandatului, situație care intervine exclusiv în condițiile Legii nr. 31/1990, însă s-a reținut că H., a doua zi după perfectarea actului autentic, la data de 30 martie2010, și-a depus demisia din funcția de administrator al societății A. SA, aspect analizat din punctul de vedere al bunei - credințe la încheierea contractului.

În drept, instanța a reținut că potrivit art. 948 pct. 4 C. civ., condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt o cauză licită, iar potrivit art. 966 C. civ. „Obligația fără o cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect”, texte legale ce se coroborează cu dispoziția art. 968 C. civ., potrivit căreia „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.

Prin urmare, tribunalul a constatat că primul motiv doveditor al cauzei ilicite, care conturează scopul ilicit urmărit de părți, se prefigurează chiar în faza de demarare a procedurii de licitație a imobilelor în cauză. Astfel, conform Hotărârii adunării generale a acționarilor A. SA nr. 15 din 16 aprilie2009, prin care s-a aprobat vânzarea unor active ale societății, care a avut ca temei Referatul nr. 956 din 6 martie2009, SC A. SA, nu a dispus asupra vânzării imobilelor în litigiu, acestea fiind profitabile pentru societatea A. SA, constituind obiect al contractelor de închiriere menționate anterior.

Ulterior, în lipsa unei hotărâri AGA, care să dispună asupra vânzării prin Hotărârea Consiliului de Administrație al SC A. SA din data de 28 ianuarie 2010, s-a discutat pentru prima dată, aprobarea vânzării prin licitație publică, a imobilului „Restaurantul F.”, urmând procedura de evaluare, întocmire a caietului de sarcini, publicitatea vânzării activelor, licitația propriu zisă, întocmirea protocolului, toate într-o perioadă extrem de scurtă (28 ianuarie 2010 - 11 februarie 2010).

În legătură cu prețul imobilelor, instanța a reținut că acesta a fost stabilit prin raportul de expertiză, cu depășirea obiectului de evaluare stabilit, nedovedindu-se că AGEA A. SA a aprobat prețul de vânzare sau că raportul respectiv a fost discutat în CA, organ de conducere al societății, care a dispus efectuarea lucrării, prețul de vânzare fiind situat cu mult sub prețul pieței unui asemenea imobil cu destinație comercială, asupra căruia au fost făcute mai multe investiții, conform înscrisurilor depuse dosar.

S-a reținut incidența art. 1303 vechiul C. civ., în care se prevede că pentru a fi valabilă o vânzare, prețul trebuie să fie sincer și serios, instanța de fond constatând că, prin raportul de evaluare s-a stabilit un preț de 609.000 RON, iar dovada prețului ca fiind unul derizoriu o reprezintă evaluarea făcută la data de 1 martie2010, în vederea încheierii, de către B. SRL, cu L. - Agenția Curtea de Argeș, a Contractului de ipotecă nr. 731 din 29 martie2010, ocazie cu care s-a stabilit ca valoare a bunului ipotecat, suma de 991.091 RON (echivalentul a 241.300 euro), fără TVA, raportul de expertiză fiind efectuat în perioada 29 ianuarie 2010 - 1 februarie 2010, iar raportul băncii la data de 10 martie2010, fără a se face dovada că în această perioadă, imobilele au fost supune îmbunătățirilor.

Pe de altă parte, rezultă din înscrisurile depuse la dosar că imobilele: restaurant și depozit răcoritoare, au fost permanent închiriate, începând cu anul 2006.

Instanța de fond a considerat că e întemeiată susținerea reclamantei, privind lipsa licitației propriu-zise, atâta timp cât pârâta C. SRL, conform Procesului-verbal nr. 754 din 11 februarie 2010, ca al doilea participant la licitație, nu a oferit, cel puțin 2% peste prețul de pornire, așa cum impunea art. 3.4. din Caietul de sarcini, încât nu s-a efectuat niciun pas de licitație, concluzionându-se că apelantele nu au prezentat un interes special în achiziționare.

Tribunalul a constatat că acest activ era neperformant, astfel că scopul urmărit de persoanele cu atribuții în administrarea SC A. SA nu a fost acela de a realiza activități economice în vederea obținerii de beneficii pentru societate.

Nerespectarea scopului pentru care a fost înființată societatea conduce la concluzia încălcării interesului social, fiind suficientă luarea în considerare a contractelor de închiriere menționate pentru a se stabili eficiența acestui spațiu, prin veniturile obținute din chirie.

S-a considerat că, în cauză, față de scopul vânzătoarei - profesionist, ar fi trebuit să fie obținerea celui mai mare profit de pe urma operațiunii în cauză, acesta fiind și motivul pentru care AGEA nr. 6 din 3 septembrie 2009 a A. SA, a aprobat ca vânzarea activelor „neperformante” menționate în Referatul nr. 956 din 6 martie2009, (Ghețăria Chirițești, Gospodăria anexă și Punct Alimentar Metalurgie, Alimentara și Laboratorul F. și teren Grădina de vară), să se facă prin licitație publică, modalitate menită să conducă la realizarea acestui scop.

Pe de altă parte, modalitatea de organizare a vânzării trebuie să se facă cu respectarea unor principii de bază ale licitației, între care transparența și egalitatea de tratament a participanților, inclusiv sub aspectul informațiilor de care dispun cu privire la bun sau la procedura în cauză.

Or, în cauză se constată că și această procedură a fost deturnată de la principiile arătate, având în vedere modalitatea de publicitate folosită de comisia de licitație, prin apelarea numai la anunțuri publicate în presa locală, respectiv un singur cotidian, limitând astfel posibilitatea de informare a participanților la licitație.

Instanța de fond a avut în vedere susținerea reclamantei potrivit căreia la autentificarea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 730 din 29 martie2010 a fost prezentat un certificat de atestare fiscală care nu conținea date reale și care nu era destinat a fi folosit pentru înstrăinarea imobilului, situație în care încheierea contractului de vânzare-cumpărare respectiv, privind imobilul (construcție sau teren) de către o persoană care nu are stinse orice creanțe fiscale locale este nulă de drept, în temeiul art. 254 alin. (7) și art. 259 alin. (6¹) vechiul C. fisc.

Astfel, instanța a analizat dispozițiile pct. 61.(4) din Normele metodologice de aplicare a art. 254 vechiul C. fisc., care prevăd că în situația în care prin certificatul fiscal eliberat de către compartimentul de specialitate se atestă existența unei asemenea sarcini fiscale, notarul public va refuza autentificarea actului notarial până la prezentarea documentului în original privind stingerea obligațiilor respective.

