Decizia nr. 1257/2017
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pârâții F. și G., solicitând să se constate nulitatea absolută a Contractului de donație autentificat sub nr. 29381 din 2 august1994 de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București și a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 22 august 1999 sub nr. 192 de Biroul Notarului Public Bucur Nicoleta.
Prin cererea reconvențională depusă la dosar, pârâții au solicitat constatarea nulității Certificatului de moștenitor suplimentar nr. 34/2007 al Biroul Notarului Public H., pentru lipsa obiectului.
Prin Sentința civilă nr. 178 din 11 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. x/4/2008, Judecătoria Sectorului 4 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a V-a civilă, la data de 3 mai 2010, sub nr. y/3/2010.
Prin Sentința civilă nr. 1794 din 5 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive integrale a pârâților; a respins în consecință acțiunea principală; a admis cererea reconvențională și a constatat nulitatea Certificatului de moștenitor suplimentar nr. 34 din 7 martie 2007 emis de Biroul Notarului Public H.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, că reclamanții au invocat un motiv de nulitate absolută a contractului de donație, astfel încât acțiunea este imprescriptibilă extinctiv, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive integrale a pârâților, tribunalul a constatat că acțiunea principală a fost formulată de reclamanți în contradictoriu doar cu o parte dintre moștenitorii defunctei I., care a fost parte în ambele acte a căror nulitate s-a solicitat a se constata - donatară în Contractul de donație nr. 29381 din 2 august1994, respectiv vânzătoare, în Contractul de vânzare-cumpărare nr. 190 din 22 februarie 1999.
Tribunalul a admis cererea reconvențională reținând că în alcătuirea activului succesoral intră numai drepturile patrimoniale existente la data deschiderii succesiunii și că dreptul de proprietate asupra terenului situat în Popești-Leordeni, jud. Ilfov, tarlaua 51/4, în suprafață de 7.200 mp nu mai exista în patrimoniul defunctului J., la data decesului acestuia, întrucât fusese transmis anterior, cu titlu gratuit, autoarei pârâților. În consecință, Certificatul de moștenitor suplimentar nr. 34/2007 este lovit de nulitate absolută, pentru lipsa obiectului.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A., B., C. și D.
În cursul procedurii în apel a decedat apelanta E., instanța de apel luând act că moștenitorii acesteia sunt D., B., C. și A., apelanți.
Prin Decizia civilă nr. 44A din 10 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanți, precum și apelul pârâților, a anulat sentința apelată și a stabilit un termen pentru judecarea cauzei pe fond.
În motivarea acestei decizii, Curtea a reținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., întrucât deși prima instanță a întrevăzut necesitatea lărgirii cadrului procesual pasiv prin participarea în calitate de pârâți a tuturor moștenitorilor defunctei I., prima instanță a soluționat cauza în temeiul excepției lipsei calității procesuale pasive integrale a pârâților, în condițiile în care reclamanții au solicitat introducerea în cauză a celor patru moștenitori ai defunctei donatare.
În ceea ce privește cererea reconvențională, Curtea a reținut că soluționarea acțiunii principale este strâns legată de cererea reconvențională și, pentru o soluționare unitară a cauzei, se impune anularea în tot a sentinței, inclusiv în ceea ce privește cererea reconvențională.
La 2 iunie 2014 și la 1 septembrie 2014, instanța de apel a încuviințat cererea pârâților F. și G. de introducere în cauză a tuturor moștenitorilor defunctei I., astfel fiind citați și introduși în cauză, ca pârâți, numiții K. și L.
Urmare dezbaterilor din ședința de judecată din 29 septembrie 2014 referitoare la obiectul acțiunii și calificarea actului juridic dedus judecății, prin încheierea de ședință din 6 octombrie 2014, curtea de apel a respins cererea apelanților reclamanți stabilind că, potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., cererea este inadmisibilă.
