Decizia nr. 1609/2016
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 ianuarie 2011, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și SC C. SRL, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se stabilească retragerea sa din societatea comercială mai sus menționată, precum și stabilirea drepturilor care i se cuvin pentru părțile sale sociale, urmând ca pârâții să fie obligați la plata acestora.
Reclamanta a evaluat provizoriu drepturile ce i se cuvin la suma de 470.000 lei compusă din 240.000 lei reprezentând beneficii și 230.000 lei partea care i se cuvine din activele imobiliare ale societății.
Pârâții au depus la 16 martie 2011 întâmpinare, precum și cerere reconvențională.
Prin cererea reconvențională, pârâții au solicitat ca în temeiul art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 să se dispună excluderea reclamantei din societate, motivat de faptul că aceasta a sustras numerar din contul bancar al societății în mai multe rânduri pe parcursul anului 2010, sume ce totalizează 130.000 lei.
La cererea reconvențională, reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă, întrucât nu mai are calitatea de asociat, deoarece cu acordul soțului pârât, s-a retras din societate.
Prin Sentința nr. 1.767 din 16 noiembrie 2011, Tribunalul Comercial Argeș a admis cererea formulată de reclamantă, așa cum a fost majorată câtimea pretențiilor, a luat act că reclamanta s-a retras din calitatea de asociat la societatea pârâtă, fiind obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 742.099 lei, cu titlu de drepturi ce i se cuvin în urma retragerii din societatea pârâtă.
A fost respinsă cererea reconvențională a pârâților ca neîntemeiată și obligați aceștia să plătească reclamantei suma de 12.437 lei, cheltuieli de judecată după compensare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta împreună cu pârâtul B., care era soțul său, au constituit societatea comercială SC C. SRL și potrivit actului constitutiv, capitalul social era deținut în proporție de 40% de reclamantă și 60% de soțul pârât. Ca urmare a neînțelegerilor apărute în familie, între aceștia a intervenit un proces de divorț, iar în privința societății comerciale, reclamanta s-a retras din aceasta.
S-a reținut că potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul D., profitul net al societății la data de 31 decembrie 2010 la care se adaugă profitul net nerepartizat pentru anii anteriori, era de 985.022,04 lei și întrucât reclamanta deține 40% din capitalul social, acesteia i se cuvine procentul respectiv din profit, mai exact suma de 394.000,82 lei, din care se va scădea suma retrasă de aceasta de 157.500 lei. Prin urmare, societatea îi datorează cu titlu de profit suma de 236.508,82 lei.
S-a mai reținut că prin expertiza tehnică întocmită de expert E., s-au evaluat bunurile din patrimoniul societății formate din mijloace fixe și circulante și s-a concluzionat că valoarea totală este de 1.263.978 lei și că în raport de cota de 40% ce aparține reclamantei din suma respectivă, rezultă că acesteia i se cuvine suma de 505.591 lei. Așadar, s-a constatat că, în total, reclamanta urmează să primească de la pârâți suma de 742.099 lei.
Pârâtul a susținut că această sumă trebuie diminuată cu o sumă egală cu 40% din pasivul societății care este în cuantum de 293.786 lei, însă instanța a înlăturat această susținere, întrucât expertul contabil a precizat că pasivul rămâne în sarcina societății indiferent de structura asociaților, concluzie apreciată a fi în conformitate cu dispozițiile art. 224 din Legea nr. 31/1990, conform cărora asociatul exclus, deci și cel retras, trebuie să suporte și pierderile societății dacă acestea există însă din raportul de expertiză a rezultat că societatea nu a înregistrat pierderi, ci în fiecare an a avut profit.
Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 226 alin. (3) și art. 224 din Legea nr. 31/1990, acțiunea reclamantei a fost admisă, s-a luat act că reclamanta s-a retras din calitatea de asociat la societatea pârâtă și în același timp pârâții au fost obligați să plătească acesteia suma de 742.099 lei, cu titlu de drepturi ce i se cuvin în urma retragerii din societate.