De asemenea, instanța a analizat și adresa nr. 44362 din 14 septembrie 2010, emisă de Primăria Curtea de Argeș, din care rezultă că, la data de 25 martie2010 societatea vânzătoare înregistra un debit anual de 158.029 RON impozitul de clădiri, impozitul pe teren, impozitul auto, taxa de afișaj, precizându-se că debitul a fost parțial achitat, în perioada 29 martie2010 - 31 martie2010.

Legat de acest aspect, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin art. 255 alin. (1), art. 260 alin. (1), prevede că impozitele/taxele respective se plătesc anual, în două rate egale, până la 31 martie, respectiv 30 septembrie, inclusiv.

Prin urmare, în concordanță și cu dispozițiile art. 23 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la data respectivă, dreptul de creanță fiscală se naște în momentul în care se constituie baza de impunere care îl generează, scadența fiind însă stabilită pentru 31 martie, respectiv 30 septembrie ale anului respectiv.

În cauză, certificatul de atestare fiscală, eliberat la data de 25 martie2016, prezentat în vederea încheierii Actului autentic nr. 730 din 29 martie2010, conține mențiunea că impozitele și taxele locale sunt achitate la zi de către societatea vânzătoare, respectiv A. SA, aspect consemnat și în contractul de vânzare-cumpărare, deși conform adresei nr. 44362 din 14 septembrie 2010, emisă de Primăria Curtea de Argeș la data de 25 martie2010 societatea vânzătoare înregistra un debit anual de 158.029 RON impozitul de clădiri, impozitul pe teren, impozitul auto, taxa de afișaj, așa cum s-a arătat anterior.

S-a concluzionat că respectivul certificat a fost emis cu încălcarea art. 113 alin. (3) vechiul C. proc. fisc., la data emiterii actului nu erau achitate datoriile către bugetul local.

Referitor la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice instanța a reținut, având în vedere Adresa nr. 614 din 18 mai 2010 a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și actele anexe că „imobilul situat în Curtea de Argeș, nu este monument istoric, fiind însă inclus în zona de protecție a monumentelor istorice, „Fântâna Meșterului Manole” și „Mânăstirea Argeșului”.

Potrivit art. 23 și art. 24 din Legea nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, toate intervențiile asupra imobilelor aflate în zona de protecție a monumentelor istorice se efectuează pe baza avizului emis de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, lege care nu condiționează transmiterea dreptului de proprietate, în condițiile legii, de obținerea unui astfel de aviz din partea autorităților competente.

Instanța de fond a considerat că este lipsit de relevanță faptul că nu s-a formulat acțiune în anulare a AGEA, atâta vreme cât hotărârea respectivă nu a vizat imobilele ce au făcut obiectul licitației și a contractului de vânzare-cumpărare.

Referitor la Procesul-verbal nr. 754 din 11 februarie 2010, încheiat de comisia desemnată pentru organizarea și desfășurarea licitației publice privind vânzarea bunurilor imobile, proprietatea SC A. SA s-a considerat că este nul, fiind rezultatul unei proceduri oculte și superficiale, prin încălcarea normelor cu caracter imperativ, reținute anterior.

S-a considerat că aceeași sancțiune se impune și cu privire la Protocolul autentificat sub nr. 355 din 11 februarie 2010 de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. din Curtea de Argeș, având în vedere drepturile și obligațiile părților stipulate ca urmare a adjudecării bunului în litigiu, în virtutea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal și repunerea părților în situația anterioară.

Cu referire la sancțiunea aplicabilă în cazul încălcării/depășirii mandatului primit, s-a reținut că, într-adevăr, încălcarea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 31/1990 atrag răspunderea directorului societății.

Faptul că actele normative enunțate nu se referă decât la această sancțiune, respectiv cea prevăzută de art. 144¹ - 144³ din Legea nr. 31/1990, nu înseamnă că este singura consecință a actului încheiat cu nesocotirea obligației legale, respectiv contractuale, față de considerentul că acolo unde legea specială nu are prevederi se aplică în completare legea generală.

Or, în cauza de față, potrivit dreptului comun, art. 966 C. civ. vechi, în vigoare la data încheierii actelor a căror anulare se solicită, cauza ilicită atrage nulitatea actului astfel încheiat, fiind vorba de o condiție esențială de valabilitate a oricărei convenții, fără a exclude răspunderea persoanelor culpabile de producerea vreunui prejudiciu prin încălcarea acelorași dispoziții legale care au condus și la desființarea actului.

Așadar, ceea ce atrage nulitatea absolută nu este încălcarea acestor obligații de către reprezentantul societății A. SA, ci faptul că prin aceste încălcări s-a urmărit de conivență cu cocontractantele realizarea unor interese personale, în detrimentul intereselor societății vânzătoare, în condițiile lipsei unei împuterniciri valabile, în AGA a societății pentru încheierea operațiunilor respective.

În ceea ce privește capătul de cerere vizând rectificarea C.F. nr. 81074 a localității Curtea de Argeș, prin radierea înscrierilor efectuate în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 730 din 29 martie2010 de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. din Curtea de Argeș, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară, instanța a reținut că acțiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară este acea acțiune prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unor înscrieri necorespunzătoare făcute în cuprinsul acesteia, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a imobilului, cazurile de exercitare a acestei acțiuni fiind prevăzute în mod limitativ de dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996.

În speță, s-a statuat că cererea de rectificarea C.F. nr. 81074 a localității Curtea de Argeșeste întemeiată, având în vedere soluționarea acțiunii principale, în sensul admiterii cererii de constatare a nulității Contractului de vânzare-cumpărare nr. 730 din 29 martie2010, pe baza căruia a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului, pe numele SC B. SRL, potrivit mențiunii nr. 2689 din 29 martie2010.

În temeiul art. 35 din Legea nr. 7/1996, instanța a dispus ca hotărârea să fie comunicată biroului notarial (notarului public instrumentator) în a cărui rază de activitate se află imobilele, la data rămânerii definitive și irevocabile, dată la care va opera modificarea respectivă.