Prin Decizia civilă nr. 82A din 16 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererile reclamanților vizând înscrierea în fals și excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale a pârâților și lipsei interesului acestora raportat la cererea reconvențională; a respins ca lipsite de obiect excepțiile inadmisibilității și tardivității formulate de pârâtă, ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune; a respins ca nefondată cererea principală și a admis cererea reconvențională, constatându-se nulitatea Certificatului suplimentar de moștenitor nr. 34/2007 întocmit de Biroul Notarului Public H.
L. și K. au formulat o cerere de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 82A din 16 februarie 2015, în sensul pronunțării instanței asupra cererii acestora de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 191A din 6 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea, reținând că instanța de apel s-a pronunțat asupra obligației reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. Împrejurarea că, potrivit dispozitivului deciziei, dreptul de plată a fost stabilit numai în favoarea pârâtei F., constituie un aspect care va putea fi lămurit numai în calea de atac, iar nu prin mijlocirea unei cereri de completare a dispozitivului.
Prin Decizia civilă nr. 546 din 15 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanta C. împotriva Deciziei nr. 82 A din 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; a admis recursul declarat de reclamanții B., D. și A. împotriva încheierilor din 6 octombrie 2014, 3 noiembrie 2014 și 9 februarie 2015 și a Deciziei nr. 82 A din 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; a casat decizia și încheierile atacate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe; a respins recursul declarat de pârâții K. și L. împotriva Deciziei nr. 191 A din 6 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în măsura în care instanța de apel a anulat prin Decizia intermediară nr. 44A din 10 februarie 2014 sentința primei instanțe și a stabilit termen pentru judecarea cauzei pe fond, urma ca analiza fondului pricinii să implice cercetarea tuturor aspectelor care corespund cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, adică a tuturor motivelor de nulitate invocate de părți, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 6 C. proc. civ.
S-a mai reținut că în cauză, instanța de apel în motivarea hotărârii luate s-a referit în mod critic la o singură probă, neargumentând lipsirea de relevanță a tuturor celorlalte probe administrate în cauză, în măsura în care acestea au fost admise și administrate.
Aceleași considerente își mențin valabilitatea și în privința motivării necorespunzătoare de către instanța de apel în privința cererii reconvenționale care a fost admisă prin evocarea temeiului de drept, art. 118 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, text care nu permite concluzia de admitere a acțiunii pârâților.
Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că dispoziția instanței de apel de introducere în apel ca pârâți numiții K. și L., măsura luată de instanța de apel la 1 septembrie 2014 este greșită în principal pentru că instanța de apel nu putea lărgi cadrul procesual prin admiterea în proces a unor noi pârâți în faza judecării litigiului în apel, iar dispoziția instanței a fost luată cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 294 C. proc. civ.
Totodată, s-a reținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 294 C. proc. civ. când prin încheierea din 6 octombrie 2014 a luat măsura de respingere ca inadmisibilă a cererii de lămurire a naturii actului atacat printr-o evaluare a clauzelor sale, întrucât, teza reclamanților nu avea vocația de a schimba cadrul procesual prefixat la prima instanță, ci avea rolul de a explicita cauza cererii primordiale.
În ceea ce privește recursul declarat de K. și L. împotriva Deciziei civile nr. 191A din 6 aprilie 2015, consecvent considerentelor deja arătate, potrivit cărora participarea procesuală a acestor persoane în cadrul judecării la instanța de apel a fost dispusă greșit, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că evaluarea îndatorării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată efectuată de acești participanți nu are suport legal.
În rejudecarea fondului, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin Decizia civilă nr. 35A/2017 din 25 ianuarie 2017 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive integrale a pârâților și a respins în consecință cererea principală formulată de reclamanții C. domiciliată, B., D. și A. în contradictoriu cu intimații pârâții F. și G.; a admis cererea reconvențională formulată de pârâții F. și G.; a constatat nulitatea Certificatului de moștenitor suplimentar nr. 34 din 7 martie 2007 emis de Biroul Notarului Public H. și a obligat reclamanții la plata sumei de 7.750 RON reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta F.
În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată, întrucât reclamanții au invocat motive de nulitate absolută a contractului de donație, și anume, lipsa obiectului actului juridic, lipsa cauzei și a consimțământului donatorilor și față de prevederile art. 2 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea este imprescriptibilă extinctiv.