Cât privește cererea reconvențională, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamanta s-a retras din societate cu acordul pârâtului.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 12.437 lei, cheltuieli de judecată, care au rezultat după compensare și care reprezintă taxa de timbru și parțial onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâții B. și SC C. SRL, iar, prin Decizia civilă nr. 75 din 5 octombrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul și a schimbat în parte Sentința comercială nr. 1.767 din 16 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în sensul că au fost obligați apelanții-pârâți să plătească intimatei-reclamante suma de 261.207,5 lei, reprezentând drepturi ce i se cuvin ca urmare a retragerii din societate.
A fost menținută în rest sentința și a fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelanților-pârâți ½ din cheltuielile de judecată în apel, respectiv 2.879 lei.
În ședința din 27 aprilie 2012, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile solicitată de către apelanții-pârâți, s-a depus raportul de expertiză de către expert contabil D., iar împotriva acestui raport s-au formulat obiecțiuni de către intimata-reclamantă A.
Prin încheierea din 29 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești au fost admise în parte obiecțiunile formulate de intimata-reclamantă, respectiv a fost admisă obiecțiunea nr. 3 în sensul ca expertul să precizeze, referitor la contul nr. 462 mișcările de cont ale sumei de 233.493 lei ale asociatului pârât și să depună în acest sens și înscrisurile doveditoare, și au fost respinse celelalte obiecțiuni pentru considerentele ce rezultă din cuprinsul încheierii respective.
S-a răspuns la obiecțiunile dispuse prin încheierea respectivă, depunându-se supliment la raportul de expertiză, alături de alte înscrisuri relevante.
Pentru a pronunța Decizia civilă nr. 75 din 5 octombrie 2012, instanța de apel a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a apreciat că apelanții-pârâți sunt decăzuți din dreptul de a invoca această excepție direct în apel, având în vedere că nu s-a invocat nici prin întâmpinare și nici la prima zi de înfățișare.
În ceea ce privește criticile care vizează fondul cauzei s-a constatat că acestea sunt fondate și au fost admise pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 226 și art. 224 din Legea nr. 31/1990, drepturile patrimoniale ale asociatului retras din societate se calculează în raport de valoarea reală a activelor și pasivului de la data retragerii.
Raportat la dispozițiile legale evocate, s-a constatat că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, cumulând în mod greșit dividendele pretinse de către intimata-reclamantă cu cota parte care i s-ar cuveni din patrimoniul societății.
S-a mai reținut că din raportul de expertiză efectuat la instanța de apel a rezultat în mod clar că dividendele nerepartizate pentru anii anteriori au fost folosite atât în activitatea curentă a societății, cât și pentru achiziționarea unor active imobilizate ce se regăsesc în calculul activului net al societății.
Expertul cauzei a stabilit că suma ce revine intimatei-reclamante raportat la cota sa de 40% din societate este de 231.965 lei, avându-se în vedere faptul că intimata a ridicat deja suma de 157.500 lei, ce reprezenta tot drepturi patrimoniale ale acesteia, sumă la care instanța a adăugat ½ din 58.485 lei, sumă care nu a putut fi justificată de către expertul-contabil, care a pretins că este o sumă ce rezultă din contabilitatea societății, fără alte justificări legale.
Împotriva Deciziei civile nr. 75 din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, au declarat recurs atât reclamanta F., cât și pârâții B. și SC C. SRL. Reclamanta a declarat recurs și împotriva încheierii din 29 iunie 2012 pronunțată de aceeași instanță.
Prin Decizia nr. 3.802 din 7 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantă și pârâți, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. A fost respins recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 29 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut în esență că, în ceea ce privește critica privind necompetența funcțională a completului de judecată sau a secției, aceasta a fost invocată pentru prima dată în fața Curții de Apel Pitești, reclamanta nefăcând nicio referire cu privire la competența funcțională de soluționare a cauzei.
Cu toate acestea, Înalta Curte a menționat că în sensul respectării competențelor funcționale, respectiv a specializării instanței față de normele tranzitorii cuprinse în Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., dispozițiile art. 223 ale Legii nr. 71/2011 conțin norme de procedură civilă de imediată aplicabilitate față de cuprinsul C. civ.
Potrivit noilor reglementări, raporturile din speța de față sunt unele privitoare la un profesionist, fără a se mai regăsi noțiunea de comerciant specifică vechiului C. com.