Cu privire la capătul de cerere privind constatarea valabilității, fără întrerupere, a contractelor de închiriere încheiate între SC A. SA și SC B. SRL (contractul de închiriere înregistrat sub nr. 540 din 1 februarie 2010, având ca obiect imobilul situat în Curtea de Argeș, Depozit răcoritoare, în suprafață de 134 mp, precum și Contractul de închiriere înregistrat sub nr. 417 din 29 ianuarie 2009, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 3230 din 31 august2009), având ca obiect imobilul situat în Curtea de Argeș, G., în suprafață de 360 mp, a fost respins ca fiind inadmisibil, instanța apreciind că nu se poate substitui voinței părților și să constate ca fiind în vigoare respectivele contracte.

Împotriva Sentinței nr. 648/F din 9 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, în Dosarul nr. x/1259/2010* au declarat apel reclamanta Societatea A. SA Curtea de Argeș și pârâta SC B. SRL Curtea de Argeș, precizat prin cererea de la dosar, precum și cerere de aderare la apelul formulat de reclamantă, apel formulat de pârâta SC C. SRL Râmnicu Vâlcea, criticându-se hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 114/A-com din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Societatea A. SA Curtea de Argeș, s-a admis apelul declarat de pârâta SC B. SRL și s-a schimbat sentința apelată în sensul că s-a respins acțiunea precizată și completată. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC B. SRL cheltuieli de judecată în cuantum de 22.325,5 RON. S-a admis cererea de aderare la apel formulată de pârâta SC C. SRL la apelul reclamantei Societatea A. SA Curtea de Argeș.

Pentru a proceda astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele argumente, analizând cu prioritate apelul declarat de pârâta SC B. SRL, pe care l-a admis, ca întemeiat, în baza art. 296 C. proc. civ., cu schimbarea sentinței, în sensul că a respins acțiunea precizată și completată a reclamantei ca neîntemeiată.

Motivul de apel, prin care s-a susținut că hotărârea de la fond este nemotivată în fapt și în drept a fost apreciat ca nefondat, și respins ca atare, constatându-se că sentința de la fond nu încalcă prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept în baza cărora s-a pronunțat soluția de la fond, fiind analizate toate cererile părților, prin raportare la susținerile, apărările și probele administrate, însă cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Celelalte critici din apel au fost apreciate ca fondate și admise ca atare pentru următoarele considerente:

În prealabil s-a menționat că reclamanta SC A. SA, având ca obiect principal de activitate „închirierea bunurilor imobile proprii” a fost o societate ale cărei acțiuni se tranzacționează pe piața de capital, potrivit Legii nr. 29/2004, lege aplicabilă pe toată perioada procedurii de licitație desfășurate în cauză.

Dreptul de proprietate al reclamantei a fost dovedit cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria A4 nr. 0040 din 27 iulie1995, imobil înregistrat în C.F. nr. 81074 Curtea de Argeș, la poziția nr. 30.

Potrivit adresei nr. 315 din 20 ianuarie 2010, imobilul „Restaurant G.” era compus din: terenul de 1.787 mp, cu suprafață construită de 648,80 mp, pe care se află două construcții, respectiv depozitul (fostă secție răcoritoare) și restaurantul.

Acest imobil a fost închiriat pârâtei SC B. SRL de către reclamantă, prin două contracte de închiriere succesive, astfel: Contractul de închiriere nr. 417 din 29 ianuarie 2009 pentru restaurantul „G.” și nr. 540 din 1 februarie 2010 pentru depozit răcoritoare.

Din adresa nr. 315 din 20 ianuarie 2010, amintită anterior, a rezultat că aceste active dețineau în valoarea contabilă a activelor societății reclamante un procent de 2,66%.

De asemenea, s-a constatat că prin Referatul nr. 956 din 6 martie2009, reclamanta a propus AGA analizarea faptului că activele din patrimoniul său nu aduc venituri, degradându-se și generând cheltuieli cu amortizarea, precum și impozite și taxe locale, propunând și împuternicirea Consiliului de Administrație pentru vânzarea acestora.

Drept urmare, în urma AGEA din 16 aprilie2009 s-a adoptat Hotărârea nr. 15 din 16 aprilie2009, în care, la art. 2 s-a aprobat vânzarea de active ale societății reclamante și mandatarea Consiliului de Administrație să demareze activitatea de evaluare, de stabilire a condițiilor vânzării, inclusiv prețul de pornire pe baza raportului de evaluare.

În baza acestei hotărâri a acționarilor, Consiliul de Administrație a adoptat următoarele hotărâri, respectiv:

- Hotărârea nr. 6 din 3 septembrie 2009 prin care s-a stabilit comandarea unor studii de evaluare pentru activele care puteau fi vândute;

- Hotărârea nr. 7 din 4 noiembrie2009 prin care s-a aprobat vânzarea la licitație a unor active;

- Hotărârea nr. 1 din 28 ianuarie 2010 prin care s-a aprobat vânzarea prin licitație publică a activului „Restaurant G.”, stabilindu-se condițiile esențiale ce trebuiau cuprinse în caietul de sarcini, mandatându-se conducerea executivă pentru a hotărî momentul oportun pentru vânzare, condițiile și formalitățile vânzării.

Ulterior, a fost numită comisia de licitație, prin Decizia nr. 1 din 29 ianuarie 2010 și o comisie de validare a licitației, prin Decizia nr. 2 din 29 ianuarie 2010, fiind întocmit un Caiet de sarcini la data de 01 februarie 2010, precum și un Raport de evaluare pentru activul „Restaurant G.”, fiind făcute publicațiile de vânzare și organizată licitația la data de 11 februarie 2010, licitație la care a participat și pârâta SC C. SRL Râmnicu Vâlcea, alături de pârâta SC B. SRL Curtea de Argeș, întocmindu-se Procesul-verbal nr. 754 din 11 februarie 2010 de către Comisia de licitație, act semnat fără obiecțiuni de către participanții la licitație.

Referitor la acest proces-verbal al licitației se constată că în acest act a fost consemnată desfășurarea și finalizarea licitației, neexistând consemnări inexacte, încât nu se impune nulitatea acestui proces-verbal, nefiind de altfel invocate motive distincte de nulitate cu privire la acest înscris.

Neexistând motive de nulitate a procesului-verbal amintit anterior, instanța de fond, în mod greșit a dispus anularea acestuia.