Instanța de apel analizând situația de fapt existentă la momentul introducerii acțiunii, a constatat că partea contractantă, I., a decedat anterior sesizării instanței cu acțiunea în anulare, iar reclamanții au chemat în judecată numai doi din cei patru moștenitori ai defunctei, cauza fiind judecată în primă instanță în contradictoriu cu aceștia. Întrucât acțiunea dedusă judecății are ca obiect anularea unui contract, aceasta trebuie introdusă împotriva tuturor moștenitorilor părții contractante, necesitate justificată prin aceea că nu este posibil ca un act juridic să fie anulat față de unii dintre aceștia și să rămână valabil față de ceilalți.
Față de situația expusă, instanța de apel a constatat că nu este posibilă analiza pe fond a cauzelor de nulitate a contractelor invocate de reclamanți.
În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a constatat că, în Certificatul de moștenitor suplimentar nr. 34 din 7 martie 2007 emis de Biroul Notarului Public H. de pe urma defunctului J., decedat la data de 10 mai 1999, a fost inclus în masa succesorală dreptul de proprietate asupra terenului de 7.200 mp situat în orașul Popești-Leordeni Județul Ilfov, moștenitori fiind E., B., C., A., D.
Instanța de apel a apreciat că dispozițiile art. 118 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 deschid terților o acțiune în anularea certificatului de moștenitor, însă, textul nu reprezintă în sine o cauză de nulitate și a constatat că, în motivarea cererii de anulare a certificatului de moștenitor, pârâții reclamanți au arătat că terenul situat în Popești-Leordeni, jud. Ilfov, tarlaua 51/4, parcela 24 și tarlaua 51, parcela 28 nu se mai afla în patrimoniul lui J. la momentul dezbaterii succesiunii acestuia.
Reținând că în certificatul de moștenitor a fost inclus un drept inexistent în patrimoniul defunctului la data decesului, instanța de apel a constatat că este întemeiat motivul de nulitate invocat în acest sens de pârâții reclamanți și în consecință, a admis cererea reconvențională și a constatat nulitatea Certificatului de moștenitor suplimentar nr. 34 din 7 martie 2007 emis de Biroul Notarului Public H.
Întrucât cererea principală a fost respinsă iar cererea reconvențională a fost admisă, instanța de apel a reținut culpa procesuală a reclamanților, aceștia fiind părțile căzute în pretenții, situație în care, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat reclamanții la plata sumei de 7.750 RON reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta F., constând în onorariul de avocat, în sumă de 2.000 RON în faza judecății în primă instanță, 3.000 RON în apel, 2.750 RON în fond după anularea sentinței.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs C., B., D. și A.
Recursul declarat de recurenta C. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenta, după o prezentare a parcursului judiciar al cauzei, a arătat, în esență, că decizia recurată este nelegală întrucât din probele existente la dosar rezultă că reclamanții au formulat în fața Tribunalului București, prin apărător, la data de 14 septembrie 2012 cerere de introducere în cauză a tuturor moștenitorilor donatarei decedate I. înainte de judecarea pe fond a cauzei.
Astfel, susține recurenta, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) precum și art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Ori, susține recurenta, prin decizia recurată instanța de apel a dispus respingerea cererii principale a reclamanților prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive integrale a pârâților, fiindu-i încălcat în acest fel dreptul la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil.
După prezentarea unor fragmente din considerentele deciziei recurate referitoare la admiterea cererii reconvenționale, recurenta susține că instanța de apel deși invocă Certificatul de moștenitor nr. 85 din 19 iulie 2007, nu a observat că la art. 1 punctul 2, Bunuri mobile se arată că nu s-a declarat bunul imobil teren în mărime de 7.200 mp obținut de I. prin Contractul de donație nr. 29381 din 2 august1994, care nu a fost cuprins în masa succesorală, iar la momentul introducerii cererii de chemare în judecată patrimoniul defunctei era alcătuit conform Certificatului de moștenitor nr. 85 din 19 iulie 2007 numai din bunuri mobile.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.