S-a mai reținut că în speță, acțiunea introductivă de instanță a fost promovată la 25 ianuarie 2011, fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, corespondentul acestuia la Curtea de Apel Pitești fiind secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Față de dispozițiile art. 1591 C. proc. civ. și având în vedere faptul că numai prin motivele de recurs a fost invocată excepția necompetenței funcționale a instanței, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte a reținut că retragerea unui asociat dintr-o societate comercială cu răspundere limitată se poate realiza în conformitate cu prevederile art. 226 din Legea nr. 31/1990, drepturile asociatului retras stabilindu-se prin acordul asociaților iar în cazul în care asociații nu se înțeleg cu privire la drepturile mai sus menționate, acestea vor fi stabilite de instanța judecătorească.
S-a apreciat că în speță, suntem în prezența unei retrageri a asociatului care este reclamanta recurentă, astfel că societatea este cea care are obligația de plată a drepturilor cuvenite acesteia.
Așa fiind, s-a constatat că recurentul-pârât B. nu are calitate procesuală pasivă, instanța de apel respingând în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului persoană fizică.
S-a reținut că operațiunile care se efectuează cu ocazia retragerii unui asociat sunt: evaluarea elementelor de activ și de pasiv prin folosirea unor metode de evaluare recunoscute de standardele internaționale de evaluare, determinarea capitalului propriu (activului net) pe baza bilanțului sau pe baza balanței de verificare, efectuarea partajului capitalului propriu (activului net) al societății comerciale, în vederea stabilirii părții ce se cuvine asociatului care se retrage, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, în funcție de prevederile statutului sau ale contractului de societate, hotărârea adunării generale a asociaților, consemnată în registrul adunării generale și cota de participare la capitalul social, după caz.
În speță, s-a constatat că drepturile asociatului retras nu au fost stabilite în mod legal ținând seama de operațiunile sus menționate.
Astfel, s-a constatat că instanța de apel nu a stabilit în mod corect drepturile care i se cuvin recurentei-reclamante, urmare a retragerii din societate, întrucât a reținut concluziile expertizei potrivit cărora suma de 58.485 lei este o sumă ce rezultă din contabilitatea societății, fără alte justificări legale.
Pe de altă parte, s-a reținut că pârâtul-recurent a creditat societatea și că din sumele depuse de acesta au fost achiziționate mijloace fixe, iar din profiturile nerepartizate rămase la dispoziția societății nu există posibilitatea contabilă sau matematică de a se departaja contribuția fiecărei surse la achiziționarea acestora.
Având în vedere că drepturile patrimoniale ale asociatului retras din societate se calculează în raport de valoarea reală a activului și pasivului de la data retragerii, Înalta Curte a apreciat că este necesară efectuarea unei noi expertize contabile pentru stabilirea valorii reale a activului și pasivului societății la data retragerii recurentei-reclamante din societate, urmând a se stabili drepturile ce se cuvin reclamantei în raport de cota de 40 % din capitalul social pe care aceasta a deținut-o.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de la 29 iunie 2012, acesta a fost respins ca nefondat, având în vedere pe de o parte soluția privind fondul cauzei, iar pe de altă parte, faptul că cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt întrunite în cauză.
Totodată, s-a dat îndrumare instanței de apel să țină seama în stabilirea drepturilor ce se cuvin reclamantei de faptul că asociatul retras nu poate avea mai puține drepturi decât asociatul exclus.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 150/1259/2011*.
Prin încheierea din data de 29 aprilie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a scos de pe rol cauza privind apelul declarat de pârâții B. și SC C. SRL împotriva Sentinței nr. 1.767 din 16 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, și a înaintat-o spre soluționare secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin Decizia nr. 834/A-C din 27 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul promovat de pârâții B. și SC C. SRL și a fost schimbată în parte Sentința nr. 1.767 din 16 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în sensul că a fost obligată apelanta-pârâtă SC C. SRL să plătească intimatei-reclamante F. suma de 115.034,64 lei reprezentând drepturi ce i se cuvin ca urmare a retragerii din societate, respectiv 79.662,19 lei - popriri prin executări judecătorești și 29.500,00 lei - contravaloarea autoturismului Toyota Auris câștigată la licitație, sume încasate de reclamantă și 5.872,45 lei suma netă rămasă de plată pentru reclamantă.