Invocarea ca temei de drept a cauzei ilicite sau lipsa cauzei, la modul general, pentru cele trei acte a căror nulitate se solicită în cauză, se face în mod contradictoriu de către instanța de fond, în sensul că aceasta nu precizează ce se invocă în cadrul acțiunii de față: lipsa cauzei sau cauza ilicită, precum și pentru care dintre actele atacate se invocă acest motiv.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 966 și art. 968 C. civ., se aplică numai convențiilor/contractelor, nu și procesului-verbal de licitație, în care se consemnează derularea procedurii licitației.

Un motiv în plus pentru respingerea capătului de cerere privind nulitatea procesului-verbal de licitație o constituie faptul că acea Comisie de validare a licitație a verificat și a constatat respectarea dispozițiilor legale privind organizarea și desfășurarea licitației, precum și respectarea cerințelor caietului de sarcini.

Critica vizând lipsa intenției pârâtei SC C. SRL Râmnicu Vâlcea de a licita este nefondată, având în vedere că această pârâtă a îndeplinit toate formalitățile pentru a participa la licitația organizată de reclamantă, având intenția de a cumpăra bunurile care fac obiectul licitației, precum și intenția de a achita prețul cel mai mic oferit de expert, situație în care nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 966 C. civ., aplicabile doar contractelor sau convențiilor.

Drept urmare, nu se pune problema existenței unei cauze, respectiv a unei obligații fără cauză sau bazată pe o cauză falsă sau nelicită, în privința Procesului-verbal nr. 754 din 11 februarie 2010.

Ca atare, licitația nu a fost afectată de nicio cauză de nulitate, iar pentru considerentele arătate anterior nu s-a impus constatarea nulității nici a Protocolului nr. 355 din 11 februarie 2010 autentificat de B.N.P. Asociați D., protocol încheiat în scopul stabilirii modalității de plată și a transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului, constatându-se că acest protocol a fost prevăzut în caietul de sarcini.

De asemenea, s-a mai reținut că prin acest protocol s-a convenit asupra achitării restului de preț în termen de 45 zile de la semnarea acestuia, pârâta SC B. SRL îndeplinindu-și obligația de plată în termenul prevăzut, încât la data de 29 martie2010 suma reprezentând prețul a intrat în contul vânzătoarei, dată la care s-a încheiat și Contractul de vânzare-cumpărare nr. 730 din 29 martie2010 a cărui anulare se solicită în cauza de față, cu mențiunea că prețul achitat reprezintă 74,76% din valoarea de 991.091 RON.

S-a avut în vedere faptul că apelanta-reclamantă nu a contestat hotărârea luată de către acționari cu privire la vânzarea activului și nici cu privire la mandatul acordat conducerii executive.

În plus, s-a apreciat că reclamanta nu-și poate invoca propria culpă, aceasta fiind cea care a organizat licitația, fiind parte și în contractul de vânzare-cumpărare cu care a fost de acord la data încheierii acestuia.

Pentru aceste argumente, capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nu a fost considerat ca întemeiat și s-a respins ca atare. Contractul nr. 730 din 29 martie2010 a exprimat voința părților, nefiind afectat de nicio cauză de nulitate absolută, el încheindu-se în urma finalizării licitației organizată de către reclamanta-vânzătoare.

S-a ținut seama de faptul că nu au fost contestate, în timpul derulării licitației, nici caietul de sarcini, nici raportul de evaluare, nefiind obligatorie analiza acestora de către consiliul de administrație, iar că publicitatea licitației s-a efectuat într-un ziar local în perioada 1 februarie 2010 - 5 februarie 2010.

Referitor la Contractul de vânzare-cumpărare nr. 730/2010 s-a constatat că în cauză au fost îndeplinite cerințele art. 253²² din Legea nr. 31/1990 și art. 241 din Legea nr. 297/2004, având în vedere că valoarea bunurilor care au făcut obiectul acestui contract nu depășește 20% din valoarea activelor, reținându-se procentul de 2,66% de către instanța de fond, în același sens fiind și adresa nr. 315 din 20 ianuarie 2010 emisă de reclamantă.

Drept urmare, consiliul de administrație avea dreptul de a hotărî asupra înstrăinării bunului.

Se constată faptul că instanța de fond invocă culpa administratorului societății reclamante în privința încheierii procesului-verbal de licitație, a Protocolului și a contractului de vânzare-cumpărare, în sensul luării unor măsuri ineficiente din punct de vedere economic și pentru urmărirea unui interes personal, situație în care nu intervine nulitatea actelor încheiate, ci o eventuală răspundere personală patrimonială sau penală a administratorului.

Aceeași este situația și în cazul în care s-ar fi dovedit că administratorul reclamantei-vânzătoare și-ar fi depășit mandatul.

Instanța de fond nu a indicat pentru fiecare act în parte pentru care se solicită nulitatea care este cauza ilicită imputabilă pârâtei SC B. SRL, legat de încheierea actelor amintite, în situația în care reclamanta invocă în mod greșit propria-i culpă.

În aceeași ordine de idei se constată că în cauză nu s-a făcut dovada înțelegerilor oculte dintre părți, pentru fraudarea societății reclamante, în condițiile în care cealaltă pârâtă, SC C. SRL Râmnicu Vâlcea, s-a înscris la licitație alături de pârâta SC B. SRL, cu intenția de a cumpăra bunurile scoase la vânzare, iar reclamanta este cea care a organizat licitația, participând în calitate de parte în contractele încheiate, fără să conteste, la momentul derulării licitației și încheierii actelor atacate, modul de derulare a operațiunilor, fără să reclame presiuni asupra sa, semnând alături de celelalte părți toate actele contestate în cauză.

Legat de pasul de licitație de 2% din prețul considerat derizoriu de către apelanta-reclamantă se constată că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 1303 C. civ., prețul de 609.000 RON fiind stabilit de reclamanta-vânzătoare, apelanta-pârâtă SC B. SRL plătind prețul de 740.972,54 RON care nu este un preț disproporționat de mic, acesta reprezentând 74,76% din valoarea de 991.091 RON, sumă stabilită în urma evaluării bunurilor la data de 1 martie2010, cu prilejul ipotecării bunului în litigiu.

Referitor la pasul de licitație de 2% din prețul de pornire se constată că acesta a fost stabilit prin caietul de sarcini, fiind o problemă de administrare a licitației, ci nu o condiție pentru valabilitatea licitație, încât instanța de fond s-a substituit reclamantei, în mod greșit, stabilind noi reguli pentru licitație, considerând că era necesar pasul de 4% pentru licitație.