Recursul declarat de recurenții B., D. și A., a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenții au susținut, în esență, că în raport de decizia de casare, se impunea să fie pusă în discuție necesitatea stabilirii unui cadru procesual corect pe latura pasivă, încălcându-se astfel dispozițiile art. 129 alin. (2), (4), (5) C. proc. civ.
Totodată, recurenții susțin că a fost încălcat principiul contradictorialității, întrucât nu a fost pusă în discuția părților excepția lipsei calității procesual pasive integrale, cu atât mai mult cu cât s-a solicitat expres de către reclamanți introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei, I.
Recurenții consideră că față de dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel, în al doilea ciclu procesual, se impunea să se constate că pe latura pasivă s-a stabilit corect cadrul procesual, urmând să analizeze criticile pe fondul cauzei prin prisma motivelor de apel.
În opinia recurenților instanța de apel nu a respectat indicațiile date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată privind stabilirea corectă a naturii juridice a actului de donație și analizarea cauzelor de nulitate a acestuia.
De asemenea, recurenții susțin că instanța de apel nu a analizat motivele de nulitate a contractului de donație, considerând în mod eronat că singurul motiv de nulitate invocat a fost lipsa consimțământului donatorului fără să fie analizată modalitatea în care donatorul și-a dat consimțământul pentru perfectarea donației.
Cu privire la cererea de înscriere în fals, recurenții susțin că, prin refuzul instanței se dovedește o vădită greșită interpretare a legii cu o motivare străină cauzei.
Pentru aceste motive recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și în rejudecarea cauzei admiterea acțiunii principale așa cum a fost formulată, respingerea excepției coparticipării pasive integrale, respingerea cererii reconvenționale, constatarea nulității absolute a Contractului de donație nr. 29381 din 2 august1994 și a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 192 din 22 august1999 și menținerea ca legal emis a Certificatului de moștenitor nr. 37/2007.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată prin prisma motivelor invocate, constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerentele:
Analiza memoriilor de recurs relevă faptul că acestea conțin critici aduse deciziei instanței de apel într-o manieră nestructurată sub aspectul încadrării în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., invocate de către recurenți, astfel încât, instanța va analiza doar acele critici ce vizează presupusa nelegalitate a deciziei recurate.
Recursul declarat de reclamanta C.
Critica recurentei privind încălcarea dreptului la apărare și dreptul la un proces echitabil față de faptul că instanța de apel prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive integrale a pârâților a dispus respingerea cererii principale a reclamanților, va fi înlăturată.
Din modul de argumentare a acestei critici, nu se poate reține că i se poate imputa instanței de apel nerespectarea dreptului la apărare, câtă vreme recurenta nu indică în ce constă încălcarea acestui drept și ce norme de drept a încălcat instanța de apel în soluționarea apelului.
În cauză, se constată că în cadrul dezbaterilor în soluționarea apelului la termenul din data de 23 ianuarie 2017, excepția lipsei calității procesuale pasive integrale a fost pusă în discuția părților, apărătorul pârâților spunându-și opinia privind această excepție, însă reclamanta C. a lipsit de la dezbateri fiind solicitată judecata în lipsă conform cererii aflată la dosar apel.
Așadar, nu poate fi reținută încălcarea dreptului la apărare având în vedere faptul că instanța de apel a pus în discuția părților toate aspectele esențiale în soluționarea cauzei, a respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare dezbaterile și susținerile au fost consemnate conform încheierii din 23 ianuarie 2017.
Mai mult decât atât, instanța de apel în virtutea respectării dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, a amânat pronunțarea cauzei pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.
Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, atât recunoașterea, cât și aplicarea universală și efectivă a drepturilor omului. Din această perspectivă în soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate cât și al egalității armelor în procesul civil.
Susținerile recurentei privind presupusele încălcări de către instanța de fond a dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) și prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, știut fiind faptul că în recurs se analizează criticile de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța de apel.
