Decizia nr. 1188/2017
Asupra contestației de față,
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 245 din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 15 noiembrie 2017 de autoritățile judiciare din Marea Britanie - Judecătorul Districtului Wendy Lloyd (Curtea Magistraților) de la Curtea Magistraților Liverpool, pe numele persoanei solicitate A.
A dispus executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Marea Britanie, sub condițiile prevăzute de art. 115 alin. (2) din Legea 302/2004 - regula specialității.
A dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, începând de la 28 noiembrie 2017 până la 27 decembrie 2017, inclusiv, în vederea predării.
A dispus emiterea mandatului de arestare.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța a astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 27 noiembrie 2017 a fost înregistrată adresa din 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, formând Dosarul nr. x/54/2017, prin care s-a înaintat mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Marea Britanie - Judecătorul Districtului Wendy Lloyd (Curtea Magistraților) de la Curtea Magistraților Liverpool, fiind sesizată instanța, în procedura prevăzută de art. 103 din Legea nr. 302/2004, în vederea predării către autoritățile judiciare britanice a persoanei solicitate A..
Totodată, au fost înaintate procesul verbal încheiat la data de 27 noiembrie 2017 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Ordonanța de reținere nr. 72/2017 din 27 noiembrie 2017, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate, A. pentru 24 ore, cu începere de la 27 noiembrie 2017, ora 13:25, până la 28 noiembrie 2017, ora 13:25.
În cuprinsul mandatului european de arestare s-a arătat că acesta se întemeiază pe mandatul național de arestare emis la data de 17 mai 2012 de Tribunalul Magistraților Chester, pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol, contrar Secțiunii 1 din Actul Infracțiunilor Sexuale din 2003, durata pedepsei pentru aceste infracțiuni fiind detențiunea pe viață.
Din descrierea faptelor rezultă că în seara de sâmbătă, 28 noiembrie 2015, B., a mers în centrul orașului Warrington cu o prietenă, cele două mergând la un bar, unde au consumat alcool. Acestea s-au certat, iar spre dimineața următoarei zile au plecat separat. B. a rămas în vecinătatea centrului orașului și a început să simtă efectele alcoolului, așa că s-a sprijinit de un zid și s-a lăsat să alunece la pământ în poziția șezândă, lângă o casă publică. A început să plângă și a atras atenția acuzatului, cetățean român, și a unui bărbat englez, pe care nu îi mai întâlnise până atunci. Ambii bărbați au ajutat-o pe B. să se ridice în picioare și au întrebat-o dacă se simte bine. Acuzatul, A. și-a pus brațul în jurul lui B. și a condus-o, cei doi fiind înregistrați de camerele video cu circuit închis ale centrului orașului mergând o anumită distanță, până la o stație de taxi. Pe drum, B. a încercat să-l împingă pe acuzat departe de ea. Cei doi au urcat până la urmă într-un taxi, care i-a dus în afara centrului orașului Warrington, B. recunoscând un magazin x și un restaurant x pe parcursul drumului, dându-și seama că taxiul mergea prin zona Latchford. Nimeni nu a spus nimic pe parcursul călătoriei, nici B., nici acuzatul. Taxiul a oprit în fața casei acuzatului pe Bulevardul x, în Latchford, iar acesta i-a spus lui Sophie să coboare. Ea a mers apoi în casă împreună cu acuzatul. B. s-a așezat pe o canapea din piele și a încercat să-și folosească telefonul mobil pentru a suna un prieten/o prietenă. Acuzatul s-a așezat lângă ea, i-a atins piciorul și brațul și i-a prins încheietura mâinii. B. a rezistat atât verbal, cât și fizic, lovindu-l pe acuzat în picior. B. a alunecat de pe canapea, găsindu-se în genunchi în fata lui. Acuzatul s-a poziționat în spatele lui B. și s-a aplecat peste spatele ei. Apoi acesta i-a ridicat fusta mini și i-a descheiat nasturii body-ului pe care îl purta. Apoi acuzatul i-a penetrat vaginul lui B. cu penisul său. Acuzatul a ignorat rugămințile lui B. de a înceta. După un timp scurt, acuzatul a ejaculat în vaginul ei. B. s-a așezat pe canapea în stare de șoc. După un scurt timp, acuzatul și-a expus penisul erect din nou și l-a introdus cu forța în gura lui B., ceea ce constituie o altă infracțiune de viol. Acuzatul nu a ejaculat din nou. El a condus-o pe B. la un vehicul de lângă casă, în care se aflau doi complici. Ea s-a așezat pe bancheta din spate a vehiculului și a fost hărțuită sexual de C., care i-a atins posteriorul și pieptul peste haine. Pe șoferul vehiculului, D., B. îl cunoștea de la serviciu. D. a țipat la acuzat și la C. și a condus-o pe B. acasă la ea.