În privința posibilei apartenențe a imobilului în litigiu la categoria monumentelor istorice, din adresa nr. 614 din 18 mai 2010 emisă de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Argeș, a rezultat că imobilul în litigiu supus licitației nu este monument istoric.

În motivarea sentinței apelate, instanța de fond, în mod greșit a susținut că numai imobilul „Restaurant G.” a făcut obiectul hotărârii consiliului de administrație al societății reclamante, la data de 28 ianuarie 2010, fără a se face referire și la magazia/depozit de răcoritoare, deținută de SC B. SRL cu chirie, în baza contractului de închiriere.

Astfel, o primă identificare a acestui bun imobil o regăsim în adresa nr. 315 din 20 ianuarie 2010 întocmită de director general adjunct I. către Consiliul de administrație al SC A. SA, care prezintă situația imobilului „Restaurant G.”, compus din teren și construcții, astfel: 1787 mp teren, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate, cu suprafață construită la sol de 648,80 mp.

În aceeași adresă se arată că în structura construcției se află: Depozit (fostă Secție răcoritoare) - 168,10 mp și restaurant - 480,70 mp. Aceeași identificare este făcută și în Fișa bunului imobil (fila 251), fiind vorba de un ansamblu funcțional compus din teren și clădiri cuprinse sub denumirea de „Restaurant G.”.

Legat de existența unui certificat fiscal presupus fals la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare s-a constatat că Certificatul fiscal emis la data de 25 martie2010 a atestat faptul că la acea dată vânzătoarea nu avea datorii la bugetul local, fiind îndeplinite cerințele art. 113 din vechiul C. proc. fisc.

Atât adresa nr. 1765 din 21 mai 2010 emisă de Primăria Curtea de Argeș, cât și certificatul de atestare fiscală amintit au fost contestate de reclamantă pe calea excepției de nelegalitate, în Dosarul nr. z/109/2011 al Tribunalului Argeș, excepție respinsă ca inadmisibilă, cele două acte bucurându-se de prezumția de legalitate.

Pe de altă parte, s-a constatat faptul că apelanta SC B. SRL Curtea de Argeș este terț față de aceste acte, aceasta fiind de bună-credință la momentul dobândirii dreptului de proprietate.

În ceea ce privește adresa nr. 44362 din 14 septembrie 2009 emisă de Primăria Curtea de Argeș, din care a rezultat că la data de 25 martie2010, reclamanta-vânzătoare înregistra debite în sumă de 158.029 RON impozit pe clădiri, Curtea nu a putut să o ia în considerare, având în vedere că certificatul de atestare fiscală se emite în cel mult două zile lucrătoare de la data emiterii cererii, putând fi utilizat pe toată perioada lunii în care se emite potrivit dispozițiilor art. 113 din vechiul C. proc. fisc.

În situația în care s-ar dovedi o eventuală neregularitate a certificatului de atestare fiscală se dă eficiență principiului: error communis facit jus, principiul validității aparenței în drept, care înlătură nulitatea unui act încheiat într-o situație de eroare comună invincibilă, principiu care este o excepție de la nulitatea actului juridic quod nullum est nullum producit efectum.

În acest mod este protejată și siguranța circuitului civil, dobânditoarei SC B. SRL neputându-i-se stabili vreo culpă, aceasta fiind de bună-credință.

Celelalte critici privind admiterea greșită a capătului de cerere legat de rectificarea cărții funciare, prin radierea înscrierilor efectuate în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 730/2010, cu restabilirea situației anterioare nu au mai fost analizate, aceste capete de cerere rămânând fără obiect pentru considerentele expuse în analiza celorlalte critici.

Apelul declarat de reclamanta SC A. SA a fost respins ca nefondat, în baza art. 480 din Noul Cod de procedură civilă pentru următoarele considerente.

Primul motiv de apel, vizând cuantumul redus al cheltuielilor de judecată acordate de instanță, a fost apreciat ca nefondat, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost respinsă, menținându-se soluția de respingere de la fond, în primul ciclu procesual, respectiv Sentința nr. 205 din 20 februarie 2014 a Tribunalului Argeș, pronunțată înainte de casare cu trimitere.

Al doilea motiv de apel vizând respingerea capătului de cerere privind constatarea faptului că cele două contracte de închiriere și-au produs efecte fără întrerupere a fost de asemenea apreciat ca nefondat, pentru considerentele expuse în admiterea apelului pârâtei SC B. SRL, considerente care nu au mai fost reluate, acest capăt de cerere rămânând fără obiect, din moment ce nu s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare, prin care pârâta SC B. SRL a devenit proprietar al bunurilor, ci nu chiriaș.

Pentru aceleași considerente a rămas fără obiect și capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară.

Apelul declarat de pârâta SC C. SRL a fost apreciat ca fiind fondat, și admis ca atare, constatându-se că această pârâtă nu datorează cheltuieli de judecată, având în vedere că prin soluția pronunțată în apelul care face obiectul cauzei de față s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, nefiind îndeplinite cerințele art. 274 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei civile nr. 114/A-com din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. SA Curtea de Argeș a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivare, după o prezentare a situației de fapt, subsumat motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că într-un mod surprinzător instanța de apel a considerat că Procesul-verbal de licitație nr. 745 din 11 februarie 2010 nu ar reprezenta un contract, fără ca în schimb să îl califice ca fiind un alt tip de act.

Consideră recurenta că procesul-verbal de licitație are caracterul unei convenții (în sensul art. 942 C. civ.), deoarece prin participarea la licitație societățile pârâte au fost de acord cu regulile licitației și că prin semnarea procesului-verbal au fost de acord cu prevederile acestuia și cu efectele pe care le produce. Prin semnarea procesului-verbal, s-a acceptat oferta de preț făcută de B. și s-a realizat acordul de voință asupra prețului vânzării. Semnarea procesului-verbal de licitație a generat drepturi și obligații pentru ambele părți.

Pornind de la aceste premise, licitația apare ca lipsită de cauză, pentru că nu s-a urmărit obținerea celui mai mare preț în urma unei concurențe a ofertelor între participanți, ci favorizarea societății B. în achiziționarea activului la un preț cât mai scăzut.

Ca o consecință a nulității Procesului-verbal de licitație se impune și constatarea nulității actelor încheiate în baza acestuia, respectiv a Protocolului autentificat cu nr. 355 din 11 februarie 2010 și a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 730 din 29 martie2010.