S-au menținut în rest dispozițiile Sentinței nr. 1.767 din 16 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș și s-a luat act că pe cale separată se vor solicita cheltuielile de judecată.
În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut referitor la critica vizând greșita stabilire a cuantumului despăgubirilor bănești, că, potrivit art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990-R, asociatul în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, s-a reținut că drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de către un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal.
În cauză, observând prevederile actului constitutiv al SC C. SRL, instanța de apel a constatat că drepturile reclamantei F. reprezintă 40% din capitalul social, iar ale pârâtului apelant reprezintă 60% din capitalul social și că la data de 31 decembrie 2010, intimata-reclamantă F. s-a retras din societate.
Instanța de apel, cu respectarea deciziei de casare, a dispus efectuarea unei noi expertize contabile pentru stabilirea valorii reale a activului și pasivului societății la data retragerii recurentei-reclamante din societate.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert contabil G., s-a reținut că la data retragerii reclamantei din societate, s-a constatat un activ net contabil ajustat în cuantum de 811.115,00 lei, din care cota de 40% pentru reclamantă reprezintă 324.446,00 lei.
Din analiza extraselor de cont expertul a concluzionat că reclamanta a retras succesiv din contul bancar al firmei suma de 157.500 lei, suma de 79.662,19 lei reprezentând popriri prin executor judecătoresc, și suma de 29.500 lei reprezentând contravaloarea autoturismului Toyota Auris, conform procesului-verbal de licitație.
De asemenea, prin raportul de expertiză s-a calculat și impozitul de 16% raportat la valoarea de 324.446 lei, rezultând o valoare de 51.911,36 lei pe care societatea care plătește drepturile reclamantei are obligația să le rețină și să le plătească la bugetul de stat, conform art. 7 alin. (1) pct. 12 C. fisc., fiind o plată făcută de o persoană juridică în favoarea unui participant la persoana juridică, în folosul personal al acestuia.
Prin raportul de expertiză întocmit s-a reținut și faptul că sumele retrase de pârâtul B. cu titlu de avansuri spre decontare au fost utilizate pentru plata furnizorilor, conform documentelor justificative.
În concluzie, din coroborarea probelor de la dosar, respectiv raport de expertiză contabilă G., înscrisuri reprezentând documente contabile, extrase de cont și proces-verbal de licitație pentru autoturismul sus-menționat, după scăderea sumei de 157.500 lei, reprezentând sumă încasată de reclamantă, avută în vedere și la pronunțarea sentinței de către tribunal și a impozitului în valoare de 51.911,36 lei, s-a apreciat că i se cuvine reclamantei în urma retragerii din societate, suma de 115.034,64 lei, compusă din 79.662,19 lei - popriri prin executări judecătorești și 29.500,00 lei - contravaloarea autoturismului Toyota Auris câștigată la licitație, sume încasate de reclamantă și 5.872,45 lei suma netă rămasă de plată pentru reclamantă (fila 67 dosar rejudecare-raport expertiză contabilă G.).
În ceea ce privește critica vizând greșita admitere a petitului referitor la plata beneficiilor, s-a apreciat a fi fondată întrucât, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada repartizării unui profit în perioada despre care face vorbire, respectiv 2007-2009.
S-a mai reținut că potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990-R, în cauză, cota parte din profitul ce urmează a se plăti asociatului retras se face numai prin hotărârea adunării generale care se întrunește în cel mult 6 luni de la încheierea exercițiului financiar în vederea discutării și aprobării bilanțului, precum și fixării dividendelor. Or, din moment ce în cauză nu s-a reușit întrunirea asociaților în adunare generală și în absența unor dovezi concrete care să ateste existența unui profit cert, în sensul dispozițiilor legii speciale, s-a reținut că în mod eronat tribunalul a cumulat beneficiile pretinse de către intimata-reclamantă cu cota parte care i s-ar cuveni din patrimoniul societății. Totodată, s-a reținut că din actele contabile rezultă că profitul nerepartizat pentru anii anteriori a fost folosit atât în activitatea curentă a societății, cât și pentru achiziționarea unor active imobilizate.