Acuzatul a fost arestat pe 2 decembrie 2015 acasă și interogat de poliție. El a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu B., dar a susținut că aceasta și-a dat acordul.
B. a trebuit să facă un examen medical, care a arătat prezența vânătăilor pe corp și o rană în zona genitală.
O mostră de urină a fost prelevată ulterior de la B. Analiza acestei mostre a arătat că nu conține alcool sau alte droguri controlate, dar este posibil ca aceste substanțe să fi fost eliminate de corpul său la momentul luării mostrei. Haina pe care o purta B. avea urme de spermă, care s-au potrivit cu ADN-ul lui A.
A. a fost eliberat de poliție, pentru mai multe investigații și, de atunci, s-a întors în România.
Asociatul său, C. a fost acuzat și judecat pentru hărțuirea sexuală a lui B. în incidentul descris. El a pledat vinovat pentru două infracțiuni de hărțuire sexuală contrar secțiunii din Actul Infracțiunilor Sexuale din 2003. Pe 4 ianuarie 2017 la Tribunalul Liverpool Crown, C. a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru ambele infracțiuni simultan.
A fost audiată persoana solicitată, învederând că nu are obiecțiuni în legătură cu identitatea, dar că nu este de acord cu predarea și nu a invocat niciun motiv obligatoriu de refuz, prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004.
Examinând actele și lucrările dosarului, văzând dispozițiile art. 86 și 96, art. 104 din Legea 302/2004 republicată, Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare preventivă, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare, prev. de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicat.
Susținerile persoanei solicitate în sensul că faptele reținute în sarcina sa pot face obiectul unui proces penal, care să se judece în România nu pot constitui motiv de refuz la predare, întrucât nu se regăsesc printre cazurile limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, astfel că vor fi respinse.
În privința măsurilor privative de libertate dispuse în cauză s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută prin Ordonanța de reținere nr. 72/2017 din 27 noiembrie 2017, pentru 24 ore, cu începere de la 27 noiembrie 2017, ora 13:25, până la 28 noiembrie 2017, ora 13:25, urmând să se dispună măsura arestării în vederea predării și emiterea corespunzătoare a mandatului de arestare, ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 103 alin. (1)1 teza II-a din Legea nr. 302/2004.
S-a reținut astfel că măsura privativă de libertate este motivată, în procedura mandatului european de arestare și în acord cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. f) teza a II-a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece mandatul european de arestare se execută în conformitate cu principiul recunoașterii și încrederii reciproce, consacrat de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Împotriva sentinței penale nr. 245 din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație persoana solicitată A. solicitând admiterea acesteia, desființarea hotărârii contestate și, în rejudecare, respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Marea Britanie pe numele său.
În motivarea contestației, a invocat faptul că a participat la acte de urmărire penală în Marea Britanie, în perioada 2015 - 2016, respectiv a fost audiat și supus unui test ADN, participând și la alte măsuri dispuse de către organele judiciare britanice, iar în situația în care s-ar impune reaudierea sa, a apreciat că se poate constitui o comisie rogatorie, sens în care a făcut trimitere la practica Înaltei Curți.
În ceea ce privește măsura preventivă, a susținut că nu există niciun pericol de sustragere, având în vedere că s-a predat în momentul în care a fost contactat telefonic de organele de poliție, opinând că până la soluționarea definitivă a cauzei se poate dispune o măsură preventivă mai blândă, respectiv măsura arestului la domiciliu.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de contestație invocate de contestatorul persoană solicitată și din oficiu, în raport de dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cu referire la dispozițiile cuprinse în legea ante-menționată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, Înalta Curte le constată a fi îndeplinite, așa după cum și prima instanță a reținut în mod corect.
Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, „în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.”
În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speță cel din Marea Britanie (Judecătorul Districtului Wendy Lloyd - Curtea Magistraților - de la Curtea Magistraților Liverpool), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Marea Britanie (Judecătorul Districtului Wendy Lloyd -Curtea Magistraților - de la Curtea Magistraților Liverpool), a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei închisorii, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.
Conform Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
Infracțiunile pentru care s-a cerut predarea sunt cele de viol, prevăzute de Secțiunea 1 din Actul Infracțiunilor Sexuale din 2003, care se regăsesc printre cele 32 de infracțiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări conform art. 96 alin. (1) pct. 28 din Legea nr. 302/2004.
În același timp, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția dublei incriminări, faptele săvârșite fiind prevăzute de dispozițiile art. 218 alin. (1) C. pen. român.
Din conținutul mandatului european de arestare rezultă că nu este prescrisă răspunderea penală pentru faptele de care este acuzată persoana solicitată.
În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, fiind emis la data de 15 noiembrie 2017 de către autoritățile judiciare din Marea Britanie - Judecătorul Districtului Wendy Lloyd (Curtea Magistraților) de la Curtea Magistraților Liverpool.
La termenul de judecată din 28 noiembrie 2017 s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate A., care a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Marea Britanie și a precizat că nu are de invocat niciun motiv obligatoriu de refuz, prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce privește motivele de contestație invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că acestea sunt aceleași pe care persoana solicitată le-a invocat inițial în fața instanței de fond, instanță care a motivat judicios și pertinent respingerea lor.
Astfel, susținerile persoanei solicitate în sensul că faptele reținute în sarcina sa pot face obiectul unui proces penal, care să se judece în România nu pot constitui motiv de refuz la predare, întrucât nu se regăsesc printre cazurile limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, astfel că vor fi respinse.
În acest sens, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate apărările formulate de către persona solicitată A. cu privire la faptul că a participat la acte de urmărire penală în Marea Britanie, în perioada 2015 - 2016, respectiv a fost audiat și supus unui test ADN, participând și la alte măsuri dispuse de către organele judiciare britanice, iar în situația în care s-ar impune reaudierea sa, aprecierea că se poate constitui o comisie rogatorie, față de cadrul și limitele analizei pe care le poate realiza instanța de executare a unui mandat european de arestare.
Pe de o parte, raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 Curtea nu reține incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispozițiilor Deciziei - Cadru 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la art. 3 din aceasta și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 și 4a (Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cauza Leymann și Pustovarov, C-388/08 hotărârea din 1 decembrie pct. 51, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cauza Mantello, C-261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, punctul 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condițiilor definite la articolul 5 din decizia-cadru menționată.
Pe de altă parte, așa după cum anterior s-a arătat, potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În privința măsurilor preventive dispuse în cauză, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că măsura privativă de libertate este motivată, în procedura mandatului european de arestare și în acord cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. f) teza a II-a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora „nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care este vorba despre detenția legală a unei persoane împotriva căreia se află în curs o procedură de extrădare”, deoarece mandatul european de arestare se execută în conformitate cu principiul recunoașterii și încrederii reciproce, consacrat de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Prin urmare, față de gravitatea faptelor pentru care este acuzată persoana solicitată de către autoritățile judiciare din Marea Britanie (săvârșirea a două infracțiuni de viol), dar și pentru buna desfășurare a procedurilor, se constată că instanța de fond a dispus în mod corect asupra cererii de executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Marea Britanie, pe numele persoanei solicitate A.
În raport de argumentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că solicitarea contestatorului de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu apare ca nefondată, nejustificată și inoportună la acest moment procesual, o altă măsură neprivativă de libertate nefiind suficientă pentru atingerea scopului procesului penal.
Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 245 din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pc.1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 245 din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 105 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 decembrie 2017.