Recurenta apreciază că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta susține că vânzarea imobilului în litigiu a fost lipsită de cauză, pentru că, prin modul „clandestin” în care a fost organizată licitația, nu s-a urmărit obținerea celui mai mare preț în urma concurenței de oferte între participanții la licitație, ci s-a urmărit favorizarea societății B. SRL în achiziționarea activului la un preț cât mai scăzut.

Procedura de vânzare s-a realizat din inițiativa și cu concursul societății B. și a fost creată o aparență de legalitate a vânzării, prin organizarea unei licitații formale, încât să se asigure că numai această societate va obține activul Restaurantul G. și fără o concurență reală.

Rapiditatea cu care s-au succedat evenimentele expuse în situația de fapt și documentele întocmite în această perioadă, demonstrează fără îndoială complicitatea între fostul Președinte C.A. a A. SA și societatea B. SRL în comiterea fraudei în dauna societății recurente cu scopul de fi însușit un activ valoros la un preț derizoriu.

De aceea, susține recurenta, în mod greșit Curtea de Apel Pitești a apreciat că vânzarea nu a fost afectată de o cauză ilicită sau lipsită de cauză, pentru că tot contextul în care s-a efectuat această înstrăinare demonstrează tocmai contrariul.

Se susține că Hotărârea AGEA din 16 aprilie2009 nu putea constitui temei pentru Hotărârea Consiliului de Administrație (CA.) din 28 ianuarie 2010; Consiliul de administrație neputând vinde activul fără acordul adunării generale prevalându-se de art. 25322 din Legea nr. 31/1990 și art. 241 din Legea nr. 297/2004, deoarece:

- în AGEA din 16 aprilie2009 nu s-a aprobat vânzarea activului Restaurantul „G.”, ci a altor active nerentabile și care au fost identificate în Referatul prezentat în AGEA,

- la societatea A. SA vânzarea activelor (indiferent de valoare) se făcea obligatoriu numai cu aprobarea prealabilă a adunării generale a acționarilor și cu împuternicirea expresă pentru consiliul de administrație de a realiza actele vânzării.

În concret, ordinea de zi a AGEA din 16 aprilie2009 avea înscris la punctul 2: „Aprobarea vânzării de active”.

Pentru punctul 2 al ordinii de zi a AGEA din 16 aprilie2009 consiliul de administrație a prezentat Referatul privind situația activelor neînchiriate pentru perioade îndelungate de timp înregistrat sub nr. 956/06 martie2009 (ca Anexa 3), în care a fost descrisă situația a 5 active:

Locația „Ghețărie”

Locația „Grădina de vară”

Locația „Gospodăria anexă”

Locația „Alimentara și Laborator 1 decembrie 1918”

Locația „Punct Alimentar Metalurgie”.

Hotărârea nr. 15 a AGEA din 16 aprilie2009 la art. 2, preia propunerile din Referatul de prezentare al CA.

Rezultă că:

a) AGEA a aprobat vânzarea numai a celor 5 active identificate în Referatul nr. 956/06 martie2009.

b) Valoarea celor 5 active (fiecare în parte și împreună) nu depășea 20 % din valoarea contabilă a activelor A. S.A.

c) Activul „Restaurantul G.” nu a fost propus și nici aprobat pentru vânzare de către AGEA.

d) AGEA a împuternicit în mod expres Consiliul de Administrație să demareze numai acțiunea de evaluare a celor 5 active analizate, să stabilească momentul vânzării, condițiile de vânzare, inclusiv prețul de pornire a licitației a acestora pe baza Raportului de evaluare.

În executarea Hotărârii AGEA din 16 aprilie2009, în ședința Consiliul de Administrație din 3 septembrie 2009 s-a adoptat Hotărârea nr. 7 din 3 septembrie 2009 care la punctul 6.12 stabilește că:

- se hotărăște comandarea unor studii de evaluare pentru spațiile aprobate în vederea vânzării în AGEA din aprilie 2009.

- se mandatează conducerea executivă în vederea demarării și realizării studiilor de evaluare, finalizarea acestora urmând a fi adusă la cunoștința membrilor CA.

Tot, în executarea Hotărârii AGEA din 16 aprilie2009, în ședința Consiliul de Administrație din 04 noiembrie2009, s-a adoptat Hotărârea nr. 7 prin care stabilește că:

Se aprobă vânzarea, prin licitație, la prețurile de pornire stabilite în rapoartele de evaluare, pentru activele „Alimentara - Laborator F.” și „teren Grădină de vară”.

Vânzarea activelor: Ghețărie Chirițești, Gospodăria Anexă și Punct Alimentar Metalurgie se va rediscuta în CA următor.

Cu atât mai mult se impunea o Hotărâre AGEA pentru vânzarea Restaurantului „G.”, din moment ce decizia vânzării unor active neperformante a fost luată în adunarea generală.

De altfel, existența unei Hotărâri AGA nu validează actul juridic încheiat în frauda societății, deoarece nulitatea vânzării este consecința modului cum a fost pusă în aplicare Hotărârea AGA, fiind stare de fapt ulterioară acesteia (înțelegerea ocultă cu B. pentru participarea la o licitație fictivă) și fiind acte juridice ulterioare hotărârii (procesul-verbal de licitație și contractul de vânzare al imobilului).

Mai subliniază recurenta faptul că licitația fost lipsită de cauză și că a avut o cauză ilicită, în condițiile în care nu s-a urmărit obținerea celui mai mare preț de vânzare pentru A. SA, ci favorizarea societății B. SRL, în frauda societății recurente.

Învederează recurenta și că participarea C. la licitație nu este întâmplătoare deoarece această societate își are sediul în Râmnicu Vâlcea și era în bune relații cu familia M., datorită faptului că unul din membrii acesteia (M. - fratele Președintelui CA de la A. SA) era Președinte și Director General la societatea N. SA din Râmnicu Vâlcea, iar societatea N. SA a vândut mai multe spații comerciale către C. SRL, prin proceduri asemănătoare celei pe care o contestă.

La acea dată, Președintele CA în A. SA și Președintele C.A. în N. SA l-au avut pe tatăl lor membru în conducerea SIF Oltenia, iar acest SIF era acționar majoritar în cele două societăți.

Este evident că cei doi frați au comunicat între ei, iar fratele care administra N. SA a îndrumat societatea C. să participe la licitația organizată de A. pentru a-și ajuta fratele în manevrele sale frauduloase.