S-a constatat că obligația de plată va rămâne doar în sarcina pârâtei SC C. SRL, întrucât în considerentele deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a statuat că pârâtul B. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Împotriva Deciziei nr. 834/A-C din 27 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta F. și pârâta SC C. SRL.
Recursul reclamantei F.:
Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru determinarea cuantumului drepturilor care i se cuvin, prin efectuarea unei noi expertize contabile, care să respecte îndrumările date prin decizia de casare și pentru ca judecata să se facă în limitele motivelor de apel, circumscrise apărărilor pe care apelanții și le-au făcut la instanța de fond. În subsidiar, a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâților ca nefondat.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 3.802/2013, a casat cu trimitere spre rejudecare Decizia civilă nr. 75 din 5 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, apreciind că este necesară efectuarea unei noi expertize contabile pentru stabilirea valorii reale a activului și pasivului societății la data retragerii sale din societate, urmând a se stabili drepturile ce i se cuvin în raport de cota de 40% din capitalul social pe care a deținut-o. Prin aceeași decizie, Înalta Curte a stabilit că drepturile patrimoniale ale asociatului retras din societate se calculează în raport de valoarea reală a activului și pasivului la data retragerii și i s-a atras atenția instanței de apel să țină seama de faptul că asociatul retras nu poate avea mai puține drepturi decât asociatul exclus.
A susținut recurenta-reclamantă că instanța de trimitere s-a conformat în ceea ce privește efectuarea unei noi expertize contabile, dar nu și sub aspectul modului de evaluare a elementelor de activ, în sensul că elementele de activ nu au fost evaluate în funcție de standardele internaționale de evaluare, ci exclusiv în funcție de înregistrările efectuate în contabilitatea societății și nu s-a ținut seama de valoarea utilajelor, care fusese stabilită prin raportul de expertiză efectuat de tribunal la judecata în fond.
Pe de altă parte, a arătat recurenta că expertiza contabilă a luat ca dată de referință data ultimului bilanț înainte de retragerea sa din societate, respectiv data de 31 decembrie 2010, iar nu data retragerii efective, care este cea de 16 noiembrie 2011, când s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1.767, prin care a fost admisă cererea sa în acest sens, dată ce a fost acceptată și de reprezentantul pârâților și fusese indicată și de instanța de apel, care, admițând obiecțiunile pe care le-a formulat la expertiza inițială, i-a cerut expertei contabile să stabilească drepturile sale în raport de această dată.
A mai arătat recurenta că deși a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, prin care a relevat existența acestor carențe, iar instanța le-a încuviințat, experta desemnată în cauză a refuzat să se conformeze și a efectuat o nouă lucrare, în care a reprodus concluziile celei dintâi. Cu toate acestea, noile obiecțiuni pe care le-a formulat au fost respinse de instanță, care s-a dezis astfel de ceea ce dispusese anterior printr-o încheiere interlocutorie.
În continuare, a arătat recurenta că în fața instanței de fond, pârâții au fost de acord cu modul în care a fost determinat profitul pe anii 2007 - 2009 și cu împărțirea acestuia între asociați, realizată de expert iar obiecțiunile pe care pârâții le-au făcut la raportul de expertiză contabilă au privit numai modul de determinare a beneficiilor aferente anului 2010 susținând că reclamanta trebuie să suporte și o cotă de 40% din pasivul societății, aferent anului 2010.
În aceste condiții și ținând seama de prevederile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării, instanța trebuia să rețină că este nefondat motivul de apel prin care s-a invocat greșita determinare a beneficiilor pentru anii 2007, 2008 și 2009.
Admițând acest motiv de apel, a susținut recurenta că instanța a încălcat prevederile art. 292 alin. (1) teza I C. proc. civ., text de lege încălcat de instanță și atunci când a admis motivul de apel întemeiat pe prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990, deși pârâții nu și-au formulat o asemenea apărare în fața primei instanțe.
O altă critică formulată de recurenta-reclamantă vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și nesocotirea dispozițiilor art. 224 alin. (1) din același act normativ atunci când instanța a reținut că "apreciază critica vizând greșita admitere a petitului referitor la plata beneficiilor fondată, întrucât, în cauză, reclamanta intimată nu a făcut dovada repartizării unui profit în perioada despre care face vorbire, respectiv 2007 - 2009."