De asemenea, întreaga argumentare a recurentei privind presupusa neobservare de către instanța de apel a art. I pct. 2 din Certificatul de moștenitor nr. 85 din 19 iulie 2007, va fi înlăturată.
În speța dedusă judecății, chestiunile puse în discuție pe acest aspect vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției criticate deoarece instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor despre care face vorbire recurenta.
În concluzie, se constată că recurenta reia situația de fapt cu privire la interpretarea probatoriilor administrate în cauză, situație analizată în cadrul etapei devolutive a apelului, ce nu poate face obiectul analizei în această etapă procesuală.
Faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție probele nu constituie motiv de nelegalitate care din punct de vedere procedural să se înscrie în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamanții B., D. și A.
Din sinteza motivelor de recurs se constată că recurenții au susținut că a fost încălcat principiul contradictorialității și dispozițiile art. 129 alin. (2), (4) și (5) C. proc. civ., întrucât nu a fost pusă în discuția părților excepția lipsei calității procesual pasive integrale, cu atât mai mult cu cât s-a solicitat expres de către reclamanți introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei, I.
Critica recurenților este nefondată și va fi înlăturată.
Astfel, în cadrul rejudecării apelului instanța de apel a pus în discuția părților toate aspectele esențiale în soluționarea cauzei, a respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare dezbaterile având loc în prezența reclamanților ce au fost asistați de apărătorul ales avocat M., iar susținerile au fost consemnate conform încheierii din 23 ianuarie 2017, iar instanța de apel în virtutea respectării dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, a amânat pronunțarea cauzei pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise.
Susținerile privind faptul că instanța de apel nu a respectat indicațiile date de Înalta Curte prin decizia pronunțată privind stabilirea corectă a naturii juridice a actului de donație și analizarea cauzelor de nulitate a acestuia, vor fi înlăturate.
Dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Față de conținutul acestor prevederi legale, problemele de drept dezlegate prin decizia de casare nu mai pot fi reanalizate în cadrul motivelor de recurs formulate împotriva hotărârii pronunțate după rejudecarea pricinii.
Prin urmare, respectând dispozițiile art. 315 C. proc. civ., instanța de apel a soluționat cauza, pornind de la dezlegările obligatorii cuprinse în decizia de casare pronunțată de instanța de recurs statuând în mod corect că față de faptul că în primă instanță au fost chemați în judecată numai doi dintre moștenitorii părții contractante decedate și că în etapa apelului nu pot fi introduși în cauză ceilalți doi moștenitori ai decedatei, nu este posibilă analiza pe fond a cauzelor de nulitate a contractelor invocate de reclamanți.
Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor indicațiilor date de instanța de casare, în cauză neexistând motive de nelegalitate.
Susținerea recurenților potrivit căreia hotărârea cuprinde o motivare străină cauzei nu poate fi primită întrucât, observând considerentele deciziei criticate se constată că instanța de apel a examinat în mod real problemele esențiale ce i-au fost supuse spre analiză, iar hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
De asemenea, criticile recurentei nu susțin motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.
Față de excepția dirimantă absolută și peremptorie, care este incidentă în cauză, aspectele criticate de recurenți sunt fără suport juridic câtă vreme lipsa calității procesuale pasive integrale a pârâților constituie un impediment procedural în cercetarea celorlalte aspecte invocate ca motive de recurs
Prin urmare, respectând dispozițiile art. 315 C. proc. civ., instanța de apel a soluționat cauza, pornind de la dezlegările obligatorii cuprinse în decizia de casare pronunțată de instanța de recurs.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți C., B., D. și A. împotriva Deciziei civile nr. 35 A/2017 din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Constatând culpa procesuală a recurenților-reclamanți C., B., D. și A. în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimații-pârâți G. și F., urmează a aplica dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurenții-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, potrivit înscrisurilor doveditoare, respectiv chitanțele și facturile, aflate la dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți C., B., D. și A. împotriva Deciziei civile nr. 35 A/2017 din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Obligă recurenții-reclamanți C., B., D. și A. la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli de judecată către intimații-pârâți G. și F.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2017.
Procesat de GGC - LM