Prin prisma relațiilor dintre cei doi frați , C. putea cunoaște de licitația din Curtea de Argeș, deoarece ziarul în care s-a publicat anunțul de vânzare nu este comercializat în Râmnicu Vâlcea, unde această societate are sediul și își desfășoară activitatea.

Mai mult, certificatul constatator emis de ORC Vâlcea și pe care l-a prezentat C. în licitația din 10 februarie 2010 a fost eliberat la data de 29 ianuarie 2010 și poartă mențiunea „pentru licitație”, deși în data de 29 ianuarie 2010 nici măcar nu fusese publicat anunțul de vânzare. Primul anunț (general) privind organizarea de licitații pentru vânzarea de active a apărut în Argeș Expres în 1 februarie 2010.

De aici, rezultă că înainte de data de 29 ianuarie 2010 societatea C. a fost informată pe căi subterane despre viitoarea vânzare a activului și a fost stabilită participarea formală a acesteia la licitație, ceea ce demonstrează că s-a dorit organizarea în secret a vânzării pentru a împiedica participarea unor „ofertanți nedoriți”, care puteau crește prețul vânzării.

Rezultă că societatea C. a fost adusă la licitație de președintele CA a A. cu complicitatea societății B. pentru a asigura aparența de legalitate a licitației, prin apariția celui de-al 2-lea participant și în condițiile lipsei de transparență a anunțului de vânzare.

Recurenta susține și că s-a scos la licitație mai mult decât s-a decis chiar prin Hotărârea C.A. nr. 1 din 28 ianuarie 2010.

Aceasta nu poate fi accepta concluzia instanței de apel conform căreia prima instanță a considerat greșit că s-a vândut mai mult (magazia/depozitul de răcoritoare) decât s-a prevăzut în hotărârea consiliului de administrație, deoarece această magazie/depozit se regăsește într-o adresă internă nr. 315 din 20 ianuarie 2010 și în Fișa bunului imobil.

Fiind vorba de un profesionist a cărui principal obiect de activitate este închirierea bunurilor proprii este lipsit de profesionalism să se considere că printr-un anunț de vânzare superficial s-au inclus toate componentele activului Restaurantul G.

Apoi, nu există culpă din partea societății A. SA în vânzarea activului.

Instanța de apel a reținut în mod greșit că nu se impunea nulitatea contractului de vânzare - cumpărare a activului, pentru că recurenta nu a contestat hotărârea luată de acționari pentru vânzarea activului și nici cu privire la mandatul acordat conducerii executive că în plus, reclamanta nu putea să își invoce propria culpă cu ocazia organizării licitației, putând fi antrenată răspunderea administratorului.

Din această perspectivă se susține că nu se putea contesta o Hotărâre AGEA inexistentă, pentru că înstrăinarea activului nu a avut la bază o Hotărâre AGEA de aprobare a vânzării.

Nu se poate vorbi nici de o culpă proprie a societății A. S.A., deoarece recurenta se află în situația depășirii limitelor mandatului de către fostul Președinte al Consiliului de Administrație, care a acționat în interes personal și contrar intereselor societății, încălcând obligațiile de exercitare a mandatului, respectiv: prudența și diligența unui bun administrator (art. 144¹ alin. (1) - Legea nr. 31/1990) și loialitatea și realizarea în interesului societății (art. 144¹ alin. (4) - Legea nr. 31/1990).

Nu se poate vorbi de o culpă proprie a societății A. SA, pentru că Hotărârea nr. 1 din 28 ianuarie 2010 a Consiliului de Administrație a fost luată fără să aibă la bază o Hotărâre AGEA și a fost adoptată cu încălcarea prevederilor Statutului (neavând semnătura membrilor CA), iar raportul de evaluare al imobilului nu a fost supus aprobării Consiliului de Administrație.

Arată recurenta că răspunderea administratorului față de societate intervine în baza contractului de mandat și că atrage plata unor despăgubiri din partea acestuia pentru actele încheiate în frauda societății, dar că această răspundere nu duce la reîntoarcerea bunului în patrimoniul societății păgubite.

Răspunderea administratorului descrisă mai sus nu exclude solicitarea nulității vânzării imobilului societății, pentru că prin invalidarea vânzării se urmărește protejarea unui interes social și se sancționează frauda împotriva societății.

Mai arată recurenta că certificatul de atestare fiscală din 25 martie 2010 a fost emis din cauza presiunilor asociatului unic al B. SRL, deoarece era absolut necesar să-1 utilizeze în scopuri personale (pentru accesarea unui credit înainte de expirarea termenului de plată a prețului imobilului), iar societatea A. nu avea niciun interes în obținerea lui, pentru că nu exista obligația să încheie vreun act de vânzare al imobilului, atât timp cât prețul nu a fost plătit.

Împrejurarea că certificatul de atestare fiscală utilizat la autentificarea contractului nu era destinat pentru vânzare a fost recunoscută de Primăria Curtea de Argeș prin Adresa nr. 1765 din 21 mai 2010.

Apoi, cu ocazia autentificării Contractului de vânzare-cumpărare nr. 730 din 29 martie2010 a fost prezentat un certificat de atestare fiscală, care nu conținea date reale și care nu era destinat a fi folosit pentru înstrăinarea imobilului.

În cazul de față, încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil (construcție sau teren) de către o persoană care nu are stinse orice creanțe fiscale locale este nulă de drept, în temeiul art. 254 alin. (7) și art. 259 alin. (6¹) vechiul C. fisc.

Intimata-pârâtă SC C. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca inadmisibil, în contextul în care recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs și susținerile din întâmpinare, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivele de nelegalitate care se pot dezvolta în baza situațiilor reglementate de art. 304 C. proc. civ. sunt ținute de îndeplinirea ipotezelor legale. În ceea ce privește incidența art. 304 pct. 8 C. proc. civ. prin care se stabilește că se poate dispune modificarea unei hotărâri"când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, în cauza de față se constată că recurenta califică procesul-verbal întocmit cu ocazia licitației publice a imobilului în litigiu, de către Comisia de licitație, înregistrat sub nr. 754 din 11 februarie 2010, ca fiind o veritabilă convenție, în sensul art. 942 C. civ. de la 1864. Din această perspectivă, recurenta consideră că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic enunțat, a cărui nulitate s-a cerut a se constata prin cererea de chemare în judecată, declarând totodată că nu își poate însuși motivarea din decizia atacată în cuprinsul căreia s-a menționat că acel proces-verbal are semnificația unui înscris constatator al modalității de derulare a procedurii de licitație.