A mai arătat recurenta că așa cum a stabilit expertul contabil de la instanța de fond și cum rezultă chiar din bilanțurile societății pe anii 2007, 2008 și 2009, profitul net pe acești trei ani nu a fost distribuit ci a rămas înregistrat în contabilitatea societății însă prevederile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu condiționează stabilirea drepturilor asociatului retras de existența unei hotărâri a adunării generale prin care să se determine cuantumul dividendelor, așa cum nefondat s-a susținut prin motivele de apel.
În raport cu obiectul cauzei, respectiv determinarea drepturilor care i se cuvin ca urmare a retragerii din societate, întemeiată pe prevederile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, a arătat recurenta că profitul net pe cei trei ani ce nu a fost distribuit de adunarea generală și nici nu mai poate fi distribuit, face parte din activul net, iar instanța de fond a fost îndreptățită să-l ia în calcul la determinarea drepturilor care i se cuvin.
A mai susținut recurenta că prin obligarea societății la a-i plăti o sumă de doar 115.034,64 lei, s-a ajuns la situația nefirească a stabilirii drepturilor sale la un cuantum inferior sumei de 394.008 lei, cât ar fi reprezentat cota sa de participare la profitul nerepartizat pe întreaga perioadă 2007 - 2010.
În continuare, a susținut recurenta că instanța a încălcat prevederile art. 292 alin. (1) teza I C. proc. civ. și prin aceea că a diminuat cu suma de 51.911,36 lei, reprezentând impozit în cuantum de 16 %, cuantumul drepturilor care i se cuvin, în condițiile în care nici în fața primei instanțe și nici prin apel intimații nu au invocat o asemenea apărare.
A mai susținut recurenta că deși nu a fost sesizată cu o cerere prin care pârâta să fi solicitat obligarea sa la restituirea unor sume de bani pe care pretinde că le-ar fi însușit fără drept, instanța a diminuat cuantumul drepturilor sale și cu sumele de 157.500 lei și 29.500 lei, reprezentând contravaloarea unui autoturism Toyota Auris, vândut la licitație în cursul procesului. De asemenea, deși aceasta este o chestiune care privește executarea hotărârii iar nu determinarea drepturilor care i se cuvin, instanța a scăzut din cuantumul drepturilor sale și suma de 79,662,19 lei, încasată ca urmare a executării prin poprire a sentinței pronunțate de instanța de fond.
În acest mod, a arătat recurenta că suma la care pârâta este în realitate obligată nu este de 115,034,64 lei, așa cum se prevede în dispozitiv, ci de numai 5872,42 lei, așa cum se reține prin considerente.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a susținut recurenta că hotărârea nu cuprinde motivarea în drept a dispoziției de reducere a cuantumului drepturilor care i se cuvin cu o cotă de 16%.
În același timp, a susținut recurenta că sunt străine de natura pricinii referirile la prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990 și considerentele referitoare la modul în care se aprobă distribuirea dividendelor.
Recursul pârâtei SC C. SRL:
Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat cu consecința schimbării în parte a sentinței primei instanțe, în sensul obligării sale la plata către intimata-reclamantă a sumei de 5.872,45 lei.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a susținut recurenta că hotărârea atacata este nelegală, existând o contradicție evidentă între ceea ce s-a reținut în considerentele deciziei atacate, atunci când s-a stabilit că suma netă rămasă de plată către reclamantă, după scăderea sumelor deja reținute sau executate, precum și a impozitului aferent, este de 5872,45 lei, pe de o parte, și dispozitivul acesteia prin care a fost obligată la plata sumei de 115.034,64 lei, fără a se mai deduce sumele deja plătite.
A mai arătat recurenta că potrivit concluziilor raportului de expertiză, la data retragerii reclamantei din societate s-a constatat un activ net contabil în cuantum de 811.115 lei, din care cota de 40% a reclamantei reprezintă 324.446 lei, aceasta fiind valoarea brută, neimpozitată, care s-ar fi cuvenit reclamantei, dacă nu ar fi existat deja anumite retrageri de sume de bani din societate, fie anterior promovării litigiului fie în timpul litigiului prin executare silită.
În continuare, a susținut recurenta că din suma rămasă, instanța de apel a apreciat că trebuie scăzută suma de 157.500 lei, reprezentând suma deja însușită de reclamantă anterior promovării litigiului, precum și suma de 115.034,64 lei deja încasată de reclamantă, prin urmare, suma netă rămasă de plată este de 5.872,45 lei.
Ca atare, a susținut recurenta că obligarea sa la plata aceleiași sume de bani deja achitată, ar încălca dispozițiile art. 1092 alin. (1) C. civ. iar în speță, suma de 109.172,19 lei, rezultată din cumularea celor două plăți efectuate urmare a supunerii societății la procedura executării silite, este o sumă deja achitată.
În concluzie, a arătat recurenta că în situația în care ar fi obligată din nou la plata acestor sume de bani, și nu doar la achitarea sumei nete în cuantum de 5.872,45 lei, hotărârea ar fi susceptibilă de critică din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru încălcarea art. 1092 alin. (1) C. civ.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată nefondate recursurile pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 3021 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Este de reținut, de asemenea, că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, modalitatea în care aceasta a analizat probele administrate în cauză, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
În strânsă legătură cu precizările făcute, Înalta Curte constată că, deși nu s-a invocat în mod expres de către recurenta-pârâtă excepția nulității recursului reclamantei, susținerile formulate în acest sens sunt nefondate, apreciindu-se că argumentele dezvoltate prin recursul reclamantei pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Recursul reclamantei F.:
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că instanța de trimitere nu s-a conformat deciziei de casare sub aspectul modului de evaluare al elementelor de activ, în sensul că acestea nu au fost evaluate în funcție de standardele internaționale de evaluare, ci exclusiv în funcție de înregistrările efectuate în contabilitatea societății și nu s-a ținut seama de valoarea utilajelor, care fusese stabilită prin raportul de expertiză efectuat de tribunal la judecata în fond.
În legătură cu această primă critică, se impune a fi făcută precizarea că instanța de apel în rejudecare era ținută de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanțelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Distinct de această chestiune, Înalta Curte reamintește că criticile asupra unor elemente ce țin de administrarea probelor și de stabilirea situației de fapt, care nu formează obiectul motivului de nelegalitate evocat, nu pot fi analizate având în vedere că instanța de recurs este ținută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
În acest context, se constată că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a procedat potrivit îndrumărilor date de Înalta Curte și a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă pentru stabilirea valorii reale a activului și pasivului societății la data retragerii reclamantei din societate în vederea stabilirii drepturilor cuvenite reclamantei.
Contrar susținerilor recurentei-reclamante, nu poate fi reținută critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din perspectiva faptului că activele nu ar fi fost evaluate potrivit standardelor internaționale, având în vedere că prin decizia de casare s-a dispus efectuarea unei noi expertize și evaluarea elementelor de activ și pasiv prin folosirea unor metode de evaluare recunoscute de standardele internaționale de evaluare.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 292 alin. (1) teza I C. proc. civ., text de lege încălcat de instanță și atunci când a admis motivul de apel întemeiat pe prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990, deși pârâții nu și-au formulat o asemenea apărare în fața primei instanțe, se constată a fi nefondată, având în vedere că instanța, în argumentarea soluției pronunțate, s-a raportat la obiectul cauzei, respectiv stabilirea drepturilor care i se cuvin reclamantei pentru părțile sale sociale, urmând ca pârâții să fie obligați la plata acestora.
Astfel, în raport cu obiectul cauzei și probatoriul administrat, în temeiul dispozițiilor art. 226 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanța a stabilit întinderea drepturilor reclamantei ca urmare a retragerii acesteia din societate.
În ceea ce privește argumentarea instanței de apel referitoare la repartizarea profitului pe anii 2007 - 2009, se constată că în mod corect s-a reținut incidența dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 31/1990, în raport de care urma a se stabili profitul societății, respectiv cota parte din profit ce urma a se plăti asociatului retras.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 292 alin. (1) teza I C. proc. civ. și prin aceea că s-a diminuat cu suma de 51.911,36 lei, reprezentând impozit în cuantum de 16 %, cuantumul drepturilor care i se cuvin, în condițiile în care nici în fața primei instanțe și nici prin apel intimații nu au invocat o asemenea apărare, se constată de asemenea a fi nefondată.
Astfel, așa cum s-a arătat, instanța a fost învestită cu soluționarea prezentei cauze, iar în stabilirea drepturilor ce se cuvin reclamantei nu putea ignora dispozițiile legale incidente speței, inclusiv cele referitoare la obligația de plată a impozitului în cuantum de 16%, chiar și în ipoteza în care pârâții nu și-ar fi formulat apărări pe acest aspect.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea nu cuprinde motivarea în drept a dispoziției de reducere a cuantumului drepturilor care i se cuvin cu o cotă de 16%.
Examinând decizia recurată sub acest aspect, se constată că susținerile recurentei-pârâte sunt nefondate, hotărârea fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, în argumentarea soluției date obligației de plată a impozitului, instanța de apel s-a raportat în mod corect la dispozițiile art. 7 alin. (1) pct. 12 C. fisc., cu motivarea că este o plată făcută de o persoană juridică în favoarea unui participant la persoana juridică, în folosul personal al acestuia.
În argumentarea aceluiași motiv de nelegalitate, a susținut recurenta că sunt străine de natura pricinii referirile la prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990 și considerentele referitoare la modul în care se aprobă distribuirea dividendelor, chestiune examinată anterior asupra căreia nu se va mai reveni.
Pe cale de consecință, constatându-se că argumentele recurentei-reclamante nu relevă nicio încălcare sau aplicare greșită a legii și nici vreo motivare străină sau contradictorie, de natură a conduce la modificarea deciziei recurate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul acesteia va fi respins ca nefondat.
Recursul pârâtei SC C. SRL:
Deși pârâta a indicat în memoriul de recurs depus la dosar, motivele de nelegalitate cărora înțelege să-și subsumeze criticile, ca fiind cele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte verificând susținerile părții prin raportare la motivele de nelegalitate menționate se constată că unele dintre acestea sunt nefondate, iar altele nu pot fi încadrate în normele legale evocate.
Astfel, pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. reglementează cazul de modificare a hotărârii atacate, în situația în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În argumentarea acestui motiv de nelegalitate, a susținut recurenta că hotărârea atacata este nelegală, existând o contradicție evidentă între ceea ce s-a reținut în considerentele deciziei atacate, atunci când s-a stabilit că suma netă rămasă de plată către reclamantă, după scăderea sumelor deja reținute sau executate, precum și a impozitului aferent, este de 5.872,45 lei, pe de o parte, și dispozitivul acesteia prin care a fost obligată la plata sumei de 115.034,64 lei, fără a se mai deduce sumele deja plătite.
Examinând decizia recurată sub acest aspect, se constată că susținerile recurentei-pârâte sunt nefondate, hotărârea fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, în argumentarea soluției date privind obligarea pârâtei la plata drepturilor cuvenite reclamantei, instanța a menționat suma de 115.034,64 lei, compusă din 79.662,19 lei popriri prin executări judecătorești și 29.500,00 lei contravaloarea autoturismului Toyota Auris câștigată la licitație la care se adaugă suma de 5.872,45 lei. Pe de lată parte, plățile parțiale efectuate de parte în executarea silită a hotărârilor pronunțate anterior în aceiași cauză nu sunt de natură a diminua sumele stabilite prin raportare la obiectul acțiunii, putând justifica doar formularea unor cereri specifice în procedura executării silite (contestație la executare sau întoarcerea executării, după caz).
Așadar, în baza probatoriului administrat, ce nu poate fi cenzurat pe calea recursului, instanța de apel a concluzionat că suma totală datorată reclamantei este de 115.034,64 lei, neexistând astfel nicio contradicție între considerente și dispozitiv.
În raport cu cele expuse anterior, nu poate fi reținută nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la încălcarea art. 1092 alin. (1) C. civ., având în vedere că prin hotărârea atacată s-a stabilit cuantumul sumei datorate ca fiind de 115.034,64 lei.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de declarate de recurenta-reclamantă F. și recurenta-pârâtă SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 834/A-C din 27 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă F. și recurenta-pârâtă SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 834/A-C din 27 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 octombrie 2016.
Procesat de GGC - ED