Referitor la susținerea recurentei, în sensul că procesul-verbal de licitație încheiat la data de 11 februarie 2010, având nr. de intrare/ieșire 754 din 11 februarie 2010, prin care a fost adjudecat în favoarea promitentei-cumpărătoare SC B. SRL imobilul intitulat "spațiu comercial-Restaurant G.”, situat în Municipiul Curtea de Argeș, ar avea natura unei convenții în înțelesul art. 942 C. civ., instanța de apel a apreciat în mod corect că acestuia îi lipsește tocmai manifestarea de voință specifică actului juridic; dispozițiile art. 966 și art. 968 C. civ., cu referire la cerințele valabilității obiectului actului juridic civil, aplicându-se numai convențiilor/contractelor, nu și procesului-verbal în care se consemnează derularea procedurii licitației.

De menționat că actul juridic reprezintă manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv, de a naște, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

Procesul-verbal contestat conține consemnările Comisiei de licitație sub aspectul verificării înscrisurilor prezentate de participanții la licitație și al modului de desfășurare efectivă al licitației, organizată la chiar propunerea recurentei, prin organele de conducere competente de la acel moment, și nu poate fi apreciat ca reprezentând o convenție între recurentă și participanții la licitație, cum se acreditează ideea prin cererea de recurs. Procesul-verbal reprezintă formalitatea impusă de legiuitor, cu ocazia reglementării vânzării prin licitație publică, și se cuprinde în sfera mai largă a acestei specii de vânzare, menită să ofere transparență și un control al legalității vânzării.

Astfel fiind, procesul-verbal de licitație nu are natura unei convenții civile, scopul primordial al celor pe care le constată constând în asigurarea obținerii publicității și a opozabilității față de terți a licitației.

În atare situație nu se poate aprecia ca întemeiat demersul recurentei de a obține nulitatea procesului-verbal cu privire la modul de desfășurare al licitației, în condițiile art. 966 - 968 C. civ. pe care le-a invocat prin acțiune, prevederi legale care sancționează, în cazul convențiilor, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la art. 966 și 968 C. civ. de la 1864, art. 113 alin. (3) și art. 254 alin. (7) și art. 259 alin. (6¹) vechiul C. fisc., se constată că recurenta nu se raportează la argumentele cuprinse în decizia atacată pentru care au fost înlăturate aceleași apărări și susțineri reiterate în calea de atac a recursului și că, în justificarea invocării textelor de lege amintite, s-a procedat la o prezentare amănunțită a situației de fapt, care nu ar fi fost pe deplin percepută de către instanța de apel.

Sub acest aspect, se observă că recurenta invocă"modul clandestin în care a fost organizată licitația”",rapiditatea cu care s-au succedat evenimentele”, faptul că vânzarea activului „G.” nu era în interesul recurentei-vânzătoare și împrejurarea că licitația nu a fost transparentă, lipsind chiar licitarea propriu-zisă, din perspectiva faptului că cea de-a doua participantă la licitație, SC C. SRL, nici nu avea de gând să adjudece imobilul scos la licitație.

Chestiunile invocate mai sus au făcut obiectul analizei instanței de apel și nu se pot asocia nelegalității deciziei recurate, ci temeiniciei acesteia, așa încât o nouă cercetare a acestora excede verificărilor instanței de recurs, conform art. 304 partea introductivă C. proc. civ.

A mai susținut recurenta că încheierea Contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 730 din 29 martie2010, având ca obiect imobilul adjudecat la licitație în data de 11 februarie 2010, este nulă în mod absolut în temeiul art. 254 alin. (7) și art. 259 alin. (6¹) vechiul C. fisc., câtă vreme, prin Adresa ulterioară din 14 septembrie 2010, Primăria Curtea de Argeș a recunoscut faptul că la data vânzării bunului, recurenta-vânzătoare figura în evidențele fiscale cu debite neachitate în valoare de 158.029 RON, contrar celor exprimate prin certificatul fiscal emis în data de 25 martie2010 de Primărie, debite care nu i-ar fi permis să vândă activul "G.”.

Se observă cum recurenta se prevalează în justificarea acțiunii în constatarea nulității contractului, de elemente și aspecte de fapt ulterioare momentului încheierii convenției, punând accentul pe atitudinea asociatului unic al SC B. SRL care ar fi îndeplinit în același timp și funcția de viceprimar al Municipiului Curtea de Argeș și care ar fi întocmit la data de 25 martie2010 certificatul fiscal, necesar încheierii contractului contestat, cu situația financiară a recurentei, într-un alt scop decât cel al vânzării imobilului în litigiu.

În mod corect instanța de apel a reținut faptul că referitor la Contractul de vânzare-cumpărare nr. 730/2010 au fost îndeplinite cerințele art. 15322 din Legea nr. 31/1990 republicată privind societățile comerciale, având în vedere actele neanulate, întocmite pentru vânzarea imobilului în litigiu (imobil care reprezintă 2,66% din valoarea activelor recurentei) și dreptul recunoscut Consiliului de administrație al recurentei de a hotărî asupra înstrăinării bunului.

Sub aspectul cercetării condițiilor în care a fost eliberat certificatul de atestare fiscală, necesar încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 730/2010, instanța de apel s-a aplecat cu atenție, iar argumentelor reținute în decizie pe această temă recurenta nu le aduce niciun fel de critici de nelegalitate, singura sa apărare fiind în sensul că nu ar trebui să se rețină vreo culpă în chiar sarcina vânzătoarei, din moment ce intimata-cumpărătoare a contribuit la obținerea acelui certificat.

În concluzie, față de cele ce preced, ținând seama și de faptul că, în opinia recurentei, nulitatea Protocolului autentificat sub nr. 355 din 11 februarie 2010 și a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 730/2010 se impun a se constata, pe cale de consecință, după constatarea prealabilă a nulității procesului-verbal de licitație, Înalta Curte a apreciat ca nefondate criticile subsumate de recurentă motivului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat și va menține ca legală decizia atacată pentru temeiurile de drept invocate.

Va face aplicarea art. 274 - 277 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Curtea de Argeș împotriva Deciziei nr. 114/A-com din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă SC A. SA Curtea de Argeș la plata sumei de 16.479,25 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC B. SRL Curtea de Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM